ACNEEA (coşurile): înseamnă neacceptarea propriei persoane. Nu-ţi place de tine însuți.
ALCOOLISMUL: implică probleme legate de tatăl său; trebuie cultivată detaşarea de acesta. Alcoolicul părăseşte familia, slujba, viaţa, dar nu se lasă de alcool. El se află în relaţie de dependenţă față de alcool şi aceasta înseamnă că din suflet lipseşte iubirea. Persoana trebuie să iubească lumea din jur. Dacă acest sentiment îi lipseşte, în suflet i se instalează o stare de disconfort, de chin spiritual. De aceea încearcă să-şi reprime această durere prin orice mijloace. Trebuie ca omul să înceteze să mai poarte supărarea pe lumea din jur şi să intre în armonie cu ea, pentru că armonia înseamnă iubire. Cine nu este iubit de nimeni şi nu iubeşte pe nimeni se pierde ușor în valurile ispitelor. Cei mai mulţi oamenii nenorociţi şi făcători de rele sunt jertfe ale unei copilării triste, în care au fost lipsiţi de iubire şi de grijă părintească. Aceştia au ajuns să nu iubească pe nimeni. Nu trebuie uitat că lucrurile care ne fac dependenţi generează numai suferinţă.
AFECŢIUNILE PULMONARE: jale reprimată, necazuri, supărări, frica de a simţi plăcerea şi bucuriile vieţii. Tuberculoza arată că într-o viaţă anterioară persoana a trăit numai pentru valorile materiale. Gândirea răului despre lumea înconjurătoare. Tuberculoza, pneumonia şi bronşita se datorează unor supărări de lungă durată. Când nu iubim lumea înconjurătoare, au de suferit plămânii.
AFECŢIUNI LA SUPRARENALE: înseamnă indiferenţă, ignoranţă faţă de sine, anxietate.
ALERGIILE: sunt rezultatul supărărilor interioare, al nemulţumirilor faţă de oamenii apropiaţi şi lumea înconjurătoare.
ANEMIA: este o utilizare incorectă a oxigenului la nivelul globulelor roşii şi este consecinţa unui refuz de a-şi utiliza talentele în serviciul aproapelui.
ANGINA: reprezintă teama de a se exprima sau de a cere ceva părinţilor sau partenerului.
APENDICITA: frica de viaţă, blocarea curgerii binelui.
ARTRITA: apare la persoanele care nu sunt iubite. Spirit prea critic şi rigiditate provenită din mental. Nu încerca să-i schimbi pe ceilalţi, acceptă-i aşa cum sunt. Dacă artrita e prezentă la nivelul mâinilor, braţelor, picioarelor şi şoldurilor eşti încredinţat că oamenii se folosesc de tine. În realitate nu exprimi ceea ce vrei. Corpul tău îţi spune că e vremea să te afirmi prin tine însuţi.
ATEROSCLEROZA: rezistenţă, tensiuni, refuzul de a vedea binele.
ASTMUL: iubire ascunsă, înăbuşită. Plâns suprimat. O femeie şi-a alungat fiica din casă. Aceasta a crescut și s-a îmbolnăvit de astm, care nu a putut fi tratat cu medicamente. Când fiica a reuşit să-şi ierte mama, astmul i-a trecut.
AUTISM: într-o experienţă anterioară, individul a manifestat un refuz al societăţii, ducând o viaţă marginală. Acum, singura soluţie este iubirea pe care va trebui s-o primească de la apropiaţii săi.
APOPLEXIE: fuga de familie, de sine şi de viaţă. Indică un sentiment de vinovăţie. Un atac este de fapt un avertisment în plus pentru a deveni conştient de faptul că e inutil să te simţi vinovat.
BILA: plăcerea pentru mâncăruri fierbinţi, iuţi, acre, uscate şi sărate deranjează funcţia bilei. De asemenea, mânia, supărarea, frica, activitatea sexuală excesivă sunt factori de dereglare a bilei.
BOALA PARKINSON: reprezintă teamă şi dorinţa intensă de a controla tot şi pe toţi.
BOLILE DE PIELE: apar din cauza acumulării toxinelor în sânge. Dar mai sunt generate şi de tulburările hormonale. Problema pielii subliniază teama individului de a se exprima total, de a fi el însuşi, de a se deschide complet. Psoriazisul şi alte boli de piele reprezintă o lipsă de iubire pentru sine şi o respingere a tot ce viaţa îi oferă individului. Psoriazisul poate fi şi cauza unui orgoliu nestăvilit, o trufie exacerbată. Conflictul psihic cu spaţiul poate predispune la boli de piele.
BRONŞITA: se declanşează într-un mediu familial foarte tensionat.
BOLILE NERVOASE: se referă la sistemul nervos central, cel care coordonează viaţa omului. El reprezintă comandamentul suprem al sistemului nervos şi al întregului organism. Starea pe care medicii o numesc depresie este o lipsă a dorinţei de a trăi. Acest program poate fi o urmare a lipsei dorinţei de a avea copii sau apariția unui copil nedorit (de pildă fată în loc de băiat). De fapt cele mai multe greşeli ale părinţilor în timpul sarcinii îi creează copilului un program de autodistrugere. De aceea deprimarea, odată instalată, nu poate fi uşor vindecată. Când te simţi continuu nefericit şi nemulţumit, când nimic din jur nu-ţi place te îndrepţi spre depresie. Depresia este o agresiune împotriva ta însuţi. Conflictul cu spaţiul în care trăieşti predispune la dereglări psihice. Grijile permanente sunt păcate împotriva propriei tale naturi. Ele au urmări asupra sistemului nervos. Nemulţumirea de sine, neîncrederea în propria persoană mai duce și la boli de vedere, de auz, de percepţie. Dacă te autoculpabilizezi, predispoziţia de a achiziţiona o boală psihică este foarte mare. Neliniştea este ucigătoare. Valul de nelinişte din sufletul nostru este oglinda angoasei, a anxietăţii, fricii etc. Nevroza se caracterizează printr-o stare de nelinişte, adesea extremă, cu frică de moarte şi cu sufocări, palpitaţii, transpiraţii, ameţeli, tremurături şi senzaţia de oprire a inimii.
CANCERUL: este boala întristării, deprimării şi nemulţumirii de sine și de soartă. Bolnavii de cancer cad în depresie şi regretă trecutul. Regenerarea iubirii faţă de oameni este prima cale spre vindecarea cancerului şi a altor boli. Femeile care ţin mari supărări în suflet se îmbolnăvesc de cancer. De fapt, toate emoţiile înăbuşite produc cancerul. Emoţiile ascunse multă vreme în tine sfârşesc prin a exploda, ceea ce provoacă şi explozia celulelor din corpul tău. Dacă jignim prin vorbe persoana iubită ne putem alege cu cancer la buze, la limbă sau gingii, iar dacă vom critica în permanenţă ne vom îmbolnăvi de cancer hepatic. Dacă vom gândi agresiv despre cei apropiaţi riscăm un cancer la stomac. Cauza spirituală a cancerului constă în faptul că individul nu a asimilat lecţiile karmice ce i-au fost propuse în această viaţă, refuzând astfel evoluţia. Cancerul reprezintă o autodistrugere, ceea ce face vindecarea dificilă. De fapt, este o boală a sufletului şi de aceea, acesta trebuie vindecat mai întâi.
CEFALEEA, MIGRENELE: supărarea puternică pe un semen al tău duce la un blocaj energetic. Remediul este schimbarea gândului de ură în pace şi adoptarea unei gândiri pozitive. Restabilind legea iubirii prin iertare îţi recapeţi sănătatea.
CELULITA: înseamnă mânie depozitată.
COLESTEROLUL CRESCUT: corespunde înăspririi naturii sentimentale, rigidităţii persoanelor care îşi creează o carapace de protecţie. Acel individ are o mare teamă de a accepta bucuria. El ar trebui ca în permanenţă să lase emoţia şi energia iubirii să curgă prin fiinţa lui.
COLOANA VERTEBRALĂ: este axul care poartă amprenta împlinirilor noastre, blocajele şi temerile noastre, refuzul de a evolua, de a iubi. Durerea în coloana vertebrală este de regulă supărarea pe omul apropiat, pe sine şi pe soartă. Dacă amploarea supărărilor este mare, poate să apară o deformare a coloanei, o fractură sau să se formeze o cocoaşă.
COMA: fuga de cineva sau de ceva.
CONGESTIA CEREBRALĂ: se datorează respingerii vieţii şi afişarea unei încăpăţânări. Ura se naşte în cap şi se blochează prin traumatism cranio-cerebral.
CONJUCTIVITA: mânie neexprimată, frustrare.
CONSTIPAŢIA: ataşament, posesivitate, refuz de a se debarasa de vechile scheme devenite inutile.
DEGETELE ARTRITICE: senzaţia de victimă.
DIAREEA: teamă, refuzul de a slăbi încordarea. Refuzul de accepta idei noi.
DIABETUL: nu-i atât o boală, cât o reacţie de apărare a organismului. Organismul trebuie să blocheze programele distructive ale altor oameni pătrunse în câmpul lui. Cu cât mai puternic şi mai periculos este programul distructiv, cu atât mai eficientă şi mai sigură trebuie să fie blocarea acestuia, respectiv a bolii semnalate. Cauza principală este dorirea unui rău din tot sufletul unei persoane iubite şi de care te-ai despărţit. Aceste sentimente provoacă diabetul, pentru că au ucis iubirea şi, prin aceasta, legătura cu cosmosul. De aceea, să nu renunţaţi niciodată la persoana iubită.
DINŢII: dificultăţi în a lua decizii. Distrugerea dinţilor apare ca efect al vorbelor rele adresate părinţilor sau rudelor şi dorirea răului oamenilor apropiaţi; deplângerea propriei sorți şi o alimentaţie incorectă, existenţa geloziei şi a supărărilor ascunse. O durere a dinţilor înseamnă că e timpul să iei o decizie fără să-ţi fie teamă de rezultate. Întrucât dinţii ţin de dorinţe, lipsa dinţilor din faţă este dovada unei blocări a sexualităţii.
ENCEFALOPATIE: certurile puternice înainte de naşterea unui copil, ajungând până la limita divorţului sau la gânduri de sinucidere fixează în structura câmpului copilului programe puternic distructive. Copilul care se naşte plăteşte prin această boală.
EPILEPSIA: este rezultatul unei depresii adânci.
FEBRA: este un semn de furie interioară. Toate dorinţele înăbuşite, închise în tine, explodează. Încetează să aduni totul în tine. Supărarea şi furia nu-ţi sunt benefice, te pedepseşti singur.
FICATUL: este organul care ripostează la supărările pe oamenii apropiaţi şi păstrează deseori mânie reprimată. Ficatul este sediul celor mai negative emoţii (ura, mânia, furia). Problemele de ficat vin dintr-o mânie îndreptată împotriva propriei persoane, ca rezultat al unui conflict între suflet şi minte. Ficatul suferă la persoanele care fac aprecieri dure la adresa celor apropiaţi. Stresul de orice natură are un efect negativ asupra ficatului. Ficatul este un instrument al sufletului şi de aceea, tratarea depresiei nu poate fi despărţită de cea al ficatului. Emoţiile au o mare putere de influență asupra ficatului şi a secreţiilor bilei. Emoţiile pozitive – bucuria, buna dispoziţie – măresc secreţia bilei, iar supărările o opresc parţial sau complet. Ficatul este foarte sensibil la supărări. Să ne amintim o zicală populară care spune „de supărare i s-a vărsat fierea în sânge”. Supărările agresive pe oamenii apropiaţi determină cancerul ficatului. Problemele de vezică biliară arată îngustime de spirit. Icterul se poate declanşa la individul care suferă un prejudiciu pe care nu știe să-l îndrepte. Hepatita reprezintă rezistenţă la schimbare. Refuzul de a vedea limpede, de a discerne. Ficatul este legat şi de credinţă. Credinţa în univers permite emoţiilor negative să se scurgă. curăţând ficatul.
FRIGIDITATEA: teamă, negarea plăcerii; credinţa că sexul este rău; parteneri insensibili.
GÂTUL: orice problemă legată de gât corespunde temerii de a întreba şi de a se exprima, sau un blocaj al creativităţii. Refuzul schimbării, rigiditate, mânie ascunsă din cauza unor cuvinte jignitoare.
GENUNCHII: simbolizează legătura între suflet şi personalitate. O problemă la genunchi indică o îndepărtare de scopul său din această încarnare şi un refuz de a evolua, mândrie înmagazinată, încăpăţânare, lipsă de flexibilitate.
GREAŢA, VĂRSĂTURILE: respingerea unei idei, a unei persoane sau a unei experienţe. Pentru o femeie însărcinată, arată că nu a vrut să aibă copilul.
GUTURAIUL: se declanşează într-o perioadă de confuzie a individului sau în urma unei temeri, culpabilităţi. Nasul care curge reprezintă lacrimi şi o purificare necesară.
HEMORAGIILE NAZALE: cauza principală este trufia.
HEMOROIZII: teama de a slăbi încordarea.
HERNIA DE DISC: înseamnă indecizie, senzaţia că viaţa a devenit de nesuportat.
HERPESUL: culpabilitate sexuală.
HIPERTENSIUNEA: subliniază o facultate limitată de a iubi şi o lipsă de compasiune. Persoana trebuie să-şi exprime iubirea pentru tot ce întâlneşte şi ce vede. O altă cauză poate fi vechi probleme emoţionale, nerezolvate.
HIPOTENSIUNEA: arată, de asemenea, o iubire limitată, dar în sensul că această persoană a fost negativă şi defetistă, necrezând în iubire. O altă cauză ar fi lipsa de iubire în copilărie.
HOMOSEXUALITATEA: femeia geloasă răpeşte aptitudinile copiilor şi nepoţilor ei şi-i împinge la homosexualitate. Gelosul ajunge nu numai la sterilitate fizică, ci şi creatoare. Un om homosexual este incredibil de gelos în interior.
IMPOTENŢA: Apare din cauza geloziei, a supărărilor şi a dispreţului faţă de femei. Această agresiune afectează sistemul urogenital. Dacă bărbatul a fost deseori supărat pe femei, a gândit rău despre ele, este un viitor impotent.
INIMA: reprezintă centrul iubirii. Dacă nu-şi exprimă deschis sentimentele, individul îşi închide chakra inimii şi riscă să aibă probleme cardiace. Din cauza reprimării emoţionale şi a sentimentelor negative, multe persoane au probleme cardiace. Un om bolnav de inimă este depozitarul unei cantităţi enorme de gânduri de ură. Problemele conflictuale îndelungate, insatisfacţiile, generează hipertensiune şi boli de inimă. Bolile cardiace au drept cauze gelozia sau supărarea pe oamenii apropiaţi. Prin gânduri de iubire a semenilor se vor putea anula gândurile de ură. Lipsa afecţiunii poate deregla inima. Dragostea şi compasiunea constituie forţa terapeutică ce ajută la refacerea inimii. Persoanele care îşi reprimă sentimentele acumulează blocaje energetice la nivelul inimii. Verdele este culoarea inimii. De aceea, o plimbare într-o pădure îndepărtată de agitaţia oraşelor sau într-un lan înverzit va spori sănătatea şi vitalitatea inimii. Aceleaşi efecte se pot obţine prin folosirea în timpul meditaţiei a unor pietre sau cristale de culoare verde. Reumatismul cardiovascular are două cauze: o lungă perioadă de supărare sau tristeţe precum şi o expunere repetată la factori climaterici nocivi, cum este frigul.
INSOMNIA: provine din totala incapacitate a spiritului de a-şi focaliza gândurile. Tratamentul pentru vindecarea insomniei trebuie să înceapă ziua. Este necesar să vă concentrați asupra a ceea ce faceți. Când vă împrăştiaţi gândurile în mai multe direcții, slăbiţi capacitatea spiritului de a se concentra, din care cauză seara îi este din ce în ce mai greu să se detaşeze de trup şi să se reîntoarcă dimineaţa cu forţele refăcute. Nu putem avea un somn bun noaptea decât dacă spiritul se retrage din corp. Insomnia mai este generată de întreţinerea unor gânduri de vinovăție. Oglinzile din dormitor sunt și ele răspunzătoare de cazurile de insomnie.
INTESTINUL GROS ŞI SUBŢIRE: refuzul de a înţelege unele lecţii de viaţă din punct de vedere evolutiv. Dacă omul nu suportă stresul se îmbolnăveşte intestinul gros, iar dacă se înfurie și acumulează agresivitate, se îmbolnăveşte cel subţire. Reaua dispoziţie, plictiseala şi nereuşitele la serviciu conduc la o funcţionare defectuoasă a intestinului gros. Când se manifestă constipaţia, ea trebuie tratată urgent. Starea de sănătate este în legătură directă cu evacuarea regulată a intestinului gros.
LARINGITA: în acest caz ţi-e teamă să te exprimi şi nu eşti în stare să-ţi spui părerea. Dacă laringita ta ascunde supărare şi furie, trebuie să o exprimi, altfel furia va creşte în tine.
LEUCEMIA: înseamnă mândrie necontrolată.
LIMFA: plăcerea exagerată pentru dulciuri, mâncăruri acre şi sărate, alimente greu digerabile şi exces de lactate.
NASUL: te deranjează ceva sau cineva pe care nu-l poţi suporta. Sunt semnale ale corpului care-ţi spune că nu e bine ce faci, că nu trebuie să te laşi afectat. Nasul reprezintă intuiţia şi cunoaşterea de sine, fiind legat de chakra frontală.
OCHII: indică teama de viitor şi faptul că într-o experienţă precedentă individul nu a dorit să vadă nici să-i ajute pe apropiaţii săi. Cauza miopiei o constituie deformarea structurilor câmpului la nivelul capului, determinată de sentimentul de ură, precum şi de nemulţumirea de sine şi frica de a vedea înainte. O principală cauză este gelozia agresivă. Cu cât un om are un caracter mai rigid, cu atât mai profund pătrunde agresivitatea în subconştient şi devine mai periculoasă. Dacă la invidie se adaugă dispreţul, dacă în caracter avem vanitate şi cruzime, se produce un program de autodistrugere care se manifestă prin ruperea retinei, orbire sau un grav traumatism cranian. Vederea slabă este determinată de ură. Purificarea se face prin spovedanie şi rugăciune. Ataşarea de relaţii şi idealuri distruge vederea. Glaucomul este cauzat de refuzul îndelungat de a ierta. La bătrânețe, mulţi îşi pierd vederea pentru că se leagă prea mult de această lume.
OSTEOPOROZA: persoana afectată simte că nu mai are un suport în această viaţă. În majoritatea produselor de origine animală există acid uric, care poate fi neutralizat numai cu calciu. În cazul în care corpul nu l-ar neutraliza, am muri. De aceea, corpul nostru este nevoit să extragă calciu din oase, ceea ce duce la osteoporoză. Concentratele zaharoase, care sunt acide, pot agrava fenomenul. Persoana în cauză să consume peşte (heringi), care conţine vitamina D2, necesară metabolizării calciului.
PANCREASUL: are rolul de a echilibra glucoza (zahăr) în sânge. Dacă individul consumă prea mult zahăr şi dulciuri concentrate își va provoca dezordini în organism şi o hipersecreţie de insulină, care duce la hiperglicemie. Astfel, insulina secretată în cantităţi mari favorizează sinteza crescută de grăsimi, conducând la obezitate, diabet zaharat, ateroscleroză. Pancreatita, diabetul zaharat şi cancerul pancreatic sunt semne ale faptului că omul iubit şi iubirea pentru el au devenit o valoare absolută. De obicei, problemele pancreasului apar la persoanele care cred că nu merită să se bucure de nimic în viaţă. De multe ori fac plăcerile altora, ținând în interiorul lor o tristeţe ascunsă.
PICIOARELE: reprezintă ancorarea, conexiunea cu Terra. Problemele de la picioare simbolizează un refuz de a avansa, de a evolua, sau teama de a stagna în viaţă, teama de viitor. Atunci când omul este nemulţumit de soarta sa îl dor picioarele. Când omul este dispus să facă un rău unei persoane în propriul beneficiu sau să se dispreţuiască pe sine, când prosperitatea i se năruie, toate acestea pot da şi dureri, traume ale picioarelor şi o dilatare varicoasă a venelor. Varicele vin din faptul că sunteţi supărat pe sine, pe soartă. Aveţi grijă să aveţi picioarele calde! Asta este valabil pentru toţi bolnavii, dar în special pentru cei de rinichi. O încălţăminte proastă face rău nu numai la picioare ci întregului corp. Dacă ai bătături, înseamnă că nu gândeşti şi acţionezi aşa cum ar trebui.
PIETRELE LA FIERE ŞI RINICHI: apar din cauza consumului de dulciuri și amidon concentrat, care împiedică eliminarea din corp a depozitelor de calciu organic. Cauza este judecarea oamenilor şi supărarea pe soartă.
PROSTATA: afecţiunile ei sunt legate de un sentiment de vinovăție şi de teama de îmbătrânire.
RĂU DE MARE: este în legătură cu teama de moarte.
RĂU DE MIJLOACE DE TRANSPORT: teama de pierdere a controlului.
RETENŢIA DE APĂ: refuzul de a slăbi încordarea.
REUMATISM: resentimente, slăbirea iubirii, rigiditate, asprime. Persoana are o amărăciune cronică.
RINICHII: reprezintă capacitatea de a exterioriza tot ceea ce este în sine. Cel care nu-şi exprimă talentele, capacităţile, dorinţele sau credinţele se expune la tulburări renale. Tot ceea ce este reprimat, frica şi teama slăbesc rinichii. Dacă orgoliul individului nu este prea mare, în rinichi se formează nisip; dacă este la un nivel mai ridicat, se formează pietre care pot fi eliminate. Dacă însă nivelul trufiei este periculos de mare, începe formarea de pietre de formă coralică, ce nu trebuie îndepărtate. Litiaza renală mai apare când individul are probleme de mânie nerezolvate de mult timp. Persoanele certăreţe şi care sunt de multe ori dezamăgite sau frustrate vor avea probleme cu rinichii.
SÂNGELE: zahărul, sarea, iaurtul şi mâncărurile acre au o acţiune toxică asupra sângelui, mai ales când sunt folosite în exces. De asemenea, ura şi mânia generează toxine în corp. Ceaiul de rădăcini de brusture este mijlocul cel mai eficace de epurare a sângelui. Pentru toate problemele sângelui este util să se consume zilnic salată de crudităţi.
SCLEROZA ÎN PLĂCI: are drept cauze frica, rigiditatea, inima împietrită şi îngreunată.
SFORĂITUL: refuzul încăpăţânat de a se desprinde de vechile tipare. Dormitul cu faţa în sus favorizează sforăitul.
SISTEMUL DIGESTIV: stomacul reprezintă facultatea de a digera experienţele existenţei şi de a accepta cele învăţate. Ura, mânia, frica, regretul legat de trecut, precum şi grija, teama şi îngrijorarea faţă de viitor favorizează bolile stomacului, ale vezicii biliare şi ale intestinelor. Aversiunea, neliniştea, o agresivitate conştientă şi sentimentul de ură împotriva oamenilor sunt principalele cauze ale ulcerelor. Dacă omul se supără des şi pe cei apropiaţi sau pe sine, va avea probleme cu stomacul.
ŞOLDURILE: reprezintă utilizarea liberului arbitru pentru a găsi propria cale în planul material. O problemă la şolduri subliniază o lipsă de utilizare a propriului liber arbitru şi faptul de a nu avea un scop în viaţă. O durere la şolduri indică o frică de a lua decizii importante.
SPLINA: reprezintă un depozit de sânge, de energie. Problemele splinei arată o incapacitate de exprimare a iubirii sau o obsesie. În acest ultim caz, e necesară o purificare prin eliminarea sentimentelor negative şi a grijilor înmagazinate în timp. Lăcomia şi de avariţia au o influenţă negativă asupra splinei şi inimii. Splina mai este legată şi de stările psihice proaste şi de depresie.
TIROIDA: problemele cu tiroida indică faptul că persoana nu se poate exprima cum doreşte şi se simte umilită.
TUSEA: cine tuşeşte tot timpul este o fiinţă sufocată de viaţă; trece printr-o stare de mare nervozitate; se simte strivită de o situaţie. O tuse ocazională este un semn de plictiseală sau dorinţă de ceartă.
URECHILE: Te laşi afectat de ceea ce auzi. Senzaţia lăuntrică că eşti superior persoanelor iubite (părinţi, copii, soţie) declanşează un program de autodistrugere care este blocat prin apariţia unor dureri în ureche.
VAMPIRISMUL ENERGETIC: egoismul exagerat, manifestat în gânduri, emoţii sau fapte, precum şi cruzimea duc la deconectarea de cosmos şi atunci omul este nevoit să-și ia energia de la alţi oameni. Provocarea de chinuri fizice şi psihice unui om este una din formele vampirismului.
VARICELE: prestarea unei munci care nu-ți place.
ZONA ZOSTER: indică teama de viitor, antrenând gânduri negative.