APA- EMOTIE

 

Deniile din Săptămâna Pătimirilor

 

Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos au în centrul lor taina suferinţelor sufleteşti şi trupeşti ale Mântuitorului ca urmare a păcatelor oamenilor, arătate în invidie şi ură, lăcomie şi trădare, frică prea mare şi lipsă de fidelitate, etc. Pe de altă parte slujbele deniilor arată şi puterea pocăinţei.
Odinioară, mai ales la sate, lumânarea de ceară curată aprinsă de credincioşi în biserică, la deniile din Săptămâna Patimilor, era la sfârşit purtată în mână până acasă, ca arvună a luminii învierii, ca semn că rostul şi folosul slujbei deniilor este acela de a aduna în timpul Postului lumină în suflet spre a ne bucura de lumina cea mare şi deplină a Sfintelor Paşti.
Începând cu Denia de duminică seara, după cei şase Psalmi ai Utreniei, se cântă până în Sfânta şi Marea Joi troparul:
 „Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui; ci te deşteaptă grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”… exprimă cel mai intens tensiunea dintre pocăinţă şi iertare, dintre priveghere şi aşteptarea bucuriei învierii şi a întâlnirii cu Hristos.
O altă cântare deosebit de frumoasă care ne cheamă la priveghere în primele trei zile ale Săptămânii Sfintelor Patimi, până în Joia cea Mare, este Luminânda sau Svetilna Deniilor:
 „Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule dë lumină, şi mă mântuieşte”.

(Informaţii preluate din: prefaţa semnată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României„Lumină spre Lumina Învierii. Înţelesul şi folosul postului”, la cartea „Deniile din Postul Mare”, apărută la Editura TRINITAS, 1999; Cartea „Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi folosul postului –” a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, apărută la Editura Basilica, 2010)

SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE LUNI își exprimă semnificația începând cu Denia de duminică seara:
În Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos şi de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.
Iosif cel preafrumos este luat, ca preînchipuire a Domnului. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila. Invidiat de fraţii săi din pricina unor visuri, a fost ascuns mai întâi într-o groapă. Tatăl lui este înşelat de fiii lui printr-o haină muiată în sânge, spunându-i că Iosif a fost răpit şi a fost mâncat de fiare sălbatice. Apoi el a fost vândut ismailiţilor cu treizeci de arginţi, iar aceştia la rândul lor îl vând lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului.
Pentru că stăpâna lui (soţia lui Putifar) s-a mâniat pe el din pricina curăţeniei tânărului, că n-a voit să săvârşească nelegiuirea împreună cu ea, a fugit lăsând în mâna ei haina sa. Ea l-a grăit de rău stăpânului său, aşa că Iosif a căpătat temniţă grea şi lanţuri. Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfăţişat faraonului şi a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul împărţirii grâului a fost recunoscut iarăşi de fraţii săi. Trăind într-un chip minunat toată viaţa lui, a murit în Egipt şi s-a arătat ca un om plin de înţelepciune, pe lângă alte fapte bune ale sale.
Iosif este preînchipuirea lui Hristos. Şi Hristos a fost urât de iudeii cei de acelaşi neam cu El, a fost vândut de ucenicul Lui cu treizeci de arginţi, a fost închis într-o groapă întunecoasă, în mormânt. Sculându-Se de acolo prin El însuşi împărăteşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere, conduce toată lumea şi ca un iubitor de oameni ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâinea cerească, cu trupul Lui cel purtător de viaţă.
Pentru această pricină facem în această zi pomenire de preafericitul Iosif.… În aceeaşi zi de luni mai facem pomenire şi de smochinul cel care s-a uscat, pentru că dum¬nezeieştii evanghelişti Matei şi Marcu adaugă după întâmpinarea Domnului cu stâlpări în Ierusalim această minune. Marcu spune: «Iar a doua zi ieşind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Şi văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Şi a zis Iisus smochinului: Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac». Iar Matei spune: «Iar a doua zi, întorcându-se în cetate a flămânzit. Şi văzând un smochin lângă cale, a venit la el şi n-a găsit nimic în el decât numai frunze. Şi i-a zis lui: în veci să nu se mai facă rod în tine. Şi îndată s-a uscat smochinul».
Sinagoga iudeilor este asemenea unui smochin, în care Mântuitorul n-a găsit rod potrivit, ci numai umbra legii; de aceea a luat şi legea de la ei şi i-a făcut cu totul nevrednici.
Dar dacă cineva ar întreba: Pentru ce oare un pom înverzit s-a uscat prin blestem dacă n-a greşit cu nimic? unul ca acesta să afle că iudeii care-L vedeau pe Hristos că făcea tuturor totdeauna bine şi că n-a făcut nimănui nici cel mai mic rău, socoteau că are numai puterea de a face bine, şi nicide¬cum puterea de a face rău. Dar Stăpânul, fiind iubitor de oameni, n-a vrut să arate asupra oamenilor că poate face rău. Ca să convingă deci poporul cel nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un bun, nu vrea să-Şi arate puterea Sa de a pedepsi cu omul, ci cu ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.
Mai este însă şi o pricină tainică a uscării smochinului, ajunsă până la noi din bătrâni înţelepţi, după cum zice Isidor Pelusiotul. Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui şi-au făcut acoperământ strămoşii noştri călcători de poruncă. Din pricină că n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina păcatului. Iar că păcatul se asea¬mănă cu smochina este lucru destul de limpede: are dulceaţa plăcerii, lipiciunea păcatului, iar în urmă, usturimea adică iuţimea conştiinţei.
Istoria smochinului a fost aşezată aici pentru a ne îndemna la umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată pentru a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-1 trimite în focul veşnic. Smochinul uscat din Sfânta Evan¬ghelie este ca un stâlp cu totul uscat, care îngrozeşte pe cei care nu fac rod potrivit de virtute.ÎN SFÂNTA ŞI MAREA LUNI:

*

MÂNECĂM SPRE LUMINĂ?

„De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că
lumină sunt poruncile Tale pe pământ”

Primul din cele patru stihuri care însoţesc aliluiarul la începutul slujbei Mirelui în serile Săptămânii Mari spune: „De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ” (Isaia 27, 9).
Ce vrea să spună asta? Sunt cuvintele profetului Isaia. Putem oare să le repetăm şi noi? De ce le-a spus Isaia? Nu este un simplu cuvânt. Este o realitate pe care profetul o trăieşte. Zice: Dumnezeul meu, Te iubesc. Te iubesc atât de mult încât mă gândesc la Tine nu doar ziua, ci şi noaptea. Merg să mă culc şi mă trezesc devreme. Mă ridic din pat cu mult înainte de a răsări soarele şi inima mea este la Tine, Te ador şi Te slăvesc.


Iubiţii mei, sunteţi căsătoriţi şi necăsătoriţi, mici şi mari. Care dintre voi care aveţi familie şi care tânăr sau tânără nu a simţit farmecul iubirii? Este ceva ireproşabil. De la Dumnezeu este atracţia bărbat – femeie. Este un lucru firesc şi binecuvântat atunci când nu se deviază şi nu ia dimensiuni pătimaşe. Aşadar ce se întâmplă cu iubirea cuminte? Oricine iubeşte, fie bărbat, fie femeie, poartă în inimă persoana pe care o iubeşte. Îi place să o vadă. Este mulţumit să-i asculte cuvintele. Nu o oră, ci două şi trei şi mai multe ore vorbeşte cu ea. Se înnoptează, trec de miezul nopţii, se crapă de ziuă şi nu termină de vorbit.
Aşadar, îţi place să vorbeşti cu iubita sau iubitul tău? Ei, nu eşti om dacă dincolo de această dragoste nu simţi şi o altă dragoste. Există o dragoste infinit mai mare şi mai înaltă. Este dragostea lui Dumnezeu.
 Da! De neînţeles – litere chinezeşti vi se par? Dar toţi aceia care au simţit în ei lucrul acesta, cum l-a simţit Isaia, ei zic cu el:
  Te iubesc, Doamne, Te ador. Mă gândesc zi şi noapte la Tine şi chiar la miezul nopţii şi dis-de-dimineaţă Te caut. Dragostea nu lasă somnul să-mi închidă ochii. Foarte devreme mă trezesc şi Îţi vorbesc:

 „De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule…”; cuvinte care arată iubirea arzătoare pe care o avea Isaia faţă de Dumnezeu.Şi doar Isaia? Şi David zice asemenea:
 „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, către Tine mânec; însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă“.
Acesta – împărat cu atâtea griji şi necazuri, se trezea de dimineaţă însetând să-L găsească pe Domnul. Şi în altă parte zice:
 „La miezul nopţii m-am sculat ca să mă mărturisesc Ţie…” (Psalm 62, 2; 118, 62). Auziţi? La miezul nopţii, Doamne, – zice – m-am sculat ca să Te slăvesc.
Şi doar Isaia şi David? Şi astăzi există pustnici în peşteri, care noaptea, în timp ce toţi şi toate dorm, ei nu dorm; cântă imne lui Dumnezeu şi spun: „Aliluia, Aliluia, Aliluia”.
Şi doar pustnicii? Şi simpli credincioşi.
 De la o bătrână analfabetă originară din Pont m-am încredinţat că acolo, ca şi în Asia Mică şi în Macedonia, a existat un frumos obicei. Cum s-au stins acum frumoasele obiceiuri şi am devenit primitivi, în ciuda a tot ceea ce se numeşte civilizaţie! Ce am aflat deci de la ea? Acolo, zice, aveam obiceiul să ne trezim la miezul nopţii şi să facem rugăciune…
 Mai există o tradiţie că întregul univers se opreşte la miezul nopţii un minut pentru a-L lăuda şi el pe Cel Preaputernic.
***
„De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule…”. Oare se aplică astăzi acest cuvânt sau doar îl auzim că-l cântă doar psalţii noştri acum în Săptămâna Mare?
Trăim în anii în care se împlineşte profeţia Hristosului nostru că „dragostea multora se va răci” (Matei 24, 12), va îngheţa, se va face rece ca gheaţa – Polul Nord, iubirea multora faţă de Dumnezeu. Semn de blestem, semn al lui antihrist este acesta.
 Nu Îl vor iubi pe Dumnezeu, nu vor iubi pe nimeni. Dacă ar fi existat un termometru duhovnicesc şi l-am fi pus în inima noastră, ar arăta sub zero.
 Sex şi iubire trupească există, dar iubirea lui Dumnezeu, dragostea Domnului s-a stins, nu există.
Ca dovadă, frecventarea Bisericii. În zi de duminică, bate clopotul, şi nu merg la biserică. „La poarta celui surd bate cât vrei”. Cei mai mulţi îşi găsesc să doarmă tocmai în momentul acesta. Este păcat, ca în clipa în care clopotele bat şi te cheamă, tu să dormi. Eşti ca un soldat care, în timp ce trâmbiţa dă deşteptarea, el nu spune prezent. Te cheamă clopotele, trâmbiţele cerului. Aceste clopote, care acum bat, într-o zi, în cealaltă lume ne vor judeca. Aşadar, vezi pe aşa-numitul creştin că nu se ridică să meargă o oră la biserică, să-L slăvească pe Dumnezeu sau vine greoi-greoi, încet, pe la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii.
 Unde sunt acele mame despre care spune poemul:
„… Ei, copii, e vremea, treziţi-vă, este duminică, / Clopotul ne strigă, îl auziţi colo?…” (Ilia Tantalidi, „Lectură duminicală”, III Dim. , p. 61). (…)

Aşadar, nu se trezesc să vină la biserică, însă trece ziua, se înnoptează, ies stelele şi atunci ce văd? Priveghere. Ce priveghere? Privegherea diavolului. S-a umplut ţara de cluburile de noapte, mii, mai multe decât bisericile. Acolo se adună noaptea şi se face priveghere satanică. Şi dacă îi veţi număra pe cei care priveghează pentru diavolul, veţi vedea că sunt mai mulţi decât cei care priveghează pentru Dumnezeu.„De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ”. Mânec spre Tine, Dumnezeul meu, zice. De ce? O explică: Pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ. Adică învăţătura lui Hristos, cuvintele Lui, poruncile Lui, îndreptările Lui sunt lumină. Toate cuvintele şi toată viaţa lui Hristos sunt lumină, dar în mod deosebit străluceşte, cu o lumină deosebită, sfârşitul vieţii Lui pământeşti.Evenimentele din Săptămâna Mare au o frumuseţe neasemuită. De aceea, într-un frumos tropar am auzit:
„Cinstitele Patimi ziua de astăzi ca pe nişte lumini mântuitoare le răsare lumii” (Sedelna Utreniei din Lunea cea Mare).
„Lumini mântuitoare” sunt patimile lui Hristos. Doar oamenii bădărani nu pot să simtă măreţia acestei săptămâni. Vino la Biserică, să ţi se umple inima de lumină. „De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ”.
***
Fraţii mei, voi, turma cea mică care privegheaţi pentru Domnul, slăviţi-L pe Dumnezeu, pentru că vă desfătaţi de astfel de cântări şi auziţi că „lumină sunt poruncile Tale pe pământ”. Lumină sunt poruncile Domnului nostru. Cine crede în Hristos, cine Îl ascultă şi urmează drumul Lui, are lumină. Cine nu crede şi nu trăieşte potrivit Evangheliei, e în întuneric şi este un nefericit, chiar dacă ştie carte şi are diplome şi ştie limbi. Păcat că în şcoli şi în universităţi în loc să se înveţe despre Hristos cel Răstignit, se învaţă că omul se trage din maimuţă. S-a umplut ţara de universităţi şi cu toate acestea întunericul în jurul nostru se extinde. Un analfabet, care crede în Dumnezeu, valorează mai mult decât un om de ştiinţă care nu crede în nimic. De aceea un mare poet din Germania a spus:
În ciuda tuturor „luminilor” acestui veac, întunericul continuă să stăpânească. Când s-a răstignit Hristos în Vinerea cea Mare,„întuneric s-a făcut peste tot pământul” (Matei 27, 45). Şi de fiecare dată, când Hristos se răstigneşte din nou prin necredinţă şi apostazie, întunericul împărăţeşte pe pământ.

Să-L slăvim pe Dumnezeu, pentru că în Patimile lui Hristos vedem măreţia credinţei noastre. Să participăm la sfintele slujbe şi să ne învrednicească Dumnezeu să vedem şi slăvita Înviere a Domnului şi să auzim cuvintele: „Veniţi de luaţi lumină din lumina cea neînserată…” (Din slujba de Paşti). Iar lumină neînserată este Hristos, „pe care lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii”.

Sursa: Ne vorbeşte Părintele Augustin…mitropolitul de Florina, Grecia – 1907- 2010, - traducere de monahul Leontie.

Legenda anafurei (Pâinea Maicii Domnului sau pâinea sfânta)

 Se spune ca in vremuri îndepărtate la mănăstirea Sfântul Petru si Pavel trăia un om simplu care se numea Mina.
Cum Mina nu se pricepea la nimic, Starețul a decis ca el să-l ajute pe brutar să facă pâinea pentru călugări.
Era bine organizata mănăstirea: fiecare călugăr, fiecare locuitor al mănăstirii avea sarcini precise, pe măsura înclinațiilor sale.
Așa ajunge Mina ajutor de brutar fără ca el sa știe sa facă pâine.
Mina era o persoană supusă, nu punea întrebări, făcea ceea ce i se spunea fără să întrebe de ce. Era mereu în preajma brutarului.
Dacă acesta îi cerea apă, aducea apă, dacă acesta îi cerea făină, aducea făină, daca îi cerea să măture, el mătura.
 Mina făcea totul fără sa pună întrebări.

Așa au trecut anii și Mina nu a învățat nimic. Făcea ce i se spunea și se ruga.
Brutarul era un om foarte priceput.
Potrivit regulilor mănăstirii, pâinea se făcea zilnic in pâinici mici și rotunde, atât cât să ajungă pentru o zi.

La un moment dat, brutarul se îmbolnăvește și moare.
Starețul îl cheamă la el pe Mina și îi spune:
- Mina, de astăzi vei pregăti tu pâinea zilnică pentru călugări!
- Dar părinte, eu nu știu sa fac pâine!
Eu am făcut ceea ce mi s-a cerut, niciodată pâine!
- Nici nu vreau sa aud! răspunde Starețul. Lucrezi cu brutarul de mai bine de un an, trebuie să știi ceva.

Mina nu avu curajul să-l contrazică.
Se întoarce în brutărie și necăjit începe să plângă.
Cum plângea el așa cu fața în mâini, la un moment dat intră în încăpere o femeie îmbrăcată toată în alb. Cum o vede Mina, o întreabă:
- Tu știi să faci pâine?
- Sigur că știu, răspunse femeia.
- Atunci ma ajuți sa fac pâine pentru călugări?
- Sigur că te ajut, pentru asta am venit, răspunde femeia. Adu-mi făină, apă, sare, continuă ea și se puse pe treabă.

Până dimineață pâinea era gata.
Când se trezesc călugării și vin la masa de dimineață, era un parfum minunat de pâine caldă în Bucătărie, de îți lăsa gura apă.
Așezați la masă, călugării au mâncat numai pâine. Era atât de bună și de frumos mirositoare încât nu mai vroiau altceva.

Vestea s-a răspândit repede în Mânăstire și Starețul a aflat de pâinea miraculoasă a lui Mina.
Așa se face că Starețul chemă pe Mina la el să-i povestească cum a făcut pâinea.
Supus, Mina merge la stareț si povestește cele întâmplate.
Așa au înțeles că pâinea lui Mina era de fapt pâinea Maicii Domnului și că aceasta avea puteri magice, pentru că cine mânca din ea se vindeca de dureri.
Au decis ca restul pâinii făcută de Maica Domnului sa fie tăiată în bucățele mici și păstrată la loc sigur, pentru ai ajuta pe cei nevoiași.
Au numit-o Anafură, "o bucățică mică, dar cu puteri miraculoase", care din acel moment și până în zilele noastre vine în ajutorul celor ce cred în ea!

Pomenirea Sfinţilor Filic Episcopul, Ianuarie Preotul, Furtunat şi Septemin (16 aprilie)

 

În al optulea an al împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, a ieşit poruncă pe la toate locurile, ca să se ardă toate cărţile creştinilor. De aceea a fost trimis în cetatea Biucan un oarecare Marian, bărbat preaspurcat, care a adus înaintea sa pe Filic episcopul, pe Ianuarie preotul, pe Furtunat şi pe Septemin şi, citindu-le porunca împărătească, cerea numaidecît cărţile ce erau la ei. Iar preasfinţitul episcop a zis către ei: "Scris este, guvernatorule: Nu daţi cele sfinte cîinilor, nici aruncaţi mărgăritarele înaintea porcilor. În zadar te nevoieşti, deşi ai cu tine poruncile împărăteşti". Guvernatorul a zis: "Lasă vorbele nebuneşti şi fă voia împăratului, că altfel te voi trimite legat la proconsul". Şi sfîntul i-a zis: "Precum mă aflu către tine, asemenea şi către toţi, şi către însuşi împăratul tău mă voi afla".

Atunci închizîndu-l în temniţă, fără de nici o îngrijire l-a lăsat trei zile, apoi, scoţîndu-l, l-a mai cercetat; şi legîndu-l pe el şi pe cei împreună cu el, i-a trimis la proconsul. Acela iarăşi cercetîndu-i, i-a pus la închisoare. Şi după şase zile scoţîndu-i, i-a trimis la prefectul pretorilor, care, după ce i-a primit şi i-a îngrozit foarte mult, i-a aruncat într-o cumplită temniţă cu multă pază, şi după 14 zile, scoţîndu-i de acolo şi încă cercetîndu-i, i-a băgat pe ei într-o corabie la un loc cu caii, legaţi de picioarele cailor; iar sfinţii tăvălindu-se printre picioarele cailor fără să guste hrană sau apă patru zile, mulţumeau lui Dumnezeu.

Ajungînd la limanul unei cetăţi, au fost cercetaţi pe ascuns de către creştini. Şi de acolo mergînd la cetatea numită Tavromeni şi plutind încă pe la Licaonia, au venit la cetatea Eluron. Atunci ticălosul prefect, dezlegînd pe sfinţi din legături, cu glas lin le făcea întrebările; iar sfinţii grăind dimpotrivă, că nici cărţile nu le dau, nici idolilor nu jertfesc, a poruncit el ca ei să fie tăiaţi de sabie; şi aflînd ei hotărîrea, au făcut rugăciune; şi, tăindu-li-se capetele, au primit cununile din mîna Domnului.

Canon de rugăciune către Sfintele Muceniţe fecioare Agapia, Irina şi Hionia

 

Troparul Sfintelor Muceniţe fecioare Agapia, Irina şi Hionia

Glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

glasul al 8-lea

Irmos: Să cântăm Domnului...

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cereţi-mi acum har de la cer, muceniţele Domnului, ca să laud pe pământ prăznuirea voastră cea purtătoare de lumină.

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Prin Dumnezeiescul Duh rupând fecioarele legăturile doririi celei trupeşti, s-au legat cu Hristos, prin Puterea Dumnezeirii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

A putut Veliar să înşele odinioară pe Eva,dar acum a fost ruşinat, călcat fiind cu adevărat de picioarele voastre, cinstitelor muceniţe.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stăpână, ai născut în chip de negrăit pe Cel pe Care Tatăl L-a născut fără schimbare şi ai hrănit la sân pe Cel Ce hrăneşte toată lumea.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Tu eşti Întărirea...

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

De ploile Dumnezeiescului Duh adăpându-se fecioarele, au odrăslit spice muceniceşti, prin Dumnezeiasca lucrare.

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Iubind muceniţele mai mult cele nevăzute decât pe cele văzute, au biruit pe demonii cei văzuţi şi pe cei nevăzuţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Doritoare fiind numai de dragostea şi de iubirea lui Hristos, fecioare cinstite, nicicum nu aţi avut grijă de dorirea cea pămân­tească.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rupe, Stăpână, zapisul cel cumplit al păcatelor mele, cea care ai rupt legăturile iadului cu naşterea ta cea mai presus de fire.

Irmosul

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne, Taina...

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dragostele trupului dând loc dragostei celei Dumnezeieşti, au făcut pe fecioarele lui Hristos locaşuri ale Duhului.

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu unire cugetătoare de Dumnezeu împotrivindu-vă celor potrivnici, aţi câştigat Dumne­zeiască biruinţă şi v-aţi învred­nicit de Dumnezeieştile cununi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Alipindu-vă de dragostea Împă­ratului tuturor, fecioare tinere, v-aţi ridicat prin pătimire la Dumnezeiască Cămara cea Cerească.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai Întrupat pe Domnul, Doamnă a toată zidirea, pe Care roagă-L, Preasfântă Fecioară, ca să ne mântuim de vrăjmaşul cel ce ne domneşte.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Luminează-ne pe noi, Doamne...

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fecioarele cele cugetătoare de Dumnezeu au mânecat împreună către Hristos, Lumina Cea Neapusă şi s-au luminat mai mult decât lumina soarelui.

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Bărbăteşte v-aţi dat mădularele spre chinuri, chinuind pe tiranul cu tăria credinţei, vrednicelor de minuni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Flori sfinţite ale muceniţelor v-ati arătat, prealăudatelor, suflând Bisericii bunul miros al Dumnezeieştii cunoştinţe.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Roagă-te, Fecioară, să-mi fie mie sfârşitul bun, ca să scap de chinurile cele fără de sfârşit, care mă aşteaptă şi să mă mântuiesc.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Bărbăteşte au răbdat durerile trupului şi chinurile focului, purtătoarele de lupte şi miresele lui Hristos Hionia, Agapia şi Irina şi au primit răsplătit cununa cea frumoasă şi mărirea cea nespusă.

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Târâte fiind pe pământ ca nişte pietre, aţi stricat toată zidirea înşelăciunii cu Puterea Cuvân­tului şi ducându-vă către Bise­rica cea sfântă, cu bucurie staţi înaintea Stăpânului a toată zidirea, tinere fecioare, Sfintelor Muceniţe Agapia, Irina şi Hionia.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De dragostea cea Dumnezeiască înfierbântându-se Muceniţa Hionia şi Viteaza Agapia, bărbăteşte au intrat în văpaia cupto­rului şi Mărita Irina rănită fiind cu săgeata, s-a suit la ceruri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lepădând Adam hainele cele de piele ale omorârii, prin Întru­parea Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, s-a îmbră­cat cu podoaba Slavei celei Dumnezeieşti, mărindu-te cu bucurie ca pe o Maică a lui Dumnezeu, Preacurată.

Irmosul

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele, că s-a umplut sufletul meu de rele şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

 

CONDAC

glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Prin credinţă într-aripându-ţi tare sufletul, Sfântă Muceniţă Irina, arătat ai ruşinat pe cel viclean şi mulţime mare de oameni ai adus lui Hristos, fericită şi purtând porfiră de sângiuri te veseleşti acum împreună cu îngerii.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii evreieşti în cuptor...

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fecioarele lui Hristos, înţelepţeşte nu s-au înspăimântat nici de fiarele cele sălbatice care veneau asupra lor, nici de năvălirea cea aprinsă a focului celui de nesuferit, nici de tăierile mădularelor, nici de durerile cele de multe feluri.

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mieluşelele lui Hristos, având ochii inimii către Domnul şi Împăratul Cel Ce mântuieşte, au alergat către toată tabăra vrăjmaşului şi bărbăteşte au biruit-o pe ea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Purtătoarele de chinuri, îndrep­tându-şi tot cugetul către Mirele Hristos, au socotit chinurile cele amare ca nişte desfătări, strigând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Omoară-mi, Preacurată, păcatul meu cel viu, care omoară sufletul meu şi mă învredniceşte să mă împărtăşesc de Viaţa Cea Dumnezeiască, Ceea ce ai născut Viaţa care a omorât şarpele.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Tinerii cei grăitori...

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mieluşelele lui Hristos, minunat fiind învăţate cele Dumnezeieşti, au luat gând bărbătesc în vremea luptelor, nevoindu-se bărbăteşte.

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind întunecat prigonitorul de beţia păcatului celui întunecat, se purta ca unul ce era de râs, iar fecioarele lui Hristos se arătau ca lumina.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe SfântulDuh, Domnul.

Fiind împodobite cu haina cea mohorâtă a fecioriei şi primind de la Hristos cununile fecioriei, locuiţi în Locaşurile cele Împărăteşti împreună cu îngerii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuptorul purtând odinioară semnele naşterii tale, nu a ars pe cei trei tineri, precum nici Focul Dumnezeirii nu a ars pântecele tău, Maică Fecioară.

Irmosul

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-Lpe Dânsul întru toţi vecii.

Tinerii cei grăitori de Dumnezeu în cuptor călcând văpaia cea de foc, au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Cu adevărat Născătoare...

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Trecând, fecioarelor, valurile cele sălbatice ale încercărilor, v-aţi îndreptat către Limanurile cele Dumnezeieşti, prin ocârmuirea lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte stele, ca nişte făclii luminătoare, Sfintele Muceniţe Irina cu Hionia şi cu Agapia luminează din destul toată plinirea Bisericii.

Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Cetele celor fără de trup v-aţi unit purtătoarelor de lupte şi fiind în trup, arătat aţi biruit pe vrăjmaşii cei fără de trup.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mai mult decât soarele strălucind pomenirea voastră, luminează toată plinirea credincioşilor, pe care o cinstim în fiecare an, fecioarelor muceniţe.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iubitoare de bunătate, Fecioară, îmbunătăţeşti sufletul meu cel înrăutăţit cu păcatul, Ceea ce ai născut pe Cuvântul Cel Preabun.

Irmosul

Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine, Fecioară, Curată, noi cei mântuiţi prin tine, cu Cetele cele fără de trup, mărindu-te pe tine.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Cu Dumnezeiască cuviinţă logodindu-vă cu Domnul, aţi adus Lui zestre sângele şi junghierea, tinerelor purtătoare de luptă şi după vrednicie aţi câştigat Cămara cea Dumnezeiască de mire, neîncetat umplându-vă de Lumină Neapusă. Pentru aceasta săvârşind în duh sfântă şi cinstită pomenirea voastră, slăvim pe Mântuitorul Hristos şi cu credinţă strigăm: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut în chip de netâlcuit pe Cel Ce ţine lumea şi în braţe ai avut pe Cel Ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii. Pentru aceasta te rog pe tine, Preasfântă Fecioară şi cu credinţă te măresc ca să mă izbăvesc eu de greşeli, când va fi să stau înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară Curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti, că poţi toate câte le voieşti.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, Mieluşeaua văzându-L pe Cruce, a glăsuit lăcrimând şi cu amar a strigat: lumea se bucură, luând izbă­virea, iar cele dinlăuntru ale mele ard văzând Răstignirea pe care o rabzi pentru milostivirea milei. Către care să strigăm cu credinţă: milostiveşte-te spre noi, Fecioară şi dăruieşte iertare de greşeli celor ce se închină Patimilor Lui.

Pătimirea Sfintelor Muceniţe şi surori Agapia, Hionia şi Irina (16 aprilie)

 

Zăbovind împăratul Diocleţian în Acvilinia, cetatea Italiei, i s-a dat de ştire de la Roma, cum că toate temniţele Romei sînt pline de creştini care, deşi pătimesc mai multe feluri de munci, nu se leapădă de Hristosul lor, ci toţi îl au de învăţător pe Hrisogon şi-l ascultă, ţinîndu-se de învăţătura lui. Deci, Diocleţian a poruncit ca pe toţi creştinii să-i dea la moarte, iar pe Hrisogon să-l aducă la dînsul spre cercetare.

Deci, Hrisogon, mărturisitorul lui Hristos, fiind adus legat din Roma în Acvilinia, la împăratul Diocleţian, Sfînta Anastasia, vindecătoarea de răni, îi urma de departe, ca unui învăţător al său. Deci, cercetîndu-se de către împărat mucenicul lui Hristos şi nesupunîndu-se păgîneştii porunci a împăratului, l-a condamnat la moarte şi i-a tăiat capul afară din cetate, departe, la un loc pustiu. Şi se afla cinstitul lui trup pe malul mării, fiind aruncat spre mîncare fiarelor şi păsărilor.

Nu departe de acel loc era locuinţa unui oarecare preot cu numele Zoil, bărbat creştin şi sfînt şi aproape de el îşi aveau locuinţa aceste trei fecioare surori după trup şi după duh: Agapia, Hionia şi Irina. Acel preot, prin descoperire dumnezeiască, aflînd de trupul Mucenicului Hrisogon, l-a luat pe el împreună cu capul şi, punîndu-l într-o raclă de lemn, l-a ascuns în cămara sa. După treizeci de zile i s-a arătat în vis Sfîntul Hrisogon, zicîndu-i: "Să ştii că în timpul celor nouă zile, cele trei fecioare ale lui Hristos vor fi supuse la chinuri. Deci, tu să spui roabei lui Dumnezeu Anastasia ca să se îngrijească de dînsele, deşteptîndu-le spre vitejeasca nevoinţă pînă ce se vor încununa prin pătimire. Şi să fii şi tu cu bună nădejde, că îţi vei lua rodadele cele dulci ale ostenelilor tale; pentru că degrabă de cele de aici te vei libera şi la Hristos vei trece cu bucurie şi te vei odihni împreună cu sfinţii".

S-a descoperit despre aceasta şi Sfintei Anastasia şi, pornindu-se cu Duhul lui Dumnezeu, a mers la casa preotului pe care niciodată nu l-a cunoscut înainte şi-l întreba unde sînt fecioarele acelea de al căror mucenicesc sfîrşit ce avea să fie i s-a descoperit lui. Deci, aflîndu-le casa, a mers la dînsele, le-a sărutat cu dragoste şi a petrecut o noapte, vorbind cu dînsele multe cuvinte folositoare de suflet şi pline de dragostea dumnezeiască. Apoi le îndemna să stea cu bărbăţie în munci pentru Hristos, Mirele lor, pînă la sînge; şi au văzut în casa preotului şi moaştele Sfîntului Hrisogon, mucenicul lui Hristos şi iubitul său învăţător şi au plîns peste moaşte mult timp cu lacrimi fierbinţi, încredinţîndu-le rugăciunilor aceluia.

După aceea iarăşi s-a întors în cetatea Acvilinia să facă obişnuita slujire legaţilor lui Hristos celor din temniţă. Şi a fost după cum a grăit Sfîntul Hrisogon preotului Zoil în vedenie. Acel sfînt preot, în timpul celor nouă zile s-a mutat către Domnul, iar pe sfintele fecioare Agapia, Hionia şi Irina le-au prins păgînii şi le-au dus la împăratul Diocleţian la cercetare. Văzîndu-le împăratul, a zis către dînsele: "Ce nebunie v-a îndemnat pe voi să urmaţi rătăcirii celei deşarte şi de prisos, să daţi defăimare legii celei drepte, iar pe zei, ca pe o urîciune, să-i treceţi cu vederea? Dar, deoarece vă văd că sînteţi de bun neam, tinere şi frumoase, de voi fiindu-mi milă, vă cruţ şi vă sfătuiesc ca, lepădîndu-vă de Hristos al vostru, să aduceţi zeilor jertfe, iar eu vă voi da din palatele mele tineri de mare neam, vrednici de frumuseţile voastre, ca să aveţi pentru voi bărbaţi slăviţi, pentru care veţi fi cinstite".

Cea mai mare dintre surori, Sfînta Agapia, a răspuns zicînd: "Împărate, ţie îţi stă înainte purtarea de grijă pentru trebuinţele poporului, a neamurilor şi oştirilor, iar tu grăieşti cele nedrepte spre defăimarea Dumnezeului Celui viu, al Cărui ajutor îţi este de trebuinţă şi a Cărui bunătate îndelung te rabdă, iar tu îl huleşti pe El". Diocleţian a răspuns: "A înnebunit aceasta; să se apropie cealaltă". Deci, apropiindu-se cealaltă, Sfînta Hionia, a zis: "Nu a înnebunit sora mea, ci sfatul tău cel nedrept l-a mustrat cu dreaptă judecată". Iar împăratul, lepădînd-o şi pe aceea, a poruncit ca pe a treia să o aducă mai aproape de dînsul. Şi a zis către ea: "Deoarece s-au făcut rele surorile tale, măcar tu, cea mai tînără, pleacă-ţi capul zeilor ca şi surorile tale, uitîndu-se la tine, să facă la fel".

Sfînta Irina a răspuns: "Să-şi plece capul idolilor toţi cei ce stăruiesc zadarnic în nebunia lor, cei ce-L supără pe adevăratul Dumnezeu. Şi ce poate să fie mai deşert şi mai nebunesc lucru decît acesta, ca să se închine omul idolului făcut de mîini omeneşti, care pentru preţ a fost lucrat; căci mai întîi te sfătuieşti cu meşterul cu ce preţ şi ce fel de idoli să-ţi facă ţie, adică ori stînd, ori şezînd, ori culcat, ori jucînd, ori rîzînd, ori plîngînd şi din ce fel de materie să-l facă, adică ori de lemn, ori de piatră, ori de aramă, sau din oricare altă materie. Şi, dacă îl lucrează rău, atunci îi lepezi lucrul; iar dacă este bine, îi dai preţul ce te-ai tocmit. Apoi lucrului aceluia cumpărat îţi pleci capul, numind pe acel idol zeu al tău, pe care mai bine se cade a-l numi rob cumpărat".

Zis-a Diocleţian: "La nişte cuvinte ca acestea, cu munci se cade a răspunde". Şi a poruncit ca pe sfintele fecioare să le arunce în temniţă, iar Sfînta Anastasia îndată, după obiceiul ei mîngîia pe cei ce pătimeau în legături şi a mers la sfintele fecioare, mîngîindu-le cu nădejdea ajutorului celui nedepărtat al lui Hristos şi cu nădejdea slăvitei biruinţe asupra vrăjmaşilor.

Nu după multe zile, a trebuit ca împăratul să se ducă în Macedonia pentru oarecare rînduieli ale poporului şi au fost duşi după dînsul toţi creştinii cei ce se aflau în temniţele Acviliniei, între care erau şi aceste trei sfinte fecioare - Agapia, Hionia şi Irina -, iar Sfînta Anastasia le urma de departe. Dar după ce au ajuns în Macedonia, împăratul a încredinţat lui Dulţie, ighemonul, cercetarea creştinilor, ca să-i silească la jertfa idolească; iar pe cei ce nu se vor îndupleca, să-i piardă cu felurite munci. Dar patimile acelor mulţi sfinţi mucenici, munciţi în acea vreme acolo, în multe feluri, nu s-a putut a le scrie, ci, numai cumplitele chinuri ale acestor trei sfinte fecioare se pun înainte. Pe aceste mirese ale lui Hristos, cînd le-au pus la cercetare înaintea ighemonului Dulţie, acela, văzînd frumuseţea cea mare a lor, a nutrit gînduri necurate pentru dînsele şi le-a dat în pază la un străjer, care le făgăduia libertate şi daruri de se vor învoi cu ighemonul la necurata poftă. Însă sfintele fecioare voiau mai bine să moară de o mie de ori, decît o dată să se prihănească; încît nici cu îmbunări, nici cu îngroziri, nici cu daruri, nici cu chinuri, nu se înduplecau la pofta ighemonului. Iar ighemonul, nemairăbdînd focul desfrînării celei aprinse într-însul, a gîndit ca singur să se ducă la dînsele noaptea, în casa în care erau ţinute şi să le silească la păcat.

Deci, după ce a înnoptat, sfintele fecioare stăteau la rugă-ciune, înălţînd lui Dumnezeu rugăciuni de toată noaptea, cîntînd psalmi. Iar ighemonul, vrînd să intre la dînsele, cînd s-a atins de pragul uşii lor, îndată a înnebunit. Şi era acolo o bucătărie şi stăteau vasele bucătăriei, oalele, căldările, tigăile înnegrite de funingine. El, neintrînd la sfintele fecioare, a mers la vasele acelea şi în loc de fecioare, cuprindea şi săruta căldările cele înnegrite, oalele şi tigăile, pentru că mintea lui se întunecase de diavolul desfrînării şi nu era cunoştinţă întru el. Şi a fost chinuit de necuratul duh multă vreme, părîndu-i-se că vasele cele înnegrite sînt sfintele fecioare. Şi cu totul i s-a înnegrit faţa; mîinile şi toate hainele întinîndu-se foarte mult. Apoi a ieşit afară la slujitorii cei ce-l aşteptau pe el, stînd cu lumînările. Iar aceia, văzîndu-l cu totul înnegrit şi înfricoşat ca un arap, sau mai bine zis ca un diavol, s-au spăimîntat şi, aruncînd lumînările au fugit de dînsul. Părîndu-i-se că este defăimat de dînşii, s-a mîniat asupra lor.

Apoi a început a se lumina de ziuă şi oriunde se ducea, în toate părţile fugeau de dînsul slugile, străjerii şi străinii, ca de o nălucă înfricoşată. Deci, s-a dus la palatul împărătesc, vrînd să se jeluiască împăratului de ostaşii care erau sub stăpînirea lui, că nu-l ascultă şi îşi bat joc de dînsul. Dar, după ce s-a apropiat de palat, toţi au rîs în hohote de el şi unii fugeau de dînsul, iar alţii îl împingeau, nelăsîndu-l şi dîndu-i brînci de la uşile palatului, că nu-l cunoştea nimeni, cum că este ighemonul Dulţie, ci li se părea că este un nebun. Nici el nu putea să se cunoască pe sine că este înnegrit, fiindu-i schimbaţi ochii de lucrarea diavolească; ci i se părea că este la faţă alb, iar la haine şi la mîini curat.

Şi, abia înţelegînd slugile că a înnebunit stăpînul lor, au alergat după dînsul şi, prinzîndu-l, l-au dus în casă, zicîndu-i: "Vezi-te singur în ce chip eşti". Iar după ce a intrat în casă, femeia lui şi toţi cei din casă, slugile şi slujnicile au început a se tîngui pentru dînsul, ca pentru un îndrăcit, iar alţii se mîhneau pentru el, ca de un ieşit din minte; însă el nu înţelegea şi se mira pentru ce unii plîngeau pentru dînsul, iar alţii fugeau. Dar abia atunci i s-au deschis ochii lui necuraţi şi s-a văzut înnegrit, faţa sa în oglindă a văzut-o ca de arap şi s-a cunoscut pe sine că este batjocorit de diavolul.

Atunci s-a mîniat asupra sfintelor fecioare, socotind că acelea i-au făcut aceasta cu oarecare vrajă şi gîndea în ce chip să le pedepsească. Spălîndu-şi trupul şi hainele schimbîndu-şi, a şezut la judecată la vedere, înaintea poporului. Iar uneltele cele de muncire punîndu-le înainte şi pe sfintele fecioare aducîndu-le de faţă, a poruncit să le dezgolească, ca să vadă trupurile lor. Însă cînd au început slujitorii să dezbrace hainele de pe dînsele, nu puteau să le dezbrace nicidecum, pentru că prin lucrarea lui Dumnezeu, hainele lor atît de mult se lipiseră de sfintele lor trupuri, ca pielea de trup şi toţi se mirau de o minune ca aceea; deci, mult s-au ostenit slujitorii ca să le dezbrace şi nimic n-au sporit. Iar ighemonul, şezînd la judecată, deodată a dormit un somn greu, încît nici nu puteau a-l deştepta. Pentru că îl clătinau şi cu mare glas strigau spre dînsul, iar el dormea ca un mort. Şi, luîndu-l, l-au dus în casa lui. Iar după ce l-au dus în casă, îndată s-a deşteptat.

Auzind împăratul de cele ce s-au întîmplat ighemonului Dulţie îl batjocorea, iar pe sfintele fecioare le-a dat spre cercarea lui Sisinie comitul. Iar acela, mai întîi pe Sfînta Irina punînd-o înaintea sa, a întrebat-o: "Te vei supune poruncii împărăteşti?" Răspuns-a sfînta: "Nu mă voi supune, căci sînt creştină şi roabă a Atotputernicului Dumnezeu". Şi a poruncit comitul să o ducă în temniţă. Apoi pe Agapia şi pe Hionia punîndu-le înaintea judecăţii sale a zis către dînsele: "Sora voastră cea mai tînără a fost amăgită şi învăţată de voi ca să defaime dumnezeieştile legi; pentru aceea i-am mutat pe urmă chinuirea ei ca, privind la voi, să se teamă şi să ne asculte. Dar şi voi, de voiţi să vă liberaţi de munci, aduceţi zeilor jertfă, precum aducem şi noi, supunîndu-ne împărăteştilor porunci". Răspuns-a Sfînta Agapia: "Credinţa noastră este nebiruită!" Zis-a comitul către Sfînta Hionia: "Dar tu ce zici?" A răspuns Sfînta Hionia: "Credinţa noastră este neschimbată!" Zis-a comitul: "Sînt la voi cărţi creştineşti?" Grăit-au sfintele: "Sînt cărţi, dar sînt ascunse în mintea noastră, de unde nicidecum nu se pot lua de vrăjmaşii lui Hristos". Zis-a comitul: "Cine v-a sfătuit să vă daţi de bunăvoie la o primejdie ca aceasta?" Fecioarele răspunseră: "Primejdia aceasta este vremelnică, dar folositoare; căci dintr-însa se naşte slava cea veşnică". Comitul zise: "Împliniţi porunca împărătească şi jertfiţi zeilor". Iar sfintele fecioare au răspuns: "Noi aducem jertfă de laudă lui Dumnezeu, iar diavolului nu vom jertfi niciodată. Deci nu nădăjdui, că nu ne vei întoarce de la Domnul nostru Iisus Hristos, ci fă cele poruncite ţie de împăratul tău cel pămîntesc, precum şi noi facem cele poruncite de Împăratul nostru cel ceresc".

Atunci Sisinie comitul a dat un răspuns ca acesta asupra lor: "Agapia şi Hionia, care nu s-au supus prin îngrozirea de judecată să împlinească împărăteasca poruncă, poruncesc să se ardă". Auzind aceasta, sfintele fecioare s-au umplut de bucurie şi au strigat cu mare glas: "Mulţumesc Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai învrednicit a fi mărturisitoare numelui Tău celui Preasfînt, în mîinile Tale, Stăpîne, primeşte sufletele noastre". Şi le-au aruncat în foc şi, rugîndu-se, şi-au dat sufletele în mîinile Domnului lor, iar acel mare foc arzînd, nu numai că nu s-a atins de trupurile acelor sfinte fecioare, dar nici de hainele lor şi nici urmă nu era pe dînsele de arderea focului, spre arătarea necredincioşilor că nu au murit de arderea focului, ci cu rugăciune şi-au cerut de la Dumnezeu acel sfîrşit fericit. Iar trupurile lor, fiind nevătămate, le-au furat noaptea din foc slugile Sfintei Anastasia, vindecătoarea de răni şi le-au dus la stăpîna lor, în casa în care locuia. Iar Sfînta Anastasia, ungînd cu aromate acele trupuri muceniceşti, le-a pus cu cinste în mormîntul cel nou, bucurîndu-se cu duhul şi rugîndu-se Domnului, ca să o învrednicească şi pe ea a fi părtaşă darului acelora.

A doua zi, Sisinie comitul, şezînd la judecată, a adus pe Sfînta Irina şi a zis către dînsa: "Jertfeşte zeilor ca să nu pieri în foc ca şi surorile tale". Sfînta răspunse: "Nu voi jertfi, ci mă sîrguiesc a fi părtaşă surorilor mele, ca să nu fiu străină de dînsele cînd voi sta înaintea feţei lui Dumnezeu!" Comitul zise: "Supu-ne-te, ca să nu cazi în mai mari munci decît surorile tale". Sfînta răspunse: "Sînt gata pentru toate muncile, pentru că doresc să mor pentru adevăr; apoi prin moarte să dobîndesc viaţă şi prin foc trecînd, să ajung la odihnă şi la răcorire". Comitul zise: "Voi porunci să te ducă în casa de desfrînare, ca acolo să fii batjocorită pînă vei muri". Sfînta răspunse: "Trupul meu va pătimi de la desfrînaţi, mîncîndu-se ca de un cîine, sau de lup, sau de urs, sau de balaur muşcîndu-se şi mai cu voie îmi este să pătimesc prihănirea aceea a trupului, decît să-mi întinez sufletul cu închinarea la idoli; pentru că necurăţia care se face fără de voie şi pe care sufletul nu o voieşte nu se socoteşte păcat înaintea lui Dumnezeu. Oare s-au întinat sfinţii care au pătimit mai înainte pentru mărturisirea numelui lui Hristos, cărora călăii le turnau în gură cu sila din sîngiuirile cele jertfite idolilor?"

Comitul zise: "Cu adevărat nu s-au întinat mîncînd din jertfele noastre?" Sfînta Irina răspunse: "Cu adevărat nu s-au întinat; încă s-au şi încununat. Căci, avînd mîinile legate şi gura deschizîndu-le cu sila, le-aţi turnat sîngele cel jertfit; că plăcerea ce se primeşte de voie are pedeapsa păcatului, iar ceea ce se dă de silă aduce cunună celui silit. Aşa şi mie, care mi-am dat trupul Hristosului meu, chiar orice fel de silire îmi veţi face în acest fel, nădăjduiesc că neprihănită voi fi înaintea Mirelui meu Cel fără de moarte; încă nădăjduiesc că voi lua şi cinste de la Dînsul, ca una ce pătimesc pentru Dînsul nevoie şi silă. Deci n-am nici o grijă de orice veţi voi să faceţi trupului meu ori la bătăi, ori la foc de îl veţi da, sînt gata a le pătimi pe toate pentru numele Dumnezeului meu, căci este puternic Dumnezeul meu să nu vă lase să-mi faceţi ceea ce aţi gîndit asupra mea".

Atunci comitul a dat-o ostaşilor, ca s-o ducă în casa de desfrînare şi s-o batjocorească oricîţi vor voi, pînă ce va muri. Deci, fiind dusă sfînta de ostaşi, i-au ajuns alţi doi ostaşi al căror chip era minunat şi luminat, ca trimişi de la comitul şi au grăit către cei ce o duceau pe sfînta: "Ne-a trimis comitul să duceţi pe această fecioară la locul unde vă vom arăta". Apoi i-au dus după cetate şi, suindu-i pe un deal foarte înalt, au zis ostaşilor: "Duce-ţi-vă şi ziceţi comitului Sisinie că am pus fecioara pe deal cum ne-a poruncit". Deci, s-au dus ostaşii la comit, iar cei doi luminaţi s-au făcut nevăzuţi, căci fuseseră îngerii lui Dumnezeu. Şi stătea Sfînta Irina pe deal, lăudînd şi mulţumind lui Hristos Dumnezeu, Cel ce a izbăvit-o de mîinile desfrînaţilor.

Aflînd de aceea, comitul s-a mîniat că nu i s-a îndeplinit porunca şi încălecînd pe cal a alergat la dealul acela. Şi vedea pe sfînta fecioară stînd pe deal, dar nu putea să se suie, pentru că i se arăta dealul acela îngrădit ca de un zid mare şi de nesuit. Deci, umblînd împrejurul dealului, se trudea cu mînie, că nu putea să ajungă la aceea ce o vedea; şi, ostenindu-se aşa de dimineaţă pînă seara, nimic n-a sporit. Dar unii din ostaşi care erau lîngă el au întins arcurile, au slobozit săgeţi către dînsa şi au rănit-o. Iar ea a strigat cu glas mare către comit: "Eu rîd de tine, ticălosule, căci ca la un bărbat tare ai ieşit cu oaste şi cu război către mine neputincioasa. Însă, iată, mă duc curată la Domnul meu Iisus Hristos, Care mă însoţeşte acum cu surorile mele!" Zicînd aceasta şi lui Dumnezeu dînd mulţumire s-a culcat pe pămînt şi şi-a dat duhul său Domnului. Aceasta a fost cu o zi mai înainte de Paşti, iar după ce a înnoptat, Sfînta Anastasia a trimis pe slugile sale şi au luat cinstitul trup al Sfintei Muceniţe Irina din deal şi, ungîndu-l cu miruri binemirositoare, l-au pus alături de trupurile surorilor ei.

Astfel s-a săvîrşit pătimirea Sfintelor trei muceniţe, surori şi fecioare Agapia, Hionia şi Irina şi îndată sfintele muceniţe fecioare au stat înaintea Scaunului Prea Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh, al Unuia Dumnezeu, Căruia se cade slava în veci. Amin.

Sfintele Muceniţe Vasilisa şi Anastasia (15 aprilie)

 Aceste sfinte erau din marea cetate Roma, de bun neam şi bogate, muceniţe fiind ale Sfinţilor Apostoli. După sfîrşitul cărora, adunînd noaptea sfintele lor moaşte, şi îngropîndu-le, au fost pîrîte la Nero împăratul, care le-a pus întîi la închisoare. Apoi, fiind scoase şi spunînd ele că rămîn întru mărturisirea lui Hristos, au fost spînzurate şi li s-au tăiat sînii şi mîinile şi picioarele şi limbile şi la sfîrşit li s-au tăiat şi capetele de sabie.

Acatistul Sfântului Mucenic Almachie (Almachus) – Sfântul care oprește vărsarea de sânge și aduce încetarea războiului (1 Ianuarie)

 

Sfântul Mucenic Almachie a primit moartea mucenicească în anul 404 d. Hr. la Roma

Condacul 1

Celui ce a primit moarte mucenicească prin ucidere cu pietre, precum Sfântul Arhidiacon Ștefan cel dintâi Mucenic, fiindcă a mărturisit cu putere multă Preasfânt Numele Domnului Iisus Hristos în adunare păgânească, Sfântului Mucenic Almachie ne rugăm. Iar tu, Sfinte, stând la Picioarele Sfintei Treimi roagă-te pentru noi care te strigăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Almachie, oprește vărsarea de sânge și pune capăt războiului!

Icosul 1

Ai fost una din semințele creștinismului, Sfinte Almachie, și aruncat fiind pe câmpul inimilor oamenilor, ai devenit lumină strălucitoarea precum cu Heruvim, căci ai rodit spre mântuire sfaturile cele bune și ai lăsat în urma ta mireasma cerului, iar noi rugătorii tăi ne fericim de viața ta și te slăvim așa:

Bucură-te, că Hristos a fost prietenul tău;

Bucură-te, că dragostea ta pentru El a fost desăvârșită;

Bucură-te, că ai purtat în tine semnul credinței;

Bucură-te, că L-ai slujit din înțelepciunea inimii;

Bucură-te, că ai fost părtaș suferințelor Lui;

Bucură-te, că pentru El ai trăit și pentru El ai murit;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Almachie, oprește vărsarea de sânge și pune capăt războiului!

Condacul 2

Te-ai născut în Anatolia, Sfinte Almachie, și ajungând la vârsta potrivită ai ales calea celor purtători de aripi îngerești, primind chipul monahicesc și făcând legământ cu Dumnezeu pentru veșnicie: Aliluia!

Icosul 2

Ai intrat în ascultare la un bătrân călugăr care te-a întărit duhovnicește învățându-te să faci ascultare, iar tu te-ai ridicat din putere în putere prin rugăciuni, post, tăierea voii și adâncirea în smerenie, devenind iscusit în lupta cu vrăjmașul diavol, spre bucuria celor ce te laudă așa:

Bucură-te, că te-ai lămurit ca aurul în topitoare;

Bucură-te, că ai iubit pustia;

Bucură-te, că și pustia te-a întărit;

Bucură-te, purtător de Hristos;

Bucură-te, sabie ce lămurești dreptatea;

Bucură-te, armură ce îndrumi la pace;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Almachie, oprește vărsarea de sânge și pune capăt războiului!

Condacul 3

Stând tu odată la rugăciune, ai adormit, Sfinte Almachie, și ai văzut un Înger preafrumos care ți-a spus să te duci la Roma, cetatea fărădelegilor, și să mărturisești numele Domnului Hristos, a Cărui Slavă este veșnică: Aliluia!

Icosul 3

Urmând porunca dumnezeiască, ai plecat la drum și ajungând după o oarecare vreme în Roma, ai găsit străzile pustii căci toți oamenii erau în Colosseum, marele stadion al romanilor, unde se aduceau jertfe de sânge idolilor și se luptau soldații între ei:

Bucură-te, că abia ai reușit să pătrunzi în stadion;

Bucură-te, că mulțimea de oameni era copleșitoare;

Bucură-te, că priveliștea era înfricoșătoare;

Bucură-te, că în ring se vedeau doi gladiatori;

Bucură-te, că aveau săbiile scoase, și se luptau pe viață și pe moarte;

Bucură-te, că poporul striga înfierbântat de setea de sânge;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Almachie, oprește vărsarea de sânge și pune capăt războiului!

Condacul 4

Văzând o asemenea grozăvie, cum doi oameni se omoară între ei pentru distracția celorlalți, și știind că moartea era jertfa pentru ritualurile lor păgânești, nu ai putut îndura, Sfinte Mucenice, și te-ai dus în mijlocul stadionului: Aliluia!

Icosul 4

Mânat de puterea dumnezeiască pe care ai primit-o în vis de la Îngerul Domnului, ai început a striga cu voce tare cerând oprirea vărsării de sânge, iar noi te cinstim așa:

Bucură-te, că i-ai mustrat pe cei de față;

Bucură-te, că le-ai vorbit despre Hristos, care e Viață nu moarte;

Bucură-te, că ai cerut oprirea cu desăvârșire a luptelor dintre gladiatori;

Bucură-te, că cei doi luptători din arenă s-au oprit;

Bucură-te, că au lăsat săbiile jos;

Bucură-te, că toată jertfa idolească a pierit cu sunet;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Almachie, oprește vărsarea de sânge și pune capăt războiului!

Condacul 5

Poporul era însă prea însetat de sânge, Sfinte Almachie, fiindcă imediat ce ai încetat să mai vorbești s-au ponit cu furie asupra ta, lovindu-te cu pietre: Aliluia!

Icosul 5

Asemenea Sfântul Mucenic Arhidiacon Stefan, ai primit și tu moartea mucenicească prin omorârea cu pietre, dar cei doi gladiatori care urmau să se lupte au renunțat văzându-te fără suflare, și au părăsit arena morții pentru a trăi:

Bucură-te, că moartea ta nu a fost în van;

Bucură-te, că lumina a luminat în întuneric;

Bucură-te, că sufletul tău s-a încununat cu bucuria Raiului;

Bucură-te, că Însuși Domnul a coborât în arenă pentru a te ridica la El;

Bucură-te, că pietrele s-au făcut scară spre mântuire;

Bucură-te, că acum te veselești cu Sfântul Mucenic Ștefan în Cer;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Almachie, oprește vărsarea de sânge și pune capăt războiului!

Condacul 6

Vestea celor întâmplate a ajuns în aceeași zi până la împăratul Romei, Honorius, care, fiind foarte impresionat de jertfa ta, Sfinte Almachie, a dat lege ca din ziua aceea să fie interzise cu desăvârșire toate luptele de gladiatori din imperiu: Aliluia!

Icosul 6

Și precum Honorius a poruncit, aceea a fost ultima zi din istoria omenirii când au mai avut loc lupte în arenă, iar tu Sfinte Almachie ai fost pricina acestei eliberări de la moarte a celor nevinovați, care luptau fie pentru glorie, fie pentru bani, fie erau sclavi care încercau să își câștige astfel libertatea.

Bucură-te, că ești salvatorul nostru;

Bucură-te, că prin tine bătăliile iau sfârșit;

Bucură-te, că faci ca săbiile să fie băgate în teacă;

Bucură-te, că și cuțitele se alungă;

Bucură-te, că mijlocești la Dumnezeu oprirea blestemelor;

Bucură-te, că ne eliberezi din sclavia ispitelor;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Almachie, oprește vărsarea de sânge și pune capăt războiului!

Condacul 7

Ajută-ne, Sfinte Almachie, să dobândim înțelepciunea Sfinților Mucenici, care au înțeles spusele Domnului: ”Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte”: Aliluia!

Icosul 7

Ai îndurat furia întregii mulțimi adunate pe stadion, care și-a răzbunat setea de sânge prin diavoleasca pornire pe tine, Sfinte Almachie. Fii te rugăm și pentru noi scut pentru furia celor ce ne urăsc, ca să te lăudăm așa:

Bucură-te, părtaș în tabăra Îngerilor;

Bucură-te, că moartea ai făcut-o vrednică de laudă;

Bucură-te, că prin ea ai primit cununa muceniciei;

Bucură-te, apărătorul celor înjunghiați de diavol;

Bucură-te, cel ce dezlegi blestemele vărsării de sânge;

Bucură-te, cel ce iei sabia celor nelegiuiți;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Almachie, oprește vărsarea de sânge și pune capăt războiului!

Condacul 8

Dumnezeu l-a micșorat pe om cu un pic mai puțin decât îngerii, cu slavă și cu cinste l-a încununat, dar dacă nu ar fi fost moarte nu ar fi fost nici coroană, nici mucenicie și nici bucuria deplină în Cer: Aliluia!

Icosul 8

Te-ai bucurat de suferința ta, Sfinte Almachie, împlinind în trupul tău lipsurile suferințelor Domnului Hristos, căci suferința a fost pricina câștigului și prin ea ai acum prilejul luptei neîncetate la care te chemăm să vii:

Bucură-te, că ești și cor și oaste dumnezeiască;

Bucură-te, că amândouă acestea se unesc în tine;

Bucură-te, că ai mers cu fericire în arenă;

Bucură-te, că știai că acela va fi sfârșitul tău;

Bucură-te, cel plin de vitejie și răbdare;

Bucură-te, că jertfa ta a învins curgerea sângelui nevinovat;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Almachie, oprește vărsarea de sânge și pune capăt războiului!

Condacul 9

Ești parte din oastea mucenicilor ce stau față în față cu armata tiranilor, Sfinte Almachie, și deși tiranii sunt înarmați, mucenicii ce luptă numai cu Sabia Duhului Sfânt biruiesc, căci cel biciuit biruiește pe cel ce biciuiește, cel de pe cal e înfrânt de cel ce nu are cal, cel dat pradă flăcărilor îl învinge pe cel ce pune focul și cel ucis se ridică deasupra celui ce ucide, căci toate acestea sunt cu putință prin chemarea Sfânt Numelui lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Luptele mucenicilor covârșesc întreaga fire și toată ordinea lucrurilor, și toate aceste fapte vrednice sunt opera Harului lui Dumnezeu prin care stăpânirea tiranică își găsește sfârșitul, căci întotdeauna răul e învins de puterea rugăciunii:

Bucură-te, cel ce ne aduci trofeul victoriei;

Bucură-te, că sfărâmi puterea celor ce lovesc;

Bucură-te, că ești precum oțelul care nu se îndoaie;

Bucură-te, că îi alungi pe chinuitori;

Bucură-te, cel ce ai urcat din mucenicie pe Scara lui Iacov;

Bucură-te, că pe Scara aceasta Domnul Însuși se sprijină;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Almachie, oprește vărsarea de sânge și pune capăt războiului!

Condacul 10

Viața noastră este grea, Sfinte Almachie, trăim în supărări, ne necăjim, ne înconjoară minciuna, trădarea și sabia diavolului care caută ca un leu să ne înghită, dar te rugăm cu lacrimi fierbinți să ne dai puterea să stăruim în puterea mărturisirii noastre, cu bărbăția și curajul ostașilor lui Hristos, ca să ne arătăm vrednici de Împărăția Lui: Aliluia!

Icosul 10

Răsplătirea celor ce îndură este îndestulătoare, cinstea este cu mult mai mare decât durerile, iar răsplata covârșește războiul, așadar nu ne lăsa să ne temem, Sfinte Almachie, ci ajută-ne că noi te lăudăm:

Bucură-te, că din clipa împungerii coastei Stăpânului, multe coaste s-au împuns;

Bucură-te, că Sângele Lui a înfricoșat diavolul;

Bucură-te, că rănile noastre s-au adâncit mult;

Bucură-te, că ne-am pierdut puterea;

Bucură-te, că lupta este aprigă, iar noi mult am obosit;

Bucură-te, cel ce ne dai har, reînnoind vlaga noastră;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Almachie, oprește vărsarea de sânge și pune capăt războiului!

Condacul 11

Nimeni dintre oameni nu L-a iubit așa de mult pe Hristos ca mucenicii, și Domnul i-a iubit pe ei dându-le bucurii în Cer pe care ”nici ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit, nici la inima omului nu s-au suit acelea pe care le-a pregătit Dumnezeu celor care Îl iubesc pe El”: Aliluia!

Icosul 11

Măreția bunătăților gătite mucenicilor covârșește cuvântul si mintea, căci ei suferă într-o clipeală de timp aceste dureri cumplite şi nesuferite; dar după izbăvirea de aici se urcă la ceruri, mergând înaintea lor Îngerii, iar Arhanghelii făcându-le suită, îngerii şi arhanghelii nu se rușinează de ei, ci ar prefera să facă totul pentru ei, pentru că şi aceia au preferat să sufere toate pentru Stăpânul lor Hristos:

Bucură-te, cel ce acum alergi cu Sfinții;

Bucură-te, că ești trimis de Dumnezeu să ne ajuți;

Bucură-te, că vezi aievea Tronul Sfintei Treimi;

Bucură-te, prietenul Domnului Iisus Hristos;

Bucură-te, că ești unit cu corurile ce cântă cântările tainice;

Bucură-te, că dreptatea ta din arenă va rămâne în veacul veacului;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Almachie, oprește vărsarea de sânge și pune capăt războiului!

Condacul 12

Ai disprețuit viața ta, Sfinte Mucenice, și ai dat-o la schimb pentru încetarea luptelor de gladiatori, salvând de la moarte și de frica cea ucigătoare mulțime de bărbați luptători  și mulțime de suflete care s-ar fi osândit privind bătălia lor pe viață și pe moarte în arenă, iar credincioșii ți-au mulțumit cu bucurie: Aliluia!

Icosul 12

Trupul tău s-a dat morții fiind lovit de pietre, Sfinte Almachie, iar noi te rugăm ocrotește-ne, fiindcă și asupra noastră vin bolovanii aruncați de vrăjitori și descântători, vrăjmașii noștri au scos sabia și  lancea și caută să ne curme viața, împovărătoare sunt toate acestea dar la tine avem speranță:

Bucură-te, cel ce stingi flacăra poftei de sânge;

Bucură-te, că ne faci a privi spre răsplătirea veșnică;

Bucură-te, că aperi pereții minții noastre de fărădelegile imaginației;

Bucură-te, că zugrăvești în noi credința;

Bucură-te, că păgubești fiarele sălbatice de prada lor;

Bucură-te, că ne arăți locaș potrivit pentru Împăratului Cerurilor;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Almachie, oprește vărsarea de sânge și pune capăt războiului!

Condacul 13

Sfinte Mucenice Almachie, curajos rugător și stâncă neclintită a credinței, binevoiește spre noi și oprește săbiile să mai taie, cuțitele să mai înjunghie, pietrele să mai sfărâme, cuvintele să mai spulbere ceea ce Dumnezeu zidește în noi, gândurile să mai distrugă liniștea minții și faptele să mai înnegrească frumusețea luminii noastre sufletești. Fii milostiv durerii noastre și revarsă peste noi pacea celor izbăviți de ispitele diavolești, ca să te cinstim cu bucurie în Împărăția lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest Condac de spune de 3 ori).

Icosul 1

Ai fost una din semințele creștinismului, Sfinte Almachie, și aruncat fiind pe câmpul inimilor oamenilor, ai devenit lumină strălucitoarea precum cu Heruvim, căci ai rodit spre mântuire sfaturile cele bune și ai lăsat în urma ta mireasma cerului, iar noi rugătorii tăi ne fericim de viața ta și te slăvim așa:

Bucură-te, că Hristos a fost prietenul tău;

Bucură-te, că dragostea ta pentru El a fost desăvârșită;

Bucură-te, că ai purtat în tine semnul credinței;

Bucură-te, că L-ai slujit din înțelepciunea inimii;

Bucură-te, că ai fost părtaș suferințelor Lui;

Bucură-te, că pentru El ai trăit și pentru El ai murit;

Bucură-te, Sfinte Mucenice Almachie, oprește vărsarea de sânge și pune capăt războiului!

Condacul 1

Celui ce a primit moarte mucenicească prin ucidere cu pietre, precum Sfântul Arhidiacon Ștefan cel dintâi Mucenic, fiindcă a mărturisit cu putere multă Preasfânt Numele Domnului Iisus Hristos în adunare păgânească, Sfântului Mucenic Almachie ne rugăm. Iar tu, Sfinte, stând la Picioarele Sfintei Treimi roagă-te pentru noi care te strigăm: Bucură-te, Sfinte Mucenice Almachie, oprește vărsarea de sânge și pune capăt războiului!

Rugăciune:

Miluiește-ne, Sfinte Mucenice Almachie, și binecuvântează rodul acestor rugăciuni aduse ca  jertfă de laudă! Sfințește-ne viața ca și noi să putem avea îndrăzneala Sfinților la Tronul lui Dumnezeu, ocrotește-ne și fă scut în jurul nostru că suntem în mijlocul războiului și gladiatorii întunericului s-au pornit cu lovituri mișelești spre sufletele noastre.

Grea este lupta aceasta, Sfinte, fiindcă vrăjmașii sunt mulți, iscusiți în rele și puternici fiindcă stau în ascuns, iar noi nu avem decât arma rugăciunii și mila ta și a lui Dumnezeu spre care alergăm acum. Oprește te rugăm săbiile întunericului care au pătruns adânc în noi, care sfâșie pulsul și respirația și care omoară și cea mai mică fărâmă de viață zămislită în pântecele femeilor.

Distruge ascuțișul cuțitelor care ne frâng energia, puterea, amintirile, vlaga și rugăciunea, pune capăt bătăliei și pogoară în noi bucuria rugăciunii neîntrerupte, astfel în dar primind pe Domnul Hristos încă de pe pământ să putem fi primiți în corturile cele veșnice, pe care să dea Dumnezeu ca noi toți să le dobândim prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos dimpreună cu Tatăl și cu Sfântul şi de viață făcătorul Său Duh, în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim. 

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Crescent

 

Troparul Sfântului Mucenic Crescent

Glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Crescent, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmos: Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-I Israel cel de de mult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Astăzi credincioşii să batem din palme cu dreaptă credinţă, bucurându-ne întru pomenirea pătimitorului mucenic, care s-a luptat şi a biruit pe stăpânitorul întunericului prin dumnezeiescul har.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Trecând cu vederea nestatornicia celor trecătoare, Mucenice mult pătimitorule, cu tot sufletul te-ai dat pe tine la chinuri şi la biciuiri şi făcându-te biruitor, stai înain­tea lui Dumnezeu purtând cunu­nă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Zi de bucurie să săvârşim credincioşii prăznuind astăzi, întru pomenirea cugetătorului de Dumnezeu, Sfântului Mucenic Crescent şi veselindu-ne să cinstim luptele lui cele vrednice de cinste.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Din tine, Fecioară, S-a întrupat Domnul pentru preamulta bunătate şi pentru noi se vede asemenea ca noi, Cel Ce este după fire neapropiat, pe Care roagă-L neîncetat pentru noi, Preacurată, Ceea ce eşti cu totul fără, prihană.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Spânzurat fiind, Mărite, prin tăria minţii ai suferit multe răni, dezbrăcându-te de grăsimea stricăciunii.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Te întărea pe tine Iisus, luptându-te cu tărie şi ai purtat cu putere durerile trupului, Mărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Străpuns fiind cu adevărat de dragostea lui Hristos, te-ai luptat cu tărie, Mărite Mucenice Crescent, necruţându-te de durerile trupului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cu cântări sfinte să cinstim pe Ceea ce Singură între femei în chip de negrăit a născut pe Dumnezeul şi Stăpânul a toate.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială precum se cuvine, grăind: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Fiind spânzurat pe cruce, cu cuget vitejesc ai răbdat chinurile, Mucenice purtătorule de lupte, pentru că închipuiai patima cea dumnezeiască şi neprihănită, prin care ai aflat nepătimirea.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Înfăţişându-te înaintea tiranilor, ai mărturisit numele Domnului cu credinţă neîndoită, Sfinte Mucenice Crescent şi te-ai luptat bucurându-te. Pentru aceasta cu bună credinţă te cinstim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Urmat-ai pe urmele Mântuito­rului şi închipuind mântuitoarele Lui Patimi, ai suferit bătăi şi moarte silnică, Mucenice, purtătorule de lupte, pururea fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce a născut mai presus de fire pe Ziditorul tuturor făpturilor pentru facerea de bine a zidirii Sale, Stăpâna cea Preacurată, cu dreaptă cuviinţă se fericeşte.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Umplându-te de apele cele vii ale Duhului, ai uscat pâraiele răutăţii, Mucenice de Dumnezeu insuflate.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Câştigând prin moarte viaţa cea nemuritoare, izvorăşti daruri nemuritoare celor ce cu credinţă se apropie de tine, Prealăudate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nici de sabie, nici de foc, nici de moarte nu te-ai înspăimântat, viteazule Mucenice Crescent, ci te-ai arătat fără de frică, jertfindu-te pentru Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Lăudămu-te pe tine prin care ne-am izbăvit de stricăciune, Prealăudată Născătoare de Dumnezeu, şi strigăm ţie: Bucură-te, veselia mucenicilor.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Prin mădularele tale s-a slăvit Stăpânul tău, de Dumnezeu insuflate, pentru aceea acum te măreşte în schimb întru semne şi întru multe minuni, Sfinte Mucenice Crescent.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Aprinzându-te de focul dragostei Domnului, prin foc ai primit dumnezeiescul sfârşit, Mucenice, arzând înşelăciunea necredinţei celei fără de Dumnezeu, purtă­torule de chinuri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cinstită s-a arătat înaintea Domnului moartea ta, Prea­fericite Crescent, că în mijlocul focului te-ai arătat nears, mărind şi slăvind pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ca pe un scaun în chip de foc al Stăpânului tuturor, te mărim cu cântări, Fecioară şi ca pe un palat veseli tor şi ca pe un sfeşnic şi cămară de mire, ca pe o masă primitoare de Dumnezeu, Preacurată.

 

Condac

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Preamare îndreptător te-ai arătat nouă, Sfinte, prin rugăciunile tale cele către Dumnezeu. Drept aceea astăzi te cinstim pe tine, Sfinte Mucenice Crescent, pururea mărite.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: În cuptorul persienesc, tinerii lui Avraam, de dorirea dreptei credinţe, mai mult decât de văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Închipuind pe cei trei tineri, Mucenice mărite, ai fost aruncat în mijlocul focului pentru Hristos şi într-însul ţi-ai primit fericitul sfârşit, lăudând pe Dumnezeu, Preafericite.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

În mijlocul văpăii celei de nesuferit ai stat ca aurul cel lămurit întru credinţa cea adevărată strălucind, Mucenice, şi luminând pe cei ce strigă: Binecuvântat eşti în Biserica slavei Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Spânzurat fiind pe lemn, te-ai rănit, strălucite, cinstind pe Cel Ce Şi-a întins mâinile pe Lemn pentru noi, din bunătatea Sa şi în cuptor fiind aruncat, L-ai slăvit pe Dânsul, Sfinte Crescent.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Arătatu-te-ai mai Sfântă, decât Heruvimii, Preacurată, ca Ceea ce prin cuvânt ai zămislit pe Cuvântul Tatălui, pe Care lăudându-L strigăm ţie: Binecuvântată eşti tu între femei, Stăpână fără prihană.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise din groapă le-a încuiat; şi puterea focului au stins, cu buna faptă încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Dorind să vezi pe Hristos te-ai luminat cu podoabele virtu­ţilor, care ţi s-au ţesut de sus şi stai înaintea Împăratului Celui Nemuritor, Preafericite, cu veselie strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi1

Prin tăria cugetului ai răbdat moartea cea amară, copt fiind în mijlocul focului ca o pâine dulce a Împăratului tuturor, Mărite, înaintea Căruia stând cu suflet vesel strigi: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Luând de sus de la Dumnezeu har de a tămădui bolile şi a alunga duhurile, rogu-te, Strălucite Sfinte Mucenice Crescent, tămăduieşte sufletul meu, care totdeauna este bolnav de năpădirile păcatelor, ca să strig: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

O, minune! Cum ai născut pe Dumnezeu, făcându-Se Om, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită? Cum ai rămas nearsă, primind întru tine focul cel de nesuferit? Pentru aceasta cu glasuri de mulţumire te mărim şi strigăm: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise din groapă le-a încuiat; şi puterea focului au stins, cu buna faptă încingându-se tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Hristos piatra cea din capul unghiului, cea netăiată de mână, din tine muntele cel netăiat, Fecioară, s-a tăiat, unind firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu dumnezeieşti cuvântări despre sfinţenie te lăudăm pe tine mucenice al lui Hristos, ca pe unul care cu totul ai plăcut Împăra­tului veacurilor şi vitejeşte ai surpat pe idolii piericiunii.

Stih: Sfinte Mucenice Crescent, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cât de peste fire sunt durerile tale, cât de lăudate sunt sudorile tale, pe care le-ai suferit pentru Hristos. Pentru aceasta te-ai învrednicit de mărirea cea de negrăit, rugându-te pentru noi, care cu bună credinţă, te fericim pe tine, Mucenice.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Astăzi cetatea Mirelor luminat prăznuieşte cântând pătimirile tale şi primejdiile şi luptele, pe care vitejeşte le-ai petrecut, Mucenice, nevoindu-te pentru Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ziditorul soarelui şi al lunii, Hristos Domnul, ne-a răsărit nouă lumină, din pântecele tău cel purtător de lumină, Fecioară, pe Care roagă-L neîncetat să lumineze sufletele noastre.

 

SEDELNA

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Arătându-te moştenitor al bunurilor celor veşnice, prin mărturia dreptei credinţe, Mare Mucenice mărite, stai înainte luminat de slava Stăpânului tuturor. Pentru aceasta prăznuim sfântă pome­nirea ta, mult pătimitorule, Sfinte Mucenice Crescent, cerând să luăm prin rugăciunile tale dezlegare greşelilor.

Sfîntul Mucenic Crescent din Mira Lichiei (15 aprilie)

 Acest Sfînt a fost din Mira Lichiei, de neam strălucit, înaintat în vîrstă. Văzînd că păgînătatea se semeţeşte, şi legea idolilor se înalţă, şi pe mulţi supuşi sub robia rătăcirii, de se închinau la cele fără de suflet, el intrînd în mijlocul lor, îi îndemna să părăsească deşertăciunea şi să se întoarcă spre Dumnezeul, Cel cinstit de creştini, ca un făcător al tuturor şi a toată suflarea de viaţă dătător. Iar guvernatorul, numindu-l pe sfînt bicisnic şi nenorocit, că însuşi de bunăvoia lui şi-a ales a ajunge la torturi, sfîntul zise că mai mare fericire şi cinste este a pătimi cineva pentru Hristos. Şi întrebîndu-l de soartă, de patrie şi de nume, el pentru toate spunea că este creştin. Şi nevrînd nici de formă să dea cinste idolilor, cum îl sfătuia guvernatorul la toate, ci mărturisea şi zicea că nu poate trupul să facă alta decît ceea ce vrea sufletul, de care sufletul este ocîrmuit. De aceea a fost supus la chinuri în timpul cărora şi-a dat sufletul în mîna lui Dumnezeu.

Troparul Sfinţilor Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim

 Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Canon de rugăciune către Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim

 

Troparul Sfinţilor Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim

Glasul al 3-lea

Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 6-lea

Irmos: Ca pe uscat umblând Israel, cu urmele prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cei ce staţi înaintea Scaunului lui Dumnezeu ca nişte slujitori şi ca nişte servitori ai Lui şi ca nişte luminători înţelegători, cereţi luminare nouă celor ce cinstim pomenirea voastră, Apostolilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cel Ce pentru milostivire S-a arătat pe pământ, v-a ales pe voi ucenici şi slujitori împreună cu alţii mulţi, ca să vestiţi voia Lui cea Dumnezeiască, înţelepţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Orânduindu-vă în ceata cea preasfinţită a sfinţilor şaptezeci de ucenici ai lui Hristos, luminaţi tot pământul spre cunoştinţă, cu Dumnezeiasca lumină a învăţă­turilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ca să împreuneze Dumnezeu pe cei de jos cu cei de sus, din noianul milostivirii Sale, acum a luat Trup din tine, Preacurată şi a rămas şi după întrupare tot ceea ce a fost.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Cel Ce ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Find împreună cu lăudatul Apostol Pavel, împreună cu dânsul aţi înconjurat toată lumea ca nişte stele cu soarele, gonind întune­ricul necunoştinţei cu lumina sfintei propovăduiri.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Ucenicii Cuvântului arvunind credincioşilor sfârşitul cel fără durere în cele dintru înălţime, prin mari osteneli ale trupului, au ridicat din mijloc păcatul cel cu durere.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lămurit au propovăduit Apostolii că Dumnezeu Cuvântul Cel născut din Tatăl dintru început S-a Întrupat în chip de negrăit pe pământ şi a înjosit stăpânirile veacului acestuia.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Hrănit-ai cu lapte pe Cel Ce hrăneşte toată lumea, Care fără stricăciune S-a născut din Curatul tău pântece şi a zidit din nou pe oamenii, care erau zdrobiţi de stricăciune.

Irmos: Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Hristos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, Cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviinţă cântă strigând: din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Treimea Cea mai presus de fiinţă şi în Trei Lumini, a aprins făclii pe sfinţii Apostoli Pud, Trofim şi pe Aristarh, care luminează pămân­tul cu cuvântul cel Dumnezeiesc.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Împreună călători înţelepţi cu Apostolul Pavel v-aţi arătat, cu bucurie îndurând cu el multe feluri de prigoane şi primejdii, pentru viaţa cea viitoare, măriţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu curgerile sângiurilor, aţi sfinţit toată zidirea luptând, oprind sângiurile cele spurcate ce se aduceau demonilor, măriţilor Apostoli ai lui Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Fiindu-mi mie Tărie şi Scăpare şi Zid de neluat şi Rugătoare către Dumnezeu fiind, slobozeşte-mă de văpaia cea veşnică şi de gheenă, Preacurată.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Cu Dumnezeiască Strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce aleargă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă, Cuvinte a lui Dumnezeu, pe Tine Adevăratul Dumnezeu, Care chemi pe toţi din negura greşelilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Stâlpii şi capiştile cele idoleşti le-au sfărâmat lăudaţii propovăduitori de Dumnezeu, zidind cu harul inimile oamenilor, ca pe un cort căzut prin călcarea poruncilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cu adevărat făcându-vă cai prealăudaţi ai lui Dumnezeu, tulburând marea necredinţei prin Dumnezeiască propovăduire, aţi înviat din nou pe cei ce erau înecaţi mai înainte într-însa.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Uitându-vă către Dumnezeu, prin Dumnezeieştile voastre cercetări ne-aţi mântuit pe noi, care eram întrurăutatea nebuniei idoleşti şi primejduiţi, făcându-vă nouă mântuitori.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Isaia cel sfinţit luminându-se oarecând preasfinţit cu Dumnezeiescul Duh, a strigat: iată Fecioara va lua în pântece pe Dumnezeu Cel Necuprins, Întrupat pentru milostivirea Sa.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la Limanul Tău cel Lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea Mult Milostive.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Preaînţelepţii Apostoli Trofim şi Aristarh, împreună şi Minu­natul Pud, ca nişte ucenici ai Cuvântului şi sfinţi călători împreună cu Apostolul Pavel, să fie lăudaţi cu sfinţite cântări.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

De apele Duhului cu adevărat fiind plini, înţelepţilor, tot sufletul aţi adăpat cu învăţături, gonind din mijloc văpaia înşelăciunii cu harul cel Dumnezeiesc.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind uniţi cu duhul, nu aţi avut despărţire nici cu însăşi depărţirea trupului, căci împre­ună cu Apostolul Pavel propovăduitorul, vi s-au tăiat capetele, fiind lăudaţi împreună cu dânsul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Străină este zămislirea ta, Fecioară, străină şi înfricoşătoare este naşterea cea mai presus de minte, care ne-a împăcat cu Dumnezeu pe toţi cei înstrăinaţi de la El şi ne-a dat Frumuseţea Cea dintâi.

Irmos: Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

 

Condac

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Arătatu-s-a astăzi praznicul cel cinstit al Apostolilor, luminându-ne pe noi şi alungând întunericul păcatului, celor ce strigăm: arătatu-s-a Lumina şi a venit Izbăvirea.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul cuvioşilor tineri. Iar pe haldei arzându-i Porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat a striga: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cu ploile cinstitei propovăduiri cuptorul necredinţei l-aţi stins ca nişte Apostoli, iar ca nişte Dumnezeieşti luptători, aţi ars ma­teria cea idolească cu curgerea sângiurilor pentru aceea sunteţi măriţi, înţelepţilor.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Ca nişte într-aripaţi străbătând tot pământul, prealăudaţilor Apos­toli, Dumnezeiasca propovăduire aţi semănat în sufletele neamu­rilor, ca nişte plugari aleşi şi pe toţi i-aţi adus la Hristos ca pe nişte grâu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înfrumuseţatu-v-aţi cu rănile voastre cele frumoase, Sfinţilor Apostoli Aristarh şi Trofim şi străluciţi mai mult decât tot aurul cel curat, împreună cu Sfântul Apostol Pud cel cu adevărat minunat, totdeauna rugând pe Hristos pentru noi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Arătatu-te-ai Fericită de Duhul cel Sfânt, ca Ceea ce ai Întrupat pe Îngerul Sfatului Celui Mare, Cel Ce a trimis în lume pe Dumnezeieştii Săi Apostoli, ca pe nişte fulgere Dumnezeieşti, ca să lumineze pe cei credincioşi, Preacinstită.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o. Că toate le faci, Hristoase, prin singură voirea Ta, pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cu secera cea Dumnezeiască tăind rădăcinile necredinţei, aţi sădit credinţa cea adevărată şi îndreptare desăvârşită în inimile celor cu dreaptă credinţă, grăitorilor de cele Dumnezeieşti.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cu cuvântul cel Dumnezeiesc aţi ogorât inimile şi semănând sămânţa cunoştinţei, aţi secerat spic cu multă roadă, mulţimea celor ce s-au mântuit, înţelepţilor Apostoli.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Turnurile cele neclintite ale Bisericii lui Hristos, strugurii cei Dumnezeieşti ai Viei Celei Dumnezeieşti, din care picură dulceaţa vieţii, Sfinţii Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim, să fie cinstiţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Omenirea cea sfărâmată, toată ai înnoit-o,Fecioară, prin naşterea ta cea nouă, înnoind Legile firii mai presus de fire, Maica lui Dumnezeu Celui Viu, Ceea ce eşti Plină de har.

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o. Că toate le faci, Hristoase, prin singură voirea Ta, pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţăoamenilor, spre care nu cutează a căuta Oştile îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care slăvindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te mărim.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Puterea răufăcătorului s-a răpit şi a căzut trufia lui cea înaltă, căci Sfinţii luptându-se cu el în neputinţa trupului l-au răsturnat şi l-au nimicit şi pe credincioşi i-au mântuit din tirania lui.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Ca pe ţărână aţi sfărâmat înşelă­ciunea, prealăudaţilor Apostoli, luminători ai lumii şi v-aţi arătat împreună cetăţeni cu îngerii, cântând împreună cu aceştia: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh.

Stih: Sfinţilor Apostoli, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Apostoli ai Domnului, vindecând bolile trupului şi neputinţele sufletului şi săvârşind minuni preaalese, pe toţi cei ce erau întru necunoştinţă i-aţi atras către Lu­mina Cea Adevărată a cunoştinţei. Pentru aceasta sunteţi măriţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strălucind pomenirea voastră cea Dumnezeiască, Apostolilor, lumi­naţi Biserica lui Hristos, pe care cu sfintele voastre rugăciuni mântuiţi-o de vătămarea ere­surilor, păzind nestricat pe poporul cel binecredincios.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce mai presus de cuget ai născut pe Focul Care nu poate fi suferit, izbăveşte-mă pe mine din văpaia gheenei şi aprinde sufletul meu spre dragostea Celui Ce a venit să pună pe pământ focul cunoştinţei, de Dumnezeu Dăruită, Preacurată Fecioară.

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţăoamenilor, spre care nu cutează a căuta Oştile îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat; pe Care slăvindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te mărim.

 

SEDELNA

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Ca un Luceafăr cu bună podoabă strălucind lumii, aţi alungat prin credinţă, întunericul cel adânc al înşelăciunii şi aţi luminat sufletele. Pentru aceasta toată Biserica cea zărită de lumină cântă astăzi, Apostolilor, pomenirea voastră cea purtătoare de lumină, slăvind pe Hristos.

 

SEDELNA

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Fiind viţe din Via Cea Purtătoare de viaţă, v-aţi făcut struguri din care picură vinul de viaţă pe care ni l-aţi adus nouă, Apostoli ai Domnului, cunoscători ai celor cereşti.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Curată Născătoare de Dumne­zeu cea Bună, prin rugăciunile tale curăţă sufletul meu cel spurcat de patimile păcatului. Că tu eşti Curăţire Mântuitoare.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Mieluşeaua cea Preacurată şi Maica cea fără prihană, văzând pe Mielul pironit pe Lemn, glăsuind, striga: laud, Cuvinte, Dumnezeieştile Tale Patimi.