Sinaxar 27 Ianuarie
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.
Acest dumnezeiesc părinte al nostru, de trei ori fericit, Ioan Gură de Aur, a fost mare luminător şi învăţător al lumii. El nu trecea cu vederea nedreptatea şi nu căuta la faţa oamenilor. Astfel chiar pe împărăteasa Eudoxia a înfruntat-o pentru fărădelegile şi nedreptăţile ce le făcea, printre altele şi pentru chipul tiranic cu care luase via unei văduve, numită Calitropia. De aceea a fost izgonit de două ori din scaun, şi iarăşi a fost chemat la păstoriţii săi. Dar a treia şi cea din urmă oară, a fost trimis la Cucus. De aici l-au dus la Aravissos şi apoi la Pitius, oraşe nu numai lipsite de cele trebuincioase, dar şi totdeauna prădate de isauri, vecinii lor. Deci, aflându-se acest mare părinte şi înger în trup acolo în Pitius, a fost chemat de Domnul şi Stăpânul tuturor şi s-a mutat la veşnicele locaşuri, în anul 407. Iar sfintele lui moaşte au fost îngropate în Comane, împreună cu moaştele sfinţilor mucenici Vasilisc şi Luchian. Curând după îngroparea sfântului părinte Ioan Gură de Aur, Arcadie împăratul a părăsit viaţa pământească împreună cu soţia sa Eudoxia, urmându-le la împărăţie fiul lor Teodosie. Mai târziu a ajuns patriarh al Constantinopolului, cu alegerea tuturor, Proclu, ucenicul şi slujitorul sfântului Ioan. În al patrulea an al patriarhatului şi după treizeci şi trei de ani de la adormirea sfântului Ioan Gură de Aur, Proclu a înduplecat pe împăratul Teodosie să trimită să aducă moaştele sfântului. Dar sfântul nevrând să se lase înduplecat, şi stând nemişcat, împăratul a trimis o epistolă de rugăminte, care avea acest cuprins:
Învăţătorului a toată lumea şi părintelui duhovnicesc, Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul, scrie acestea Teodosie împăratul: "Noi, cinstite părinte, socotind că trupul tău este mort ca al altora, am vrut fără multă chibzuială să-l ridicăm şi să-l aducem iarăşi la noi. Din cauza aceasta dorinţa noastră, pe bună dreptate, nu ni s-a împlinit. Dar tu, cinstite părinte, ca cel care ai învăţat pe toţi pocăinţa, iartă-ne greşeala şi te dăruieşte nouă ca unor fii iubiţi de părintele lor, şi veseleşte cu venirea ta pe cei ce te doresc".
Deci, când au dus scrisoarea aceasta şi au pus-o pe racla sfântului, sfântul îndată s-a lăsat uşor. Purtătorii raclei au ridicat racla şi au purtat-o fără osteneală. Când au ajuns de cealaltă parte de Constantinopol, a trecut împăratul, cu tot senatul şi patriarhul cu tot clerul, şi au pus racla ce era cu trupul sfântului într-o corabie împărătească. Dar iscându-se furtuna pe mare, celelalte corabii s-au împrăştiat în toate părţile, numai corabia cu trupul sfântului s-a abătut la via văduvei aceleia, pe care o năpăstuise Eudoxia, precum s-a spus mai înainte. Iar dacă s-a dat văduvei îndărăt via, îndată valurile mării s-au liniştit. Moaştele sfântului au fost duse mai întâi la biserica apostolului Toma, numită a lui Amantie; după aceea la biserica sfintei Irina şi aici au fost puse în sintronul său şi strigară toţi:
"Primeşte-ţi scaunul tău, sfinte". După aceea fiind aşezată racla într-o caretă împărătească, a fost dusă la biserica cea mare a Sfinţilor Apostoli, unde fiind aşezată pe tronul cel sfinţit, s-a auzit glas grăind: "Pace tuturor". După aceasta racla cu sfintele moaşte a fost îngropată în pământ, în altar, unde se află şi acum, iar când se săvârşea sfânta Liturghie, se făceau minuni mari. Aşa ştie Dumnezeu să mărească pe aceia, care îl slăvesc prin vieţuirea lor.
Cu privire la izgonirea sfântului Ioan Gură de Aur arătăm aici chiar cuvintele sale, pe care le-a grăit către episcopul Chiriac, care era şi el izgonit. "Vino să-ţi potolesc rana mâhnirii şi să-ţi risipesc negura cugetului. Ce te mâhneşte şi te întristează? Că iarna este grea şi că furtuna ce cuprinde Biserica este amară? Ştiu şi eu aceasta şi nimeni afară de Dumnezeu nu o poate înlătura. Dar, dacă voieşti, îţi voi zugravi icoana stării de acum. De multe ori vedem că marea se cutremură şi se umflă tocmai din fundul adâncului. Vedem şi pe corăbieri care neputând birui furtuna, stau încremeniţi punându-şi mâinile pe genunchi. Nu văd nici cerul, nici marea, nici pământul, ci zac jos în aşternuturi, plâng şi se tânguiesc. Aşa se întâmplă pe marea cea văzută. Dar acum furtuna care s-a dezlănţuit asupra Bisericii lui Dumnezeu este mai rea şi valurile sunt mai multe.
Ci, roagă-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu biruieşte furtuna cu meşteşugul, ci potoleşte viforul numai cu ameninţarea. Iar daca te-ai şi rugat de multe ori şi n-ai fost ascultat, nu te lenevi. Căci astfel este voinţa iubitorului de oameni Dumnezeu, Care se îngrijeşte mai dinainte de mântuirea noastră. Au doară nu putea să izbăvească pe cei trei tineri, ca să nu fie aruncaţi în cuptor? Ci, când au fost robiţi şi duşi în ţara barbarilor, îndepărtaţi de îngrijirea părintească, de nimeni cunoscuţi şi în cuptor aruncaţi, atunci adevăratul Dumnezeu pe neaşteptate a făcut minune, a risipit focul din cuptorul haldeilor şi cuptorul s-a prefăcut în locaş de închinare. Iar tinerii au chemat toată făptura şi pe îngeri şi puterile, şi adunându-se toţi împreună ziceau: "Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul". Vezi, frate, cum răbdarea drepţilor a primenit focul acela în rouă? Cum a înduplecat pe tiranul împărat să trimită cărţi în toată lumea şi să zică: "Mare este Dumnezeul lui Sedrah, Misah şi Avdenago!" Şi vezi câtă groaza a pus. Căci a scris: "De va grăi cineva cuvânt rău asupra lor, să-i fie casa de jaf şi să i se ia averile".
Deci nu te mâhni, frate Chiriac. Eu, când mă izgoneau din Constantinopol, nu mă îngrijeam de mine, ci ziceam în inima mea: De-i este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă, că "al Domnului este pământul şi plinirea Lui". De va vrea să mă ferăstruiască, ferăstruiască-mă, că am pildă pe Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de proorocul Iona. De-i este voia să mă bage în groapă, am pilda pe Daniil care a fost aruncat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am pe Ştefan, întâiul mucenic, care a pătimit uciderea cu pietre. De va vrea să-mi ia capul, am pe Ioan Botezătorul. De va vrea să-mi ia averea, de va găsi ca am, să mi-o ia; căci "gol am ieşit din pântecele maicii mele şi gol mă voi şi duce".
Pe mine mă învaţă şi apostolul când zice: "Dumnezeu nu caută la faţa omului". Şi încă: "De aş fi plăcut oamenilor, n-aş fi sluga lui Hristos". Mă înarmează şi David când zice: "Grăit-am întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat". "Multe au meşteşugit asupra mea cei ce m-au urât, ci toate le-au făcut din pizmă". Ştiu bine că te întristezi, frate Chiriac, pentru că cei ce ne-au izgonit merg cu cinste prin târg şi mulţi îi petrec cu alai. Dar nu-ţi aduci aminte de bogatul şi de Lazăr? Care din ei era amărât în această lume, şi care petrecea din plin? Ce i-a stricat lui Lazăr sărăcia? Au nu l-a dus în sânul lui Avraam, ca pe un viteaz şi biruitor? Şi ce i-a folosit bogăţia bogatului cel îmbrăcat în porfiră şi în vison? Nimic. Căci unde îi sunt purtătorii de toiege? Unde-i sunt lăncierii? Unde-i sunt caii cu trăsurile de aur? Unde îi sunt prietenii care se hrăneau la masa lui? Unde este masa cea împărătească? Au nu-l duceau legat, ca pe un tâlhar, la mormânt, purtându-şi sufletul gol din lumea aceasta şi strigând cu glas sec: "Părinte Avraame, miluieşte-mă şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă, să-mi răcească limba, că amar mă prăjesc în văpaia aceasta? Bogatule ticălos, de ce chemi tată pe Avraam, căruia nu i-ai urmat viaţa? Acela pe tot omul a ospătat în casa lui, iar tu n-ai purtat grijă de nici un sărac. Nu este de plâns şi de jelit, că acela care avea atâta bogăţie, nu s-a învrednicit de o picătură de apă? Pentru că nu a dat nici fărâmiturile de la masa săracului, nu primeşte acum nici o picătură de apă. În iarna vieţii acesteia el n-a semănat milostenie; a venit vara şi n-a secerat. Rânduiala Stăpânului este aceasta: El a pus faţă în faţă chinurile nelegiuiţilor şi odihna drepţilor, ca să se vadă unii pe alţii şi să se cunoască; fiecare mucenic îşi va cunoaşte atunci pe tiranul care l-a chinuit. Şi că ceea ce spun nu sunt numai cuvintele mele, ascultă ce grăieşte înţelepciunea: "Atunci cu multă îndrăzneală va sta dreptul în faţa celor ce l-au necăjit. Ca un călător ce umblă pe zăduf şi este ars de sete şi nimereşte la o fântână bună, sau ca un flămând care ar sta la o masă plină de toate mâncările, dar este oprit de cineva mai puternic să se atingă de bucatele de pe masă. Mare mâhnire şi chin este pe cel însetat că nu poate să-şi stingă setea şi pe cel flămând că este împiedicat să se îndulcească din bucate. Tot aşa şi la ziua Judecăţii: păcătoşii vor vedea pe sfinţi bucurându-se. Că şi pe Adam vrând Dumnezeu să-l amărască, l-a făcut să lucreze pământul în preajma raiului, ca privind locul cel dorit, de unde ieşise, să aibă pururea durere în suflet. Şi dacă, frate Chiriac, nu ne vom mai întâlni aici, în viaţa aceasta, ca să vorbim unul cu altul, dincolo în viaţa cealaltă nu va fi nimeni care să ne împiedice întâlnirea. Atunci vom vedea şi pe izgonitorii noştri, tot aşa precum Lazăr vedea pe cel bogat şi mucenicii văd pe chinuitorii lor.
Deci dar nu te mâhni, iubite frate, ci adu-ţi aminte de proorocul Isaia care zice: "De batjocorirea lor nu te teme şi de ocara lor nu te lăsa biruit, că după cum lâna este mâncată de molii, aşa vor fi şi ei mâncaţi". Gândeşte-te la Domnul Hristos, cum în scutece fiind, a fost izgonit şi în pământul egiptenilor lepădat, Cel ce ţine lumea cu mâna Sa. Şi pentru ce? ca să se facă chip şi pildă nouă, să nu ne mâhnim întru năpaste. Şi-ţi mai adu aminte de patima Mântuitorului, şi de câte ocări a suferit pentru noi Stăpânul a toate. Că unii dintre iudei Îl numeau samaritean şi băutor de vin; alţii îndrăcit şi prooroc mincinos, zicând:
"Iată om mâncător şi băutor de vin", şi că "scoate demoni cu domnul demonilor". Şi ca să mai spun şi altele: cum L-au dus atunci să-L arunce în râpă? O, minune mare! Şi-L scuipau în obraz şi-i dădeau palme? Dar că L-au adăpat cu fiere şi I-au bătut capul cu trestie, şi cu hlamida împărătească îmbrăcându-L, cu cununa de spini L-au încununat; şi-i cădeau înainte batjocorindu-L şi tot felul de batjocoriri făcându-I?
Dar când L-au dus acei băutori de sânge, şi L-au tras gol la patimă? Cum L-au lăsat toţi ucenicii Lui? Că unul s-a lepădat de Dânsul, iar altul L-a vândut şi ceilalţi au fugit; şi sta singur, gol, în mijlocul poporului aceluia, de vreme ce praznicul Paştilor îi adunase pe toţi. Şi L-au răstignit ca pe un om rău, în mijlocul făcătorilor de rele şi ar fi zăcut neîngropat. Ca nici nu L-au pogorât de pe cruce, până nu L-au cerut unii, ca să-L îngroape. Şi cum au scornit minciună asupra Lui, cum că ucenicii Săi L-au furat şi că n-a înviat. Şi adu-ţi aminte încă de Apostoli, că de peste tot erau urmăriţi şi că se ascundeau prin cetăţi: Pavel s-a ascuns la o femeie vânzătoare de mătăsuri şi Petru la un curelar, că nu îndrăzneau să intre la cei bogaţi; dar mai târziu, toate le-au mers uşor. Aşa că nici tu frate, nu-ţi face inimă rea.
Auzit-am de bârfitorul acela Arsachie, pe care împărăteasa l-a pus patriarh în scaunul meu, că a necăjit pe fraţii şi fecioarele care n-au vrut să se împărtăşească cu el, şi că mulţi dintr-înşii au murit prin temniţe, pentru dragostea mea. Acest lup în chip de oaie, care are numai haina de episcop, este într-adevăr un adulter. Că precum femeia căreia îi trăieşte bărbatul, dacă merge după altul se numeşte adulteră, tot aşa şi acesta este un adulter nu trupeşte ci sufleteşte, pentru că, fiind eu viu, mi-a răpit scaunul.
Frate Chiriac, îţi scriu aceasta din Cucus, unde m-au izgonit din porunca împărătesei. Multe necazuri am întâmpinat pe cale, dar nu le-am luat în seamă. Că, pe când am ajuns în ţara capadocienilor şi în Tavrochilichia ne-au întâmpinat cete, cete, de sfinţi părinţi şi mulţime de monahii fecioare, care întristate şi plângând cu jale mare, căci mă vedeau dus în surghiun, ziceau întru sine: "Mai de folos ar fi fost să se ascundă soarele decât să tacă gura lui Ioan". Aceste cuvinte m-au tulburat mult şi m-au întristat şi mai mult, când îi vedeam pe toţi plângând pentru mine. Iar toate celelalte câte mi s-au întâmplat nu le-am luat în seamă. Foarte bine ne-a primit episcopul cetăţii acesteia, şi multă dragoste ne-a arătat că dacă ar fi fost cu putinţă şi n-am fi păzit hotărârea, ne-ar fi dat chiar şi scaunul său. Te rog, dar, şi te poftesc din toată inima, goneşte plânsul amărăciunii tale. Adu-ţi aminte de mine, în rugăciunile tale şi mângâie-mă cu răspunsul tău".
Tot în această zi, pomenirea sfintei Marciana împărăteasa, cea socotită între Sfinţii Apostoli.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Claudin, care în pace s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Petru Egipteanul, care, ajungând la adânci bătrâneţi, în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie, care a mărturisit în Constantinopol, în anul 1784, şi care de sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Acatistul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur
Poți asculta aici Acatistul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.
Troparul Sfântului Ierarh Gură de Aur
Din gura ta ca o lumină de foc strălucind harul, lumea a luminat. Vistieriile neiubirii de argint lumii a câștigat. Înălțimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Iar prin cuvintele tale învățându-ne, Părinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul, Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Condac 1:
Pe luminătorul a toată lumea, pe stâlpul și întărirea Bisericii, pe povățuitorul pocăinței și tămăduitorul bolnavilor, pe apărătorul și binefăcătorul celor necăjiți, pe Sfântul Ioan, trâmbița cea frumos glăsuitoare și gura cea de miere izvorâtoare, pe învățătorul nostru cel cu mintea și cuvintele de aur, veniți, binecredincioșilor, să-l lăudăm. Să aprindem făcliile dragostei celei luminătoare, aducându-i această cântare: Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
Icos 1:
Luminătorule și învățătorule, Părinte, cel ce cu învățăturile tale ai
luminat toată lumea, luminează-ne și pe noi prin rugăciunile tale, ca
să-ți aducem această cântare de laudă:
Bucură-te, Ioane, fericite slujitor al Domnului Iisus Hristos;
Bucură-te, că din copilărie ai fost binecredincios;
Bucură-te, că din gura ta râuri de învățătură au izvorât;
Bucură-te, că prin tine Dumnezeu S-a preaslăvit;
Bucură-te, că prin minunile tale înțelepții s-au rușinat;
Bucură-te, că înțeleptul Artemie prin tine s-a botezat;
Bucură-te, că poporul de bucurie către tine a strigat;
Bucură-te, că ai fugit de slava omenească;
Bucură-te, că ai iubit viața monahicească;
Bucură-te, al necăjiților mângâietor;
Bucură-te, al săracilor ocrotitor;
Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
Condac 2:
După trecerea din viața aceasta a maicii tale, Antuza, ai împărțit averea săracilor și, părăsind lumea, te-ai sălășluit în mănăstire, unde, după multe nevoințe și osteneli, te-ai învrednicit a vorbi cu Apostolii Ioan și Petru, al căror dar ai dobândit și cu care împreună cânți lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 2:
Dar de la Dumnezeu ai primit, Sfinte Ioane, a lega și a dezlega
păcatele oamenilor; dezleagă dar și lanțul greșelilor noastre și cu
dragostea lui Dumnezeu ne leagă, ca, unindu-ne într-un glas, să
mărturisim pe Dumnezeu în Treime și pe tine să te lăudăm așa:
Bucură-te, că în chip îngeresc te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, că, în mănăstire fiind, multe osteneli ai răbdat;
Bucură-te, că pe monahul cel căzut l-ai ridicat;
Bucură-te, că darul lui Dumnezeu prin tine a lucrat;
Bucură-te, noule Daniile, că minunată vedenie ai avut;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu Apostolii Petru și Ioan;
Bucură-te, că Ioan prin scrisoare te-a îmbărbătat;
Bucură-te, că de la Apostoli ai primit binecuvântare sfântă;
Bucură-te, că răbdarea ta a fost nemărginită;
Bucură-te, al pocăinței învățătorule;
Bucură-te, al bunei credințe mărturisitorule;
Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
Condac 3:
Minunata vedenie de care te-ai învrednicit, Părinte, a avut-o și bătrânul Isihie, îmbunătățitul monah; și, povestind fraților celor iscusiți, se minunau de acest dar pe care te-ai învrednicit a-l primi și cu bucurie slăveau pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icos 3:
Dumnezeu S-a preaslăvit prin facerea minunilor tale, Părinte, că pe
mulți i-ai vindecat cu rugăciunile tale; pe Arhelau de lepră l-ai
curățit, monahului Evclie vederea i-ai luminat și pe femeia Hristina ai
scăpat-o de boală; pe leul cel fioros cu semnul Crucii l-ai omorât;
pentru acest noian de minuni te lăudăm, Părinte, zicând așa:
Bucură-te, tămăduitor fără de plată al trupurilor;
Bucură-te, cel ce multe boli degrab le-ai vindecat;
Bucură-te, că de tine toată suflarea s-a minunat;
Bucură-te, luminătorul ochilor trupești și sufletești;
Bucură-te, că neputințele și bolile degrab le izgonești;
Bucură-te, mustrătorul celor fără de lege;
Bucură-te, îndreptătorul celor ce au greșit;
Bucură-te, stâlp neclintit al Bisericii;
Bucură-te, lauda cea aleasă a ierarhilor;
Bucură-te, că, întrarmat cu puterea Crucii, duhurile rele ai alungat;
Bucură-te, că neprețuita diademă a arhieriei de la Hristos ai luat;
Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
Condac 4:
Se cuvenea ca lumina aprinsă să fie pusă în sfeșnic să lumineze tuturor. Pentru aceasta, prin rânduiala lui Dumnezeu, ai fost adus din pustie în cetate, în slujba Bisericii așezat și prin porunca îngerului ai fost sfințit. Iar la hirotonia ta un porumbel pe deasupra capului tău zbura, pe care văzându-l Flavian patriarhul, împreună cu cei ce erau de față, cu frică și cu bucurie au strigat: Aliluia!
Icos 4:
Supunându-te voii lui Dumnezeu, ai lăsat pustia și pe monahii cei
împreună viețuitori, pe care văzându-i plângând din pricina despărțirii,
i-ai mângâiat cu mireasma învățăturii tale și i-ai îndemnat să aibă
iubire unii către alții. Iar noi, de bucurie pentru chemarea ta, te
lăudăm, zicând așa:
Bucură-te, învățător blând și sfânt;
Bucură-te, că tu singur ai fost numit „Gură de Aur”;
Bucură-te, cel ce prin rânduiala lui Dumnezeu ai primit darul cinstitei arhierii;
Bucură-te, podoaba curăției, mărturisită de minunata arătare a porumbelului celui alb;
Bucură-te, că de a ta vedenie toți s-au înspăimântat;
Bucură-te, că poporul de bucurie slavă Domnului a dat;
Bucură-te, că pentru sufletele omenești grijă ai purtat;
Bucură-te, că prin dulci cuvinte pe toți i-ai învățat;
Bucură-te, că, pentru frumusețea cuvintelor, de popor ai fost iubit;
Bucură-te, că o femeie „Gură de Aur” te-a numit;
Bucură-te, al sufletelor omenești înfrumusețătorule;
Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
Condac 5:
Multe sunt minunile tale, Părinte Ioane, că pe pruncul femeii Evclia cu semnul Crucii l-ai tămăduit și pe femeia bogatului eretic, ce avea o cumplită boală, cu același semn al biruinței și prin stropirea cu apă sfințită ai vindecat-o, și de eresul cel pierzător de suflet pe amândoi i-ai scăpat. Iar templul cel idolesc surpându-se, a nimicit pe toți ereticii care ți se împotriveau și ceilalți botezându-se, cu bucurie slăveau pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!
Icos 5:
Învățătorule și de minuni făcătorule, Părinte, tămăduiește patimile
sufletelor și ale trupurilor noastre și ne învață cum să ne păzim de
smintelile ereticilor care hulesc Biserica. Iar tu, prin învățătura ta,
să-i întorci la dreptmăritoarea credință, ca, unindu-ne glasurile prin
dragoste, să te lăudăm, cântând:
Bucură-te, că pe fiul Evclei l-ai scăpat de fierbințeală;
Bucură-te, că pe femeia ereticului ai izbăvit-o de boală;
Bucură-te, că femeia și bărbatul ei de eres s-au lepădat;
Bucură-te, că prin puterea Crucii în Biserică au intrat;
Bucură-te, făcătorule de bine al tuturor;
Bucură-te, că ereticii asupra ta s-au ridicat;
Bucură-te, că tu pentru ei lui Dumnezeu te-ai rugat;
Bucură-te, că prin învățăturile tale mulți eretici s-au botezat;
Bucură-te, că foștii eretici împreună cu dreptmăritorii au cântat;
Bucură-te, al Bisericii lui Hristos păzitorule;
Bucură-te, al dreptei credințe apărătorule;
Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
Condac 6:
Pentru minunile și învățăturile tale, Părinte, ai fost chemat de Arcadius împăratul la tronul arhiepiscopal al Constantinopolului, fără de voia ta; însă, cu smerenie, făcând ascultare, ai primit jugul arhieriei, iar dregătorii, împreună cu poporul primindu-te cu dragoste și cu bucurie, cântau lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 6:
Nu ne pricepem ce să lăudăm mai mult, Părinte Gură de Aur: vrednicia
pentru care ai fost ales sau răbdarea pe care ai avut-o după primirea
tronului arhieresc. Că pe cât a fost de mare bucuria începutului
slujirii, pe atât de mult a crescut ura potrivnicilor; pentru aceasta și
noi, văzând răbdarea ta, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, că pentru minunile tale erai cinstit de tot poporul;
Bucură-te, că pentru învățăturile tale la tronul arhieresc ai fost chemat;
Bucură-te, că împăratul Arcadius mult te-a iubit;
Bucură-te, că tot Constantinopolul cu bucurie te-a primit;
Bucură-te, că de sfântul sobor arhiepiscop ai fost sfințit;
Bucură-te, că în arhiereasca demnitate cu vrednicie ai slujit;
Bucură-te, că fără părtinire pe toți i-ai învățat;
Bucură-te, că eresurile și răutatea le-ai dezrădăcinat;
Bucură-te, că și pe împărăteasa Eudoxia, pentru lăcomie, o ai mustrat;
Bucură-te, că văduvelor și săracilor ai fost sprijinitor;
Bucură-te, că celor neputincioși ai fost ajutător;
Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
Condac 7:
Mustrat-ai, Sfinte Ioane, pe Pavlichie lacomul, cel ce răpise banii văduvei celei sărace, și pe împărăteasa Eudoxia, pentru că luase via văduvei, ai certat-o; pentru aceasta ai fost dușmănit de toți cei ce lucrau fărădelegea, iar săracii și năpăstuiții, pentru dreptatea ce le făceai, te lăudau și pe Dumnezeu slăveau, cântând: Aliluia!
Icos 7:
Împlinitu-s-au cu tine, Bunule Părinte, cuvintele Mântuitorului, căci
tu pentru dreptate ai fost grăit de rău și izgonit de potrivnicii care
urau faptele tale cele bune, printre care Teofil cel zavistnic și
împărăteasa Eudoxia, de la care multe rele ai pătimit; pentru aceasta,
văzând răbdarea ta, te lăudăm, zicând așa:
Bucură-te, Sfinte Ioane, că întru tine cuvintele Mântuitorului s-au împlinit;
Bucură-te, că pentru dreptate de Teofil ai fost prigonit;
Bucură-te, primitorul călugărilor celor izgoniți;
Bucură-te, apărătorul văduvelor și al săracilor asupriți;
Bucură-te, că pentru via văduvei Eutropia, ca și Ilie, pe împărăteasă ai mustrat;
Bucură-te, că ai răbdat cu tărie mânia împărătesei;
Bucură-te, că mulți la izgonirea ta nu s-au învoit;
Bucură-te, că proorocia lui Epifanie cu tine s-a împlinit;
Bucură-te, al cuvântului lui Dumnezeu propovăduitorule;
Bucură-te, al smereniei iubitorule;
Bucură-te, de Dumnezeu încununate ierarhe;
Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
Condac 8:
Izgonit fiind, Sfinte, stăteai în chiliile arhierești, și, împreună cu episcopii cei ce erau cu tine, mâhnindu-te de răutatea lui Teofil și de schimbarea împăratului cu mânie asupra ta, ai zis: Fraților, rugați pe Dumnezeu pentru mine și nu vă depărtați de la Bisericile voastre, că mie mi s-a apropiat vremea de primejdii și, multe necazuri primind, mă voi duce de aici, iar voi pomeniți-mă în rugăciunile voastre, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 8:
Adunându-se dușmanii tăi în sobor nedrept asupra ta, Sfinte, și
învoindu-se împăratul Arcadius cu dânșii, a crezut clevetirilor lor și
la judecată hotărând izgonirea ta, te-au dat ostașilor, care, pe ascuns
luându-te, au mers pe mare, spre Prenet. Atunci s-a făcut cutremur mare
în cetate și a căzut o parte din palatele împărătești, din care pricină
înspăimântându-se împăratul, și de teama mulțimii, a poruncit să te
aducă înapoi. Alergând poporul înaintea ta, te lăuda, zicând unele ca
acestea:
Bucură-te, Părinte Ioane, cel ce ai fost izgonit pe nedrept;
Bucură-te, că pe ascuns ai fost scos afară din cetate;
Bucură-te, că, pentru nedreptatea ce ți s-a făcut, poporul s-a revoltat;
Bucură-te, că de cutremur o parte din palate s-au surpat;
Bucură-te, că potrivnicii tăi din cetate au fugit;
Bucură-te, că în bunătatea și iubirea ta pe aceștia i-ai iertat;
Bucură-te, păstorule bun, care nu părăsești oile tale;
Bucură-te, că împăratul, căindu-se, a poruncit să te întoarcă din cale;
Bucură-te, că poporul după tine multe lacrimi a vărsat;
Bucură-te, că, întorcându-te, iarăși tronul ți-ai luat;
Bucură-te, că în cântări de psalmi ai fost întâmpinat;
Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
Condac 9:
Ieșind poporul întru întâmpinarea ta cu cântări și cu făclii și, ducându-te în biserică, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate cele primite, te-ai rugat pentru cei credincioși. Vino, Părinte Sfinte, și în mijlocul nostru, rugându-te pentru noi, cei ce te lăudăm și cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 9:
După întoarcerea ta, ai păstorit oile lui Hristos până la o vreme, și
iar s-a ridicat furtună și prigoană asupra ta. Căci, prin îndemnul
împărătesei Eudoxia, ai fost scos din biserică de oamenii răi care voiau
să te omoare. Însă, pe ascuns, ai fost petrecut până la mare de iubiții
tăi episcopi, cărora dându-le sărutarea cea mai de pe urmă, te-ai
despărțit de dânșii. Iar ei, plângând ca după un iubitor părinte, ne-au
învățat să te lăudăm zicând unele ca acestea:
Bucură-te, că pentru Biserica lui Hristos sufletul ți-ai pus;
Bucură-te, Sfinte Ioane, că, puțini ani trăind, cu bogate roade te-ai împodobit;
Bucură-te, că Biserica lui Dumnezeu lumii o ai vestit;
Bucură-te, că iarăși sobor nedrept împotriva ta s-a adunat;
Bucură-te, că al doilea exil cu răbdare l-ai îndurat;
Bucură-te, că pentru Domnul Hristos multe chinuri ai răbdat;
Bucură-te, că episcopii și poporul pentru tine cu amar au plâns;
Bucură-te, că, în surghiun de ostași neîndurători fiind dus, pe Hristos ai mărturisit;
Bucură-te, că după izgonirea ta foc de la jertfelnic a ieșit;
Bucură-te, al Bisericii lui Hristos luminătorule;
Bucură-te, al oilor lui Hristos păstorule;
Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
Condac 10:
Ostașii, din porunca împăratului, multă răutate îți arătau, ducându-te prin arșiță și frig, că doar vei muri pe cale. {i slăbind foarte tare, într-o noapte, stând la rugăciune, ți s-au arătat Sfinții Apostoli Petru și Ioan, care, întărindu-te, au zis: Bucură-te, păstorule bun, de chinuri răbdătorule, căci trimiși suntem de Stăpânul Hristos să te mângâiem în răbdarea ta; că peste puțin timp vei trece la odihnă, ca în veci să te bucuri dimpreună cu noi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 10:
Pentru dragostea ta, Părinte, doi preoți și un diacon au mers cu tine
în surghiun, și au văzut pătimirea ta și pe Sfinții Apostoli care ți
s-au arătat. Iar la Comane ajungând, Sfântul Vasilisc, episcopul
comanilor, ți s-a arătat, zicând: „Nădăjduiește, frate Ioane, căci mâine
vom fi împreună înaintea Împăratului slavei!”. Și, prin rânduiala lui
Dumnezeu, ai rămas în biserica Sfântului Vasilisc, în care ai slujit și,
după ce te-ai împărtășit cu Sfintele Taine, ți-ai dat sufletul în
mâinile lui Dumnezeu, mulțumind pentru toate. Pentru acestea, primește
de la noi cântare de laudă:
Bucură-te, nevoitorule, că în izgonire multe necazuri ai răbdat;
Bucură-te, că Petru și Ioan, ca să te întărească, ți s-au arătat;
Bucură-te, că doi preoți și un diacon cu tine împreună au răbdat;
Bucură-te, că în Comane la biserica Sfântului Vasilisc ai stat;
Bucură-te, că în mare sfințenie acolo ai liturghisit;
Bucură-te, că, mulțumind pentru toate, cu Sfintele Taine te-ai împărtășit;
Bucură-te, că, lui Dumnezeu rugându-te, te-ai mutat la cereștile locașuri;
Bucură-te, că Arhiereul cel veșnic sufletul tău l-a primit;
Bucură-te, că toți sfinții în ceruri mult s-au bucurat;
Bucură-te, al Împărăției lui Dumnezeu moștenitorule;
Bucură-te, al dumnezeieștilor cuvinte tâlcuitorule;
Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
Condac 11:
Săvârșindu-ți călătoria nevoințelor, te-ai mutat cu bucurie către cele cerești, iar mult chinuitul tău trup a fost îngropat cu cinste de iubiții tăi ucenici lângă moaștele Sfântului Vasilisc, în Comane. Întorcându-se ucenicii pe mare, au mers la Roma la episcopul Inochentie, și toate cele despre tine spunându-le lui și împăratului Honorius, aceștia se minunau de răutatea potrivnicilor tăi. Și după tine vărsând lacrimi, slăveau pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icos 11:
Înștiințându-se episcopul Inochentie și împăratul Honorius de
pedepsele ce ai pătimit de la împărăteasa Eudoxia și de la toți dușmanii
tăi, au înfricoșat prin scrisoare pe Arcadius împăratul, care,
văzându-se înșelat, a pedepsit pe toți pârâșii tăi; iar el, căindu-se și
pentru tine plângând, te lăuda, zicând unele ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Ioane, învățătorul nostru cel bun;
Bucură-te, că darurile Sfinților Apostoli ți-au fost date moștenire;
Bucură-te, că, răbdând nedreptatea, de fericire veșnică te-ai învrednicit;
Bucură-te, că după tine marea cetate cu amar a plâns;
Bucură-te, că și nouă, de dorul tău, inima ni se frânge;
Bucură-te, tril de privighetoare neadormită;
Bucură-te, că învățătura ta luminează lumea ca un soare;
Bucură-te, că mulți, recunoscându-și greșelile, s-au pocăit;
Bucură-te, că potrivnicii tăi nu ți-au biruit răbdarea;
Bucură-te, al celor ce ți-au greșit iertătorule;
Bucură-te, al sufletelor lor iubitorule;
Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
Condac 12:
După o vreme, binecredinciosul împărat Teodosie a socotit într-un cuget cu arhiepiscopul Proclu să aducă sfintele tale moaște din Comane la Constantinopol, spre mângâierea poporului celui binecredincios. Trimișii, fiind fără multă evlavie, n-au putut ridica acea neprețuită comoară, dar, venind alții, și făcând îndelungate rugăciuni, cu multă evlavie au ridicat sfintele tale moaște, pe care le-au dus în împărăteasca cetate, cântând cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 12:
Ieșit-au întru întâmpinarea moaștelor tale, Sfinte Ioane, împăratul
cu toată suita și arhiepiscopul cu tot clerul, precum și întreg poporul,
cu făclii aprinse și miresme de multe feluri. Când au ajuns la via
văduvei, sfintele tale moaște s-au oprit, ca semn că tu ești ocrotitor
al văduvelor și săracilor. După aceea, în biserica cea mare ducându-le
și în scaunul tău așezându-le, gura ta a grăit, din nou: „Pace tuturor
și Eudoxiei iertare!”, la care cuvinte tot poporul, înspăimântându-se, a
căzut la pământ, și cu mare evlavie te lăuda, zicând:
Bucură-te, că toată cetatea cu bucurie te-a primit;
Bucură-te, că împăratul cu toată suita în cale ți-a ieșit;
Bucură-te, că rugăciunea împăratului ai primit;
Bucură-te, că în altarul Catedralei, cu mare cinste, pe tronul arhieresc moaștele ți le-au așezat;
Bucură-te, că pe tot poporul l-ai binecuvântat;
Bucură-te, că Eudoxia prin gura ta iertare a luat;
Bucură-te, că sfintele tale moaște de creștini sunt mult cinstite;
Bucură-te, că celor ce aleargă la tine le dai binecuvântare;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale cei bolnavi se tămăduiesc;
Bucură-te, că pentru păcătoșii ce se pocăiesc milă mijlocești;
Bucură-te, că în altarele Bisericii, Liturghia alcătuită de tine cu evlavie se săvârșește;
Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
Condac 13:
O, Preafericite Părinte Ioane, bunule păstor și neîntrecut liturghisitor, după cum ai primit rugăciunea împăratului Teodosie și de a merge în împărăteasca cetate, binecuvântând poporul și dăruind iertare celor ce ți-au greșit, așa și acum vino în mijlocul nostru și ne binecuvintează cu rugăciunile tale, pentru a dobândi iertarea păcatelor, ca toți să ne mântuim și împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)
Apoi se zice iarăși Icosul întâi și Condacul întâi.
Icos 1:
Luminătorule și învățătorule, Părinte, cel ce cu învățăturile tale ai
luminat toată lumea, luminează-ne și pe noi prin rugăciunile tale, ca
să-ți aducem această cântare de laudă:
Bucură-te, Ioane, fericite slujitor al Domnului Iisus Hristos;
Bucură-te, că din copilărie ai fost binecredincios;
Bucură-te, că din gura ta râuri de învățătură au izvorât;
Bucură-te, că prin tine Dumnezeu S-a preaslăvit;
Bucură-te, că prin minunile tale înțelepții s-au rușinat;
Bucură-te, că înțeleptul Artemie prin tine s-a botezat;
Bucură-te, că poporul de bucurie către tine a strigat;
Bucură-te, că ai fugit de slava omenească;
Bucură-te, că ai iubit viața monahicească;
Bucură-te, al necăjiților mângâietor;
Bucură-te, al săracilor ocrotitor;
Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
Condac 1:
Pe luminătorul a toată lumea, pe stâlpul și întărirea Bisericii, pe povățuitorul pocăinței și tămăduitorul bolnavilor, pe apărătorul și binefăcătorul celor necăjiți, pe Sfântul Ioan, trâmbița cea frumos glăsuitoare și gura cea de miere izvorâtoare, pe învățătorul nostru cel cu mintea și cuvintele de aur, veniți, binecredincioșilor, să-l lăudăm. Să aprindem făcliile dragostei celei luminătoare, aducându-i această cântare: Bucură-te, Sfinte Ioane Gură de Aur, prealuminate învățătorule a toată lumea!
Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur
O, luminătorule a toată lumea, preabunule Părinte Ioane Gură de Aur, stâlp și întărire a Bisericii, povățuitorule al pocăinței, ajutător al bolnavilor și apărător al celor necăjiți, sărguiește degrab a ne ajuta; izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc și pe toți creștinii îi păzește de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie, de sabie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de secetă, de boli și de moarte năprasnică. Miluiește-ne și pe noi, cei care cu mintea, cu lucrul și cuvântul suntem întru întunericul păcatelor, pentru ca prin rugăciunile tale, să ne izbăvim de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic. Dăruiește-ne iubirea și râvna ta pe care le-ai arătat Bisericii lui Hristos. Luminează mintea noastră cu lumina dumnezeieștilor învățături și ajută-ne să ajungem întotdeauna la înălțimea gândului smerit, spre slava lui Dumnezeu și a noastră mântuire. Amin.
Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Pe Faraon, cel ce era în car, l-a scufundat oarecând toiagul lui Moise, cel ce a făcut minuni; care a lovit în chipul Crucii şi a despărţit marea, iar pe fugarul Israel, cel ce mergea pedestru, l-a mântuit; pe cel ce cânta cântare lui Dumnezeu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Izbăvirea din blestemul cel de demult şi Izvorul Binecuvântării; Bucură-te Maica Vieţii, ruinarea iadului şi omorârea morţii; Bucură-te Dezlegarea întristării şi Vatra Bucuriei cea Desfătată; Bucură-te Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te cea cu totul fără prihană, Carul Cuvântului Cel Cuvântător şi Însufleţit. Bucură-te Carul cel Vestit al lui David, Car de zeci de mii de ori înmulţit; Bucură-te Ceea ce eşti fără de asemănare mai presus decât Heruvimii şi pe Serafimi covârşeşti.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Dumnezeiască Mireasă, Ceea ce eşti mai Sfântă decât Puterile Îngereşti. Bucură-te Ceea ce eşti mai Înaltă decât toată firea cea zidită. Bucură-te Cămară a lui Dumnezeu. Bucură-te Scaun de foc. Bucură-te Sfeşnic Strălucitor; Bucură-te cea cu mii de nume Numită, Stăpână.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Nespurcată, care ai odrăslit din rădăcina toiagului lui Iesei. Bucură-te odrăslirea toiagului lui Aaron, cel ce mai înainte te-a închipuit tainic şi adânc; că precum acela rod a rodit, aşa şi tu ai Înflorit pe Hristos.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Doamne, Cel Ce ai făcut acoperişul bolţii cereşti şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte cu dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, unule Iubitorule de oameni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Stăpână, Scutul cel Preatare al credincioşilor; Bucură-te Apărătoarea cea Puternică. Bucură-te Sprijinitoare. Bucură-te Ajutătoarea păcătoşilor. Bucură-te Zidul celor ce te cheamă pe tine. Bucură-te Bucuria lumii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Sprijinitoarea cea Preatare a mântuirii oamenilor. Bucură-te Chemarea înapoi a lui Adam şi a Evei, prin care au căpătat buna moştenire cea de demult. Bucură-te Ceea ce iarăşi ai deschis Raiul.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Rugul cel Nears; Bucură-te Car de Lumină. Bucură-te Norul Soarelui; Bucură-te Scaunul Împăratului Cel Preaslăvit şi pretutindeni Vestit. Bucură-te Cetate Însufleţită a lui Hristos, Dumnezeului Celui Viu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Curată Stăpână Maică, Ceea ce nu ştii de nuntă. Bucură-te Câmp Nearat şi Nemuncit, ce ai Rodit pe Lucrătorul tuturor. Bucură-te Pământule, care ai Răsărit Adevărul.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu eşti Puterea mea, Tu eşti Dumnezeul meu, Tu eşti Bucuria mea, Cel Ce Sânurile Părinteşti nu le-ai părăsit şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te de Dumnezeu Născătoare, Răsărit al Strălucirii Părinteşti şi al Soarelui Celui ce a Răsărit din Tatăl mai înainte de Luceafăr; Bucură-te Nor Uşor şi Însufleţit, Fecioară Maică. Bucură-te Binecuvântată; Bucură-te Preamărită, cu totul fără de prihană.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu eşti, Stăpână, Cădelniţa de aur a Cărbunelui Celui Neapropiat şi fără de materie, întru care s-a ars zapisul rupt al neascultării lui Adam. Pentru aceasta: Bucură-te, strig Tie, cea prin care s-a dat tuturor Bucuria, Desfătarea şi Mângâierea.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu eşti Mărirea, Cinstea şi Lauda oamenilor şi Cununa şi Diadema Îngerilor; pentru aceasta pământul şi Cerul alcătuind laolaltă o singură Biserică desăvârşit unită, strigă Ţie: Bucură-te! Bucură-te Stăpâna lumii! Bucură-te Ajutătoarea tuturor oamenilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu eşti Tronul cel Cinstit, pe care Solomon mai înainte l-a zugrăvit, înconjurat de şaizeci de puternici. Bucură-te Fecioară, Chivotul cel cu aur Poleit al Sfinţeniei Celei Duhovniceşti; Bucură-te Cleşte Dumnezeiesc. Bucură-te Rug Purtător de Foc; Bucură-te Uşă şi Scară şi Punte.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumina Cea Neapusă şi m-a acoperit pe mine, ticălosul, întunericul cel străin? Ci, Te rog întoarce-mă şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Prin stăpânia duhurilor celor rele şi prin oastea celor înrobitori din văzduh, dă-mi să trec, fără de supărare, în vremea ieşirii mele; ca să strig tie cu bucurie: Bucură-te Stăpână; Bucură-te Nădejdea cea Neînfruntată a tuturor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ca Singura ce ai zămislit Bucuria; Bucură-te Ceea ce eşti cu totul fără prihană. Bucură-te Preacurată. Bucură-te Floarea cea plăcut mirositoare a curăţiei, cea în chipul porfirei. Bucură-te Trandafirul Fecioriei cel roşu la înfăţişare şi Mireasma cea Binemirositoare a lui Dumnezeu.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Duhovnicească Năstrapă, din care a curs Mirul Cel cu bun miros. Bucură-te Dumnezeiască Fântână, care ai izvorât Apa Cea Vie. Bucură-te Vie Nelucrată, care ai rodit Strugurele vieţii, Stăpână.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Uşă Neumblată prin care a străbătut Hristos Domnul. Bucură-te Ceea ce ai deschis uşile Raiului cu naşterea ta. Bucură-te cea prin care se bucură cerul şi pământul se veseleşte, cea care cele de sus cu cele de jos le-ai împreunat.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Rugăciune voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune întristările mele; că s-a umplut de răutăţi sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Ci, ca Iona mă rog Ţie: din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Vas Însufleţit, Stăpână, care cu roşeala de purpură a Preacuratelor tale sângiuri, ai înroşit mantia cea de porfiră a Împăratului tuturor. Bucură-te Prealăudată, care ai acoperit goliciunea lui Adam.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pâinea cea văzută întăreşte, în chip firesc, inimile oamenilor, Fecioară; şi Sfânt numele tău cel Lăudat dă putere sufletelor creştineşti. Pentru aceasta toată limba strigă Ţie cu bucurie: Bucură-te.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Sfeşnic ce Străluceşti ca aurul; Bucură-te Chivotul cel de Dumnezeu Încăpător. Bucură-te Cort; Bucură-te Munte Sfânt; Bucură-te Cetate Însufleţită a Dumnezeului Celui Viu. Bucură-te Cămara lui Hristos; Bucură-te Dumnezeiască Biserică, mult Luminoasă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Preacurată cu totul fără prihană, Floarea cea Aleasă a firii; Bucură-te Cinstea obştească a neamului omenesc şi Harul cel dat de Dumnezeu. Bucură-te Ceea ce ai cinstit, cu naşterea ta, firea omenească cea necinstită.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat, oarecând, în Babilon. Pentru aceasta tinerii în cuptor, cu bucurie săltând ca într-o grădină verde, au cântat: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Stăpână, Fecioară şi Maică, Ceea ce Singură nu ştii de bărbat şi Singură eşti Nevătămată, Născătoare de Fiu, care nu ştii de nuntă. Bucură-te Taină Minunată şi Înfricoşătoare; Bucură-te Desfătarea îngerilor; Bucură-te Bucuria oamenilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Sioane, Cetate Însufleţită a Împăratului împăraţilor, Hristos, de care s-au grăit lucruri preaslăvite. Bucură-te Dumnezeiască Mireasă; Bucură-te Scară prin care ne suim de pe pământ la Cer şi din stricăciune la Viaţă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Gradină de Dumnezeu Sădită, Pajişte bine Mirositoare şi de Dumnezeu Lucrată te-ai arătat, Fecioară, Floarea nemuririi Înflorind. Pentru aceasta cu un glas strigăm Ţie: Bucură-te Dătătoare de Bucurie; Bucură-te Izvorul Dulceţii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preacinstită Stăpână, izbăveşte-mă de necinstea patimilor, ca să-ţi strig Ţie cu bucurie: Bucură-te! Bucură-te Izvorul Neprihănirii; Bucură-te Vistieria a toată Curăţia. Bucură-te Vasul lui Dumnezeu; Bucură-te Cămara lui Hristos.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Binecuvântaţi tineri, cei întocmai trei la număr cu Treimea, pe Făcătorul Dumnezeu Părintele; lăudaţi pe Cuvântul Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă, tuturor, întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Ceea ce ai odrăslit Toiag din rădăcina lui Iesei; Bucură-te Ceea ce neudat ai Înflorit Floarea Cea Frumoasă, pe Hristos; Bucură-te Munte Gras; Bucură-te Muntele lui Dumnezeu cel Umbrit, întru care bine a voit a locui Cuvântul Cel mai înainte de toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Alungă patimile, care înconjoară smeritul meu suflet şi care cumplit mă împresoară, cu toiagul cel de fier al sprijinirii tale celei tari, ca pe nişte câini ce latră şi ca pe nişte fiare ce răcnesc, ca să strig Ţie: Fecioară, Bucură-te!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Înfrumuseţatu-te-ai toată, Ceea ce eşti între femei Preafrumoasă, născând pe Hristos, Cel mai Împodobit cu frumuseţile decât fiii omeneşti. Pentru aceasta: Bucură-te, strigăm Ţie, bucurându-ne; Bucură-te de Dumnezeu Născătoare, Curată, Ceea ce eşti plină de har. Bucură-te Ceea ce eşti mai Mărită decât toată făptura.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te de Dumnezeu Născătoare, pe care Daniel mai înainte te-a văzut Munte Netăiat, din care s-a Tăiat Piatra Cea din capul unghiului; Bucură-te Cleşte Purtător de Cărbune şi de Dumnezeu Primitor; Bucură-te Ceea ce eşti mai Sfinţită decât îngerii cei nematerialnici; Bucură-te Ceea ce eşti mai Cinstită decât toată făptura.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Spăimântatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre; cum Cel Preaînalt, de bunăvoie, S-a pogorât până în Trup, din pântece Fecioresc făcându-Se Om; drept aceea pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu credincioşii să o mărim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Iată toate neamurile te fericesc pe tine, cea pururea Fericită, precum mai înainte ai zis, de la Dumnezeiescul Duh, Născătoare de Dumnezeu; şi Ţie, ca Celei ce ai născut Bucuria, strigăm: Bucură-te! Bucură-te Vistieria Vieţii; Bucură-te Izvorul care izvorăşti nouă Miere sufletească.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Îndreptat-ai, Stăpână fără de prihană, căderea strămoşului Adam; şi întristarea stramoaşei Eva în bucurie ai schimbat-o. Pentru aceasta Ţie, ca Celeia ce eşti Pricina Bucuriei, strigăm: Bucură-te! Bucură-te Veselia credincioşilor; Bucură-te Bucuria creştinilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cuvine-se să strigăm Ţie: Bucură-te! Căci în tine întru totul S-a sălăşluit Bucuria Cea pururea Veşnică, Fecioară, de Dumnezeu Născătoare. Bucură-te Raiul Desfătării; Bucură-te Izvorul Nemuririi, cel cu undă de aur; Bucură-te Ceea ce reverşi Nectar adevărat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Străbate inima mea cu dulcea săgeată a dorului tău, Prealăudată şi mă sileşte să te laud întotdeauna şi să strig Ţie: Bucură-te! Bucură-te Liman Lin; Bucură-te Mare Mreadulce şi Neumblată, care ai înecat pe faraonul cel neduhovnicesc.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Pe Unul din Treime mai presus de fire L-ai zămislit, Fecioară şi L-ai născut în chip minunat, mai presus de cuvânt şi de cuget şi ai făcut firea omenească, cea izgonită de demult, părtaşă Firii Celei Dumnezeieşti. Pentru aceasta adunându-ne toţi cei ce ne-am mântuit prin naşterea ta, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cuvintelor tale urmând, după datorie pe tine te fericim; rugând pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce te măresc cu credinţă ca pe Maica Lui.
Rugăciune către Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur
O, luminătorule a toată lumea, preabunule Părinte Ioane Gură de Aur, stâlp și întărire a Bisericii, povățuitorule al pocăinței, ajutător al bolnavilor și apărător al celor necăjiți, sărguiește degrab a ne ajuta; izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc și pe toți creștinii îi păzește de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie, de sabie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de secetă, de boli și de moarte năprasnică. Miluiește-ne și pe noi, cei care cu mintea, cu lucrul și cuvântul suntem întru întunericul păcatelor, pentru ca prin rugăciunile tale, să ne izbăvim de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic. Dăruiește-ne iubirea și râvna ta pe care le-ai arătat Bisericii lui Hristos. Luminează mintea noastră cu lumina dumnezeieștilor învățături și ajută-ne să ajungem întotdeauna la înălțimea gândului smerit, spre slava lui Dumnezeu și a noastră mântuire. Amin.
O rugăciune a Sfântului Ioan Gură de Aur
„Aceasta să fie treaba voastră, zice, ca în rugăciuni să mulțumiți lui Dumnezeu, și pentru cele văzute și pentru cele nevăzute, și pentru cele ce am făcut, fie de voie, fie de nevoie, și pentru împărăția cerurilor, și pentru gheenă și pentru necazuri, și pentru liniștea ce o avem. Căci acesta este obiceiul sfinților de a se ruga și a mulțimi pentru binefacerile comune”.
Canon de rugăciune la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur (1)
Tropar la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, glasul al 8-lea:
Din gura ta ca o văpaie de foc strălucind harul, lumea a luminat; vistieriile neiubirii de argint lumii a câştigat; înălţimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci, cu cuvintele tale învăţându-ne, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur, roagă pe Hristos Cuvântul să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Cântare să înălţăm popoare...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Bogăţia sufletului tău ţi-ai încuiat-o în vistieria Duhului, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur; din care îmbogăţeşti Biserica, cu cuvintele tale, care după vrednicie prăznuieşte Dumnezeiasca ta întoarcere.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuvinte de aur ai împodobit, Părinte Hrisostom, Sfinţita Taină a Biserici, pe care mai înainte Hristos din sângiuri a ţesut-o. Pentru aceasta, după vrednicie prăznuieşte Dumnezeiasca ta întoarcere.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Piatră nemişcată te-ai arătat şi stâlp şi temelie Bisericii lui Hristos, Celui Ce este Piatra Cea din capul unghiului; pe Aceea ai zidit cuvintele cele de Dumnezeu cinstitoare, ca pe nişte pietre, înţelepte ierarhe.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce Una Singură nu ştii de nuntă, Cinstită Marie, pururea Fecioară, Maică, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată Stăpân şi eşti mai Înaltă şi mai Aleasă decât toate făpturile, pe tine Nădejde toţi te-am agonisit.
Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este Sfânt ca Domnul...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu învăţăturile tale cele de aur ai împodobit, înţeleptule, cu aur cununa Bisericii şi buna ei cuviinţă ai făcut-o să strălucească, părinte, cu frumuseţea cuvintelor tale. Pentru aceasta, după vrednicie, te cinstim.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Miresme, cuvioase, ca şi crinii ţarinii sunt aburii ostenelilor tale, prin care ai bineplăcut lui Dumnezeu, ierarhe, împărtăşit fiind de primejdii, de strâmtorări şi de loc îndepărtat.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca nişte flori răspândesc mireasmă roadele cuvintelor tale, picurând şi acum duhovniceşte Dumnezeiasca dulceaţă a înţelepciunii, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur, îmbălsămează-ne pe noi, cu lucrările faptelor bune.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Nedespărţit ai rămas deşi Te-ai Îmbrăcat cu Trup din Fecioară, pentru mine. Pentru aceasta mă închin Ţie, Celui în două firi şi în două voinţe şi în două lucrări, Hristoase.
Cântarea a 4-a. Irmos: Cuvinte din Munte Umbros...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nou Avraam te-ai arătat ierarhe; ca un alt Isaac, viaţa jertfindu-ţi şi jertfă Tainică de roade ai adus în focul cugetului.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu lui Iacov râvnind, de Dumnezeu purtătorule, scară vieţii celei pline de lucrare te-ai arătat, înălţările Dumnezeieştilor gândiri în inima ta punându-le.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu toiagul cel tainic, adică cu limba, ai despicat tot adâncul Scripturii, de trei ori fericite, trecând ca şi Moise pe oameni la cunoştinţa credinţei.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Vistieria mântuirii tuturor; Bucură-te Izvor Duhovnicesc de tămăduiri. Bucură-te Munte Sfânt, pe care Proorocul mai înainte l-a văzut, Născătoare de Dumnezeu.
Cântarea a 5-a. Irmos: Din noaptea necunoştinţei...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinţită haina ta împodobind-o cu ostenelile luptelor tale ai arătat ierarhia şi mai strălucitoare, Părinte Hrisostom.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vitejeasca nevoinţă, îndrumătorule în Tainele Dumnezeieşti, bărbăteşte ai adus-o până la capăt, umblând prin cetăţi nelocuite şi prin locuri străine.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu fulgerul cuvintelor ai vestit, cu glas de tunet, Cunoştinţa Cea mai presus de lume, îndrumătorule în cele negrăite, făcând să plouă asupra noastră ploile învăţăturii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Fără stricăciune născând Rod Nesemănat, de Dumnezeu Născătoare, numai tu Singură te-ai arătat Fecioară, Prunc purtând la sânul tău.
Cântarea a 6-a. Irmos: Precum ai mântuit...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Din adâncul inimii tale, înţeleptule, ca pe un aur scos din rărunchii pământului, ne-ai agonisit nouă dogmele cele cu totul de aur şi ne-ai lăsat moştenire bogăţia cuvintelor tale.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Preasfântă pomenirea ta prăznuind-o poporul, Părinte Hrisostom, slăveşte pe Domnul, Cel Ce te-a ales pe tine şi te-a chemat la Veşnicele Locaşuri.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu toate că eşti mort, în mormânt, Părinte Hrisostom, dar înviezi în lume, propovăduieşti şi scrii pocăinţa, iertare chezăşuind celor ce se pocăiesc cu căldură.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Celui Ce a şezut în braţele Fecioarei şi în Sânurile Tatălui, Celui Ce S-a îmbrăcat în Trup şi a rămas Neschimbat, ca Unui Dumnezeu şi Domn să ne închinăm.
CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească...
Veselitu-s-a în Taină Cinstita Biserică de întoarcerea cinstitelor tale moaşte; şi pe acestea ascunzându-le ca pe nişte aur de mult preţ, dăruieşte celor ce te laudă pe tine neîncetat, prin rugăciunile tale, harul tămăduirilor, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur.
Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii iudei în cuptor...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Desăvârşit grăitor de cele Dumnezeieşti ai fost cunoscut şi obştesc ocrotitor al celor ce grăiesc în lume, cuvioase i-ai sfătuit la pocăinţă.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca aurul în cuptorul primejdiilor fiind încins, ierarhe, nu te-ai topit, nici n-ai fost mistuit; că fiind pus la încercare, ţi-ai arătat prea bine înrădăcinate ostenelile tale.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nu te-ai dat la o parte, părinte, din faţa primejdiilor, nu te-ai ruşinat de cei puternici, nu ai ales mai mult nedreptatea decât dreptatea, cuvioase şi aceasta o mărturiseşte ţarina văduvei.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te Nor Uşor, Bucură-te Uşă prin care a trecut Singur Dumnezeul nostru, Născătoare de Dumnezeu, cu naştere fără stricăciune şi fără sămânţă, din tine Fiu născându-Se, iar nu schimbându-Se.
Cântarea a 8-a. Irmos: De Dumnezeu grăitorii tineri...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Limba ta cea iscusit grăitoare de Dumnezeu ca o trâmbiţă de aur ferecată, din cer în lume răsunând, ierarhe al Domnului, înşelăciunea a alungat.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinţitorule al Tainelor celor de negrăit, îndrumătorule întru cele de sus şi apărătorule al Preasfintei Treimii nu înceta a te ruga să se mântuiască turma ta.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca cel ce eşti slujitor al Treimii, ierarhe şi împreună locuitor cu Cetele îngerilor, cuvioase, nu înceta rugându-te să se mântuiască robii tăi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
În chip mai presus de fire în pântecele tău zămislind, ai odrăslit Strugurele Cel Nelucrat, Fecioară Maică. Deci după vrednicie, toţi strigăm ţie: Bucură-te!
Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Altă apă, cu unde aurii te-ai arătat, părinte, cel cu totul de aur; că gura cea de aur şi limba ta cea dulce s-au umplut de noianul învăţăturilor şi udă sufletele cele însetate.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mare nestrăbătută fiind Scriptura, părinte, cutreierată şi bună de plutit ai făcut-o lumii, vetreala cuvântului întinzând şi la cunoaşterea cea nebântuită de valuri mintea ți-ai ridicat.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu, Părinte Ioan Gură de Aur, valuri de apă scoţând din Izvorul Cel de Nedeşertat, râuri de învăţături ai revărsat asupra Bisericii; din care toţi cei însetaţi scoatem ape, cu unde de aur curgătoare.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Rug Aprins de foc şi Nemistuit, mai înainte a văzut, oarecând, Moise; Maica lui Dumnezeu Fecioară, acela a închipuit pântecele tău cel de Dumnezeu Primitor, primind în sine Focul Cel Nestricăcios.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Înţelepciunea Cea de sus şi harul cuvintelor celor de la Dumnezeu învăţând, ai strălucit tuturor ca aurul în topitoare; şi pe Sfânta Treime ca pe o Unime ai propovăduit-O şi înşelăciunea iubirii de argint ai săgetat-o cu cuvintele tale. Pentru aceasta şi cu râvnă pe împărăteasa mustrând, pe nedrept ai fost îndepărtat de la turma ta. Fericite Părinte Ioan Gură de Aur, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Pe Unul din Treime mai presus de fire L-ai zămislit, Fecioară şi L-ai născut în chip minunat, mai presus de cuvânt şi de cuget şi ai făcut firea omenească, cea izgonită de demult, părtaşă Firii Celei Dumnezeieşti. Pentru aceasta adunându-ne toţi cei ce ne-am mântuit prin naşterea ta, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cuvintelor tale urmând, după datorie pe tine te fericim; rugând pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce te măresc cu credinţă ca pe Maica Lui.
Canon de rugăciune la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur (2)
Tropar la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, glasul al 8-lea:
Din gura ta ca o văpaie de foc strălucind harul, lumea a luminat; vistieriile neiubirii de argint lumii a câştigat; înălţimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci, cu cuvintele tale învăţându-ne, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur, roagă pe Hristos Cuvântul să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 3-lea. Irmos: Cel Ce a împreunat apele...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Gură de Dumnezeu grăitoare, organul cel cu glas de aur, cu strălucirea cuvintelor şi cu rugăciunile tale, luminează-mi mintea, ca să laud pomenirea întoarcerii tale, Sfinte Părinte Ioan, cel ce porţi numele Dumnezeiescului har.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un Luceafăr de dimineaţă, ca un soare ce luminează pe oameni, ca un luminător al dreptei cinstiri de Dumnezeu, apunând sub pământ, cuvioase, după Legile firii, iarăşi ne-ai răsărit nouă, fiilor tăi, trimiţând din belşug strălucirile minunilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu limba ta cea de aur ai umplut toată partea cea de sub soare cu învăţăturile tale; şi cu cântări de aur ai strălucit tuturor razele tămăduirilor, alungând întunericul patimilor cu întoarcerea ta, cuvioase.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ritorisind cele Dumnezeieşti, ai arătat pe Cuvântul Cel Unul cu Ipostasul, cu toate că luând Trup a ieşit Îndoit din cea Curată; pe Aceea o Binecuvântăm şi cu credinţă neîncetat o Mărim, Dumnezeiescule Gură de Aur.
Catavasie, glas 3:
Pământul cel roditor de adâncime, uscat l-a trecut oarecând soarele; căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părţile, trecând poporul marea pedestru şi lui Dumnezeu cu plăcere cântând: să cântăm Domnului, căci cu Slava S-a preaslăvit.
Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce din cele...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În depărtările surghiunului te-a ascuns pe tine, făclia luminoasă a Bisericii, împărăteasa cea preaorbită; dar Hristos iarăşi te-a pus sfeşnic preaînalt.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Picurând ape de minuni şi revărsând râuri de tămăduiri, te-ai înapoiat, Părinte Hrisostom, la cei ce cinstesc cu credinţă pomenirea întoarcerii tale, Sfinte Ioan Gură de Aur.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Nilul cel ce revarsă undele sale de aur, în cuvinte şi minuni, s-a întors acum; să alergăm cu credinţă şi să ne adăpăm din destul cu toţii, din toate şi să ne săturăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Firea pământească nu poate îndestul să te laude pe tine, pe care îngerii dulce te laudă, ca Una ce ai născut în Trup de Dumnezeu. Însă cu credinţă noi, robii tăi, îndrăznim a te lăuda pe tine şi a te mări.
Catavasie:
Întărirea celor ce nădăjduiesc spre Tine, întăreşte, Doamne, Biserica ta, pe care ai câştigat-o cu Scump Sângele Tău.
Cântarea a 4-a. Irmos: Pus-ai spre noi tare dragoste...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iubitorilor de cuvinte, veniţi cu bucurie să cinstim cu sfinţite cuvinte pe cel ce s-a întors, peSfântul Părinte Ioan Gură de Aur; pe marele împodobitor al cuvintelor, care cu cunoaşterea adâncă a cuvintelor a defăimat cuvintele cele pline de deşertăciune şi bârfeli.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fericitu-ne-ai pe noi cu bogăţia învăţăturilor, Părinte Hrisostom şi ai înfrânat cu putere mâna cea îngreunată de bogăţia lăcomiei, vădind-o în chip lămurit şi după Lege, cu bogăţia Dumnezeiescului har.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arcul celor puternici şi îndrăzneala celor înrobitori s-au sfărâmat; iar tu, întru neputinţa trupului îngereşte vieţuind ai biruit, având rugători pe cei ce mai înainte fuseseră prigonitori, Preasfinţite Hrisostom.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cetele îngereşti cu dulci cântări pe tine te laudă, Fecioară. Că pe Acela, către Care nu pot să privească, din pântecele tău Curat L-ai Născut; care Trup a luat fără de schimbare, Preacurată, Dumnezeiască Mireasă.
Catavasie:
Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase; că ieşind din Chivotul Sfinţirii Tale, din Maică Nevătămată, în Biserica Slavei Tale Te-ai arătat ca un Prunc în braţe purtat; şi s-au umplut toate de lauda Ta.
Cântarea a 5-a. Irmos: Către tine mânec...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o primăvară te-ai arătat, umplând Tainic de mireasmă mulţimile credincioşilor, cu florile harurilor şi stricând iarna răutăţilor, părinte, cu venirea ta.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeiescul râu, izvorul harurilor, a venit înapoi. Cei însetaţi veniţi de luaţi cu credinţă Apa Vieţii, Dumnezeieşte veselindu-vă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Apunând, te-ai ascuns, vai mie, podoaba mea! Ci, ai venit înapoi, doritorul meu, la vreme, strigă Biserica lui Hristos către tine, părinte, cel ce te-ai întors.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Milostiv fă-mi mie pe Cel Ce a ieşit din pântecele tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană; pe Cuvântul Cel Purtător de Trup, pe Care, în Biserică, ţinându-L în braţe Simeon, ca pe un Făcător L-a Slăvit.
Catavasie:
Când a văzut Isaia, în vedenie pe Dumnezeu pe Scaun Preaînalt, de Îngerii Slavei Înconjurat, a strigat: vai mie, ticălosul! Că am văzut mai înainte pe Dumnezeu Întrupat, pe Cel Ce stăpâneşte pacea şi Lumina Cea Neînserată.
Cântarea a 6-a. Irmos: Adâncul cel mai de jos...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Despărţitu-te-a de Biserica lui Hristos nebuna împărăteasă, care cu asprime te învinovăţea; dar îndată ea însăşi s-a despărţit; iar tu o învinovăţeşti de-a pururea, arătându-i, în chip minunat, firea de fiară.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Organ al Duhului Făcătorului a toate te-ai arătat, Sfinte Ioan Gură de Aur, răsunând preaplăcut; iar tirana a asurzit ca o aspidă şi cu moarte ticăloasă i s-a răsplătit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu toate că Sfântul Ioan Gură de Aur a murit, dar a învăţat lămurit pe împăraţi că nu pătimeşte moarte; că întâia oară poruncilor lor nu s-a plecat, iar a doua oară pentru rugăciunile lor s-a întors înapoi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Sfântul Ioan Gură de Aur, Unule, cunoscându-te pe Tine, Cel Născut din Fecioară, măcar că ai şi primit Trup şi în două firi ai fost, departe de el ai alungat despărţirea şi amestecarea, Dumnezeule Omule.
Catavasie:
Strigat-a Ţie bătrânul, văzând cu ochii mântuirea care a venit popoarelor de la Dumnezeu: Hristoase, Tu eşti Dumnezeul meu.
CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească...
Veselitu-s-a în Taină Cinstita Biserică de întoarcerea cinstitelor tale moaşte; şi pe acestea ascunzându-le ca pe nişte aur de mult preţ, dăruieşte celor ce te laudă pe tine neîncetat, prin rugăciunile tale, harul tămăduirilor, Sfinte Părinte Ioan Gură de Aur.
Cântarea a 7-a. Irmos: Precum de demult cei trei...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Spunând, înţelepte, că este o faptă de neiertat a lipsi pe văduvă de ale sale, străin de cetatea împărătească te-a făcut pe tine femeia cea preaîndrăzneaţă; însă şi aceea străină s-a arătat de Dumnezeiescul har,înstrăinându-se de bunătăţile înţeleptelor tale învăţături.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Te-ai întors, plăcut ca un soare ascuns în nor, mare luminătorule, luminând cu lumina tainică a învăţăturilor tale cele de aur pe toţi cei luminaţi prin botez, Părinte Ioan Gură de Aur.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Biserica, prăznuind astăzi, strigă ţie: ridic către tine mâinile mele, Părinte Hrisostom, ca să te primesc înăuntrul zidurilor mele pe tine prietenul Mirelui, ca pe o dorire de demult, care te întorci acum plin de strălucire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca un Cleşte Tainic vii la Biserică purtând Cărbunele Cel Duhovnicesc; pe care Simeon primindu-L din mâinile sale, a luminat, Preacurată şi semnele Patimii Lui le-a proorocit în chip lămurit.
Catavasie:
Pe Tine, Cel Ce ai răcorit în foc pe tinerii cei ce Dumnezeu Te-au numit şi în Fecioară Nepătată Te-ai Sălăşluit, Dumnezeu Cuvântul, Te lăudăm, cântând cu dreaptă credinţă: Binecuvântat eştiDumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a. Irmos: Cu focul Cel Neacoperit...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu laptele dreptei cinstiri de Dumnezeu hrăneşti, părinte cuvioase, Biserica, ce te-a hrănit pe tine, răsplătindu-i înşeptit cu pâinea Dumnezeiescului har şi dulceaţă vărsându-i, ca o băutură de tămăduiri, Preafericite Ioan Gură de Aur.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În tot pământul a ieşit, părinte, vestea învăţăturilor tale; iar nebuna împărăteasă a poruncit a te surghiuni; dar s-a înşelat, căci tu, ca un uriaş, care cutreieră Locurile Cereşti, pretutindenea străluceşti cu razele cuvintelor tale.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Să se lumineze astăzi adunarea credincioşilor întâmpinând cu veselie pe cel mai ales dintre dascăli. Că a venit şi este de faţă harul cel îmbelşugat, cu care ne săturăm din destul, bucurându-ne.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Te văd pe Tine în braţe de Maică şi Te ştiu Neapropiat cu firea Dumnezeirii. Deci cum eşti ţinut, Cuvinte, pe mâini Tu, Cel Ce ai în mâini toată zidirea, Dumnezeule Omule a zis Simeon, slăvind Puterea Ta Cea Negrăită.
Catavasie:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
În focul cel mistuitor uniţi fiind tinerii, cei ce au fost cei dintâi în cinstirea de Dumnezeu, dar de văpaie, nefiind vătămaţi, cântare Dumnezeiască au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Minune nouă şi lui Dumnezeu...
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Oastea îngerilor, adunarea proorocilor şi Dumnezeiasca ceată a Apostolilor şi a mucenicilor împreună cu noi se bucură cu veselie, făcându-se părtaşi praznicului, preafericite şi darul cântărilor tale socotindu-l a fi al lor; căci viaţa tuturor ai avut-o întruchipată întru tine.
Stih: Sfinte Părinte Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iată a strălucit lumina lumii, Dumnezeiasca făclie cea preaînaltă; iată s-a vădit noianul cel dătător de dulceaţă al Dumnezeieştilor haruri. Veniţi, fraţilor, să ne săturăm de lumină; să ne încălzim şi să ne adăpăm inimile toţi, cu cântări mărind pe cel cu graiul de aur.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cântarea aceasta pe care o aduce ţie, preafericite, întocmai ca doi bănuţi, săracul şi ticălosul meu suflet, cel jalnic văduvit de toate bunătăţile, dar plin de bogăţia dorului Dumnezeiesc, primeşte-o, ca unul ce urmezi Bunătatea Dumnezeiască, răsplătindu-mi mie harul cel bogat în daruri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Zis-a Simeon: umblând tremur, dar ţinând în braţe, Fecioară, pe Cel Născut al tău, Cel Ce cu căutătura face tot pământul să se clatine, mă simt puternic. Şi de trupul cel îngrozitor, dezlegându-mă, Dumnezeieştile proorocii adeverindu-se, duc, bucurându-mă şi celor din iad, ca izbăvire, bunele vestiri.
Catavasie:
În Lege, în umbră şi în Scriptură închipuire vedem noi, credincioşii, toată partea bărbătească, ce deschide pântecele, Sfânt lui Dumnezeu este. Deci pe Cuvântul Cel mai înainte născut, pe Fiul Tatălui Celui fără de început, Cel Întâi-Născut din Maică, fără ispită bărbătească, Îl slăvim.