"Cei care îi pot răbda pe cei foarte mândri, fără însă să-i linguşească,
aceştia sunt cei mai smeriţi oameni, cei mai credincioşi şi mai drepţi,
deoarece mereu vor fi nedreptăţiţi şi dispreţuiţi de cei mândri."
( Sfantul Paisie Aghioritul )
"Nevoința rugăciunii este barometrul duhovnicesc care arată cum este
vremea sufletului nostru. Dacă însetăm după rugăciune, este un semn bun.
El arată că sufletul nostru este viu și însetează după Dumnezeu. De va
pieri, însă, această sete sfântă pentru vorbire în rugăciune cu
Dumnezeu, este un semn rău, anume că păcatul a umplut sufletul cu
întunericul său și că suntem aproape de acea stare vrednică de plâns,
care se numește moarte duhovnicească.
Dintr’o astfel de moarte
duhovnicească ne poate învia doar Dumnezeu, prin minunea pocăinței
noastre, a fiecăruia dintre noi. El ne întoarce iarăși la rugăciune și
la râvnă.
Așadar, râvna se păstrează prin rugăciune, la fel cum focul
se întreține prin adăugirea de combustibil. Din rugăciunea sinceră se
naște un simțământ cald față de Domnul, care se arată rar la început,
apoi mai des și tot mai des, până ce la cei întăriți acesta se
preschimbă în simțirea neîncetată a lui Dumnezeu. Acest simțământ este
dulce și fericit, și prima sa ivire te îndeamnă să-l dorești și să-l
cauți, încât să nu mai părăsească inima ta, căci în el este raiul
(Sfântul Theofan Zăvorâtul). Cel ce voiește să intre într’acest rai se
cuvine, după sfaturile Episcopului Theofan Zăvorâtul, să urmeze această
pravilă: Când te rogi, să nu încetezi rugăciunea până ce nu se va trezi
în inima ta vreun simțământ față de Dumnezeu: fie evlavie, fie
credincioșie, fie mulțumire…, fie smerenie, fie nădejde. Dacă o lumânare
stă foarte mult în razele Soarelui, se încălzește peste măsură. Așa se
întâmplă și aici. Când cel ce se roagă stă foarte mult sub razele unirii
voite cu Dumnezeu, inima lui se încălzește din ce în ce mai mult de
căldura nepământească a harului și râvna lui se va înteți. Adevărata
viață duhovnicească începe atunci când omul primește această căldură,
acest foc binecuvântat. (Sfântul Theofan Zăvorâtul)
Dar râvna poate
scădea și în locul ei să-și facă loc răceala. Însă întotdeauna este
această răceală aducătoare de pierzanie? vor întreba unii. Episcopul
Theofan Zăvorâtul răspunde că există o răcire vremelnică, pricinuită de
oboseală sau de boală. Aceasta nu este foarte primejdioasă, deoarece
trece repede, o dată cu încetarea pricinei. Cumplită este însă răceala
pricinuită prin depărtarea de bunăvoie de la voia lui Dumnezeu, ca
urmare a unei viețuiri păcătoase. Această răceală ucide duhul și taie
viața duhovnicească. Trebuie să ne temem ca de moarte de această răcire.
Ea apare ca urmare a nepăsării în viața duhovnicească. Această
nepăsare, la rândul ei, este legată de biruirea noastră de desfătări
nebineplăcute lui Dumnezeu, de căderea noastră în păcate și mai cu seamă
de nemărturisirea acestora. Fiecare păcat rupe legătura noastră cu
Dumnezeu. Numai prin pocăință și prin Sfânta Taină a Spovedaniei, care
ne dăruiește iertare de păcate, putem reface unirea cu Cerul."
Când ești bolnav, ai da orice să te vindeci și îți promiți că vei face atâtea lucruri dacă Dumnezeu îți mai dă o șansă...
Însă atunci când te-ai vindecat, o iei de la capăt și de cele mai multe ori, nu te ții de cuvânt.
Când ai bani mulți, te plângi mereu că ești obosit și nu faci față responsabilităților.
Însă atunci când ești sărac, te plângi că ești prost plătit și ai face orice să fii bogat.
Când ești căsătorit, spui mereu că ești sătul de responsabilitățile familiei și de partenerul de viață și parcă ți-ar plăcea să fii mai liber.
Însă atunci când ești singur, ți-ai dori din suflet să găsești pe cineva bun cu care să-ți împarți viața...
Când ai mașină, ești mereu supărat că s-a scumpit întreținerea ei, dar îți dorești una și mai nouă.
Însă atunci când nu ai mașină, te-ai săturat să fii pieton și îl invidiezi pe cel care are.
Când ai copii, ești mereu epuizat și uneori simți că nu mai vrei să auzi de nimeni și nimic.
Însă atunci când nu ai copii, ți-ai dori din suflet să ai.
Când ești copil, te prefaci că ești adult și îți dorești din răsputeri să crești cât mai repede.
Însă atunci când devii adult, te gândești că, era mai bine să fii copil.
Când ai părinții în viață, te-ai săturat să te deranjeze tot timpul.
Însă atunci când părinții nu mai sunt, ai da orice să le mai auzi vocea, măcar un minut.
Dacă locuiești într-un apartament, ai da orice să ai o casă în natură.
Însă dacă ai o casă, nu ești fericit pentru că întreținerea sa, îți ocupă prea mult timp.
Morala:
În concluzie, așa este omul, o ființă veșnic nemulțumită de ceea ce are și care mereu se concentrează pe ceea ce nu are și își pierde timpul încercând să caute fericirea undeva în universul nemărginit, când de fapt:
"Fericirea este azi, acum, aici, chiar în jurul său."
Mila lui Dumnezeu cu noi toți
"Orice înfăptuim pentru aproapele nostru ni se va întoarce de către Dumnezeu. Iertăm, vom fi iertaţi, iubim, vom fi iubiți, facem milostenie, vom fi milostiviți. Nu îl judecăm pe seamănul nostru, nu ne va judeca nici Dumnezeu pe noi. Toate se vor face în mod egal. Orice dăruim, aceasta vom primi."
Părintele Efrem Athonitul
Curăţeşte-ţi mintea şi inima de toată răutatea.
Părintele Paisie Olaru
DESPRE MÂNTUIRE ÎN ULTIMELE TIMPURI.
Oamenii secolului XXI vor fi mântuiți și chiar vor dobândi sfințenie pentru trei ascultări: pentru păstrarea credinței ortodoxe și transmiterea ei altora, în primul rând copiilor și nepoților lor; pentru pocăința zilnică și pentru participarea regulată la Sfintele Taine ale Bisericii.
Cuviosul Paisie Aghioritul.
Nu vreau să subliniez situația, dar în curând vine TOAMNA....
Tensiunea musculară a feței contribuie la exprimarea emoțiilor. Când stai aplecat pe o rână, când ești diminuat sau pipernicit ori când te relaxezi excesiv, lăsându-ți membrele să atârne, atunci n-ai o postură de lider. Nimeni nu-ți va acorda respectul.
Limbajul corporal transmite celorlalți semnale despre tine la un nivel subliminal. Corpul chircit amplifică sentimentul ratării. Să stai drept înseamnă să asumi poziția unui general roman, aflat mereu călare în timp ce dă comenzile militare. Starea de ebrietate sabotează verticalitatea.
Să stai drept, spune Jordan Peterson, înseamnă să înfrunți necunoscutul, precum Moise, cel care-și conduce poporul prin deșert. Când îți vor vedea postura verticală, atunci oamenii vor începe să te asculte. Tu însuți vei vorbi cu mai multă încredere și-ți vei găsi cuvintele mai ușor. Nu uita lecția homarului care trăiește pe această planetă de aproape 350 de milioane de ani.
Fără oameni drepți, întreaga noastră civilizație s-ar prăbuși. La Călugăreni, Mihai Vodă n-a stat povârnit în șaua calului. În fața Sultanului Ahmet al III-lea, domnitorul Constantin Brâncoveanu nu și-a plecat capul. Privind spre Hermann Göring, Rudolf Hess și ceilalți criminali naziști, judecătorii Tribunalului din Nürnberg nu s-au înclinat.
În fața acuzatorilor mincinoși aduși la faimosul proces stalinist din 1947, Iuliu Maniu s-a ridicat în picioare. Un gest de mare curaj și robustețe interioară. Arhitectul unirii Transilvaniei cu Țara-Mamă știa că trebuie nu doar să trăiești, ci și să mori cu demnitate. Învingătorii privesc spre zări și mari depărtări.
Să ai coloană vertebrală (chiar și fără coloană oficială) înseamnă să poți înfrunta cu demnitate suferința și adversitatea. În absența verticalității, n-ar mai fi nicio lege valabilă și n-ar mai fi nici dreptate.
Stai drept, ca să zdrobești mai ușor capul șarpelui. Stai drept, pentru a fi stăpânul propriilor alegeri. Stai drept, ca să te însoțești cu oamenii buni. Stai drept și viața te va răsplăti în abundență.