💡 Adevăratul cost al alegerilor noastre vine adesea mult timp după ce fiorul se estompează.

  Adevăratul cost al alegerilor noastre vine adesea mult timp după ce fiorul se estompează. Alegeți cu înțelepciune, pentru că, deși viața poate oferi recompense instantanee, nota de plată vine întotdeauna la scadență.

Fraza "Adevărul este un card de debit plătiți mai întâi și bucurați-vă mai târziu. Viața este un card de credit, bucurați-vă mai întâi și plătiți mai târziu", evidențiază realitatea crudă a consecințelor alegerilor noastre. În lumea noastră neiertătoare, adevărul cere o plată în avans, un sacrificiu de confort sau comoditate pentru a menține integritatea și onestitatea. În schimb, viața oferă atracția indulgenței și a satisfacției instantanee fără repercusiuni imediate, semănând cu un card de credit tentant cu datorii acumulate care trebuie în cele din urmă înfruntate. Adevărul crud este că, în cele din urmă, toate datoriile trebuie plătite, fie prin confruntarea cu consecințele minciunii, fie prin nesăbuință în viață. Acest contrast puternic între adevărul ca card de debit și viața ca card de credit ne amintește că fiecare alegere vine cu un preț de plătit.

"Integritatea este ca un card de debit – plătiți prețul în avans și recompensele vor urma. Dar viața, ca un card de credit, oferă satisfacție instantanee cu costuri ascunse care vin întotdeauna la scadență."

Iubirea dată de la Dumnezeu nu curge.

 ❣️Iubirea dată de la Dumnezeu se-mpletește cu văzduhul și s-așază pe aripile lumii. Nu se forțează. Și nici nu se caută scormonind în adâncuri. Vine singură, într-o zi, și își așază tălpile pe inima ta. Doar pe-a ta. Și, de cele mai multe ori, nu mai pleacă niciodată…
❣️Ce-i de la El , are zbor precis. Nu se izbește în picăturile de ploaie. Nu se rătăcește și nu se-amestecă cu pământul ori vântul. Nu se ascunde în scorburi de copaci și-ndură iarna geroasă a vieții.
Dacă se-amestecă cu ceva sau își caută haine, atunci nu-i de la Dumnezeu. Și nu-i pentru tine.
❣️

Iubirea dată de la Dumnezeu nu curge. Și nu respiră normal. Suflă doar pe jumătate. Până-ți găsește inima. Și odată găsită se formează întregul. Întregul tău. Întregul lui. Întregul lui Dumnezeu.

VIAȚA TREBUIE TRĂITĂ ACUM, NU MAI TÂRZIU...

Nimeni nu-și amintește toate zilele vieții lui. Foarte multe dintre ele vor intra în uitare. Le vom ține minte doar pe cele luminoase, încărcate de bucurii vindecătoare, fie ele și grăbite, sau pe cele care au durut atât de tare, încât au rămas împietrite în gând.

Ceasurile din tablourile lui Dali se topesc și curg, precum lava unui vulcan care refuză să o mai încapă. Este un simbol al trecerii timpului, dar și un avertisment pentru importanța prezentului. Răvășiți de ceasurile tensionate ale fiecărei zile, privim adesea peste umăr înspre ceea ce am trăit deja. Trecutul pare să închidă în el tot ce a fost frumos în viața noastră, dar care știm bine că nu se va mai repeta niciodată. Pentru că nici vârstele nu se repetă, rămân în urmă noastră, păstrând silueta gândului dus până la capăt.

Ne imaginam mereu ce va urma...
Uneori, până în cele mai mici amănunte! Cu toate astea, niciodată lucrurile nu se desfășoară întocmai cu imaginația noastră proiectată într-un timp încă nesosit. E de ajuns un singur element care să se schimbe și întregul se modifică iremediabil.
Tot balansând între trăit și netrăit, înțelegem că importantă rămâne doar clipa! Ea este certitudinea fiecărei bătăi de inimă, a fiecărei respirații, a fiecărei zbatere de pleoapă.

Microuniversurile din noi stratifică minuțios trăiri în toate nuanțele posibile. Le transformă în amintiri. Te poți întoarce în ele, de câte ori vrei. Retrăiești cu puterea gândului ce a fost cândva. Întâlnești oameni care nu mai fac parte de mult din viața ta, dar, rememorând timpul petrecut cu ei, ai iluzia revederii lor, a reîntâlnirii cu ei, sub imperiul emoțiilor de altădată. Totul pare atât de real! Ca atunci când visăm ceva și ne trezim biruiți de ce ni se întâmplă în vis. Revenirea la realitate se face greu și întreaga zi ești obsedat de senzația stranie că nu a fost doar un vis. Impresia este una de călătorie în timp. De fapt, nici nu greșim prea mult, asta facem în timpul somnului!

Ne întoarcem la clipa prezentului, singura palpabilă, cu un contur ferm. Îmi amintesc iar de observația unui filosof care spunea că una este să-ți imaginezi că arunci cu o piatră în geam și alta e chiar să faci acest lucru. Cioburile căzute și spărtura din geam îți fac realmente dovada acțiunii, nu doar proiecția gândului asupra posibilului gest.

Știm precis că timpul trăit nu se mai întoarce, dar asta nu ne împiedică să-l gonim: să treacă, să treacă... Iarna asta, săptămâna asta, ziua asta, clipa, da, clipa asta! Și ele asta fac, trec. Vine momentul în care ne mirăm prostește: ce repede a trecut viața asta, oameni buni, vă vine să credeți?!
Trăim cu toții pe o planetă ajunsă în pragul agoniei. Dezechilibrul s-a instalat pretutindeni - poluare excesivă, secetă sau inundații, cutremure, schimbări dramatice de climă, boli incurabile, războaie, sărăcie, instabilitate socială, economică și politică, proteste de amploare fără precedent. Suntem nefericiți. Derutați. Anxioși. Corăbiile viselor noastre frumoase se scufundă una după alta. Ce așteptăm? Ce va mai urma? Și, mai ales, cum o fi mai arătând normalitatea?

Sunt tot atâtea fațete ale unei clipe. Clipă care trebuie trăită. Cu verticalitate. Nu ne folosește la nimic disperarea și panica. Vor trece toate, nimic nu e veșnic. Prețul plătit hotărârii de a rezista nu este unui insignifiant. Dar nici alternativa pasivității nu este o soluție salvatoare! Fiecare generație a avut de plătit tributul ei. Dintotdeauna oamenii au trecut prin încercări greu de înfruntat. Dar drumul trebuie parcurs până la capăt. Cu răbdare și cu luciditate. Și, poate, cu mai multă iubire pentru semenii noștri, care să vindece aplecarea spre violență și intoleranță!

Scria cineva pe aici că

 

"Scria cineva pe aici că doar de dragul pustnicilor mai ține Dumnezeu lumea. Am văzut duminică două mame cu bebeluși în brațe, care au stat nemișcate la toată Liturghia.

Iar Liturghia Sfântului Vasile e mult mai lungă decât cealaltă. Le-am observat cum își țineau pruncii strâns la piept cu-atâta gingășie, așa cum țin eu trupul lui Hristos în palmă când mă împărtășesc. Și nu glumesc când vă spun că, acolo, pe brațele acelea ferme, la mjiloc între ochii scânteietori de mamă și sânii plini de dragoste, Dumnezeu a așezat tot universul ca pe un leagăn. De aceea, nebunește vă spun: de dragul mamelor ține Dumnezeu lumea. De dragul lor a făcut lumea.

Și atât de mult le iubește, încât și-a ales pe una dintre ele, pe cea mai frumoasă, ca să-i cânte și Lui cineva duios la culcare, atunci când stelele ies la joacă."

Pr. Ioan Badilita

Apelați-i pe cei care vă iubesc cu acest sunet și trimiteți protecție, creând noi fluxuri de energie

 

„... Dacă aerul este greu în casă, dacă sunt diferite probleme, cumpără-ți un clopoțel și sună: „ding-ding!”

În toate țările lumii, strămoșii noștri au făcut asta.

Spiritele bolilor nu suportă vocea stridentă a clopotului și ies din casă. Cândva, în sate, grupuri de tineri băieți și fete mergeau pe străzi sunând clopotele și creând protecție.

Preoții antici (în iudaism, budism, etc) își atașau clopoței la haine. Chiar și vechii slavi legau un clopot de leagănul copiilor, pentru a-i proteja pe cei mici de ochiul rău.

Vindecătorii au sfătuit să se tragă clopotele în timpul ciumelor: alte măsuri preventive nu existau. Acest sunet al vieții a fost de bun augur.

Când un copil se speria puternic sau nu putea pronunța bine cuvintele, îi dădeau apă de băut din interiorul unui clopoțel.

Sunetul clopoțelului este viață, liniștea totală este moartea, credeau strămoșii noștri. Pe alocuri, după moartea stăpânului unei turme, clopoțeii erau scoși de la gâtul vacilor, iar pentru câteva zile animalele au mers la pășune în tăcere, în semn de doliu.

Un clopot produce sunete, vibrații, oscilaţii ritmice.

Este bine să ai un clopoțel personal, al cărei sunet îți face inima fericită. Clopotului de argint i s-a atribuit o putere deosebită, dar și unul din sticlă sau bronz își face bine treaba, este o amuletă bună.

Broșele, cerceii în formă de clopot pot fi purtați la întâlniri cu persoane care nu sunt tocmai plăcute, precum și la întâlnirile la care trebuie să poți vorbi bine și să ai putere de convingere.

Se credea, de asemenea, că un clopoțel ar putea începe să sune singur atunci când o persoană cu o vibrație scăzută se apropie... ca un mic gardian personal.

Când te simți trist, izolat: sună un clopoțel.

Apelați-i pe cei care vă iubesc cu acest sunet și trimiteți protecție, creând noi fluxuri de energie."

Esti bogat daca daruiesti iubirea ta in mod neconditionat. Altfel, esti doar un cersetor. 💜💜💜

 

Liniste,pace,armonie,echilibru 💜🙏

10 Lucruri pe care să le ții minte:

1. Dragostea este răspunsul, întotdeauna!

2. Sensibilitatea nu este o slăbiciune, este o putere.

3. Corpul tău este sacru, prețuiește-l.

4. Recunoștința schimbă totul, fii recunoscător!

5. Iertarea te eliberează. Chiar o face. 6. Nu-i poți schimba pe alţii, ci doar pe tine.

7. Micile acte de bunătate nu sunt niciodată mici. Niciodată!

8. Fericirea depinde doar de gândirea ta. 9. Vârsta este doar un număr. Nu este niciodată prea târziu.

10. Viața este prețioasă. Trăiește-o acum!
 

MUZICA ESTE UN BUN MEDICAMENT

 

❤️ MUZICA ESTE UN BUN MEDICAMENT

174 Hertz - Îndepărtează durerea
285 Hertz - influențează câmpul energetic
396 Hertz - Te eliberează de frică și vinovăție
417 Hertz - facilitează schimbarea
432 Hertz - Tonul miracol al naturii, frecvența planetei Pământ
528 Hertz - Repara ADN
639 Hertz - Vindecă relațiile
741 Hertz - Treziți intuiția
852 Hertz - Atrage Tribul Sufletului
963 Hertz - Conectați-vă cu Lumina și Spiritul

„ADN-ul nu numai că reacționează la, dar poate fi reparat cu anumite frecvențe. Acesta este motivul pentru care muzica este un medicament bun.”

Toba este medicina naturii, de aceea o făceau anticii.

Nu există LUPT PENTRU RELAȚIE DOAR EU, CELĂLALT LUPTĂ ÎMPOTRIVA MEA.

 Când este o relație toxică, indiferent cât de multe avantaje sau beneficii ar fi, pleci. Când nu este o relație toxică, indiferent cât de multe obstacole sau probleme ar apărea, rămâi şi lupţi pentru relaţie.
Când este relație toxică?
Când tu sau celălalt manipulaţi, mințiți, şantajaţi emoţional partenerul. Vă faceţi rău în mod perseverent, până tu sau celălalt nu mai aveți identitate proprie, sunteți doar o grămadă de aşteptări nerealiste proiectate de celălalt asupra voastră. În relația toxică nu lipseşte doar iubirea, ci şi implicarea, grija, empatia: nimic din suferinťa celuilalt NU TE MIŞCĂ, nu te emoționează, nu te transformă. Orice repari la relaţia asta, a doua zi se strică, e la fel. Torni iubire într-o găleată spartă. În fiecare zi, tot ce era ieri rău, azi e dezastruos, eşti mai frustrat decât ieri.
Rămâi în această relație=te pierzi în fiecare zi, pe tine. Pleci=începi să te reconstruieşti şi să vezi cum pot resursele tale de energie şi viață să meargă către o direcție care te hrăneşte şi pe tine?

Când NU este relație toxică?
Când tu sau celălalt aveți anumite răni emoționale din trecut, familie toxică, frici necontrolate, bagaj emoțional neprocesat DAR!! nu folosiți nimic din toate acestea să îl pedepsiți pe partener şi să îl faceți vinovat de ele. Când ies la suprafață rănile, poate prin furie, respingere, abandon, există conştientizare ulterioară, responsabilitate pentru faptele proprii şi încercarea de a repara ce s-a stricat pentru că nu vrei ca celălalt să sufere. Orice se petrece între voi este discutat, starea celuilalt după un conflict este verificată, vă puteți cere scuze când simțiți că ați depăşit o anumită limită emoțională. Când relația nu e toxică, pe parcurs vezi îmbunătățire, receptivitate, ameliorare, poate nu în tot, dar anumite aspecte care țin de emoția celuilalt sunt diferite. În fiecare zi, tot ce era ieri rău, azi e un pic mai bine, chiar dacă e un "bine" greu de sesizat pentru alți oameni, eu îl văd şi îl simt.
OK, am intrat cu probleme în relația asta. Ce fac? Le rezolv +le rezolvăm. Şi viceversa. Toxicitatea nu poate rezista acolo unde există compasiune, "te văd", "te cred", "te pricep".
Lupți pentru relație=angajament de ambele părți că împreună vă armonizați, vindecaţi, ajutați, ori de câte ori unul din voi cade sau nu mai poate. Nu există LUPT PENTRU RELAȚIE DOAR EU, CELĂLALT LUPTĂ ÎMPOTRIVA MEA.
Relația se repară din ambele părți, până se ajunge la spațiu emoțional comun sigur, de unde ne hrănim individual, dar şi în cuplu.

Atât cât cuprinde sufletul lui.

Fiecare om poate oferi celorlalți doar atât cât are de dat. Atât cât cuprinde sufletul lui. Nu poți forța în vreun fel recunoştința cuiva sau cât simte să îți ofere: poți doar să vezi cât anume din ce primeşti este ce tu aştepţi.

Un om care nu are de dat un cuvânt bun, un ajutor, o îmbrățişare este un om care nu are înăuntrul lui dorința şi bucuria care să genereze manifestări față de ceilalţi.

Până oferi ceva cuiva mai întâi trebuie să îl fi creat înăuntrul tău, să fi învățat cum se simte bucuria sufletului care primeşte ceva de la tine.

Când ne supărăm pe cei care nu simt să ne ofere puţin din sufletul lor printr-un gest, ajutor, privire, să ne amintim că şi-ar dori şi ei să aibă ce să ofere, dar nu au. Că şi-ar fi dorit să nu fie atât de sărăciţi emoţional încât să nu poată oferi o fărâmă de iubire, dar nu au nimic.

Şi dacă tu ai iubirea, nu o zădărnici pentru că altcineva nu o are, ci ocroteşte-o şi dă-o mai departe... să se trezească şi sufletul adormit care ar vrea să dea, dar nu are de unde...
 Am auzit despre un om care a rămas necăsătorit intreaga lui viață și, atunci când era pe patul de moarte, la vârsta de 90 de ani, cineva l-a întrebat, "Nu te-ai însurat niciodată, dar nu ai mărturisit nimănui de ce ai făcut asta. Acum, când nu mai ai mult de trăit, ai putea să ne spui care a fost motivul tău. Dacă acest lucru este secret, îl poți dezvălui, căci nu mai ai mult și te vei sfârși. E un secret care, odată scos la iveală, nu mai are cum să-ți dăuneze."

Omul i-a răspuns, "Da, ai dreptate, este un secret. Nu am fost nicicând împotriva căsătoriei, ci am căutat mereu femeia, nevasta perfectă. Am tot căutat, și căutat, și în acest fel mi s-a risipit toată viață!"

Interlocutorul său nu s-a putut opri să-i spună, "Bine, dar pământul este imens, cuprinde atât de mulți oameni, iar cam jumătate dintre ei sunt femei. Chiar nu ai putut afla una perfectă?"

O lacrimă s-a scurs pe obrazul muribundului, iar acesta a răspuns, "Da, la un moment dat, am găsit-o!"

"Și ce s-a întâmplat? De ce nu te-ai căsătorit cu ea?"

"Era și ea în căutarea bărbatului perfect!"

✍️🧠👩‍⚕️Hai să vorbim ❤️
Despre căutări...

Invață să trăiești după o regulă simplă:

 Învață să trăiești după o regulă simplă:
cui îi este dor – te va găsi, cine dorește – va veni, cui îi trebuie – va suna.
    Când cineva ține la tine nu contează cât de încurcat este programul lui, cât de rău sau obosit se simte mereu își va face timp să se intereseze de tine. Fiecare om merită atenție… Fiecare om merită să fie ascultat și cunoscut… Fiecare om trebuie tratat cu răbdare pt că nu știi ce luptă duce cu viața și nici ce dureri ascunde…
Am înțeles că nu poți obliga pe nimeni să te iubească. Nu poți obliga pe cineva să fie lângă tine. Nu poți obliga să-ți acorde atenție dacă nu simte…
Există și oameni minunați care te încurajează, te fac să zâmbești și te ajută să-ți dai seama că nu ești singur. Dar când se instalează dorul în suflet, este imposibil să-l faci să dispară. Unica metodă este să vorbești cu persoana de care ți-e dor…Eu caut bunătate în fiecare persoană… Fără să realizez că în unele persoane bunătatea nu există. Din păcate.. mereu mă încăpătânez să cred contrariu.
Cine nu mă caută, nu îmi duce lipsa.
Oamenii cărora le pasă de mine, îmi arată!

Rânduri pentru tine

O femeie care se iubeste

 O femeie care se iubeste pe sine si-si asuma puterea interioara nu urmareste/vaneaza pe nimeni. Ea nu cerseste. Nu se roaga de altii, ca sa-i dea/ofere ceva. Nu „vaneaza”/ ”cerseste” iubirea, respectul, aprecierea, conexiunea cu un alt om. Ea nu forteaza/insista, daca lucrurile nu curg in mod firesc, de la sine, daca nu exista un flux natural al conexiunii.
O femeie care se iubeste pe sine si-si asuma puterea interioara stie ca lucrurile in exterior se aseaza in mod armonios atunci cand ea este pregatita in interior.
Stie ca barbatul potrivit se va conecta cu ea prin curgerea fireasca a lucrurilor – fara sa fie nevoie de rugaminti, de intrebari si fara sa fie nevoie sa forteze/insiste, ca sa faca lucrurile sa se intample.
Stie ca ceea ce este menit/benefic pentru ea se va intampla, fara sa fie nevoie sa traga de persoana respectiva, fara sa-i aduca argumente, ca sa o convinga.
O femeie care se respecta pe sine nu forteaza, nu incearca sa controleze lucrurile si nu insista, pentru a convinge pe cineva. Pur si simplu este ea insasi si din acest spatiu al autenticitatii primeste tot ce este mai bun.
Ea nu accepta dezechilibre. Este echilibrata in interiorul sau si poate simti atunci cand ceva/cineva din exterior o dechilibreaza, ii tulbura viata, o scoate din starea de bucurie.
O femeie care se iubeste pe ea insasi nu cauta cu disperare iubirea atunci cand aceasta nu vine, cand nu se intampla in mod natural.
O femeie care se iubeste pe ea insasi nu are nevoie sa caute/vaneze iubirea. Ea stie ca iubirea va veni catre ea si ca se va intampla la momentul potrivit.