Succesul cere ca...

Nu trebuie să forțați situația să se potrivească voinței voastre și nici să vă loviți de un zid. Situația este întotdeauna mai înțeleaptă decât noi. Dacă nu reușiți dintr-o parte, încercați din cealaltă. Dacă apar absurdități evidente, care vă împiedică să vă realizați dorința, înseamnă că probabil e prea devreme pentru voi și că nu v-ați schimbat îndeajuns de mult.

Acesta este un principiu profund de înțelepciune, inspirat din filozofia stoică și din legile fluxului natural (precum conceptul de Wu Wei din taoism). Când ne încăpățânăm să lovim un zid, ne consumăm energia inutil.

Iată trei perspective cheie pentru a aplica acest principiu în viața de zi cu zi:

1. Acceptarea realității ca ghid

• Lecția: Rezistența la realitate aduce suferință.
• Acțiunea: Când planurile se prăbușesc, priviți obstacolul ca pe un indicator, nu ca pe o pedeapsă.
• Efectul: Economisiți energie psihică prețioasă.

2. Flexibilitatea tactică (Pivotarea)

• Lecția: O barieră într-o direcție obligă la explorarea altor căi.
• Acțiunea: Redefiniți strategia, schimbați unghiul de abordare sau căutați aliați noi.
• Efectul: Descoperiți oportunități mai bune pe care inițial le-ați ignorat.

3. Sincronizarea și evoluția personală

• Lecția: Succesul cere ca maturitatea voastră interioară să egaleze dimensiunea dorinței.
• Acțiunea: Folosiți perioada de așteptare pentru autoeducare, reflecție și dezvoltare.
• Efectul: Când momentul va fi potrivit, veți fi pregătiți să gestionați reușita.

păstrează dragostea neschimbată în inimă

Cum să accept voința lui Dumnezeu? Acceptarea voinței divine — aceasta este un conflict cu Dumnezeu, rezolvat în mod corect. Smerenia trebuie să fie interioară, iar neascultarea trebuie să fie interioară. Trebuie să ne supunem în interior, în sufletul nostru, să nu ne opunem lui Dumnezeu. Opoziția față de Dumnezeu apare în interior ca ură, agresiune sau depresie. Când se întâmplă ceva și, în loc de ură, supărare sau tristețe, simțim dragoste, aceasta se numește acceptarea voinței divine. Apoi trebuie să transformăm dragostea în energie, trebuie să începem să acționăm, adică trebuie să începem să ne opunem în exterior — legea unității și a luptei contrariilor. Ne este dată o situație: păstrăm dragostea, dar începem să controlăm această situație din exterior, să educăm, să luptăm împotriva ei. Acceptarea voinței divine implică o activitate externă activă, cu primul impuls al dragostei. Așa cum a spus Hristos: „Dumnezeului, ce este al lui Dumnezeu; și Cezarului, ce este al Cezarului.” S. N. Lazarev. 

Cum să accept voința lui Dumnezeu?  Acceptarea voinței divine — aceasta este un conflict cu Dumnezeu, rezolvat în mod corect. Smerenia trebuie să fie interioară, iar neascultarea trebuie să fie interioară. Trebuie să ne supunem în interior, în sufletul nostru, să nu ne opunem lui Dumnezeu. Opoziția față de Dumnezeu apare în interior ca ură, agresiune sau depresie. Când se întâmplă ceva și, în loc de ură, supărare sau tristețe, simțim dragoste, aceasta se numește acceptarea voinței divine.  Apoi trebuie să transformăm dragostea în energie, trebuie să începem să acționăm, adică trebuie să începem să ne opunem în exterior — legea unității și a luptei contrariilor. Ne este dată o situație: păstrăm dragostea, dar începem să controlăm această situație din exterior, să educăm, să luptăm împotriva ei.  Acceptarea voinței divine implică o activitate externă activă, cu primul impuls al dragostei. Așa cum a spus Hristos: „Dumnezeului, ce este al lui Dumnezeu; și Cezarului, ce este al Cezarului.” S. N. Lazarev. 

Acceptarea voinței divine este un proces dinamic care presupune o predare completă în plan interior, însoțită de o acțiune fermă în plan exterior. Ea se traduce prin păstrarea iubirii în suflet în fața oricărei încercări și utilizarea acestei energii pentru a remedia sau controla situația din lumea fizică.

Pentru a înțelege și aplica acest principiu în viața de zi cu zi, procesul poate fi structurat în doi pași clari:

1. Smerenia și acceptarea interioară

• Gestionarea primului impuls: Când te confrunți cu o situație dificilă sau dureroasă, prima reacție a ego-ului este revolta. Aceasta se manifestă adesea prin ură, agresiune, furie sau depresie.
• Schimbarea polarității: Opoziția față de voința lui Dumnezeu se dizolvă atunci când reușești să înlocuiești aceste sentimente negative cu dragostea și pacea interioară. Acceptarea nu înseamnă pasivitate, ci o stare de spirit în care sufletul rămâne deschis și neafectat de resentimente.

2. Acțiunea și controlul exterior

• Transmutarea energiei: Odată ce ai reușit să păstrezi starea de iubire în interior, această trăire trebuie transformată în energie vitală.
• Implicarea activă: Smerenia interioară nu trebuie confundată cu neputința. Dimpotrivă, ea este urmată de o atitudine externă activă. Trebuie să preiei controlul asupra situației, să iei măsuri practice, să educi sau să lupți pentru a schimba în bine circumstanțele exterioare.

Principiul fundamental care guvernează acest echilibru a fost sintetizat în îndemnul biblic: „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Acest lucru înseamnă că sufletul și iubirea îi aparțin lui Dumnezeu (și trebuie păstrate curate în interior), în timp ce problemele practice, situațiile materiale și conflictele lumii exterioare necesită implicare și acțiune din partea ta.

Aceste concepte fac parte din viziunea asupra lumii și spiritualității dezvoltată de scriitorul și cercetătorul S. N. Lazarev, fiind detaliate în seria sa de lucrări, inclusiv în volumul „Experiența supraviețuirii”. Poți explora mai multe despre aceste idei și despre cum pot fi aplicate în viața practică direct pe site-ul oficial S. N. Lazarev.

1. Supunerea interioară totală

• Fără rezistență psihică: În suflet, nu trebuie să existe ură, supărare, agresiune sau depresie față de ceea ce se întâmplă.
• Transformarea emoțiilor: Acceptarea reală înseamnă că, în locul sentimentelor negative, reușești să simți dragoste și recunoștință, înțelegând că totul vine de la Dumnezeu pentru evoluția sufletului tău.

2. Acțiunea exterioară activă

• Lupta în planul fizic: Interior te supui, dar exterior acționezi. Nu înseamnă pasivitate sau resemnare în viața de zi cu zi.
• Control și educație: Ești dator să schimbi situația, să educi, să te aperi sau să lupți pentru a corecta lucrurile, dar fără ură.

3. Legea unității și a luptei contrariilor

• Dualitatea necesară: Acest mecanism unește două extreme. Unirea lor dă naștere energiei de dezvoltare.
• Principiul Christic: „Dumnezeului, ce este al lui Dumnezeu (dragostea și acceptarea în suflet); și Cezarului, ce este al Cezarului (acțiunea și regulile în lumea materială).”

Pe scurt, pentru a accepta voința lui Dumnezeu, păstrează dragostea neschimbată în inimă, dar acționează ferm și constructiv în exterior.

Sfântul Cuvios David din Tesalonic 26 Iunie --Sfântul din migdal – Mare făcător de minuni, Doctor fără de arginți și izgonitor de duhuri necurate

 De mic a defăimat toată odihna trupească și lepădându-se de lume și de cele din lume, a părăsit prietenii și rudeniile, cinstea și slava cea vremelnică.

Acest mult lăudat părinte, îngerul cel pământesc și omul cel ceresc, s-a născut și a crescut în strălucita și marea cetate a Tesalonicului. El de mic a defăimat toată odihna trupească și lepădându-se de lume și de cele din lume, a părăsit prietenii și rudeniile, cinstea și slava cea vremelnică, banii, averile și orice altă norocire vremelnică, încă și sufletul său, după porunca Evangheliei, și a urmat Stăpânului, luând crucea din tinerețe, fiindcă inima lui se rănise cu totul de dumnezeiasca dragoste. Deci și-a tăiat perii capului, călugărindu-se, și a rămas în mănăstirea Sfinților Mucenici Teodor și Mercurie, care se numea Cunuliaton.

Acolo a petrecut în liniște, nevoindu-se mai presus de om și păzind toată fapta bună cu multă sârguință. Și îndeosebi dădea întâietate înfrânării și smereniei decât celorlalte, știind bine că săturarea pântecelui gonește privegherea și întreaga înțelepciune, iar slava deșartă prăpădește toate faptele bune în chip desăvârșit. Pentru aceasta se sârguia să câștige smerita cugetare ca un înțelept. Și citind dumnezeieștile Scripturi ziua și noaptea, se minuna de faptele bune ale sfinților de mai dinainte de Lege și după Lege, cum i-a slăvit Dumnezeu pe dânșii, pentru că I-au slujit și I-au bineplăcut cum se cuvine. Adică, pe Abel l-a făcut minunat pentru jertfă, pe Avraam pentru credință, pe Iosif pentru înțelepciune, pe Iov pentru răbdare, pe Moise l-a arătat puitor de lege, pe Daniil și pe cei trei tineri i-a păzit nevătămați de foc și de lei.

Petrecerea acestora socotind-o Cuviosul David, se sârguia cu tot sufletul a le urma cu toată puterea, ca să se facă împreună cu dânșii moștenitor în împărăția cerească. Și citind și viețile cuvioșilor care s-au pustnicit după întruparea Mântuitorului și au săvârșit atâtea minunate nevoințe și vitejii, se înspăimânta mai ales de Simeon din muntele minunat, și de cel de un nume cu dânsul, și de Daniil și Patapie, stâlpnicii, care și-au petrecut viața fără acoperământ, muncindu-se de vânturi, de ploi și zăpezi. Viețile acestora citindu-le pururea pomenitul, plângea și se umilea într-atâta, încât a luat hotărâre să petreacă cu aceeași strâmtorare, câtă vreme va putea, ca astfel să afle lărgime după moarte.

Și într-o zi s-a înfierbântat tare și s-a umilit inima lui, de aceea, suindu-se într-un migdal, care era în partea dreaptă a bisericii, a rămas pe o creangă a copacului, pe care și-a făcut un pat mic, cum a putut; și acolo se pustnicea cu îngăduire și cu minunată răbdare, muncindu-se de vânturi, de ploi și zăpezi, arzându-se de căldura soarelui din timpul verii și de alte strâmtorări chinuindu-se cumplit. O, îngăduire și răbdare minunată a mult pătimitorului și mucenicului de fiecare zi! Și cum răbda el atâta pătimire rea? Ceilalți stâlpnici aveau cel puțin întărire, căci stâlpii erau zidiți și stăteau; iar când dormeau, ori își făceau altă trebuință de care aveau nevoie, erau nemișcați. Iar acest diamant se mișca totdeauna pe creanga copacului și nu avea odihnă niciodată, muncindu-se de ploi, de vânturi și chinuindu-se cumplit de zăpadă.

Astfel pătimind cel cu sufletul răbdător, nu s-a lenevit câtuși de puțin, nu s-a împuținat cu sufletul și nu s-a trândăvit; iar fața lui cea cu chip de înger nu s-a schimbat, nici nu s-a prefăcut, ci era frumoasă ca un trandafir. Cu adevărat în acest fericit s-a împlinit proorocescul cuvânt:Dreptul ca finicul va înflori și ca cedrul din Liban se va înmulți, căci și el a înflorit cu faptele ca și finicul, dând rod bine potrivit lui Dumnezeu, mai dulce și mai folositor decât migdalul și finicul, de vreme ce copacul făcea flori și rod stricăcios, spre veselia și îndulcirea omenească, iar cuviosul cu roduri de privire și de faptă veselea în tot ceasul pe Dumnezeu, lăudându-L neîncetat pe Dânsul și slăvindu-L.

El avea și câțiva ucenici evlavioși și iubitori de Hristos, ostenindu-se și trudindu-se împreună cu dânsul. Aceia de multe ori îl rugau să se dea jos din copac, să-i zidească o chilie unde îi va plăcea, ca să-i păstorească la pășune mântuitoare. Iar el le răspundea, zicând: „Fraților și fiii mei, eu sunt om păcătos și nevrednic, dar Stăpânul Hristos, Păstorul cel bun, Care își pune sufletul pentru oi, Acela, ca un prea bun ce este, să vă păzească de bântuielile diavolului și să vă învrednicească împărăției Sale celei veșnice; iar eu, viu este Domnul Dumnezeul meu, Iisus Hristos, că nu mă cobor din acest copac, până ce se vor sfârși trei ani, și atunci numai cu porunca Lui; că fără a fi voia lui nu mă pogor nicidecum de aici”. Atunci ei, văzând neschimbarea voinței lui, nu l-au mai supărat pentru această pricină.

Deci când s-au împlinit trei ani, îngerul Domnului s-a arătat către dânsul și i-a zis: „Davide, Domnul a ascultat rugăciunea ta, și-ți dă darul acesta pe care de mult l-ai cerut, adică să fii smerit cugetător și înfrânat, să te temi de El și să-L cinstești cu evlavia cuviincioasă; deci pogoară-te din copac și liniștește-te într-o chilie, binecuvântând pe Dumnezeu, până vei sfârși și altă iconomie; și atunci vei afla odihnă de ostenelile trupești și mângâiere sufletului”. Și cât timp a vorbit îngerul cu dânsul, cuviosul a ascultat cu frică și cu cutremur; iar după aceea, îngerul făcându-se nevăzut, cuviosul mulțumea lui Dumnezeu, zicând „Bine este cuvântat Dumnezeu, Care a primit rugăciunea mea și m-a miluit!”.

Atunci, chemând pe ucenicii săi, le-a arătat vedenia și le-a spus să-i zidească o chilie după porunca stăpânească; iar ei au făcut cu sârguință după cum li se poruncise, înștiințând despre aceasta pe prea sfințitul arhiepiscop Dorotei. Acesta, luând pe cei mai cucernici cle­rici, bucurându-se și suindu-se la Cuviosul David, l-au sărutat și l-au dat jos din copac cu multă cucernicie și, slujind, l-au dus în chilia lui, săvârșind mare prăznuire. După aceea, ei s-au întors, veselindu-se; iar cuviosul a rămas în chilie liniștindu-se și binecuvântând neîncetat pe Dumnezeu, care i-a dăruit atâta dar, încât gonea diavolii, lumina orbii și orice boală nelecuită o tămăduia, cu numele Domnului nostru Iisus Hristos. Din semnele cele mai multe care le-a făcut, scriu două sau trei spre încredințarea celorlalte, precum leul se cunoaște după unghii și țesătura după margine.

Un tânăr oarecare avea diavol. Acela a venit într-o zi la chilia cuviosului și stând afară la ușă, striga: „Slobozește-mă, Davide, robule al veșnicului Dumnezeu, că foc iese din chilia ta și mă arde pe mine”. Atunci cuviosul, întinzând mâna prin fereastra sa, a zis, apu- cându-l pe tânăr: „Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, îți poruncește ție, duh necurat, să ieși din zidirea Lui”. Acestea zicând, l-a însemnat pe el cu semnul Sfintei Cruci și îndată a ieșit diavolul, iar omul a rămas sănătos. Și toți cei de față, văzând o minune ca aceea, au slăvit pe Dumnezeu, ca pe Unul ce slăvește pe cei ce-L slăvesc cu lucruri plăcute Lui. Mai ascultați și o altă minune, tot asemenea.

O femeie oarecare era cu totul oarbă și nu vedea deloc. Deci auzind de faptele cele bune ale cuviosului și minunatului David, a venit la el, fiind purtată de mână; și, mergând la chilia lui, a căzut la pământ afară de ușă, plângând și zicând cu smerenie acestea: „Robul lui Dumnezeu cel binecuvântat, ajută-mi, urmând bunătatea Stăpânu­lui Hristos. Izbăvește-mă de această muncă mult chinuitoare și-mi dăruiește lumina ochilor cea de bucurie tuturor și cu totul veselitoare”.

Acestea și multe altele zicând ea cu suspinuri și cu lacrimi fierbinți, cuviosul a lăcrimat, fiindu-i milă de durerea și chinuirea ei, ca un pătimitor și milostiv ce era. Apoi, făcând mult timp rugăciune către Domnul, i-a zis să se scoale de la pământ, unde zăcea plângând, și să se apropie de fereastră. Și a întins atunci dreapta sa și, pecetlu­ind ochii ei cu Sfânta Cruce, s-a rugat iarăși către Domnul, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Dumnezeului Celui viu, Care Te-ai întrupat din pururea Fecioară Maria și din Duhul Sfânt, ca să scoți din întuneric pe om și să-l aduci la lumina cea veșnică; Care pe orbul din naștere l-ai luminat; însuți și acum, Stăpâne, luminează pe roaba ta aceasta, ca un Atotputernic, că Tu ești luminarea sufletelor noastre și pe Tine Te slăvim totdeauna, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt”. Astfel rugându-se, îndată s-au luminat ochii celei oarbe și vedea luminat și curat, mulțumind cuviosului și slăvind pe Dumnezeu.

Această mare facere de minuni auzind-o tesalonicenii, toată cetatea îl avea întru mare evlavie, cinstindu-l ca pe un înger dumne­zeiesc. Iar dacă cineva avea oarecare neputință, venea la dânsul și cum își apropia dreapta de bolnav, îndată fugea toată neputința și se împrăștia, precum piere întunericul de lumină.

Deci multe și nenumărate minuni săvârșind el, a fost slăvit și cinstit foarte mult de oameni. Iar după câțiva ani, murind Dorotei, mitropolitul Tesalonicului, a fost ales altul cu numele Aristid, care și acesta era om îmbunătățit. însă în acea vreme se făceau în Tesalia mari pagube și multă tulburare de către barbari. De aceea, eparhul Iliricului a scris mitropolitului să meargă la împărat sau să trimită pe un om oarecare îmbunătățit, să-l roage să aleagă și să hotărască la Tesalonic eparh, căci în Tesalonic se afla numai epitrop. Deci Prea Sfințitul Aristid, arhiepiscopul Tesalonicului, citind scrisoarea eparhului înaintea clericilor și boierilor cetății, le-a zis să aleagă pe un om iscusit și cuvântăreț, ca să-l trimită la împărat pentru această pricină.

Deci, adunându-se atunci toți cetățenii în biserică, au strigat toți, cu o împreună glăsuire, să trimită pe Cuviosul David, ca să se cucerească de dânsul prea evlaviosul împărat, ca de un om îmbu­nătățit și sfânt. Iar aceasta s-a făcut cu iconomie de pronia dumnezeiască, ca să se împlinească cuvântul îngerului de mai înainte, care a zis cuviosului să se pogoare din copac, ca să facă și altă iconomie și atunci să meargă către Domnul.

Deci luând arhiereul pe cei mai cucernici din clerici și din mireni, s-a dus la cuviosul și i-a vestit pricina, rugându-l să meargă la împărat pentru cererea cea de sus. Iar cuviosul întâi a spus că nu poate să meargă din pricina bătrâneților; apoi, aducându-și aminte de grăirea de mai înainte a îngerului și văzând că toți îl sileau să meargă, a primit, ca să nu se facă neascultător arhiereului și tuturor iubitorilor de Hristos. Deci a zis către arhiepiscop: „Stăpâne sfinte, facă-se voia Domnului; să știți că împăratul îmi va dărui cu ajutorul lui Dumnezeu câte voi cere pentru rugăciunile voastre, dar pe David nu-l veți mai vedea viu! Căci, întorcându-mă către voi de la împărăție, când vor lipsi încă o sută douăzeci și șase de stadii ca să ajung la această săracă chilie a mea, atunci mă voi duce către Stăpânul meu”. Iar arhiereul, socotind că aceasta o zice ca să nu-l silească să se ducă, îl sfătuia iarăși, zicându-i: „Urmează pe Păstorul și Învățătorul nostru, Hristos, Care S-a omorât pentru noi ca un om; mori și tu pentru poporul tău ca să iei de la oameni mulțumire, iar de la Stăpânul Hristos laudă și slavă nemărginită, ca un următor al pătimirii Lui” .

Atunci, ieșind din chilie de trei ori fericitul, toți i s-au închinat; căci fața lui era cu totul minunată la vedere, perii capului său îi ajungeau până la brâu și barba până la picioare, iar cinstitul lui obraz era frumos și cu bun chip ca al lui Avraam, și fiecare văzându-l, se minuna. Deci Cuviosul David luând pe doi din ucenicii săi, pe Teodor și pe Dimitrie, bărbați cucernici și îmbunătățiți, asemenea lui nu numai la suflet, ci și la chipul trupului, s-a pogorât la portul cetății și, intrând în corabie, au plecat. Și, ajungând în Vizantia, s-a auzit vestea în toată cetatea despre venirea cuviosului.

Într-acea vreme era împărat dreptcredinciosul Iustinian care era dus atunci într-alt loc, iar împărăteasa Teodora a trimis niște postelnici și niște purtători de suliți și l-au primit cu multă cinste și evlavie. Și văzând ea acea strălucită față cu chip de înger, cu niște căruntețe ca acelea, s-a minunat și i s-a închinat cu multă smerenie, cerând rugăciune și binecuvântare de la dânsul. Deci cuviosul s-a rugat pentru împărat, pentru dânsa și pentru toată cetatea. Iar împărăteasa l-a primit cu atâta bucurie și veselie, încât nu pot să povestesc mai pe larg cât de frumoasă primire i-a făcut pururea pomenita, socotind că a primit pe un înger al Domnului, iar nu pe un om. Și întorcându-se împăratul, augusta i-a vestit despre venirea cuviosului, zicând: „Stăpâne, preabunul Dumnezeu S-a milostivit spre noi și a trimis astăzi la stăpânirea ta pe îngerul Său, care a venit de la Tesalonic și mi s-a părut că văd în adevăr pe Avraam”.

Deci, a doua zi, împăratul a poruncit să se adune tot sfatul și să vină cuviosul. Iar acela venind înaintea împăratului, a pus în palmele sale cărbuni aprinși și tămâie, și a tămâiat pe împărat și pe tot sfatul, fără a se vătăma de foc mâna lui câtuși de puțin, trecând mai mult de un ceas până a tămâiat tot poporul. Văzând acest lucru minunat, toți s-au înspăimântat; iar împăratul, sculându-se de pe scaun, l-a întâm­pinat cu multă cucernicie. Deci, primind scrisorile mitropolitului, dreptcredinciosul și iubitorul de Hristos împărat le-a ascultat pe toate. Și a împlinit nu numai cele scrise în scrisori, ci și altele câte a cerut cuviosul prin gură, le-a săvârșit cu toată osârdia și le-a iscălit după rânduială cu slove roșii, dându-le cuviosului cu mâna sa și zicând: „Cinstite părinte, roagă-te pentru mine!”.

Și așa l-a slobozit cu multă cinste, precum se cuvenea. Iar el a plecat către Tesalonic, însă, precum a proorocit, n-a ajuns până la cetate, ci, când era în dreptul farului, a zis ucenicilor săi acestea: „Fiii mei, a sosit vremea sfârșitului meu! Să îngropați moaștele mele în mănăstirea unde locuiam și să îngrijiți de sufletele voastre, ca să aflați odihnă veșnică”.

Zicând acestea și alte cuvinte folositoare de suflet, au ajuns la marginea care se numește Emboli, și de acolo se vedea mănăstirea lui, la care privind și-a făcut cruce și, sărutând pe ucenici, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar atunci când a murit, era vânt groaznic, încât mai înainte corabia plutea în plin, dar, o, minune, deodată corabia a stat multă vreme, cu tot vântul, și nu s-a clintit din loc câtuși de puțin. Și a venit și miros de tămâie nepovestit și se auzeau glasuri în văzduh care lăudau pe Domnul cu cântări. Și trecând multă vreme, glasurile au încetat, apoi s-a pornit și corabia. Dar nu s-a dus după obicei în port, ci s-a îndreptat către partea dinspre apus a cetății, la locul unde păgânii aruncaseră mai înainte moaștele Sfinților Teodul și Agatopod. Atunci, auzindu-se de adormirea și venirea cuviosului, a ieșit înaintea lui toată cetatea cu arhiepiscopul și, purtând cu multă evlavie sfintele lui moaște, le-au dus în mănăstire și le-au făcut o raclă de lemn în patru colțuri, în care le-au pus și le-au îngropat cu cinste. Apoi au mutat eparhia acolo la Tesalonic, după porunca împărătească; iar pe cuviosul îl prăznuiau în tot anul în numita mănăstire.

Și trecând 150 de ani, era acolo egumen un om îmbunătățit cu numele Dimitrie, care avea multă evlavie către cuviosul. Acela, având dor să ia o părticică din sfintele lui moaște, ca să o aibă spre sfințenie, a pus oameni să sape mormântul; dar îndată lespedea cea de deasupra s-a crăpat în patru, și văzând el că sfântul nu voiește, s-a lăsat de lucru.

Ucenicul acestui egumen, cu numele Serghie, care s-a făcut asemenea egumen și, mai pe urmă, pentru faptele lui cele bune, arhiepiscop al Tesalonicului, cinstea mult pe acest cuvios și avea multă evlavie către el. Acela de multe ori îl ruga, făcându-și rugă­ciunea, să-l ierte a lua o părticică din sfintele lui moaște. Și adeverindu-se deplin de la Dumnezeu că a primit cuviosul, a dezgropat mormântul și îndată a ieșit o minunată mireasmă și, văzându-l încă întreg pe sfântul, n-a îndrăznit a lua vreo părticică dintr-însul, ci numai puțini peri din cap și din barbă. De atunci, iubitorii de Hristos păzeau cu dinadinsul acei peri și îi sărutau în ziua sărbătorii lui, care se săvârșea în 26 ale lunii iunie. Ziua aceea o prăznuiesc în fiecare an cu veselie, lăudând pe cuviosul, spre slava Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios David din Tesalonic

Troparul Sfântului Cuvios David din Tesalonic

Glasul al 8-lea

Întru tine părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte David, duhul tău.

 

Cântarea 1

Glasul al 5-lea

Irmos: Calul şi călăreţul în Marea Roşie, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, Hristos, i-a scuturat şi pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Adunându-ne, cinstim cu cântări purtătoare de lumină şi dumnezeiască pomenirea ta, Părinte David Preafericite, cunoscându-te că eşti moştenitor al luminii şi al zilei, întru dumnezeiescul Duh, Cuvioase.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Omorând pe pământ toate mădularele trupului, ai avut viaţă locuitoare în inima ta pe Hristos, Care a omorât toată puterea diavolului, celui ce a omorât pe om.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Legilor Stăpânului plecându-te, Cuvioase, ai luat pe umerii tăi crucea ta, urmând Lui şi smerindu-te, ai surpat trufia vrăjmaşului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai, Fecioară, Înfrumuseţată cu podoaba virtuţilor şi ai născut pe Hristos Cel Frumos, Care a înfrumuseţat pe oameni cu podoabele cele frumoase ale dumnezeirii, pururea Fecioară.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Cel Ce ai înfipt pe nimic pământul cu porunca Ta şi ai ridicat neţinut pe cel îngreunat pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta, Unule, Bunule şi Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Veştejind prin înfrânare frumuseţea trupului, ai primit luminile dumnezeiescului Duh şi ai strălucit razele nepătimirii cele luminoase şi cu darurile tămăduirilor, părinte, cu numele proorocului numite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Urmând după vieţile sfinţilor, fericite, cu totul te-ai sfinţit prin faptele cele dumnezeieşti; pentru aceea în chip tainic sfinţeşti pe cei ce săvârşesc cu credinţă sfântă prăznuirea ta, părinte, purtătorule de Dumnezeu, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu rugăciuni de priveghere şi cu nevoinţe adormind dezmierdările trupului, Cuvioase părinte, cu adevărat în pace culcându-te, ai adormit; pentru aceea te avem pe tine păzitor priveghetor, cei ce cu dragoste te cinstim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai cinstită decât îngerii te-ai arătat, Fecioară, căci ai născut pe Cel Ce i-a zidit pe ei. Pentru aceea te rog pe tine, Preacurată, sfinţeşte-mi gândul meu şi-mi luminează inima, alungând norii patimilor.

Irmos: Cel Ce ai înfipt pe nimic pământul cu porunca Ta şi ai ridicat neţinut pe cel îngreunat pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta, Unule, Bunule şi Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Dumnezeiască deşertarea Ta cunoscând-o Avacum, cu mai-înainte vederea Hristoase, cu frică a strigat către Tine: Spre izbăvirea poporului Tău ai venit ca să mântuieşti pe unşii Tăi.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ascultând cuvintele cele izvorâtoare de viaţă ale Duhului, ai părăsit marea vieţii cea sărată şi cu pâraiele lacrimilor ai uscat curgerile patimilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Făcându-te plin de înţelegere şi de har, Părinte David, în linişte ai căutat pe Făcătorul de bine al tuturor şi ai dobândit strălucirea Lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătându-se viaţa ta luminată prin puterea firii şi cu ajutorul Duhului, ai mântuit pe oameni din răutatea cea silnică, Cuvioase David.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lăudămu-te pe tine, Prealăudată Stăpână, care în chip de negrăit ai născut pe Dumnezeu Cel Prealăudat şi fără asemănare cu frumuseţea ai întrecut cetele îngerilor.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, la Tine alerg şi către Tine strig: Luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un Milostiv.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Întinzându-ţi ochii şi cugetele către Cel Ce a fost spânzurat pe lemn, ai răbdat în pom arşiţa şi ninsorile care te îngheţau, părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu totul te-ai arătat în chipul luminii, Cuvioase, ţinând focul în palme ai tămăduit pe împăratul cu tămâie alcătuită, Preafericite David.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Acum nu prin întuneric, nici prin nălucire vezi dumnezeiasca frumuseţe, preafericite, ci mai vârtos faţă către faţă, Cuvioase, dezlegându-se oglinzile.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strugure prea frumos al dumnezeieştii vii te-ai arătat, Cuvioase David, izvorând vinul umilinţei, pentru cei ce şi-au ieşit din minţi de beţia patimilor, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îndreptează-mi viaţa şi mişcările cugetului meu, Fecioară Preacurată, către voirea cea dumnezeiască, a Celui Ce a venit către noi din tine în chip de negrăit.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea patimilor cea sălbăticită cu viforul cel stricător de suflet, potoleşte-o, Stăpâne Hristoase şi din stricăciune mă scoate, ca un Milostiv.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Casă dumnezeiescului Duh te-ai cunoscut, Cuvioase David, fiind închis într-o căscioară mică şi alegând mai de folos calea cea strâmtă, decât pe cea largă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Plecatu-ţi-ai sufletul legilor Stăpânului, părinte şi te-ai făcut plin de lumină şi primitor darurilor Duhului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înfrumuseţându-ţi viaţa cu minunile, cu adevărat s-a lăţit până la marginile pământului; pentru aceea cu credinţă te lăudăm, purtătorule de Dumnezeu, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ţesutu-s-a mai presus de fire, trup din curate sângiurile tale Celui Ce a zidit pe om; pentru aceea cu vrednicie te lăudăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Irmos: Marea patimilor cea sălbăticită cu viforul cel stricător de suflet, potoleşte-o, Stăpâne Hristoase şi din stricăciune mă scoate, ca un Milostiv.

 

Condac

Glasul 1

Podobie: Ceata îngerească...

Ca o grădină pururea înflorită şi aducătoare de roadele virtuţilor, te-ai arătat deasupra copacului celui sădit; ca o pasăre cu bun glas şi mai presus decât Raiul, primind în inima ta pomul vieţii, pe Dumnezeu, pe Acesta L-ai lucrat, de Dumnezeu înţelepţite, cu Care ne şi hrăneşti pe noi prin har; roagă-te pururea pentru noi, Preafericite David.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Domnul părinţilor Cel Preaînălţat văpaia o a stins, pe tineri i-a rourat, pe cei ce cântau cu un glas: Dumnezeule bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Stătut-ai nemişcat pe ramurile copacului, Cuvioase, adăpându-te adesea cu lacrimile tale şi neîncetat cântând: Dumnezeule bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Toată dorirea o ai întins către Dumnezeu, toată inima ta o ai făcut primitoare dumnezeieştilor daruri, purtătorule de Dumnezeu în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Îndreptatu-ţi-ai viaţa către voia cea dumnezeiască; ajuns-ai, precum ai nădăjduit, la Maica cetăţilor cea de sus, întru care ai avut vieţuirea ta, cugetătorule de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tu, părinte, fiind preastrălucit, ai luat jăratic în palmele tale, care lucru văzându-l împăratul s-a înspăimântat şi căzând s-a închinat ţie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu, s-au dezlegat oamenii de blestem, Ceea ce Singură eşti Binecuvântată; pentru aceasta, ca pe Una ce eşti plină de har, te slăvim în veci.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Ţie Făcătorului a toate, tinerii în cuptor dans a toată lumea împreunând cântau: Toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Zori înţelegători te-ai arătat, celor dintru întunericul vieţii, fericite, strălucind lumina cunoştinţei tuturor, celor ce cu dragoste te laudă şi preaînalţă pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Făcutu-te-ai drept şi smerit şi blând, asemănându-te cu adevărat celui cu numele tău numit, lui David. Pentru aceea împreună cu dânsul ai moştenit, părinte, pământul celor blânzi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Tu, Fericite David, stâlpule al sihăstriei, de Dumnezeu luminat, te-ai arătat alt prooroc dumnezeiesc, proorocind cele viitoare prin dumnezeiasca însuflare a dumnezeiescului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Fecioară, frumuseţea lui Iacov, pe care te-a iubit Dumnezeu şi te-a ales, te cinstim, ca pe una ce eşti singură preacurată şi binecuvântată şi te lăudăm întru toţi vecii.

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: Ţie Făcătorului a toate, tinerii în cuptor dans a toată lumea împreunând cântau: Toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Isaie dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul. Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Adunându-ne astăzi toţi să săvârşim cu credinţă sfântă prăznuirea sfinţitului părinte, care a strălucit întru sihăstrie şi s-a dat pe sine cu totul lui Dumnezeu, prin viaţă desăvârşită.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca un copac fiind sădit lângă izvoarele apelor, Cuvioase, roadele faptelor bune cele duhovniceşti ai adus; căci ca un vultur în copac ţi-ai înfipt cuibul, părinte, înălţându-ţi către cer gândurile tale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tu, Cuvioase David, văzând prooroceşte ieşirea ta, o ai spus popoarelor, când fiind trimis ai încetat mânia cea tare a împăratului împotriva lor, înţelepte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfântă pomenirea ta ne sfinţeşte astăzi pe noi, care cu credinţă o săvârşim, Cuvioase David, căci cu sfinţenie ţi-ai săvârşit viaţa ta, sfinte şi după adormire te veseleşti pururea împreună cu sfinţii îngeri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Uşă purtătoare de lumină te vedea mai înainte Iezechiel, prin care a trecut Lumina cea Adevărată, Hristos Dumnezeul nostru, pe Care roagă-L neîncetat, Preacurată, să-mi deschidă uşile pocăinţei.

Irmos: Isaie dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul. Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Prin înfrânare supunând sufletului patimile trupului, părinte înţelepte, te-ai arătat înger cu trup, fericite şi înfigându-ţi cuibul în pom, ca o pasăre bine cântătoare, ţi-ai întraripat cugetul spre înălţime; pentru aceasta, îmbogăţindu-te cu lucrările minunilor, te-ai mutat către Domnul, pe Care din pruncie L-ai dorit Drept aceea strigăm ţie: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Preasfântă Fecioară, Maica lui Dumnezeu, tămăduieşte patimile cele cumplite ale sufletului meu şi îmi dăruieşte iertare de greşeli mie, celui ce nebuneşte le-am făcut; sufletul meu mi-am spurcat şi trupul mi-am întinat, ticălosul. Vai mie! Ce voi face în ceasul acela, când vor despărţi îngerii sufletul meu de ticălosul meu trup? Fii mie atunci Ajutătoare şi Folositoare, că pe tine te am Nădejde eu robul tău.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Mieluşeaua văzându-şi Mielul şi Păstorul şi Mântuitorul pe Cruce, se tânguia, lăcrimând şi cu amar striga: Lumea se veseleşte luând izbăvire prin Tine, iar pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Preabunule Dumnezeule, Doamne cel fără de păcate. Acesteia  cu  credinţă  să-i strigăm: Milostivire arată, Fecioară, spre noi şi iertare de păcate dăruieşte celor ce ne închinăm patimilor Aceluia.

Acatistul Sfântului Cuvios David din Tesalonic, Sfântul din migdal – Mare făcător de minuni, Doctor fără de arginți și izgonitor de duhuri necurate (26 Iunie)

mai23

A nu se confunda cu Sfântul Cuvios David din Evia, prăznuit în 1 Noiembrie

Condacul 1

Celui precum un stâlpnic a viețuit vreme de trei ani într-un migdal, urmând viețile Sfinților și sfințindu-se prin faptele lui cele dumnezeiești, care s-a arătat purtător de Dumnezeu dăruind în mod tainic sfințenia celor ce îi cinstesc prăznuirea, Sfântului Cuvios David din Tesalonic ne rugăm. Iar tu, Sfinte, cel numit cu numele prorocului, mijlocește și pentru noi la Hristos Împăratul că iată cu dragoste te rugăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase David, hrănește-ne cu darurile tămăduirilor și luminează-ne cu razele nepătimirii!

Icosul 1

Ai înfrânat patimile trupului supunând patimile cele pierzătoare, Sfinte părinte, și făcându-ți cuib de rugăciune pe ramurile migdalului ai cântat Împăratului precum o pasăre bine cântătoare, și prin aceasta cugetul tău s-a înaripat spre înălțime dobândind harul facerii de minuni iar mai apoi ai zburat cu totul la Dumnezeu, iar noi, cei ce ne minunăm de viețuirea ta, te chemăm cu nădejde:

Bucură-te, aducător de roadele virtuților;

Bucură-te, cel ce ai primit în inima ta Pomul Vieții;

Bucură-te, că în tine a răsărit Potirul cel tainic;

Bucură-te, cel ce de la înălțime ai văzut limpede;

Bucură-te, cel ce ne adapi cu har, spre vindecare;

Bucură-te, cel ce ne îmbogățești cu Duh Sfânt;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase David, hrănește-ne cu darurile tămăduirilor și luminează-ne cu razele nepătimirii!

Condacul 2

Te-ai născut și ai crescut în strălucita cetate a Tesalonicului și de mic ai defăimat odihna trupească, prieteniile și rudeniile, cinstea și slava cea vremelnică, banii și orice amintire a păcatului, Sfinte Cuvioase, și din tinerețe ai luat crucea urmând Stăpânului căci inima ta rănită de dragostea dumnezeiască dorea a se desăvârși în rugăciune neîncetată: Aliluia!

Icosul 2

Tăindu-ți părul capului ai pășit în ceata călugărească, Sfinte David, intrând în obștea Mănăstirea Sfinților Teodor și Mercurie care se numea Cunuliaton, și acolo ai început a petrece în liniște, nevoindu-te mai presus de om și păzind faptele bune cu multă sârguință spre uimirea celor ce te laudă așa:

Bucură-te, că dădeai întâietate înfrânării și smereniei;

Bucură-te, că doreai întreaga înțelepciune dumnezeiască;

Bucură-te, că te sârguiai să câștigi smerita cugetare;

Bucură-te, că citeai zi și noapte dumnezeieștile Scripturi;

Bucură-te, că râvna ta creștea zi de zi;

Bucură-te, că doreai să devii moștenitor al Împărăției Cerești;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase David, hrănește-ne cu darurile tămăduirilor și luminează-ne cu razele nepătimirii!

Condacul 3

Citind despre Abel cel minunat pentru jertfă, Avraam cel sfințit prin credință, Iosif cel mult înțelept, Iov cel răbdător, Moise puitorul de lege și Daniil cu cei trei tineri apărați de foc și de lei, te minunai de faptele bune ale Sfinților și doreai și tu, Sfinte David, să le urmezi cu toată puterea, fiind mai ales uimit de viețile Sfinților Stâlpnici, citind despre dânșii și plângând de umilința inimii: Aliluia!

Icosul 3

Astfel, ai luat hotărârea să petreci în aceeași strâmtorare ca dânșii ca să afli lărgime după moarte, și găsind un migdal în curtea Mănăstirii în partea dreaptă a bisericii ți-ai făcut locaș dintr-o ramură a copacului pe care ai așezat o bucată de scândură, petrecând așa timp de trei ani neîncetați:

Bucură-te, că deasupra capului tău era cerul;

Bucură-te, că te bătea ploaia, arșița, zăpada și gerul;

Bucură-te, că erai muncit de vânturi și de alte strâmtorări;

Bucură-te, că ramura de migdal se mișca odată cu vântul;

Bucură-te, că greu te puteai odihni pe ea;

Bucură-te, că fața ta se lumina tot mai mult precum chipul unui înger;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase David, hrănește-ne cu darurile tămăduirilor și luminează-ne cu razele nepătimirii!

Condacul 4

Ai adus rod mai bun și mai strălucitor decât rodul migdalului căci acela dând migdale ele urmau calea firii, dar tu, Sfinte Cuvioase, ai zămislit roadele Duhului Sfânt, înflorind în virtute și în rugăciune, în tot ceasul lăudând pe Dumnezeu și slăvindu-L: Aliluia!

Icosul 4

Ucenicii tăi evlavioși și iubitori de Hristos de multe ori te rugau să te cobori din migdal ca să îți zidească ei o chilie după cum dorești dar le-ai spus, Sfinte, că vei coborî din copac numai când Dumnezeu îți va vesti că aceasta este Voia lui:

Bucură-te, că după trei ani ți s-a arătat Îngerul Domnului;

Bucură-te, că ți-a spus că ai primit din Cer darul smeritei cugetări și al înfrânării;

Bucură-te, că te-a binecuvântat să cobori din migdal;

Bucură-te, că ți-a rânduit chilie spre viețuire;

Bucură-te, că ți-a spus că vei avea și alte misiuni duhovnicești;

Bucură-te, că tu, Sfinte, ai ascultat cu frică și cu cutremur;

Bucură-te, că te-ai veselit că Dumnezeu a primit rugăciunile tale;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase David, hrănește-ne cu darurile tămăduirilor și luminează-ne cu razele nepătimirii!

Condacul 5

Chemând deci pe ucenici, le-a vestit bucuria vedeniei și le-ai cerut să îți ridice o chilie după porunca dumnezeiască, iar ei au făcut întocmai, apoi au venit cu sobor de preoți condus de Arhiepiscopul Dorotei, te-au dat jos din migdal cu multă smerenie și cucernicie și te-au condus cu alaiul până la chilia zidită, săvârșind mare prăznuire: Aliluia!

Icosul 5

Ai rămas în acea chilie timp de 70 de ani, Sfinte David, liniștindu-te și binecuvântând neîncetat pe Dumnezeu care ți-a dăruit atâta dar încât izgoneai diavolii, luminai orbii și tămăduiai orice boală ce nu găsea alinare la doctori, căci degrabă chemai Numele Domnului Iisus Hristos asupra celui chinuit și pe loc se vindeca acela de toată întristarea, ispita și necazul:

Bucură-te, că multe minuni ai făcut;

Bucură-te, că erai mare exorcist;

Bucură-te, că diavolii fugeau cu sunet de la fața ta;

Bucură-te, că îi legai cu putere în pustie, în loc neumblat și fără apă;

Bucură-te, că dezlegai orbirea trupească și sufletească;

Bucură-te, că erai milostiv, iubindu-i pe cei chinuiți și îndurerați;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase David, hrănește-ne cu darurile tămăduirilor și luminează-ne cu razele nepătimirii!

Condacul 6

Auzind cei din Tesalonic de darul facerii de minuni ce se afla în tine, Sfinte David, au dobândit mare evlavie și te cinsteau ca pe un înger dumnezeiesc, și de avea careva vreo neputință venea la tine și cum îți apropiai mâna dreaptă de dânsul de îndată fugea toată boala sau ispitirea precum piere întunericul de lumină: Aliluia!

Icosul 6

Erai deci cunoscut pentru puterea rugăciunii, Sfinte David, dar și pentru smerita cugetare din care grăiai cu înțelepciune, luminând mințile credincioșilor cu sfaturi mântuitoare spre fericirea celor ce te cinsteau așa:

Bucură-te, cel ce arătai mereu unde se tăinuiește patima;

Bucură-te, cel ce dezgropai rădăcina păcatului;

Bucură-te, cel ce operai cugetele cu precizia unui chirurg duhovnicesc;

Bucură-te, cel ce cunoșteai cu duhul toate;

Bucură-te, cel ce vedeai dincolo de mintea omenească;

Bucură-te, luptător cu duhurile necurate, ieșind mereu biruitor;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase David, hrănește-ne cu darurile tămăduirilor și luminează-ne cu razele nepătimirii!

Condacul 7

Murind Mitropolitul Dorotei i-a urmat un altul în scaunul arhieriei pe nume Aristid, care era și el om îmbunătățit în viața duhovnicească și care, văzând pericolele tot mai mari ale invaziei barbarilor și cunoscând că Tesalonicul nu avea decât epitrop, nu și eparh, a trimis scrisoare la clericii și boierii cetății cerându-le să trimită un om iscusit și bun la vorbă care să meargă la împărat pentru această pricină: Aliluia!

Icosul 7

Adunându-se toți clericii în biserică te-au ales într-un glas pe tine, Sfinte David, să îl cucerești pe evlaviosul împărat Iustinian din Constantinopol, căci te știau om sfânt, înțelept și cucernic, și deși erai înaintat cu anii ai primit rugămintea lor cunoscând cu duhul că aceasta era misiunea pe care o prorocise Îngerul Domnului mai înainte când ți-a spus să te dai jos din copac:

Bucură-te, că ai prorocit că nu te vei mai întoarce viu;

Bucură-te, că nu ți-ai cruțat bătrânețile cu această poruncă;

Bucură-te, că ai spus exact locul unde te vei săvârși;

Bucură-te, că ai pornit la drum cu doi ucenici;

Bucură-te, că drumul era lung, pe uscat și pe mare;

Bucură-te, că Dumnezeu ți-a luminat calea;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase David, hrănește-ne cu darurile tămăduirilor și luminează-ne cu razele nepătimirii!

Condacul 8

Ajungând la Constantinopol, ai fost primit cu mare cinste de către Împărăteasa Teodora, socotindu-te ea ca pe un înger al Domnului, nu ca pe un om, uimindu-se de fața ta prea luminoasă și de harul Duhului Sfânt ce se afla în tine, și când cucernica Teodora i-a vestit lui Iustinian venirea ta, i-a spus: ”Stăpâne, preabunul Dumnezeu S-a milostivit spre noi și a trimis astăzi la stăpânirea ta pe îngerul Său, care a venit de la Tesalonic și mi s-a părut că văd în adevăr pe Avraam”: Aliluia!

Icosul 8

A doua zi, împăratul a adunat tot sfatul și te-a chemat, Sfinte, iar tu ai intrat în soborul împărătesc purtând în mâinile tale cărbuni aprinși cu tămâie și ai tămâiat pe împărat, pe boieri și pe tot poporul ce se afla de față fără să te arzi la mâini, trecând mai mult de un ceas până ai tămâiat, spre uimirea celor ce te strigau:

Bucură-te, că împăratul a citit scrisorile de la mitropolie;

Bucură-te, că te-a și ascultat vorbind;

Bucură-te, că ai cerut și alte înlesniri pentru cetatea Tesalonicului;

Bucură-te, că împăratul a încuviințat la toate;

Bucură-te, că a dat răspuns în scris, iscălind el însuși;

Bucură-te, că te-a rugat: ”Cinstite părinte, roagă-te pentru mine”;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase David, hrănește-ne cu darurile tămăduirilor și luminează-ne cu razele nepătimirii!

Condacul 9

Încheind deci lucrarea ta la curtea Constantinopolului, ai pornit înapoi spre casă dar când te aflai pe mare în dreptul farului ai simțit că te lasă puterile și le-ai zis ucenicilor tăi: „Fiii mei, a sosit vremea sfârșitului meu! Să îngropați moaștele mele în mănăstirea unde locuiam și să îngrijiți de sufletele voastre, ca să aflați odihnă veșnică”: Aliluia!

Icosul 9

Zicând acestea și alte cuvinte folositoare de suflet, corabia a ajuns la marginea ce se numea Emboli de unde se vedea Mănăstirea de pe mare, la care privind, Sfinte, ți-ai făcut cruce și sărutând pe ucenici ți-ai dat sufletul în mâinile Domnului, iar noi te cinstim:

Bucură-te, că pe mare era un vânt năprasnic;

Bucură-te, că în clipa morții tale, valurile au încremenit;

Bucură-te, că barca a rămas sus pe un val;

Bucură-te, că a stat acolo multă vreme;

Bucură-te, că a venit un miros puternic de tămâie;

Bucură-te, că se auzeau glasuri din cer care lăudau pe Domnul cu cântări;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase David, hrănește-ne cu darurile tămăduirilor și luminează-ne cu razele nepătimirii!

Condacul 10

Mai apoi, după un oarecare timp, glasurile au încetat și corabia a pornit dar era mânată în altă direcție de către o mână nevăzută, dusă fiind de valuri pe malul unde se aruncaseră mai înainte moaștele Sfinților Teodul și Agatapod, și venind mulțime de popor au făcut procesiune cu arhiepiscopul și mulțime de preoți, ducând sfintele tale moaște la mănăstire unde au făcut cuvenita slujba de îngropăciune: Aliluia!

Icosul 10

Trecând 150 de ani, la acea mănăstire era stareț un monah îmbunătățit pe nume Dimitrie care avea multă evlavie la tine, Sfinte Cuvioase, și având dor să ia o părticică din sfintele tale moaște, i-a pus pe oameni să sape mormântul tău, dar de îndată lespedea ce era deasupra s-a crăpat în patru și văzând el că nu voiești, s-a lăsat de lucru:

Bucură-te, că mai apoi a venit la stăreție Serghie, ucenicul lui Dimitrie;

Bucură-te, că aceasta te-a rugat cu lacrimi să îi dai o bucățică din moaște;

Bucură-te, că în fiecare noaptea plângea în rugăciuni;

Bucură-te, că îți cerea iertare și binecuvântarea de a îți deschide mormântul;

Bucură-te, că dorea să scoată la lumină ceea ce fusese îngropat de demult;

Bucură-te, că făcea aceasta din evlavie și dragoste față de tine;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase David, hrănește-ne cu darurile tămăduirilor și luminează-ne cu razele nepătimirii!

Condacul 11

După o vreme, cuviosul Serghie a primit de la Dumnezeu încuviințarea rugăciunii sale, și de îndată a adunat sobor de preoți cuvioși care cu rugăciuni, tămâie și lacrimi au săpat mormântul și dezgolind sicriul de îndată a ieșit o minunată mireasmă, iar când au deschis racla te-au găsit întreg, Sfinte David, neatins de putreziciunea morții, frumos la chip și răspândind în jur bucuria vieții de veci: Aliluia!

Icosul 11

Fiindcă trupul tău răspândea atâta sfințenie, Sfinte, starețul nu a îndrăznit să ia vreo părticică din tine ci numai puțini peri din cap și din barbă lăsând trupul neatins, și de atunci sfintele tale moaște se află într-o raclă pusă la închinare în biserica din Mănăstirea Sfintei Teodora, adeverind puterea învierii și a credinței pentru cei care se închină cu evlavie la tine:

Bucură-te, cel ce te-ai făcut casă a Sfântului Duh;

Bucură-te, vas al Luminii dumnezeiești;

Bucură-te, cel ce ai ținut focul în palme, biruind arsura lui;

Bucură-te, cel ce prin tine se dezleagă oglinzile;

Bucură-te, cel ce ai biruit legile trupului;

Bucură-te, cel ce te-ai sfințit încă din vremelnicia vieții;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase David, hrănește-ne cu darurile tămăduirilor și luminează-ne cu razele nepătimirii!

Condacul 12

Ai adormit în dreaptă nădejde a vieții veșnice și aceasta ai și dobândit, Sfinte părinte, iar acum te avem păzitor și priveghetor al vieții noastre, căci tu vii în taină acolo unde ești chemat, dezlegându-ne de tot blestemul și de toată vraja, tămăduind boala și alungând duhurile necurate spre slava Numelui lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Te lăudăm cu cântări de cinstire, Sfinte părinte David, căci tu ești moștenitor al luminii și al zilei întru Duhul Sfânt, și precum în viață ai avut în inima ta locuind pe Hristos Domnul, așa și acum te rugăm să aduci și pentru noi fericirea rugăciunii neîncetate, iar noi te pomenim pururi cu evlavie și mulțumiri:

Bucură-te, cel ce omori puterea diavolului;

Bucură-te, cel ce ne vindeci de amintiri și traume;

Bucură-te, cel ce aduci echilibrul trăirilor;

Bucură-te, cel ce scoți rădăcinile răului;

Bucură-te, cel ce tai puterea mâniei;

Bucură-te, cel ce aduci în noi tăria de a rămâne neclintiți în ispite;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase David, hrănește-ne cu darurile tămăduirilor și luminează-ne cu razele nepătimirii!

Condacul 13

O, Sfinte Cuvioase David, mare făcător de minuni, locuitor al migdalului și mai apoi casnic al Împărăției Cerești, biruiește te rugăm puterea focului necurat, tămăduiește-ne de toate bolile trupului, ale minții și ale sufletului, eliberează-ne de sub robia mâniei și dă-ne purtare cuviincioasă, fiind pentru noi zid nesurpat în fața ispitelor diavolești; alungă duhurile necurate, scoate răul din pământ și din morminte și adu la lumină ceea ce trebuie să fie izbăvit de întuneric, ca să ne bucurăm necontenit în Raiul Părintelui Ceresc: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1

Ai înfrânat patimile trupului supunând patimile cele pierzătoare, Sfinte părinte, și făcându-ți cuib de rugăciune pe ramurile migdalului ai cântat Împăratului precum o pasăre bine cântătoare, și prin aceasta cugetul tău s-a înaripat spre înălțime dobândind harul facerii de minuni iar mai apoi ai zburat cu totul la Dumnezeu, iar noi, cei ce ne minunăm de viețuirea ta, te chemăm cu nădejde:

Bucură-te, aducător de roadele virtuților;

Bucură-te, cel ce ai primit în inima ta Pomul Vieții;

Bucură-te, că în tine a răsărit Potirul cel tainic;

Bucură-te, cel ce de la înălțime ai văzut limpede;

Bucură-te, cel ce ne adapi cu har, spre vindecare;

Bucură-te, cel ce ne îmbogățești cu Duh Sfânt;

Bucură-te, Sfinte Cuvioase David, hrănește-ne cu darurile tămăduirilor și luminează-ne cu razele nepătimirii!

Condacul 1

Celui precum un stâlpnic a viețuit vreme de trei ani într-un migdal, urmând viețile Sfinților și sfințindu-se prin faptele lui cele dumnezeiești, care s-a arătat purtător de Dumnezeu dăruind în mod tainic sfințenia celor ce îi cinstesc prăznuirea, Sfântului Cuvios David din Tesalonic ne rugăm. Iar tu, Sfinte, cel numit cu numele prorocului, mijlocește și pentru noi la Hristos Împăratul că iată cu dragoste te rugăm: Bucură-te, Sfinte Cuvioase David, hrănește-ne cu darurile tămăduirilor și luminează-ne cu razele nepătimirii!

Rugăciune:

O, Sfinte Cuvioase David, comoara Tesalonicului, făcător de minuni, Doctor fără de arginți și izgonitor de duhuri necurate, primește aceste umile laude aduse de noi, nevrednicii, și cu bunăvoința și mila ta vino degrabă și ne înconjoară, că suntem copleșiți de toate necazurile și ispititele acestei lumi.

Tu, care cunoști atât de bine suferința omenească și pricina ei, te rugăm mijlocește la Hristos Împăratul să ne ierte toate păcatele, uitările, căderile și necredința, și cu nădejde la tine alergăm strigând: mântuiește-ne, Sfinte, de răutatea diavolească, de arșița clevetiri, de săgețile uneltirilor diavolești, de focul necurat, de viforul patimilor, de tunetul blestemului, de durerea vrăjilor și de moarte năprasnică. Cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, scoate-ne din vâltoarea necazului, din vuietul dezbinării, din haosul din văzduh, din mrejele înșelăciunii și taie toate legăturile ce ne nu ne lasă să ne ridicăm peste neputința firii.

Dăruiește-ne sănătate, Preacuvioase părinte, vindecă toate cele din noi – trupești, mintale și sufletești, rupe lanțurile înrobirii demonice și nu mai lăsa răul să se întoarcă sau să se prindă de noi fiindcă suntem ai lui Dumnezeu cu totul și numai la El dorim să ajungem, în Raiul cel mult dorit acolo unde tu dimpreună cu toți Sfinții vă bucurați de Lumina ce nu apune niciodată, Soarele Preasfintei Treimi, acum și în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!