༺꧁❤️꧂ASCULTĂ MAI MULT ȘI VORBEȘTE MAI PUȚIN #Distribuiți ! Daca ti-a placut articolul da-i un share
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -
Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii.
Hei, merci că ai citit până aici! 🤗
↓ Te-ar putea interesa și următorul articol...
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:
Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Parcursul vieții Sfântului Ioan Maximovici, un mare păstor al Bisericii Ortodoxe, care cu o credință neclintită și o smerenie profundă a scos în evidență adevăratul sens al slujirii creștine.
Sfântul Ioan Maximovici s-a născut pe 4 iunie 1896, în satul Adamovka, provincia Harkov, Imperiul Rus. La Botez, a primit numele Mihail. Provenea din familia aristocratică a lui Maximovici, din care a provenit și Sfântul Ioan, Mitropolitul de Tobolsk, care a fost canonizat în 1916.
Părinții săi, Boris și Glafira, l-au crescut cu o credință creștină profundă. Încă de mic, Mihail a fost o persoană răbdătoare, cumpătată și deosebit de pioasă. În loc de jucăriile obișnuite pentru copii, își îmbrăca soldățeii de jucărie în călugări, colecționa icoane și cărți bisericești și citea cu zel viețile sfinților. Obișnuia să se roage în picioare ore întregi, chiar și noaptea. Fiind cel mai mare dintre cei cinci frați ai săi, i-a învățat tot ce învăța despre credință și a fost un model de viață creștină pentru ei. Evlavia sa a influențat-o atât de profund pe guvernanta sa franceză-catolică, încât aceasta s-a convertit în cele din urmă la ortodoxie.
La vârsta de unsprezece ani a fost admis la Școala Militară din Poltava. Acolo l-a întâlnit pe episcopul Teofan, care a avut o influență spirituală semnificativă asupra vieții sale. În timpul unei parade militare, în timp ce treceau prin fața catedralei, Mihail, în vârstă de treisprezece ani, și-a făcut semnul crucii. Deși colegii săi de clasă l-au batjocorit, iar profesorii săi s-au gândit să-l pedepsească, prințul Constantin, patronul Școlii, i-a apărat fapta, recunoscându-i credința religioasă profundă.
A absolvit Academia Militară în 1914. Deși dorea să studieze teologia la Kiev, s-a supus dorințelor părinților săi și a studiat la Facultatea de Drept.
După izbucnirea Războiului Civil Rus în 1921, familia sa s-a stabilit în Iugoslavia. Acolo, Mihail și-a continuat studiile la Seminarul Teologic din Belgrad, în timp ce lucra ca vânzător de ziare pentru a se întreține.
În 1924 a fost hirotonit lector de către Episcopul Antonie în Biserica Rusă din Belgrad. Doi ani mai târziu a fost hirotonit diacon, tuns călugăr la Mănăstirea Milkov și a primit numele monahal Ioan.
Mai târziu a fost profesor la Seminarul Teologic Vitol. În 1934, a fost ales episcop de Shanghai, în ciuda propriei dorințe de a rămâne în obscuritate, deoarece avea dificultăți de vorbire.
Când a ajuns la Shanghai pe 21 noiembrie 1934, a găsit o biserică neterminată și o comunitate rusă divizată. Cu răbdare și dragoste, a lucrat pentru a restabili unitatea și a-i ajuta pe săraci și refugiați. A fondat un orfelinat dedicat Sfântului Tihon din Zadonsk, care a început cu opt copii și, de-a lungul anilor, a oferit adăpost și îngrijire pentru mii de orfani.
După ce regimul comunist s-a instalat în China, Sfântul a condus în siguranță orfani și mulți refugiați în Filipine și apoi a aranjat stabilirea lor în Statele Unite și Australia.
În 1951 s-a stabilit în Statele Unite, dar a fost numit curând conducător al Diecezei de Paris și Europa Occidentală. Acolo, pe lângă munca sa pastorală, s-a ocupat de studiul și scrierea vieților multor sfinți occidentali din perioada pre-schismă, contribuind la o cunoaștere mai largă a lor în lumea ortodoxă.
În 1962 s-a întors în Statele Unite ca Arhiepiscop de San Francisco al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora. În ciuda dificultăților cu care s-a confruntat, a finalizat construcția marii catedrale a orașului și și-a continuat neobosit munca pastorală și caritabilă.
Pe 2 iulie 1966, în timp ce se afla la Seattle, însoțind icoana miraculoasă a Maicii Domnului din Kursk, a celebrat Divina Liturghie și s-a rugat ore întregi în sanctuar. Mai târziu, s-a retras în camera sa pentru a se odihni și, așezat în fotoliu, și-a predat în pace sufletul lui Dumnezeu.
Rămășițele sale au fost transferate la Catedrala din San Francisco, unde o mulțime de credincioși s-au adunat pentru a-și lua rămas bun. După slujba de înmormântare, rămășițele sale au fost plimbate prin biserică și înmormântate într-o capelă sub altar.
În toamna anului 1993, mormântul său a fost deschis, iar trupul său a fost găsit neputrezit. Pe 2 iulie 1994, Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora l-a canonizat oficial.
Sfântul Ioan Maximovici este cinstit astăzi în întreaga lume ortodoxă ca model de smerenie, viață ascetică, rugăciune neîncetată și iubire practică față de aproapele său. Deoarece călătorea adesea cu avionul în îndeplinirea lucrării sale pastorale, mulți credincioși îl invocă ca sfânt patron al călătorilor aerieni.
Când bucuria dispare? Când apar frica, panica, condamnarea. Toate acestea sunt forme de dependență de viitor.
Prin urmare, doar o persoană credincioasă se poate bucura în momentele de durere, necazuri, nenorociri. Dacă totul vine de la Dumnezeu, atunci orice situație funcționează pentru iubire și, prin urmare, o persoană nu poate refuza bucuria interioară. Aceasta este, la urma urmelor, legată de iubire. Bucuria interioară dispare atunci când ne punem speranța în propriile noastre așteptări și încercăm să controlăm viitorul, ceea ce dă naștere fricii și anxietății. În viziunea ortodoxă, credința autentică și încrederea deplină în Pronia Divină (purtarea de grijă a lui Dumnezeu) oferă o stare de pace și bucurie care transcende suferința și necazurile. În viziunea Sfinților Părinți, adevărata bucurie nu depinde de confortul exterior, ci de prezența Duhului Sfânt în inimă.
De ce dispare bucuria?
Alipirea de lume: Căutarea fericirii exclusiv în lucrurile pământene trecătoare.
Frica de viitor: Lipsa de încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Condamnarea: Judecarea celorlalți, care otrăvește sufletul și alungă pacea.
Gândurile de panică: Acceptarea scenariilor negative create de imaginație și de lipsa credinței.
Bucuria în suferință (Paradoxul Creștin)
Totul este pranie: Orice încercare este îngăduită de Dumnezeu spre mântuirea noastră.
Iubirea ca temelie: Dumnezeu lovește uneori trupul sau mândria pentru a vindeca sufletul.
Păstrarea păcii: Credinciosul știe că nicio nenorocire nu îl poate despărți de iubirea lui Hristos.
Exemplul sfinților: Sfinții Martiri se bucurau în timpul chinurilor, simțind harul divin.
Cum ne menținem bucuria interioară?
Rugăciunea neîncetată: Conectarea permanentă a minții cu Dumnezeu.
Mulțumirea: Recunoștința exprimată în momentele bune, dar mai ales în cele grele.
Spovedania: Curățirea sufletului de frici, resentimente și de păcatul condamnării.
Trăirea în prezent: Abandonarea grijilor obsesive pentru ziua de mâine în mâinile Domnului.
Are un nivel scăzut de acceptare a situațiilor traumatizante
În somn, el finalizează și trece peste acele situații pe care nu a reușit să le treacă în viață
Există o scădere a percepției durerii, persoana își salvează sănătatea
Care dintre voi vorbește în somn, dragi cititori?
Vorbitul sau strigătul în somn (somnilocvia) este o formă de parasomnie legată de procesarea emoțională. Psihologii confirmă că, în timpul somnului, creierul încearcă să elibereze tensiunea acumulată, procesând experiențele nerezolvate și „descărcând” emoțiile puternice, ceea ce poate explica mecanismul de autovindecare și depășire a traumelor
e lângă aceste aspecte emoționale, mai pot exista și alte cauze:
Stresul și anxietatea: Un nivel ridicat de stres din timpul zilei menține creierul activ, favorizând somnul agitat .
Privarea de somn: Lipsa odihnei adecvate sau un program dereglat pot declanșa aceste episoade .
Tulburări de somn: Poate fi asociat cu apneea, coșmarurile frecvente, somnambulismul sau tulburările din faza REM
Acesta este un subiect fascinant, iar textul pe care l-ai distribuit atinge câteva puncte interesante despre modul în care creierul procesează emoțiile în timpul nopții.
Totuși, din punct de vedere medical și psihologic, vorbitul în somn (numit științific somnilocvie) are cauze mai complexe și mai diverse decât simpla procesare a traumelor.
Ce este vorbitul în somn (Somnilocvia)?
Vorbitul în somn este o parasomnie, adică o tulburare de comportament în timpul somnului. Nu este o boală, ci mai degrabă o manifestare benignă (inofensivă) a activității cerebrale. Se poate produce în orice fază a somnului (atât în somnul REM, cât și în cel non-REM).
Cauzele reale: De ce vorbim sau strigăm în somn?
Procesarea emoțională și stresul: Textul tău are dreptate aici. Stresul zilnic, anxietatea, traumele neprocesate sau conflictele nerezolvate pot "refula" în somn. Creierul încearcă să organizeze informațiile și să reducă încărcătura emoțională.
Privarea de somn: Oboseala extremă și lipsa unui program regulat de odihnă sunt printre cei mai frecvenți declanșatori.
Factorul genetic: Somnilocvia se moștenește adesea în familie. Dacă părinții tăi vorbesc în somn, există șanse mari să o faci și tu.
Febra sau bolile: Atunci când corpul luptă cu o infecție, arhitectura somnului este perturbată, ducând la episoade de vorbit sau coșmaruri.
Consumul de substanțe: Alcoolul, cofeina consumată târziu sau anumite medicamente modifică fazele somnului și favorizează aceste manifestări.
Alte tulburări de somn: Uneori, vorbitul în somn vine la pachet cu apneea în somn, somnambulismul sau tulburarea de comportament în somnul REM (când persoana își „joacă” fizic visul).
Mitul „salvării sănătății” prin scăderea durerii
Este adevărat că în timpul somnului profund pragul de percepție a durerii fizice se modifică și corpul se regenerează. De asemenea, visul are un rol de „terapeut de noapte”, ajutându-ne să atenuăm impactul emoțional al amintirilor dureroase. Totuși, vorbitul în somn în sine este doar un efect secundar al acestei activități cerebrale intense, nu un mecanism direct de vindecare.
Una dintre cele 2 cămăşi, lăsate de Maica Domnului prietenelor sale, se află (ÎNTREAGĂ!) în Vestul Georgiei, la Zugdidi, în cadrul Muzeului de Istorie, din Palatul Dadiani.
O copie, în mărime naturală a Cămăşii Maicii Domnului se află în muzeu, ca şi caseta cu originalul, în care cămaşa a fost păstrată din secolul al XVI-lea, până în prezent.
Până acum 10-15 ani, lumea ortodoxă nu a știut nimic despre locul în care s-a aflat Cămașa Maicii Domnului! Era îndeobște cunoscut că înainte de trecerea sa la Domnul, PreaSfânta Născătoare de Dumnezeu a donat un veșmânt al său unei femei … Din vremea Împăratului Leon (secolul al V-lea) veșmântul Maicii Domnului este adus la Constantinopol și este păstrat în Biserica din Vlaherne, pentru ca apoi, timp de secole, să nu se mai știe nimic despre el.
De aceea, imense ne-au fost și mirarea și bucuria când am descoperit în Georgia, într-un muzeu, această cămașă a Maicii Domnului – pentru că nimic nu ne semnalase acest lucru!
Georgienii știu de existența ei, dar bariera alfabetului lor propriu face ca informațiile din țara lor să rămână “criptate” pentru străini, … chiar și pentru Bisericile ortodoxe surori!
....
De curând, în anul 2000, o nouă Minune s-a produs! Pe Cămașă a fost descoperită Fața lui Iisus Hristos, posibil de observat doar pe peliculă fotografică.
Descoperirea a fost făcută de către operatorii de la Studio „Mematiane” – Guram Rogava și David Asatiani.
Lumea ortodoxă cunoaște doar 3 reprezentări ale Feței Domnului nostru Iisus Hristos, nefăcute de mâna omului: Mandilion (năframa Sfintei Veronica), Giulgiul din Torino (cu care a fost înfășurat Trupul Mântuitorului, după coborârea de pe Cruce) și această reprezentare de pe Cămașa Maicii Domnului de la Zgudidi, Georgia.
BUCURĂ-TE, CEEA CE EŞTI PLINĂ DE HAR, MARIE , DOMNUL ESTE CU TINE! BINECUVÂNTATĂ EŞTI TU ÎNTRE FEMEI ŞI BINECUVÂNTAT ESTE RODUL PÂNTECELUI TÂU, CĂ AI NĂSCUT PE MÂNTUITORUL SUFLETELOR NOASTRE!
Una dintre cele 2 cămăşi, lăsate de Maica Domnului prietenelor sale, se află (ÎNTREAGĂ!) în Vestul Georgiei, la Zugdidi, în cadrul Muzeului de Istorie, din Palatul Dadiani.
O copie, în mărime naturală a Cămăşii Maicii Domnului se află în muzeu, ca şi caseta în care cămaşa a fost păstrată din secolul al XVI-lea, până în prezent.
Până acum 10-15 ani, lumea ortodoxă nu a știut nimic despre locul în care s-a aflat Cămașa Maicii Domnului! Era îndeobște cunoscut că înainte de trecerea sa la Domnul, PreaSfânta Născătoare de Dumnezeu a donat un veșmânt al său unei femei … Din vremea Împăratului Leon (secolul al V-lea) veșmântul Maicii Domnului este adus la Constantinopol și este păstrat în Biserica din Vlaherne, pentru ca apoi, timp de secole, să nu se mai știe nimic despre el. De aceea, imense ne-au fost și mirarea și bucuria când am descoperit în Georgia, într-un muzeu, această cămașă a Maicii Domnului – pentru că nimic nu ne semnalase acest lucru! Georgienii știu de existența ei, dar bariera alfabetului lor propriu face ca informațiile din țara lor să rămână “criptate” pentru străini, … chiar și pentru Bisericile ortodoxe surori!
Traversând veacurile
Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie în lucrarea “Adormirea Maicii Domnului” că, la aflarea veștii trecerii sale la Domnul, însăși PreaSfânta Născătoare de Dumnezeu l-a rugat pe Sfântul Ioan Evanghelistul să dea cele 2 veșminte ale sale celor 2 văduve care o slujeau.
Din secolul al cincilea avem în calendarul creștin – ortodox, în data de 2 Iulie sărbatoarea Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne.
În Sinaxar se povestește cum, în vremea împărăţiei lui Leon cel Mare (454 – 474), a fost găsit un veșmânt al Maicii Domnului la o femeie evreică care locuia in Galileea şi care păstra această cămașă într-o cameră separată, în care mulți bolnavi venind să se închine, se tămăduiau: “ Aici la mine este ascuns veșmântul PreaCuratei Fecioare Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu. În timpul când ea s-a mutat de la cele pământeşti la cele cereşti, era acolo, la vremea îngropării ei, una din strămoaşele mele, văduva, căreia i s-a dat veşmântul acesta, după hotărârea însăşi PreaCuratei Născătoare de Dumnezeu. Aceea, luând veşmântul, l-a păzit, cu cinste, în tot timpul vieţii sale. Apoi, înainte de a muri, l-a încredinţat în paza unei fecioare din neamul său, poruncindu-I, cu jurământ, ca nu numai veşmântul PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu să-l păzească, ci şi fecioria ei s-o păzească pentru cinstea PreaCuratei Fecioare Maria. Iar fecioara aceea, în tot timpul vieţii sale, păzind de asemenea cu multă cinste veşmântul acesta, când s-a apropiat de sfârşitul vieţii, l-a încredinţat şi ea la altă fecioară curată şi cinstită din neamul său. Astfel că, din fecioară în fecioară, trecând mulţi ani, acest Sfânt veşmânt a ajuns până la mine, smerita, care am îmbătrânit în viaţă curate, fără bărbat. Iar, de vreme ce în neamul meu nu se află nici o fecioară căreia aş fi putut să-i încredinţez această taină, vă spun vouă despre dânsa, ca să ştiţi că, pentru acest cinstit veşmânt, care se găseşte în camera mea dinăuntru, se săvârşesc acele Minuni aici …”
Această istorie a fost dezvăluită către 2 boieri greci, Galvie şi Candid, fraţi buni, care merseseră să se închine în Ierusalim. Aflând acestea, “s-au hotărât ei ca să o ia. Şi mergând la Ierusalim, au făcut o Raclă asemenea celei în care se afla cinstitul veşmânt al Maicii lui Dumnezeu; iar când s-au întors, au pus Racla cea deşartă în locul celeilalte; şi pe cea cu Sfântul şi Dumnezeiescul veşmânt, au luat-o şi s-au dus. Şi dacă au sosit la Constantinopol, au pus-o într-un metoc al lor ce se cheamă Vlaherne, încercând să ascundă comoara. Dar, văzând că nu se poate, au dat de ştire împăratului, care s-a umplut de nespusă bucurie. Şi a făcut o Biserică la acel metoc şi a pus acolo cinstita Raclă, unde acum se află, păzind cetatea şi gonind tot vrăjmaşul şi toată boala.” De atunci, Biserica Ortodoxă sărbătorește Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne.
Dacă ați vizitat Biserica din Vlaherne în Istanbul (fostul Constantinopol) așa cum arată ea astăzi, știți că nimeni nu pomenește de veșmântul Maicii Domnului. Istoria s-a întrerupt acum câteva secole, când acest, desoebit de important, vestigiu, legat de PreaSfânta Născătoare de Dumnezeu, a dispărut de acolo …
Periplu georgian, Iunie 2014
17 Iunie 2014. Dimineața, la ora 10 fix, am ajuns la Muzeul Palatul Dadiani, situat într-un parc larg, frumos, însăși clădirea palatului contrastând puternic cu aspectul sărăcăcios, prăfuit, al micuțului oraș de provincie …
Fiind în criză de timp, am parcurs rapid sălile cu obiecte de cult vechi și am solicitat să ni se arate exponatul care avea legatură cu Maica Domnului. Așadar am fost duși în fața unui perete pe care era expusă, în ramă, CĂMAȘA MAICII DOMNULUI! Nu vreo particică din acoperământul Fecioarei Maria, ci chiar cămașa sa, întreagă, lucrată din fibră naturală, nevopsită, cămașa care apare în toate Icoanele fiind vizibilă la gât, sub veșmântul colorat care o acoperă.
CĂMAȘA MAICII DOMNULUI
Neîncrezători, am citit explicațiile alăturate, care vorbeau de aducerea în Georgia a acestei cămăși a Maicii Domnului, din Biserica din Vlaherne, Constantinopol! Facem legătura cu numele Bisericii din Zugdidi – Biserica Maicii Domnului din Vlaherne! Întrebăm ghida muzeului dacă aceasta este chiar cămașa, autentică și ni se răspunde că nu, este doar o copie în mărime naturală, originalul se păstrează în depozitul muzeului.
Facem o încercare și solicităm să vedem originalul (” Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!”), ni se răpunde că nu este posibil, este scos la închinare doar o singură dată pe an, de sărbătoarea Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne ! Insistăm și – fără să știm din care motiv – ni se aprobă această extraordinară favoare! Ghida georgiană a grupului nostru, Maria ( absolventă a Facutății de Teologie), aproape că plânge de emoție, nu înțelege cum de este posibil așa ceva! Suntem rugați să așteptăm o jumătate de oră, să se ia măsurile de siguranță necesare – ce mai contează timpul acum?! – și apoi suntem invitați, doar grupul nostru de români, în locul în care este păstrată această adevărată comoară a ortodoxiei!
Caseta în care este păstrat originalul Cămăşii Maicii Domnului
Ne închinăm pe rând, îi aducem o ofrandă Maicii Domnului cântându-i o rugăciune în limba română … și plecăm cu sufletul plin, luând cu noi bucuria, plinătatea, greu de descries, în cuvinte a prezenței Ei atunci și acolo, alături de noi … Extraordinară surpiză, pentru care fusesem total nepregătiți, noi cei încărcați cu păcate de toate felurile! Iar acest muzeu valoros, interesant și pentru alte exponate, este vizitat doar de 10.650 vizitatori pe an, adică o medie de 35 persoane / zi!
Explicații oficiale
În muzeu, alături de copia expusă a Cămășii Maicii Domnului, stă următoarea explicație: “Conform surselor georgiene și străine, există mai multe versiuni privitoare la modul în care Cămașa Maicii Domnului a ajuns în Georgia. Una dintre aceste versiuni arată că această Cămașă a fost adusă în Georgia în secolul al VIII-lea din Constantinopole, capitala Imperiului Bizantin, în perioada iconoclastă. După sursele misionarilor catolici, Cămașa a venit în Georgia în secolul al XV-lea, după cucerirea Constantinopolului de către turci. Câteva surse sunt datate din Evul Mediu Târziu ( secolele al XVII-lea – al XVIII-lea) și atestă posesiunea de către Biserica Ortodoxă Georgiană a Cămășii Maicii Domnului în Mănăstirea Khobi, unde “era expus Veșmântul Maicii Domnului, care era foarte onorat de către popor“, dar nu menționează nimic despre modul în care acesta a ajuns acolo.
Se știe că Veșmântul Maicii Domnului a fost adăpostit în Biserica din Vlaherne din Constantinopol și multe Minuni sunt descrise in Evul Mediu Timpuriu legat de acest veșmânt, inclusiv în surse gergiene scrise din secolul al XI-lea …
Când Veșmântul s-a aflat în Mănăstirea Khobi ( Georgia) otomanii au invadat regiunea Samegrelo în 1855 și au decis să transforme Mânăstirea în depozit de arme, dar văzând Minunea (Mânăstirea a fost luminată) au părăsit locul de frică! După instaurarea regimului sovietic în Georgia, Veșmântul și lucrurile sfinte au fost duse, din Mânăstire, în Muzeul Istoric din Samegrelo, deschis în Palatul Dadiani. Acestea au fost înregistrate ca exponate și numai cîteva personae au fost conștiente de importanța lor. Din anul 1990, în fiecare an la data de 2 Iulie, la sărbătoarea Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, Veșmântul Maicii Domnului este luat din Muzeul Dadiani și dus la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne, din Zugdidi, pentru închinare”.
De curând, în anul 2000, o nouă Minune s-a produs! Pe Cămașă a fost descoperită Fața lui Iisus Hristos, posibil de observat doar pe peliculă fotografică.
Faţa Domnului nostru Iisus Hristos, de pe cămaşa Maicii Domnului
Descoperirea a fost făcută de către operatorii de la Studio „Mematiane” – Guram Rogava și David Asatiani. Lumea ortodoxă cunoaște doar 3 reprezentări ale Feței Domnului nostru Iisus Hristos, nefăcute de mâna omului: Mandilion (năframa Sfintei Veronica), Giulgiul din Torino (cu care a fost înfășurat Trupul Mântuitorului, după coborârea de pe Cruce) și această reprezentare de pe Cămașa Maicii Domnului de la Zgudidi, Georgia. Dacă a fost făcută manual, ar fi posibil să se vadă foarte simplu oricând.
După descoperirea Feței lui Iisus Hristos pe Cămașa Maicii Domnului, interesul pentru a o vedea a crescut din ce în ce mai mult. Mulți bolnavi cu boli grave merg în Zugdidi, pentru a se închina Cămășii Maicii Domnului și a cere sănătate … Dar sunt și mulți pelerini care vin să se închine pur și simplu în fața Veșmântului pe care Măicuța Domnului l-a purtat în noaptea de Crăciun, la Nașterea Fiului lui Dumnezeu.
