Învăţătura ortodoxă despre locul, rolul, rostul şi importanţa pomelnicului/acatistului în slujbele Bisericii şi în viaţa duhovnicească a credincioşilor…
Cea mai cunoscută formă a rugăciunii personale realizată de credincioşi în Biserică este concretizată prin scrierea unui pomelnic.
În privinţa conţinutului acestuia există practici exagerate şi, de aceea, informaţiile prin care gestul să-şi atingă efectul scontat sunt bine-venite.
Mai întâi, trebuie luată în considerare slujba pentru care va fi dat respectivul pomelnic.
În cazul slujbelor la care se citesc diverse Acatiste, acesta va conţine numai numele de botez al credincioşilor vii, la fel la slujba Sfeştaniei, la slujba Litiei sau la Taina Sfântului Maslu.
La Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, pe pomelnic se trec atât cei vii cât şi credincioşii adormiţi întru Domnul, în vreme ce la slujba Parastasului vor fi pomeniţi numai cei morţi.
Pe pomelnicul pentru Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie vor fi trecuţi exclusiv creştinii botezaţi ortodox, în timp ce la celelalte slujbe se îngăduie a fi pomeniţi şi cei de alte confesiuni şi uneori chiar şi cei nebotezaţi, ca o rugăciune suplimentară pentru luminarea şi îndreptarea acestora spre adevărata Biserică.
Cât priveşte pomenirea copiilor morţi nebotezaţi sau a celor avortaţi, acest lucru trebuie evitat.
În al doilea rând, pe pomelnic nu îşi au rostul cererile extrem de detaliate, urmând a fi rezumate numai lucruri absolut folositoare.
Scopul pomelnicului nu este dobândirea imediată şi automată a unor foloase materiale sau a unor împliniri pe plan profesional şi sentimental, ci acela ca, prin slujbele la care vor fi citite numele celor trecuţi în pomelnic, harul divin mângâietor al lui Dumnezeu să se pogoare şi să călăuzească şi să îndrepte viaţa şi paşii credincioşilor pe calea mântuirii. În nici un caz pomelnicul nu va conţine blesteme sau cuvinte necuviincioase sau nume de animale.
Un ultim aspect se leagă de aducerea pomelnicului la biserică. Pentru a nu deranja şi tulbura atmosfera de rugăciune din cadrul bisericii, ideal ar fi ca pomelnicul să ajungă la Sfântul Altar în mâna preotului slujitor înainte de slujba la care se va citi.
Nu trebuie uitat faptul că în biserică rugăciunea colectivă este mult mai puternică, aceasta fiind pe primul plan, şi nu pretenţiile uneori absolut egoiste ale unor credincioşi ce monopolizează rânduielile slujbelor prin alcătuirea exagerat de stufoasă a pomelnicului.
Câteva sfaturi practice în Biserică: Cum şi când se citesc pomelnicele?
Foarte adesea se primesc la Sfântul Altar pomelnice care au zeci sau chiar sute de nume înscrise pe ele, unele dintre ele sub forma aşa-numitelor "acatiste", având specificate şi problemele cu care credincioşii se confruntă în viaţa cotidiană.
În special cu prilejul marilor praznice sau a sărbătorii hramului bisericii, aceste pomelnice venite de la credincioşi sunt foarte numeroase, aşa încât preotul sau preoţii, dacă slujesc mai mulţi, reuşesc cu mare greutate să le citească, încadrându-se în timpul obişnuit al săvârşirii unei slujbe.
Este recomandabil ca aceste pomelnice să fie citite în taină de către preoţi în Sfântul Altar în timpul cântării stihirilor sau a citirii catismelor, la strană, din cel puţin două motive pe care le voi dezvolta în cele ce urmează.
În primul rând, citirea în taină a pomelnicelor face ca slujba să se desfăşoare în chip firesc, fără lungirea provocată de citirea cu voce tare a numelor credincioşilor. Credincioşii pot, astfel, urmări desfăşurarea slujbei fără a se crea pauzele impuse de citirea cu voce tare a pomelnicelor. În general, în bisericile în care pomelnicile sunt citite cu voce tare, credincioşii stau de multe ori o jumătate de oră sau poate chiar mai mult în aşteptare, pierzându-şi astfel atenţia duhovnicească şi împrăştiindu-şi mintea de la rugăciune.
Timpul citirii pomelnicelor în auzul credincioşilor devine astfel timp mort, fragmentând desfăşurarea slujbei bisericeşti.
Auzirea numelor de către credincioşi satisface numai pe aceia care ţin cu tot dinadinsul să-şi audă rostit numele şi care urmăresc cu multă atenţie citirea pomelnicelor doar pentru a-şi descoperi numele, ceea ce duhovniceşte nu-i ajută cu nimic, ci, dimpotrivă, poate cultiva începutul mândriei în inima lor.
În al doilea rând, citirea numelor înscrise pe pomelnic se adresează lui Dumnezeu, şi în nici un caz credincioşilor adunaţi la rugăciune în lăcaşul bisericii. Citirea în taină a pomelnicului înaintea Sfintei Mese face ca numele din pomelnicele noastre să fie auzite şi primite "în jertfelnicul cel mai presus de ceruri".
Astfel, Cel care trebuie să audă cu adevărat numele din pomelnicele noastre este Dumnezeu.
Aceasta înseamnă însă că preotul trebuie să fie responsabil atunci când citeşte pomelnicele, pomenind fiecare nume cu mare băgare de seamă, luând aminte să nu omită din neglijenţă vreun nume din cele înscrise în pomelnic, pentru ca astfel rugăciunea credincioşilor să ajungă la tronul slavei lui Dumnezeu.
La sfârşitul pomenirilor făcute în taină în Sfântul Altar, preotul poate adăuga în cadrul cererilor ecteniei întreite şi o cerere specială "pentru cei pe care i-am pomenit în taină la Dumnezeiescul Jertfelnic şi pentru toţi cei pe care nu i-am pomenit din neştiinţă sau din uitare sau din pricina mulţimii numelor", rugând pe Dumnezeu să-i pomenească El, fiind "Cel ce ştie numele, vârsta şi trebuinţa fiecăruia".
Credincioşii vor avea astfel siguranţa şi mulţumirea că pomelnicul şi rugăciunea lor au ajuns acolo unde trebuie, aşteptând de la Dumnezeu "mare şi multă milă".
(Cf. Pr. Lect. Univ. Dr. Lucian farcaşiu - http://ziarullumina.ro/sfaturi-practice-in-biserica-cum-si-cand-se-citesc-pomelnicele--22306.html - 23.09.2010/30.06.2015).
Învăţătura ortodoxă, amplă şi detaliată, cu privire la rostul şi folosul sacramental al pomelncelor/pomenirilor în viaţa duhovnicească a creştinului
În Sfânta Scriptură găsim mai multe pasaje cu referire la pomenirea unei persoane. „Oriunde se va propovădui Evanghelia se va spune ce a făcut ea, SPRE POMENIREA EI" (Matei 26:13). Lui Corneliu sutaşul păgân, pentru că era foarte milostiv i se arată un înger al Domnului şi-i spune: „Corneliu!... Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit, SPRE POMENIRE, înaintea lui Dumnezeu" (Faptele Apostolilor 10:4-31). Tâlharul de pe crucea din dreapta lui Iisus a zis: „POMENESTE-MĂ, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta " (Luca 23:42). 4. „Ce este omul, că-l POMENEŞTI pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?" (Evrei 2:6).
Mergând la biserică, fie la sfintele slujbe, fie doar pentru o scurtă rugăciune în afara programului liturgic, ne-am obișnuit să dăm un acatist, sau să lăsăm un acatist ori pomelnic. Uneori îl înmânăm direct preotului, alteori observăm o cutie pe care scrie Acatiste și lăsăm acolo pomelnicul nostru cu mulțumirea sufletească de a fi făcut ceea ce este bine spre pomenirea noastră și spre răspuns bun la rugăciunile noastre.
Există însă, diferențe clare între acatist, pomelnic, sărindar, diferențe care țin de conținut, dar și de locul și momentul când ele se aduc și ce citesc în biserică.
Pentru a evita situațiile jenante în care avem tendința să transformăm pomelnicul în scrisoare de doleanțe, ori situațiile în care, din neștiință, pomenim în mod greșit la Sfântul Maslu și pe cei adormiți, dar și pentru a nu deranja desfășurarea slujbelor înmânând pomelnicul la momentul nepotrivit, ar fi bine să cunoaștem următoarele:
Indiferent că dăm pomelnic, acatist, liturghie sau sărindar, este suficient să scriem prenumele celor care dorim să fie pomeniți. Mai exact, scriem numele de botez al celor pomeniți și ținem cont ca aceștia să fie cu toții ortodocși. Doar în cazul clericilor, trecem înaintea numelui, după caz, treapta preoțească: părintele, monahul, ieromonahul, monahia, preoteasa etc.
Să avem credința și încredințarea că Dumnezeu cunoaște deja nevoia, necazul și suferința fiecăruia. Nu se detaliază în dreptul fiecărui nume cererea specifică pentru acea persoană. Cel mult, putem adăuga lângă un nume un singur cuvânt care să sintetizeze rugăciunea pentru el. Putem scrie, de exemplu: Ion, bolnav; Gheorghe, pătimaș; Maria, elevă; Elena, însărcinată etc. Nu este timp ca preotul să citească largi compuneri și detalii despre fiecare persoană în parte. Aceste lucruri se cade a fi discutate la Taina Spovedaniei.
Deosebit de important este să nu cerem lui Dumnezeu, prin pomelnic, răzbunare asupra vrăjmașilor noștri, să nu blestemăm și să nu dorim răul nimănui. Dimpotrivă, să trecem pe pomelnic nu doar pe cei iubiți ai noștri, ci și pe cei care ne urăsc, binecuvântându-i pe toți după cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos care zice: “Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce vă fac rău” – Luca 6: 27-28.
Un alt aspect demn de semnalat este că “eficienţa” pomelnicului nu depinde de citirea lui cu voce tare sau în taină de către preot. În realitate, citirea pomelnicelor cu voce tare provoacă o evidentă şi deranjantă ruptură în cadrul slujbei, o întrerupere care, de obicei, devine pretext de vânzoleală şi şuşoteală în sfântul lăcaş.
Pomelnicul - este o listă cu persoane în viaţă sau decedate, al căror prenume îl citește cu voce tare sau în taină preotul la unele slujbe și rugăciuni. Termenul de pomelnic vine de la „a pomeni" – a aduce aminte. Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăția Ta!
Așadar, pomenirea se face spre a aduce aminte lui Dumnezeu despre cei al căror nume stă scris pe pomelnic, chiar dacă aceștia nu sunt prezenți la acea slujbă, pentru ca Harul lui Dumnezeu să se coboare asupra lor spre iertarea păcatelor și ajutor la diverse trebuințe.
Scriem pomelnicul, nu pentru că Dumnezeu ne-ar uita, nu ne-ar mai cunoaște pe noi și nevoile noastre, ci pentru a împlini porunca Rugați-vă unii pentru alții… căci mult poate rugăciunea celui drept, și pentru a chema în ajutor Harul Sfântului Duh care lucrează în chip minunat și tainic în sfintele slujbe.
Părintele Sofronie Saharov ne îndeamnă: „Când vă rugaţi, rugaţi-vă pentru toţi şi pentru fiecare. Şi adăugaţi: „Pentru rugăciunile lor, pentru rugăciunile lui, miluieşte-mă şi pe mine“. Astfel, puţin câte puţin, conştiinţa voastră se va lărgi“.
Când sunt pomeniți cei vii și când sunt pomeniți cei adormiți?
Cei vii sunt pomeniți la toate Sfintele Taine (Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, Sfânta Taină a Cununiei, Sfântul Botez, Sfântul Maslu, Sfânta Spovedanie…), la slujba Vecerniei cu priveghere (Litie) și la rugăciuni pentru diverse trebuințe.
Cei adormiți sunt pomeniți doar la Sfânta Liturghie și la slujba parastasului. Așadar, este greșit a scrie pomelnic cu cei adormiți la Sfântul Maslu sau la Litie, întrucât aceste două slujbe sunt destinate exclusiv iertării de păcate și însănătoșirii trupești și sufletești a celor vii.
Pomenirea cea mai de preț pentru orice suflet, fie el viu sau adormit, se face în cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii la Proscomidie. Atunci, preotul scoate o firimitură din prescură pentru fiecare nume de pe pomelnic, pe care o așează pe Sfântul Disc, împreună cu Sfântul Agneț, care preînchipuie Trupul Mântuitorului Iisus Hristos, și împreună cu părticele de prescură scoase pentru Maica Domnului, îngeri și sfinți. Toate aceste mici firimituri binecuvântate, numite miride, sunt introduse de preot în Sfântul Potir iar în momentul culminant al Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, la Epicleză, prin rugăciunea preotului și invocarea harului Duhului Sfânt, se transformă în Trupul și Sângele Domnului, care se dă celor pregătiți spre împărtășire.
Încă un moment de puternică pomenire a celor pentru care s-au scos miride este la ieșirea preotului cu Sfintele Daruri, când, în fața Ușilor Împărătești, părintele se roagă între altele și pentru cei care au adus aceste Sfinte Daruri (prescura și vinul), și pentru cei pentru care s-au adus, vii sau adormiți.
Este important de știut că preotul poate să scoată miride pentru cei pomeniți la Proscomidie numai până la momentul în care în biserică se cântă Imnul Heruvic (Noi care pe Heruvimi cu taină închipuim…).
După acest moment, pomelnicele vor mai putea fi citite de preot în taină la momentul în care în biserică se cântă Axionul, cântarea închinată Maicii Domnului, dar fără a mai putea scoate miride pentru fiecare nume. Pomelnicele trimise în Sfântul Altar după Axion vor putea fi pomenite abia la următoarea Sfântă şi Dumnezeiasca Liturghie.
Așadar, să pregătim pomelnicele pentru Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din timp și să le înmânăm preotului slujitor cât mai la începutul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii.
Astfel vom fi cu siguranță pomeniți la Sfânta Proscomidie și nu vom crea agitație și gălăgie în momentele cele mai tainice ale Liturghiei, în drumul nostru către și dinspre Sfântul Altar.
Pentru Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pomelnicul trebuie făcut pe două coloane distincte, una pentru vii şi una pentru răposaţi, cu menţiunea „Vii” şi „Adormiţi”. Cei vii se scriu în partea stângă, iar cei adormiți, în dreapta. A da pomelnic la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se mai numește în popor și a da liturghie.
De aici și expresia a da patruzeci (40) de liturghii pentru odihna sufletelor celor adormiți. Când dăm liturghie, este bine ca pomelnicul nostru să fie însoțit și de lumânări, prescură, vin, tămâie, ulei pentru candele. Nici numărul, nici cantitatea acestor mici jertfe nu sunt fixate de canoanele Bisericii, ci fiecare poate să facă după cum crede, după cum poate, respectând după putere eventuale reguli particulare încetățenite în parohia sa. (De exemplu, sunt parohii la țară unde pomelnicele sunt preluate de crâsnic/paraclisier de la credincioși și duse în Sfântul Altar. Sunt alte parohii unde la începutul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, părintele deschide ușa Sfântul Altar și începe a primi pomelnicele de la cei prezenți care se așează frumos la rând. În funcție de fiecare biserică, lumânările care însoțesc pomelnicul pot fi sau nu aprinse etc.)
«Când proscomidiesc, spunea Stareţul, văd sufletele cum trec prin faţa mea şi cum mă roagă să le pomenesc. Să vreau să le uit, dar nu pot. Când preotul scoate părticele şi pomeneşte numele credincioşilor la Sfânta Proscomidie atunci se coboară îngerul Domnului şi ia pomenirile acestea şi le duce şi le pune la tronul Stăpânului Iisus Hristos, ca rugăciuni pentru cei pomeniţi la Sfânta Proscomidie.
Într-o zi, spunea Stareţul, am uitat să pomenesc la cei adormiţi pe maica mea, care a fost o femeie sfântă. Când am terminat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi m-am dus la chilia mea, acolo unde stăteam, a venit sufletul maicii mele şi mi-a zis cu plângere:
- Părinte Iacov, nu m-ai pomenit astăzi.
- Cum, maică, nu v-am pomenit? În fiecare zi vă pomenesc şi, desigur, cea mai bună părticică v-o scot, i-am zis.
- Nu, copilul meu, astăzi m-ai uitat şi sufletul meu nu s-a odihnit tot atât ca şi în celelalte zile în care m-ai pomenit, mi-a răspuns. Gândiţi-vă ce mare câştig şi folos primeşte sufletul când îl pomeneşte preotul la Sfânta Proscomidie». (Un Stareţ sfânt – fericitul părinte Iacov Egumen al Sfintei Mănăstiri „Cuviosul David”, Editura Bunavestire - Bacău 2002)
Acatistul – este pomelnicul de vii care se pomeneşte la ecteniile Slujbei Acatistului cu scopul strict de mulţumire sau îndeplinire a unor cereri (sănătate, izbăvirea de nevoi, încetarea vrajbei etc.). Slujba Acatistului are loc de obicei în cursul săptămânii, după-amiaza.
De aceea, putem da acatistși scriind un pomelnic al celor vii pe care să îl lăsăm în cutia din biserică pe care scrie Acatiste. La începutul slujbei acatistului, preotul va lua toate pomelnicele din respectiva cutie, împreună cu pomelnicele care i-au fost înmânate personal și le va citi, de regulă cu voce tare, la ectenie. Preotul va rosti numai prenumele celor pomeniți, nu și cererea precisă scrisă în dreptul lor. Aceasta va fi parcursă de preot cu privirea și gândul, rezolvarea fiind deja încredințată lui Dumnezeu din momentul în care acatistul a fost scris.
În timpul citirii Acatistului nu se stă jos, în strane, ci în picioare sau în genunchi în faţa icoanei sfântului spre care ne îndreptăm rugăciunea. Acatistele se pot citi și acasă, de către fiecare credincios. Cei care citesc Acatiste trebuie să ştie că nu sunt unele mai puternice sau mai eficiente decât altele, ci totul depinde de cel care citeşte, adică de credinţa şi convingerea cu care se roagă.
Sărindarul – vine de la grecescul saranda care înseamnă patruzeci (40) şi este pomelnicul numai pentru morţi, de regulă pentru o singură persoană, recent decedată, care se pomeneşte la Sfânta Şi Dumnezeiasca Liturghie până la parastasul de patruzeci (40) de zile al răposatului. De regulă, sărindarul conține pe lângă numele celui adormit, și o sticluță cu vin, o prescură sau colac, lumânare și tămâie.
Există și o ierarhie ce se recomandă a fi respectată când scriem un pomelnic. Începem cu preotul care a săvârşit botezul celui care dă pomelnicul și continuăm cu preotul duhovnic; naşii (de la botez şi cununie); soţ/ soţie şi copii; alte rude şi apropiaţi.
Persoane care nu pot fi trecute pe pomelnic: persoanele nebotezate; copiii avortaţi; nu se pomenesc vrăjitorii, descântătorii, ghicitorii sau cei ce practică magia albă; nu se pomenesc sinucigaşii, apostaţii, ereticii, schismaticii; nu se pomenesc la răposaţi dispăruţii despre care nu avem certitudinea morţii lor; nu se scriu nume de persoane vii pe pomelnicul celor răposaţi cu părerea că aşa s-ar provoca moartea persoanei respective; nu se cere pedepsirea sau răul vreunei persoane considerate duşman; pe pomelnicul de la Sfântul Maslu nu se trec răposaţi. (Lumea Credinței, anul VI, nr. 7 (48) Iulie 2007).
Deși pare că se subînțelege, subliniem că pe pomelnic trecem doar numele oamenilor, niciodată al vreunui animal, indiferent cât de drag și apropiat ne este.
Sfântul Simeon al Tesalonicului spune şi de ce nu pot fi pomeniţi cei pe care i-am enumerat mai sus sau cei asemenea lor. La Sfânta Proscomidie, după prefacerea darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului, părticelele scoase pentru fiecare nume sunt puse în Sfântul Potir și unesc cu Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Dacă persoana pomenită este în stare potrivită împărtăşirii (viaţă curată, stare de pocăinţă), primeşte în chip nevăzut împărtăşirea Duhului (în momentul în care pune miridele pentru vii şi adormiţi în Sfântul Potir, preotul rosteşte: „Spală, Doamne, păcatele celor care s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi”); dacă are o viaţă păcătoasă şi nu se depărtează de păcat (dacă nu are stare de pocăinţă), atunci jertfa adusă îi va fi spre osândă.
Aşadar, este nevoie de atenţie atât din partea celui care face şi aduce pomelnicul, cât şi din partea preotului.
Este bine să știm și faptul că nu există nicio rugăciune specială la slujba parastasului pentru cei care au murit nepregătiți, adică neîmpărtășiți, nespovediți, fără lumânare.
Așadar, a trece aceste detalii în dreptul numelui celui adormit nu ajută la obținerea unor dezlegări speciale. Dezlegarea ține de credința celor rămași în viață, de cât de des aceștia se îngrijesc să îl pomenească pe cel adormit mai ales la Sfânta Liturghie, să dea milostenie pentru sufletul lui, și, mai ales, de milostivirea lui Dumnezeu.
Mențiuni și argumentări suplimentare pentru cei care nu trebuie trecuți pe pomelnic
Biserica nu s-a rugat şi nu se roagă niciodată pentru copiii avortaţi, întrucât învățătura bisericească spune că acei copii avortaţi nu intră în împărăţia lui Dumnezeu, ci rămân în planul iconomiei, milei şi iubirii divine. Neajungând momentul naşterii şi mai ales al botezului, ei nu sunt părtaşi împărăţiei lui Dumnezeu în care se intră numai prin botez: “De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:5).
Sinucigașii nu trebuie trecuţi pe pomelnice, întrucât conform Sfintei Scripturi nu sunt iertaţi în veac: „Adevărat grăiesc vouă că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi hulele câte vor fi hulit. Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică.” (Marcu 3:28-29).
Deci, pe cei ce şi-au curmat firul vieţii, căzând în păcatul deznădejdii, nu trebuie să-i punem pe pomelnic.
Cât despre cererile personalizate de pe pomelnice, iată ce ne spune Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa: „Am văzut pe unele pomelnice pe care le aduceţi, că pomeniţi pe DRACUL NOROC, zicând: Pentru norocul fetei, norocul băiatului, pentru norocul familiei. De ce mi-aţi pus pe dracul pe pomelnic? Voi ştiţi cine a fost Noroc? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete. Şi voi, creştinilor, scrieţi noroc pe pomelnic. Vai de mine! Mare nebunie, mare rătăcire! N-ai pe Dumnezeu? Pui pe dracul Noroc?... ” (în „Ne vorbeşte Părintele Ilie Cleopa", volumul 7, pagina 68)
În aceeași categorie pot fi incluse și acele cereri specifice, ca de exemplu: baftă la examen; mersul de bine în afaceri; să fiu văzut bine de şefi; câştig de bani; aducerea cât mai repede a ursitei; dezlegarea cununiilor; bărbat bun fără vicii; îndepărtarea femeilor desfrânate şi clevetitoare care vor să ne distrugă familia; reușită la tribunal; ferirea de accidente ș.a.m.d. Dumnezeu ne-a spus: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă" (Matei 16:33).
(Cf. Cristina Roman - http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/638/d%C4%83m-acatiste-pomelnice-liturghii-sau-s%C4%83rindare – 04.02.2014/30.05.2015).
Câteva concluzii şi încheierea
Pomelnicul, cererile cele spre folos și rugăciunea pentru alții
Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, prin rânduiala ei, cuprinde toate pomenirile, pentru toate cererile cele spre folos. Acestea, cu mult discernământ, sunt rostite de slujitori la modul general, făcând astfel indispensabilă prezenţa activă a credincioşilor la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Ritualul şi cuvintele rostite de slujitori provoacă în noi implicarea directă în actul rugăciunii, întrucât ea vizează „pe toţi şi pe toate”, adică toate persoanele cu toate nevoile, cu tot concretul vieţii noastre şi al lumii întregi.
Pomenirea în rugăciune, împletită cu prezenţa noastră activă la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, urcă viaţa noastră către sensul ei plenar: cosmic şi eshatologic.“
Una dintre cauzele care au dus la modificarea raţiunii cosmice a Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, pe un înţeles particular sau autonom, este introducerea şi citirea uneori în mod excesiv, în cadrul ei, a pomelnicelor. Robert F. Taft, expert în istoria Liturghiei Răsăritene, arată că însăşi introducerea ecteniilor a declanşat modificarea raţiunii Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii de la rugăciune bazată prin excelenţă pe mulţumire la o rugăciune care accentuează cererea.
Dintre unele excese amintim doar de prelungirea Ecteniei mari şi a Ecteniei întreite, cu suplimente pentru toate trebuinţele, și citirea cu glas tare a pomelnicelor cu vii şi adormiți în cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii.
Trebuie să avem în vedere că introducerea pomelnicelor la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie ţine de o rânduială târzie, care are o puternică influenţă occidentală (vezi şi Robert F. Taft, „O istorie a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur”, Renaşterea, 2012, pp. 314-330).
Cu toate acestea, nu citirea lor este problema (pe undeva un semn excepţional de comuniune), ci excesul şi accentul pus doar pe ele, ceea ce duce la depăşirea rânduielii, care cere clar ca acestea să fie citite la anumite momente stricte, tocmai pentru a nu modifica sensul de bază al Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, care nu este exclusiv cel de cerere, ci mai ales cel de mulţumire. Altfel, Liturghia devine o slujbă a nevoilor particulare. Nu trebuie să se încurajeze rugăciunea prin corespondenţă, pentru unii fiind de ajuns faptul că au dat pomelnic la Altar, iar restul participării la slujbă fiind considerat de prisos.
Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie prin rânduiala ei cuprinde toate pomenirile, pentru toate cererile cele spre folos. Acestea, cu mult discernământ, sunt rostite de slujitori la modul general, făcând astfel indispensabilă prezenţa activă a credincioşilor la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Ritualul şi cuvintele rostite de slujitori provoacă în noi implicarea directă în actul rugăciunii, întrucât ea vizează „pe toţi şi pe toate”, adică toate persoanele cu toate nevoile, cu tot concretul vieţii noastre şi al lumii întregi.
Toţi tâlcuitorii Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, fără excepţie, au subliniat acest caracter general, total sau cosmic al ei, care nicidecum nu trebuie rezumat la trebuinţele mărunte şi restrânse ale vieţii particulare, întrucât este singura rânduială liturgică la care actualizăm Jertfa nesângeroasă a Mântuitorului Iisus Hristos, prin Trupul şi Sângele Său, ca daruri euharistice, asumate pentru răscumpărarea noastră şi a întregii creaţii. Iar acestei totalităţi nu i se poate subordona nimic.
De aceea, pretenţia subscrierii Liturghiei trebuinţelor particulare (trecute pe pomelnic sau nu) este împotriva raţiunii ei, fiind nevoie mai degrabă de o înscriere a propriilor noastre nevoi trebuințelor generale, şi nu invers. Adică dorinţele mele mărunte şi reduse capătă un cu totul alt înţeles, unul mult mai înalt, atunci când sunt subscrise raţiunilor şi ierarhiei întregii creaţii, pe care Liturghia le actualizează.
Practic, procedând în acest mod, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se restaurează în noi propriile înţelesuri despre lume, despre om, despre Dumnezeu şi relaţiile dintre acestea. Şi dacă Dumnezeiasca Liturghie nu face aceasta, atunci nici o altă slujbă nu o va mai putea face. Ca să nu spunem că pentru nevoile personale, de zi cu zi, Biserica a rânduit atâtea ierurgii, deşi şi acestea toate sunt şi au nevoie, la rândul lor, să fie subscrise Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii.
Este de ajuns să trimitem la „Mistagogia” Sfântului Maxim Mărturisitorul ca să înţelegem că raţiunea cosmică a Liturghiei cu nimic nu trebuie umbrită de particularismul nevoilor sau al numelor pomenite agasant.
În ordinea gândirii sale inspirate, care reflectă Tradiţia Bisericii, Sfântul Maxim Mărturisitorul, contrar unor demersuri autonome, de liturghii particulare de pe atunci pornite în Occident, vorbeşte despre caracterul cosmic - eshatologic al Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii în care cele mai mari se apleacă spre cele mai mici şi cele mai mici se orientează şi tind către cele mai mari, Dumnezeu străbătând lumea spre cele mai restrânse forme ale sale, iar făpturile urcând unele prin altele către Dumnezeu.
Astfel, sufletul omului împreună cu trupul sunt ca o Biserică în miniatură, care deodată sintetizează, dar se şi integrează în Biserica cosmică, constituită din cele văzute şi nevăzute, peste care străluceşte, le străbate şi le cuprinde Preasfânta Treime.
În consecinţă, pomelnicul este un pretext bine-venit dacă se foloseşte la timpul şi locul potrivit în slujbele Bisericii.
Un model practic de citire a lui îl putem împrumuta din rânduiala călugărească, pomelnicele fiind citite la slujbele celor Șapte Laude.
Putem spune că pomenirea în rugăciune, împletită cu prezenţa noastră activă la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, urcă viaţa noastră către sensul ei plenar: cosmic şi eshatologic.
(Cf. Gheorghe Butuc - http://ziarullumina.ro/pomelnicul-cererile-cele-spre-folos-si-rugaciunea-pentru-altii-103186.html - 29.06.2015/30.06.2015).
.jpg)