Termenul "mântuire" este folosit de multe ori în Noul Testament, înțelesul lui fiind redat printr-o serie de alți termeni care arată treptele lucrării mântuirii, cum se va vedea la vremea cuvenită. Lucrarea de mântuire a omului de către Dumnezeu a fost săvârșită prin cinci acte de însemnătate fundamentală pentru omenire: Întruparea, Răstignirea, Învierea și Înălțarea Fiului lui Dumnezeu la Cer, la care se adaugă Întemeierea Bisericii, așezământul divin care ajută la însușirea acțiunii mântuitoare, prin lucrarea Duhului Sfânt. În Biserică, toți cei care cred sunt conduși prin har spre sfințenie și întărirea bunelor lor însușiri și prin lupta contra puterilor rele. La această acțiune colaborează atât puterile omului, cât și harul primit în Sfintele Taine.
Mântuirea noastră se înfăptuiește prin sălășluirea în noi a lui Hristos la botez și apoi prin asimilarea roadelor mântuirii acordate de Hristos, care se face sub lucrarea Sfântului Duh în Biserică. Scopul acestei lucrări este ca în om să Se sălășluiască tot mai mult cu Hristos. "M-am răstignit cu Iisus Hritos - spune Sfântul Apostol Pavel - și eu nu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine" (Gal. 2, 10).
Când Duhul Sfânt S-a pogorât la Cincizecime asupra Apostolilor a întemeiat Biserica - această primă comunitate de credincioși - și El rămâne în Biserică neîncetat. El o susține, o întărește și aduce noi mădulare în ea, sădind în acestea harul și darurile lui Hristos, care ajută formării noului om.
Mântuirea se realizează numai în Biserică și anume, prin trei lucrări: harul divin, credința omului și faptele bune. Harul dumnezeiesc este energia divină sau lucrarea care izvorăște din ființa dumnezeiască a celor trei Ipostasuri, fiind nedespărțită de Dumnezeu, persoana care o activează. Însuși Mântuitorul ne spune: "Fără de Mine nu puteți face nimic" (Ioan 15, 5); iar Sfântul Apostol Pavel, care simțea în toată ființa sa fericirea mântuirii, mărturisește: "Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt" (I Cor. 5, 10).
Credința creștinului este de neapărată trebuință pentru mântuire, fiindcă "fără de credință nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu" (Evr. 11. 6); numai cel care "va crede și se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi" (Marcu 16, 16).
Faptele bune sunt de asemenea de neapărată trebuință pentru mântuire. Sfânta Scriptură ne învață că harul credinței în Dumnezeu se dovedește prin faptele bune săvârșite de către credincioși (Iacov 2, 18). "Precum trupul fără suflet, mort este, astfel și credința fără de fapte moartă este" (Iacov 2, 26).
Mântuirea este un act divin, dar Dumnezeu o realizează cu colaborareaomului (1 Cor., 3, 9). Pentru aceasta omul a fost înzestrat de Dumnezeu cu liberatea de a se decide și de a acționa. Cele două valori ale creștinului, credința și faptele bune, sunt deopotrivă de importante și necesare, sunt contribuțiile directe ale omului în actul mântuirii.
Pentru dobândirea mântuirii avem nevoie de învățătura creștină care ne descoperă calea și adevărurile sfințitoare. Adevărurile care ne duc la mântuire sunt păstrate deplin și total de Biserica Ortodoxă, care este "stâlp și temelie a adevărului" (1 Tim. 3, 15). Biserica Ortodoxă este singura care păstrează, propovăduiește și practică fără nici o schimbare, așa cum le-a propovăduit lumii și le-a întemeiat Domnul nostru Iisus Hristos, cum le-au răspândit în lume Sfinții Apostoli, cum le-au tâlcuit Sfinții Părinți și cum le-au formulat Sfintele Sinoade a-toată-lumea, numite Sinoade Ecumenice.
Despre Descoperirea dumnezeiască (Revelația)
Prin Descoperirea sau Revelația dumnezeiască se înțelege acea lucrare a lui Dumnezeu prin care El Se face cunoscut oamenilor, împărtășindu-le acestora adevărul despre existența Sa, despre voia și lucrările Sale. Scopul pentru Dumnezeu Se descoperă oamenilor este ca ei să ajungă la desăvârșire, unindu-se cu El într-o viață dusă "în Duh și în adevăr" (Ioan 4, 24). Fără dumnezeiasca Descoperire, numai cu simțurile și cu mintea sa, omul nu ar fi putut ajunge niciodată la cunoașterea lui Dumnezeu; nici ochiul, nici sensibilitatea omului nu au puterea de "a-L vedea" pe Dumnezeu. "Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată" (Ioan 1, 18). Descoperirea dumnezeiască trebuie primită cu credință neclintită, sub îndrumarea Bisericii celei adevărate, căreia Dumnezeu i-a încredințat păstrarea, tâlcuirea și aplicarea ei. Fără călăuzirea Bisericii și fără deplina noastră ascultare față de ea suntem în primejdie de a înțelege greșit adevărurile descoperite și de a apuca pe căi rătăcite, potrivnice dreptei credințe, și de a ne lipsi de lucrarea mântuitoare a lui Hristos prin Duhul Sfânt. Descoperirea dumnezeiască, păstrată de Biserică se curpinde în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție, care se numesc: "Izvoare ale Descoperirii dumnezeiești" sau "Izvoare ale credinței".
a) Sfânta Scriptură - este cartea care cuprinde cuvântul și lucrarea lui Dumnezeu descoperite oamenilor de către El Însuși. Ea este alcătuită din mai multe cărți tratând despre unica și cea mai vastă temă: istoria mântuirii neamului omenesc, sau, altfel spus, istoria manifestării dragostei lui Dumnezeu față de om în toate etapele existenței lui. Sfânta Scriptură mai poartă și numele de Biblie sau Sfintele Scripturi, sau Dumnezeieștile Scripturi.
Sfânta Scriptură se împarte în două mari părți, care se deosebește atât din punct de vedere tematic, cât și cronologic, și anume: Legea Veche sau Vechiul Testament - care cuprinde cuvântul și lucrarea lui Dumnezeu către oameni înainte de venirea pe pământ a Domnului Hristos - și Legea Nouă sau Noul Testament - care cuprinde Revelația dumnezeiască atătată lumii direct de Dumnezeu prin întruparea Sa.
Vechiul Testament cuprinde următoarele cărți: Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, Cartea lui Iosua Navi, Cartea Judecătorilor, Cartea Rut, Cartea întâi a Regilor, Cartea a doua a Regilor, Cartea a treia a Regilor, Cartea a patra a Regilor, Cartea 1 Paralipomena (sau cea dintâi a Cronicilor), Cartea a doua Paaralipomena (sau a doua a Cronicilor), Cartea întâi a lui Ezdra, Cartea lui Neemia (sau a doua a lui Ezdra), Cartea Esterei, Cartea lui Iov, Psalmii, Pildele lui Solomon, Eclesiastul, Cântarea Cântărilor, Isaia, Ieremia, Plângerile lui Ieremia, Iezechiel, Daniel, Osea, Amos, Miheia, Ioel, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi, Cartea lui Tobit, Cartea Iudita, Cartea lui Baruh, Epistola lui Ieremia, Cântarea celor trei tineri, Cartea a treia a lui Ezdra, Cartea înțelepciunii lui Solomon, Cartea înțelpciunii lui Iisus, fiul lui Sirah, Istoria Susanei, Istoria omorârii balaurului și sfărâmării lui Bel, Cartea întâi a Macabeilor, Cartea a doua a Macabeilor, Cartea a treia a Macabeilor, Rugăciunea regelui Manase.
Noul Testament cuprinde: Sfânta Evanghelie după Matei, Sfânta Evanghelie după Marcu, Sfânta Evanghelia după Luca, Sfânta Evanghelie după Ioan; Faptele Apostolilor; Epistolele Sfântului Apostol Pavel și anume: Epistola către Romani, Epistola întâi către Corinteni, Epistola către Glateni, Epistola către Efeseni, Epistola către Filipeni, Epistola către Coloseni, Epistola întâi către Tesaloniceni, Epistola a două către Tesaloniceni, Epistola întăi către Timotei, Epistola a doua către Timotei, Epistola a doua către Timotei, Epistola către Tit, Epistola către Filimon și Epistola către Evrei; Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov; întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru; a doua Epistolă Sobornicească Petru; Epistolele Sobornicești - întâia, a doua și a treia - ale Sfântului Apostol Ioan; Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iuda; Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.
Sfânta Scriptură a fost scrisă sub insuflarea Duhului Sfânt, Care a luminat mintea unor bărbați aleși ca să priceapă cuvântul lui Dumnezeu și i-a păzit ca să nu greșească în scrierea lor, când înfățișau dumnezeieștile învățături. Sfântul Apostol Pavel spune: "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură"(II Tim. 3, 16). Credinciosul poate și este bine să citească Sfânta Scriptură, dar nu toți pot s-o înțeleagă și s-o tâlcuiască fără greșeală, fiindcă în Sfânta Scriptură sunt multe părți greu de înțeles, "pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc... spre a lor pierzare" (II Petru 3, 16). Numai Biserica poate să tâlcuiască Sf. Scriptură fără greșeală, pentru că numai Bisericii i-a dat Mântuitorul făgăduința Sa sfântă, prin Sfinții Apostoli, că va rămâne în ea până la sfârșitul veacurilor, iar Duhul Sfânt, Carele "de la Tatăl purcede" (Ioan 15, 26) și Care a fost trimis de Mântuitorul în Biserică, a păzit-o și o va păzi de orice abatere.
Cei care nu ascuștă învățătura Bisericii sunt osândiți chiar cu cuvintele Sf. Scripturi, care spune că "nici o proorocie (învățătură) a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia" (II Petru 1, 20). Predicatorii aceștia s-au abătut de la dreapta credință și nu sunt invetiți cu darul dreptei învățături. Căci: "Oare toți sunt apostoli ? Oare, toți sunt prooroci ? Oare toți sunt învățători ? Oare toți pot să tălmăcească ?" (I Cor. 12, 29-30; Vezi și I Tim. 4, 1; 1; II Petru 2, 1; 3, 3).
b) Sfânta Tradiție. Sfânta Tradiție sau Predania cuăprinde învățăturile de credință, descoperite, de Dumnezeu și propovăduite de Sfinții Apostoli prin viu grai. Din aceste învățături, unele nu au fost lăsate în scris de Sfinții Apostoli, sau au fost scrise de alții din urmașii lor când aceștia le-au propovăduit, și s-au păstrat în Biserică din generație în generație. Aceste învățături au fost preluate și scrise de unii Sfinți Părinți ai Bisericii și, datorită legăturii lor apropiate cu izvorul Revelației și al adevărului recunoscut de Biserică în ele, s-au păstrat și se păstrează neschimbate în scrierile lor, acestea devenind autoritate în Biserica noastră alături de hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice. Astfel, Sfânta Tradiție întregește și lămurește Sf. Scriptură. Sfânta Tradiție are o valoare egală pentru credință ca și Sf. Scriptură, pentru că amândouă cuprind acelșai adevăr al lui Dumnezeu. De altfel, cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit în lume mai întâi prin viu grai și mai apoi prin scris. Sfânta Tradiție este, de fapt mai veche și mai dezvoltată în unele puncte decât Sf. Scriptură. Însuși Mântuitorul a dat învățăturile și lucrările Sale prin viu grai și prin faptele Sale în mod direct. Mai târziu, când din diferite motive nu puteau să predice, Sfinții Apostoli au transmis și în scris o mare parte din învățăturile Domnului Iisus Hristos. Chiar Sfânta Scriptură vorbește lămurit despre existența și valoarea Sfintei Tradiții. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune: "Dar sunt și multe alte lucruri pe care le-a făcut Iisus, și care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărțile ce s-ar fi scris" (Ioan 21. 25); iar Sfântul Apostol Pavel se referă la valoarea de exemplu a Sfintei Tradiții: "Cele ce ați văzut și ați primit și ați auzit și ați văzut la mine, acestea să le faceți" (Filip. 4, 9); Deci fraților, stați neclintiți și țineți cele pe care le-ați învățat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră" (II Tes. 2, 15).
