Dar acei oameni au un acoperis mort deasupra capului si atat, nu au acoperis asupra vietii lor, asupra sufletului lor nu au decat ruine. Traiesc mintindu-se dupa cum respira.
Un foc si totul se face scrum, o apa mare si totul se duce, o cutremurare de pamant si se naruie , orice zidire e nimic, zidirea adevarata este CE ESTE INTRE OAMENII DIN ACEA CASA, ce tihna sau netihna e in acea familie, ziduri făloase si familie distrusa, oameni cu sufletele stinse si fara bucurie intre ei. Aprig se va arata acolo Dumnezeu cu dreapta socoteala.
Sunt oameni care se cufunda in ridicari de ziduri si de prefăcătorii in fata oamenilor, dar fac aceasta pentru ca nu se vor vazuti in mizeria vietii lor adevarate. Viata launtrica. Acolo e zgomot mult si il acopera muncind asiduu in exterior, pentru a fugi de tacerea in care sufletul le striga adevarul: au o viața fara pace, ca pe o scena de teatru, stricata ca un mar mancat de vierme.
Strig: dreapta socoteala, discernamant si asumare! Fara ele nu se poate viata cu adevar traita.
Acesti triști păcălesc oamenii ca au, dar nu au nimic, nimeni nu poate pacali pe Dumnezeu.
Sunt cei mai saraci oameni.
Acesti oameni sunt oameni care sufera de boala mandriei pe care nu si-o vad sau nu si-o recunosc, au casa si nu au Casa, au familie, dar nu au Familie.
Luati aminte: cine nu are pace, dragoste si buna înțelegere in casa lui, acela nu are casa, nu are familie, are doar ziduri moarte si multa viclenie.
Nu au liniște, nu au pace, nu au sufletul liniștit.
Si toate ies la iveală, pentru ca timpul, anii care trec vor spune povestea vietii acestora, cu chinurile propriul lor suflet neeliberat.
Pr Arsenie Boca, Cuvinte Vii, Deva, Hunedoara, 2006
Cuvintele atribuite părintelui Arsenie Boca subliniază că adevărata valoare a unei case și a unei familii stă în pacea, dragostea și armonia din interiorul ei, nu în aparențele materiale sau zidurile exterioare. O viață clădită pe mândrie și minciună rămâne goală și săracă în fața lui Dumnezeu.Textul pe care l-ai împărtășit, atribuit părintelui Arsenie Boca, surprinde un adevăr profund și dureros despre iluzia împlinirii exterioare în contrast cu mizeria sufletească. Este o critică aspră adusă superficialității sociale, unde goana după statut (casa, imaginea în fața lumii) devine un paravan pentru un interior gol, lipsit de iubire, pace și autenticitate.
Mesajul central este clar: adevărata casă nu este făcută din cărămidă, ci din calitatea relațiilor dintre oameni. Atunci când lipsește viața lăuntrică, toate realizările materiale devin simple „ziduri moarte” care se pot prăbuși la prima încercare a vieții.
