Un suflet curat primește darurile vieții fără ca acestea să îi provoace suferință, pierderi sau boală.

Într-o zi, în biserică, un călugăr ne-a abordat pe neașteptate pe mine și pe un prieten. "Când aprinzi lumânări și te rogi, la final trebuie neapărat să spui: "Doamne, voia Ta să se împlinească". Am mulțumit și el s-a retras. Am ieșit din biserică și am coborât pe scara de lemn. Mă duceam înapoi și mă gândeam: „Este ciudat, când aprind o lumânare, mă rog și cer ceva, aceasta este realizarea dorințelor mele, a voinței mele, a «eului» meu, iar când spun: «Doamne, să se împlinească voia Ta», par să fiu pregătit să renunț la dorințele mele». Dar am simțit că, dintr-un motiv sau altul, această frază este foarte importantă. După câțiva ani, studiind structurile spirituale ale omului, am înțeles că această frază ne permite să nu ne agățăm de dorințele noastre, să nu le facem scopul principal al vieții noastre. Altfel, ori nu se vor împlini, ori împlinirea lor ne poate aduce mari nenorociri. Sufletul, agățându-se de valorile umane, dă naștere unei dorințe cu începuturi agresive. Cu cât dependența de valorile umane este mai puternică, cu atât o povară mai mare de agresivitate trage după sine dorințele. De aceea, dorințele unui sfânt pot crește în profunzime și, prin urmare, pot fi transmise descendenților, ceea ce poate duce la moartea întregii rase. Dacă o dorință de mare amploare pătrunde la o adâncime semnificativă și, prin urmare, este transmisă descendenților, aceasta poate duce la moartea întregii rase. Prin urmare, cuvintele: „Da, să se împlinească voia Ta, Doamne”, înseamnă că dorințele născute dintr-un suflet imperfect nu trebuie să se împlinească, dacă acest lucru contrazice voia Supremului. Atunci, chiar și o cerere greșită nu va fi atât de periculoasă. Când o persoană subliniază în rugăciune că dorința sa, voința sa, viața sa, „eul” său uman sunt secundare, iar dragostea față de Dumnezeu, voința divină sunt primare, cu cât o repetă mai des, cu atât devine mai puțin dependentă de valorile umane, cu atât devine mai curată sufletul său și cu atât mai repede își împlinesc dorințele, aducând nu durere, pierderi și suferință, ci toată armonia fericirii umane.

  S. N. Lazarev.

Această reflecție profundă surprinde perfect esența transformării spirituale și mecanismul subtil al rugăciunii. Textul lui Serghei Nikolaevici Lazarev explică de ce detașarea de propriul ego este, paradoxal, cheia împlinirii armonioase a dorințelor.

Ideile principale transmise de autor

• Detașarea de dorințe: Rostirea frazei „Facă-se voia Ta” nu înseamnă abandonarea visurilor, ci refuzul de a le transforma în idoli sau scopuri absolute ale vieții.
• Mecanismul agresivității subconștiente: Atunci când ne agățăm cu disperare de o dorință pământească (banii, relațiile, succesul), sufletul devine dependent. Această dependență naște agresivitate împotriva Lumii și a lui Dumnezeu dacă lucrurile nu ies cum vrem noi.
• Protecția divină: Acceptarea voii divine funcționează ca un filtru de siguranță. Ea blochează împlinirea acelor cereri care ne-ar putea distruge sufletul sau care ar putea afecta negativ destinul urmașilor noștri.
• Paradoxul curățării: Cu cât punem mai mult dragostea de Dumnezeu pe primul loc și eul propriu pe plan secund, cu atât sufletul devine mai curat. Un suflet curat primește darurile vieții fără ca acestea să îi provoace suferință, pierderi sau boală.

SFANTUL ARSENIE CAPADOCIANUL

Ceea ce l-a determinat să intre în mânăstire este legat de o întâmplare care a avut loc în copilăria lui. Ducându-se cu fratele său, Vlasie, spre ogorul părinților, a căzut în apă și era să se înece. Fratele său a început să se roage la Sfântul Mucenic Gheorghe, a cărei biserică se afla în apropiere. Atunci l-a văzut pe Teodor lângă el, care i-a povestit că un călugăr l-a luat din apă, l-a pus pe calul său și l-a scos afară.

Pe numele de botez Teodor, părintele Arsenie Capadocianul s-a născut în satul Kefalohori, din ținutul Farasa, la anul 1840.

Rămas orfan de ambii părinți, după terminarea studiilor a intrat în mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din orașul Flaviana, la 15 kilometri de Cezareea. La vârsta de 26 ani a fost călugărit și apoi hirotonit ierodiacon.

Ceea ce l-a determinat să intre în mânăstire este legat de o întâmplare care a avut loc în copilăria lui. Ducându-se cu fratele său, Vlasie, spre ogorul părinților, a căzut în apă și era să se înece. Fratele său a început să se roage la Sfântul Mucenic Gheorghe, a cărei biserică se afla în apropiere. Atunci l-a văzut pe Teodor lângă el, care i-a povestit că un călugăr l-a luat din apă, l-a pus pe calul său și l-a scos afară.

Sfântul Arsenie nu a fost doar un iubitor de Dumnezeu, ci și față de semenul său, indiferent dacă era creștin sau turc, bogat sau sărac. Oamenii au simțit lucrarea harică a părintelui, atunci când vindeca pe cei bolnavi, izgonea diavoli și îi elibera pe oameni de stăpânirea celui rău, când ajuta tinerele familii să dobândească prunci. Celor care erau bolnavi și nu puteau veni le binecuvânta hainele, le scria pe hârtie rugăciuni ca să le citească și apoi le trimitea prin rude sau cunoscuți. În cazurile grave, stătea lângă bolnav și se ruga și chiar făcea mătănii pentru acesta și se vindeca. În cazurile de copii îndrăciți sau paralitici, înțelegând că de vină erau părinții, după ce le vindeca copilul, le dădea canon de îndreptare părinților.

În urma tuturor binefacerilor pe care le făcea, Sfântul Arsenie nu primea niciodată bani și nici măcar nu-i lua în mână. El spunea: credința ortodoxă nu este de vânzare. Cuviosul Arsenie de asemenea nu primea nici daruri. Un turc i-a adus numeroase daruri drept mulțumire fiindcă soția lui a dobândit doi copii datorită rugăciunii părintelui. Părintele i-a spus pe un ton aspru: Eu nu adun daruri, n-ai săraci în satul tău? Dă-le lor. Cei care doreau să lase ceva se duceau în biserică unde era o firidă unde lăsau darurile lor acolo, de unde săracii veneau singur și își luat cât le trebuia. Nu luau mai mult de frică să nu-i pedepsească Dumnezeu.

Miercurea și vinerea, părintele se zăvora în casa lui simplă, dar curată. În fiecare zi făcea priveghere de la nouă seara, până la trei dimineața, iar în sărbători se prelungea până dimineața și se termina cu Sfânta Liturghie. Acestea le făcea și fie biserica Sfântului Ioan Gură de Aur, fie a Maicii Domnului sau a Sfinților Mucenici Varasihie și Iona. Avea mare evlavie la Sfântul Ioan Gură de Aur și la Sfântul Mucenic Gheorghe.

Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Arsenie și cu darul înaintevederii. Astfel a proorocit cu mulți ani înainte de a pleca în Grecia că, vor merge acolo, că el va trăi 40 de zile și va muri, iar satul lor se va împrăștia. De asemenea a prevestit și anii grei al celui de-al doilea război mondial și ai războiului civil din Grecia.

La 14 august 1924 au plecat spre Grecia și au ajuns pe 14 septembrie în portul Pireu. A slujit aici o liturghie de Înălțarea Sfintei Cruci și apoi s-au dus în insula Corfu (Kerkira) unde a slujit două liturghii în biserica Sfântului Gheorghe și, după o scurtă suferință, și-a dat sufletul în mâinile Domnului la 10 noiembrie 1924, având în mâini moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur.

A fost nașul și părintele spiritual al cuviosului Paisie Aghioritul, cel care mai târziu cu mare râvnă a străbătut întreaga Grecie, unde se aflau farasioți, care au trăit alături de Sfântul Arsenie, și a strâns laolaltă toate mărturiile lor.

A fost canonizat în anul 1986 de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Prăznuirea sa se săvârșește la data de 10 noiembrie.

 „Unul dintre sfintii secolului 20 este Sfantul Arsenie Capadocianul, originar din Farasa Capadociei. Din varsta frageda s-a inrolat in ceata monahilor din Sfanta Manastire a Cinstitului Inaintemergator din Cesareia (Zinzi-Dere) si a primit acolo harul preotiei. Apoi cu inima smerita, ascultand de glasul Bisericii ce l-a chemat, si-a jertfit viata sa de liniste si a venit la Farasa, unde, pentru o perioada de mai bine de 50 de ani a sfintit, a invatat si a intarit in credinta si evlavia strabuna pe poporul ortodox din acea provincie indepartata. Care popor, pe cand avea mai bine de 80 de ani, l-a urmat si in plecarea din patria sa. A adormit in Domnul in Kerkira in anul 1924, noiembrie 10.” (Din hotararea Patriarhala si Sinodala a Patriarhiei Ecumenice de oranduire in ceata Sfintilor a Ieromonahului Arsenie Capadocianul)

Avand in vedere ostenelile cele mai presus de fire ale Cuviosului Parinte si toata dragostea sa, ce a avut-o pentru lume, pe care a ajutat-o omeneste si dumnezeieste (prin minuni), am considerat, ca datorie obligatorie, sa scriu unele din minunile lui cunoscute spre slava lui Dumnezeu si din evlavie fata de Sfantul Parinte, ca sa micsorez putin nerecunostinta mea. (Parintele Paisie Aghioritul, care a fost botezat de catre Sfantul Arsenie Capadocianul dupa numele sau)

Sus pe o stanca, inlauntru intr-o pestera, era o bisericuta a Maicii Domnului. Farasiotii (locuitori din Farasa Capadociei) au facut in afara stancii o terasa de scanduri pentru mai multa largime. Ca sa ajunga pana acolo trebuiau sa urce 40 de trepte sapate in stanca si altele 120 ce erau facute din scanduri. La aceasta bisericuta a mers sa slujeasca oarecand ca de obicei Parintele Arsenie cu Prodromu (cantaretul si paraclisierul care a slujit parintelui). Cand s-a terminat Sfanta Liturghie, Parintele a iesit putin pe terasa. Calcand pe o scandura, aceasta s-a desprins din cuie si Parintele a cazut in prapastie. Un taran, ce l-a vazut din cealalta parte ca a cazut si-a lasat boii in jug si a alergat sa adune – precum crezuse – trupul zdrobit al Parintelui. Prodromul n-a priceput nimic pentru ca era in Biserica si facea curatenie. Cand a ajuns, in prapastie, a vazut trupul Parintelui Arsenie intreg, dar nemiscat. A intins mana sa-l miste,dar Parintele i-a spus: ‘Nu ma atinge! N-am nimic!”. Parintele a ramas nemiscat nu pentru ca s-a lovit, ci datorita unei marii emotii ce o incercase, deoarece in timp ce cadea in prapastie, l-a luat in brate o Femeie, l-a coborat pana jos si l-a lasat acolo. S-a simtit in sine, in momentul acela, precum insusi spunea, ca si cum ar fi fost un prunc in bratele maicii sale. Dupa emotia aceea s-a ridicat si a urcat cele 160 de trepte, care aveau 50 de metri inaltime, mergand iarasi in bisericuta Maicii Domnului, unde i-a povestit lui Prodromul ce s-a intamplat. Acela fiind preocupat cu aranjarea bisericii nu observase nimic. Taranul a mers dupa aceea la Farasa si a vestit cele petrecute.

Un turc din satul Telelides a spurcat aghiazma de la Sfantul Ioan Gura-de-Aur, iar Sfantul, ca sa-l invete minte, l-a pedepsit si i s-a intors capul inspre spate. L-au adus si pe la la Hagi efendi (Sfantul Arsenie era numit hagi efendi datorita faptului ca facuse pelerinaje in Tara Sfanta), ca sa-i citeasca si sa se faca bine. Parintele insa l-a tinut o saptamana, fara sa-i citeasca. Cantaretul sau, vazand ca tine un turc o saptamana, s-a mirat si a spus parintelui Arsenie: – Sa am binecuvantarea ta, dar de ce-l tii pe turcul acesta o saptamana, in vreme ce altora, bolnavi mai grav decat el, numai ce le citeai si se faceau bine indata? – Il tin sa faca canon, deoarece acesta are cap greu si netrebnic. Daca-l voi face bine, va merge iarasi sa-si bage capul lui chel in aghiazma. Cand s-a sfarsit saptamana i-a citit, i s-a intors capul la locul sau, si Parintele i-a facut observatie: „Altadata, cand vei vedea lucrurile crestinilor, sa te inchini lor de departe si sa o iei la sanatoasa”.

Anestis Karausoglu isi aduce aminte ca un oarecare preot din Soti, ce avea sotia stearpa, a adus la Hagi efendi o haina a preotesei sa-i citeasca, ca sa dobandeasca copii. Parintele Arsenie, dupa ce i-a citit pe ea, a spus preotului: „Preoteasa ta va naste o fata: sa o numesti Eva”. Precum s-a si facut.

Odata au adus de la Telelides la Hagi efendi, intr-o zi de miercuri, o musulmanca oarba pe numele Fatma, ca sa-i citesca si sa se faca bine. Fiindca era inchis, insotitorii oarbei au batut in usa chiliei lui destul timp, si nedeschizand au lasat-o afara si au mers la odihna. In ceasul acela o femeie din sat, careia i-a anchilozat mana, a mers la chilia lui hagi efendi si a luat pamant de sub pragul usii, cu care frecandu-si mana s-a facut bine. (Asa faceau toti farasioti in zilele acelea cand era inchis, si nu-l deranjau). Cand a vazut-o pe oarba, a intrebat-o de ce asteapta, iar aceea i-a spus pricina. Atunci sateanca i-a spus: – Ce stai si pierzi timpul? Nu stii ca Hagi efendi nu deschide miercurea si vinerea? Ia pamant de la pragul usii lui si ungeti ochii si te vei face bine, asa cum toti facem in aceste zile cand ne imbolnavim.

Sateanca a plecat in treaba ei. Musulmanca, desi la inceput s-a mirat de ceea ce auzise, dupa aceea insa a inceput sa caute pragul usii si, aflandu-l, a luat pamant, a inceput sa-si frece ochii cu el si indata a inceput sa bata ca o nebuna la usa parintelui Arsenie, care a deschis si, vazand ca este musulmanca, desi nu vorbea in ziua aceea, a facut pogoramant si a intrebat-o ce vrea. I-a spus motivul si Parintele a luat Evanghelia, i-a citit si indata i-a venit lumina ochilor ei. Atunci aceea, de mare bucurie, a cazut la picioarele lui si i s-a inchinat cu evlavie, dar parintele a certat-o si i-a spus: – Daca vrei sa te inchini, inchina-te lui Hristos, care ti-a dat lumina, si nu mie. Dupa aceea femeia bucuroasa a plecat sa-i caute pe insotitorii ei, si au plecat apoi spre satul lor.

Din Kelmiri au adus la Hagi efendi o femeie leproasa careia i-a citit si i-a curatat lepra. Si, dupa cum povestea Prodromu Kartisinoglu, fata ei era gingasa ca fata unui copil.

Farasiotii din Drama care s-au stabilit la Tesalonic au povestit ca doi Sehi (intai statatori ai neamului musulman si vrajitori) din Hatzi-Pechtes l-au vizitat pe Parintele Arsenie. Parintele i-a primit si le-a facut cafea. Sehi au inceput insa sa-i puna intrebari neghioabe si ametitoare, ce aduceau numai durere de cap. Parintele, ca sa se debaraseze de ei, le-a spus: – Nu va pot asculta, deoarece ma doare capul. Aceia insa n-au inteles si unul dintre ei au spus Parintelui: – Parinte Efendi, iti vom face un talisman pe care, daca-l vei purta, in toata viata ta nu te va durea capul. Parintele le-a spus atunci cu asprime: – Am mai multa putere decat a voastra si cu puterea lui Hristos pot sa fac sa nu va miscati deloc din locul in care stati. I-a lasat indata si a mers alaturi, in chilia sa. Cand si-au terminat cafeaua sehii au vrut sa plece, dar in nici un chip n-au putut sa se mute din locul unde stateau, deoarece se simteau legati cu o legatura nevazuta. Atunci au fost nevoiti sa il strige pe Parintele Arsenie, ca sa-i dezlege. Parintele a mers imediat, dar nu le-a vorbit nimic, ci numai le-a facut semn sa plece. Doar asa au putut sa se destepeneasca de la locurile lor. Sehii si-au inteles greseala lor si i-au cerut iertare Parintelui spunandu-i din mers: – Parinte Efendi, iarta-ne! Puterea ta este mai mare, pentru ca o iei din marea ta credinta. Noi lucram cu satana.

Alta data, povesteau aceiasi, la pomenirea Sfantului Ioan Gura-de-Aur, dupa Sfanta Liturghie credinciosii s-au asezat sa manance langa biserica. Acolo, la Sfantul ioan Gura-de-Aur era un izvor de aghiazma care iesea din belsug din gaura unei stanci si care cadea apoi in cascada de sus, in raul Zemanti. Uneori izvorul se tragea inapoi cu totul si se pierdea. In timp ce oamenii mancau, o femeie s-a ridicat si a mers sa ia putina apa. In clipa aceea apa se tragea inapi si femeia a alergat la Hagi efendi sa-i spuna aceasta. Hagi efendi a luat Evanghelia si a mers la gaura din stanca, a ingenunchiat si a citit putin, dupa care apa imediat a revenit.

Aceasta s-a intamplat de multe ori. Apa se retragea si revenea din  nou dupa o bucata de vreme. Atanasie Levidis spune ca acest fenomen de „flux si reflux” era firesc. Insa robul lui Dumnezeu Hagi efendi ruga pe Stapanul sau, Dumnezeu, si Acela i-o aducea cand voia, fara sa astepte.

O chercheza (musulmana) a rugat pe Prodromul lui Kapalus sa-i aduca un talisman de la Hagi efendi, deoarece era stearpa, iar barbatul ei era gata sa o lase din pricina asta. Lui Prodromul i-a fost mila de ea, deoarece era orfana si singura, fara nici o rudenie, si lasandu-si treaba a venit in sat. Deoarece era tarziu cand a ajuns n-a indraznit sa mearga el insusi la Parintele, ci a spus oarecarui epitrop sa mearga el. Epitropul a mers si a luat un talisman, adica rugaciunea pe care i-ar fi citit-o in cazul ei, scrisa pe o hartie. Fiindca stia ca chercheza era bogata – barbatul ei era mare crescator de animale – a fost biruit de lacomie, luand rugaciunea Parintelui Arsenie, ce era impaturita, a infasurat-o cu o insemnare de a lui, unde scrise sa se trimita piei, branza, carne etc, chipurile cerute de Hagi efendi. Le-a dat dupa aceea lui Prodromu si acela, fara sa stie nimic, a doua zi a mers si le-a dat cherchezei cu ale carui terenuri se invecina. Aceea purta cu evlavie talismanul, iar insemnarea luind-o, i-a trimis epitropului cele ce-i scrisese, crezand ca acela le va duce Parintelui Arsenie. Anul urmator chercheza a dobandit un copil si a trimis in continuare multe lucruri epitropului, fara ca Parintele sa stie ceva. Dupa doi ani a aflat, l-a chemat pe acel epitrop si i-a facut observatii. Epitropul insa, in loc sa ceara iertare, din pacate nu recunostea. Atunci Parintele Arsenie i-a spus: – E mai bine sa platesti in aceasta viata, decat sa te osandesti. De aceea, din clipa aceasta, sa se umple trupul tau de bube si sa te manance atata timp cat si mancat si tu branza si carnea cherchezei.

Din clipa aceea trupul epitropului s-a umplut de bube si de o mancarime mare. Insa n-a putut suporta mancarimea, si mergand la Parintele Arsenie i-a cerut iertare. Acela l-a iertat, i-a citit si s-a vindecat.

Canaghiotis al lui Entzarapidi, cand era de 20 de ani a innebunit din pricina unei fete de care s-a indragostit. Nebunia lui era foarte grava si nu-l puteau lega. In cele din urma fratele lui, impreuna cu altii, l-au legat in vreme ce dormea si l-au dus la Hagi efendi. Indata ce Parintele a deschis usa chiliei sale, ca sa vada cine bate si ce vrea, nebunul, cu toate ca era legat in lanturi, s-a napustit asupra Parintelui Arsenie ca sa-l loveasca cu mainile sale legate in lanturi. In clipa aceea Parintele a spus: – Doamne Iisuse Hristoase! Si apoi: – Inapoi, satano!

Nebunul s-a strans indata ca un ghem. Apoi Parintele a luat Evanghelia, i-a citit si s-a facut bine pe loc. Apoi si-a intemeiat si familie.

Osia Karamuratidu, cand era tanara casatorita, purta o broboada colorata de smirna. Parintele Arsenie in repetate randuri i-a facut observatii, ca sa o lepede si sa poarte una modesta, precum purtau toate femeile din Farasa, dar aceea nu l-a ascultat. Intr-o zi cand a vazut-o din nou i-a spus cu asprime: – Nu voiesc boli frantuzesti in Farasa. Daca nu asculti, sa stii ca pruncii pe care ii vei naste, dupa ce se vor boteza iti vor pleca ingerasi si nu te vei bucura de nici unul.

Din pacate, nici acum nu l-a ascultat, ci numai dupa ce i-au plecat doi ingerasi, a aruncat broboada cea pestrita si a mers la Parintele Arsenie cerandu-si iertare. Iar Parintele, dupa ce a iertat-o i-a spus: – Du-te acum cu binecuvantarea Domnului si pe primul copil ce-l vei naste, care va fi baiat, il vom numi Arsenie, iar pe al doilea, care va fi fata, o vom numi Irina. Precum s-a si facut.

Stela Koglanidu povesteste ca au adus in casa ei parinteasca un turc mut in varsta de 30 de ani, si tatal ei l-a luat si l-a dus la Parintele Arsenie, ca sa-i citeasca si sa se faca bine. In timp ce Hagi efendi ii citea Evanghelia, inainte de a termina, mutul a inceput sa vorbeasca. Apoi l-a adus iarasi la casa sa pe mutul care acum vorbea. A doua zi rudele lui l-au luat si au plecat.

Sotiria Hristoforidu a povestit ca pe o turcoaica oarba, pe nume Meriama, au adus-o la Parintele Arsenie, care i-a citit si i-a revenit lumina ochilor ei.

Odata au venit turcii sa-l prade pe Hagi efendi. Auzind ca merge multa lume la Parintele Arsenie, ei au crezut ca are multi bani. Parintele insa nici n-a pus vreodata mana pe bani. Talharii au mers intr-o miercuri, ca sa-l afle negresit in chilie, deoarece au aflat ca miercurea si vinerea sta inchis in chilia sa. Doi dintre ei au ramas afara, iar al treilea, dupa ce a intrat pe fereastra, a deschis usa chiliei Parintelui si a pasit cu un picior inauntru. Acea privire a Parintelui Arsenie ai fi spus ca a fost curent electric, caci l-a intepenit asa cum se afla, inarmat cu cutite si pistoale, cu un picior inauntru si cu celalalt afara. Parintele, dupa ce i-a aruncat privirea aceea, si-a continuat pravila sa netulburat. Insa ceilalti doi hoti, ce erau afara, au inceput sa se nelinisteasca, deoarece cel dinauntru intarzia si se lumina de ziua; asa ca au intrat si ei inauntru. Cand l-au vazut pe prietenul lor nemiscat, cu un picior inauntrul chiliei si cu celalalt afara in holul ingust, i-a cuprins frica. Atunci au inceput sa-l roage pe Parintele Arsenie sa-l ierte si sa-l dezlege pe prietenul lor de acea lagatura nevazuta. Parintele, fara sa-si intrerupa pravila sa i-a facut semn sa plece si astfel a putut fi dezlegat si au plecat. Turcii au marturisit dupa aceea si celorlalti turci ce au patit si spuneau: – Aman, aman! Sa nu mergeti sa-l furati pe Hagi efendi!

Simeon Karausoglu a povestit ca Ioan Karausoglu a avut un ogor ce se afla dincolo de paraclisul inchinat Sfantului Gheorghe. Intr-o zi cand a mers la ogorul sau, a aflat un zid ce ingradea o bucata de pamant daramat si un trup omenesc dezgropat, care fusese ingropat in capul zidului. Trupul acesta omenesc era neputrezit si se vedea ca a fost ingropat de multi ani, deoarece imbracamintea sa era de epoca veche. Ioan a mers infricosat la Hagi efendi si i-a spus ce a vazut. Parintele a pornit imediat intr-acolo, fiind urmat si de alti farasioti. Indata ce s-a apropiat Parintele si a vazut trupul neputrezit, le-a spus celor de fata sa sape mormant, in vreme ce el citea rugaciuni de dezlegare deasupra trupului neputrezit. Cand au terminat mormantul, l-au ingropat din nou si au plecat. Pe drum, la intoarcere, Parintele Arsenie le-a spus: „Nu va nelinistiti, dupa trei zile veti vedea ca va putrezi”. Intr-adevar, cand au mers dupa trei zile, pamantul coborase mult si se vedea mormantul groapa, pentru ca a putrezit tot trupul si au ramas numai oasele.

Moise Koglanidis a povestit ca un turc din satul Ahghiavudes a pradat Biserica si in afara de toate sfintele vase, a luat si imbracamintile de argint ale Evangheliilor, iar Evangheliile le-a aruncat pe jos. Toata Farasa s-a tulburat. Cand au vazut Evangheliile aruncate, imi spunea primarul, toti au incercat sa-l afle pe acest turc necurat. Parintele Arsenie insa nu s-a tulburat deloc, si le-a spus si celorlalti sa nu se nelinisteasca, deoarece talharul va veni singur tarandu-si picioarele. Dupa cateva zile il aduc pe talhar la Hagi efendi ca sa-i citeasca si sa-l vindece, deoarece, pe langa faptul ca s-a indracit a si paralizat de la mijloc in jos si picioarele si le tara. A inapoiat Sfintele Vase pe care le-a furat. Si de atunci nu mai putea fura, caci parintele Arsenie nu l-a vindecat pe loc, ci l-a lasat o bucata de timp asa cum era, ca sa ia pilda turcii si sa respecte Biserica noastra. Intr-adevar, s-au infricosat turcii din imprejurimi. Plecand in 1924, isi aduce aminte Vasile Karopulos ca, trecand prin Ahghiavudes, Parintele Arsenie i-a citit talharului si l-a vindecat de diavol si de paralizie.

Prodromul Eznepidis a povestit ca odata au venit multi turci in sat si s-a intamplat ca el sa fie bolnav la pat zvarcolindu-se ca un peste de niste friguri puternice. Cand l-au instiintat nu stia ce sa faca, aflandu-se intr-o situatie dificila, ca primar, de care depindea soarta satului. Atunci a spus celor ce erau in jurul lui sa-l ia, asa cum era, si sa-l duca la Hagi efendi. Ceea ce a facut. Hagi efendi, cand l-a vazut in aceasta stare si afland ca au venit turci, n-a mai apucat sa-i citesca, ci, fara sa piarda deloc timp, a luat un candilocher (lumanare subtire pentru aprins candela), l-a binecuvantat, l-a impaturit in mana sa cea dreapta si i-a spus: „Fugi, voinicule, cu binecuvandarea lui Hristos si alunga pe turci ca sa nu intre in satul nostru”. Indata s-a facut bine cu binecuvantarea sa, a adunat voinicii satului si a alungat pe turci, fara ca sa li se pricinuiasca nici o rana.

Farasa fiind o comuna ortodoxa in plin teritoriu stapanit de musulmani, se intampla adeseori ca sa fie atacata de catre cete de talhari turci, situatie care era tolerata de catre politia turca, fapt pentru care crestini din Farasa umblau inarmati pentru aparare, la lupte participand adeseori si copiii. Datorita faptului ca umblau mereu inarmati, uneori atunci cand erau petreceri si se consuma alcool ieseau altercatii. Pentru a preintampina aceste lucruri, parintele Arsenie boteza copiii cu nume care nu se sarbatoreau: Atena, Elefterios; datorita acestui fapt s-au redus petrecerile onomastice in Farasa, si s-a redus pericolul ca venind turcii sa gaseasca oamenii bauti, precum s-au redus si altercatiile dintre ei. Datorita faptului ca parintele Arsenie boteza dupa voia sa si nu dupa cea a parintilor sau a nasilor, a fost considerat de multi capricios si dificil.

Acelasi (Prodromul Eznepidis) povestea iarasi ca, alta data au venit iarasi multi turci sa intre in Farasa. Barbatii lipseau din sat, unii fiind la ogoarele lor indepartate, altii erau in calatorie. Atunci a fost nevoit sa adune copii cei mici, numai ca sa arate ca sunt multi, dupa care i-a alungat pe copii poruncindu-le sa se ascunda. Cativa batrani care mai erau s-au imprastiat si ei, ramanand el singur, hotarat mai bine sa moara decat sa ii vada pe turci in sat. I s-au terminat cartusele si turcii l-au prins viu. Dupa ce l-au legat bine, l-au dus acasa la el si l-au urcat pe terasa, acolo unde i-au ridicat spanzuratoarea. Acolo l-au chinuit ca sa le dea tot ce are, dupa care voiau sa termine cu el. In clipa aceea, pe cand il chinuiau, nici el nu stia de ce i-a venit sa spuna turcilor: „tot ce am, este la Hagi efendi”. Turcii nu pierd vremea, si il duc la Parintele Arsenie. Cand Parintele a deschis usa si a vazut aceasta scena, s-a infuriat si a inceput sa-i certe pe turci pentru ca l-au legat si sa-l dezlege degraba. Le-a spus inca si „ticalosi de turci”. Capitanul lor s-a maniat si si-a tras hangerul ca sa-l taie pe Hagi efendi. Atunci Hagi efendi ii spune capitanului turc: -Coboara-ti mana uscata tot acum! Si o, minune! Mana turcului a cazut anchilozata in jos, si hangerul i-a cazut pe pamant. Cand ceilalti turci din ceata au vazut aceasta, au inceput sa tremure de frica, iar capitanul lor il ruga pe Parintele Arsenie sa-i vindece mana sa. Parintele Arsenie i-a facut semnul Sfintei Cruci pe mana si i-a vindecat-o. Si dupa ce au dezlegat pe primar i-a certat sa nu calce in sat. Si intr-adevar, din ceata aceea nimeni n-a mai calcat in Farasa.

Viata placuta lui Dumnezeu petrecand si vas cinstit Mangaietorului facandu-te, purtatorule de Dumnezeu Arsenie, te-ai aratat si primitor al darului facerii de minuni, tuturor dandu-le grabnic ajutor, Parinte Cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roaga-l, sa ne daruiasca noua mare mila. (Troparul – glas III)

De floarea cea de curand rasarita a Kapadociei si pe vasul cel de mult pret al virtutilor, pe Sfintitul Arsenie sa il laudam, caci acesta ca un inger in trup petrecand, s-a facut partas tuturor Sfintilor, cu care se roaga totdeauna lui Hristos, sa ne daruiasca iertare de greseli. (Condacul – glas IV, podobie: „Cel ce Te-ai inaltat pe Cruce”)

Marimu-te pe tine, partasule al Cuviosilor prin petrecerea in nevointa cea sfanta; Marimu-te pe tine lauda monahilor si a preotilor, a Kapadociei slava, Parinte Arsenie. (La marimuri)

Oprește zgomotul exterior pentru a auzi ce vrea sufletul tău.

 Atenție: de ce ne distrug plăcerile obișnuite?

Cum ne ridicăm de obicei starea de spirit atunci când suntem obosiți, dezamăgiți, am făcut o greșeală jignitoare? Mâncare gustoasă, cumpărături impulsive, seriale... Obținem o „plăcere rapidă” și credem că am devenit fericiți. Așadar, de ce după o astfel de „fericire”, rămâne un gol interior? Serghei Nikolaevici avertizează: atunci când bucuria devine un scop în sine, separată de iubire, se transformă într-o pasiune distructivă. Dacă tu: ai pierdut obiceiul de a ne bucura de lucrurile mărunte, ești predispus la tristețe și te învinovățești adesea, ești blocat în aceeași situație și nu asculți indicațiile sufletului tău – atunci ai nevoie urgentă de o „reîncărcare a sentimentelor”.

Plăcerile rapide (mâncare, cumpărături) creează dependență și un gol interior deoarece oferă o satisfacție temporară a ego-ului , nu o împlinire a sufletului. Când bucuria devine un scop în sine și este decuplată de iubire, ea se transformă într-o pasiune distructivă

Pentru a evita această capcană și a-ți reîncărca sentimentele, îți poți rearmoniza viața prin câteva acțiuni conștiente:

• Conectează-te cu Iubirea Divină și Universală: Acceptă că nicio valoare sau plăcere lumească nu trebuie să devină unicul tău scop în viață . Iubirea trebuie să fie starea ta de bază, din care izvorăște bucuria, nu invers. 
• Practică Iertarea și Renunțarea la Învinovățire: Tristețea apare adesea din cauza atașamentelor și a nerealizărilor . Învață să accepți greșelile trecutului și eliberează-te de resentimente pentru a permite energiei sufletului să circule liber . 
• Reînvață să te bucuri de lucrurile mărunte: Înlocuiește plăcerile artificiale cu starea de prezență și recunoștință. Bucură-te de natură, artă sau conexiuni umane autentice.
• Ascultă-ți intuiția: Fii atent la propriile nevoi interioare și evită să rămâi blocat în tipare repetitive. Redescoperă-ți echilibrul interior prin meditație, plimbări sau lectură reflexivă.
• 
  

Ridicarea stării de spirit prin plăceri rapide funcționează doar pe moment. Atunci când mâncarea, cumpărăturile sau ecranele devin soluții de urgență, ele doar maschează problema de fond.

De ce apare golul interior?

• Tratează doar simptomul: Plăcerile rapide oferă dopamină instantanee, nu împlinire sufletească.
• Consumă energie vitală
  : Căutarea fericirii exterioare epuizează resursele interne.
• Separă bucuria de iubire: Plăcerea devine un scop în sine, devenind distructivă.
• Blochează semnalele sufletului: Mecanismele de coping ignoră intuiția și lecțiile de viață.

Cum să îți reîncarci sentimentele

• Acceptă greșelile: Nu te mai învinovăți pentru momentele de slăbiciune.
• Schimbă focalizarea: Caută bucuria în conexiuni umane, nu în obiecte.
• Redescoperă simplitatea: Reînvață să apreciezi momentele mărunte, fără stimuli externi.
• Ascultă-ți intuiția: Oprește zgomotul exterior pentru a auzi ce vrea sufletul tău.

De ce se tem diavolii de psalmi?

 1. Pentru că psalmii sunt rugăciuni insuflate de Duhul Sfânt

Psaltirea nu este o carte obișnuită. Este o colecție de 150 de rugăciuni și cântări alcătuite sub insuflarea Duhului Sfânt, prin gura Sfântului Proroc și Împărat David. Aceste cuvinte nu sunt doar poezie religioasă, ci foc ceresc, cuvânt viu care taie, curăță și izgonește. Diavolul, fiind duhul întunericului, nu poate suferi focul luminii dumnezeiești. Când un om rostește psalmii, nu mai vorbește el singur, ci este însoțit de harul Duhului Sfânt.

> "Cuvintele psalmilor ard pe demoni precum soarele arde noaptea", spunea un alt părinte.

2. Psalmii sunt sabie cu două tăișuri: laudă și rugăciune

Psalmii nu sunt doar cereri, ci și cântări de laudă, mulțumire, pocăință și nădejde. Diavolul nu suportă lauda adusă lui Dumnezeu, căci el a căzut tocmai din mândrie, vrând să ia slava lui Dumnezeu. De aceea, când un om Îl laudă cu psalmii, îl rănește pe vrăjmaș în miezul mândriei lui.

> Psalmul 149:6: „Laudele lui Dumnezeu să fie în gura lor și sabia cu două tăișuri în mâinile lor” — aceasta este imaginea omului care se roagă cu psalmi: în gura lui laudă, în mâinile lui sabie.

3. Psalmii curățesc inima și fac loc harului

Diavolul are loc într-o inimă murdară, agitată, neluminată. Psalmii liniștesc sufletul, aduc smerenie, trezvie și pocăință. De aceea, când un om citește psaltirea, el zidește în sine templu al Duhului Sfânt, iar diavolul fuge, căci nu poate sta acolo unde locuiește Dumnezeu.

4. Psalmii cheamă îngerii, iar unde sunt îngerii, dracii nu pot zăbovi

Părinții Bisericii spun că fiecare psalm este o rugăciune îngerească. Cine citește psaltirea imită pe îngeri, iar aceștia se apropie de cel ce se roagă. Diavolul, fiind în vrăjmășie cu îngerii, se cutremură și pleacă.

5. Frica de ispite este o capcană

Unii creștini se tem să citească Psaltirea, crezând că vor fi încercați sau ispitiți mai tare. Dar această teamă este o înșelare. De fapt, citirea psalmilor ne întărește în ispită, ne dă arme și scut. Fără ea, mergem în luptă dezarmați.

Părintele Paisie o spune limpede:

> „Creștinii care nu citesc Psaltirea de frica ispitelor sunt ca soldații care refuză să ia arma cu ei pe câmpul de luptă.”

Puterea triplă: Psaltire + post + smerenie

Această combinație este letală pentru duhurile rele.

Psaltirea este sabia cuvântului.

Postul este biciul care slăbește trupul și pune sufletul în lucrare.

Smerenia este terenul pe care se pogoară harul.

> „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har.” (Iacov 4, 6)

Sfinții, cu aceste trei arme, nu doar că alungau diavolii, dar coborau și îngerii, sfințeau locurile și oamenii. Nu prin puterea lor, ci pentru că deveneau vase curate ale harului.

Îndemn final 

Dacă vrei să-L simți pe Dumnezeu mai aproape, dacă vrei să simți pacea, curăția, lumina — ia Psaltirea și citește câte puțin în fiecare zi. Nu te teme. Harul vine treptat. Ispitele pot veni, dar ele nu sunt semn că greșești, ci că te apropii de Dumnezeu și diavolul se tulbură. Ține-ți sabia în mână și mergi înainte, cu încredere. > „Cine citește psalmii, merge pe cale cu îngerii; iar cine îi cântă cu inimă zdrobită, are Cerul aproape.” – Părinții pustiei

Aducerea moaștelor Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți Chir și Ioan 28 Iunie

 Acești sfinți pătimitori de chinuri, Chir și Ioan, au pătimit pentru Hristos în 31 de zile ale lunii ianuarie, pe vremea împărăției lui Dioclețian, în cetatea care se numea Canopos, care era departe de Alexandria ca la 12 stadii.

Acești sfinți pătimitori de chinuri, Chir și Ioan, au pătimit pentru Hristos în 31 de zile ale lunii ianuarie, pe vremea împărăției lui Dioclețian, în cetatea care se numea Canopos, care era departe de Alexandria ca la 12 stadii. După mucenicescul lor sfârșit, creștinii luând în taină sfintele lor trupuri, le-au îngropat cu cinste. Iar după trecerea a mulți ani, tămăduitoarele lor moaște au fost aflate într-acea vreme când creștinii întărindu-se mai mult decât elinii cei închinători la idoli, au început pretutindeni a zidi biserici fără opreliște, iar mai ales în vremea împărăției marelui Teodosie, care a biruit pe tiranul Maxim al Apusului cu toate puterile sale, prin rugăciunile cuvioșilor părinți, care viețuiau în pustiile Egiptului și la care împăratul Teodosie a trimis într-adins, având trebuință de rugăciunile lor spre ajutor. Intre acești părinți cu cuviință este a pomeni pe unul, cu numele Senufie, slăvit întru minuni, care petrecea în Schit și pentru care împăratul a scris patriarhului Teofil al Alexandriei să-l trimită în Constantinopol la dânsul, ca prin binecuvântarea și cu rugăciunile lui să se înarmeze împotriva vrăjmașilor.

Deci Teofil, voind să împlinească porunca împăratului, s-a dus el însuși în Schit la Cuviosul părinte Senufie, ca să-l roage să meargă la Constantinopol la împăratul Teodosie; dar acela nicidecum nu a voit să iasă din chilia sa. Iar după multă rugăminte și îndemnare a patriarhului, cuviosul supărându-se, și-a luat rasa și toiagul, pe care ridicându-le în sus spre răsărit și înălțându-și ochii spre cer, a grăit: „Doamne, Dumnezeul puterilor, mă rog Ție cu smerenie, dă rasei și toiagului acestuia acea putere pe care mi-ai fi dat-o mie cu a ta milostivire, de aș fi mers acolo”.

Astfel rugându-se, a dat rasa și toiagul patriarhului, zicându-i: „Acestea să le trimiți împăratului în locul meu și să-i scrii ca în timp de război să pună rasa pe dânsul, iar toiagul să-l ia în mână și să meargă cu îndrăzneală înaintea oștilor lui împotriva vrăjmașilor și va vedea slava lui Dumnezeu”. Iar patriarhul a trimis acelea împăratului și i-a spus lui cuvintele cuviosului. Iar împăratul primindu-le cu credință și făcând după cuvântul cuviosului, a câștigat mare biruință asupra vrăjmașilor. Deci spre aducerea aminte a acelei biruințe și spre pomenirea Cuviosului Senufie, alexandrinii au făcut asemănarea împăratului, săpată și pusă pe un stâlp înalt, având rasa călugărească pe dânsul și toiagul ținându-l în mâini. Și în toți anii prăznuiau cu dănțuire ziua acelei biruințe, mulțumind lui Dumnezeu. De atunci mai ales au început a se zidi biserici lui Dumnezeu în Alexandria și în tot Egiptul, pentru că se înmulțise creștinătatea.

Și când Patriarhul Teofil a voit să zidească o biserică aleasă în Canopos în numele Sfinților Apostoli, în acea vreme s-au aflat moaștele Sfinților făcători de minuni Chir și Ioan. Aceasta a fost după sfârșitul lui Teodosie și pe timpul împărăției fiului său, Arcadie. Iar despre aducerea moaștelor Sfinților Mucenici Chir și Ioan se scrie în viața Sfântului Chirii, patriarhul Alexandriei, că aproape de Canopos, ca la două stadii, este un loc care se numește Manutin, care mai înainte era sat. Acolo era o capiște veche și locuință diavolească, fiind foarte înfricoșat locul acela, deoarece multe duhuri necurate petreceau acolo. Deci când patriarhul Teofil era încă între cei vii, dorea să curețe locul acela de diavoli și să-l facă loc sfânt, spre mărirea lui Dumnezeu, dar având multe împiedicări și apropiindu-i-se sfârșitul vieții, n-a putut să-și ducă gândul său la îndeplinire. Atunci Sfântul Chirii, moștenitorul scaunului lui Teofil, a început a se îngriji de aceasta și se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul să-i dea de sus ajutor și putere, pentru biruirea și izgonirea din locurile acelea a duhurilor necurate. Deci îngerul Domnului i s-a arătat în vedenie, poruncindu-i ca să aducă cinstitele moaște ale Sfinților Mucenici Chir și Ioan la locul ce se numește Manutin, că astfel va fugi de acolo diavoleasca putere.

Și făcând aceasta Sfântul Chirii, a adus în Manutin moaștele sfinților, zidind acolo o biserică în numele lor. Atunci îndată s-au gonit de acolo necuratele duhuri și s-a făcut în acel loc izvor de tămăduiri, ce izvorăsc din moaștele mucenicilor. Deci se cuvine să se pomenească oarecare minuni ale acestor sfinți, pe scurt.

În zilele prea sfințitului Evloghie, patriarhul Alexandriei, un fiu de-al lui Iulian, mai marele cetății, cu numele Amonie, avea împrejurul grumajilor săi oarecare vătămări dureroase care creșteau înăuntrul trupului. Acele vătămări care doctorii le numesc scrofule au crescut și s-au umflat din zi în zi, i-au îngreunat grumajii și îl îngrozeau cu moarte. Și chemând mulți doctori, nimic n-au aflat spre vindecare, din care pricină tatăl și fiul mâhnindu-se, i-au lăsat pe aceia și au alergat la Sfinții făcători de minuni Chir și Ioan, rugându-se cu lacrimi lângă cinstitele moaște, ca să dea tămăduire fiului său.

Atunci acela, arătându-se în vedenie, au poruncit tânărului, care se îngâmfa pentru slavă și bogății, să-și lepede mai întâi mândria sa și, în semn de smerenie, să măture gunoiul din casa lor; apoi să facă un plasture de ceapă amestecat cu pâine și să oblojească tot grumajul și gâtlejul. Și după ce a făcut aceasta, îndată i s-au închis vătămările, și Amonie a luat tămăduire, cu rugăciunile sfinților doctori fără de plată. Insă tot același Amonie, după câtăva vreme, uitând sfatuirile sfinților, s-a înălțat cu mândria și iarăși s-a îmbolnăvit de altă boală, care îi era pedeapsă pentru neascultarea lui. Prin boala aceea pântecele lui îi era foarte greu, din care pricină stomacul său nu putea să primească deloc nici mâncare, nici băutură; ci toate cele ce îi intrau pe gură, îndată i se întorceau înapoi.

Atunci iarăși a alergat cu lacrimi, rugându-se Sfinților răbdători de chinuri Chir și Ioan, doctorii săi cei încredințați. Iar aceia, arătându-i-se lui în vis, mai întâi l-au ocărât pentru mândria lui, apoi i-au poruncit să-și lepede hainele cele de mult preț și să se îmbrace într-o haină de păr și, luând vasele cele de apă, să aducă apă rece la frații cei neputincioși și săraci, pentru adăparea lor. Iar după ce Amonie a făcut aceasta fără lenevire, sfinții iarăși i s-au arătat și i-au poruncit, ca, luând untdelemn din candelele lor, asemenea și ceară din lumânările aprinse lângă raclele lor, să facă un plasture și să-l lipească de pântecele său. Aceasta făcând Amonie, s-a făcut sănătos.

Un alexandrin, anume Teodor, fiind multă vreme orb de amândoi ochii, a fost dus la Manutin, în biserica unde erau moaștele sfinților răbdători de chinuri și acolo se ruga cu osârdie pentru luminarea ochilor săi. Deci sfinții i s-au arătat în vedenie și i-au poruncit să meargă și să se spele la izvorul care era aproape de biserica lor. Iar el ducându-se, s-a spălat, și când și-a șters fața cu băsmăluța îndată a văzut în băsmăluță albețile care căzuseră din ochii lui ca niște solzi. Deci s-a întors de la biserică cu bucurie, arătând la toți orbiciunea sa cea căzută în băsmăluță.

Un alt bărbat, anume Calos, plăcut lui Dumnezeu după nume și după viață, din întâmplare căzând de pe o scară, și-a sfărâmat fluierul piciorului în multe bucăți, și-l durea foarte tare. Și chemând mulți doctori și neputând dobândi nici un ajutor de la ei, a alergat cu credință mare la acești doctori fără de arginți, Chir și Ioan, și ungân- du-i piciorul cu untdelemn din candele lor, s-a tămăduit în același ceas.

Un om, anume Isidor de la Maiuma, avea durere înăuntru, la rărunchii săi, care, putrezind, s-au prefăcut în sânge și în flegmă, astfel că scuipa cu sânge. Și neputând omul acela să se tămăduiască cu nici un fel de doctorii, a alergat la moaștele cele tămăduitoare ale sfinților răbdători de patimi și aceia i s-au arătat, nu în vedeniei ci la arătare și i-au dat lui să mănânce o bucată de chitrin. Iar acela, primind acea bucată din mâinile lor, nu știa de la cine o primește deoarece socotea, că aceia sunt din poporul ce venise să dea închi­năciune sfintelor moaște ale mucenicilor. Și după ce a mâncat ceea ce i se dăduse, îndată s-a tulburat stomacul lui și a vărsat un vierme mare, care rodea ficații lui, iar sfinții fără de arginți s-au făcut nevăzuți. Iar el făcându-se sănătos în acel ceas, a dat mulțumire lui Dumnezeu și plăcuților Lui.

Un om, anume Mina, mai marele cetății Filoponiei, fiind cuprins de o boală cumplită cu friguri, i s-a adaos pe lângă aceasta și împietrirea stomacului, căci i s-a încuiat stomacul. Și câte leacuri îi dădeau pe gură doctorii, toate rămâneau fără de folos, și încă mai rău i se umfla pântecele, neputând să iasă afară. Și a pătimit bărbatul acela așa două săptămâni, suferind acea cumplită durere, încât se deznădăjduise din partea doctorilor, dar aducându-și aminte de Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan, a poruncit să-l ducă cu patul în Manutin la tămăduitoarele lor moaște. Acolo, rugându-se el cu lacrimi și adormind puțin, i s-au arătat sfinții și i-au dat să mănânce o smochină. Și deșteptându-se din somn a găsit smochina pe pat lângă el și, luând-o, a mâncat-o și îndată i s-a dezlegat stomacul și s-a făcut sănătos.

Un alt Mina, care era ca acel vechi Asail, ușor și grabnic cu picioareleca o căprioară de cele din țarină, s-a îmbolnăvit după aceea foarte tare de picioare, încât nici nu putea păși; și a zăcut multă vreme în pat, umflându-se foarte picioarele lui. Deci a poruncit să-l ducă cu patul la Sfinții făcători de minuni Chir și Ioan. Și după ce și-a uns picioarele cu untdelemn de la candelele care ardeau la cinstitele lor moaște, îndată s-a sculat sănătos și umbla bine cu picioarele cele tămăduite, mulțumind lui Dumnezeu și sfinților Lui.

O femeie cu numele Teodora, bând apă, din întâmplare a băut o broscuță mică, însă nu știa ce a băut și acea broscuță a crescut în pântecele ei. Deci la început, cât a fost mică acea broască, îi făcea puțină durere înăuntru, iar după ce a crescut mare, s-a mărit și durerea, încât femeia aceea nu avea odihnă nici ziua, nici noaptea de acea cumplită durere. Deci se văita cu amar și se tăvălea pe pământ, și nimeni nu putea să-i ajute ei, nici să cunoască care îi este boala. Și mulți socoteau că ea este muncită de diavol; deci au adus-o la acești Sfinți tămăduitori Chir și Ioan, care, arătându-i-se noaptea, i-au poruncit, ca, mai înainte de primirea mâncării, să bea apă multă. Și după ce femeia a făcut aceasta, stomacul ei îndată s-a tulburat și a vărsat o broască mare și astfel s-a făcut sănătoasă. Deci toți cei care au văzut aceasta, minunându-se, au slăvit pe Dumnezeu și pe plăcuții Lui.

După acea femeie Teodora, a alergat un bărbat oarecare, anume Teodor, la sfinții doctori fără plată, având înăuntru otravă dată de niște oameni răi. Acela, bolind foarte tare, nu putea să câștige ajutor de la doctori. Deci rugându-se el cu lacrimi pentru sănătatea sa, sfinții i s-au arătat în vedenie, poruncindu-i să mănânce o jivină, care pe grecește se numește scolopendra. Și deșteptându-se el din vedenie, s-a întărit cu semnul Sfintei Cruci, pentru că socotea că este o nălucire drăcească și iarăși se ruga către sfinți, cerând sănătate. Iar în altă noapte, sfinții i s-au arătat iarăși, poruncindu-i același lucru. Dar el nu credea, fiindcă acea jivină este plină de otravă, iar nu de tămăduire. Și i s-a făcut lui și a treia oară aceeași arătare; dar nici așa n-a ascultat, părându-i-se că aceea este o nălucire a vrăjmașului. Dar într-a patra noapte, sfinții i s-au arătat, nu în vis, ci la arătare, fiindu-le milă de boala cea grea a lui, și i-au zis: „Pentru ce nu crezi cuvintele noastre? Deci dimineață, sculându-te, mergi la izvorul nostru și ceea ce vei găsi acolo de mâncare să mănânci, că aceea îți va fi doctorie lucrătoare”.

Atunci Teodor, crezând că acea vedenie este adevărată, făcându-se ziuă, a mers la izvor și acolo a găsit un castravecior mic ce era pe jos, pe care luându-l, a început a-l mânca cu plăcere. Dar când voia să bage în gură rămășița castravetelui, a văzut într-însul cea din urmă bucățică a jivinei, care se numește scolopendra; căci acum o mâncase pe toată cu castravetele acela. Deci, temându-se foarte, a aruncat la pământ acea rămășiță, iar el a început a vărsa. Și a vărsat cu castravetele și cu jivina aceea, pe toată otrava care a fost mai înainte într-însul. Astfel s-a făcut sănătos desăvârșit și întorcându-se la biserică, s-a închinat cu mulțumire cinstitelor moaște ale tămădui­torilor săi.

O femeie, anume Maria, a venit din Babilonul Egiptului în Manutin, la sfinții făcători de minuni, având cu sine un fiu de opt ani. Prin lucrarea diavolească, aceluia i se trăsese limba din gură și atârna afară ca de o palmă de lungă, iar mărimea ei nu era după măsura limbii omenești și vederea ei era străină, fiind groasă, neagră, puturoasă și grețoasă la toți cei ce priveau spre dânsa; și curgeau neîncetat spume negre din ea. Acel copil căzând din întâmplare la pământ lângă mormântul sfinților, s-a lovit cu limba de o marmură ce se afla acolo și îndată limba slobozindu-se de batjocura aceea drăcească, s-a tras la locul ei, în obișnuita măsură de creștere, și copilul s-a făcut sănătos.

Un bărbat din Egipt, anume Evghenie, fiind bolnav de idropică, a fost adus la sfinți bolnav cu tot trupul, având pântecele foarte umflat. Aceluia arătându-i-se sfinții în vedenie, s-au atins cu mâinile de pântecele lui și i-au zis: „Evghenie, scoală-te și întoarce-te sănătos la casa ta!”. Iar Evghenie, deșteptându-se, îndată s-a slobozit de toată greutatea de idropică, ieșind el cu umblările firești, și din acel ceas a dobândit sănătate desăvârșită.

Pomenind aceste puține minuni, din cele multe ale Sfinților fără de arginți Chir și Ioan, slăvim pe Hristos Dumnezeu, Cel ce le-a dat un dar ca acesta slăvit, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh în veci. Amin.

Acatistul Sfinților Doctori fără de arginți Chir şi Ioan

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)Condacul 1

Pe Sfinții făcători de minuni și doctori fără de arginți Chir și Ioan, care au primit cununa muceniciei pentru Hristos Dumnezeu, cu credință și multă evlavie să-i cinstim pentru nevoința lor și cu dragoste să le cântăm: Bucurați-vă, Sfinților Chir și Ioan, Mărturisitori ai lui Hristos!

 

Icosul 1

Dumnezeu v-a ales pe voi, Sfinților Mucenici, să propovăduiți credința adevărată și, prin darul minunilor și al vindecărilor, să-i aduceți pe cei pierduți la adevăr. Pentru aceasta noi vă lăudăm, zicând:
Bucurați-vă, iscusiți doctori ai trupurilor;
Bucurați-vă, vestiți tămăduitori ai sufletelor;
Bucurați-vă, împlinitori ai poruncilor dumnezeiești;
Bucurați-vă, următori ai lui Hristos;
Bucurați-vă, nevoitori pentru credință;
Bucurați-vă, stele ce luminați lumea;
Bucurați-vă, săvârșitori de mari binefaceri;
Bucurați-vă, îngeri pe pământ;
Bucurați-vă, cei hrăniți cu învățăturile sfinte;
Bucurați-vă, evlavioși cinstitori ai Treimii;
Bucurați-vă, pătimitori pentru Evanghelie;
Bucurați-vă, mult râvnitori ai dreptei credințe;
Bucurați-vă, Sfinților Chir și Ioan, Mărturisitori ai lui Hristos!

 

Condacul 2

Întocmai ca o lumină dumnezeiască strălucind în Biserica lui Hristos din Alexandria Egiptului, Sfinte Chir, uimeai pe toți cu darul tămăduirilor, cu neagonisirea și cu îndrumarea duhovnicească pe care o dădeai celor vindecați, care cântau lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul 2

Prin multe osteneli ai adunat cunoștințele trebuincioase pentru a fi doctor iscusit, cunoscând iscusința lui Galien și Hipocrate, ca să aduci alinare celor bolnavi, dar ai primit de la Dumnezeu și mari puteri duhovnicești, Sfinte Chir, ca un doctor fără de arginți. Pentru aceasta te lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel credincios din pruncie;
Bucură-te, pildă a doctorilor;
Bucură-te, aducător de pace;
Bucură-te, crin al grădinii dumnezeiești;
Bucură-te, laudă a Alexandriei Egiptului; 
Bucură-te, binefăcător al creștinilor;
Bucură-te, învățător al milosteniei;
Bucură-te, vindecător plin de har;
Bucură-te, îndrumător al celor rătăciți;
Bucură-te, tămăduitor al sufletelor și al trupurilor;
Bucură-te, pururea slujitor al lui Dumnezeu;
Bucură-te, cunoscător al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, Sfinte Chir, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 3

Răsărind și crescând în vestita cetate a Edesei, ai intrat în rânduiala ostășească, apoi ai fugit de slujirea păgânătății și, aflând de nevoința Sfântului Chir și urmându-l, fericite Ioane, cinsteai pe Hristos prin fapte de virtute și-I cântai cu dragoste: Aliluia!

 

Icosul 3

Cu bucurie îți aducem laude, Sfinte Ioane, alături de toți cei ce au gustat din învățăturile tale duhovnicești și te-au avut mare doctor al trupurilor și al sufletelor, grăind către tine așa:
Bucură-te, iubitor de Dumnezeu;
Bucură-te, slujitor al semenilor;
Bucură-te, purtător de grijă al celor suferinzi;
Bucură-te, cel ce ai lepădat grijile lumești;
Bucură-te, cel ce mai întâi pe tine te-ai vindecat de patimi;
Bucură-te, cel ce spre alții te milostiveai, necruțându-te pe tine;
Bucură-te, cel ce fără de plată ai lucrat;
Bucură-te, lumina pentru cei din întunericul deznădejdii;
Bucură-te, stea ce din Ierusalim ai pornit;
Bucură-te, cel ce ai mers pe urmele Domnului;
Bucură-te, blând agonisitor de virtuți prin credință;
Bucură-te, următor Sfântului Chir în nevoință;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mărturisitor al lui Hristos! 

 

Condacul 4

Pornindu-se prigoană mare împotriva creștinilor, ai fost pârât, Sfinte Chir, la dregătorul Alexandriei, că învățai pe toți credința în Iisus Hristos, dar, aflând despre aceasta, ai fugit din Egipt în Arabia, ca nimic să nu te împiedice a-I cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul 4

Văzând marea ta dragoste pentru Hristos, ne minunăm de nevoințele tale prin care te-ai numărat în ceata Cuvioșilor, dar și de credința ta, Sfinte Chir, prin care ai primit darul tămăduirilor minunate, pentru care cu evlavie te lăudăm zicând:
Bucură-te, scumpă odrăslire a Egiptului;
Bucură-te, comoară a Arabiei;
Bucură-te, luminător al credincioșilor;
Bucură-te, leac al bolnavilor;
Bucură-te, cald îndrumător;
Bucură-te, liman sufletesc liniștitor;
Bucură-te, povățuitor neînșelat;
Bucură-te, lăcaș al Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce stăruiai în post și rugăciune;
Bucură-te, părtaș al sfințeniei lui Dumnezeu;
Bucură-te, candelă plină cu untdelemnul virtuților;
Bucură-te, făclie aprinsă de focul dorului ceresc;
Bucură-te, Sfinte Chir, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 5

Lăsând în urmă fala acestei lumi și dregătoria ostășească, Sfinte Ioane, ai aflat în Arabia pe Sfântul Chir și, minunându-te de dumnezeiasca sa slujire, i-ai îndemnat de atunci pe toți să cânte neîncetat lui Hristos: Aliluia!

 

Icosul 5

Alăturându-te Sfântului Chir și bucurându-te împreună cu el de slujirea minunată adusă cu dragoste lui Dumnezeu, Sfinte Ioane, i-ai îndemnat pe credincioși să urmeze lui Hristos, pentru care ei strigau ție:
Bucură-te, cel ce ți-ai păstrat curăția botezului;
Bucură-te, cel ce viețuiai întru Hristos;
Bucură-te, tămăduitor al celor chinuiți;
Bucură-te, mare ocrotitor al celor necăjiți;
Bucură-te, cel ce ai binecuvântat familiile creștine;
Bucură-te, cel ce ai răspândit dreapta credință;
Bucură-te, cel iubit de tot poporul;
Bucură-te, cel potrivnic relei credințe;
Bucură-te, martor al iubirii de Dumnezeu; 
Bucură-te, trâmbiță trezitoare a conștiinței;
Bucură-te, îndemnător la pocăință;
Bucură-te, mijlocitor pentru cei ce te cinstesc;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 6

Tămăduiri nenumărate ai înfăptuit, Mucenice Chir, arătându-te strălucit luceafăr în această lume, ducând pe toți cei vindecați la limanul mântuirii. Pentru toate acestea lăudăm pe Domnul, cântând: Aliluia!

 

Icosul 6

Ai trăit în mare curățenie a sufletului și oamenilor în suferințe le-ai dăruit vindecare trupească și duhovnicească, Sfinte Mucenice Chir. Cu dragoste te lăudăm pentru toate acestea, zicând:
Bucură-te, cel ce pe Domnul L-ai mărturisit;
Bucură-te, cel ce mult te-ai nevoit mult pentru oameni;
Bucură-te, cel mult așteptat de cei suferinzi;
Bucură-te, propovăduitor al adevărului;
Bucură-te, cel prigonit de necredincioși;
Bucură-te, cel ce nu te-ai înfricoșat de cel nedrept;
Bucură-te, cel ce mărirea deșartă ai osândit-o;
Bucură-te, apărător vestit al celor în nevoi; 
Bucură-te, liman ales al credincioșilor;
Bucură-te, grabnic ajutător al tuturor;
Bucură-te, cel ce ne faci biruitori asupra ispitelor;
Bucură-te, pildă de viață bună și curată;
Bucură-te, Sfinte Chir, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 7

Ai cutreierat împreună cu Sfântul Chir orașele și satele, Sfinte Ioane, uniți în gânduri, vindecând toată boala trupului, dar și a sufletului. Deci noi, cugetând la ostenelile voastre, cu evlavie cântăm lui Dumnezeu, Celui ce v-a dat putere: Aliluia!

 

Icosul 7

Privind la nevoințele tale cele multe și bineplăcute, Sfinte Ioane, Domnul Iisus Hristos te-a răsplătit cu darul facerii de minuni. Pentru aceasta, lăudându-te, grăim ție:
Bucură-te, cel întemnițat pentru Evanghelie;
Bucură-te, cel ce pretutindeni Treimii ai slujit;
Bucură-te, cel auzit în rugăciuni de Hristos;
Bucură-te, răspânditor al voinței lui Dumnezeu;
Bucură-te, binefăcător al Arabiei;
Bucură-te, vrednic doctor și mărturisitor;
Bucură-te, vindecător priceput;
Bucură-te, veghetor la suferința omenească;
Bucură-te, dătător de liniște sufletească;
Bucură-te, martor adevărat al lui Hristos;
Bucură-te, propovăduitor plin de dragoste;
Bucură-te, bun însoțitor al Sfântului Chir;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 8

Mergând în temniță cu Sfântul Ioan, la acele femei creștine - Atanasia, cu cele trei fiice ale sale: Teodota, Teoctista și Eudoxia - le-ai încurajat, Sfinte Mucenice Chir, să nu se teamă în fața chinuitorilor, ci, împreună cu voi, să cânte lui Dumnezeu din inimă: Aliluia!

 

Icosul 8

Temându-te, Sfinte Chir, ca Atanasia cu fiicele sale să nu-și lepede credința din pricina chinurilor, te-ai făcut ca un stâlp de foc apărător în fața prigonitorilor. Pentru aceasta, cu frică de Dumnezeu te lăudăm:
Bucură-te, cel ce ai înfruntat chinuri;
Bucură-te, mucenic primitor de cunună veșnică;
Bucură-te, cel ce cu Sfinții te-ai asemănat;
Bucură-te, mărturisitor cu tărie al adevărului;
Bucură-te, luminător cu viața în Alexandria Egiptului;
Bucură-te, cel ce ai dăruit și altora lumina unei vieți noi;
Bucură-te, cunună de finic pentru cei vindecați;
Bucură-te, slavă a oamenilor tămăduiți;
Bucură-te, pildă nepieritoare a doctorilor iscusiți;
Bucură-te, mare laudă a Sfinților Mucenici;
Bucură-te, cel neclintit până la capăt în dreapta credință;
Bucură-te, răbdător al chinurilor mucenicești;
Bucură-te, Sfinte Chir, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 9

Lumea s-a umplut de bucurie și recunoștință pentru viața ta curată și priceperea de mare doctor, Sfinte Ioane, vrednicule de laudă, pentru care mulțumim lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

 

Icosul 9

Mare ești între Sfinții făcători de minuni și între Mucenicii lui Hristos, Sfinte Ioane, ca o făclie mult luminată ce ai strălucit peste toți cei vindecați. Pentru aceasta îți cântăm, zicând:
Bucură-te, cel ce ținutul Edesei l-ai sfințit;
Bucură-te, cel ce ai binevestit adevărata credință;
Bucură-te, vindecător al celor suferinzi;
Bucură-te, cel ce ispitele, prin credință, le-ai învins;
Bucură-te, cel ce păcatul cu pricepere l-ai îndepărtat;
Bucură-te, cel ce degrab alergai în ajutorul celor sărmani;
Bucură-te, pedepsitor al asupritorilor;
Bucură-te, cel neînfricoșat de prigoana păgânilor;
Bucură-te, pătimitor pentru adevăr;
Bucură-te, următor, în credință, al Sfântului Chir;
Bucură-te, biruitor al necredinței și nedreptăților;
Bucură-te, pavăză a celor neputincioși;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mărturisitor al lui Hristos! 

 

Condacul 10

Stând în temniță cu bărbăție și cu sufletul senin, alături de Sfântul Ioan și de Sfânta Atanasia și fiicele ei, Sfinte Chir, lăudai cu dragoste până la moarte pe Hristos, cântându-I neîncetat: Aliluia!

 

Icosul 10

Zadarnic au încercat vrăjmașii chinuitori să te întoarcă de la legea lui Dumnezeu, Sfinte Mucenice Chir, dar tu cu îndrăzneală ai mărturisit pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru care ai primit din cer binecuvântata cunună mucenicească, iar de la cei credincioși aceste laude:
Bucură-te, ascultător al glasului lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce pe cei rătăciți cu răbdare i-ai povățuit;
Bucură-te, cel ce în chinuri te-ai desăvârșit;
Bucură-te, călăuzitor al celor în neputințe;
Bucură-te, îndelung-răbdător și mult-folositor;
Bucură-te, întăritor al celor fără de nădejde;
Bucură-te, păstor neobosit al doctorilor;
Bucură-te, liman binefăcător al bolnavilor;
Bucură-te, cel ce pe Sfinți i-ai avut înainte-mergători;
Bucură-te, cel ce legea lui Dumnezeu ai urmat;
Bucură-te, cel ce pe săraci i-ai vindecat în dar;
Bucură-te, cel ce ai răspândit cu dragoste lumina credinței;
Bucură-te, Sfinte Chir, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 11

Puternic apărător al dreptei credințe te-au arătat faptele tale și mare tămăduitor al celor bolnavi, Sfinte Ioane, cel ce te-ai milostivit necontenit spre suferința lor și, vindecându-i, i-ai îndemnat să cânte lui Hristos: Aliluia!

 

Icosul 11

Ucenic al Sfântului Chir ai fost, fericite Ioane, și neobosit călător prin lume alături de acesta, chemând pe toți să laude Treimea Cea de o ființă, pentru Care ți-ai dat și viața, ca un Apostol, Doctor și Mucenic, primind de la noi aceste smerite laude:
Bucură-te, mielușel preablând al Păstorului Hristos;
Bucură-te, cald folositor al credincioșilor;
Bucură-te, grabnic-vindecător al bolnavilor;
Bucură-te, hotărât apărător al credincioșilor;
Bucură-te, osânditor al ne-dreptății;
Bucură-te, cel ce și în chinuri cântai lui Hristos;
Bucură-te, învingător al suferințelor;
Bucură-te, puternic ajutător în necazuri și ispite;
Bucură-te, stâncă neclintită în fața viforului prigonitorilor;
Bucură-te, îndelung-răbdător în fața răutății chinuitorilor;
Bucură-te, cel ce ai dobândit iubirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, pilda vieții dreptmăritoare;
Bucură-te, Sfinte Ioane, Mărturisitor al lui Hristos!

 

Condacul 12

De mari daruri v-ați învrednicit, Sfinților Mucenici Chir și Ioan, făcând minuni în viață și după moarte. Pentru aceea, după încetarea prigoanelor, a rânduit Dumnezeu să se scoată din pământ sfintele voastre moaște și să se așeze în biserica din Canopus, unde cei ce primeau binefacerile voastre slăveau Hristos, cântând: Aliluia!

 

Icosul 12

Îngerul Domnului s-a arătat Sfântului Ierarh Chiril, marele Arhiepiscop al Alexandriei, cerându-i să ducă moaștele voastre din Canopus în Manutin, unde au izgonit duhurile necurate din capiștea idolească și au săvârșit multe și slăvite minuni, pentru care cu osârdie vă lăudăm așa:
Bucurați-vă, cinstiți lucrători ai viei duhovnicești;
Bucurați-vă, neînfricați păstori ai turmei lui Hristos;
Bucurați-vă, puternici întăritori ai celor în dureri;
Bucurați-vă, următori ai sfințeniei;
Bucurați-vă, Sfinți din cer ocrotitori;
Bucurați-vă, vindecători ai celor îndrăciți;
Bucurați-vă, tămăduitori ai celor orbi și ologi;
Bucurați-vă, neasemuiți apărători ai dreptei credințe;
Bucurați-vă, învingători ai asupririlor;
Bucurați-vă, cei ce cu Îngerii acum vă veseliți;
Bucurați-vă, ostași buni și neclintiți ai Celui preaînalt;
Bucurați-vă, cei ce ați răspândit dragoste și înțelegere;
Bucurați-vă, Sfinților Chir și Ioan, Mărturisitori ai lui Hristos!

 

Condacul 13

O, Sfinților Mucenici Chir și Ioan, doctori fără de arginți și făcători de minuni, adevărați tămăduitori ai trupurilor și ai sufletelor celor din necazuri, nevoi și suferințe, dăruiți-ne și nouă sănătate, ajutor și bună sporire în viața plăcută lui Dumnezeu, ca împreună cu voi să-I cântăm în veci: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori, apoi se zice

 

Icosul 1

Dumnezeu v-a ales pe voi, Sfinților Mucenici, să propovăduiți credința adevărată și, prin darul minunilor și al vindecărilor, să-i aduceți pe cei pierduți la adevăr. Pentru aceasta noi vă lăudăm, zicând:
Bucurați-vă, iscusiți doctori ai trupurilor;
Bucurați-vă, vestiți tămăduitori ai sufletelor;
Bucurați-vă, împlinitori ai poruncilor dumnezeiești;
Bucurați-vă, următori ai lui Hristos;
Bucurați-vă, nevoitori pentru credință;
Bucurați-vă, stele ce luminați lumea;
Bucurați-vă, săvârșitori de mari binefaceri;
Bucurați-vă, îngeri pe pământ;
Bucurați-vă, cei hrăniți cu învățăturile sfinte;
Bucurați-vă, evlavioși cinstitori ai Treimii;
Bucurați-vă, pătimitori pentru Evanghelie;
Bucurați-vă, mult râvnitori ai dreptei credințe;
Bucurați-vă, Sfinților Chir și Ioan, Mărturisitori ai lui Hristos!

după care rostim această

 

Rugăciune

Sfinților Mucenici și Doctori fără de arginți, făcătorilor de minuni Chir și Ioan, cei ce, călăuziți de Duhul Sfânt, ați lepădat toată grija pământească și ați slujit Împăratului ceresc spre viața cea nemuritoare, primiți această puțină rugăciune a noastră! Nu suntem vrednici să mulțumim pentru binefacerile voastre, nu avem sârguință care să ne apropie de dragostea lui Dumnezeu și nici fapte bune către aproapele nostru, care să ne aducă îndurare. Dar, știindu-vă grabnic apărători ai creștinilor, către voi îndrăznind, cerem cu stăruință: Vindecați rănile sufletelor și ale trupurilor noastre, Sfinților, că greu pătimim, și izbăviți-ne de ispitele și de primejdiile cu care vrăjmașul ne îngrozește. Rugați-vă Stăpânului tuturor să ne ierte păcatele și să ne dăruiască luminare minții și inimii noastre, călăuzire la ceas de nedumerire, sprijin în lucrarea faptelor bune, spor în credință, pace, sănătate și ajutor în toate cele bune, pentru ca, prin mijlocirile voastre, să ne facem vrednici Împărăției cerurilor, slăvind pe Treimea Cea nedespărțită în vecii vecilor. Amin.

Apoi se cântă/citește

 

Condacul 1

Pe Sfinții făcători de minuni și doctori fără de arginți Chir și Ioan, care au primit cununa muceniciei pentru Hristos Dumnezeu, cu credință și multă evlavie să-i cinstim pentru nevoința lor și cu dragoste să le cântăm: Bucurați-vă, Sfinților Chir și Ioan, Mărturisitori ai lui Hristos!

După citirea Acatistului, rostim rugăciunea:

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Dacă este preot, acesta rostește ectenia întreită, după care face otpustul obișnuit.

În lipsa preotului, după rugăciunea către Maica Domnului, zicem:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi! Amin!  

Canon de rugăciune la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan

Troparul aducerii moaştelor Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan

Glasul al 5-lea

Minunile sfinţilor Tăi mucenici, zid nebiruit ne-ai dăruit nouă, Hristoase Dumnezeule; pentru rugăciunile lor, sfaturile păgânilor le risipeşte şi sceptrurile Împărăţiei le întăreşte, ca un bun şi de oameni iubitor.

 

Cântarea 1

Glasul al 2-lea

Irmos: Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a izbăvit din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cu harul cel tare al Mângâietorului risipind puterea vrăjmaşului, fericiţilor de Dumnezeu, vă rugăm să ne întăriţi pe toţi împotriva patimilor celor ce ne tirănesc.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Ca nişte nevoitori aţi omorât pe vrăjmaşul, primind har a tămădui patimi de nevindecat. Pentru aceea, vindecaţi acum patimile inimii mele, înţelepţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin rugăciunile voastre izbăviţi-ne de patimi necuvântătoare pe noi, cei ce vă fericim cu cuvinte pe pământ, pe voi, Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan, care sunteţi dumnezeieşti slugi ale Cuvântului Celui fără de început.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Una ce din prisosul bunătăţii iei asupră-ţi ale noastre, Preacurată de Dumnezeu Dăruită, izbăveşte-ne pe toţi de toată negura, de tot viforul şi de primejdii.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Ca unii ce după lege v-aţi făcut ostaşi ai lui Hristos, aţi ruşinat pe cei fără de lege, purtătorilor de chinuri; ci mă rog, mântuiţi-mă de ruşinea cea veşnică, preafericiţilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Dătătorilor de bine, izbăvitorilor ai tuturor celor ce cu credinţă scapă către voi, izbăviţi sufletul meu şi-mi tămăduiţi patimile trupului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întăriţi-mă, sfinţilor, a umbla pe căile ce duc la viaţă şi mă mântuiţi de toată înşelăciunea vrăjmaşilor, cu dumnezeieştile voastre rugăciuni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai născut pe Cel Ce ridică bolile oamenilor, Preanevinovată Fecioară, tămăduieşte zdrobirile sufletului meu şi bolile trupului.

Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Te laud pe Tine, căci cu auzul am auzit, Doamne şi m-am spăimântat, că ai venit până la mine, căutându-mă pe mine cel rătăcit. Pentru aceea preamăresc multă pogorârea Ta, cea către mine, Mult Milostive.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Luminându-vă cu strălucirile Soarelui Celui Înţelegător, purtătorilor de chinuri, aţi prăpădit pe stăpânitorul întunericului, din a cărui stricăciune vă rugăm să ne izbăviţi pe noi, luminând gândurile tuturor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Luminat v-aţi făcut cunoscuţi, purtătorilor de chinuri, că sunteţi săbii, care tăiaţi pe cei fără de credinţă, prin har sfărâmând săbiile cele cumplite ale vrăjmaşului. Pentru aceea scăpaţi-ne pe noi nevătămaţi de toate săgeţile potrivnicilor, prin rugăciunile voastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din mulţimea întâmplărilor celor rele am ajuns la mulţime de boli, dar mă rog, sfinţilor, mulţimii milei voastre, să aflu degrab vindecare; pentru aceea ascultaţi rugăciunea mea.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stropeşte peste noi milele tale cele bogate, Fecioară, precum eşti obişnuită, încetând bolile sufletelor cele de multe feluri, ale celor ce cu credinţă se apropie de tine, Pricină a bunătăţilor, Ceea ce eşti mult Lăudată.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Dătătorule de lumină şi Făcătorul veacurilor, Domnul, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cu dezbinările mădularelor dezbinând trufia vrăjmaşilor, mucenicii Domnului cei cu chip dumnezeiesc, vindecaţi sufletul meu cel dezbinat de răutate.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

O, fericită doime a luptătorilor celor cu sfinţenie biruitori! Ne rugăm vouă cu credinţă: cereţi pentru noi dezlegare de păcatele cele multe şi vindecare desăvârşită de boli.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cuprins sunt de boala cumplitelor păcate şi înviforat de durerile trupului, de la care izbăviţi-mă, sfinţilor, rugând pe Hristos, Dătătorul de bine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îmblânzeşte, te rog, valurile ticălosului meu suflet şi durerile trupului încetează-le, Ceea ce Singură ai născut fără de durere pe Dumnezeu Întrupat.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cei ce sunteţi temeiuri neclintite ale Bisericii, prin rugăciunile voastre întăriţi locaşul sufletului meu, cel ce este clătinat de toate măiestriile vrăjmaşului.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Slăviţilor mucenici, cei ce sunteţi dumnezeieşti tămăduitori ai sufletelor şi ai trupurilor, tămăduiţi neputinţele sufletului şi ale trupului nostru.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca la un liman am năzuit la casa voastră cea sfântă, sfinţilor mucenici şi mă rog să mă mântuiţi pe mine de întreitele valuri ale bolilor şi ale necazurilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti mai Înaltă decât puterile cele înţelegătoare cu rugăciunile tale, înalţă-mă mai presus de toată răutatea înşelătorului pe mine, care pururea cu bună mulţumită te slăvesc pe tine.

Irmos: Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

 

Condac

Glasul al 3-lea

Podobie: Fecioara astăzi...

Din harul cel dumnezeiesc dar de minuni luând, sfinţilor, faceţi minuni în lume, toate patimile noastre cu doctorie nevăzută, le tăiaţi, Sfinte Mucenice Chir, de Dumnezeu înţelepţite, împreună cu măritul Mucenic Ioan; că voi după adevăr sunteţi doctori dumnezeieşti.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Chipul cel de aur în câmpul Deiera era cinstit, dar cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cu gând desăvârşit lepădând trecerea celor curgătoare, v-aţi dezbrăcat către lupte, mucenicilor şi biruind, aţi luat de la înălţime harul tămăduirilor, strigând şi zicând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Fiind înfierbântat de multe boli, acum scap la ajutorul vostru cel fierbinte şi cu durerea inimii mele mă rog, tămăduitorilor, daţi-mi degrab tămăduire mie, celui ce cânt: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aflându-mă în boli trupeşti de stricăciune şi având suflet întunecat de cugete rele şi de păcate şi de patimi, sârguiţi-vă degrab, vă rog, să mă izbăviţi, Sfinte Chir podoaba pătimitorilor şi Prealăudate Ioan.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izbăveşte-mă, Preasfântă Fecioară, de oamenii cumpliţi şi de demonii cei vicleni şi de orice altă lucrare şi întâmplare rea şi de toată răutatea şi mă păzeşte pe mine, care cânt: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Dumnezeu Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cu adaosul rugăciunilor voastre, preafericită doime binecuvântată, strigăm: alungă de la noi toată boala şi slăbănogirea sufletului şi a trupului, ca să te cinstim întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Făcătorilor de minuni şi doctorilor, Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan, vindecaţi bolile noastre şi pornirile patimilor îndreptaţi-le către cărările cele dumnezeieşti, ca după datorie să vă lăudăm pe voi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Întru lenevire trecându-mi viaţa mea, mă înspăimântez de înfricoşătoarea judecată, la care să mă izbăviţi de osândă, făcându-vă apărători fierbinţi, mucenicilor, mie celui ce mi-am înnegrit sufletul meu cu patimile.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Pe Tine Dumnezeire Te laud şi mă închin, Ceea ce eşti Una după fire şi Treime după feţe; Părinte şi Cuvinte şi Duhule, Bucuria pătimitorilor şi Întărirea tuturor oamenilor, celor ce Te laudă pe Tine cu glasuri neîncetate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întru asemănare de trup s-a văzut din tine, Preacurată, Cel mai presus decât zidirea; pe Care roagă-L neîncetat, Fecioară, să ne miluim noi, care vieţuim în răutate şi ne cutremurăm de chinurile iadului cele veşnice.

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toți vecii.

Irmos: Pe Dumnezeu Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu, Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând în laude Îl slăvim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Slăviţilor mucenici, cei ce sunteţi împreună cu cetele cele preasfinţite ale sfinţilor pătimitori şi sunteţi înfrumuseţaţi cu podoabe dumnezeieşti, rugaţi pururea pe Domnul Iisus Cel Frumos întru podoabă, ca să înfrumusețeze inimile noastre, sfinţilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Cei ce sunteţi crini ai Raiului Celui Înţelegător şi foarte bine mirositori, pătimitorilor ai Domnului, tot sufletul îl umpleţi de miros cu sfinţite bune mirosuri. Drept aceea izgoniţi de la mine stricăciunea patimilor, dăruindu-mi sănătate şi har.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

Sfinţilor mucenici, încetaţi tăria patimilor mele, precum de demult cu curgerile sângiurilor voastre, dezmierdarea înşelăciunii celui străin o aţi încetat şi cereţi să mi se dea vărsare de lacrimi sufleteşti, prin care să mă spăl de toată spurcăciunea păcatelor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Locaşul vostru trimiţând razele tămăduirilor mai mult decât razele soarelui, goneşte întunericul cel rău al patimilor; ci luminaţi-mă pe mine cel ce cu credinţă alerg către dânsul, Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan, făcătorilor de minuni, preaminunaţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Nor Luminos eşti, Preacurată, ţinând în braţele tale pe Soarele dreptăţii. Pentru aceea strig către tine: Luminează-mă, Fecioară, pe mine, cel întunecat de multe răutăţi, cel ce neîncetat te cinstesc pe tine.

Irmos: Pe Dumnezeu, Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând în laude Îl slăvim.

 

SEDELNA

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Călcând dezmierdările cele de pe pământ, pătimitorilor, luminat v-aţi ridicat cu harul către dumnezeiasca înălţime a muceniciei, luminători ai lumii, Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan. Pentru aceasta vă rugăm, izbăviţi-ne de întunericul păcatului şi de boli, rugându-vă Dumnezeului tuturor.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Mulţimea cugetelor mele celor necurate şi ploile gândurilor mele celor fără de cale, cine va putea să le spună, Preacurată? Dar împotrivirile vrăjmaşilor mei celor fără de trup şi răutatea lor, cine le va povesti? Ci prin rugăciunea ta, Ceea ce eşti Bună, dăruieşte-mi mântuire de toate acestea.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Ceea ce în vremile cele mai de pe urmă Te-a născut cu trup, pe Tine, Cel Născut din Tatăl Cel fără de început, văzându-Te, Hristoase, pe Cruce Spânzurat striga: Vai mie, Preadorite Iisuse! Cum Cel Ce eşti slăvit ca un Dumnezeu de îngeri acum eşti Răstignit de oamenii cei fără de lege? Te laud pe Tine, Fiule, Îndelung-Răbdătorule.