„Locul acesta să fie partea mea și grădina mea și Raiul meu, și liman de mântuire celor ce voiesc să se mântuiască.”

 

Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul (1749-1809) a fost un titan al literaturii patristice și isihaste

 

 Cuviosul Nicodim Aghioritul a scris și a tradus peste 20 de cărți bisericești, dintre care amintim: 

1. Filocalia, ce cuprinde texte patristice despre urcușul duhovnicesc al sufletului către Dumnezeu - anul 1782; 

2. Everghetinos, ce cuprinde texte patristice și fapte ale unor sfinți - anul 1783; 

3. Din scrierile Sfîntului Simeon Noul Teolog - anul 1790; 

4. Carte foarte folositoare de suflet - anul 1794; 

5. Cunună Pururea Fecioarei, sau Noul Theotocarion - anul 1796; 

6. Războiul nevăzut - anul 1796; 

7. Epitomă (Prescurtare) din psalmii proorocului și împăratului David, anul 1799; 

8. Noul martirologiu - anul 1799; 

9. Pidalionul - anul 1800; 

10. Deprinderi duhovnicești - anul 1800; 

11. Paza celor cinci simțiri - anul 1801; 

12. Culegere nouă (Sinaxar) - anul 1803; 

13. Hristoitia - Cartea bunelor moravuri creștine; 

14. Tîlcuire la cele șapte Epistole sobornicești ale sfinților și prealăudaților apostoli Iacob, Petru, Ioan și Iuda - anul 1806; 

15. Cartea Sfinților Varsanufie și Ioan - anul 1816; 

16. Sinaxar - anul 1819; 

17. Tîlcuirea Epistolelor Sfîntului Apostol Pavel, după Teofilact al Bulgariei - anul 1819; 

18. Grădina harurilor - anul 1819; 

19. Mărturisire de credință - anul 1819; 

20. Tîlcuire la cei 150 de Psalmi ai proorocului și regelui David - anii 1819-1821; 

21. Eortodromionul sau Comentar la canoanele sărbătorilor - anul 1836; 

22. Scara cea nouă, adică "Tîlcuire la cele 75 de trepte ale Octoihului din diferiți scriitori bisericești" - anul 1844; 

23. Introducerea Sfîntului Nicodim la scrierile Sfîntului Grigorie Palama - anul 1883; 

24. Despre dumnezeiasca Împărtășanie cu Preacuratele Taine ale lui Hristos; 

25. Opera poetică a Sfîntului Nicodim.  

20 de cuvinte duhovnicești ale Cuviosului Nicodim Aghioritul

1. „Cei ce nu se păzesc de gândurile rele, seamănă cu cei care sting focul cu paie.”

2. „Dacă vrei să-ți cunoști măsura, privește-ți păcatele, nu virtuțile.”

3. „Să nu te încrezi în propriul tău cuget, căci este primul care te înșală.”

4. „Cunoașterea fără rugăciune este mândrie duhovnicească.”

5. „Mânia este întuneric peste ochiul sufletului.”

6. „Când sufletul se smerește, cerul se deschide.”

7. „Nu lucra pentru slava lumii, ci pentru mila lui Dumnezeu.”

8. „Adu-ți aminte de moarte și nu vei mai păcătui.”

9. „Postul nu e doar înfrânare de la mâncare, ci și tăierea voii proprii.”

10. „Rugăciunea este scară către cer, dar nu urcă nimeni fără osteneală.”

11. „Mai bine să te rogi cu suspine decât cu multe cuvinte.”

12. „Împărtășirea deasă este pentru cei care se curățesc neîncetat.”

13. „Nici o faptă bună nu este bună fără smerenie.”

14. „Nu ești biruit dacă ai căzut, ci dacă nu te ridici.”

15. „Trupul trebuie înfrânat, nu chinuit. Sufletul trebuie înălțat, nu lăudat.”

16. „Liniștea este o taină mai mare decât cuvântul.”

17. „Să nu te mâhnești că ești ispitit. Mâhnește-te că nu te lupți.”

18. „Cei ce iubesc slava omenească se lipsesc de slava cerească.”

19. „Lacrimile curățesc mintea mai mult decât cuvintele.”

20. „Fiecare clipă ne este dată ca să ne mântuim. Nu risipi darul lui Dumnezeu!”

“Iată deci… nu putem gândi decât la moarte. Fericiţi toţi ce mor luptând pentru iubirea creştină – Singura eliberare.” – Pr. Arsenie – 23 August 1988, Techirghiol

 Imaginile publicate de MĂRTURISITORII prezintă mormântul Părintelui Arsenie Papacioc şi chilia Duhovnicului de la Mănăstirea Sf. Maria – Techirghiol – unde poate fi vazută şi o candelă sculptată chiar de Parinte, în închisoare – cât şi un desen realizat de un 23 august, în 1988. De asemenea, crucifixul din imaginea cu tânărul Anghel Papacioc este sculptat tot de către Părinte. Preluăm mai jos câteva cuvinte memorabile ale Părintelui Arsenie, transmise de Mănăstirea unde şi-a trăit ultima parte a vieţii sale pământeşti cât şi o scurtă biografie a marelui Duhovnic al Ortodoxiei româneşti.“Iată deci… nu putem gândi decât la moarte. Fericiţi toţi ce mor luptând pentru iubirea creştină – Singura eliberare.” – Pr. Arsenie – 23 August 1988, Techirghiol

Cuvinte memorabile

Cu dragoste și dor nespus păstrează în inimă, toți cei care l-au cunoscut, chipul blând şi luminos al părintelui Arsenie Papacioc!

A călăuzit pe fiecare cu înţelepciunea pilduitoare a unui tată, cu dragostea iertătoare a unei mame şi cu apropierea firească şi ocrotitoare a unui frate mai mare, cum se numea pe sine adesea. S-a străduit cu orice chip să sădească în inimi dragostea pentru Hristos şi aproapele încurajând începutul lucrării spre dobândirea acestei virtuţi: „dacă nu puteţi iubi pe vrăjmaşi măcar nu-i urâţi”, dar atrăgându-ne către culmile ei:”iubiţi rana şi pe cel care v-a făcut rana”.

Cu o delicateţe şi fineţe sufletească cuceritoare, s-a aplecat asupra fiecărui suflet, dăruindu-se pe sine întru totul, aşa cum însuşi spunea: „Trebuie să dai nu ceea ce ai, ci ceea ce eşti.” A povăţuit, a iertat, a întărit, a mângâiat şi a binecuvântat până la ultima suflare, chiar şi atunci când trupul împovărat de ani şi suferinţe nu mai putea împlini sârguinţa sufletului.

De dincolo de moarte ne-a lăsat spre păzire cuvântul care l-a însuflețit și pe care l-a rostit mereu: „La mormântul meu dacă veniţi, vă spun: Iubiţi-vă!”

Viața Părintelui Arsenie Papacioc (15 august 1914 – 19 iulie 2011)

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc s-a născut la 15 august 1914, în localitatea Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, fiind al şaptelea copil al părinţilor Vasile şi Stanca. De mic dovedeşte o memorie bogată şi o vie inteligenţă, mai tarziu remarcându-se prin aptitudini atât intelectuale, cât şi fizice . Considerat unul din cei mai mari duhovnici români, Pr. Arsenie Papacioc a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi mulţi alţii. Prima arestare însă, s-a petrecut sub regimul mareşalului Ion Antonescu, în anul 1941, fiind condamnat pentru apartenența la Mişcarea Legionară. Dupa eliberare, însufletit de chemarea către viaţa monahală a plecat la Mănăstirea Cozia în anul 1947, unde a primit ascultarea de ghid. Tot acolo primeşte și ascultarea de paracliser. Fiind într-o perioadă de lipsuri materiale, și neavând ulei pentru candela Maicii Domnului din biserică, părintele povestește cum intra dimineața în biserică cu teamă și se uita la candelă să vadă dacă mai arde, și o găsea arzând în fiecare dimineată…și din evlavie și uimire, mergea în genunchi până la icoană și se închina.

Tot în această perioadă predă și educaţia civică elevilor. Pentru foarte puțin timp însă, căci intră în conflict cu autoritățile comuniste din Râmnicu Vâlcea pentru faptul că le vorbea copiilor despre Iisus Hristos. În această situație, starețul îl trimite din mănăstire la o moşie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. De acolo, după un an şi jumătate, este luat de părintele Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana. Acesta îl trimite in taină la Schitul Cioclovina, judeţul Gorj. Mitropolitul de atunci al Olteniei, IPS Părinte Firmilian, află însă şi îi propune postul de spiritual al Seminarului Teologic. Securitatea însă nu aprobă acest gest al mitropolitului şi fratele Anghel ajunge în cele din urmă la Mănăstirea Sihăstria unde leagă o prietenie duhovnicească profundă cu Pr. Ilie Cleopa cu care va petrece o vreme în pustie.

Această perioadă de sihăstrie, despre care părintele obișnuia să vorbească cu destulă retinere, rămâne învăluită în tăcerea smereniei sale. Ori de câte ori era rugat să dezvăluie ceva din ispitele și descoperirile din pustie, se micșora pe sine, vorbind tot despre smerenie și ascultare. Odată, povestea părintele, se afla în pădure cu părintele Cleopa, în timpul unei furtuni cu trăznete grozave, și fiecare din ei se adăpostise sub câte un copac la oarecare distanță. La un moment dat părintele Cleopa îl cheamă să vină și el sub același copac, însă părintelui Arsenie îi părea că cel sub care stătea acum era un adăpost mult mai bun decât locul unde îl chema părintele Cleopa. Totuși gândul de a face ascultare îl determină să plece prin ploaia torențială spre locul unde era părintele Cleopa. În clipa următoare, copacul sub care stătuse mai devreme este trăznit… Din ispitele pustiei, părintele Arsenie n-a dezvăluit decât foarte puțin, atât cât să înțelegem că smerenia și numai smerenia îl biruie pe vrăjmaș.

În cele din urmă sihăstria părintelui Arsenie a luat sfârșit odată cu intenția patriarhului Justinian de a revigora și întări monahismul românesc prin oameni jertfitori, cu experiență duhovnicească ca părintele Arsenie Papacioc și părintele Cleopa Ilie. Astfel ajunge la Mănăstirea Antim din București unde este angajat la Institutul Biblic şi de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei ca desenator și sculptor și unde participă la întâlnirile mișcării ”Rugul Aprins” alături de Pr. Danil (Sandu) Tudor, Pr. Benedict Ghiuş, Pr. Sofian Boghiu, Pr. Dumitru Stăniloaie, Vasile Voiculescu şi alţi oameni ai elitei ortodoxe româneşti. Deja celebru în mediile ortodoxe, Pr. Danil Tudor are un dialog memorabil cu pr. Arsenie, pe atunci încă fratele Anghel, redat cu farmecul caracteristic într-unul din intreviuri de părintele Arsenie:”Frate Anghele, dumneata plângi? Dar eu îl întreb: Dar sfinția voastră plângeți? Eu plâng, zice. Atunci nu sunteți prea ortodox. Vă dați seama să-i spui lui Danil Tudor că nu e ortodox! Cum adică nu sunt ortodox? Atunci îi spun: Eu dacă aș avea o lacrimă aș avea mare îndrăzneală la Dumnezeu. Și-a dat seama că vorbeam despre smerenie.”

La Mănăstirea Antim, în 1949, fratele Anghel a fost călugărit cu numele Arsenie, pe seama Mănăstirii Sihăstria, la slujbă participând printre alții părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuș și Părintele Petroniu Tănase ca naș de călugărie. După ce a primit preoţia, în anul 1950, Părintele Arsenie Papacioc a fost numit spiritual la Seminarul Monahal de la Neamţ. Aici, povestește părintele, s-a petrecut un lucru înfricoșător într-una din zilele de practică liturgică, după ce părintele le-a vorbit tinerilor seminariști despre prefacerea Sfintelor Daruri la epicleză în trupul și sângele Domnului și ce spun canoanele bisericești că trebuie făcut în cazul în care Sfintele Taine iau chiar chipul cărnii și sângelui. Unul din diaconi, după cum a mărturisit el însuși mai târziu, a gândit în sinea lui: ”E n-o fi chiar așa! Să se prefacă chiar în carne și sânge!” dar în momentul împărtășirii a simțit deodată în gură carne și sânge și în aceeași clipă s-a prăbușit acolo în altar. Părintele Arsenie povestea cu mare cutremur această întâmplare, și conștiința puternică a ceea ce ținea în potir în timpul Sfintei Liturghii era vădită în întreaga sa ființă, în felul în care slujea, în glas, în felul cum se mișca.

Despre preot în general spunea că este axa principală a creației care îl renaște pe Iisus Hristos în chipul Sfintelor Taine. Chiar și la bătrânețe, când era cercetat de preoți tineri pentru sfat, le săruta mâna când auzea că sunt preoți, cu toată jena și opoziția acelora și le spunea: ”Părinte! Eu nu sărut mâna lui Ion, eu sărut mâna preotului Ion care îl ține în palme pe Hristos!”

A urmat mutarea la Mănăstirea Slatina, la cererea Părintelui Cleopa, unde a devenit egumen. De aici a fost arestat în anul 1958 pentru participarea la întâlnirile mişcării „Rugul Aprins”, fiind condamnat la 20 de ani de detenţie grea. A fost dus la Suceava, ţinut în anchetă nouăzeci de zile, bătut, înfometat şi chinuit. După ani grei, de interminabile anchete şi deplasări de la un penitenciar la altul, de la Vaslui, unde era un lagăr de muncă forţată, a ajuns la temuta închisoare de la Aiud unde a fost supus unui regim de exterminare. Întrebat de multe ori dacă s-a făcut vreo minune acolo în detentie, părintele Arsenie spunea în stilul său caracteristic: ”Minunea tocmai asta e, că nu s-a făcut nici o minune!” după care, văzând nedumerirea interlocutorului, adăuga:”Păi nu e o minune că sunt viu și stăm acum de vorbă despre toate acestea?” Însă minuni au fost, despre care părintele nu vorbea niciodată, pentru că, spunea el: ”Duhul Sfânt nu îmi dă voie”. La Aiud a fost băgat la ”răcitor”, o celulă goală, umedă și rece în care nu rezista nimeni mai mult de 3 zile. Pe părintele Arsenie l-au ținut 7 zile și mărturisește că a trăit la un moment dat senzația că sufletul va ieși din trup. Nedumerirea celor care îl băgaseră în acea celulă cu convingerea că îl vor scoate de acolo fără suflare a rămas fără răspuns, ca de altfel și întrebarea iscoditoare ”ce minuni s-au făcut în închisoare” a celor care încearcă să reconstituie un univers care rămâne totuși departe de înțelegerea adâncă pentru cei care nu au trăit drama cumplită a detenției în acea perioadă.

Părintele Arsenie și-a păstrat cu smerenie tainele dar despre dragostea sa pentru aproapele, despre rugăciunea sa, despre curajul și puterea sa de a-și păstra poziția de fertfă în situațiile limită, de dezumanizare, la care erau supuși, mărturisesc colegii de celulă și cei care l-au cunoscut în închisoare.

În 1964 părintele Arsenie este eliberat însă nu i se dă voie să se întoarcă în mănăstire ci este obligat să locuiască într-un sat din Ardeal unde devine preot paroh și unde reîncepe cu curaj și însuflețire lucrarea pastorală. În cele din urmă reușește să reintre în mănăstire fiind pe rând: preot slujitor la Mănăstirea Cernica, stareţ la Mănăstirea Cheia, econom la Mănăstirea Căldăruşani şi duhovnic la Mănăstirea Dintr-un Lemn.

În anul 1976 părintele Arsenie Papacioc a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, unde a slujit 35 ani ca preot și duhovnic până la sfârşitul vieţii sale pământesti.

Aproape un secol de viaţă, cu 11 ani de pătimire în închisorile regimurilor carlist şi comunist, cu experienţa pustiei şi peste 60 de ani de îndrumare duhovnicească în vremuri zbuciumate, toate acestea au atras la Techirghiol mii şi mii de oameni.

Chilia unde a viețuit (foto), ca și mormântul său, este și acum, după trecerea părintelui Arsenie la cele veșnice, loc de pelerinaj, de alinare sufletească, de reculegere și, de ce nu, de pre-simțire a veșniciei, așa cum au simți poate, cei care au fost prezenți la înmormântarea părintelui și i-au cântat: ”Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”.

Sursa: Mănăstirea Sf. Maria – Techirghiol

Foto: MĂRTURISITORII şi Cristina Nichitus Roncea

SURSA  https://www.marturisitorii.ro/2014/08/23/parintele-arsenie-papacioc-la-mormantul-meu-daca-veniti-va-spun-iubiti-va-acasa-la-marele-duhovnic-in-chilia-sa-de-la-manastirea-sf-maria-techirghiol-40-de-fotografii/