Rugăciunea de chemare a numelui Domnului este numită Rugăciunea lui Iisus, Rugăciunea minţii sau Rugăciunea inimii. Este o rugăciune scurtă, plină de putere, care vine de la Mântuitorul Hristos şi de la Sfinţii Apostoli, cuprinsă în aceste cuvinte: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”
Această scurtă rugăciune o putem spune oriunde şi oricând, stând sau mergând – şi în viaţa modernă, în această grabă a vieţii, când n-avem timp de rugăciune îndelungă -, în camera noastră, în faţa icoanelor şi a candelei aprinse. Putem spune această rugăciune în orice loc şi în orice timp din viaţa noastră, şi în şcoală, şi în fabrică, şi în magazin, şi în atelier; o putem rosti în taina inimii noastre. Şi lisus Hristos, care e întotdeauna prezent in viaţa noastră, ne ascultă rugăciunea închinată numelui Lui plin de putere.
Această rugăciune este cunoscută multora dintre dumneavoastră. Şi eu cunosc multe persoane, tineret mai ales, dar şi persoane mai în vârstă, care o spun şi sunt avansaţi în rugăciune. M-am bucurat foarte mult ori de câte ori am auzit despre asemenea persoane. Noi avem temeiul în cuvintele Mântuitorului, care spune: “Orice veţi cere de la numele Meu, voi face, ca să se mărească Tatăl întru Fiul”. Şi iarăşi: “De veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face”. Această rugăciune se numeşte Rugăciunea lui Iisus pentru că în miezul ei este numele Domnului nostru Iisus Hristos, nume plin de putere, aşa cum am mai spus. Ea se mai numeşte şi rugăciunea minţii, pentru că în prima ei fază se rosteşte cu mintea, sau rugăciunea inimii, pentru că după multă vreme de rostire a rugăciunii acesteia cu mintea, ea coboară în inimă.
Ea este de obicei rugăciunea care stă la îndemâna oricui şi se poate rosti în două feluri: aşa cum vorbim, mai ales când lucrăm ceva sau când mergem, şi în ritmul respiraţiei, stând pe un scăunel şi având capul puţin aplecat spre stânga, cu două degete de la mâna dreaptă ţinute uşor pe stânga, deasupra locului inimii, peste haină. Putem rosti rugăciunea aceasta tare, încet sau şoptit.
Rugăciunea lui Iisus se cere a fi rostită neîncetat, ziua şi noaptea, în orice loc şi în orice lucrare ne-am afla. Practic însă, mai ales pentru începători, este greu a fi rostită neîncetat, şi de aceea ea poate fi rostită alternativ cu cele Şapte Laude ale Bisericii, din care este bine să nu lipsească rugăciunile de dimineaţă şi de seară, Paraclisul şi Acatistul Maicii Domnului şi, de asemenea, Acatistul Mântuitorului, care este legat de numele Domnului, cu toate atributele aduse Mântuitorului Hristos în cadrul rugăciunii obşteşti. Mai ales pentru personalul mănăstiresc, este bine ca rugăciunea minţii să fie rostită de patru-cinci ori pe zi, câte cincisprezece minute de fiecare dată. Dar, tară îndoială, această rugăciune poate fi rostită şi de laici, de oricare dintre dumneavoastră, după râvna fiecăruia, măcar de trei ori în 24 de ore, măcar câte cincisprezece minute de fiecare dată. Această rugăciune cere să fie rostită des, ca să se poată înfige în inima noastră, în centrul fiinţei noastre.
Şi încă un lucru trebuie,să mai avem în vedere, şi anume: când rostim rugăciunea, să fim atenţi ca fiecare cuvânt al rugăciunii să cadă pe locul de deasupra inimii, cu două degete deasupra inimii de carne, deasupra inimii fiziologice. Acest loc al inimii, găsit de Sfinţii Părinţi, marii rugători ai acestei rugăciuni, este centrul duhovnicesc al fiinţei noastre omeneşti şi se află deasupra inimii carnale.
Această sfântă rugăciune se cuvine să fie făcută cu binecuvântarea şi sub supravegherea duhovnicului, care de obicei o şi practică. Ea are menirea să ne ajute a ne curăţi mintea şi inima de gândurile şi de poftele netrebnice, lucru ce nu se poate înfăptui decât cu chemarea numelui Domnului, chemarea deasă a acestui nume, care arde ca un foc ceresc necurăţiile noastre interioare.
Scopul ultim al acestei rugăciuni este de a coborî mintea în inimă, de a unifica aceste două centre ale fiinţei omeneşti, mintea şi inima, de a realiza un acord desăvârşit între inimă şi minte. Căci de obicei omul gândeşte ceva, dar simte altceva. Vorbeşte de bine pe cel ce stă în faţa lui, iar în mintea şi în inima lui, în adâncurile lui, îl huleşte. Atunci când unim aceste două centre, mintea şi inima, omul devine o unitate duhovnicească, şi atunci el este întreg, aşa cum l-a făcut Dumnezeu, om cu adevărat deplin.
Prin rugăciunea lui Iisus se realizează idealul sfânt al vieţii noastre omeneşti. Până să atingem însă acest ultim scop, de înnobilare şi sfinţire a noastră lăuntrică, de unificare a fiinţei noastre omeneşti sfâşiate de patimi, avem nevoie de o severă lucrare de despătimire, de o luptă cu noi înşine, care nu este deloc uşoară, pentru izgonirea răului din minte şi din inimă, pentru adunarea minţii care se risipeşte în timpul rugăciunii. Dacă nu am fi ajutaţi de sus în aceste eforturi, lupta noastră cu noi înşine ar fi aproape zadarnică. Dar, spre mângâierea şi întărirea noastră, avem în ajutor experienţa şi sfaturile Sfinţilor Părinţi, aflate în cărţile lor şi în “Vieţile sfinţilor”, în această literatură a sfinţilor părinţi, rugători mai ales, şi în tainele sfintei Biserici, îndeosebi Taina Spovedaniei şi, cu dezlegarea duhovnicului, primirea Sfintei împărtăşanii.
Dar pe lângă toate acestea avem ajutorul nemijlocit al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, prin chemarea sfântului Său nume, rostind cât mai des pe drumurile vieţii noastre rugăciunea: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Şi chiar dacă marea bucurie a coborârii minţii în inimă întârzie, căci aceasta se produce numai cu ajutorul lui Dumnezeu şi când vrea Dumnezeu şi harul Său din noi înşine, strădania noastră sinceră şi statornică de chemare deasă a numelui Domnului este de mare folos. Astfel, prin această rugăciune slăbănoagă, cum ni se pare că este ea, dobândim simţul prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Simţim că nu suntem singuri, simţim că El este de faţă. Simţim ajutorul Lui real în viaţa noastră, în răbdarea ispitelor şi a necazurilor. Simţim că ne întăreşte în credinţă, că ne sporeşte dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, ne luminează mintea să înţelegem şi să adâncim Sfintele Scripturi. Ne ajută să înţelegem că bucuriile cereşti sunt infinit mai mari şi mai frumoase decât bucuriile pământeşti. Ne ajută şi ne întăreşte să împlinim cu fapta voia lui Dumnezeu în viaţa noastră. Toate aceste binefaceri cereşti sunt ca o arvună pentru intrarea noastră în legătură cu Hristos, cu harul lui Dumnezeu, gustând câte puţin, fiind încă în această viaţă, din bucuriile şi starea fericită de dincolo, pe cât ne este cu putinţă nouă, oamenilor.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să atingem şi acest sfânt ideal, de unire a minţii cu inima, care este de fapt unirea noastră cu Dumnezeu. Atunci, lupta cu noi înşine se uşurează, sfânta rugăciune se rosteşte neîncetat în inimă, ziua şi noaptea, după cuvântul din Cântarea Cântărilor, care spune: “Eu dorm, dar inima mea veghează”.
Bucuriile duhovniceşti întrec orice bucurii pământeşti. Dragostea de Dumnezeu, a sfintei Sale porunci, este cu adevărat mare, cu greu de tălmăcit în cuvinte omeneşti! Până atunci însă, să rostim cu smerenie, cu stăruinţă şi cu dragoste, cu timp şi fără timp, cu încredere în Dumnezeu şi cu dor, această sfântă rugăciune: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!” Amin.
de Arhim. Sofian Boghiu
Fragment din cartea “Duhovnici romani in dialog cu tinerii”, Editura Bizantina
- Forma completă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”
- Puterea rugăciunii: Vine direct de la Mântuitorul Hristos și de la Sfinții Apostoli, având în centru Numele Domnului, care „arde ca un foc ceresc necurățiile interioare”.
- Temeiul biblic: Promisiunea lui Hristos: „Orice veți cere de la numele Meu, voi face...”
⏳ Cum și unde se poate practica?
- Oricând și oriunde: În ritmul alert al vieții moderne (în școală, fabrică, magazin, atelier), stând sau mergând, tare, încet sau în taina inimii.
- Timpul recomandat:
- Laici (mireni): Măcar de 3 ori în 24 de ore, câte 15 minute de fiecare dată.
- Monahi: De 4-5 ori pe zi, câte 15 minute.
- Metoda practică (la așezare): Pe un scăunel, cu capul ușor aplecat spre stânga, ținând două degete de la mâna dreaptă pe locul de deasupra inimii fiziologice (centrul duhovnicesc al ființei). Se poate rosti și în ritmul respirației.
🛡️ Reguli de siguranță duhovnicească
- Supravegherea duhovnicului: Rugăciunea trebuie făcută obligatoriu cu binecuvântarea și sub îndrumarea unui duhovnic pentru a evita rătăcirile.
- Îmbinarea cu alte rugăciuni: Pentru că este greu de rostit neîncetat de către începători, ea se alternează cu Cele Șapte Laude, rugăciunile de dimineață/seară și Acatistele (Maicii Domnului, Mântuitorului).
🎯 Scopul și Efectele Rugăciunii
- Curățirea lăuntrică: Alungă gândurile și poftele netrebnice.
- Unirea minții cu inima: Reface unitatea duhovnicească a omului, transformându-l într-o ființă deplină, așa cum a creat-o Dumnezeu.
- Dobândirea prezenței lui Dumnezeu: Aduce certitudinea că nu suntem singuri, dă răbdare în necazuri, sporește dragostea și luminează mintea pentru înțelegerea Scripturilor.
- Starea de veghe permanentă: La nivel înalt, rugăciunea devine de la sine neîncetată, realizând cuvântul scriptural: „Eu dorm, dar inima mea veghează”.
Părintele Sofian ne îndeamnă pe toți, cu multă blândețe, să nu ne descurajăm dacă stările înalte întârzie, deoarece simpla strădanie sinceră și statornică aduce o imensă binefacere și este o adevărată „arvună” a bucuriilor cerești.
- Formula rugăciunii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”
- Numele și rostirea: Este o rugăciune scurtă și puternică, adresată Mântuitorului, ce poate fi rostită oricând și oriunde (acasă, pe stradă, la muncă), cu voce tare, în șoptit sau în gând.
- Etapele rugăciunii:
- Se rostește mai întâi cu mintea (la nivel de gând).
- Prin lucrare îndelungată și stăruitoare, ea coboară în inimă (centrul duhovnicesc al omului, situat deasupra inimii fiziologice).
- Scopul final: Unificarea minții cu inima, depășirea sciziunii interioare a omului (care gândește un lucru și simte sau spune altul) și dobândirea prezenței vii a lui Dumnezeu.
- Cadrul și sfaturile practice:
- Se recomandă să fie practicată cu binecuvântarea și sub îndrumarea unui duhovnic.
- Ajută la curățarea gândurilor pătimașe și la rezistarea în fața ispitelor.
- Poate fi unită cu rânduiala Bisericii (Cele Șapte Laude, rugăciunile de dimineață și seară, acatiste).
Învățătura Părintelui Cleopa Ilie, consemnată și transmisă de Arhimandritul Ioanichie Bălan, arată că gândurile care apar în timpul rugăciunii sunt, în mare parte, ispite venite din partea diavolului pentru a abate mintea omului de la Dumnezeu.
Punctele principale ale acestei învățături:
- Monologhia (rugăciunea curată): Hristos cere ca rugăciunea să fie „monologhie” (un singur gând și un singur cuvânt curat scos din inimă, precum rugăciunea Cananeencei).
- Vama închipuirii (imaginației): Legea rugăciunii cere să nu-ți închipui nimic în minte — nici lucruri rele, nici bune sau închipuiri de sfinți. În tradiția filocalică și patristică, imaginația este numită „podul demonilor” prin care diavolul introduce mândria și rătăcirea.
- Vama rațiunii: Duhurile rele încearcă să-i dea minții în timpul rugăciunii diverse rațiuni bune, interpretări sau texte din Scriptură doar ca să o scoată din starea de smerenie. Părintele Cleopa sfătuia că la rugăciune nu trebuie să faci teologie sau speculații, ci să ai o „inimă înfrântă și smerită”.
Atunci când omul încearcă să coboare mintea în inimă prin rugăciune, el trebuie să treacă prin două mari bariere sau „vămi” duhovnicești:
1. Vama închipuirii (imaginației)
- Pod al demonilor: Părintele Cleopa numește imaginația poarta principală prin care diavolul amăgește sufletul în timpul rugăciunii.
- Regula de aur: Legea fundamentală a rugăciunii este să nu-ți închipui nimic.
- Tipuri de imagini: Trebuie respinse absolut toate închipuirile, fie ele rele, bune sau aparent sfinte (cum ar fi chipul lui Hristos sau al sfinților). Dacă mintea se oprește la imagini, ea cade în înșelare și nu mai poate intra în inimă.
2. Vama rațiuNE
- Ispita teologhisirii: Diavolul aduce în minte gânduri aparent bune, idei profunde sau tâlcuiri din Sfânta Scriptură exact în momentul rugăciunii.
- Scopul ascuns: Vrajmașul folosește aceste rațiuni „duhovnicești” doar pentru a opri rugăciunea curată, știind că omul nu se poate concentra în același timp și la speculații teoretice, și la Dumnezeu.
- Soluția: În timpul rugăciunii nu trebuie să analizăm sau să reflectăm, ci doar să avem o inimă înfrântă, smerită și concentrată strict pe cuvintele rugăciunii.
Cum trebuie înfruntate aceste gânduri?
- Monologhia: Rugăciunea trebuie să fie un singur gând strigat din adâncul inimii (precum rugăciunea femeii cananeence).
- Numele lui Iisus: Cea mai puternică armă împotriva acestor atacuri este Rugăciunea lui Iisus („Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”), folosită ca o sabie spirituală care taie orice gând din fașă.
- Smerenia: Recunoașterea propriei neputințe atrage harul lui Dumnezeu, singurul care poate curăța cu adevărat mintea de asaltul gândurilor.
Este necesar să încetați consumul de dulciuri, pâine și proteine de origine animală. Trebuie să depășiți nemulțumirea față de soartă, față de voi înșivă și față de alte persoane. Este necesar să vă limitați activitatea sexuală și să evitați orice suprasolicitare nervoasă și fizică. Exercițiile simple de respirație pot ajuta la diminuarea atașamentului față de viață. De exemplu: o inspirație lentă, urmată de un expir profund și prelungit... Când în suflet va apărea o bucurie neașteptată, aceasta va însemna că energia a început să curgă. 
