UNSPREZECE PRICINI PENTRU CARE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU SĂ PĂTIMEASCĂ DREPŢII ÎN LUMEA ACEASTA -NE VORBEŞTE PĂRINTELE CLEOPA

 Unii din cei slabi în credinţă se smintesc văzând necazurile şi ispitele ce vin asupra drepţilor. Dar Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfânta Scriptură ne spun luminat câteva pricini pentru pătimirile acelora:

 1. Pentru ca sfinţii să nu se mândrească de mărirea faptelor bune şi a minunilor pe care le fac ei.

2. Pentru ca să nu socotească cineva că sfinţii sunt dumnezei, iar nu oameni. 

3. Pentru a se arăta că puterea lui Dumnezeu biruieşte prin cei slabi şi neputincioşi şi prin ei se propovăduieşte Evanghelia lui Hristos. 

4. Pentru a se face mai arătată răbdarea sfinţilor şi că nu slujesc lui Dumnezeu pentru plată. 100

 5. Pentru a ne înţelepţi pe noi şi a filosofa despre înviere. Căci dacă vei vedea că un om drept şi având multe fapte bune a pătimit multe necazuri şi nevoi şi aşa s-a dus de aici, chiar şi nevrând, te gândeşti că trebuie să fie o judecată de apoi. Căci dacă oamenii nu lasă fără plată pe cei ce le slujesc, cu atât mai mult Dumnezeu nu va lăsa neîncununaţi pe cei ce pătimesc şi se nevoiesc pentru El, care sunt drepţii şi sfinţii. 

6. Pentru a avea destulă mângâiere toţi cei ce cad în ispite, privind ei la ispitele sfinţilor. 

7. Pentru ca atunci când ne îndeamnă pe noi învăţătorii noştri să urmăm fapta bună a sfinţilor şi nevoinţele lor, zicându-ne: „Urmează, frate, aposto lului Pavel”, sau „Urmează lui Petru”, noi să nu ne lenevim a le urma, socotind, pentru mulţimea faptelor lor cele bune, că au altă fire decât a noastră. 

8. Ca atunci când trebuie să fericim pe cineva sau să-l jelim, să învăţăm pe care să-i socotim fericiţi şi pe care ticăloşi şi mişei. 

9. Pentru că necazul face mai aleşi şi mai străluciţi pe cei ce sunt necăjiţi şi pătimesc, căci după apostolul, necazul lucrează răbdarea, iar răbdarea cercarea, iar cercarea nădejdea, iar nădejdea nu ruşinează (Rom. 5, 3-5). După cum zice şi înţeleptul Sirah: Că în foc se lămureşte aurul, iar oamenii cei primiţi, în cuptorul smereniei (2, 5). 

10. Pentru ca, dacă mai au oarecare pete de păcate, să le spele pe acestea prin ispite şi necazuri. 

11. Ca să prisosească lor cununile şi darurile, prin necazuri. Căci cu cât mai multe vor fi necazurile, cu atât mai multe vor fi şi darurile şi răsplătirile. \Deci să ştim că nici o iertare şi nici o îndreptare nu vom avea, dacă ne vom sminti de cele ce se întâmplă sfinţilor

DESPRE PREGĂTIREA CELOR CE VOIESC A PRIMI PREACURATELE TAINE ALE TRUPULUI ŞI SÂNGELUI DOMNULUI

Celor ce voiesc a se apropia de înfricoşatele Taine ale lui Hristos, sfat potrivit şi cale de mijloc să le fie aceasta: că nu trebuie nici toate să le lase ei în seama lui Dumnezeu şi să se lenevească de pregătirea după putere, dar nici silindu-se după putere şi oste- nindu-se, să li se pară că toate le-au isprăvit şi să se mândrească că se apropie cu vrednicie de Sfintele Sfinţilor. În cele de mai jos se vor arăta puţine din cele care sunt prea de nevoie pentru cei care doresc a se uni cu Hristos prin împărtăşirea cu Preacuratele Taine. pentru Mai întâi trebuie ei să înţeleagă că pregătirea Sfânta Împărtăşanie este îndoită, adică trupească şi sufletească. Cea trupească constă în post, înfrânare de la pofte trupeşti, priveghere şi alte oste neli, prin care să se cureţe şi să se uşureze trupul de cele care îl îngreuiază, îl aprind şi îl spurcă pe el. Iar pregătirea cea duhovnicească se cuprinde în: spovedanie curată la duhovnic, citirea pravilei, adică a rugăciunilor după rânduiala cea din Ceaslov şi a altor rugăciuni săvârşite cât mai cu frică de Dumnezeu, cu luare aminte şi cu umilinţă. Altă sfântă pregătire este împăcarea cu toţi: să nu fie certat cu nimenea, să nu aibă mânie împotriva cuiva, să ierte tuturor celor care i-au greşit ceva, PĂRINTELE CLEOPA 83 aducându-şi aminte de cuvintele Mântuitorului Care zice: De veţi ierta oamenilor greşelile lor şi Tatăl vostru Cel din Ceruri vă va ierta vouă greşelile voastre. Şi după putere să se silească ca nimenea să nu aibă ceva asupra lor (Învăţătura de credinţă ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 296-297). Şi fiindcă mai sus am amintit că una din faptele celui ce se apropie de împărtăşirea cu Preacuratele Taine este şi postul, apoi trebuie să înţeleagă oricine că îndoit este postul: trupesc şi duhovnicesc. Iar pentru cel care nu este bolnav, postul cel trupesc s-ar mărgini cam întru acestea: postirea celor patru posturi de peste an, care sunt rânduite de Sfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi, la fel postirea miercu rilor şi a vinerilor. Iar cine va voi să-i prisosească dreptatea lui, să ţină şi postul de luni. Aceste zile se vor posti în tot timpul anului, afară de timpul când este şi dezlegare în Biserică după Tipicul mare. Încă trebuie a posti ziua de 5 ianuarie, ajunul Bobotezei; ziua de 29 august, Tăierea capului Sf. Ioan Botezăto rul; 14 septembrie, ziua Înălţării Sfintei Cruci. Înfrânarea la masă înseamnă a nu mânca peste saţiu şi abţinerea de la masa de seară când a doua zi au a se împărtăşi. Apoi pentru cei căsătoriţi. împreunarea cu soţiile lor în Înfrânarea sărbători, de la sâmbăta, Duminica, în posturi, în timpul scurgerilor lunare şi cu o zi şi o noapte înainte de a se împărtăşi cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. Însă această înfrâ- nare de la împreunări să fie cu învoirea amândurora soţilor, după cuvântul marelui Pavel, care zice: Nu vă 84 NE VORBEŞTE lipsiţi unul de altul decât doară prin bună învoială, pentru o vreme, ca să vă dedaţi la post şi rugăciune (1 Cor. 7, 5; Sf. Timotei, can. 5, 13; Sf. Dionisie, can. 3; P.M.B., gl. 171; Sf. Simeon Tesaloniceanul IX, 16). Pentru clerici să fie aceasta: „Păzească-se pe sine cei hirotonisiţi de legătura cu soţiile lor, când vor să slujească Liturghie întru acea zi, ca cei ce sunt cinstiţi cu cuminecătura. Deci dacă nu mai mult, cel puţin în ziua şi în noaptea cea dinaintea Liturghiei, trebuie neapărat a se păzi (Sf. Simeon Tes. IX, 14-15). Valsamon în răspunsul 49, către de Marcu al Alexandriei, zice: cei ce nu se înfrânează trupeasca împreunare cu soţiile lor legitime sâmbăta şi Duminica, se cuvine cu potrivite canonisiri a se îndrepta. Şi apoi adaugă că se cuvine să se ferească ei de împreunare şi întru tot Sfântul şi Marele Post şi întru toate vinerile şi miercurile (Vezi Pidalion de Neamţ, 1844, fila 451). Încă să se ştie că nici Preacuratele Taine, nici sfânta anaforă, nici aghiazmă mare sau mică nu poate lua, nici sfintele icoane nu poate a le săruta acela care în ziua aceea s-a aflat trupeşte cu soţia sa (Vezi canoanele cele de mai sus şi P.M.B., gl. 166-170, Sf. Simeon Tes., IV, 100). Încă arăt aici că mai fericiţi şi mai cucernici sunt aceia care nu o zi, ci măcar trei zile înainte de a se împărtăşi cu Preacuratele Taine se înfrânează de la împreunarea cu soţiile lor şi se pregătesc pe sine cu post şi cu rugăciune stăruitoare. Pentru că dacă Moise a primit poruncă de la Dumnezeu să curăţească pe poporul lui Israil cu post, cu rugăciune şi cu înfrânare de la soţii trei zile mai înainte de a se pogorî El pe PĂRINTELE CLEOPA 85 muntele Sinai, spre a se face ei vrednici, nu de a se sui pe muntele Sinai, spre a vedea şi a sta de vorbă cu Dumnezeu, ci de a se apropia numai de poala muntelui pe care era a se pogorî Dumnezeu, deci cu cât mai mare pregătire ar trebui să aibă acei creştini care se apropie nu de munte, ci de Dumnezeu? Oare dacă atuncea s-a zis că cine se va atinge de muntele Sinai, unde era a se pogorî Dumnezeu, cu pedeapsa uciderii şi cu moarte se va sfârşi (Ieş. 19), apoi creştinii, care nu se apropie să se atingă de muntele Sinai, ci vor să se atingă şi să se împărtă şească cu Trupul şi cu Sângele Fiului lui Dumnezeu, de nu se vor pregăti pe sine mai mult ca aceia, cum vor scăpa de pedeapsa pentru negrijă şi neevlavie? Aceste puţine fie arătate pentru postul cel din afară şi trupesc. Şi încă puţine este cuviincios a aduce în mijloc pentru postul cel mai înalt şi duhovnicesc. Fiindcă acesta cu cât este şi mai folositor, cu atât este şi mai gingaş a se păzi. Însă pentru cei ce au minte trează, uşor se fac şi unele dintre cele ce le scriem aici. Mai întâi, prin lucrarea lui, postul duhovnicesc este a se sili cineva de a-şi păzi mintea de gândurile care o spurcă şi o răspândesc pe ea. Căci precum trupul are lumea lucrurilor, aşa si mintea are lumea ispitelor sau a gândurilor. Şi după cum trupul poate curvi, sau altfel de păcat poate face prin lucruri, aşa şi mintea curveşte sau alte păcate face prin gânduri (Vezi Filocalia II, suta a doua, capete despre dragoste, cap. 64, şi suta a treia, cap. 53). Încă trebuie să aibă mare grijă cel ce se apropie de împărtăşirea cu 86 NE VORBEŞTE Sfintele Taine de paza celor cinci simţuri: a văzului, a auzului, a mirosului, a gustului şi a pipăitului. Căci şi acestea, după cuvântul cel proorocesc, sunt ferestrele prin care intră în suflet păcatele (Ier. 9, 21). Apoi păzirea limbii de a mai vorbi minciuni, glume şi cuvinte care întărâtă inima sau râsul, aducându-şi aminte de cele scrise, că lovitul limbii frânge oasele; şi iarăşi, mulţi au căzut prin uneltirile limbii (Sir. 28, 18-19). Să postească nu numai limba de cuvinte deşarte, ci şi mâna să nu se atingă de lucru străin, să nu îndrăznească a iscăli cu dânsa acte nedrepte, şi nici a pipăi cu ea cele care duc la păcat... Să postească piciorul spre a nu se duce acolo unde nu place lui Dumnezeu. Şi, în sfârşit, pe lângă acest post îndoit, despre care în puţine cuvinte am amintit aici, să se silească cel care voieşte a se apropia de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, să-şi câştige smerenia inimii şi să-şi păzească ştiinţa gândului său curată şi nepri hănită faţă de toţi. Şi peste toate trebuie să nu creadă cineva că fericirea lui stă în a se împărtăşi cât mai des, ci să înţeleagă că fericirea stă în a se împărtăşi cu bună pregătire după a sa putere. La această învăţătură aduc mărturie pe dumne zeiescul Hrisostom care zice: „Mulţi cu Tainele acestea o dată întru tot anul se împărtăşesc; iar alţii de două ori, iar alţii de mai multe ori. Deci, zice el, către toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei ce şed aici, ci şi către cei ce şed în pustie, căci şi aceia o dată în an se împărtăşesc, iar de multe ori şi după doi ani”. Apoi adaugă şi zice: „Ce, dar, care sunt mai primiţi? PĂRINTELE CLEOPA 87 Cei ce o dată, cei ce de multe ori, cei ce de puţine ori se împărtăşesc?”. Arătând apoi care este adevărata datorie a celor care voiesc să se apropie de cele sfinte, zice: „Cei ce au ştiinţa gândului curată, cei ce sunt cu inima curată, cei ce au viaţă neprihănită, totdeauna să se apropie. Iar cei ce nu sunt întru acest fel, niciodată măcar” (Împărţirea de grâu, Buzău, 1833, cuv. 53, p. 449). Aşadar, de aici poate înţelege oricine că fericirea celui ce se împărtăşeşte nu stă în a se împărtăşi des sau rar, ci în a se împărtăşi cu inimă curată şi cu neprihănire. Dar va zice cineva: „Dar cum pot eu să mă fac vrednic de o împărtăşire atât de scumpă, care cere atâta pregătire?” La această întrebare nu voi răspunde cu cuvintele mele, ci cu cele ale Sfântului Anastasie Sinaitul care zice aşa: „Numai dacă vrei, omule, te vei face vrednic”; şi apoi, arătând care sunt pricinile cele mai de nevoie spre lucrarea acestei vrednicii, zice: „Cunoaşte-te pe sine că eşti păcătos, părăseşte-te de păcate, lipseşte-te de vicleşuguri şi de mânie, arată la fapte de pocăinţă, apucă-te de curăţie şi de blândeţe, îndelung rabdă, arată umilinţă, dă milostenie la săraci şi străini din roada dreptăţii şi roagă-te lui Dumnezeu cu suflet înfrânt şi aşa te vei face vrednic” (Vezi Mărgăritarele Sf. Ioan Gură de Aur, Cuv. 7 al Sfântul Anastasie Sinaitul, p. 225). Aşadar, frate, ţi-am adus în cele de mai sus mărturie de la dumnezeiescul Hrisostom, că fericirea celui ce se împărtăşeşte nu stă în deasa, nici în rara împărtăşire, ci în a se împărtăşi cineva cu pregătire şi cu vrednicie. 88 NE VORBEŞTE Iar pentru a arăta care sunt faptele cele bune prin care te poţi face vrednic de împărtăşirea Sfintelor Taine, ţi-am adus în mijloc sfatul Sfântului Anastasie Sinaitul, precum şi cel al Sfântului Ioan Hrisostom, care toate condiţiile le grupează în trei, şi anume: 1. A avea ştiinţa gândului curată; 2. A avea inima curată; 3. A avea viaţa neprihănită. Dar, întrucât cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur de mai sus par a fi prea subţiri pentru unii, este bine să facem puţină desluşire la ele. Ce înseamnă a avea ştiinţa gândului curată? Înseamnă a nu fi mustraţi de conştiinţă pentru vreun păcat trupesc sau sufletesc, sau pentru că cineva are ceva asupra noastră deoarece l-am nedreptăţit. A avea inima curată înseamnă o mare curăţie lăuntrică. Căci numai cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu. Şi inimă curată se poate zice aceea care este curată de păcate şi curată de răutate. Iar viaţa neprihănită este o întregime de sfinţenie a minţii, a inimii şi a trupului, adică a nu fi pătat cu vreun păcat nici la inimă, nici la minte, nici la trup. Şi aceasta este culmea cea mai mare a fecioriei duhovniceşti, adică a desăvârşirii. Şi pe unii ca aceştia îi fericeşte Duhul Sfânt când zice: Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului (Ps. 118,1), adică aceia care în calea veacului acestuia curgător se silesc să se păzească pe sine curaţi cu inima, cu mintea şi cu trupul. Scriind acestea mă gândesc la uneltirile dracilor prin care ei dau război atât călugărilor cât şi mirenilor PĂRINTELE CLEOPA 89 credincioşi, pentru a nu ajunge nimeni la această neprihănire şi spre a le aduce nespusă pagubă duhov nicească, de a nu se putea ei uni prin Preacuratele Taine cu Hristos, aşa cum voieşte El. Domnul nostru Iisus Hristos a venit din iubire pentru noi şi a pătimit pentru a noastră mântuire şi în această înfricoşată Taină se dă pe Sine întreg nouă. Dar voieşte ca şi noi cu întregime să ne dăm Lui, neprihăniţi având inima, mintea şi trupul nostru. Şi numai El ştie cât de puţini se unesc cu El întru acest chip. Pe unii îi înşală vicleanul cu smerenie făţarnică, că nu sunt vrednici, şi din această pricină îi aruncă în nepăsare şi în nesimţire faţă de folosul cel negrăit al Sfintelor Taine. Pe alţii îi face a amâna vremea împărtăşirii de la un an la altul, de la un post la altul, şi aşa, depărtându-se prea mult de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Stăpânului, nu pot nicidecum a spori în calea poruncilor lui Dumnezeu. Şi cum ar putea, de vreme ce nu voiesc a se uni cu Acela care a zis: Rămâneţi întru Mine şi Eu întru voi, căci fără de Mine nu puteţi face nimic ? Pe alţii nici chiar în vreme de bătrâneţe, nici când se văd slabi şi bolnavi, nu-i lasă satana a se apropia şi a se uni cu Hristos. Prima grijă pe care trebuie să o aibă creştinii este aceea ca, atunci când vor vedea pe cineva din familie sau din rudenii că s-a îmbolnăvit, să cheme preotul şi să-l sfătuiască pe bolnav a-şi mărturisi cu de-amănuntul toate păcatele pe care ţine minte că le-a făcut în viaţă, ca apoi preotul, dacă va găsi de cuviinţă, să-l împărtăşească. 90 NE VORBEŞTE Iar dacă este aproape de moarte, oricum să nu-l lase neîmpărtăşit. Căci în acest caz are oricine voie din cei dreptcredincioşi a fi dezlegat pentru această merinde, spre călătoria vieţii de veci. Iar dacă se va face sănătos după împărtăşire şi de a avut vreo oprire, să rămână întru pocăinţă anii porunciţi de canoane (P.M.B., gl. 320). Am auzit şi încă alte sfaturi ale vicleanului din gura unor creştini. „Nu chema, zice, pe popa, dacă eşti bolnav, că de va veni acela este semn că nu va trece mult şi te va duce la cimitir; lasă că de va fi mare nevoie apoi îl vei chema atunci când te vei simţi slab de tot”. Aceasta este o mare înşelăciune a dracilor prin care se silesc ei să nu lase pe bietul creştin nici măcar în ceasul al unsprezecelea să se apropie şi să se cuminece cu Hristos. Mulţi, ascultând de aceste sfaturi viclene, s-au dus de aici la veşnica osândă, căci moartea i-a răpit pe ei atunci când a trimis-o Dumnezeu, nu atunci când au voit ei să vie. Încă pe mulţi alţii i-a înşelat satana, dându-le în gând că fericirea şi folosul sfinţirii Preacuratelor Taine stă în cantitatea cât mai mare a Sfintelor Taine, adică de a se împărtăşi cât mai des, fără să ţină seamă de pregătirea cea cuviincioasă şi uitând sfaturile marelui Pavel Apostolul, care zice: Să se ispitească omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar; că cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, judecată luişi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului (I Cor. 11, 28-29). Iar dacă unii ca aceştia pe acestea le-au uitat şi le defaimă, să-şi aducă aminte şi să se cutremure PĂRINTELE CLEOPA 91 măcar de îngrozirile cele mai înfricoşate ale Sfântului Apostol Pavel, care zice aşa: Dacă cel ce leapădă legea lui Moise, în urma mărturiei a doi sau trei mar tori, se pedepseşte fără cruţare cu moartea, apoi cu cât mai amară muncă socotiţi că va lua cel ce a călcat pe Fiul lui Dumnezeu şi a socotit a fi de obşte sângele legii cu care s-a sfinţit, şi a ocărât Duhul darului? (Evrei 10, 28-29). Iar cum cineva cade sub această mare osândă, de a călca pe Fiul lui Dumnezeu, să ne învăţăm de la dumnezeiescul Hrisostom, care zice: „Când tu te împărtăşeşti cu El în Sfintele Taine şi faci păcat, spune-mi, au nu L-ai călcat pe El? Au nu L-ai defăimat pe El? Că precum pentru cele ce se calcă de noi, nici o grijă nu avem, aşa şi cei ce greşesc, de Hristos nici o grijă nu au” (Vezi Împărţirea de grâu, cuv. 53, p. 448). Încă dacă vrei să ştii şi cum Sângele lui Hristos îl socoteşte cineva de obşte, prin împărtăşanie fără de pregătire cuviincioasă, ascultă pe acelaşi mare dascăl Gură de Aur, care zice: „Tu ai socotit sângele Legii prin care te-ai sfinţit a fi de obşte”. Apoi zice: „Ce este de obşte? Necurat sau nimic având mai mult decât celelalte. Adică ai socotit sângele lui Hristos ca oricare alt sânge al vreunui om de rând sau dobitoc”. Iar cum ocărăşte cineva Duhul Sfânt, arată zicând: „Cel ce nu primeşte facerea de bine a ocărât pe făcătorul de bine” (Vezi Împărţirea de grâu, cuv. 53). Dar ce zic cei năvalnici spre deasa împărtăşire? „Noi vrem să ne împărtăşim cât mai des spre a urma pe primii creştini care se împărtăşeau pe timpul sfinţilor apostoli aproape în fiecare zi”. Cu adevărat 92 NE VORBEŞTE bună faptă şi râvnă este aceasta. Însă orice faptă bună, dacă este lipsită de smerenie şi de dreaptă socoteală, nu numai că nu foloseşte pe cel care o lucrează, ci şi la muncă îl duce. Dacă cineva doreşte să se împărtă şească mai des, precum aceia, apoi nu este de ajuns această dorinţă, ci trebuie a urma pe aceia şi cu faptele. Că dacă atunci, când Biserica era în faşă, a fost puţină vreme acest obicei de a se împărtăşi mai des, apoi să vedem cum le era petrecerea la cei dintâi creştini şi, după ce vom afla, să facem asemănare între viaţa şi petrecerea lor şi a noastră. Şi de ne vom găsi pe noi având aceeaşi petrecere şi vieţuire întru frica lui Dumnezeu ca şi ei, apoi să îndrăznim ca şi dânşii a ne apropia de Preacuratele Taine. Dar vei zice: „Cum au petrecut ei şi ce fel de fapte bune făceau ei de se încumetau a se apropia de cele sfinte mai des?” Vrei să ştii? Ascultă nu de la mine, ci de la cel cu gura şi limba de aur, care zice aşa: „Socoteşte, omule care doreşti să te împărtăşeşti, ce au făcut sfinţii apostoli când s-au apropiat de acea Sfântă Cină? Au nu s-au întors la rugăciuni şi la laude? Au nu la sfinte privegheri? Au nu la învăţătură îndelungată şi plină de multă filosofie, că cele mai mari şi preaslăvite atunci le poruncea şi le povestea lor Mântuitorul?”. Apoi adaugă: „N-ai auzit cum şi cele 3.000 de suflete care s-au îndulcit atunci de împărtăşire, totdeauna erau aşteptând întru rugăciune şi învăţătură, nu întru beţii şi întru mâncări?” (Vezi Împărţirea de grâu, cuv. 53, p. 451). Ai auzit, frate, cel ce doreşti să te împărtăşeşti mai des, precum primii creştini, cum era petrecerea PĂRINTELE CLEOPA 93 acelora? Ei erau, după cum aţi auzit din gura Sfântului Ioan Gură de Aur, în toată vremea îndeletnicindu-se în laude, în privegheri, în învăţătură îndelungată şi totdeauna aşteptând în rugăciuni. Tu doreşti să te împărtăşeşti ca aceia; deci fă faptele bune pe care le făceau aceia şi nimenea nu te va putea opri de la ceea ce râvneşti. Dar, pentru a spune adevărul, care din creştinii de astăzi zăboveşte în biserică în toată vremea, adică să asculte în fiecare zi cele şapte laude? Adică de cu seară Ceasul al nouălea, Vecernia şi Pavecerniţa, la miezul nopţii Miezonoptica, Utrenia, Ceasul întâi, iar a toate doua zi Ceasul al treilea, al şaselea, Obedniţa şi peste dumnezeiasca Liturghie. Dar poate vei zice: „Aceste slujbe le-am ascultat cândva la mănăs tire, când ne-am împărtăşit”. Vezi că cei dintâi creştini nu le ascultau numai o dată, ci în toată vremea erau aşteptând întru rugăciu ne; şi nu numai întru rugăciune, ci şi întru ascultarea dumnezeieştilor învăţături, adică, după ce terminau rugăciunile, zăboveau ascultând dumnezeieştile învă ţături de la sfinţii apostoli. Dacă ar veni creştinii de azi în toate zilele şi nopţile la slujbele Bisericii pe care vi le-am arătat mai sus, şi după slujbă ar rămâne multă vreme ascultând cuvântul lui Dumnezeu, apoi ar fi şi ei ca cei dintâi creştini despre care ai auzit că erau în toată vremea aşteptând întru rugăciune. Dar dacă creştinii de azi vin numai la sărbători mari şi în unele Duminici, iar alţii cu lunile şi anii nu vin la biserică, şi petrec în toată vremea în griji şi în păcate şi în răspândire, apoi câtă nebunie şi nesocoteală este 94 NE VORBEŞTE a dezlega cineva din preoţi de a se împărtăşi creştinii de azi ca cei dintâi. Încă trebuie să înţelegem că primii creştini nu numai că erau în toată vremea în biserică, aşteptând întru rugăciuni şi ascultând dumnezeieştile învăţături, ci erau trăind în mare frăţie şi dragoste şi toate averile lor le vindeau şi le puneau la picioarele apostolilor spre folosul de obşte al Bisericii. Acest adevăr este de netăgăduit, căci auzi ce zice Sfânta Scriptură: Toţi aceştia într-un cuget stăruiau în rugăciune şi în cerere cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus, şi cu fraţii Lui (Fapte 1, 14). Şi arătând că pe lângă rugăciune erau ascultând învăţăturile sfinţilor apostoli şi trăind în mare dragoste şi unire cu fraţii, zice: Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în viaţă frăţeas că, în frângerea pâinii şi în rugăciuni (Fapte 2, 42). Vezi, frate, la primii creştini petrecere îngerească? În toată vremea se îngrijeau numai de cele cereşti, de ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi de a trăi în dragoste şi în frăţie şi de a zăbovi în împărtăşirea Preacuratelor Taine şi în rugăciuni. Oare câtă deosebire are viaţa creştinilor de azi faţă de a acelor fericiţi creştini? Pe care din creştinii de azi îi vezi în toată vremea numai la ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu? Care din creştini trăiesc în dragoste duhovnicească şi se iubesc ca fraţii? Care se văd zăbovind întru rugăciuni şi în laude şi întru privegheri, cum aţi auzit că trăiau cei dintâi creştini? Care din creştinii de azi se leapădă de ţarine şi de moşii pentru ca să le vândă, iar banii de pe ele să-i dea spre folosul de obşte al creştinilor celor săraci şi scăpătaţi? PĂRINTELE CLEOPA 95 Multă lepădare de sine, multă frăţie, multă îndurare, multă dragoste şi milă de nevoile altora se vedea în viaţa acelor fericiţi creştini. Aceasta o arată nouă prealuminat Sfânta Scriptură, zicând: Şi toţi cei ce au crezut erau laolaltă şi aveau toate de obşte. Şi moşiile şi averile le vindeau şi le împărţeau pe ele tuturor, după cum fiecare avea lipsă (Fapte 2, 44-45). Apoi zice că pe lângă aceste mari milostenii pe care le făceau spre folosul de obşte erau în toate zilele la slujbele din biserică. Şi în toate zilele erau aşteptând cu un cuget în biserică (Fapte 2, 46). Pricina care m-a făcut să aduc aici puţine mărturii despre viaţa primilor creştini a fost spre a lămuri pe unii din creştinii care m-au întrebat de ce azi preoţii opresc pe creştini de la împărtăşirea mai deasă cu Preacuratele Taine şi de ce nu le dau voie a urma cu împărtăşirea pe primii creştini. Citind cineva cele scrise de aici şi făcând asemănare între viaţa creştinilor de azi şi a celor de atunci, de va fi om cu frică Dumnezeu, singur va înţelege care este pricina pentru că care duhovnicii nu îngăduie acum împărtăşirea deasă ca atunci. Încă trebuie să ştie oricine această scumpătate pentru împărtăşirea Preacuratelor Taine nu a fost pusă acum de curând, ci chiar din vremile cele vechi ale Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi. Aceasta o va înţelege cineva prealuminat dacă va citi Părinţi canoanele Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor care s-au făcut la sinoadele Ecumenice şi locale, încă şi canoanele care s-au scris în parte de Sfinţii Părinţi. Şi fiindcă aceste sfinte canoane nu le 96 NE VORBEŞTE poate avea în casă orice creştin, spre a le citi şi a se orienta, este bine ca el să se mărturisească curat de toate păcatele sale la părintele său duhovnic şi de la el să ceară sfat dacă se poate sau nu se poate împărtăşi cu Preacuratele lui Hristos Taine. Să aibă încredere că preoţilor li s-a dat a fi iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu, şi ei, orientându-se după scumpătatea şi iconomia sfintelor canoane, au putere de a hotărî în Biserică vremea când poate cineva a se apropia de împărtăşirea cu Preacuratele Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului. Iar pentru a adeveri cele de mai sus, că din cele mai vechi timpuri s-a pus mare stricteţe şi pază în Biserică spre a nu se da Sfânta Împărtăşanie celor nevrednici şi nepregătiţi, scriu aici puţine despre cele patru trepte de canonisire pentru cei ce păcătuiau. Iată în ce constau acestea: 1. Plângerea - era ca omul păcătos să stea afară de biserică şi afară de curtea sau tinda bisericii; şi să cadă înaintea tuturor celor ce intrau în biserică, cerându-le cu lacrimi să se roage pentru dânsul. El era lepădat afară de curtea sau tinda bisericii ca să se pocăiască atâta vreme cât îi era poruncit. 2. Ascultarea - era ca omul cel păcătos să as culte dumnezeiasca Scriptură stând lângă uşile bisericii, în curte sau în tindă, iar în biserică nu-i era iertat şi n-avea voie să intre, până ce se sfârşea timpul poruncit lui. 3. Sfânta Căderea - adică posluşania. Cel ce greşea stătea înăuntru în Biserică, mai înapoi de amvon, până la Evanghelie, când zice diaconul: „Cei chemaţi ieşiţi”. Atunci ieşea şi el cu cei chemaţi şi PĂRINTELE CLEOPA 97 stătea afară de biserică până ce se sfârşea dumne zeiasca slujbă. 4. Starea cu credincioşii - omul stătea cu credincioşii înăuntrul bisericii până la sfârşitul dumnezeieştii slujbe, dar nu se împărtăşea până ce îşi împlinea poruncită lui vreme. Iar dacă îşi împlinea vremea stând cu credincioşii atunci se învrednicea împărtăşirii cu Preasfântul Trup şi Preacuratul Sânge al Domnului Iisus Hristos. „Deci cu aceste patru lucruri se săvârşeşte şi se împlineşte toată pocăinţa. Drept aceea cade-se episcopilor sau preoţilor duhovnici, să împartă toată vremea canonisirii, ori multă, ori puţină, pe aceste patru lucruri şi aşa să cureţe de păcate pe cel ce se căieşte şi se pocăieşte” (Vezi P.M.B., p. 498; Sf. Grigorie de Nyssa, can. 4; Sf. Vasile cel Mare, can. 59). Am scris acestea aici pentru ca să vă puteţi da seama câtă grijă au avut Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi pentru a păstra cu mare scumpătate cinstirea Preacuratelor Taine şi ca nimenea să nu se apropie de ele până nu se va curăţi cu împătrita pocăinţă arătată mai sus. Dar poate vor zice unii: „Dacă atâta stricteţe s-a pus pentru cel ce greşeşte, spre a nu se apropia de Sfintele Taine, apoi mai bine să nu mă împărtăşesc deloc, sau tocmai la sfârşitul vieţii”. Mare păcat vei face de vei judeca aşa: stricteţea sfintelor canoane nu s-a pus ca să oprească pe cineva de a se împărtăşi, ci pentru a nu se apropia cineva nepregătit şi pentru ca toţi să facă roadele pocăinţei. Căci cine face fapte vrednice de pocăinţă, duhovnicul are dreptul a-i scurta 98 NE VORBEŞTE vremea pocăinţei şi a-l apropia de Preacuratele Taine. Aşa că nimeni să nu aleagă ce este rău, adică sau să se apropie prea des de Sfintele Taine, fără evlavie şi fără pregătire, sau din lene sau deznădejde să se depărteze prea mult de ele, ci cu smerenie şi cu dreaptă soco teală să ţină calea de mijloc, de vreme ce la toată fapta bună - zic Sfinţii Părinţi - marginile sunt ale dracilor, iar mijlocul este al lui Hristos. Deci calea de mijloc este cale împărătească pe care au călătorit toţi sfinţii spre cer. Şi poate va zice cineva: „Care ar fi calea de mijloc în vederea împărtăşirii cu Preacuratele Taine ale lui Hristos?”. La aceasta răspundem aşa: Fiindcă împărtăşirea este strâns legată de spovedanie, iar spovedania, după porunca a patra a Bisericii, trebuie a se face pentru mireni de patru ori pe an, adică în cele patru posturi, atunci şi împărtăşirea cu Sfintele Taine, dacă cineva din creştini nu are vreo oprire canonică, este bine a se face în toate sfintele posturi. Iar dacă unii duc o viaţă de post, de rugăciune şi curăţie, se pot împărtăşi şi o dată pe lună sau la 40 de zile. Însă toate, atât depărtarea cât şi apropierea, rămân la chibzuinţa duhovnicului, care are puterea să amâne sau să dezlege, orientându-se după sfintele canoane şi după cât cunoaşte el că a sporit cineva întru îndreptarea sufletului său, făcând roadele pocăinţei (Vezi Sf. Ioan Hrisostom, Comentariu la II Cor. XIV; Sf. Simeon Tes. V, 251-264). Un lucru să rămână însă de ţinut minte, mai ales pentru cei care voiesc adesea a se împărtăşi, că acelea pe care ei le doresc sunt Sfintele Sfinţilor şi să audă PĂRINTELE CLEOPA 99 ce zice dumnezeiescul Hrisostom: „Vezi, zice el, că atunci când zice preotul «Sfintele Sfinţilor», aceasta zice: «dacă nu este cineva sfânt, să nu se apropie». Nu numai curat de păcate, ci şi sfânt”. Apoi adaugă: „...dumnezeieştile Taine se fac pricinuitoare de mare muncă la cei care se împărtăşesc cu nevrednicie” (Cuvântul 27 la epistola I către Corinteni). Şi dumnezeieştile canoane acelaşi lucru hotărăsc, zicând: „Sfintele se dau celor sfinţi, iar sfinţenia se capătă prin post şi rugăciune” (Vezi Sinodul VI ecumenic, can. 29 şi Cartagina 48)

Ce ai, omule? De ce plângi aşa? -PĂRINTELE CLEOPA

 Pentru a arăta că adevărata pocăinţă trebuie a fi însoţită de lacrimile pocăinţei şi plângerea şi durerea inimii pentru păcatele ce le-am făcut înaintea lui Dumnezeu, voi spune aici o istorioară adevărată din cartea ce se cheamă Pateric: „Era un frate călugăr care şedea singur, aparte, în Mănăstirea Monidriilor. Acesta pururi se ruga cu această rugăciune către Dumnezeu: Doamne, nu mă tem de Tine, şi pentru aceasta trimite-mi săgeată de fulger, sau alt chin, sau boală, sau draci, ca măcar aşa sufletul meu cel împietrit să vină întru frică. Apoi, rugându-se, iarăşi zicea: Ştiu că multe am greşit Ţie, Stăpâne, şi nenumărate sunt greşelile mele. Pentru aceea nu îndrăznesc să zic să mă ierţi, dar, de se poate, pentru îndurările Tale, iartă-mă. Iar de nu se poate, pedepseşte-mă aici şi nu acolo. Iar dacă şi aceasta este cu neputinţă, dă-mi aici o parte din muncă şi acolo să-mi faci mai uşor chinul. Numai să începi de acum să mă pedepseşti, însă cu milă şi nu cu mânia Ta, Stăpâne. Deci s-a pocăit el aşa un an întreg şi s-a rugat cu lacrimi fierbinţi, zdrobindu-şi trupul cu post şi cu privegheri şi în rea pătimire şi smerindu-şi sufletul său. Iar într-o zi, stând el jos şi plângând după obicei şi el, tare tânguindu-se, din multa supărare i-a venit lui somn şi a adormit. Şi iată, stătea de faţă Hristos, zicând cu glas blând: 

Ce ai, omule? De ce plângi aşa? Iar cunoscându-L pe Iisus cine este, a răspuns înspăimântat: Am greşit, Doamne! I-a zis lui Cel ce S-a arătat: Scoală-te! Dar el a zis: Nu pot, Stăpâne, de nu-mi vei da mâna. Şi Iisus, întinzând mâna şi apucându-l, l-a sculat. 

 PĂRINTELE CLEOPA 

 Dar acela, sculându-se, foarte tare plângea. Atunci i-a zis iarăşi Cel ce S-a arătat, de asemenea cu glas lin şi blând: De ce plângi, omule? De ce te mâhneşti? Răspuns-a fratele: Nu vrei, Doamne, să plâng şi să mă mâhnesc, căci cu atâtea Te-am mâhnit, eu, cel ce am dobândit de la Tine atâtea bunătăţi? Iar Acela întinzându-Şi din nou mâna, a pus-o pe capul fratelui şi i-a zis: De acum nu te mai întrista, că, de vreme ce tu te-ai întristat pentru Mine, nu Mă voi mai scârbi asupra ta! Căci dacă Sângele Meu l-am dat pentru tine, cu mult mai mult îţi voi da iertare şi ţie şi la tot sufletul care se pocăieşte curat. Deci, venindu-şi în sine fratele, din acea vedere şi-a aflat inima plină de toată bucuria şi s-a încredinţat că a făcut Dumnezeu milă cu dânsul. De atunci a petrecut totdeauna în multă smerenie, mulţumindu-I lui Dumnezeu”

Am amintit această istorisire sfântă şi adevărată, pentru un suflet care s-a pocăit cu adevărată pocăinţă şi care a arătat cu adevărat pocăinţa lui şi roadele pocăinţei, adică mare mulţime de lacrimi, întristare, post, priveghere şi mare mâhnire pentru păcatele sale, şi care, pentru această pocăinţă adevărată şi plângere necontenită, s-a învrednicit de la Însuşi Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos de iertarea păcatelor lui şi de mare mângâiere de la Acela care a zis: Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Amin. 

Icoana Maicii Domnului „Portărița” (Panagia Portaitissa)

 

Icoana Maicii Domnului „Portărița” (în greacă Παναγία Πορταΐτισσα – Panagia Portaitissa) este una dintre cele mai venerate și cunoscute icoane făcătoare de minuni din întreaga lume ortodoxă. Originalul se află la Mănăstirea Iviron de pe Muntele Athos în Grecia, unde, conform tradiției sacre, păzește mănăstirea și întreaga peninsulă a Sfântului Munte. 

Istoria și Călătoria pe Mare

Istoria documentată și legendele sfinte împletesc originea acestei icoane cu perioada iconoclastă (secolul al IX-lea): [1, 2]

1. Salvarea din Niceea: O văduvă evlavioasă din Niceea deținea icoana în casa ei. Când soldații împăratului iconoclast Teofil au descoperit-o, unul dintre ei a lovit icoana cu sulița, moment în care din fața pictată a țâșnit sânge adevărat. Speriată și dornică să o salveze, femeia a pus icoana pe valurile mării, rugându-se. Icoana a rămas în poziție verticală și a plutit pe apă. [1, 2, 3, 4, 5, 6]
2. Arătarea la Muntele Athos: După o perioadă lungă, călugării de la Mănăstirea Iviron au văzut pe mare un stâlp de foc ce ajungea până la cer. În focurile acelea se afla icoana. Singurul care a putut merge pe apă să o ridice a fost un pustnic bătrân pe nume Gavriil. 
3. Alegerea locului (De ce se numește „Portărița”): Monahii au așezat inițial icoana în altarul bisericii centrale. Cu toate acestea, în mod repetat și miraculos, icoana dispărea din biserică și era găsită pe zidul de la poarta mănăstirii. Maica Domnului i s-a arătat în vis monahului Gavriil, transmițându-i că nu dorește să fie păzită de călugări, ci ea însăși a venit să fie păzitoarea (Portărița) lor. Călugării i-au construit un paraclis special chiar la poarta mănăstirii, unde se află și astăzi. 

Semnificație Spirituală și Profeții

Conform tradiției athonite detaliate în articolul dedicat de pe platforma Mount Athos, icoana nu a părăsit niciodată Sfântul Munte de la apariția sa. Există o profeție locală lăsată de bătrânii mănăstirii care spune că, înainte de sfârșitul lumii, icoana Portărița va părăsi Muntele Athos în același mod misterios în care a venit, acesta fiind un semn pentru călugări că trebuie și ei să părăsească mănăstirile. 

Sărbătoarea principală (sinaxa) dedicată acestei icoane este celebrată în Marțea din Săptămâna Luminată (a doua zi după Paște), zi ce amintește de momentul în care icoana a fost scoasă din mare de către monahul Gavriil. 

Tradiția de la Muntele Athos despre icoană, Sfântul Gavriil și numele acesteia.

https://eeod.gr/news/90488-i-sygklonistik-istora-tis-thaumatourgs-eiknos-tis-panagas-portatissas

Fecioara Maria de la Portaitisa este una dintre cele mai venerate icoane ale Muntelui Athos și este păstrată într-o capelă lângă poarta centrală a Sfintei Mănăstiri Iviron.

Conform tradiției de la Muntele Athos, istoria icoanei începe în perioada iconoclasmului. O văduvă pioasă din Niceea Bitiniei, dorind să protejeze icoana Maicii Domnului de iconoclaști, a încredințat-o mării. Tradiția spune că icoana a stat în picioare în ape și a fost luată de vânt.

Apariția icoanei pe Muntele Athos

Mulți ani mai târziu, călugării Mănăstirii Iveron au văzut icoana în mare, într-un stâlp de lumină. Fiecare încercare de a se apropia de ea s-a dovedit zadarnică, deoarece, conform tradiției, icoana s-a îndepărtat.

Maicea Maicii Domnului i s-a arătat apoi Sfântului Gavriil, care era ascet lângă Mănăstire, și l-a îndemnat să primească icoana. Călugărul a intrat în mare și a mers pe ape până a dus-o la țărm. În locul în care a atins icoana, a țâșnit un izvor de apă sfințită.

De ce a fost numită Portaitissa?

Călugării au mutat icoana în Catholiconul Mănăstirii și au așezat-o într-o altar. A doua zi însă, au găsit-o deasupra porții. Același eveniment, conform istoriei Mănăstirii, s-a repetat de trei ori.

DesprePanagia Voulkaniotissa s-a întors pe tronul ei permanent

Fecioara Maria i s-a arătat din nou Sfântului Gavriil și l-a înștiințat că nu venise să fie păzită de călugări, ci să păzească acea Mănăstire și întregul Munte Athos.

Din acest motiv, lângă poartă a fost ridicată o capelă, unde a fost așezată icoana. Din cauza poziției sale de gardian al intrării, a primit numele Portaitissa .

Icoana a rămas de atunci în capela Mănăstirii Iviron și este un punct de referință pentru călugării și pelerinii athoniți. Copii ale acesteia sunt venerate în biserici și mănăstiri din multe țări.

Anterior, Muzeul Național de Arheologie a scris că icoana miraculoasă a Panagiei Phaneromeni a plecat spre Edipsos.

Sfântul Ierarh Miron, Episcopul Cretei 8 August

 

    

Pentru o viață îmbunătățită ca aceasta a fost pus preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu și învăța popoarele sfânta bună credință și le întărea spre nevoințele cele mucenicești.

Sfântul Miron s-a născut și a crescut în insula Creta. La începutul vieții sale a luat femeie și lucra pământul, mâncându-și pâinea sa din sudoarea feței sale și hrănind și pe alții; pentru că din roadele care îi creșteau împărțea săracilor, și astfel ostenelile lui erau binecuvântate de Dumnezeu, căci, pe cât dădea el din roade, pe atât ele se înmulțeau, și era milostiv mai mult decât ceilalți oameni. Odată a găsit în aria sa pe niște tâlhari furând, care își umpluseră sacii de grâu și nu puteau să-i ridice de pe pământ. Iar el, în loc să-i bată sau să le facă vreun rău, le-a ridicat sarcinile, le-a pus pe umerii acelora cu mâinile sale și le-a poruncit să nu spună la nimeni lucrul acela.

Pentru o viață îmbunătățită ca aceasta a fost pus preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu și învăța popoarele sfânta bună credință și le întărea spre nevoințele cele mucenicești, fiind atunci prigonire a păgânului împărat Deciu. Iar după moartea lui Deciu și după încetarea prigonirii, a fost ridicat la scaunul episcopiei. Și cinstea pomenirile sfinților mucenici care au pătimit pentru Hristos în vremea prigonirii, și făcea multe minuni și puteri.

El a oprit curgerea unui râu; căci râul umflându-se, și un bărbat slăvit, anume Triton, având mare nevoie să treacă râul, sfântul episcop a oprit repejunea râului și nu l-a lăsat să curgă până ce acel bărbat, trecând dincolo, s-a întors iarăși înapoi. Iar după ce s-a întors acela, Sfântul Miron a trimis toiagul său, poruncind râului ca iarăși să curgă în calea sa. Și ajungând trimișii, când au tulburat apa cu toiagul sfântului, spunându-i ei porunca arhiereului, îndată a curs râul cu mare pornire și s-a îndreptat în curgerea sa ca mai înainte. Acest mare plăcut al lui Dumnezeu a făcut și alte minuni ca acestea și petrecând toată viața lui cu iubire de Dumnezeu și cu cuvioșie, s-a mutat la Domnul, având vârsta de 100 de ani. 

Acatistul Sfântului Ierarh Miron, Episcopul Cretei 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele) 

Condacul 1

Să cântăm bunului păstor al Insulei Creta cântare de mulţumire, cu evlavie, că străluceşte lumii prin minuni, izbăvind din felurite primejdii, de boli dureroase şi de răutăţi, pe cei ce strigă: Bucură-te, Sfinte Miron, de trei ori fericite!

Icosul 1

Înger te-ai arătat, ducând pe pământ viaţă în chip îngeresc, mai presus de fire şi te-ai unit cu cetele Îngerilor, cu care acum cânţi întreit-sfânta cântare lui Dumnezeu, Cel ce te-a slăvit, pentru care îţi strigăm:
Bucură-te, ierarh preaînţelept;
Bucură-te, păstor îndumnezeit;
Bucură-te, vlăstar de Dumnezeu sădit al Cretei;
Bucură-te, povăţuitor al patriei tale, de Dumnezeu rânduit;
Bucură-te, cel ce din pruncie ai dus viaţă cerească;
Bucură-te, părtaş al slavei celei mai presus de minte, după vrednicie;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat făcător de minuni;
Bucură-te, ocrotitor al turmei tale;
Bucură-te, luminător neapus al credinţei;
Bucură-te, stea neînserată a iubirii;
Bucură-te, cel prin care s-a propovăduit bucuria;
Bucură-te, cel prin care a fost slăvită Treimea;
Bucură-te, Sfinte Miron, de trei ori fericite!

Condacul 2

Ca un vlăstar sfânt ai răsărit, prin dumnezeiască lucrare, în Creta cea născătoare de vlăstare alese, o, fericite Miron şi ai adus lui Dumnezeu, ca o bogată rodire a vieţii tale, virtuţile prin care bucuri pe cei ce cântă: Aliluia!

Icosul 2

Împodobit fiind prin cunoaştere şi dumnezeiască înţelepciune, ai lepădat desfătările pământeşti şi, luând pe umeri jugul lui Hristos, cu bunăvoire, Cuvioase, te-ai făcut părtaş slavei Lui, pentru care îţi strigăm:
Bucură-te, pecete a cunoaşterii;
Bucură-te, vas al înţelepciunii;
Bucură-te, cel ce ai purtat povara lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ai aflat adâncurile vieţii;
Bucură-te, sălaş al blândeţii şi comoară a milei;
Bucură-te, lăcaş al înţelegerii şi vas al îndurărilor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat lucrător al virtuţilor;
Bucură-te, cel ce eşti învăţător al dreptei credinţe;
Bucură-te, slujitor preacredincios al Domnului;
Bucură-te, învăţător mare al credincioşilor;
Bucură-te, cel ce ai omorât mişcările patimirilor;
Bucură-te, cel ce ai smerit mândria vrăjmaşului;
Bucură-te, Sfinte Miron, de trei ori fericite!

Condacul 3

Ostenindu-te zi şi noapte, te-ai îmbogăţit cu adâncă smerenie, ca şi cu un dar dumnezeiesc, prin care te-ai suit la înălţimea înţelepciunii în chip lămurit, o, Miron, cel cu nume de mir, viaţa ta cea curată punându-o înainte, ca o pildă celor ce cântă lui Hristos: Aliluia!

Icosul 3

În desăvârşită înţelepciune ducându-ţi viaţa şi întru deplină nerăutate, Sfinte Miron, ai iertat din tot sufletul şi, ca un părinte ai certat cu blândeţe pe cei ce ţi-au furat grâul, care au fost mişcaţi a striga ţie:
Bucură-te, crin al dreptei credinţe;
Bucură-te, trandafir al nerăutăţii;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut curat cu inima;
Bucură-te, cel ce ţi-ai încredinţat sufletul lui Dumnezeu;
Bucură-te, floare a smereniei, prin ostenelile virtuţii;
Bucură-te, vas al curăţiei, prin vieţuire nematerială;
Bucură-te, adevărată bucurie a celor săraci;
Bucură-te, bogată dăruire celor ce au trebuinţă;
Bucură-te, cel ce ai învăţat pe mulţi desăvârşirea;
Bucură-te, cel ce ai întărit pe credincioşi în necazuri;
Bucură-te, văzător al luminii celei nezidite;
Bucură-te, vas cinstit al Duhului Sfânt Mângâietorul;
Bucură-te, Sfinte Miron, de trei ori fericite;

Condacul 4

Vieţuind pururea întru Hristos Domnul, Părinte Miron, I-ai urmat întocmai şi cu milostivirile îndurărilor, dăruind neîncetat celor lipsiţi din cele ale tale şi, împreună cu ei, strigai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Sfântă viaţa ta vădită prin fapte, a vestit dumnezeiasca putere a Duhului, care lucra şi locuia în tine, Părinte, în chip lămurit, de care şi noi minunându-ne, cu smerenie strigăm:
Bucură-te, lauda preoţilor;
Bucură-te, rugător al ortodocşilor;
Bucură-te, ucenic adevărat al lui Hristos;
Bucură-te, fierbinte cinstitor de Dumnezeu;
Bucură-te, gură dulce grăitoare de învăţături dumnezeieşti;
Bucură-te, minte de Dumnezeu călăuzită spre înţelesuri înalte;
Bucură-te, cel ce propovăduieşti harul adevărului;
Bucură-te, cel ce înveţi legea dreptei credinţe;
Bucură-te, făclie a bunătăţii sfinte;
Bucură-te, fluier plăcut al propovăduirii;
Bucură-te, cel ce ai urât desfătările trecătoare;
Bucură-te, cel ce ai dorit viaţa cea neîmbătrănitoare;
Bucură-te, Sfinte Miron, de trei ori fericite!

Condacul 5

Prin alegere rânduită de Dumnezeu ajungând ierarh al patriei tale, Creta, cu ştiinţă de păstor ai călăuzit turma ta la păşunile mântuirii, fericite Miron, învăţându-o să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Călăuzindu-te după legea Evangheliei, ai vieţuit în lume cu dreptate şi viaţa ta s-a făcut adevărată pildă de virtuţi nouă, celor ce cu dragoste strigăm ţie:
Bucură-te, văzător al celor negrăite;
Bucură-te, locuitor al Raiului;
Bucură-te, cel ce sălăşluieşti împreună cu Drepţii;
Bucură-te, părtaş al bucuriei Arhanghelilor;
Bucură-te, limbă frumos glăsuitoare a mântuitoarelor porunci;
Bucură-te, propovăduitor purtător de Duh, al cereştilor învăţături;
Bucură-te, rugător pentru cei din Creta;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat îndrumător al credincioşilor;
Bucură-te, casă de Hristos zidită a înţelepciunii;
Bucură-te, sabie cu două tăişuri împotriva răutăţii;
Bucură-te, vestitor al Cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, arătător al harului Său;
Bucură-te, Sfinte Miron, de trei ori fericite!

Condacul 6

Podoabă a Bisericii din Creta te-ai arătat, ca un adevărat slujitor al Domnului, pentru care cretanii câştigându-te învăţător cinstit, au învăţat cele desăvârşite, împreună cu tine, cel cu nume de mir, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Strălucind cu dumnezeiasca dragoste, Părinte Miron, prin fapte bune şi prin bogate milostenii, ai împlinit după cuviinţă glasul din Evanghelii, al Mântuitorului, de Care, acum fiind slăvit prin minuni, auzi acestea:
Bucură-te, stea a faptelor bune;
Bucură-te, candelă a milostivirii;
Bucură-te, următor vrednic de laudă al lui Hristos;
Bucură-te, izvor nesecat al milei;
Bucură-te, cel ce ai purtat grijă de săraci cu îndurare;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat bogăţie celor lipsiţi;
Bucură-te, cel ce ţi-ai împodobit veşmântul sufletului cu viaţă cuvioasă;
Bucură-te, cel ce ai păstorit poporul tău prin cuvânt sfânt;
Bucură-te, cel prin care vrăjmaşul este doborât;
Bucură-te, cel prin care credincioşii s-au minunat;
Bucură-te, cel ce ai călăuzit pe mulţi către viaţă;
Bucură-te, cel ce ai adormit năvălirile patimilor;
Bucură-te, Sfinte Miron, de trei ori fericite!

Condacul 7

Potrivit numelui tău, vas de mir binemirositor te-ai arătat prin virtuţi dumnnezeieşti, Părinte Miron şi, cu mirul de taină al harului dăruit ţie de sus, înmiresmezi totdeauna sufletele celor ce strigă cu bucurie: Aliluia!

Icosul 7

Prin lucrările virtuţilor, murind faţă de lume, ai primit harul minunilor, pentru care cu glasul cel de viaţă făcător al limbii tale, ai omorât pe balaurul cel înfricoşător, înţelepte Miron. Drept aceea, primeşte, de la noi, cântare:
Bucură-te, mare purtător de harisme;
Bucură-te, dumnezeiesc făcător de minuni;
Bucură-te, cel ce prin rugăciuni ai omorât balaurul;
Bucură-te, cel ce ai oprit apele râului;
Bucură-te, cel ce ai vindecat patima cumplitului agarinean;
Bucură-te, cel ce ai izbăvit pe copilă de lucrarea vrăjmaşului;
Bucură-te, cel ce dăruieşti sănătate celor bolnavi;
Bucură-te, cel ce îndepărtezi pornirea potrivnicilor;
Bucură-te, cel ce ai făcut să izvorască apă în peşteră;
Bucură-te, cel ce ai scos pe mulţi din primejdii;
Bucură-te, cel ce ai potolit durerile;
Bucură-te, cel ce ai usurat povara păcatelor noastre;
Bucură-te, Sfinte Miron, de trei ori fericite!

Condacul 8

Neobişnuită minune ai săvârşit, Părinte Miron, oprind, prin cuvântul tău, curgerea Râului Triton, pe care l-ai trecut cu picioare neudate, minunând pe cei împreună călători cu tine, care, lăudându-te ca pe un slujitor al lui Dumnezeu, strigau: Aliluia!

Icosul 8

În vreme de secetă ai adus ploi prin a ta fierbinte rugăciune, Părinte Miron, mijlocind turmei tale dumnezeiasca binefacere; pentru aceasta, vestind minunile tale, striga:
Bucură-te, cel de o râvnă cu Apostolii;
Bucură-te, împreună vorbitor cu cei fără de trupuri;
Bucură-te, viţa înflorită a nestricăciunii;
Bucură-te, sfânt chiparos al înfrânării;
Bucură-te, ceresc slujitor al tainelor lui Hristos;
Bucură-te, povăţuitor preabun al poporului binecredincios;
Bucură-te, cel ce arăţi milostivirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti de gândurile răutăţii;
Bucură-te, icoană de Dumnezeu zugrăvită a evlaviei;
Bucură-te, glas de Dumnezeu insuflat al adevărului;
Bucură-te, luminată podoabă a bisericii tale;
Bucură-te, nemincinoasă ocrotire a cretanilor;
Bucură-te, Sfinte Miron, de trei ori fericite!

Condacul 9

În peşteră fără de apă, izvor de apă ai izvorât prin a ta sfântă rugăciune, care ase vede până acum, curăţind patimile sufletelor şi ale trupurilor şi rourând în chip tainic pe cei ce strigă din inimă: Aliluia!

Icosul 9

Cu graiurile buzelor tale, dar mai mult prin faptele tale povăţuind poporul Domnului, cel încredinţat ţie de la Dumnezeu, înţelepte Miron, cugetătorule de cele cereşti, ai înmulţit talantul şi te-ai arătat adevărat rob al lui Hristos; pentru care strigăm ţie:
Bucură-te, împreună părtaş al Cuvioşilor;
Bucură-te, împreună locuitor cu Drepţii;
Bucură-te, cel mai presus de legăturile lumeşti;
Bucură-te, cel mai înalt decât grija pământească;
Bucură-te, cel ce ai slujit lui Dumnezeu ca un Înger;
Bucură-te, cel ce ai săvârşit lupta cea bună;
Bucură-te, cerească strălucire a concetaţenilor tăi;
Bucură-te, minunată împodobire a urmaşilor tăi;
Bucură-te, cel ce ai văzut faţa Domnului;
Bucură-te, cel ce te bucuri de strălucirea nesfârşită;
Bucură-te, cel prin care au fost alungaţi necredincioşii;
Bucură-te, cel prin care binecredincioşii au fost izbăviţi;
Bucură-te, Sfinte Miron, de trei ori fericite!

Condacul 10

Plin fiind de har, de Dumnezeu cugetătorule Miron, şi având putere de sus împreună lucrătoare împotriva vrăjmaşului celui pierzător, cu cercetarea ta ai izbăvit de cumplita lucrare a demonilor pe tânăra care cânta cu mulţumire: Aliluia!

Icosul 10

Înconjurând noi, credincioşii, sfântul tău mormânt, din care se revarsă dumnezeiasca mireasmă a harului, o, Miron, ne izbăvim de mirosul cel rău al patimilor şi, cântând ţie ca un ocrotitor al nostru neadormit, strigăm:
Bucură-te, chip al răbdării;
Bucură-te, făclie a bunăvoinţei;
Bucură-te, sălaş preacinstit al Mângâietorului;
Bucură-te, laudă vestită a ostrovului Cretei;
Bucură-te, pom de Dumnezeu sădit al răbdării statornice;
Bucură-te, finic înălţat spre cer al bunei vieţuiri;
Bucură-te, tainică făclie a ortodocşilor;
Bucură-te, duhovnicească moştenire a iubitorilor de cuvioşie;
Bucură-te, revărsare a apelor harului;
Bucură-te, izvor bogat de vindecări;
Bucură-te, pajişte a darurilor cereşti;
Bucură-te, dreptar al vieţii virtuoase;
Bucură-te, Sfinte Miron, de trei ori fericite!

Condacul 11

În laude de mulţumire şi în cântări de bucurie te cinstesc cretanii, ca pe un bun păstor al lor şi noi toţi, primind cu dragoste har prin tine, întru smerenie cântăm lui Dumnezeu, Cel ce te-a slăvit: Aliluia!

Icosul 11

În chip luminat privind, întru cele de sus, dumnezeiasca lumină, Sfinte Miron şi îndumnezeindu-te prin împărtăşire, prin rugăciunile tale putătoare de lumină cere de la Cel cu totul milostiv iertare de greşelile noastre, ale celor ce cu evlavie strigăm ţie:
Bucură-te, nădejde a celor greu încercaţi;
Bucură-te, bucurie a celor înviforaţi;
Bucură-te, dumnezeiesc purtător al numelui de mir;
Bucură-te, cel ce înmiresmezi cugetul credincioşilor;
Bucură-te, cel ce totdeauna împarţi comori de milostivire;
Bucură-te, cel ce tuturor izvorăşti râuri de îndurare;
Bucură-te, cel ce ţi-ai petrecut viaţa cu înţelepciune;
Bucură-te, cel ce te-ai ridicat la viaţa cea neîmbătrinitoare;
Bucură-te, cel ce ocroteşti poporul ce poartă numele lui Hristos;
Bucură-te, cel ce biruieşti pe vrăjmaşul urâtor al binelui;
Bucură-te, vas al deprinderilor cereşti;
Bucură-te, pecete a luminii dumnezeieşti;
Bucură-te, Sfinte Miron, de trei ori fericite!

Condacul 12

Păstorule al Cretei, Sfinte Miron, cinstitele tale mâini către Hristos Mântuitorul ridicându-le în rugăciune pentru noi, izbăveşte-ne de tot necazul şi de ispite, când alergăm la sfintele tale moaşte şi strigăm: Aliluia!

Icosul 12

Cântând întru cele de sus cântare Sfintei Treimi, împreună cu Îngerii, Sfinte Ierarh Miron ocroteşte totdeauna patria ta, cinstită cu chemarea ta, iar nouă fii ajutător în viaţă, ca să strigăm ţie:
Bucură-te, ritor al bunei credinţe;
Bucură-te, limbă a povăţuirii;
Bucură-te, laudă a satului care poartă numele tău;
Bucură-te, dumnezeiască bucurie a patriei tale;
Bucură-te, laudă mult vestită a ierarhilor evlavioşi;
Bucură-te, pavăză de Dumnezeu dăruită monahilor cuvioşi;
Bucură-te, cel ce nimiceşti îndrăznirea lui Veliar;
Bucură-te, cel ce vindeci pe cei ce zac în boli;
Bucură-te, grabnic ajutor al credincioşilor;
Bucură-te, al nostru sprijin adevărat;
Bucură-te, cel prin care bolile sunt alungate;
Bucură-te, cel prin care patimile sunt nimicite;
Bucură-te, Sfinte Miron, de trei ori fericite!

Condacul 13

O, Părinte Miron, cel cu nume de mir, următorule al lui Hristos, păstorul şi lauda insulei Creta, primeşte, cu părintească îngăduinţă, cântarea de laudă a fiilor tăi, cerând cele bune pentru ei, cei ce cu un glas strigă: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Înger te-ai arătat, ducând pe pământ viaţă în chip îngeresc, mai presus de fire şi te-ai unit cu cetele Îngerilor, cu care acum cânţi întreit-sfânta cântare lui Dumnezeu, Cel ce te-a slăvit, pentru care îţi strigăm:
Bucură-te, ierarh preaînţelept;
Bucură-te, păstor îndumnezeit;
Bucură-te, vlăstar de Dumnezeu sădit al Cretei;
Bucură-te, povăţuitor al patriei tale, de Dumnezeu rânduit;
Bucură-te, cel ce din pruncie ai dus viaţă cerească;
Bucură-te, părtaş al slavei celei mai presus de minte, după vrednicie;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat făcător de minuni;
Bucură-te, ocrotitor al turmei tale;
Bucură-te, luminător neapus al credinţei;
Bucură-te, stea neînserată a iubirii;
Bucură-te, cel prin care s-a propovăduit bucuria;
Bucură-te, cel prin care a fost slăvită Treimea;
Bucură-te, Sfinte Miron, de trei ori fericite!

Condacul 1

Să cântăm bunului păstor al Insulei Creta cântare de mulţumire, cu evlavie, că străluceşte lumii prin minuni, izbăvind din felurite primejdii, de boli dureroase şi de răutăţi, pe cei ce strigă: Bucură-te, Sfinte Miron, de trei ori fericite!

Paraclisul Sfântului Ierarh Miron, Episcopul Cretei 

Tropar

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce...

Ca un ierarh al lui Hristos, purtător de Dumnezeu şi râu neîmpuţinat de milostivire şi făcător de minuni, Cuvioase Miron, izbăveşte-ne de toată primejdia şi nevoia ca un prea-milostiv, cu mijlocirea ta fierbinte, pe noi, cei ce ne sârguim la cinstitul tău lăcaş şi cerem har de la tine, Sfinte.

 

Canonul

Glasul al 8-lea

Cântarea 1

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm. 

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Fiind împreună cu oştile Îngerilor, roagă-te neîncetat, Părinte Miron, făcătorule de minuni, să fim izbăviţi de toată nevoia noi, cei ce alergăm la cinstita mijlocirea ta.

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca unul ce ai comoară nedeşertată de milostivire, Părinte Miron, milostiveşte-te spre noi, primeşte rugăciunile noastre şi ne împlineşte cererile.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viaţă cu pace, în bună statornicie şi ferită de toată vătămarea şi primejdia învredniceşte-ne nouă, celor ce te avem fierbinte ocrotitor, Părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din tine a răsărit cu trup, pentru mila Sa cea mare, luminând tot pământul, Soarele dreptăţii, cu ale Cărui raze luminează-mă şi pe mine, Fecioară.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta; că Tu ești marginea doririlor și credincioșilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Precum te-ai milostivit oarecând, ca un milostiv, de cei ce cu mână înşelătoare răpeau grâul tău, aşa îndură-te şi izbăveşte de toată nevoia pe cei ce aleargă la ocrotirea ta, Cuvioase Miron.

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

A ta sfântă icoană izvorăşte totdeauna mirul cu adevărat nematerialnic al harului îmbelşugat, dăruit ţie de la Dumnezeu, şi alungă răul miros al patimilor de la cei ce te cinstesc pe tine, Sfinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Roagă pe Domnul cel bun, Miron, pentru noi toţi, credincioşii care ne apropiem de sfântul tău mormânt, ca să fim izbăviţi de necazurile cele de multe feluri şi de toată răutatea, cu ajutorul tău.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dăruieşte-ne putere şi har împotriva patimilor, Preacurată, nouă celor ce cu inimă curată lăudăm măririle tale şi zdrobeşte, te rugăm, toată puterea lui Veliar cea pornită asupra noastră.

 

Apoi aceste Stihiri:

Izbăveşte, făcătorule de minuni, Ierarhe Miron, de Dumnezeu cugetătorule, de toată vătămarea şi de cumplite primejdii pe cei care cer dumnezeiasca ta ocrotire.

Caută cu milostivire, prealăudată de Dumnezeu Născătoare, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

 

Sedealna

Glasul al 2-lea

Podobie: Ceea ce eşti rugătoare caldă...

Ocrotitor al nostru şi mare scăpare şi mijlocitor fierbinte către Domnul Mântuitorul tu eşti, fericite Miron; pentru aceasta, cu credinţă strigăm ţie: Nu înceta să mijloceşti pururea ca să primim iertare de greşeli.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înțeles lucrurile Tale și am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca pe un fierbinte sprijinitor şi mijlocitor către Dumnezeu avându-te pe tine, Părinte Miron preasfinţite, ne sârguim cu credinţă la cinstitul tău acoperământ.

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

De boli şi de necazuri şi de strâmtorările cele în multe chipuri ale vieţii izbăveşte, Părinte Miron, pe cei ce aleargă cu credinţă la biserica ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu a ta multă milostivire, primeşte îndurător rugăciunile celor ce te laudă cu inimă curată, Părinte Miron preamilostive.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeu Se naşte din tine şi mântuieşte pe om din milostivire; pe Acela roagă-l, Născătoare de Dumnezeu, să mântuiască pe cei ce te laudă.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale și cu brațul Tău cel înalt; pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pe Dumnezeu cel preaînalt, Care în chip luminat te-a arătat făcător de minuni, Părinte Miron, roagă-L pururea, să ne dăruiască iertare de greşeli.

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Acoperământ neclintit fii patriei tale, care te cinsteşte pe tine, Miron, dăruindu-i pururea darurile ocrotirii tale celei fierbinţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vindecă bolile cele cumplite ale trupului, Părinte, şi alungă de la noi tulburarea cea amară a sufletelor, cu ocrotirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ai îndurări nemăsurate, Maică Fecioară, ca o Născătoare a înduratului Dumnezeu, pentru care îndură-te şi spre mine cel pierdut.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul și Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Curgerea râului oprind-o în chip minunat, neîmpiedicat l-ai trecut, făcătorule de minuni, vrednicule de laudă Miron; pentru aceasta, călăuzeşte-ne, ca un milostiv, să trecem neafundaţi marea vieţii cea plină de griji.

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu puterea rugăciunilor tale, întru tot fericite, a fost omorât balaurul cel cumplit, care ameninţa turma ta; dar şi acum, cu harul dăruit ţie, omoară pe balaurul cel din adânc, ce se ridică asupra noastră.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un făcător de mari minuni, dăruieşte-ne harul tău cel izbăvitor nouă, celor ce alergăm cu evlavie la sfântul tău lăcaş şi la mormântul tău, Sfinte Miron, şi ne păzeşte nevătămaţi de boli şi de patimi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca o Maică a Cuvântului celui milostiv, preabinecuvântată Fecioară Marie, călăuzeşte-ne pe cărările mântuirii pe noi, cei ce suntem pe căile păcatului şi ne dăruieşte tuturor chipuri de adevărată pocăinţă.

 

Apoi aceste Stihiri:

Izbăveşte, făcătorule de minuni, Ierarhe Miron, de Dumnezeu cugetătorule, de toată vătămarea şi de cumplite primejdii pe cei care cer dumnezeiasca ta ocrotire.

Curată, care prin cuvânt pe Cuvântul în chip netălcuit L-ai născut în zilele din urmă, nu înceta rugându-L, ca una ce ai îndrăznire de maică.

 

Condacul

Glasul al 2-lea

Podobie: Cu sânguirile...

Cu mijlocirea ta către Dumnezeu, ocroteşte neîncetat patria ta şi dăruieşte totdeauna tuturor credincioşilor izbăvire de toată nevoia şi necazul, Ierarhe Miron, podoaba Cretei.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii, cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credința Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Dumnezeiască apă nematerială din izvoarele mântuirii plouă peste noi, prin rugăciunile tale, şi stinge văpaia patimilor noastre şi arşiţa primejdiilor, slujitorule al lui Hristos, Miron, sprijinitorul nostru.

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Biserica ta cea dumnezeiască, Părinte Miron, câştigându-o noi liman înţelegător, alergăm la aceasta în tulburările vieţii şi ne izbăvim degrab de întreitele valuri ale necazurilor, cu mijlocirea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dăruieşte celor bolnavi sănătate şi celor ce pătimesc grabnică vindecare şi celor cuprinşi de duhuri rele izbăvire, ca un următor al lui Hristos, făcătorule de minuni, Părinte Miron.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întrupându-Se în chip negrăit din curatelele tale sângiuri, Născătoare de Dumnezeu prealăudată, Cel mai presus de fire a îndumnezeit firea noastră, din milostivire; pe Care roagă-L pururea să ne învrednicească mântuirii.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oștile îngerești, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Pace dăruieşte şi reuşită în viaţă, Sfinte Miron, celor ce se apropie cu credinţă de cinstita racla ta şi în cântări te laudă.

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Patria ta care te cinsteşte, Ierarhe, te are scăpare în nevoi, Părinte, pentru aceasta şi aleargă la dumnezeiescul tău lăcaş.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu toiagul cel sfânt al ocrotirii tale, Părinte, călăuzeşte şi acum, ca oarecând, turma ta cuvântătoare la păşunile dumnezeieştilor porunci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai sfântă decât cereştii Îngeri, pururea Fecioară curată, Născătoare de Dumnezeu, izbăveşte mintea mea de răutatea cea pierzătoare.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, noi cei izbăviți prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Având cununa nestricăciunii drept podoabă, Părinte Miron, izbăveşte de toată stricăciunea şi de patimi pe cei ce se închină înaintea sfintelor tale moaşte.

Stih: Sfinte Ierarhe Miron, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Te rugăm, Părinte: Dăruieşte-ne putere împotriva lui Veliar şi fereşte-ne nevătămaţi de toată nereuşita şi necazul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un trandafir care revarsă miros de mir, în chip potrivit numelui tău, Cuvioase Miron, icoana ta şi mormântul tău revarsă peste noi buna mireasmă a harului Duhului Sfânt.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu limbă limpede cânt sprijinul tău, Fecioară, pe care mi-l dăruieşti în tot ceasul, că pururea mă ajuţi şi mă izbăveşti.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

 

Megalinariile

Bucură-te, dumnezeiască făclie a Cretei, de Dumnezeu purtătorule Miron, păstorul ei vestit; bucură-te, râu nedeşertat de minuni, care tuturor izvorăşti har şi milă.

Iubind din pruncie viaţa virtuoasă, Părinte, vas al virtuţilor te-ai arătat şi al preoţiei, cu mir dumnezeiesc fiind uns, ca un arhiereu al lui Hristos, de Dumnezeu rânduit.

Har bogat din cer de la Dumnezeu ai primit, ca un blând şi smerit; pentru care ai fost slăvit prin minuni felurite, Ierarhe Miron, vrednicule de minunare.

Bucură-te, comoara milei şi râul cel dumnezeiesc şi îmbelşugat al îndurării; bucură-te, dumnezeiescule Miron, lauda cea mare a cretanilor şi bucuria întregii Biserici.

Pe cei ce se apropie cu credinţă de sfântul tău lăcaş, Părinte, izbăveşte-i de toată ameniţarea şi de primejdiile ce pot să vină şi îi fereşte nevătămaţi de dureri, Miron fericite.

Ca un milostiv şi îngăduitor, cu blândeţe primeşte pururea rugăciunile noastre, Ierarhe Miron, şi împlineşte cererile celor ce cheamă ajutorul tău.

Toate oştirile Îngerilor, Înaintemergătorule al Domnului, cei doisprezece Apostoli şi toţi Sfinţii, cu Născătoarea de Dumnezeu, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.

 

Troparul

Glasul al 4-lea

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Miron, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.