༺꧁❤️꧂ASCULTĂ MAI MULT ȘI VORBEȘTE MAI PUȚIN #Distribuiți ! Daca ti-a placut articolul da-i un share

ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR - Va invit sa citim acest acatist timp de 40 de zile pentru tara noastra, una din gradinile Maicii. Hei, merci că ai citit până aici! 🤗 ↓ Te-ar putea interesa și următorul articol... Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

miercuri, 24 iunie 2026

Oferă-ți ție ceea ce aștepți de la alții. Schimbă la tine ce nu-ți place la ceilalți. Fii tu noul în anul nou!

#ȘcoalaDeDuminicăLaBasilica

Rugăciunea „Tatăl nostru” ajută la....

Rugăciunea „Tatăl nostru” ajută la păstrarea iubirii și la detașarea de atașamentul față de trup, spirit și suflet.

Această rugăciune începe cu acceptarea completă și absolută a voinței divine: „Sfințească-se numele Tău…” Numele este o funcție cifrată. Ne închinăm Creatorului și acceptăm tot ceea ce face El. Acceptăm Împărăția lui Dumnezeu, în care oamenii acceptă complet voința divină, înțelegând că ea este prioritară. Acceptarea absolută interioară a voinței divine reprezintă unirea cu Dumnezeu, când omul se simte fiul lui Dumnezeu.

Cu cât acceptăm mai mult voința divină, cu atât nu ne temem de ziua de mâine.

Rugăciunea se termină la fel cum a început — cu acceptarea absolută a voinței divine. Sensul rugăciunii „Tatăl nostru” este că voința divină este esența noastră. Toți suntem copiii Creatorului, sufletele noastre s-au născut în El și au ieșit din El. Dorința Creatorului este și dorința noastră.

Cu cât acceptăm mai mult voința divină, cu atât depășim mândria și ne simțim uniți cu Creatorul.

Cu cât simțim mai mult fericirea de a ne îngriji de sufletul nostru, cu atât ne apropiem mai mult de Dumnezeu.

S. N. Lazarev. „Imaginile mândriei”.

Rugăciunea Tatăl nostru este o unealtă spirituală profundă pentru transcenderea mândriei și unirea cu Creatorul. Prin acceptarea completă a voinței divine și detașarea de atașamentele lumești, ea oferă eliberare de frică și o conexiune mai strânsă cu esența divină.

Aceste învățăminte se aliniază cu surse care explorează semnificația și profunzimea Rugăciunii Domnești:

Acceptarea Totală: Închinarea începe și se termină cu recunoașterea voii divine. Această predare interioară reduce atașamentul față de trup și ego.
Depășirea Fricii: Lăsarea grijilor în mâna Creatorului elimină frica de viitor și anxietatea.
Eliberarea de Mândrie: Recunoașterea faptului că suntem toți copiii Creatorului aduce smerenie și o stare de fericire interioară.
Esența argumentului său este că transformarea spirituală autentică începe cu o stare completă de smerenie și acceptare.
Iată o sinteză structurală a ideilor principale exprimate în text:
Structura spirituală a rugăciunii
- Acceptarea voinței divine: Rugăciunea este un instrument de aliniere. Începutul („Sfințească-se numele Tău”) și sfârșitul ei marchează supunerea totală în fața planului divin.
- Depășirea mândriei: Mândria apare atunci când ego-ul uman pune voința proprie mai presus de legile universale. Acceptarea anulează această barieră.
- Eliberarea de frici: Textul sugerează că anxietatea legată de viitor („ziua de mâine”) dispare atunci când ai încredere deplină în Creator.
Conceptul de detașare după S.N. Lazarev
În filozofia lui Lazarev, atașamentul exagerat față de aspectele pământești sau chiar cele spirituale (trup, capacități intelectuale, destine) poate genera suferință și boală.
- Trupul: Reprezintă planul material, instinctele și confortul fizic.
- Spiritul: Reprezintă conștiința, dreptatea, logica, talentele și viitorul.
- Sufletul: Reprezintă sentimentele, iubirea umană și legăturile emoționale.
Atunci când o persoană pune preț pe aceste elemente mai mult decât pe iubirea divină, apare un dezechilibru. Rugăciunea „Tatăl nostru” funcționează ca un mecanism de resetare, amintindu-i omului că originea sa primară este una spirituală („sufletele noastre s-au născut în El”).

LEGENDA LUNII IULIE

De unde vine numele și de ce i se mai spune și „Luna lui Cuptor”

Numele lunii iulie provine de la împăratul roman Gaius Iulius Cezar, care s-a născut în această lună. În latină, „iulius” înseamnă „tânăr”.

Este cea mai fierbinte lună din emisfera nordică, în timp ce în emisfera sudică iulie este cea mai rece lună a anului, fiind a doua lună de iarnă.

În calendarul popular românesc, luna iulie este numită și Luna lui Cuptor, o perioadă a cărei legendă este strâns legată de dogoarea soarelui, muncile agricole intense și divinitățile protectoare ale focului și furtunilor. În calendarul popular românesc, luna iulie este numită și Luna lui Cuptor, o perioadă a cărei legendă este strâns legată de dogoarea soarelui, muncile agricole intense și divinitățile protectoare ale focului și furtunilor.

În legendele cosmogonice românești, cele 12 luni ale anului sunt personificate ca 12 frați aflați în slujba Soarelui sau a lui Dumnezeu.

Pedapsa fratelui mai mic: Se spune că Iulie este cel mai aprig dintre frați. El a primit sarcina de a coace roadele pământului. Pentru că era adesea lăudăros și voia să arate cât este de puternic, a încins atmosfera atât de tare încât a transformat aerul într-un adevărat cuptor.

Relația cu Făurar: În mitologia populară, Iulie este considerat fratele geamăn sau perechea directă a lui Făurar (februarie). Bătrânii spun că aceștia doi au făcut un legământ: pe cât de aprig este gerul lui Făurar, pe atât de dogoritoare trebuie să fie căldura lui Cuptor, echilibrând astfel balanța anului.

⚡ Legenda Sfântului Ilie (Sântilie)

Cea mai importantă componentă mitologică a lunii iulie se desfășoară în jurul datei de 20 iulie, când este celebrat Sfântul Ilie, o divinitate solară a focului și a tunetelor.

Alungarea dracilor: Legenda spune că Dumnezeu i-a dat lui Sfântul Ilie un bici de foc și un car tras de cai înaripați pentru a curăța cerul de forțele malefice. Când tună și fulgeră în iulie, se consideră că Sfântul Ilie gonește dracii pe bolta cerească și îi lovește cu trăsnete.Orbiți de putere: Pentru a proteja pământul de distrugere totală, legenda afirmă că Dumnezeu i-a luat Sfântului Ilie auzul sau vederea la o ureche/un ochi, ori i-a legat o mână. Dacă Sfântul ar ști exact când este ziua lui și ar avea toată forța disponibilă, ar trăsni atât de tare de bucurie încât ar prăbuși întreaga lume.🌾 Tradiții și Superstiții asociatePârjolul holdelor: Dacă oamenii lucrează pământul în zilele de sărbătoare ale lunii iulie (cum ar fi Ilie Păliul sau Ciurica), recoltele le vor fi arse de arșiță sau distruse de grindină.Mâncatul merelor: Până la Sfântul Ilie nu se consumă mere noi. Legenda spune că cei care respectă datina vor avea mere de aur pe lumea cealaltă, iar merele sunt sfințite la biserică înainte de a fi împărțite.

Povestea Lunii Iulie: Cuptorul de Aur al Verii

A fost odată ca niciodată, în marea împărăție a Timpului, un flăcău puternic și rumen în obraji numit Iulie. El era cel de-al șaptelea fiu al Anului și cel mai aprig dintre frații verii. Oamenii din popor îi mai spuneau și Cuptor, pentru că pe unde trecea, pământul se încingea ca vatră de copt pâine.

Misiunea lui Iulie

Iulie primise de la tatăl său o sarcină de mare preț. El trebuia să coacă roadele pământului.

Purtat într-o căruță de foc trasă de cerbi aurii.
Presăra căldură peste lanurile întinse de grâu.
Transforma boabele verzi în aur curat, gata de seceriș.

Întâlnirea cu Pantelimon și Ilie

Iulie nu călătorea singur, ci era însoțit de sfinți mari și puternici.

Sfântul Ilie aducea ploi repezi și tunete ca să mai răcorească pământul setos.
Sfântul Pantelimon venea spre sfârșitul lunii, tămăduind arșița și vestind plecarea verii.

Într-una din zile, speriat că o sărmană bătrână nu își strânsese grâul, Iulie a poruncit soarelui să strălucească mai blând. A chemat o briză ușoară care să o ajute la muncă. Drept mulțumire, femeia i-a copt o pâine rumenă din prima făină a anului.

Moștenirea lui Cuptor

De atunci, Iulie a rămas luna belșugului, a pâinii calde și a zilelor lungi în care copiii se scaldă în râuri sub cerul de azur. Este perioada în care pământul își dăruiește cele mai dulci roade, sub privirea mândră a flăcăului Cuptor.

Sfinți tămăduitori sărbătoriți în luna iulie

În luna iulie regăsim în calendarul ortodox numeroși sfinți vindecători, între care se remarcă Sfântul Pantelimon și Sfinții Cosma prin Damian, unii dintre cei mai cunoscuți doctori fără de arginți.

Aceasta este cea mai bogată selecție de până acum din seria de articole cu sfinți tămăduitori, care se înscrie în tematica Anului omagial-comemorativ 2024.

De aceea, am împărțit această selecție în două materiale dedicate sfinților lunii iulie. În prezentul articol i-am inclus pe primii opt.

Sf. Cosma și Damian din Roma – 1 iulie

În a doua parte a secolului al III-lea, în cetatea Romei, doi frați doctori îi vindecau pe bolnavi fără să accepte niciun fel de plată și propovăduiau cuvântul lui Dumnezeu. Acești tineri erau prima pereche de Sfinți doctori fără de arginți Cosma și Damian, pomenită în calendarul ortodox în data 1 iulie.

Fuseseră ucenicii unui medic experimentat, dar l-au întrecut, deoarece nu se încredeau în abilitățile lor, ci mai presus, în puterea lui Dumnezeu. Astfel, nu numai că îi vindecau pe bolnavi, dar îi și converteau la creștinism.

Au fost aduși în fața împăratului Carinus, care s-a îmbolnăvit brusc, dar a fost vindecat cu rugăciunile celor doi sfinți. Acesta s-a convertit, iar tinerii au fost eliberați.

După o vreme, au fost uciși de fostul lor profesor, care i-a atras într-o capcană.

Fragmente din moaștele lor se află și la biserica din curtea Institutului Clinic Fundeni din București.

Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți – 1 iulie

Sfântul Leontie s-a născut în secolul al XIV-lea, în Rădăuți. A intrat de tânăr în monahism, la Mănăstirea Bogdana și a primit numele Lavrentie. S-a retras apoi într-o sihăstrie și a adunat în jur mai mulți ucenici. A întemeiat Schitul Laura (Lavra), prima sihăstrie cunoscută din nordul Moldovei. Conform tradiției, în obștea acestui schit avea să intre mai târziu și Sfântul Daniil Sihastrul, ca ucenic al Sfântului Leontie.

Odată cu întemeierea Episcopiei Rădăuților, cuviosul a fost ales ierarh. Ca episcop, a fost un om al rugăciunii și al dragostei de aproapele. Pentru râvna sa, Dumnezeu i-a dăruit harismele înainte-vederii și vindecărilor.

Spre finalul vieții a fost făcut schimnic cu numele Leontie și a fost înmormântat în biserica schitului întemeiat de el.

La mormântul său veneau mulți credincioși, care primeau vindecare de boli. Prin urmare, s-a decis ca sfintele sale moaște să fie mutate în Catedrala Episcopală din Rădăuți.

În secolul al XVII-lea, moaștele sale au fost ascunse în timpul unui jaf și n-au mai fost găsite multă vreme. Au fost redescoperite abia la sfârșitul secolului trecut.

În prezent, moaștele sfântului se află în biserica Mănăstirii Bogdana din orașul său natal. În acatistul lui este menționat: „Bucură-te, doctorul bolnavilor, cărora lesne le dai vindecări, cu darul lui Dumnezeu”.

Sf. Ioan Maximovici – 2 iulie

Sfântul Ioan Maximovici s-a născut pe teritoriul actual al Ucrainei în 1896, iar viața l-a purtat pe mai multe continente, urmându-și turma pe care a păstorit-o ca episcop.

Exilat în urma Revoluției din 1917 la Constantinopol, a ajuns în Iugoslavia, unde a fost hirotonit preot. A fost numit episcop de Shanghai, iar apoi și-a însoțit turma de refugiați în Filipine. A ajuns pentru o scurtă vreme în SUA, apoi a petrecut zece ani în Franța. Într-un final, și-a regăsit credincioșii din Shanghai la San Francisco, unde și-a petrecut ultimii ani.

A fost un om al rugăciunii, care a avut darul facerii de minuni încă din timpul vieții. Unul dintre biografii săi, Bernard Le Caro, scrie: „Nenumărate au fost vizitele sfântului la bolnavi, care s-au vindecat prin rugăciunile sale. Într-un document (…) citim: De la sosirea episcopului Ioan, niciun bolnav nu a fost lipsit de rugăciunile și de vizitele sale. Prin rugăciunile ierarhului, multora li s-a ameliorat boala, ba chiar s-au vindecat. Avem mărturii potrivit cărora bolnavi din alte orașe i-au scris că s-au vindecat prin rugăciunile sale”.

Sfântul ierarh îi vizita și pe bolnavii mintal și pe cei posedați. Mergea adesea la un spital de psihiatrie aflat la 30 de km de Shanghai cu o icoană a Sfântului Naum de Ohrida.

După trecerea la Domnul, vindecările au continuat. Un credincios povestește că s-a produs un miracol după ce a primit revista Orthodox Life în care era o fotografie a Sfântului Ioan. Bărbatul a așezat fotografia în colțul cu icoane și s-a rugat în fiecare zi pentru un prieten musulman bolnav de leucemie, aflat în pericol să orbească. La scurt timp, acela s-a vindecat de leucemie, iar vederea i-a revenit la normal.

La San Francisco, Sf. Ioan Maximovici a adus pace și binecuvântare, astfel că noua catedrală închinată Maicii Domnului – Bucuria tuturor celor necăjiți a fost terminată. După trecerea sa la Domnul, ierarhul a fost îngropat într-o criptă, sub altarul principal.

În prezent, pe site-ul catedralei se pot trimite cereri de rugăciuni sau pentru primirea de ulei de la candela Sfântului Ioan.

Sf. Mc. Epictet și Astion – 8 iulie

Sfinții Epictet și Astion și-au mărturisit credința în Hristos în anul 290, pe vremea Împăratului Dioclețian, în cetatea Halmyris din Dobrogea.

Sfântul Epictet era un preot creștin din Asia Mică. Acesta avea darul vindecărilor: deschidea ochii orbilor, vindeca pe leproși, pe ologi, pe paralitici și pe demonizați.

Astion era un tânăr nobil din cetate, care a devenit ucenicul lui Epictet. După ce s-a botezat, ucenicul i-a cerut preotului să meargă într-o altă țară, pentru a nu fi găsit de părinții săi.

Au ajuns împreună în cetatea Halmyris din Dobrogea. În acest ținut, preotul Epictet i-a vindecat pe un tânăr surdo-mut și paralitic și a convertit peste 1000 de locuitori. Astion, de asemenea, a dobândit darul facerii de minuni. Au atras însă atenția conducătorilor păgâni, care i-au adus la judecată. După îndelungi torturi, celor doi sfinți li s-a tăiat capul în ziua de 8 iulie a anului 290.

După încetarea persecuțiilor, creștinii au ridicat o biserică deasupra criptei ce adăpostea moaștele mucenicilor, dar atât biserica, cât și cetatea Halmyris au căzut în ruină.

Abia peste 17 secole, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, moaștele sfinților au fost descoperite în mod minunat. Acestea se află în prezent în Catedrala din Constanța, fiind purtate în procesiune în fiecare an, în ziua de 8 iulie.

Sf. Sfinţit Mc. Pangratie – 8 iulie

Sfântul Pangratie s-a născut în Antiohia în vremea în care Mântuitorul se afla pe Pământ. Auzind de minunile și de învățăturile lui Hristos, părinții sfântului l-au luat cu ei la Ierusalim.

Acolo L-au ascultat pe Însuși Mântuitorul, iar după Înălțarea Domnului au fost botezați în Antiohia, după unele surse, chiar de Sfântul Apostol Petru.

Sfântul Petru l-a instalat pe Sfântul Pangratie episcop în Taormina, Sicilia, unde acesta a făcut multe minuni și i-a convertit pe locuitori la creștinism.

În viața sa sunt menționate mai multe minuni, printre care: vindecarea unei femei de lepră, vindecarea unei alte femei de o boală a gâtului, izgonirea demonilor de la cei posedați.

În acatistul său este invocat ca vindecător al bolilor de gât, de cap și de piele și ca tămăduitor de trupuri și suflete.

Sfântul Pangratie a salvat orașul de invazia păgânilor, ieșind singur înaintea lor doar cu Sfânta Cruce în mână, dar mai târziu, aceștia l-au omorât cu pietre.

Sfintele sale moaște se află la Roma.

Sf. Paisie Aghioritul – 12 iulie

Sfântul Paisie Aghioritul s-a născut în patria Marelui Vasile, Cezareea Capadociei, în anul 1924. După ce a fost botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul, când avea 40 de zile, familia lui s-a refugiat în Grecia, în timpul schimbului de populație greco-turc.

Cuviosul a avut vocație monahală din copilărie. După îndeplinirea stagiului militar, a ajuns în Sfântul Munte Athos și, pentru o perioadă mai scurtă de timp, în Sinai. Boala l-a determinat să părăsească pustia Sinaiului. A fost operat și i s-a scos o parte din plămâni.

Mai târziu a fost vizitat de Sf. Pantelimon, care i-a cercetat rănile. De asemenea, tot în această perioadă, a stabilit o legătură duhovnicească cu obștea de maici de la Suroti, care i-a donat sângele necesar pentru operație.

Sfântul Paisie a dus o viață simplă, care s-a remarcat prin ajutorarea celorlalți, deși el însuși a cunoscut suferința: „Lasă să sufăr și eu puțin! Este mare lucru să ai ceva, să suferi și să nu-L rogi pe Hristos pentru aceasta, ci să-L rogi pentru alții”.

Încă din timpul vieții sale există mărturii ale celor care au fost vindecați de probleme de inimă, tumori, hemoragii.

După trecerea sa la Domnul, o fată care s-a atins de fularul său s-a vindecat de cancer la sân. Un bărbat din Pafos (Cipru) a mărturisit că, în anul 1997, un cârlig i-a străpuns ochiul și, rugându-se, un om în rasă neagră a apărut și i l-a salvat. Ulterior, bărbatul l-a identificat într-o fotografie drept Sfântul Paisie.

Sunt menționate și intervenții salvatoare ale sfântului în accidente rutiere și vindecări ale demonizaților la mormântul său.

Sfântul Paisie a fost bolnav de cancer, un diagnostic pe care l-a primit cu bucurie, deoarece îl vedea ca pe un medicament curățitor. În timpul suferințelor mucenicești date de cancerul răspândit în mai multe organe, el era cel care îi mângâia pe bolnavii din spital.

Spunea: „Cât de mult m-au folosit bolile, nu m-au folosit nevoințele pe care le-am făcut ca monah”.

A fost îngropat, conform dorinței sale, la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Suroti, un loc accesibil tuturor credincioșilor, spre deosebire de Sfântul Munte. În acest fel, din rânduiala lui Dumnezeu, mai mulți pelerini reușesc să ajungă la mormântul său pentru a lua binecuvântare și a-i cere ajutorul.

Chilia sa din Athos, Panaguda, este precum mormântul, o altă sursă de binecuvântare și har.

Sf. Mc. Marina –17 iulie

Sfânta Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei, pe teritoriul actual al Turciei, în familia unui preot păgân. Rămasă orfană de mamă, a fost dată în grija unei doici creștine care i-a vorbit despre Hristos.

Când avea 15 ani, a fost văzută de un conducător păgân care a dorit să o ia de soție. Fecioara și-a mărturisit credința în Hristos și nu s-a lăsat convinsă să se închine idolilor. Torturată și aruncată în închisoare, sfintei i s-a arătat noaptea vrăjmașul. Acesta a încercat să o înfricoșeze, dar ea l-a biruit. În icononografie este adesea reprezentată lovindu-l pe diavol cu un ciocan.

În timpul torturilor, sfânta s-a rugat să fie trecută prin apă, ca astfel, să primească Botezul. În timp ce doreau să o înece, sfânta a fost eliberată în chip minunat și dorința i s-a îndeplinit. Într-un final, eparhul a ordonat să i se taie capul.

Pătimirile ei au avut loc în timpul domniei împăratului Dioclețian (secolele III – IV).

Cultul Sfintei Marina este foarte răspândit în spațiul balcanic, în special în cel elen. Recunoașterea sfințeniei sale a fost făcută încă din secolele trecute în baza numeroaselor minuni: vindecări de boli sau izbăvirea celor demonizați. În prezent, există multe mărturii ale vindecărilor de cancer, de boli de inimă, hemoragie sau boli psihice. Este considerată și ocrotitoare a copiilor care suferă de boli grave.

Unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj este mănăstirea închinată ei din insula grecească Andros. Aceasta a fost întemeiată în 1325, când Sfânta Marina i s-a arătat unui ascet și i-a indicat locul în care se afla icoana sa. În mănăstire există în prezent un izvor cu apă tămăduitoare.

Un astfel de izvor există și la mănăstirea de lângă Karan Varbovka din Bulgaria. Acesta este mai accesibil credincioșilor din România, deoarece se află la 60 km de graniță și la 129 km de București.

În țara noastră, fragmente din moaștele sale se află la Mănăstirea Hurezi, la Biserica „Sfântul Sava” din Iași sau la biserica din localitatea Fetești, județul Suceava.

Fragmente din mâna sa dreaptă se găsesc la mănăstirile athonite Vatoped, Xenofont și Dohiariu.

Sf. Die, tămăduitorul din Antiohia – 19 iulie

Sfântul Die este unul dintre marii părinți ai monahismului din Antiohia. Născut într-o familie credincioasă spre finalul secolului al IV-lea, sfântul și-a manifestat vocația monahală de mic. Priveghea, postea aspru și cel mai des se ruga Preasfintei Treimi.

Chemat de Dumnezeu în cetatea împăratului Teodosie al II-lea, tânărul s-a așezat într-o chilie la marginea acesteia. După ce s-a dus vestea despre minunile pe care le făcea, însuși împăratul a ridicat o mănăstire lângă chilia sa, iar patriarhul l-a hirotonit preot.

Odată, călugării săi au găsit un om înecat, pe care sfântul l-a înviat prin rugăciune. Sinaxarele menționează că „se ruga neîncetat, îi ajuta pe toți prin cuvinte de înțelepciune și mângâiere, îi vindeca pe bolnavi, îi ajuta ajuta pe săraci și îi conducea pe mulți pe calea mântuirii”.

Sfântul Die a plecat la Domnul în pace în jurul anului 430.

Sf. Proroc Ilie – 20 iulie

Sfântul Ilie a trăit cu peste 800 de ani înaintea Mântuitorului, în timpul lui Ahab, regele iudeilor. Acest rege fusese convins de soția sa de alt neam să se închine zeului Baal.

Sfântul Ilie l-a mustrat pe rege și l-a vestit că se va abate asupra țării o foamete mare care va ține trei ani și jumătate, apoi s-a ascuns de mânia acestuia în Valea Chedronului.

Sfântul s-a întors apoi la curtea regelui și a adus jertfă lui Dumnezeu pe muntele Carmel, jertfă asupra căreia Domnul a trimis foc din cer, semn că străvechea credință a profetului este cea adevărată.

Văzând aceasta, poporul i-a îndepărtat pe cei care se închinau lui Baal. Foametea a încetat printr-o ploaie binecuvântată trimisă de Dumnezeu la rugăciunea sfântului.

Sfântul Ilie a săvârșit și alte minuni: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, a despărțit apa Iordanului, a vorbit cu Dumnezeu pe Muntele Horeb.

În troparul său este menționat faptul că „alungă bolile și pe cei leproși îi curățește; pentru aceasta și celor ce-l cinstesc pe el izvorăște tămăduiri”.

Sf. Paraschevi din Roma – 26 iulie

Sfânta Paraschevi s-a născut în apropierea Romei, în secolul I, într-o familie de creștini, după îndelungi rugăciuni ale părinților ei.

După moartea lor, a intrat în monahism, iar apoi, dobândind har, a ieșit să-L propovăduiască pe Hristos. A atras mânia iudeilor, care au dus-o în fața împăratului Antonin Pius și au supus-o chinurilor.

Văzând că sfânta nu simte efectele torturii, împăratul le-a încercat el însuși, dar a orbit. Înfricoșat, s-a rugat sfintei să-i redea vederea, iar aceasta l-a vindecat. Eliberată, Cuvioasa Paraschevi și-a urmat periplul în mai multe cetăți și a primit cununa muceniciei în anul 140.

Moaștele ei au fost izvor de vindecări, fiind cunoscute mai ales pentru darul de a vindeca bolile ochilor.

Tradiția spune că sfânta a fost martirizată pe teritoriul actual al Greciei, iar mormântul său se află în mănăstirea din Pounta.

Această ipoteză este susținută prin trei argumente: scrierile Sfântului Nicodim Aghioritul menționează că datorită sfintei „mulți greci s-au întors la cunoașterea lui Dumnezeu”; multe sate din zona martiriului său au ca sărbătoare oficială a localității ziua sfintei; și pe teritoriul Greciei sunt răspândite mai multe fragmente din moaștele sale.

Un fragment din moaștele Sfintei Paraschevi se află și la Mănăstirea Antim din București.

Sf. Sfințit Mc. Ermolae – 26 iulie

Sfântul Ermolae este unul dintre cei mai cunoscuți 12 sfinți doctori fără de arginți.

Preotul Ermolae a condus biserica din Nicomidia în timpul împăratului roman Maximian (secolele II – III). Sfântul reușise să scape, alături de alți doi clerici din incendiul în care au pierit 20.000 de creștini, pomeniți în data 28 decembrie.

Preotul l-a întâlnit pe tânărul Pantoleon (viitorul sfânt Pantelimon), căruia i-a devenit părinte duhovnicesc și îndrumător în domeniul medicinei. Sfântul Ermolae a fost cel care i-a insuflat credința că poate vindeca pe oricine cu ajutorul lui Dumnezeu și, ulterior, l-a botezat.

Sfântul Ermolae a fost descoperit de păgâni și, cu puțin înaintea muceniciei Sfântului Pantelimon, a suferit de asemenea moarte martirică.

Sf. M. Mc. Pantelimon – 27 iulie

Sfântul Pantelimon s-a născut în Asia Mică, în timpul împăratului Maximian (286 – 305), în familia unui senator roman, primind numele „Pantoleon” („cu totul leu”). Mama sa, Euvula, pomenită în rândul sfinților la 30 martie, a sădit în inima lui credința în Hristos.

Tânărul Pantoleon a fost dat la școli de gramatică, filosofie și medicină, la un vestit doctor al vremii. A ajuns însă ucenic al preotului Ermolae, de la care a învățat tainele credinței și a înțeles puterea de vindecare a lui Hristos.

Prima vindecare a sfântului, prin rugăciune către Mântuitorul, este învierea unui copil care fusese mușcat de viperă. Uimit de puterea lui Hristos, a cerut botezul de la Sfântul Ermolae.

Sfântul Pantelimon s-a dedicat apoi vindecării oamenilor, atât prin medicină, cât și prin rugăciune. Săvârșea aceste vindecări fără să ceară bani sau altă răsplată.

A ajuns cunoscut drept tămăduitor, iar vestea vindecării unui orb l-a adus în fața împăratului păgân Maximian. A suferit numeroase chinuri, dar a rămas statornic în credința în Hristos. Aproape de sfârșitul său, a auzit glasul Domnului din cer, care i-a schimbat numele din Pantoleon în Pantelimon („cel cu totul milostiv”).

Mucenicia sa a avut loc în 27 iulie 305 și multe minuni s-au săvârșit de atunci și până în prezent la moaștele sale. Acestea sunt răspândite în toată lumea, iar sfântul este și ocrotitor al medicilor.

Sf. Irina din Hrisovalant – 28 iulie

Sfânta Irina s-a născut într-o familie nobilă din Capadocia, în secolul al IX-lea. Aleasă de Sfânta Teodora Împărăteasa (11 februarie) ca viitoare soție a fiului ei, Dumnezeu a rânduit ca sfânta să ajungă monahie în mănăstirea Hrisovalant din Constantinopol.

După anii încercărilor, a devenit o stareță recunoscută pentru înțelepciunea prin care conducea obștea, dar și pentru darurile primite de la Dumnezeu, printre care și cel al înainte-vederii.

Înaintea marilor sărbători, obișnuia să privegheze în curtea mănăstirii sub cerul înstelat. Odată, o maică a văzut-o ridicându-se de la pământ în timpul rugăciunii, în timp ce doi chiparoși se plecaseră în fața ei. Când a terminat rugăciunea, a binecuvântat copacii, iar aceștia s-au îndreptat.

Cuvioasa a trecut la Domnul când avea peste 100 de ani. Moaștelor sale li s-a pierdut urma după căderea Constantinopolului. De asemenea, mănăstirea, care era situată pe unul dintre cele șapte dealuri ale orașului, a pierit în timp.

De abia în 1917, în mănăstirea Dionisiou din Athos a fost găsit un codex cu viața sa, iar mai târziu, părintele-imnograf Gherasim de la Sf. Ana Mică i-a scris slujba. Tot la mănăstirea athonită a fost găsită și o icoană a Sfintei Irina, pictată de un monah, Nectarie. Icoana a fost dăruită apoi Maicii Meletia, care a ridicat o mănăstire în anii 1930, în cinstea cuvioasei Irina.

Mănăstirea este situată în Lykovrisi, în nordul Atenei, iar icoana făcătoare de minuni a Sfintei Irina este așezată la loc de cinste. Lăcașul de cult a început să atragă numeroși credincioși, iar în anii 1960 s-a început editarea unui periodic și a unor cărți în care sunt consemnate minunile sfintei.

În viața Sfintei Irina este menționat un episod în care un marinar din Patmos i-a adus trei mere. Acestea erau de fapt darul din Rai al Sfântului Ioan Teologul. În amintirea acestei întâmplări, maicile din mănăstirea din Lykovrisi au plantat mai mulți meri ale căror roade sunt oferite drept binecuvântare celor care suferă de infertilitate, cancer sau boli incurabile.

În mănăstire este pus un semn pe care se poate citi: „Mănânci, crezi, nădăjduiești”. Binecuvântarea merelor are loc în fiecare an de sărbătoarea sfintei, în 28 iulie.

Sf. Ioan Ostașul – 30 iulie

Sfântul Ioan Ostașul a trăit în secolul al IV-lea. Era soldat în armata împăratului Iulian Apostatul, care l-a trimis să persecute creștinii în provinciile din est. Ioan era însă creștin în ascuns, așa că îi elibera pe cei închiși, îi vizita pe bolnavi și îi ajuta pe toți cei aflați în nevoie.

La aflarea acestor lucruri, împăratul l-a arestat pe Sfântul Ioan la Constantinopol. Tânărul soldat a fost eliberat după moartea împăratului Iulian și a continuat să ducă o viață cu adevărat creștină, de ajutorare a aproapelui, până la o vârstă înaintată.

În timp, mormântul său a fost uitat, dar sfântul s-a arătat unei femei evlavioase, căreia i-a descoperit viața sa și locul moaștelor sale. Acestea au fost mutate în biserica Sf. Ioan Teologul din Constantinopol, iar sinaxarele menționează că prin ele, Dumnezeu îi vindeca pe cei bolnavi.

Sf. Ioan Ostașul este ocrotitor al celor nedreptățiți, al celor închiși și este chemat în rugăciune pentru aflarea lucrurilor pierdute.