Prima spovedanie - 10 lucruri importante

 

Spovedania este esenţială pentru orice creştin, botezat în numele Preasfintei Treimi. Prin Botez omul primeşte un veşmânt de lumină necreată, un înger păzitor şi un loc în rai, şi mai ales este înfiat de Dumnezeu, devine cetăţean al cerului şi casnic al lui Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu după har.

Pe măsură ce omul înaintează în viaţă, această haină luminoasă a vieţii se întunecă din cauza păcatelor, se pătează de fărădelegi şi trebuie spălată mereu, în mod ritmic şi conştient, prin Botezul lacrimilor, adică prin Sfânta Taină a Spovedaniei. Ea este indispensabilă pentru creşterea noastră în Hristos, aşa cum este necesară curăţenia casei, spălarea trupului sau igiena. Spovedania este aşadar curăţirea sufletului de păcate în faţa lui Dumnezeu care iartă păcatele şi în prezenţa preotului duhovnic care dă prin Duhul Sfânt sfaturile şi tratamentul duhovnicesc care trebuie urmat în fiecare caz în parte.

Mii de oameni care se declară creştini, nu înţeleg de ce viaţa lor este plină de suferinţă, de întuneric şi de moarte. Însă de cele mai multe ori este din vina păcatelor care sufocă viaţa noastră şi instaurează dependenţa de rău şi de înstrăinare de Dumnezeu. Lipsa de spovedanie echivalează cu rarefierea aerului spiritual, cu asfixierea noastră duhovnicească, ca sămânţa între spini, şi cu moartea spirituală.

De cele mai multe ori, oamenii care nu s-au spovedit niciodată, sau doar în copilărie, la porunca părinţilor, au o frică şi o ruşine de spovedanie şi caută tot felul de justificări pentru a evita curăţenia generală din sufletul şi viaţa lor. Ruşinea de preot nu trebuie însă să fie mai mare decât ruşinea pe care o vom avea în faţa întregii umanităţi şi în faţa îngerilor, când se vor da pe faţă păcatele noastre şi vom fi aruncaţi în focul cel veşnic. Preotul este şi el un om cu siguranţă păcătos, şi are şi el nevoie de duhovnic, şi oricum a auzit de multe ori tot felul de păcate, şi poate discerne gravitatea, stăruinţa lor, obişnuinţa de a păcătui, păcatul cronic sau ocazional, însoţit de pocăinţă sau de indiferenţă etc.

Nimeni nu simte plăcere să spună tainele întunecate ale sufletului său lui Dumnezeu. Dar El oricum le cunoaşte şi ne-a văzut când le-am săvârşit, aşa că ruşinea de Dumnezeu trebuia să lucreze atunci când am făcut păcatul, nu când ne spălăm definitiv de el. Pocăinţa trebuie însoţită de lacrimi de regret, de hotărârea de a nu mai păcătui, de refuzul păcatului, de conştiinţa friabilităţii şi slăbiciunilor noastre. Este un moment de ardere interioară a spinilor păcatelor noastre, de cauterizare a răului din noi. Spovedania este o operaţie dureroasă, dacă e onestă şi totală, prin care se extirpează din noi izvoarele răului, ocaziile, prejudecăţile, complexele şi catalizatorii păcatului. În acest moment de chirurgie duhovnicească, Dumnezeu transformă în nefiinţă păcatele noastre, le şterge din memoria Sa infinită, prin iubire şi ne dăruieşte puterea Duhului Sfânt de a nu le mai repeta. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre spovedanie: "Dacă nou ne amintim de păcatele noastre, Dumnezeu le va uita, iar dacă noi le vom uita, Dumnezeu şi le va aminti".

Iată câteva dintre sfaturile pe care este bine să le urmăm atunci când mergem la spovedanie, mai ales dacă este Prima Spovedanie, sau una după multă vreme.

1.      Vorbeşte cu Părintele duhovnic. O discuţie în prealabil, înainte de Spovedanie, este în măsură să alunge temerile, prejudecăţile şi părerile despre o asemenea Sfântă Taină. O discuţie liberă şi degajată înseamnă şi o pregătire mentală pentru mărturisirea păcatelor. Duhovnicul îţi poate spune ce rugăciuni să spui înainte de Spovedanie, unde găseşti un ghid de spovedanie etc.

2.      Citeşte rugăciunile pentru Spovedanie. Mărturisirea este un exerciţiu spiritual complex, care merge la rădăcinile căderilor noastre spirituale. Ce altă cale mai bună pentru reconcilierea noastră cu Dumnezeu poate fi decât rugăciunea? Ea aduce şi o sensibilitate şi o atenţie sporită pentru momentul mărturisirii, o simţire a efectelor răului în viaţa noastră, un dor de Dumnezeu şi de curăţie şi o plângere interioară în care păcatele sunt respinse din suflet şi apare hotărârea de a nu mai păcătui. Dumnezeu poate ierta orice păcat dacă ne spovedim sincer şi dacă urmăm tratamentul prescris de Doctor.

3.      Meditează asupra păcatelor tale. O perioadă de bilanţ interior, de gândire retrospectivă şi anticipativă asupra vieţii noastre, amintirea vieţii de păcat şi hotărârea de a abandona vechea viaţă, un clasament interior al căderilor noastre, de la păcatele mici până la cele omorâtoare de suflet, sunt necesare înainte de vorbirea cu Dumnezeu. Inima uşurată de rugăciune, simte mai acut nevoia de pocăinţă. La acest stadiu se află surogatul de spovedanie din confesiunile potestante, în care vorbirea cu Dumnezeu este anulată şi rămâne doar o introspecţie mentală, inutilă din punct de vedere haric. Unii oameni se ghidează cu Decalogul, alţii cer ca duhovnicul să le pună întrebări. Cel mai indicat este însă un Ghid de spovedanie, unde putem găsi toate păcatele posibile.

4.      Să ai o inimă plină de regret. Apropierea de scaunul Spovedaniei înseamnă un pas spre Dumnezeu. Lepădarea de păcate şi de patimi trebuie făcută însă cu străpungerea inimii, cu regret pentru răul pe care l-ai săvârşit, cu dorinţa de a vindeca rănile din sufletul tău, care-L întristează pe Hristos. Modelul de pocăinţă este vameşul din parabola Mântuitorului. Aşadar, smerenia, pocăinţa, privirea înspre pământ, realismul pentru neputinţa sufletului tău, conştiinţa păcătuirii, dar şi speranţa iertării, dorul după virtute, făgăduinţa de a păstra lumina în suflet, toate acestea sunt necesare pentru o spovedanie sinceră. Vindecarea de păcat înseamnă lepădarea lui dar şi o perpetuă atenţie pentru a nu cădea din nou în acelaşi întuneric. Părintele duhovnic trebuie să audă ce este putred şi rău, nu ceea ce este bun. Spovedania nu este povestea vieţii noastre, ci examenul de extirpare a păcatului şi a răului din sufletul nostru.

5.      Fii concis. În timpul spovedaniei, toate păcatele trebuie descrise pe scurt, fără a apela la circumstanţe şi amintiri colaterale, sau în amănunte particulare. Părintele duhovnic poate pune întrebări pentru a vedea gravitatea păcatului. Totuşi mărturisirea nu trebuie să fii prea general, pentru a permite duhovnicului să vadă amplitudinea şi înrădăcinarea omului în păcat, sau dimpotrivă.

6.      Fii clar. Nu încerca să eufemizezi sau să spui unui păcat altfel decât se numeşte el. Expresii de genul "am fost ispitit", "am căzut" etc., nu înseamnă nimic în iconomia examenului şi a iertării.

7.      Spovedeşte-te complet. Este important să spui toate păcatele, fără a ascunde ceva. Scopul spovedaniei nu este de a arăta bine la chestionar, ci de a scăpa de păcate şi de a afla adevărul despre noi. Este inutil să mergi la doctor fără să-i spui şi să-i arăţi ce te doare, ci altceva. A ascunde adevăratele simptome este echivalent cu perpetuarea bolii şi cu agravarea ei. A omite un păcat înseamnă că spovedania este incompletă.

8.      Primeşte canonul cu credincioşie şi împlineşte-l. Epitimia sau canonul nu este nicidecum o pedeapsă pentru păcat, ci un medicament care alinează durerea şi vindecă rănile interioare ale sufletului. De obicei canonul trebuie să fie proporţional cu păcatul: rugăciuni, milostenie, metanii, post etc. Canonul poate fi şi oprirea temporară de la Sfânta Împărtăşanie, dacă gravitatea păcatelor o cere. Canonul este o realitate flexibilă, care depinde de la caz la caz, şi este destinat accentuării atenţiei penitentului la adevărata viaţă duhovnicească.

9.      Spovedania este un nou început. Păcatele mărturisite sunt iertate de Dumnezeu, dar rănile pe care le-au cauzat sufletului rămân în suflet. Ele trebuie vindecate prin rugăciune şi canon, dar şi printr-o prezenţă ritmică şi atentă la scaunul de spovedanie, pentru a eradica rădăcinile şi prilejurile de păcatuire. A trata păcatul fără a lua în considerare izvorul lui, este echivalent cu a trata efectele, fără a înlătura cauza bolii. Spovedania nu este un sfârşit, ci un început de viaţă nouă. Pocăinţa ("metanoia") înseamnă "schimbarea minţii", a modului de viaţă şi al felului de a simţi, în colaborare strânsă cu harul lui Dumnezeu.

10.  Spovedania este o realitate care trebuie repetată frecvent. Pentru a curăţa sistematic sufletul şi pentru a creşte spiritual, omul are nevoie de Spovedanie, cum are nevoie de spălarea trupului. Odată cu abandonarea vechilor păcate, omul devine mai atent şi la nuanţele întunecate ale vieţii, spovedeşte nu numai faptele rele, ci gândurile, intenţiile, ideile, care ar putea aduce întuneric în viaţa sa. Aşa că un om cu o viaţă spirituală avansată, odată cu smerenia, întăreşte şi aprofundează spovedania, ca întâlnire cu Dumnezeu şi ca bilanţ interior al sufletului până la judecata lui Dumnezeu.

                                                                                                                                Sursa: www.doxologia.ro

De ce se aprinde candela in fața icoanelor

  Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956):

1) - În primul rând, deoarece credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.
2) - În al doilea rând, ca să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în faţa căruia aprindem candela - fiindcă sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
3) - În al treilea rând, ca să ne slujească drept mustrare pentru faptele noastre întunecate şi pentru gândurile şi dorinţele noastre rele, şi să ne cheme la calea sfinţeniei evanghelice, ca astfel să ne ostenim cu râvnă pentru a împlini porunca Mântuitorului: aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.
4) - În al patrulea rând, ca să aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care a jertfit totul pentru noi. Un mic semn al marii noastre recunoştinţe şi luminoasei noastre dragoste pentru Cel de la Care cerem în rugăciune şi viaţă şi sănătate şi mântuire şi tot ce ne poate da numai nemărginita dragoste cerească.
5) - În al cincilea rând, ca să fie o sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc uneori asupra noastră şi la rugăciune şi ne abat gândurile de la Făcătorul nostru - fiindcă puterile cele rele iubesc întunericul şi fug de orice lumină, mai ales de cea care este închinată lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui.
6) - În al şaselea rând, ca să ne dea imbold la ardere de sine. Precum untdelemnul şi fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, aşa să ardă şi sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile, supuse totdeauna voii lui Dumnezeu.
7) - În al şaptelea rând, ca să ne înveţe că după cum candela nu poate să se aprindă fără mâna noastră, nici inima noastră, această candelă lăuntrică a noastră, nu poate Să se aprindă fără sfântul foc al harului Dumnezeiesc, chiar dacă ar fi plină cu toate virtuţile - fiindcă toate virtuţile noastre sunt ca un combustibil, iar de la Dumnezeu este focul ce le aprinde.

 

                                       RUGĂCIUNE LA APRINDEREA CANDELEI:

” Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin!
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin!”

 

Cum se ia aghiasma şi anafora?

 

Cuvântul „aghiasmă” provine din grecescul to aghiasma şi însemnă „sfinţire”.

În popor, prin aghiasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba propriu-zisă de sfinţire a acesteia.
Binecuvântarea lui Dumnezeu, prin darul şi puterea dumnezeiască a Sfântului Duh, se coboară asupra apei, care este apoi dăruită oamenilor pentru vindecarea de boli, tămăduirea de răni, apărarea de rele, de primejdii de la vrăjitori şi de la demoni.

                                                     Felurile aghiasmei

Aghiasma este de două feluri: mare şi mică.
     Aghiasma cea Mare se săvârşeşte de către arhiereu sau preot într-un cadru festiv, numai în biserică, lângă o apă curgătoare, lângă un lac sau la malul mării, şi numai de Bobotează sau în Ajunul ei.

Aghiasma Mare este tămăduitoare şi are putere sfinţitoare foarte mare, pentru că este sfinţită în chiar ziua în care Mântuitorul a sfinţit apele, botezându-Se în Iordan. În cursul rugăciunii de sfinţire a Aghiasmei Mari se face o întreită chemare a Sfântului Duh.
     Aghiasma cea Mică se săvârşeşte de către preot în tot cursul anului, şi mai ales la începutul fiecărei luni, cu scopul sfinţirii oamenilor, caselor, ţarinilor şi a toată zidirea. Slujba de sfinţire a Aghiasmei Mici se mai numeşte Sfeştanie şi se poate săvârşi şi în casele oamenilor.

                                         Întrebuinţarea Aghiasmei celei Mari

     Aghiasma Mare se bea înaintea Anafurei în perioada 6-14 ianuarie, cu prilejul marelui praznic al Botezului Domnului. În restul anului, cei opriţi de la Sfânta Împărtăşanie, ca mângâiere şi nădejde a mântuirii lor, au voie să ia Aghiasmă Mare după ce se spovedesc. Aghiasma Mare poate fi luată şi imediat după Sfânta Împărtăşanie.
Ea se mai foloseşte la sfinţirea bisericilor, a antimiselor, a Sfântului şi Marelui Mir, precum şi la casele tulburate de demoni. În data de 7 ianuarie se stropesc cu Aghiasmă Mare toate casele, ogoarele, viile, livezile şi animalele, pentru a le feri de toată reaua întâmplare.
Unii credincioşi obişnuiesc să păstreze Aghiasma Mare în vase curate, ca pe o binecuvântare, ani în şir, aceasta rămânând curată şi plăcută la gust.

                                       Întrebuinţarea Aghiasmei celei Mici

      Aghiasma Mică se bea imediat după Sfânta Anafură, în tot cursul anului. Prin stropirea cu apa sfinţită duhurile cele viclene se gonesc din tot locul, oamenii se acoperă şi se păzesc de tot lucrul rău, se aduce îndestulare gospodăriilor, se tămăduiesc bolile şi se dăruieşte iertare de păcatele mici.             Aghiasma Mică se foloseşte de către preot la săvârşirea ierurgiilor (slujbe mici): sfinţirea fântânilor, a icoanelor, a bisericii care a suferit o reparaţie de mică anvergură, a veşmintelor şi obiectelor de cult. Se mai foloseşte şi la alte slujbe precum: binecuvântarea începerii semănatului, sfinţirea vaselor, izbăvirea viilor şi grădinilor bântuite de lăcuste şi gândaci.

 

 

                                                          Anafora

 

     Anafora este piinea ramasa de la prescura din care s-a scos Sf. Agnet, numita “atidoron”, pentru ca “da darul harazirii lui Dumnezeu”. Dupa ce preotul o binecuvanteaza la Axion, se da spre sfintire- celor ce nu s-au impartasit, de acelasi preot care a slujit. Ea simbolizează trupul Maicii Domnului .

     Nu pot lua anafora: cei ce au mincat; cei ce au avut scurgere, femeile în perioada lunară (Lev. 22, 4); cei ce nu sint vrednici sa li se primeasca darurile la biserica din pricina pacatelor publice etc, (Lev. 7,19-21); cei rataciti de la credinta (Mat. 7,6; Const. Ap.VIII, 31).

 

                                           Care este ordinea luării celor sfinte?

 

     E bine să ştie creştinul că mai întâi decât toate se ia Sfânta Împărtăşanie, cu cuvenita pregătire       ( spovedanie şi canon de rugăciune) apoi se ia Agiasma Mare, de asemenea pe nemâncate şi cu binecuvântarea preotului , apoi Anafora şi Aghiasma mică.

    Anafora şi aghiasma mică se pot lua de creştin în fiecare dimineaţă pe nemâncate după rugăciunile dimineţii , pentru folos duhovnicesc şi binecuvântare.

 

Șapte reguli filocalice pentru restabilirea sănătății

 

1. Starea de bine mintal grăbeşte refacerea fizicăEste regula numărul unu, şi toate celelalte sunt detalii ale ei. Starea de bine mental grăbeşte refacerea fizică... Sănătatea noastră este o funcţie a psihicului şi a gândirii pozitive. Omul este ceea ce gândeşte. O gândire care selectează afecte pozitiv, o gândire bazată pe mulţumire fermă va asigura o sănătate bună sau o recuperare rapidă. Aceasta se întâmplă deoarece trăim într-o lume în care pierdem adesea condiţia sănătăţii celei bune. Mulţumirea lăuntrică este garantul păstrării acestei stări.Cum se poate dobândi mulţumirea? Mută mintea de la „veacul acesta" şi mintea se va schimba. Întrebaţi-vă: suntem mulţumiţi? Există o relaţie între mulţumire şi inteligenţă, între mulţumire şi înţelegere. Dacă eşti tipul cerebral, întâi înţelegi lumea şi eşti mulţumit că lumea este ceea ce este. Dacă aparţii tipului intuitiv, afectiv, întâi îţi creezi starea de mulţumire, şi va urma înţelegerea. Depinde cărui tip mental îi aparţii. Dacă dominanta este intuitivă, atunci creează-ţi o stare de mulţumire; din ea va rezulta inteligenţa. Dacă dominanta este cerebrală, atunci înţelegerea creează mulţumire.Este un fapt valabil şi în relaţia dintre doi oameni, doi soţi. V-aţi pus vreodată întrebarea de ce apar frecvent situaţii conflictuale între soţi? Pentru că nici unul nu înţelege natura celuilalt. De pildă, femeia trebuie înţeleasă din punct de vedere al dinamicii afective. Oscilând între închidere şi deschidere. Ca să se refacă afectiv, uneori femeia se închide, se retrage în sine, pare mâhnită. Bărbatul o vede închisă şi retrasă, şi atunci se gândeşte că sentimentele ei faţă de el s-au răcit. Dar acel bărbat nu înţelege că aşa-zisa răceală a femeii este o fază naturală prin care ea trebuie să treacă pentru a-şi reface comportamentul afectiv.Dinamica masculină este alta, oscilând între fugă şi revenire. Ca să-şi refacă afectivitatea, bărbatul fuge. Iată de ce, atunci când vede un bărbat „fugind", femeia n-ar trebui să se teamă că sentimentele lui faţă de ea s-au răcit; ea ar trebui să ştie că dinamica lui afectivă se reface prin fugă. Această idee nu trebuie înţeleasă eronat, cum că cei care fug au şi dreptate s-o facă. Fuga poate fi exprimată divers - un bărbat „fuge" în cititul presei, e absent din casă. E şi asta o fugă. Sau „fuge" să joace table cu vreun vecin. Sau „fuge" la mănăstire, dacă este mai pios. Femeia trebuie să înţeleagă că bărbatul are, la un moment dat, nevoie să „fugă". Înţelegerea faptului că asemenea stări sunt naturale ar putea evita numeroase conflicte, conflicte care generează ulterior perturbări de personalitate ale membrilor familiei - fie localizate scurt, fie cu amprentă de durată aspra copiilor.Psihologii au explicat deja că majoritatea impasurilor pe care le vor avea copiii noştri mai târziu sunt cauzate de conflictele din familie, petrecute în perioada copilăriei acestora. Aceasta este, deci, prima regulă: sănătatea este o consecinţă a binelui mental. Iar acest bine mental are la bază înţelegerea şi stare de mulţumire. Nu automulţumire, ci acea mulţumire care, la urma urmei, înseamnă înţelegere.

2. Nu considera boala doar ca o pedeapsă pentru păcateUnii consideră boala ca fiind doar o pedeapsă pentru păcate: aceasta poate duce la o slăbire psihică. Omul bolnav se reface mai greu când consideră că a fost bătut de Dumnezeu, şi că Atotputernicul i-a dat boala în chip de pedeapsă. Dar dacă boala nu este doar o pedeapsă pentru păcate, ce este atunci? Putem vorbi despre boală ca fiind o oprire de la păcat, o informaţie, o atenţionare că am încălcat o lege. În bunătatea Sa, Dumnezeu alege și caile durerii pentru al ajuta pe om să se dezlipească de păcate și să întoarcă iarăși privirea către cer.S-a pus adesea întrebarea: „De ce ne îmbolnăvim?". Un răspuns ar fi că ne îmbolnăvim ca să ne amintim de Dumnezeu. Întotdeauna când suntem bolnavi ne amintim de Dumnezeu. Putem spune că de fapt, ne îmbolnăvim ca să ne smerim, ca să ne aducem aminte că suntem trecători. În afară de asta, de ce ne mai îmbolnăvim? Ne îmbolnăvim ca să smulgem tandreţe. În lumea aceasta în care toţi sunt grăbiţi, nimeni nu vrea, nu are timp ca să ne dea tandreţe. Atunci, inconştient, ce facem? Ne îmbolnăvim, ca să smulgem tandreţe, căldură. Le amintim celor din jur că ne datorează căldură, căci ei uită! Toţi datorăm ceva semenului.

3. Boala nu trebuie privită ca o catastrofă, ci ca un prilej de introspecţie, de linişte, de întrerupere a gândurilorDefiniţia păcatului o ştim. Păcatul sunt grijile şi încălcarea celor trei legi universale revelate. Dacă până acum nu ştiaţi foarte limpede ce înseamnă „păcat", iată o definiţie ajutătoare. Păcat înseamnă să ai griji - dacă ai griji, ai păcate. Grijile ne împuţinează liniştea, împuţinează viaţa. „Rumegarea" gândurilor slăbeşte omul. Boala prilejuieşte această întrerupere a grijilor; este o oprire forţată din „mecanica păcatului", din mecanica vieţii păcătoase.  Există o a 11-a poruncă - noi ştim doar 10, pe care le-am interiorizat şi după care ne conducem.Porunca a 11-a apare ca un verset în Psalmul 45, sună aşa: „Opreşte-te şi cunoaşte!" („Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu" Ps. 45:10). Considerăm această frază ca porunca a 11-a.Ştiţi că în Pentateuh (Vechiul Testament) sunt 613 porunci?! În afară de cele 10, cele mai importante, în primele 5 Cărţi ale lui Moise apar deci şi multe altele. Iar a 11-a ar fi „Opreşte-te şi cunoaşte!". Nu poţi ajunge la cunoaştere din mers. Noi trebuie să descoperim oprirea spirituală. Opreşte-te şi citeşte Filocalia sau Patericul. Opreşte-te şi fă un minut de introspecţie. Introspecţie înseamnă liniştea interioară. Nu analiza interiorul: analiza este un viciu intelectual. Introspecţia este doar linişte interioară.Opreşte-te deci şi cunoaşte înălţimea ta spirituală, precum şi dimensiunea ta cea mare. Această a 11-a poruncă este încununarea celor 10 porunci cunoscute, după ce te-ai civilizat, când începi să-ţi descoperi dimensiunea metafizică. „OPRIREA" este o practică. Ea a fost dezvoltată în Filocalia, care a propus „exerciţiul celor 6 opriri". Acest „opreşte-te" se poate referi şi la controlul celor 6 surse de agitaţie şi dezorganizare a personalităţii. Prima oprire este stabilitatea fizică: ea atrage după sine stabilitatea minţii şi lipsa grijilor. A doua oprire este oprirea de la păcat. A treia oprire este oprirea de la mâncarea care ne aprinde. A patra oprire: de la adunarea cu oamenii inferiori moral - deci un îndemn de a te aduna cu oameni sporiţi, cu oameni cu preocupări înalte. Oprirea este stazis. În greceşte, stazis înseamnă exerciţiu spiritual, cum ar fi rugăciunea. Şi rugăciunea este tot oprire. Aceasta este deci regula a treia: boala este un prilej de oprire, de introspecţie.Omul se îmbolnăveşte nu numai pentru că încalcă o lege, ci să-şi amintească de o lege sacră, şi să se schimbe...

4. Boala este un prilej de schimbareDacă vom privi boala din acest punct de vedere şi dacă nu ne vom mai teme de ea, vom constata că astfel ieşim mai repede din boală. După ce au fost bolnavi, mulţi oameni şi-au schimbat modul de a mânca, de a trăi, de a (con)vieţui.

5. Devii sănătos dacă îţi doreşti cu adevărat acest lucruAsta înseamnă, întrucâtva, că mulţi sunt bolnavi pentru că, în inconştient, ei se lasă să fie bolnavi. Afirmaţia poate părea, la prima vedere, şocantă. Şi totuşi, ei sunt bolnavi, în primul rând, ca să-şi atragă un beneficiu nevrotic: vor să fie trataţi ca nişte copii. Când lupta vieţii ne copleşeşte, toţi simţim nevoia să fim trataţi precum copiii; atunci subconştientul „cheamă" o boală. Dacă vrei cu adevărat să devii sănătos, devii sănătos.

6. Ajută-ţi subconştientul să grăbească vindecareaAcest lucru este posibil: să-ţi ajuţi subconştientul. Este un proces care se petrece în stare de relaxare, într-o stare destinsă - mai ales dacă eşti bolnav. Relaxat, cu ochii închişi, repetă-ţi dorința însănătoşirii. Rostește o rugăciune scurtă: Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul și către Maica Domnului Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-mă!Repetarea acestor formule duce la preluarea lor de către rinencefal, iar rinencefalul transmite comenzile de refacere acolo unde este nevoie. Rinencefalul, diencefalul şi formaţiunile reticulare trimit comenzile de refacere acolo unde este slăbită structura noastră.

7. Pentru cei vrednici, un impas precum o boală poate să fie un prag iniţiaticBoala nu numai că îţi dă o informaţie despre viaţă, dar îţi poate crea şi condiţia unei schimbări mentale profunde, o trăire iniţiatică. Acestea sunt regulile restabilirii sănătăţii. Ajungem din nou la regula dintâi: starea de bine mental întreţine starea de bine fizic şi grăbeşte refacerea fizică. Cu cât vom supraveghea mai bine mentalul, cu atât vom stăpâni starea de sănătate. Omul ar trebui să ştie nu numai cum poate să îşi revină, cum să-şi restabilească sănătatea. El ar trebui să ştie câte ceva despre corelarea dintre greşeală şi boală - ce tip de greşeală naşte o categorie de boală - tocmai pentru a evita îmbolnăvirea. Asta trebuie reţinut: faptul că, sănătoşi fiind, putem să evităm o eventuală îmbolnăvire prin starea de bine mental. Starea aceasta de bine mental poate fi clădită prin autoimpunere şi prin purificare.Predispoziţia noastră pentru boală vine din predispoziţia pe care o avem de a alege răul. Noi alegem răul. Dumnezeu nu vrea răul omului; omul alege răul. Omul alege răul pentru că este uneori neştiutor. Nu ştie exact ce este bine şi ce este rău. Alteori omul alege răul din constrângere. Este constrâns să îl aleagă. Constrângerea ţine de firea omului, de naşterea lui. Originea bolilor depăşeşte, adesea, puterea noastră de înţelegere.

Există 3 origini reperabile:
1. Unele boli sunt genetice sau ancestrale: te-ai născut cu o povară în soartă. Nu eşti răspunzător de aceste boli, ele sunt nişte poveri. Te-ai născut cu ele.
2. Alte boli provin din conflictele sau traumele avute în perioada prenatală şi în copilărie. Dacă au existat conflicte puternice sau traume în acea perioadă, individul le va resimţi în tot timpul vieţii. Iată de ce copilăria, familia, mediul sacru al casei trebuie privire cu mare grijă.
3. Boli cu surse nomice. Nomos, în limba greacă, înseamnă lege. Acestea sunt bolile despre care deja am vorbit, venite dintr-o încălcare a Legii revelate. Şi este palierul actual: cumul cotidian de erori.Pe lângă toate acestea, la maturitate putem să observăm că în noi există o predispoziţie la îmbolnăvire în funcţie de anumite coordonate - două la număr. Adică: (1) ne îmbolnăvim pentru că suntem agresivi şi (2) ne îmbolnăvim pentru că ne simţim vinovaţi.
Agresivul şi vinovatul se îmbolnăvesc mai uşor. Neagresivul şi nevinovatul fac faţă multor condiţii grele fără să se îmbolnăvească; fac faţă şi mediilor contaminate fără să se îmbolnăvească. În privinţa agresivităţii, trebuie spus că de multe ori nici nu o conştientizăm. Vă ştiţi agresivi? Cu siguranţă nu!Există printre cunoştinţele mele un domn care este foarte bisericos; are circa 40 de ani, merge la biserică, este un bun închinător, un practicant al religiei. Cu toate aceste calităţi, femeia din preajma lui, prietena lui simţea lângă el un disconfort extraordinar. Cei doi au venit la mine să mă întrebe de ce se întâmplă acest lucru, de ce ea simte astfel. Dacă o priveai pe acea tânără , constatai că în preajma bărbatului respectiv  starea ei era una tensionată, grea.... Concluzia este că bărbatul avea o agresivitate inconştientă, foarte puternică, care influiența și starea sufletească a partenerei sale. El s-a mirat atunci - de unde agresivitate, când se ştia pios, milostiv? Stând un pic de vorbă cu el, am aflat că mai fusese căsătorit, divorţase şi purta o ură înverşunată primei sale soţii. E lesne de înţeles că, în preajma lui, orice femeie simte un mare disconfort, pentru că el se împotriveşte femeii în sine. Aflând acestea, bărbatul m-a întrebat ce-i de făcut. „Trebuie să-ţi rezolvi agresivitatea inconştientă", i-am spus. În viaţa sa conştientă, el era bun, milostiv, însă inconştient era agresiv. El ştia că este bun ca pâinea lui Dumnezeu - făcea şi pomeni, punea lumânări la biserică - , nu agresiv.„Cum să-mi dizolv agresivitatea inconştientă?" m-a întrebat.
L-am sfătuit ca în fiecare zi, în rugăciunile sale, să o pomenească pe fosta lui soţie şi să ceară pentru ea putere, sănătate, gândire bună.
„Cum să cer aşa ceva pentru ea? Este o scorpie, cea mai mare scorpie! a ripostat el. Nu pot să mă rog pentru ea!"
„Acest nu pot trebuie să-l depăşeşti! Numai dacă te rogi pentru ea o să-ţi dizolvi agresivitatea inconştientă".
„Dar nu merită...", mi-a răspuns.
„Tocmai pentru că nu merită! Cu cât te rogi mai mult pentru ea, cu atât ea va înflori, acolo unde se află".
„Dar nu merită să înflorească! Vreau să piară, să se usuce!"
„Iată, cred că ţi-ai conştientizat destul de bine de ce, când se află lângă tine, prietena ta se simte apăsată!", i-am zis eu atunci.
Ce se întâmplă când ai o inimă înnegrită? Eşti vulnerabil. Poţi să iei foarte uşor o gripă sau o infecţie, de exemplu. În acelaşi timp, poţi resimţi influenţa negativă ce vine dinspre o anumită persoană, sau pur şi simplu din câmpurile din jurul nostru (din care, când suntem sănătoşi, selectăm numai pozitivitatea). Revenind, pot să vă spun că acel pacient a reuşit până la urmă să se vindece, să se roage cu bucurie pentru acea „scorpie". În cele din urmă a început să vadă că nu era chiar aşa de scorpie cum credea el, şi că numai încărcătura lui de ură o făcea pe fosta lui soţie să pară atât de rea.O doză de agresivitate inconştientă avem cu toţii, să ştiţi. Ne naştem cu ea. Ea este baza complexului Cain. Inconştient, vrei să-l elimini pe semenul tău. Omul se simte bine dacă elimină un om. Subconştientul se simte bine când lichidează pe cineva, când extermină. Ce înseamnă acest lucru? Să ne gândim la serviciu, de exemplu. Toţi colegii îţi par răi şi urâcioşi. Te-ai simţi bine dacă ai reuşi zilnic să elimini câte unul... Inconştient, deci, purtăm în noi complexul Cain - unii mai puternic, alţii mai slab. Cert este că acest complex produce în noi o anumită vulnerabilitate. Cum dispare agresivitatea inconştientă? La modul practic, această agresivitate dispare mâncând mai des verdeţuri. E un lucru la îndemâna noastră. Dacă mănânci verdeţuri, descreşte agresivitatea inconştientă - foarte simplu. E una dintre cele 6 opriri: oprirea de la hrana care aprinde simţurile, care aprinde agresivitatea. Noi nu ne dăm seama, mâncăm asemenea hrană spre împuţinarea vieţii noastre şi spre urâţirea ei.Dar mai ales terapia iertării şi ofranda remediază agresivitatea inconştientă. „Împacă-te cu aproapele tău... cu fratele tău, cu pârâşul tău". (Matei 5:23-25). Dacă ai o aversiune faţă de cineva, atunci la rugăciune evocă-i faţa senină şi „dăruieşte-i" mental: pace, sănătate şi Har. Agresivitatea inconştientă se împarte şi ea în 3 categorii: împotriva ta, împotriva semenului tău şi împotriva spaţiului în care trăieşti. Conflictul psihic cu spaţiul predispune la boli de piele, dar şi la dizarmonii nervoase.Cei agresivi împotriva lor înşişi sunt foarte mulţi. Poate tu crezi despre tine că eşti blând. Adesea cei blânzi îi iartă pe toţi ceilalţi şi se atacă pe ei înşişi. Asta este o agresivitate împotriva ta. Să nu spui niciodată: „Nu merit să trăiesc". Această agresivitate naşte predispoziţii maladive în zona bazală. Bolile uterului pornesc de la această atitudine, de la această auto-depreciere, de la această auto-ieftinire a femeii. Dacă aveţi probleme în zona bazală, la aparatul uretral, să ştiţi deci, că prima măsură pe care trebuie s-o luaţi este să vă schimbaţi atitudinea faţă de voi. Orice altă depreciere naşte aici vulnerabilitate.

Rugaciune a Parintelui Arsenie Boca

   Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri, mare vrajbă am să fac și astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfantului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul de pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci, iată, păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă ele noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric, Patimile au pus tină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre,

  Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt . Căci Duhul Sfânt se roagă printre noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea rămân neputincioase.

  Doamne, Cei ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci revarsă lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta.

Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin.

Rugaciune catre Maica Domnului

 

 

Maica Domnului
Prodromita

Asculta

Inapoi

Rugaciune catre Maica Domnului

Cu care, precum spun unii, se ruga marele Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, precum in viata lui se vede    Fecioara Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, ceea ce ai nascut pre Dumnezeu Cuvantul cu trup, stiu cu adevarat, stiu ca nu se cuvine, nici se cade, ca eu cel atat de desfranat cu ochi spurcati sa vad Icoana ta a celei Prea Curate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai si trupul si sufletul curat si nespurcat, si sa o sarut cu buze necurate si intinate, sau sa ma rog, ca cu dreptate este ca de mine cel desfranat sa se ingretoseze si sa ma urasca curatia ta; dar fiindca Dumnezeu pre care l-ai nascut s-a facut om ca sa cheme pre cei pacatosi la pocainta, pentru aceasta indraznind si eu sa ma apropii de tine cu lacrimi rugandu-ma: primeste aceasta marturisire a gresalelor mele celor multe si grele si o du unuia nascut Fiului tau si Dumnezeu, rugandu-te lui ca sa fie milostiv ticalosului si tavalitului meu suflet, ca de multimea fardelegilor mele sunt oprit a cauta la Dansul si a cere iertare.    Pentru aceasta pre tine te pun inainte solitoare si mijlocitoare. Ca multe si mari daruri dobandind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu si uitandu-le pre toate, si nemultumitor aratandu-ma ticalosul, cu cuviinta m-am alaturat cu dobitoacele cele fara de minte si m-am asemanat lor.   Aflandu-ma sarac de fapte bune, bogat de patimi, plin de rusine, lipsit de Dumnezeiasca indrazneala, osandit de Dumnezeu, facandu-ma de plangere Ingerilor, de ras dracilor, si de uraciune oamenilor, mustrat de stiinta, rusinat de lucrurile mele cele rele, si mai inainte de moarte fiind mort, si mai inainte de Judecata de sine-mi osandit, si mai inainte de munca cea fara de sfarsit de deznadajduire muncit, pentru aceea dar numai la a ta sprijineala alerg, Stapana de Dumnezeu Nascatoare, cel ce sunt dator cu nenumarati talanti. Cela ce intru dezmierdari cu curvele am cheltuit avutia cea pamanteasca, cela ce am curvit mai mult decat curva, cela ce am facut mai mult decat Manasi, cela ce m-am facut nemilostiv mai mult decat bogatul, cela ce sunt sluga lacoma, vas al gandurilor celor rele, visterie a cuvintelor celor urate si spurcate, strein de toata fapta cea buna.   Miluieste-ma pre mine cel smerit, milostiveste-te spre mine cel neputincios, mare indrazneala ai la Cela ce s-a nascut din tine, nimenea nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu, ca toate le poti ca ceea ce esti mai presus de toate zidirile si nimic nu este tie cu neputinta, numai de vei voi. Deci nu trece cu vederea lacrimile mele, nu te intoarce de catre suspinul meu, nu lepada durerea inimii mele, nu rusina nadejdea mea cea catre tine, ci cu rugaciunile tale cele de Maica silind pre cea nesilita milostivire a Fiului tau celui bun si Dumnezeu, invredniceste-ma pre mine ticalosul si nevrednicul robul tau sa-mi iau frumusetea mea cea dintai si dintru inceputuri, si sa lepad grozavia patimilor, sa ma slobozesc de pacat si sa ma robesc de dreptate, sa ma dezbrac de spurcaciunea dulcetii celei trupesti si sa ma imbrac intru sfintenia curateniei celei sufletesti, sa mor lumii si sa viez faptei celei bune.   Calatorind eu, impreuna calatoreste cu mine, pre mare inotand impreuna inoata, pribegind, intareste-ma; necajindu-ma, mangaie-ma; imputinandu-ma la suflet imbarbateaza-ma, bolnavindu-ma vindecare imi daruieste, nedreptatindu-ma izbaveste-ma, napastuindu-ma indrepteaza-ma, spre moarte primejduindu-ma degrab apucand scoate-ma, vrajmasilor celor nevazuti in toate zilele infricosat ma arata, ca sa cunoasca toti cei ce cu nedreptate ma tiranisesc al cui rob sunt eu.   Asa buna Stapana de Dumnezeu Nascatoare, asculta ticaloasa mea rugaciune, si nu ma rusina de nadejdea mea cea catre tine, ceea ce esti dupa Dumnezeu nadejdea tuturor marginilor pamantului. Fierberea trupului meu stinge-o. Viforul cel cumplit din sufletul meu potoleste-l. Mania cea amara imblanzeste-o. Trufia si mandria pererii celei desarte din mintea mea sterge-o. Nalucirile cele de noapte ale duhurilor viclene si bantuielile cele de ziua ale gandurilor necurate, din inima mea imputineaza-le, invata-mi limba sa graiasca cele de folos; povatuieste-mi ochii mei sa vada drept faptele bune cele adevarate, picioarele mele indrepteaza-le sa alerge fara de impiedicare pre calea cea fericita a poruncilor lui Dumnezeu. Mainile mele fa-le sa se sfinteasca, ca cu vrednicie sa le ridic pre ele catre cel Prea Inalt. Curateste-mi gura mea ca cu indrazneala sa chem. Tata pre Dumnezeu cel infricosat si preasfant, deschide-mi urechile mele ca sa aud simtitor si ganditor cuvintele cele mai dulci decat mierea si fagurul ale Sfintelor Scripturi si sa vietuiesc dupre dansele, intarindu-ma de tine. Da-mi vreme de pocainta, de intoarcere a gandurilor, de moartea cea de naprazna fereste-ma, osandit de stiinta fiind izbaveste-ma, si mai pre urma de toate fii langa mine la despartitura sufletului de ticalosul meu trup. Sila cea nesuferita lesnindu-o, durerea cea nespusa usurandu-o, stramtoarea cea nemangaiata mangaindu-o, de fata cea intunecoasa a dracilor izbaveste-ma, de cercarea cea prea amara a vamesilor celor din aer si stapanilor intunericului slobozindu-ma, si zapisele pacatelor mele celor multe rupandu-le.   Cu Dumnezeu ma imprieteneste, si bunatatilor celor vesnice si nestricacioase mostean pre mine ma fa. Aceasta marturisire iti aduc tie Stapana mea, de Dumnezeu Nascatoare, Lumina ochilor mei celor intunecati, Mangaierea sufletului meu, folositoarea si nadejdea mea cea dupre Dumnezeu, pre care cu blandete primeste-o si ma curateste de toata spurcaciunea trupului si a duhului, si ma invredniceste in veacul acest de acum fara de osanda sa ma impartasesc cu Sfantul si prea Curatul Trup si Sange al Fiului si Dumnezeului tau, iar in cel ce va sa fie, cu cina cea prea dulce si cereasca a desfatarii Raiului, unde este lacasul tuturor celor ce se veselesc. Ca aceste bunatati dobandindu-le eu nevrednicul, sa se slaveasca in vecii vecilor prea cinstit si de mare cuviinta numele Fiului si Dumnezeului tau celui ce primeste pre toti cei ce se pocaiesc din tot sufletul, pentru tine ceea ce te-ai facut mijlocitoare si chezasuitoare tuturor pacatosilor. Ca prin tine prea laudata si prea buna Stapana, se mantuieste toata firea omeneasca, laudand si binecuvantand pre Tatal si pre Fiul si pre Sfantul Duh, Treimea cea Prea Sfanta si de o fiinta, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor, Amin.

Despre parastas

  Parastasul (gr. Paristimi) nu este altceva decat o prescurtare a slujbei de inmormantare. Partea  de capetenie   o alcatuieste  rugaciunea de dezlegare si iertare rostita de preot  urmata de “Vesnica Pomenire.”  Se savarseste in Biserica dupa Sf. Liturghie, iar cand e cu putinta la mormant. 

 La parastas se aduce intru pomenirea celui adormit coliva, colac, vin si lumanari.

 Parastasul se poate face la plinirea unor soroace ( 40 zile, 6 luni, 1 an, 7 ani ) sau atunci când sunt rânduite pomenirile generale ale morţilor (moşii de iarnă, moşii de vară, moşii de tomană ). 

    Ce este coliva? –coliva inchipuie insusi trupul celui adormit si este in acelasi timp un semn vazut al credintei nostre  in inviere, pentru  ca este facuta din boabe de grau pe care insusi Mantuitorul le-a infatisat ca purtand in ele icoana sau asemanare invierii  trupului: dupa cum bobul de grau ca sa incolteasca si sa  aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant,apoi sa putrezeasca si in final sa  dea rod, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune.  De aceia la binecuvantarea colivei de catre preot cand se canta Vesnica Pomenire, rudele si prietenii celui adormit ridica farfuria cu coliva, leganand-o pe maini in semn de comuniune sau legatura cu raposatul.  Acelasi  lucru il inchipuie si gustarea din coliva dupa binecuvantarea ei. 

    Colacul – facut din  grau curat simbolizeaza (se face de obicei rotund) infinitatea lui Dumnezeu, inchipuie vesnicia.  Prin aducerea colacului pentru jerfa se inchipuie nazuinta noatra ca bunul Dumnezeu sa daruiasca celui pomenit castigarea vietii vesnice.

     Vinul – obiceiul de a stropi cu vin trupul mortilor (la inmormantare), peste groapa (la cimitir), ori peste coliva ( la parastas), simbolizeaza aromatele cu care a fost uns trupul Domnului cand a fost coborat in mormant.  Gustarea din paharul cu vin de toti cei prezenti la slujba parasasului, inchipuie comuniunea in credinta si dragoste cu cel adormit.

 

LA VÂNATOARE DE OAMENI

 

De ce se urăsc oamenii ? E atât necunoscut şi atâta suferintă legată de soarta noastră încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea.

De ce se chinuesc oamenii unii pe altii ? N'au loc sub soare ? Nu le ajunge pânza cerului ? Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de altii.

E multă frumusete în lume dar oamenii orbi nu o văd. Inclinarea spre a face răul e atât de puternică încât pentru a o învinge a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.

Sunt oameni sinceri şi sunt oameni vicleni. E sfâşietor de trist să vezi cum între oameni ca şi între popoare calea înşelăciunii dă pas înainte celor ce o folosesc.

Vieata ne dă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat este vânatul celui viclean; acesta din urmă nu poate trăi fără pradă. Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta acestuia, faptă care nu are nici o deosebire fată de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderite albe ale zăpezii.

De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe altii ? De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul ? Locul tău, locul darurilor proprii nu ti-l poate lua nimeni ; îl ai odată cu vieata.

ISTORIA TAMAIEI

 

Tămâia ( din lat. thymanea) este sucul (răşina) unor arbori/arbuşti exotici (cedrii libanului), care ajungând în contact cu aerul se încheagă, la fel ca şi răşina brazilor. Ea era adusă ca ofrandă la templul iudaic, iar în crestinism este considerată ca un prinos sfant, al cărui fum înmiresmat însoţeşte toate actele cultului divin.

ÎN VECHIUL TESTAMENT

În cultul Vechiului Testament trebuia să se aducă dimineaţa şi seara sacrificii de tămâie, pe altarul special amenajat în Cortul Mărturiei şi apoi în Templu, numit altarul tămâierii (Ieşire 30, 1-8); pe acest altar nu se ardea numai tămâie curată, ci erau amestecate încă patru ingrediente (Ieşire, 30, 34). Proorocul Maleahi (cap. 1, 11) prezice că după venirea lui Mesia se va aduce jertfă de tămâie de la răsăritul soarelui până la apus.

ÎN CREŞTINISM

În cultul creştin găsim întrebuinţarea tămâiei încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, canonul 3 al Sfinţilor Apostoli spune: "(...) Dar să nu fie iertat a se aduce altceva în altar decât untdelemn pentru candele şi tămâie la vremea aducerii înainte". Sf. Ap. Pavel, în epistolele sale, inspirat de tămâierile din Vechiul Testament, zice că Mântuitorul S-a dat pe Sine jertfă lui Dumnezeu pentru noi "spre miros de bună mireasmă" (Ef. 5, 2), iar la II Cor. 2, 15, vorbind despre apostoli, zice că ei sunt lui Dumnezeu "bună mireasmă".

Despre folosirea tămâiei în cadrul Sfintei Liturghii găsim menţiuni în rânduiala de la Liturghia Sfântului Iacob şi în Liturghia Sfântului Marcu, iar mai târziu şi în liturghiile Sfinţilor Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, unde avem şi formule speciale de binecuvântare a tămâiei folosită la cădire.

Dar tămâierea nu era folosită numai în cadrul Sfintei Liturghii, ci şi la alte sfinte slujbe şi manifestări de cult, ca: procesiuni,înmormântări şi altele.

Obligaţia tămâierii o aveau diaconii; de aceea Sf. Arhidiacon Ştefan este zugrăvit de obicei cu o cădelniţă în mână. Din pricina mirosului plăcut pe care îl răspândeşte, îmbălsămând aerul şi alungând miasmele, tămâia, în Sf. Scriptură, este privită ca un simbol al rugăciunilor pioase, care, asemenea fumului de tămâie, se ridică în sus, ca unul dintre cele mai preţioase daruri de jertfă aduse lui Dumnezeu. Astfel de daruri au fost aduse şi pruncului Iisus de către magi: aur, smirnă şi tămâie. Smirna este tot un fel de tămâie, însă mai de preţ şi cu un miros mai plăcut decât al tămâiei.

Tămâierea are două înţelesuri: când se tămâiază persoane sfinte sau icoane, ea este semn de veneraţie şi respect, iar când se tămâiază lucruri asupra cărora se invocă trimiterea harului de la Dumnezeu, simbolizează harul Sfântului Duh, care ni se trimite de sus, după cum spune şi rugăciunea tămâierii. Precum am spus mai sus, ea este simbolul rugăciunilor noastre, care se înalţă spre Dumnezeu ca fumul de tămâie. Cei 24 de bătrâni din viziunea Sfântului Ioan Evanghelistul au căzut înaintea Mielului având fiecare alăute şi năstrape de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor (Apocalipsa 5, 8). Acelaşi înţeles îl au şi cuvintele Psalmistului, care zice: "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor mele jertfa de seară" (Ps. 140, 2). Pentru tămâierile sau cădirile din rânduiala sfintelor slujbe se întrebuinţează cădelniţa (căţuia sau tămâierul), în care se pune tămâia.

RUGĂCIUNEA TĂMÂIERII

"Tămâiei îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună-mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh."

Sarindarele

 Ce este un sărindar?

Sărindarul este rânduiala de pomenire a mortilor sau a viilor la patruzeci de Sfinte Liturghii în şir. În lb. greacă „sărindar" inseamnă "patruzeci". Preotul pomeneşte sărindarele la 40 de Proscomidii săvarşite duminica, in sărbatori si in alte zile, scoţând pe Sfantul Disc miride (părticele din prescurile aduse la altar) pentru vii - respectiv pentru morţi - dupa cum este intocmit pomelnicul.

Sărindarul este de doua feluri: sărindarul de obşte si sărindarul individual.

Sărindarul de obste se săvarşeste prin slujirea de către preot a 40 de liturghii neintrerupt, in cinstea unui eveniment bisericesc cum ar fi: sfinţirea bisericii, hirotonie etc. La aceste slujbe se pomenesc pomelnice-sarindar cu rubrici pt vii si pt morti (in special aceia care au contribuit la renovarea, constructia bisericii etc....... ctitorii din vechime s.a.m.d.)

Sărindarul individual este pomenirea celor vii sau morţi la 40 de Sfinte Liturghii consecutive, pentru a cere de la Dumnezeu iertare şi dezlegare de păcate. La mânăstiri unde se săvârşeşte zilnic Sfânta Liturghie, se poate da un pomelnic sărindar în orice perioadă.

Cum se dă un sărindar?

- Mai întîi scriem pe o hartie numele celor pe care dorim să-i pomenim (vii sau adormiti)

- Pomelnicul - sărindar, scris pe hărtie se însoţeşte cu ofrande băneşti (după posibilităţi), lumânări, tămâie şi produse materiale .

- În special creştinii aduc sărindare la biserică la începutul posturilor mari ( postul Naşterii Domnului sau postul Paştilor) însoţite de prinoase ( grâu, untdelemn, vin, zahăr, făină, mirodenii şi alte daruri) necesare pregătirii colivelor şi a prescurilor din care se slujeşte Sf.Liturghie.

- Sărindarele pentru cei adormiţi sunt pomenite în posturi la Sfânta Litrghie şi la slujba litiei pentru cei adormiţi - zilnic.

- În toate sâmbetele Postului Mare, se face pomenire specială pentru cei adormiţi săvârşind slujba Liturghiei şi a Parastasului, unde se pomenesc sărindarele depuse la altar .

- Dezlegarea sărindarelor- este ziua în care se împlinesc cele 40 de zile de pomenire, şi se celebrează prin slujirea celei de-a 40-a Litrughii şi a Parastasului.

- Credincioşii care duc un sărindar la sfânta biserică trebuie să se roage individual în această perioadă la rugăciunile particulare, dar trebuie să participe la biserică în sâmbetele special rânduite pentru pomenirea morţilor şi mai ales în ziua dezlegării parastaselor, când pregătesc colivă şi alte daruri spre a fi împărţite ca milostenie.

- În Postul Mare dezlegarea sărindarelor se face în Sâmbăta Floriilor

Exfoliere pentru corp, cu zat de cafea si ulei de masline

 

Nu cumva sa aruncati zatul de cafea! Puteti sa-l strangeti, sa-l puneti intr-un bol si sa adaugati ulei extravirgin de masline. Veti obtine o pasta uleioasa cu un excelent efect exfoliant. Inainte de dus, puteti sa va frecati cu miscari circulare pe picioare cu aceasta pasta cu zat de cafea si cu ulei extravirgin de masline si, dupa dus, veti vedea ca veti avea o piele fina, neteda, frumoasa, ca de bebelus.

Bine, cunoastem cu totii beneficiile pentru sanatate si pentru frumusete ale uleiului extravirgin de masline. Dar, asa cum stim, este destul de scump. Eu personal am incercat si cu alte uleiuri aceasta reteta pentru exfoliere, dar, sincer, nu a avut aceleasi rezultate si nici nu mi-a placut la fel de mult. Asadar, am ramas la uleiul extravirgin de masline, chiar daca este ceva mai scump.

Dar de ce este atat de scump uleiul extravirgin de masline? Pentru ca este un ulei care este produs din maslinele care incep sa se coaca. Nu este vorba de masline coapte, ci de masline care incep sa se coaca si sunt culese din copaci. Este mult mai dificil sa culegi maslinele din copaci decat sa le culegi de pe jos. Dupa ce s-au copt, ele cad pe jos si se culeg mult mai simplu. Dar sa le culegi din copaci, intr-un anume moment, cand ele incep sa se coaca, nu cand sunt aproape coapte, este deja altceva. Si, bineinteles, este vorba, apoi, de tot procesul care urmeaza. Este un proces de obtinere a uleiului prin presare la rece, astfel incat sa nu se depaseasca niciodata 27 de grade Celsius. Asadar, costurile de productie ale uleiului extravirgin de masline sunt destul de mari. Bineinteles, exista si foarte multi factori care tin si de maslinele din care se obtine acel ulei si, in functie si de acestea, bineinteles, continutul, concentratia de polifenoli a uleiului de masline difera. Dar, oricum, este un ulei care ne face foarte bine sanatatii si frumusetii, asa cum se stie, de fapt, din antichitate.

Ceea ce vreau acum sa mai spun este ca trebuie sa fiti atenti si la ambalajul uleiului extravirgin de masline, pentru ca trebuie sa fie in sticle inchise la culoare, ca sa fie protejat, pe cat posibil, de lumina. Si, tot asa, trebuie sa fiti atenti cum il pastrati: intr-un loc racoros si intunecos. Si, bineinteles, daca nu aveti timp sa va preparati toate aceste retete de frumusete, puteti alege cremele cu ulei de masline.

De exemplu, Laboratoarele Hypericum Plant, care importa din Grecia ulei extravirgin de masline, prepara si creme cosmetice cu ulei de masline. Asadar, puteti sa utilizati aceste creme daca nu aveti timp sa va preparati singuri acasa tot felul de retete de frumusete. Va multumesc tare mult, inca o data, si, bineinteles, aveti grija de voi, de sanatatea si de frumusetea voastra!

Pentru mai multe sfaturi de sanatate si de frumusete, bineinteles, va invit sa va abonati la canalul meu de YouTube si sa dati like paginii mele de Facebook, pentru ca acolo postez emisiuni ample despre diferite ingrediente sanatoase. Bineinteles, ma gasiti si pe Instagram si pe TikTok cu videouri scurte despre sanatate si frumusete!

% buffered00:00

-03:33

ABONEAZA-TE LA

NEWSLETTER!

Crema pentru corp cu ulei de masline de la @Hypericum Plant

PIN IT

Remedii naturale pentru dureri articulare

https://youtube.com/shorts/eF1tK0GidzI?feature=share

 

 

Cand si de ce este necesar un tratament ortodontic

https://youtu.be/I-3dJs9WFwo

 

Uleiul de pește are o serie întreagă de beneficii! Aflați mai multe din emisiunea Strategia Mea de Sanatate, realizată de Cecilia Caragea! La Laboratoarele Remedia (www.laboratoareleremedia.ro) găsiți produsul Omega 3 care conține ulei de pește (conține 18% EPA/acid eicosapentaenoic, 12% DHA/acid docosahexaenoic) și vitamina E.

Nu uitati sa urmariti pagina noastra si sa va abonati la canalul nostru de youtube www.youtube.com/ACCMediaChannel pentru mai multe emisiuni de calitate!

#suplimente #suplimentenaturale #suplimentenutritive #suplimentealimentare #uleidepeste #omega3 #LaboratoareleRemedia #tvmedical #medicaltv #televiziunemedicala

https://fb.watch/j2C9XVdfXm/

3 martie este Ziua Mondială a Auzului

3 martie este Ziua Mondială a Auzului și, cu această ocazie, in cadrul cabinetelor 𝐂𝐥𝐚𝐫𝐟𝐨𝐧 (www.clarfon.ro) iti poti testa gratuit auzul si poti beneficia de reduceri importante la aparatele auditive de top! Si nu doar astazi! Ci in intreaga luna martie!

rebuie doar sa te programezi la 𝐨𝐟𝐟𝐢𝐜𝐞@𝐜𝐥𝐚𝐫𝐟𝐨𝐧.𝐫𝐨 sau la office@clarfon.ro sau la 𝟎𝟑𝟏 𝟗𝟏𝟏𝟏

Va invitam sa aflati mai multe urmarind dialogul realizat de Cecilia Caragea cu domnul Ionut Stefanescu, directorul general al Cabinetelor Clarfon!

Pentru mai multe emisiuni de sanatate - va invitam sa va abonati la canalul nostru de youtube www.youtube.com/ACCMediaChannel.

Multumim si... s-auzim de bine!

de youtube www.youtube.com/ACCMediaChannel.

Multumim!

#3martie #ZiuaMondialaAAuzului #ZiuaInternationalaAAuzului #ZiuaAuzului #testareaauzului #testaregratuita #aparatauditiv #aparateauditive #Clarfon #emisiunidesanatate #sanatate #sanatatea #sanatateauzului #sanatateauditiva #sanatateaurechii #ureche #urechi #IonutStefanescu #DialoguriPentruSanatate #CeciliaCaragea #sfaturisanatoase #sfatsanatos #afectiuni #afectiunimedicale #consultatiegratuita #consultatiigratuite #hipoacuzie #deficientedeauz #worldhearingday #hearingcare

https://fb.watch/j2BY0ycJ-7/

 

Valeriu Gafencu ÎNDREPTAR LA SPOVEDANIE

 

Cel fără păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.

          Ioan 8, 7

 

Adevărat, adevărat vă spun că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.

          Ioan 16, 20

 

S-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.

          Ioan 13, 4-5

 

Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Iisus.

          Ioan 13, 23

 

Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.

          Ioan 13, 34

 

Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.

          Ioan 13, 35

 

 

 

          Ce este păcatul.

          Păcatul este călcarea legii lui Dumnezeu, călcare voită sau nevoită, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, cu fapta, cu cuvântul, cu gândul.

          Păcatul este necinstirea adusă lui Dumnezeu, ocară, dispreţuire, defăimare, nerecunoaştere şi vătămare adusă fiinţei Dumnezeieşti, dintr-un sentiment egoist.

          Păcatul este necredinţă şi neîncredere în Dumnezeu, în legea Lui şi prea multă credinţă şi încredere în sine, până acolo că omul să-şi fie singur lege, pentru că de îndată ce ai călcat Legea lui Dumnezeu, ai urmat o altă lege, fie a ta, fie a diavolului.

          Păcatul este a doua răstignire adusă Mântuitorului, căci prin păcat se reînnoiesc toate batjocurile de altădată şi toate bătăile primite. Piroanele, suliţa, spinii, prin păcat Mântuitorul le simte din nou. Acum însă nu mai sunt bătute de cei ce-L defăimau şi strigau: "Să se răstignească, să se răstignească". Acum îi sunt administrate de cei ce zic că cred în El, că-I urmează poruncile, că-L iubesc. Acum Îl scuipă în faţă cei ce sunt botezaţi, acum cununa de spini I-o pun cei ce se numesc creştini, acum Îi dau palmele, acum Îi bat piroanele, acum Îl împung cu suliţa, cei pentru care suferit batjocoriri şi bătăi şi pentru care Şi-a dat sângele Său pe Golgota pentru ca să-I facă fii ai lui Dumnezeu, pentru ca să le deschidă Raiul, să sfarme moartea şi să dărâme Iadul.

          Păcatul este îndepărtare de Dumnezeu şi în schimb apropiere de diavol, este îndepărtare de casa Tatălui şi păzire în ţară străină a porcilor diavolului.

          Pentru că suntem robi aceluia căruia îi slujim (Ioan 8, 34), păcatul înseamnă robia diavolului.

          Când păcătuieşti nu mai socoteşti ceea ce a făcut pentru tine Dumnezeu, nu-I mai eşti fiu, şi nu te gândeşti la dreptatea Lui, care va pedepsi pe cei ce păcătuiesc împotriva Voii Lui.

          Prin păcat toate lucrurile lui Dumnezeu sunt pornite împotriva scopului pentru care au fost făcute.

          Gura n-a fost făcută de Dumnezeu ca să înjurăm cu ea, să bârfim şi să blestemăm pe aproapele, ci gura a fost făcută ca, cu ea, să vorbim lucruri folositoare sufletului.

          Mintea nu ţi-a dat-o Dumnezeu ca, cu ajutorul ei, să găseşti argumentele care te îndepărtează de Dumnezeu, ci ca să găseşti argumentele care te apropie.

          Ochii nu au fost făcuţi spre a privi ceea ce aduce vătămarea sufletului, ci spre a vedea creaţiile lui Dumnezeu şi spre a-I aduce mulţumiri.

          Tot aşa urechile, mâinile, picioarele n-au fost create spre a ne îndepărta de Dumnezeu.

          Bunătatea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu nu vrei să le socoteşti ca atare? Căci să ştii că tot timpul ţi s-a dat ca să câştigi raiul şi tu te pierzi socotind că El nu va mai judeca, că ne va ierta, că sunt alţii mult mai răi decât tine.

          Ce urmări are păcatul.

          Răul pricinuit de el.

          Prin păcat pierdem darul cel mai presus de fire ce-l avem de la Dumnezeu. Fără acest dar, sufletul rămâne slut.

          Prin păcat Duhul Sfânt este luat de la noi şi nu mai suntem recunoscuţi fii.

          Prin păcat pierdem fericirea veşnică a raiului; pierdem posibilităţile unirii cu Dumnezeu şi petrecerea împreună cu sfinţii; pierdem lumina veşnică şi odihna.

          Câştigăm iadul cu focul cel nestins şi cu întunericul cel ce este totdeauna.

          Prin păcat pierdem toate bunătăţile pe care le-am făcut înainte, căci Dumnezeu te va judeca în ceea ce te va găsi făcând.

          Prin păcat pierdem ajutorul lui Dumnezeu (atât cât eşti în păcat).

          Spovedania.

          Nu plângi gândindu-te că ai pierdut Raiul?

          Nu te cutremură mâhnirea adusă lui Dumnezeu?

          Nu te înfioară Iadul?

          Nu cauţi să-ţi dobândeşti starea pierdută?

          Se mai poate?

          Da! Trebuie numai să vrei.

          Dumnezeu a ştiut dintru început neputinţa noastră şi ne-a dat posibilitatea curăţirii de păcate. El a ştiut că omul cât va trăi va păcătui şi că, fără de greşeală, nimeni nu este, de aceea spunea ucenicilor Săi: Oricâte veţi lega pe pământ vor fi legate în Cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în Cer, cuvinte prin care se instituie şi Taina Spovedaniei.

          Spovedania sau pocăinţa este o baie din care sufletul scăldat iese uşurat de greutate şi curat de murdăria păcatelor, o baie în care se spală şi se pierd toate întinăciunile şi greşelile noastre.

          Spovedania este o doctorie care vindecă sufletul rănit de draci, o doctorie ce strică otrava păcatului.

          Spovedania întoarce pe păcătos de la diavol la Dumnezeu şi le pune din nou în legătură cu Făcătorul său.

          Spovedania însemnează aducerea sufletului la faptele şi lucrurile care sunt pentru şi după firea lui.

          Spovedania redă pe om curat lui Dumnezeu.

          Spovedania pregăteşte sufletul şi trupul pentru primirea Sf. Trupului şi Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

          Spovedeşte-te în Biserică de patru ori pe an la acelaşi Duhovnic.

          Când îţi faci examenul de conştiinţă găseşte-te vinovat, nu te justifica; gândeşte-te la următoarele puncte:

          Motivul sau scopul cu care sau pentru care ai păcătuit. A doua zi caută să ocoleşti momentul potrivit respectiv.

          Intenţia-ce ai voit de ai păcătuit.

          Împrejurările, ocoleşte-le a doua zi.

          Locul unde ai păcătuit.

          Cât l-ai răspândit-ai îndemnat pe alţii.

          Numărul.

          Spovedania trebuie făcută cu zdrobire de inimă şi cu părere de rău. Zdrobirea inimii este supărarea şi durerea ce ţi se pricinuieşte când îţi aduci aminte de păcat.

          Această durere nu stă numai în a simţi păcatul, a suspina şi a plânge pentru el, ci stă mai ales în a urî păcatul.

          Părerea de rău este durerea ce o simte cel ce se pocăieşte pentru că s-a lipsit de darul lui Dumnezeu şi a câştigat munca.

          Biserica a stabilit înainte de spovedanie să ţii un post de şapte zile sau chiar mai puţin. Bolnavii sunt scutiţi.

          Scrie păcatele pe hârtie şi citeşte-le singur înaintea Duhovnicului.

          Angajează-te în faţa lui Dumnezeu să nu le mai faci.

          CELE 10 PORUNCI.

          Porunca întâi: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afară de mine.

          Crezi în Dumnezeu?

          Crezi în Sfânta Treime?

          Îl adori pe Dumnezeu?

          Îl iubeşti?

          Îl cunoşti? Te-ai silit spre a afla ceva despre Dumnezeu din cărţile Sfintei Scripturi, cărţile bisericeşti sau de altundeva?

          Nu cumva crezi în farmece?

          Nu ai umblat pe la ghicitori, prezicători?

          Nu faci spiritism?

          Nu crezi în vise? Crede numai în Dumnezeu.

          Nu cumva dai mai multă cinstire unei fiinţe sau lucru decât lui Dumnezeu?

          Nu preţuieşti banul, mâncarea sau vinul, femeia sau bărbatul, mai mult decât pe Dumnezeu?

          Ai cârtit vreodată împotriva lui Dumnezeu?

          Nu ai deznădăjduit din cauza vreunui necaz, supărare sau orice alt rău venit asupra ta?

          Nu te-ai împotrivit adevărurilor şi învăţăturii creştine?

          Nu ai citit cărţi împotriva credinţei?

          Nu ai dat altuia să citească?

          Nu ai fost la adunările necredincioşilor?

          Nu ai citit cărţile şi revistele lor cu scopul aflării altui adevăr decât cel al Bisericii?

          Nu ai apărat necredinţa sau sectele sau mahomedanismul?

          Nu ai dus daruri sectarilor?

          Nu crezi în credinţe deşarte sau păgâneşti? Că mi-a ieşit un preot înainte îmi merge rău, mi-a ieşit un coşar îmi merge bine, mi-a ieşit cu plinul sau cu golul etc.?

          Este Dumnezeu centrul preocupărilor tale?

          Ţi-ai pus întotdeauna nădejdea în Dumnezeu?

          Crezi că există Rai sau Iad?

          Crezi că va fi Judecată?

          Nu te încrezi prea mult în bunătatea lui Dumnezeu şi în felul acesta nu te temi de judecată?

          Nu crezi că Dumnezeu nu te mai poate ierta din cauza prea multelor (tale) şi grelelor păcate?

          Ai cerut totdeauna ajutorul lui Dumnezeu?

          Ţi-ai făcut regulat rugăciunile? Seara, dimineaţa şi la prânz?

          La Biserică mergi regulat?

          La rugăciune şi în Biserică te gândeşti numai la Dumnezeu?

          Peste zi îţi mai aduci aminte de Dumnezeu?

          Mulţumiri I-ai adus lui Dumnezeu după toate faptele tale?

          Şi înainte de a face ceva I-ai cerut ajutorul?

          Rugăciunile nu le spui câteodată numai din obicei sau să te scapi?

          Nu te gândeşti în altă parte în timpul rugăciunii?

          Nu-ţi vin gânduri că nu te mai poţi mântui?

          Nu ai amânat pocăirea spre bătrâneţe?

          Nu cauţi să mergi târziu la Biserică?

          Asculţi slujba atent?

          Nu râzi, nu vorbeşti sau nu te uiţi după lume în Biserică?

          Porunca a doua: Să nu-ţi faci chip cioplit nici asemănarea vreunui lucru, din câte sunt în cer, pe pământ, în ape sau sub pământ, nici să te închini lor, nici să le slujeşti.

          Nu cumva crezi că unii oameni sunt mari şi au valoarea pe care a avut-o Mântuitorul?

          Exemplu: filosofii sau şefii de religii.

          Crezi în Sfintele Icoane?

          Cel de închinare le dai?

          Nu crezi cumva că Icoana este chiar Sfântul pe care îl zugrăveşte?

          Nu cumva crezi în oameni-femeia ta, bărbatul tău, copilul tău, etc?

          Nu te închini vreunui lucru, banului, mâncării, băuturii sau altor plăceri?

          Nu cumva mintea este singura ta lege şi faci numai ceea ce-ţi spune ea?

          Porunca a treia: Să nu iei Numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.

          Ai înjurat vreodată de Dumnezeu Tatăl sau de Mântuitorul Iisus Hristos?

          Ai înjurat de Îngeri, Arhangheli?

          Ai înjurat de Sfânta Fecioară?

          Ai înjurat de Sfinţi, Biserică, Paşte, Candelă, Icoane, Cruce şi altele?

          Ai adus numele Domnului drept mărturie mincinoasă?

          Ai luat altfel de mărturii: ochii tăi, viaţa ta, mântuirea sufletului tău? Căci Mântuitorul a zis: Vorba ta să fie da şi nu; căci ce e mai mult vine de la diavol.

          Ai drăcuit? Ai trimis pe alţii la dracu sau pe tine?

          Ai obiceiul să blestemi pe cei ce-ţi fac rău? Mântuitorul ne-a învăţat să ne rugăm pentru ei.

          Jurământ fals ai depus?

          Dar jurământ adevărat?

          Nu întrebuinţezi ca jurământ formula "zău", care este prescurtarea lui "pe Dumnezeul meu"?

          Porunca a patra: Adu-ţi aminte de Ziua Domnului, şase zile să lucrezi, iar a şaptea să o serbezi.

          Ziua Domnului este Duminica. Aceeaşi valoare o au şi toate sărbătorile instituite de Sfânta Biserică, de peste an.

          Ţinut-ai toate Duminicile şi sărbătorile?

          Fost-ai în toate aceste zile la Biserică?

          Cei din casa ta le-au ţinut, au fost la Sf. Biserică, nu i-ai oprit pentru vreun lucru?

          Altora nu le-ai dat de lucru în aceste zile? Nu mergi prea târziu la Biserică?

          Ziua Domnului o serbezi cum trebuie? Sau e pentru tine o zi obişnuită sau o zi de chefuri şi petreceri? Dimineaţa mergi la Biserică? După masă citeşti cărţi folositoare, ziditoare de suflet?

          Te îngrijeşti de suflet mai mult în această zi decât în altele?

          Nu ai făcut sau ai participat la clăci?

          Nu te porţi cu necuviinţă în Biserică?

          Nu ai hulit Biserica şi pe slujitorii Sf. Altar?

          Pe preoţi îi cinsteşti ca pe slujitorii lui Dumnezeu? Nu-i batjocoreşti? Nu-i bârfeşti spunându-le păcatele?

          Te rogi pentru ei? Îi asculţi?

          Porunca a cincea: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi.

          Nu ţi-ai bătut părinţii sau socrii?

          Nu i-ai înjurat sau persecutat?

          Ai ascultat sfaturile lor?

          Nu i-ai înşelat cu ceva?

          Nu le-ai speculat buna credinţă?

          Când au fost în necazuri i-ai ajutat?

          Slujbe după moarte le-ai făcut?

          Fraţii, surorile, le-ai ajutat?

          Ai purtat grijă de soţie, de copii? Căci Sf. Pavel zice: Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui şi mai ales de cei din casa sa, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios. (1 Timotei 5, 8)

          Nu ţi-ai bătut soţia? Nu te-ai purtat rău cu ea? N-ai înjurat-o?

          Soţul ţi l-ai cinstit? Soţia sau soţul ţi-ai iubit ca pe tine însuţi?

          Nu ţi-ai înşelat soţul sau soţia?

          Nu i-ai făcut viaţa mai grea? Nu eşti cicălitor?

          De cele sufleteşti ale celor din casa ta te-ai îngrijit suficient?

          Cum te-ai purtat cu părinţii sufleteşti? Naşi, profesori, preoţi? I-ai respectat şi i-ai ajutat?

          Nu ai fost obraznic sau încăpăţânat cu părinţii?

          Nu i-ai supărat? Mâniat?

          Nu i-ai vorbit de rău, batjocorit?

          Nu ai râs de neputinţele lor?

          Ai luat seama să-şi facă datoriile religioase?

          Nu te-ai ruşinat de ei?

          Nu ţi-ai cheltuit banii pe lucruri nefolositoare (tutun sau alte plăceri) şi în felul acesta ai lipsit familia de cele trebuitoare?

          De eşti părinte.

          Ai îndreptat pe copii tăi pe drumul Bisericii, cu fapta şi cu cuvântul?

          Nu le-ai dat exemplul tău de certuri, beţii, vorbe porcoase, minciună, furt, necinste, clevetire, lene?

          Nu cumva trăieşti în concubinaj şi copiii văd acest lucru?

          Pentru faptele rele: certuri, minciună, bătaie, furt, i-ai pedepsit? Nu cumva din milă i-ai cruţat?

          Pentru copiii tăi, soţie, soţ, fraţi, surori, părinţi, ai făcut rugăciuni?

          Nu ai fost prea aspru, sau prea blând cu copiii tăi?

          Slugi rele care să înveţe copiii lucruri stricăcioase de suflet nu ai ţinut?

          De eşti tutore.

          Ţi-ai îndeplinit toate îndatoririle materiale şi morale faţă de copil?

          De eşti stăpân.

          Cum te-ai purtat cu servitorii sau ucenicii tăi?

          Le-ai plătit leafa cinstit, nu le-ai reţinut pentru cine ştie ce motive?

          I-ai îndemnat să-şi facă datoriile religioase?

          Nu i-ai îndemnat să facă vreun păcat?

          De eşti slugă.

          Ai ascultat stăpânii, patronii etc.?

          Ţi-ai îndeplinit cu hărnicie toate datoriile?

          Nu le-ai lucrat de mântuială?

          Nu le-ai furat ceva?

          Nu le-ai povestit casa?

          Porunca a şasea: Să nu ucizi.

          Nu cumva ai ucis vreodată cu voie sau fără voie?

          Nu doreşti să ucizi, nu ai gânduri de răzbunare? Ai lăudat pe cineva care a omorât?

          Nu doreşti moartea cuiva, fie pentru a-i lua averea, femeia, bărbatul etc?

          Nu ai bătut pe cineva?

          Nu ai ameninţat?

          Nu urăşti pe cineva, eşti împăcat cu toţi cunoscuţii?

          Doreşti rău cuiva, moarte, pagubă?

          Te bucuri de răul ce se întâmplă semenului?

          Cum te porţi cu cei din jur?

          De eşti bărbat ai admis lepădarea de copii?

          De eşti femeie, nu ai lepădat prunc cu voie?

          Nu ai căutat să te sinucizi direct sau indirect?

          Ai făcut vânătoare?

          Porunca a şaptea: Să nu preacurveşti.

          Curvie face cel necăsătorit; preacurvie cel căsătorit.

          Nu ai curvit sau de eşti căsătorit n-ai preacurvit?

          Nu trăieşti în concubinaj?

          Nu păcătuieşti împotriva firii: onanie sau homosexualitate?

          Nu cumva pofteşti să curveşti cu bărbatul sau femeia altuia?

          Nu cauţi prilej de curvie?

          La lucruri ruşinoase nu te gândeşti prea mult?

          Nu cauţi să-ţi aduci aminte de asemenea scene?

          Nu vrei să vezi părţile ruşinoase ale corpului?

          Nu vorbeşti lucruri ruşinoase?

          Nu ai citit cărţi care să-ţi producă plăceri sexuale?

          Nu ai îndemnat pe altul să facă acest păcat?

          Nu ai făcut pe altul să păcătuiască prin îmbrăcăminte sau gătire?

          Porunca a opta: Să nu furi.

          Preotul nu poate ierta furtul neînapoiat; deci să restitui ceea ce ai furat şi apoi spovedeşte-te.

          N-ai furat bani sau alte obiecte de la stat, societate sau vreun om?

          N-ai păgubit pe alţii?

          Pe cel păgubit l-ai despăgubit?

          De averea altuia, încredinţată ţie, ai avut destulă grijă?

          Bani sau alte obiecte pe care le-ai luat împrumut, le-ai restituit?

          Ai primit lucruri furate?

          Lucrurile găsite le-ai dat înapoi?

          N-ai schimbat hotarele pământului cu vecinul tău?

          N-ai îndemnat pe altul să facă acest lucru?

          N-ai luat dobândă prea mare?

          N-ai falsificat vreo marfă, n-ai vândut-o ca marfă bună?

          La cântar sau socoteală n-ai înşelat?

          N-ai luat de la cel mai mic decât tine lucruri cu de-a sila?

          N-ai luat mită?

          N-ai învăţat copiii să fure?

          N-ai gânduri de îmbogăţire pe căi necinstite?

          Porunca a noua: Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui.

          N-ai jurat strâmb?

          N-ai minţit?

          N-ai adus mărturii mincinoase?

          Te-ai purtat corect cu semenul tău?

          Nu l-ai minţit?

          Nu cumva ai purtat minciuni?

          Nu cumva ai umblat cu poveşti de la unul la altul?

          Porunca a zecea: Să nu pofteşti şi să nu doreşti nimic, din ceea ce vezi că are fratele tău.

          Dorit-ai femeia, fiica, bărbatul sau fiul aproapelui tău?

          Dorit-ai averea vecinului?

          Nu ai dorit starea socială a celui mai mare ca tine?

          N-ai urât din această cauză pe vecin?

          N-ai dorit casa, sau pământul, sau vita, sau lucrul fratelui tău?

          CELE ŞAPTE PĂCATE DE MOARTE.

          Mândria.

          Este izvorul tuturor răutăţilor sufleteşti; ea este o lăcomie spirituală pentru care şi dracii au căzut din darul lui Dumnezeu.

          Nu eşti mândru, fălos, închipuit?

          Nu crezi prea mult în frumuseţea sau averea ta, nu te-ai mândrit cu ele?

          Cum te porţi cu cei mari?

          Nu dispreţuieşti pe nimeni?

          Stai de vorbă cu oricine?

          Nu eşti făţarnic, ipocrit (una spui, alta faci)?

          Nu te-ai lăudat prin fapte, vorbe, îmbrăcăminte?

          Nu ai vorbit ceva spre a fi lăudat?

          Nu ai clevetit pe aproapele ca să-i înjoseşti cinstea şi vrednicia şi spre a te ridica pe tine?

          Ai răbdat ocara celui ce te-a ocărât?

          Ai iertat pe cei ce s-au supărat pe tine?

          Nu te-ai mândrit cu ştiinţa, cu cunoştinţele tale?

          Lăcomia.

          Din abstract, egoismul se concretizează prin lăcomie.

          Din acest punct de vedere priveşte Sf. Apostol Pavel când zice că lăcomia este rădăcina tuturor răutăţilor.

          Nu eşti lacom la mâncare sau băutură?

          Nu vrei să strângi avere sau alte lucruri?

          În strângerea de bani nu eşti lacom, n-ai înşelat pe aproapele tău din această cauză?

          Nu ai mâncat sau ai băut pe ascuns?

          Ai mâncat în sărbători înainte de Sf. Liturghie?

          Ai mâncat mortăciuni?

          Lenea.

          Este lipsa de întrebuinţare a puterilor trupeşti şi sufleteşti pe care Dumnezeu ni le-a dăruit ca să le folosim în viaţa noastră.

          Nu eşti leneş?

          Nu pierzi timpul fără să lucrezi?

          Nu te ocupi cu lucruri rele sau deşarte (gătirea trupului etc.)?

          Rugăciunea o faci regulat?

          De suflet te îngrijeşti?

          Datoria ca funcţionar, lucrător, servitor, ţi-o faci?

          Nu obligi pe cei mai mici să facă lucrul tău?

          Nu ai căutat duhovnic mai iertător?

          Ţi-ai îndeplinit canonul?

          Mânia.

          Se întemeiază tot pe pivotul lăcomiei.

          Când omul nu-şi poate îndeplini poftele sale, se înfurie căci este împiedicat de la scopul său cel rău.

          Omul se poate mânia numai contra păcatului.

          N-ai făcut rele în mânie, înjurături, bătăi, etc.?

          Te mânii des? Cât te ţine? Ştii că Sf. Pavel a spus: Soarele să nu apună este mânia voastră (Efeseni 4, 26)?

          Acum eşti supărat pe cineva?

          Ai bătut pe cineva cu bâta, cu palma?

          N-ai supărat sau mustrat pe cineva fără temei, cu răutate?

          Ai dorit răul celui ce ţi-a făcut rău? Dar celui ce ţi-a făcut bine?

          Nu te-ai mâniat pe vecin pe motivul că e mai bun decât tine? Nu l-ai invidiat? Nu-ţi pare rău?

          Nu ai vărsat sângele cuiva (în beţie)?

          Nu te-ai bătut la duel?

          Nu te-ai rugat (în mânie) să vină răul asupra vrăjmaşilor tăi?

          Zgârcenia.

          Este materială şi spirituală.

          Materială este atunci când omul nu voieşte să mângâie trupeşte pe cel sărac, iar spirituală când nu voieşte să îndrumeze pe cel neştiutor din răutate.

          Eşti zgârcit?

          N-ai lipsit de cele necesare pe un vecin din zgârcenie?

          Ai ajutat pe sărac?

          La masă ai chemat săraci sau bogaţi?

          Ştii că Mântuitorul ne îndeamnă să chemăm la masă pe cei ce nu ne pot chema înapoi.

          Nu vinzi prea scump?

          Nu înşeli?

          Nu-ţi pare rău că ai făcut vreun bine?

          Nu cumva mănânci puţin, te îmbraci prost (pe tine şi pe ai tăi) spre a te îmbogăţi?

          Nu cumva nu te îngrijeşti de sănătatea alor tăi, copii, soţie, părinţi, fraţi, spre a nu cheltui bani?

          Invidia (cearta sau pizma)

          Când cel furios nu poate birui cu mânia lui piedicile care i se opun, şi neputând să facă altceva, se îndulceşte cu inima în patima invidiei, ca să acopere cinstea şi vrednicia sufletească şi trupească a aproapelui şi să se înalţe el.

          Eşti certat cu cineva?

          Îţi place să te cerţi?

          Urăşti pe cineva?

          Batjocoreşti?

          Sfaturi viclene dai?

          Acum ai pe cineva invidie?

          Vorbeşti cu toată lumea?

          Ai poreclit pe cineva?

          Nu ai băgat vrajbă între fraţi?

          Nu porţi pizmă pe cineva pentru faptul că e mai bun ca tine sau se bucură de mai multă cinste, avere, situaţie socială etc.?

          Desfrânarea (Curvia)

          Este tot o lăcomie, dar nu de ordin material sau spiritual, ci de ordin sentimental.

          Păcatul curviei, ca nici un alt păcat, se face în trup.

          Trupul e templul Duhului Sfânt.

          (Poţi face desfrânare privind sau auzind lucruri care te-ar face să păcătuieşti.

          Chiar mâncând, dormind prea mult, vorbind etc.)

          Ai căzut în curvie?

          Dar preacurvie?

          Nu cumva îţi place să vezi sau să citeşti cărţi care te fac să păcătuieşti cu gândul, nu cumva îţi place să asculţi sau să vorbeşti vorbe porcoase sau de ruşine? Să ştii că Sf. Pavel ne spune să nu se audă din gura noastră nici vorbe spurcate sau porcoase, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase, nici vorbe nechibzuite.

          Nu cumva îţi place să vorbeşti cu rost sau fără rost?

          Nu te stăpâneşte nici o patimă?

          Nu mănânci sau dormi prea mult? Ştii că tot Sf. Pavel a spus: Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos (1 Cor 6, 12).

          Nu ai în casă tablouri cu chipuri goale? Nu le priveşti cu patimă?

          N-ai curvit cu rudenii de sânge sau cu cele spirituale (fină, naşe)?

          N-ai pipăit trupul altuia cuprins de patima desfrânării?

          N-ai vrut să vezi părţile ruşinoase ale corpului?

          PĂCATE STRIGĂTOARE LA CER.

          A. Uciderea cu voie.

          Ai ucis pe cineva?

          Ai căutat să ucizi?

          Vrei să ucizi pe cineva?

          Vrei să te răzbuni luând viaţa cuiva?

          Ai bătut pe cineva?

          Ai certat, ai ameninţat pe cineva?

          Sodomia (împreunare împotriva firii)

          Bărbat cu bărbat sau orice fel de animal?

          Bărbat cu femeie împotriva firii?

          Onania. Ai făcut onanie?

          Oprirea pensiei sau simbriei la orfani, văduve, muncitori, salariaţi sau servitori.

          Ai oprit pensiile sau salariile? Din orice motiv, fie ca despăgubire pentru un lucru stricat, fie din alte motive?

          Reţineri parţiale sau nedrepte ai făcut?

          Ai plătit totdeauna pentru ceea ce ţi-au lucrat alţii?

          Asuprirea văduvelor, orfanilor, invalizilor şi neputincioşilor.

          N-ai bătut copiii, bătrânii sau orfanii?

          Nu ţi-ai bătut joc de ei?

          N-ai asuprit pe cel mai mic decât tine?

          N-ai râs de ologi sau neputincioşi?

          Nu i-ai necăjit?

          Nu cumva ai avut datoria să-i ajuţi şi nu i-ai ajutat?

          Pe cei ce nu ai avut datoria i-ai ajutat sau ai trecut pe lângă ei ca preotul şi levitul din Evanghelia cu Samariteanul milostiv?

          Pe orb l-ai făcut să cadă conducându-l rău?

          De orice neputincios, surd, gângav, şchiop, ciung, chior nu ţi-ai bătut joc?

          DATORII FAŢĂ DE VIAŢA SUFLETEASCĂ A APROAPELUI.

          A feri pe altul de a păcătui. Ai ferit sau nu?

          A învăţa pe cei neştiutori.

          A da un sfat bun celui ce are nevoie.

          A ne ruga lui Dumnezeu pentru alţii.

          A mângâia pe cei întristaţi.

          A suferi cu răbdare când suntem nedreptăţiţi.

          A ierta greşelile altora.

          PORUNCI PRIVITOARE LA VIAŢA TRUPEASCĂ A APROAPELUI.

          A da hrană celui flămând. Ai dat sau nu?

          A potoli setea celui însetat.

          A îmbrăca pe cel gol.

          A îngriji pe cel bolnav.

          A primi şi ospăta pe streini.

          A cerceta pe cei din închisori.

          A îngropa pe cei morţi.

          PĂCATE STREINE.

          Când sfătuieşti pe altul să păcătuiască.

          Când porunceşti altuia să păcătuiască.

          Când te învoieşti cu altul la păcat.

          Când ajuţi pe altul să păcătuiască.

          Când lauzi pe cel ce face păcatul.

          Când poţi, dar nu voieşti să împiedici pe altul de a face păcatul.

          Când ştii şi nu spui păcatul altuia (să i-l spui)

          PĂCATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT.

          Nesocotirea harului lui Dumnezeu şi încrederea prea mare în tine.

          Să crezi că Dumnezeu n-are putere să te ierte, e un păcat foarte mare.

          Să crezi că tu eşti totul şi Dumnezeu n-are nici o putere în lume.

          Neîncrederea în Dumnezeu.

          Împotrivirea la Adevărul stabilit de Sfânta Biserică (să nu crezi în vreo dogmă).

          Lepădarea de Biserica Ortodoxă. Fereşte-te de aceste păcate, căci Mântuitorul spune: Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică (Marcu, 3, 29).

          CELE 9 PORUNCI BISERICEŞTI.

          Cercetarea Sfintei Biserici în toate Duminicile şi sărbătorile legale.

          Păzirea celor patru posturi din an.

          Respectul faţă de feţele bisericeşti.

          Mărturisirea păcatelor în cele patru posturi.

          A ne feri de eretici.

          A ne ruga pentru conducătorii statului şi dregătorii Bisericii.

          A nu face nuntă, petreceri, în post.

          A feri Biserica de a i se înstrăina lucrurile.

          A păzi posturile şi a face rugăciunile pe care chiriarhul (episcopul) locului le pune în vremuri grele.

          DIFERITE PĂCATE.

          Neîndeplinirea angajamentelor: ai îndeplinit pe cele luate în faţa lui Dumnezeu, a ta, a aproapelui?

          ai îndeplinit canonul dat la Spovedanie?

          Furtişag de cele sfinte: ai minţit la Spovedanie?

          ai ocolit să spui tot şi din ce motive?

          SFATURI.

          Spovedeşte-te de cel puţin patru ori pe an în posturi.

          Posteşte înainte de spovedanie.

          Păstrează acelaşi duhovnic.

          Fă-ţi un serios examen de conştiinţă înainte de a merge la spovedanie.

          Scrie pe hârtie păcatele, altfel le poţi uita. Apoi arde hârtia imediat.

          Mărturiseşte singur nu numai păcatele făcute ci şi (pe) cele din inimă.

          Nu ascunde nici un păcat.

          Împacă-te cu cel ce ţi-a greşit.

          Ocoleşte prilejul de păcătuire.

          Părăseşte păcatul – angajează-te că nu vei mai păcătui.

          Regretă păcatele făcute.

          Fereşte-te pe cât poţi de ele.

          Cuminecă-te numai dacă te simţi curat. Altfel vei fi osândit.

          Îndeplineşte cu sfinţenie canonul dat de duhovnic.

          Judecă-te singur pentru fiecare păcat făcut.

          Fiecare dintre noi avem o menire, dar trebuie să stăm sub povaţa duhovnicului, care înlătură voia nepricepută, făcând loc voii lăsată de Dumnezeu în fiecare dintre noi. Duhovnicul dezvăluie intenţiile lui Dumnezeu în noi. Dacă nu stăm sub povaţa duhovnicului putem să intrăm în rătăciri mai mari ca patimile. Îl simt prieten pe fiecare suflet care-mi trimite un singur gând de iubire. Şi doresc şi rog ca fiecare prieten să copieze acest îndreptar la spovedanie.

          Am scris, cum am putut, în toată graba, din dorinţa curată de a vă trimite acest îndreptar la spovedanie.

          Cu toată dragostea, Valeriu.

          Sfârşit şi lui Dumnezeu Slavă!

 

 

                                                                     SFÂRŞIT