Cuvântul „aghiasmă” provine din grecescul to aghiasma şi însemnă „sfinţire”.
În popor, prin aghiasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba propriu-zisă de sfinţire a acesteia.
Binecuvântarea lui Dumnezeu, prin darul şi puterea dumnezeiască a
Sfântului Duh, se coboară asupra apei, care este apoi dăruită oamenilor
pentru vindecarea de boli, tămăduirea de răni, apărarea de rele, de
primejdii de la vrăjitori şi de la demoni.
Felurile aghiasmei
Aghiasma este de două feluri: mare şi mică.
Aghiasma cea Mare
se săvârşeşte de către arhiereu sau preot într-un cadru festiv, numai
în biserică, lângă o apă curgătoare, lângă un lac sau la malul mării, şi
numai de Bobotează sau în Ajunul ei.
Aghiasma
Mare este tămăduitoare şi are putere sfinţitoare foarte mare, pentru că
este sfinţită în chiar ziua în care Mântuitorul a sfinţit apele,
botezându-Se în Iordan. În cursul rugăciunii de sfinţire a Aghiasmei
Mari se face o întreită chemare a Sfântului Duh.
Aghiasma cea Mică
se săvârşeşte de către preot în tot cursul anului, şi mai ales la
începutul fiecărei luni, cu scopul sfinţirii oamenilor, caselor,
ţarinilor şi a toată zidirea. Slujba de sfinţire a Aghiasmei Mici se mai
numeşte Sfeştanie şi se poate săvârşi şi în casele oamenilor.
Întrebuinţarea Aghiasmei celei Mari
Aghiasma Mare se bea înaintea Anafurei în perioada 6-14 ianuarie, cu
prilejul marelui praznic al Botezului Domnului. În restul anului, cei
opriţi de la Sfânta Împărtăşanie, ca mângâiere şi nădejde a mântuirii
lor, au voie să ia Aghiasmă Mare după ce se spovedesc. Aghiasma Mare
poate fi luată şi imediat după Sfânta Împărtăşanie.
Ea se mai
foloseşte la sfinţirea bisericilor, a antimiselor, a Sfântului şi
Marelui Mir, precum şi la casele tulburate de demoni. În data de 7
ianuarie se stropesc cu Aghiasmă Mare toate casele, ogoarele, viile,
livezile şi animalele, pentru a le feri de toată reaua întâmplare.
Unii credincioşi obişnuiesc să păstreze Aghiasma Mare în vase curate, ca
pe o binecuvântare, ani în şir, aceasta rămânând curată şi plăcută la
gust.
Întrebuinţarea Aghiasmei celei Mici
Aghiasma Mică se bea imediat după Sfânta Anafură, în tot cursul anului.
Prin stropirea cu apa sfinţită duhurile cele viclene se gonesc din tot
locul, oamenii se acoperă şi se păzesc de tot lucrul rău, se aduce
îndestulare gospodăriilor, se tămăduiesc bolile şi se dăruieşte iertare
de păcatele mici. Aghiasma Mică se foloseşte de către preot
la săvârşirea ierurgiilor (slujbe mici): sfinţirea fântânilor, a
icoanelor, a bisericii care a suferit o reparaţie de mică anvergură, a
veşmintelor şi obiectelor de cult. Se mai foloseşte şi la alte slujbe
precum: binecuvântarea începerii semănatului, sfinţirea vaselor,
izbăvirea viilor şi grădinilor bântuite de lăcuste şi gândaci.
Anafora
Anafora este piinea ramasa de la prescura din care s-a scos Sf. Agnet,
numita “atidoron”, pentru ca “da darul harazirii lui Dumnezeu”. Dupa ce
preotul o binecuvanteaza la Axion, se da spre sfintire- celor ce nu s-au
impartasit, de acelasi preot care a slujit. Ea simbolizează trupul
Maicii Domnului .
Nu pot lua anafora: cei ce au mincat; cei ce au avut scurgere, femeile în perioada lunară (Lev. 22, 4); cei ce nu sint vrednici sa li se primeasca darurile la biserica din pricina pacatelor publice etc, (Lev. 7,19-21); cei rataciti de la credinta (Mat. 7,6; Const. Ap.VIII, 31).
Care este ordinea luării celor sfinte?
E bine să ştie creştinul că mai întâi decât toate se ia Sfânta Împărtăşanie, cu cuvenita pregătire ( spovedanie şi canon de rugăciune) apoi se ia Agiasma Mare, de asemenea pe nemâncate şi cu binecuvântarea preotului , apoi Anafora şi Aghiasma mică.
Anafora şi aghiasma mică se pot lua de creştin în fiecare dimineaţă pe nemâncate după rugăciunile dimineţii , pentru folos duhovnicesc şi binecuvântare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.