O rugăciune spune ceva doar în măsura în care este trăită Mitropolitul Antonie de Suroj

 Dacă în rugăciunile de dimineaţă ai rostit o expresie, trebuie să te învredniceşti de ea pentru tot restul zilei. De aceea, în afară de faptul de a învăţa cât mai multe asemenea pasaje semnificative, trebuie să-ţi faci o regulă ca atunci când ai descoperit o expresie care are sens pentru tine – în paginile Vechiului sau Noului Testament, printre rugăciunile Liturghiei – să o aplici fără şovăire, pe cât de mult poţi. Ai putea crede că eşti în stare să faci aceasta la nivelul unei zile întregi, în realitate, este neînchipuit de greu.
Dacă ai putea păzi o singură propoziţie a unei rugăciuni timp de o oră fără a încălca regula, eşti mare, dar fă-o! Spune: „Am citit această rugăciune, inima mea este pregătită, pentru o jumătate de ceas mă voi strădui ca inima mea să fie deschisă către Dumnezeu şi gata să asculte de voia Lui”.
O jumătate de ceas, nu mai mult, apoi îngăduie-ţi un răgaz şi întoarce-te la altceva, fiindcă, dacă încerci să rămâi concentrat asupra unei propoziţii care este totală şi dificilă, în cele din urmă îţi vei spune că „îmi este peste puteri” şi vei sfârşi prin a nu fi realizat nimic. Dar dacă îţi zici că „am trei, sau patru, sau cinci propoziţii ca devize pentru această zi, şi voi încerca să o aplic pe aceasta din momentul în care am citit-o până la ora 10 dimineaţa, iar apoi pe următoarea şi apoi pe cealaltă”, atunci toate gândurile şi simţirile pe care sfinţii le-au exprimat în rugăciunile lor se însufleţesc în tine, încep să sfredelească adânc în voinţa ta şi să-ţi modeleze voinţa şi trupul, căci trupul tău este cel asupra căruia trebuie să aplici poruncile.
Cu toate acestea, ai putea spune că „nu simt ceva deosebit în legătură cu aceste cuvinte”. Dacă aceste cuvinte exprimă o convingere esenţială, dar tu nu simţi nimic în legătură cu ele, îndreaptă-te spre Dumnezeu cu pocăinţă şi spune-I: „Aceasta este credinţa mea creştină fundamentală şi, iată, nu simt nimic pentru ea„, şi din momentul acela ai putea descoperi că ai izbucnit dintr-o dată în rugăciunea spontană, Ii poţi vorbi lui Dumnezeu de apăsarea ta, de ticăloşia ta, de sila pe care o simţi pentru tine, ajungând la voinţa hotărâtă de a-I spune lui Dumnezeu care este adevărul în legătură cu tine şi că voinţa ta este unită cu voinţa Lui.
Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedoroici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 76-78

Ziua Morților sau Luminația

 

Ziua morților sau luminația (în latină : commemoratione omnium fidelium defunctorum, adică „pomenirea tuturor credincioșilor răposați”) este sărbătorită în calendarul romano-catolic în data de 2 noiembrie^[1], a doua zi după Sărbătoarea Tuturor Sfinților. Mai demult, ziua morților era reportată pe 3 noiembrie, dacă 2 noiembrie cădea într-o zi de duminică (la forma extraordinară a ritului roman, adică ritul tridentin).

Semnificație

În lumea apuseană, sărbătorirea luminației începe după vesperele (vecernia) din seara zilei de 1 noiembrie. În această zi, creștinii își cinstesc și îngrijesc mormintele celor trecuți la cele veșnice. Credincioșii merg la cimitir, curăță mormintele și le înfrumusețează cu flori și lumânări aprinse, în amintirea celor care i-au însoțit pe drumul vieții. În plus, se înalță rugăciuni particulare și la liturghie pentru sufletele răposaților și cinstirea acelora care au murit în prietenia sau în pacea lui Hristos.

Pomenirea morților în bisericile ortodoxă și greco-catolică

În bisericile ortodoxă și greco-catolică, ziua săptămânală pentru pomenirea generală a celor adormiți este sâmbăta. Din toate sâmbetele unui an bisericesc, două sunt consacrate în chip special pomenirii generale a morților: sâmbăta dinaintea Duminicii Lăsatului de sec de carne și sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt. Ele mai sunt cunoscute sub denumirea de "Moșii (de iarnă și de vară)".

Sâmbăta lui Lazăr, care precede Floriile, este o zi în care se pomenesc cei răposați, în cimitire.

În Transilvania și Banat, credincioșii ortodocși și greco-catolici fac Pomenirea celor adormiți / Luminația în ziua de 1 noiembrie^[2], la biserică, iar la cimitir în după-amiaza sau în seara aceleiași zile. 

 

 

An de an, pe data de 1 noiembrie, credinciosii catolici, greco-catolici, ortodocsi, protestanti, reformati din Transilvania, Banat si Maramures celebreaza „Luminatia”, considerata a fi o sarbatoare a mortilor. Se spune ca in aceasta noapte sufletele mortilor viziteaza lumea celor vii. In aceasta noapte, cimitirele se transforma in adevarate oaze de lumina datorita lumanarilor aprinse pentru cei morti.

De la sarbatoarea Halloween-ului la celebrarea Luminatiei (Ziua Mortilor), trecerea pare ca s-a facut aproape pe nesimtite. Totusi, de la o noapte sub semnul beznei si al (h)orror-ilor la cea a luminii si a rugaciunii, de la chefuri si voie-buna, la plansete, jale si morti, trecerea este cam brusca.

Originile Luminatiei
Luminatia, cunoscuta in popor si sub denumirea de Ziua Mortilor este o sarbatoare de origine celtica adusa de catolici in regiunile din Nord-Vest-ul si Sud-Vestul teritoriului romanesc. In bisericile occidentale, cea Romano-Catolica, cea Anglicana si cele Protestante, sarbatoarea Tuturor Sfintilor se ține in ziua de 1 noiembrie, dupa calendarul gregorian. In bisericile orientale, anume cele Ortodoxe și cele Greco-Catolice, prima duminica dupa Rusalii este Duminica Tuturor Sfinților, echivalentul sarbatorii Tuturor Sfinților din calendarul apusean. In zonele de interferența apuseana credincioșii ortodocși și greco-catolici sarbatoresc Luminația in seara zilei de 1 noiembrie. Cu acest prilej, preotii romano-catolici, greco-catolici si ortodocsi oficiaza slujbe de pomenirea mortilor.

Traditii si obiceiuri
Datorita faptului ca, in general, Biserica Ortodoxa face pomenirea mortilor sambata, unii credinciosi ortodocsi sarbatoresc Ziua Mortilor nu pe 1 noiembrie, ci in prima sambata din luna noiembrie. Conform traditiei, in noaptea Luminatiei, portile dintre cele doua lumi se deschid si numai acum cei plecati dintre noi pot veni sa ne viziteze. Din acest motiv, proverbul popular “despre morti, numai de bine” se respecta cu sfintenie, cel putin la cimitir. Interesant este faptul ca indiferent de religie, credinciosii ies in intampinare rudelor si prietenilor adormiti, cu flori si lumanari.

Potrivit traditiei Bisericii Romano-Catolice si Greco-Catolice,o parte din sufletele celor morti care nu au fost sfinti ajung in purgatoriu unde se curata de pacate pentru a putea intra in rai. Chiar daca este sarbatoare catolica, Ziua Mortilor este celebrata si de preotii ortodocsi care, la cererea familiilor, vin la cimitir pentru a oficia slujbe de pomenire pentru sufletul raposatilor. Oricum ar fi, Luminatia e o zi deosebita, o zi de suflet pentru crestini, prilej de meditatie si de rugaciune, de respect pentru cei morti, iar imaginea cimitirului iluminat te indeamna la reculegere si aducere aminte, te face sa te gandesti ca moartea nu este moarte, ci e tot viata, dar altfel.
Biserica Ortodoxa sarbatoreste Ziua Tuturor Sfintilor in prima duminica de dupa Rusalii, unde se face pomenirea tuturor sfintilor, dar si a celor adormiti din neam in neam. De asemenea, in credinta populara a romanilor, mai avem parte de o noapte a celor morti, cea de pe 29 spre 30 noiembrie, cunoscuta sub denumirea de Noaptea Sfantului Andrei, cand cei vii incearca sa se apere de strigoi prin ungerea usilor si a ferestrelor cu usturoi.

De obicei, credinciosii merg in ziua precedent la cimitir, la mormintele rudelor si executa activitati administrative: smulg si arunca buruienile, matura si spala, se primeneste crucea, se pun flori, candele si lumanari.

Simbolurile Luminatiei
Printre simbolurile Zilei Mortilor se pot enumera lumanarile, candele si florile. Dar, simbolul suprem al sãrbãtorii rãmane insã lumanarea. Cimitirele comunitatilor se transforma pentru cateva ore in adevarate mall-uri, deoarece sunt puternic luminate si invadate de multimi de oameni. Acesta este si un prilej de intalnire si comunicare cu rudele si prietenii, dar si aducere aminte de cei morti, de lucrurile pe care le-au facut cat au fost in viata, mai mult de cele bune, pentru ca valoarea unui om se da dupa faptele pe care le savarseste, dar si dupa respectul pe care il manifesta fata de cei raposati. Un calugar franciscan explica semnificatia “Luminatiei” ca fiind “o zi a aducerii aminte, a reculegerii si rugaciunii pentru sufletele celor dragi, care nu mai sunt printre noi. De la credinta la afacere

Din pacate, de la religie la afacere nu este decat un pas. Comerciantii nu pierd acest prilej de a face rost de ceva bani, ci il fructifica la maxim. Se pregatesc, din timp, de cantitati enorme de produse cerute de eveniment: flori de toate felurile si la toate preturile, candele si lumanari, de la cele mai simple, la cele mai sophisticate. Spre exemplu, coronitele care se vor regasi pe fiecare mormant le putem gasi, atat in varianta cu flori naturale, cat si din material plastic care rezista un timp mai indelungat si au un pret redus.

Oferta e mai mult decat bogata iar preturile variaza intre 10 si 20 de lei pentru cele naturale sau 5-9 lei pentru cele artificiale. Crizanteme galbene, albe, rotii, mov, portocaliu le zaresti la tot pasul, in prejma cimitirelor, preturile la buchete pornind de la 3 lei si ajungand pana la 10 lei, iar la ghivece, de la 10 lei la 20 lei. “Sunt zile care ne aduc profit, pentru ca oamenii doresc sa cinsteasca cum se cuvine memoria celor dragi”, declara un comerciant cu vad bun in piata.

Ca de altfel, mai toate sarbatorile religioase, din pacate, in ultimii douazeci de ani, au devenit adevarate mine de aur pentru comerciantii din majoritatea statelor europene si nu numai. Produsele cerute de fiecare sarbatoare in parte trec ca painea calda.

In cazul de fata, mortii cu mortii, iar vii cu vii.

Doamne, ajuta!

 

Rugăciunea pentru lume a Cuviosului Paisie Aghioritul

 Dumnezeul meu, să nu-i părăsești pe robii Tăi care trăiesc departe de Biserică; dragostea Ta să-i aducă pe toți lângă Tine.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care suferă de cancer.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care suferă de boli ușoare sau grave.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmități trupești.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care suferă de infirmități sufletești.

Pomenește, Doamne, pe conducătorii țărilor și ajută-i să conducă creștinește.

Pomenește, Doamne, pe copiii care provin din familii cu probleme.

Pomenește, Doamne, pe familiile care au probleme și pe cei divorțați.

Pomenește, Doamne, pe orfanii din toată lumea, pe toți cei îndurerați și nedreptățiți în această viață, pe văduvi și pe văduve.

Pomenește, Doamne, pe toți cei întemnițați, pe anarhiști, pe narcomani, pe ucigași, pe făcătorii de rele, pe hoți, luminează-i și ajută-i să se îndrepteze.

Pomenește, Doamne, pe toți cei înstrăinați.

Pomenește, Doamne, pe toți cei ce călătoresc pe mare, pe uscat și prin aer, și-i păzește.

Pomenește, Doamne, Biserica noastră, pe slujitorii sfințiți ai Bisericii și pe credincioși.

Pomenește, Doamne, toate frățiile monahale, pe stareți și pe starețe, pe monahi și pe monahii.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care sunt în vreme de război.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care sunt prigoniți.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care sunt precum păsările vânate.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care și-au lăsat casele și serviciile lor și se chinuiesc.

Pomenește, Doamne, pe săraci, pe cei fără casă și pe refugiați.

Pomenește, Doamne, toate popoarele, să le ții în brațele Tale, să le acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să le păzești de orice rău și de război. Și iubita noastră țară, zi și noapte să o ții la sânul Tău, să o acoperi cu Sfântul Tău Acoperământ, să o păzești de orice rău și de război.

Pomenește, Doamne, familiile chinuite, părăsite, nedreptățite, încercate și dăruiește-le lor milele Tale cele bogate.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care suferă de tot felul de boli sufletești și trupești.

Pomenește, Doamne, pe robii Tăi care ne-au cerut nouă să ne rugăm pentru ei.

Smerenia

 

 „Puterea de a lua lucrurile așa cum ni le trimite Dumnezeu și încrederea în El”.

   Sfântul, acuzat de o tânără că a lăsat-o însărcinată, s-a îngrijit de cele necesare ei și copilului pe tot parcursul sarcinii, deși aceasta a însemnat să se facă de rușine în sat.

„O proporție mare a avorturilor au cauze de acest gen: tineri care se lasă prinși în mrejele promisiunilor deșarte și ale plăcerilor trupești ignoră orice îndemn la castitate, pe motiv că este învechit, depășit”.

   „Însă, odată ce se întâlnesc cu responsabilitatea unei sarcini, iau decizii proaste, cea mai gravă fiind uciderea copilului”, adaugă el.

În Pateric, întâmplarea este redată în cuvintele sfântului Macarie .

„Și ziceam în gândul meu: «Macarie, iată, ți-ai găsit femeie. Trebuie să lucrezi puțin mai mult ca să o hrănești».

   Și lucram ziua și noaptea și îi trimeteam ei.

    Când i-a venit vremea să nască, ticăloasa a rămas multe zile chinuindu-se și nu năștea. Și i-au zis:

    «Ce este aceasta?».

    Iar ea a zis: «Eu știu: pentru că l-am ponegrit pe pustnic și i-am adus învinuire mincinoasă; iar dânsul nu are vină, ci cutare tânăr».

   ”Gestul sfântului de a nu nega acuzațiile aduse este un exemplu pentru noi, cei de azi.

Azi refuzăm responsabilitatea copiilor noștri, din motive mult mai puțin importante decât nedreptatea care i s-a făcut Sfântului Macarie cel Mare:

    „este greu, nu avem salarii, trebuie să ne împlinim profesional, nu este încă timpul, nu avem ce mânca, nu avem casa noastră etc”.

Însă,
   „experiența ne învață că, oricât de greu ar fi, Dumnezeu nu ne lasă”.

    El aduce în acest sens mărturia unui tată de familie numeroasă, domnul Neculai Popa din Roznov, care are 13 copii.

   Acesta a spus: „Până la al cincilea copil este greu; de la al șaselea până la al optulea, simți din plin ajutorul lui Dumnezeu, iar de la al nouălea, îți ia Dumnezeu orice greutate și te poartă în brațe Sale”.

„Este înduioșătoare responsabilitatea Sfântului Macarie față de tânăra însărcinată. Cu siguranță, avea mijloacele legale de a face dreptate în fața societății și de a nu plăti ceea ce noi numim astăzi pensie alimentară”.

„Cu toate acestea, din ascultare față de Dumnezeu, dar și din iubire față de viața copilului din pântece, acceptă nedreptatea cruntă și muncește pentru «femeia lui»”.

„Din fericire, sunt și astăzi foarte mulți părinți care își poartă greutățile familiei cu osteneală și demnitate”.
 
  Oameni neștiuți, cu copii – nu câți și-au programat ei, ci câți le-a dat Dumnezeu – care fac exact ce făcea și Sfântul Macarie: acea trudă zilnică pentru familia lor, pe care o fac cu nădejdea că Dumnezeu nu-i va lăsa”.

Fuga sfântului de slava de la oameni după ce se află adevărul „ne arată că toată perioada de calvar a fost, de fapt, o perioadă de viețuire împreună cu Dumnezeu”, mai explică părintele.

Și astfel, învățăm de la Sfântul Macarie Egipteanul că fericirea sau nefericirea depind de „cât de mult pricepem ce vrea Dumnezeu de la noi, cât de mult considerăm viața noastră și a copiilor noștri drept un minunat dar de la Dumnezeu și, mai ales, cât de mult suntem dispuși la o serioasă colaborare cu Dumnezeu”.
 
 Har și pace !
Amin ‼️

Doamne, aminteşte-mi !

 

Dacă mă văd drept, amiteşte-mi câte drepturi am încălcat.
Dacă mă consider cinstit, aminteşte-mi de câte ori am înşelat.
Dacă mă văd sincer, aminteşte-mi de câte ori am minţit.
Dacă mă consider înţelept, aminteşte-mi inutilitatea multor cuvinte ale mele.
Dacă mă cred bun, aminteşte-mi câtă răutate este în inima mea.
Dacă mă văd smerit, aminteşte-mi câtă făţărnicie este în mine.
Dacă mă văd curat, aminteşte-mi ce negru e sufletul meu.
Dacă mă văd frumos, aminteşte-mi ce zdrenţuit sunt pe interior.
Dacă mă văd puternic, aminteşte-mi că nu pot nimic fără Tine.
Dacă mi se pare că am zidit ceva, aminteşte-mi câte inimi am frânt.
Dacă mi se pare că am credinţă mare, aminteşte-mi ce uşor mă clatin în încercări.
Dacă mă văd curajos, aminteşte-mi cât de laş sunt în a propovădui şi a muri pentru numele Tău.
Dacă mă văd harnic, aminteşte-mi cât de trândav sunt în a împlini poruncile Tale.
Dacă mă consider înţelept, aminteşte-mi pe câţi am rănit prin cuvintele mele.
Dacă mă simt puternic, aminteşte-mi de câte patimi sunt îngenuncheat.
Dacă mi se pare că am dragoste, aminteşte-mi de câtă ură sunt stăpânit.
Dacă mă cred cineva, aminteşte-mi că nu sunt decât ţărână.
Dacă mă simt deja ajuns, aminteşte-mi de unde am plecat.
Dacă mă văd sus, aminteşte-mi din ce adânc m-ai ridicat.
Dacă mi se pare că merit raiul, aminteşte-mi cât de departe e de mine...."