Omul să se retragă din când în când, ca să se întâlnească cu Dumnezeu.

 Să nu ții păcatul mult timp nemărturisit, oricare ar fi acesta, pentru că păcatul e ca o otravă, așa cum spune Sfântul Macarie Egipteanul: “păcatul paralizează sufletul! De aceea se află lumea actuală așa de afundată în neputință, pentru că nu se spovedește…”

Cum ți-ai pregătit aripile aici, așa o să zbori dincolo. Lumea e aşa de strâmbată şi de îndepărtată de Dumnezeu, încât lucrurile creştineşti i se par nebunie…

Omul să se retragă din când în când, ca să se întâlnească cu Dumnezeu. Nu vă amăgiţi: de nu se va curăţi neamul acesta de patimi, Duhul Sfânt nu va veni peste el. Să respirăm pe Dumnezeu ca pe aer!

Dă-i minţii o lucrare; dacă mintea are o lucrare, atunci nu mai e atrasă de curiozitate. S-a pierdut ideea de păcat şi atunci omul crede că e liber să facă toate relele de pe lume.

Dacă nu ne pregătim în lumea aceasta, o să ajungem niste nefericiţi, bântuiţi veşnic de păcatele pe care le-am făcut. Izvorul tuturor păcatelor este iubirea de sine!

Omul dacă trăieşte în viaţă dezordonat devine nesimţitor, nu îşi mai dă seama că un lucru e rău, ajunge să bea nedreptatea ca apa. Face păcatele fără să îl doară capul.

Nici un păcat nu degradează fiinţa umană aşa de mult precum desfrânarea, prin care îţi deteriorezi însăşi fiinţa ta. E încurajată pe toată linia, dar e o lucrare potrivnică chemării omului, care nu îl duce la fericire, ci la chinurile veşnice.

Ce negoţ bun, oleacă de osteneală, câţiva ani şi câştigăm veşnicia. Oricât de mulţi ani ar fi pe pământ, faţă de infinit sunt o picătură. Cu puţinul pe care-l facem aici câştigăm veşnicia nefericită sau fericită. Să nu fim nesimţitori la aceasta!

Să ducem o viaţă creştinească. Ăsta e rostul nostru şi la el trebuie să ne fie mintea atentă şi sufletul treaz. Omul trebuie să ajungă să împlinească acest rost. Dacă nu-l împlineşte, atunci existenţa omului nu are nici o raţiune.

Omul este adevărat om când tinde spre Dumnezeu. Nu este libertate altfel decât să faci binele, nu răul. Nu e voie să facă orice, nu e în interesul lui.

Sufletul e veşnic, iar trupul – trecător, deci e normal să mă îngrijesc de ceea ce rămâne, nu de ceea ce putrezeşte. Însă, civilizaţia materialistă a făcut ca omul să nu mai aibă timp pentru suflet deloc.

Nu poți fi om frumos fără să fii curat la suflet. Pocăinţa ne deschide calea cea nesfârşită a îndumnezeirii. Materie, materie, materie, ne-am umplut de materie, nu vedeți că și nouă în mănăstiri ni se complică viața cu prea multă materie?!

Vai, ce Românie am prins noi, în care ne-am și educat, și în ce Românie ați crescut voi… Atât de des să ieși din propria ta mănăstire, încât cei care te întâlnesc să te întrebe: de unde ești, părinte?

Nu îți trebuie mare înțelepciune să înțelegi că nu trebuie să-ți complici viața fără rost, ci să fii cumpătat în toate.

(Părintele Petroniu Tănase (23 mai 1916 - 22 februarie 2011)
Staretul Schitului Prodromu de la Muntele Athos)

... Lucrurile cele mai frumoase nu se găsesc sub bradul de Crăciun, ci în persoanele care ne sunt alături în momentele grele sau speciale din viață.

... "Mai important decât faptul că omul a pășit pe Lună, este faptul că Fiul lui Dumnezeu a pășit pe pământ."
(James Benson Irwin, astronaut)

.... Îi obișnuim pe copii să îl aștepte cu nerăbdare pe Moș Crăciun încă din noiembrie, dar nu îi obișnuim să afle lucruri despre Iisus. Îi obișnuim cu tot felul de jocuri scumpe care le acaparează din ce în ce mai mult mintea și sufletul, dar nu îi obișnuim să își cultive răbdarea, atenția și dragostea de Dumnezeu.

Asta poate și pentru că noi înșine am uitat să Îl mai iubim pe Dumnezeu. Sau n-am uitat, ci doar nu avem timp – trebuie să lucrăm, să predăm rapoarte, să facem curat, trebuie să ducem copiii la lecțiile de mate, canto, dans, chineză etc., să gătim sănătos, să ajungem la zi cu serialele, să ieșim în oraș, să... să... Greu ne facem timp pentru Dumnezeu. Știm că El ne așteaptă oricând, așa că tot amânăm. Ne mai amintim de El de Crăciun, dar mai mult în treacăt, foamea inconștientă de credință în Hristos fiind (pe moment) acoperită de platouri cu sarmale și salată de boeuf. Nici nu ne dăm seama ce repede trece timpul, nici nu realizăm că Iisus a venit deja o dată și noi trebuie să ne pregătim pentru când va veni a doua oară. Dar pentru că nu știm când va fi asta, ni se pare mai urgent să răspundem la telefoane și e-mailuri în loc să răspundem chemării lui Iisus.

Haideți să mergem la biserică măcar o dată pe anotimp, nu doar de Crăciun și Paști, când brusc ne amintim că ar trebui să fim mai buni.
Haideți să ne prefacem că este Crăciunul, dacă nu în fiecare zi, măcar o dată pe lună.
Haideți să ne imaginăm că Iisus se naște măcar o dată pe săptămână.
Și dacă repetăm destul iubirea așa cum ne-a arătat-o Iisus, poate ne obișnuim s-o practicăm constant.

Sărbătorile sunt zilele lui Dumnezeu!... zice Sf. Ioan Maximovici!

 Crăciunul nu-i despre un moș
Ce în ajun sosește,
E sărbătoarea lui Hristos,
Ce-n lume poposește!
Crăciunul nu-i doar a primi
În mâini sau buzunare,
E din puțin a dărui
Și celui ce nu are!
Crăciunul nu-i despre bogați
Și cât li-i bogăția,
E despre dragostea-ntre frați
Și Sfântă omenia!
Crăciunu-i magii și-s păstori
E Maica Preacurată,
E vestea ce colindători
O duc din poartă-n poartă!
Crăciunu-i una din minuni
Ce Domnu-o săvârșește,
Cu scopul de a fi mai buni,
Și semn că ne iubește!
Crăciunu-i darul prețios,
Trimis de Dumnezeu: Hristos!

Doamne...dacă prin absurd
 Într-o zi m-ai întreba
  Care-i dorul meu ascuns
   Care e dorința mea
    Nu ți-aș spune despre vise
     De mărire și putere
      Nu ți-aș cere bogăția
       Lumii, ce odată piere.
Ci, cu cerul și pământul
 Te-aș ruga Părinte Sfânt
   Să lași pace și iubire
    Peste-acest bătrân pământ
     Căci mi-e dor...mi-e dor de-o lume
      Unde dragostea domnește
       Unde iarna nu ucide.
        Și focul nu pârjolește.
Și mi-e dor...mi-e dor de oameni
 Ce nu uită a iubi
  Ce au învățat să ierte
   Și frumos știu a trăi...
    Doamne, dacă într-o zi
     Prin absurd m-ai întreba
      Care-i dorul meu ascuns
       Care e dorința mea;
            Vreau o lume minunată
            Plină de a Ta iubire
            Și o viață unde pacea
            Înflorește-n fericire!
           

Numai DRAGOSTEA putea să părăsească cerul pentru o iesle,
Numai SMERENIA a putut să folosească un măgăruș  ca și tron,
Numai SPERANȚA a putut să schimbe o coroană de aur pentru una de spini! ...

Hristos se naste! Slaviti-L!...

De ce ești aici?

,,În parcul unui spital de nebuni, am întâlnit un tânăr cu chipul palid și frumos, plin de uimire. M-am așezat lângă el pe bancă și i-am spus:

- De ce ești aici?

Mi-a aruncat o privire uluită și a spus:

- Este o întrebare nepotrivită, oricum îți voi răspunde. Tatăl meu a vrut să facă din mine o copie a lui, la fel și unchiul meu. Mama a văzut în mine imaginea ilustrului ei părinte. Sora mea mi-a arătat soțul ei marinar ca exemplu perfect de urmat. Fratele meu credea că trebuie să fiu identic cu el: un sportiv foarte bun. Chiar și profesorii mei, doctorul în filozofie, profesorul de muzică și logicianul, erau foarte hotărâți: fiecare dintre ei dorea să fiu reflexia chipului lor într-o oglindă. De aceea am venit aici. Găsesc mediul de aici mai sănătos. Aici măcar pot fi eu însumi.

Deodată s-a întors spre mine și m-a întrebat:

- Și tu ești aici tot din cauza educației tale și a sfaturilor bune?

I-am răspuns:

- Nu, sunt aici în vizită.

- Ah, am înțeles. Vii de la spitalul de nebuni de pe partea cealaltă a zidului."

Khalil Gibran