,,În parcul unui spital de nebuni, am întâlnit un tânăr cu chipul palid și frumos, plin de uimire. M-am așezat lângă el pe bancă și i-am spus:
- De ce ești aici?
Mi-a aruncat o privire uluită și a spus:
- Este o întrebare nepotrivită, oricum îți voi răspunde. Tatăl meu a vrut să facă din mine o copie a lui, la fel și unchiul meu. Mama a văzut în mine imaginea ilustrului ei părinte. Sora mea mi-a arătat soțul ei marinar ca exemplu perfect de urmat. Fratele meu credea că trebuie să fiu identic cu el: un sportiv foarte bun. Chiar și profesorii mei, doctorul în filozofie, profesorul de muzică și logicianul, erau foarte hotărâți: fiecare dintre ei dorea să fiu reflexia chipului lor într-o oglindă. De aceea am venit aici. Găsesc mediul de aici mai sănătos. Aici măcar pot fi eu însumi.
Deodată s-a întors spre mine și m-a întrebat:
- Și tu ești aici tot din cauza educației tale și a sfaturilor bune?
I-am răspuns:
- Nu, sunt aici în vizită.
- Ah, am înțeles. Vii de la spitalul de nebuni de pe partea cealaltă a zidului."
Khalil Gibran
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.