sâmbătă, 29 decembrie 2018

Govora de astazi si de altadata

Baile Govora se afla in judetul Valcea, in zona depresionara subcarpatica din nord-estul Olteniei, la 21 de kilometri de Ramnicu Valcea, pe o derivatie a soselei catre Horezu si Targu-Jiu, pe valea paraului Hinta, la o altitudine de 360-380 de metri. In anul 1883, data fiind valoarea apelor descoperite, la initiativa prim-ministrului Bratianu, generalul doctor Nicolae Popescu Zorileanu a pus bazele acestei statiuni cu specific in tratarea afectiunilor cailor respiratorii si reumatismale. Guvernul a hotarat ca noul asezamant balnear sa poarte numele de Govora, dupa numele manastirii. Statiunea a inceput ulterior sa se dezvolte continuu, ajungand acum mai bine de un veac statiune balneo de lux.
Daca ne raportam insa la perioada anilor 1990-2000, statiunea a fost intr-un picaj total. Am revenit in statiune, impreuna cu familia, dupa mai bine de 20 de ani si cu uimire va scriu ca am fost impresionata de cum arata astazi. Parcul balnear a fost complet refacut, este atent ingrijit si plin de flori. Aleile, bancile, corpurile de iluminat sunt toate noi. Parcul, proiectat de arhitectul peisagist Emil Pinard, este unic prin arhitectura sa, ecosistemul sau reuneste specii indigene de foioase si specii exotice, intr-o armonie desavarsita. In fata parcului se afla Monumentul Eroilor si Paraclisul Adormirii Maicii Domnului.
Am redescoperit cu bucurie Hotelul Palace, monument istoric construit in perioada 1911-1914 dupa planurile arhitectului francez Eduard Doneaud, primul hotel cu baza de tratament din Romania. Arhitectura cladirii imbina elemente ale stilurilor eclectic si art nouveau, cu cele traditionale romanesti. Cladirea are 365 de goluri (usi, ferestre), cifra simbolizand numarul de zile dintr-un an. Palace a fost construit ca hotel de lux in mijlocul parcului statiunii. Am regasit hotelul perfect renovat, si-a recapatat se pare stralucirea de odinioara, fiind din nou emblema statiunii.
Zona izvoarelor a fost refacuta. Calitatile izvoarelor cu ape minerale sunt binecunoscute de catre turistii aflati in statiune la tratament. Baile Govora este una dintre statiunile cele mai bogate in ape minerale iodate si bromurate din Europa. Primele analize ale apelor minerale le-a facut chiar medicul Nicolae Popescu-Zorileanu. Cazinoul Govora a fost proiectat de prima femeie-arhitect din Europa, Virginia Haret-Andreescu, nepoata marelui pictor Ion Andreescu si nora lui Spiru Haret, ilustrul matematician si reformator al invatamantului romanesc. Cazinoul este o capodopera arhitecturala, proiectata in stil eclectic. In perioada comunista, cazinoul a fost transformat in cinematograf. Cazinoul a fost renovat, reintregind frumusetea zonei. Langa acesta se afla un miniamfiteatru in aer liber, destinat spectacolelor artistice.
Statiunea Baile Govora se poate mandri si cu 7 kilometri de alei pietonale, un parc de skateboard si o pista de biciclete, role si ATV-uri, un traseu de cura si altul de promenada.
Un strand cu camping se gaseste la intrarea in statiune. De asemenea, am remarcat o baza sportiva, cu terenuri de tenis pe zgura, teren de minifotbal cu gazon sintetic si instalatie nocturna. Chiar daca cred ca mai sunt destule lucruri de imbunatatit, mai ales in ceea ce priveste continuarea restaurarii cladirilor emblematice (pavilionul de bai se afla intr-o avansata stare de degradare), nu pot sa nu remarc progresul.
Pentru cei care doresc liniste, relaxare si tratament, statiunea este destinatia ideala. In plus, din Baile Govora puteti ajunge cu usurinta la Horezu, Baile Olanesti, Calimanesti-Caciulata, numeroase manastiri. Manastirea Govora, vechi asezamant monahal, este situata la numai 6 kilometri distanta. 
https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/9391-govora-de-astazi-si-de-altadata

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor