40 de lumanari si de 160 de ori "Tatal Nostru"

 40 de lumanari si de 160 de ori "Tatal Nostru"

"Precum arde lumanarea mea de repede, tot asa sa-mi ajute Dumnezeu"

Textul rugaciunii: "Doamne, asa precum arde lumanarea mea de repede, luata din sfanta biserica, tot asa sa-mi ajute Dumnezeu, Maica Precista si toti sfintii, ca sa piara tot atat de repede toate facaturile, spurcaciunile, toate relele si patimile, blestemele si lucrurile diavolesti, farmecele, descantecele, mestesugurile si uneltele diavolesti de la locul unde stau, de la casa mea, din familia mea, de la cei bantuiti de patimi (bautura, cafea, tutun, curvie, jocuri de noroc, neascultare si nesupunere, injuraturile de cele sfinte), din capul meu, din trupul meu, din sufletul meu, din familia mea. Doamne, ajuta-ma sa-mi recapat sanatatea, linistea, sporul si prosperitatea casei, a serviciului, a locului unde lucrez, sa fiu binevazut, sa am spor in casa, in vite, in pasari, sa fiu ferit de accidente si de relele intamplari, eu si casa mea, familia si colaboratorii de la munca. Doamne, sa se departeze vrajmasii si sa se imblanzeasca, sa am soarta buna de la Dumnezeu, sa mi se dezlege cununiile si facaturile, sa fiu ferit de argintul viu si lucrurile vrajitoresti sa nu aiba putere asupra mea. Doamne, fereste casa mea de ura si invidie, de certuri, de batai, de boli molipsitoare, de betii, de anturaj prost. Doamne, fereste familia mea si sufletele noastre de toate incercarile si rautatile si da-ne, Doamne, sanatate, impliniri, realizari si viata fara de primejdii. Doamne, intareste-ma si pastreaza-mi credinta stramosilor, credinta crestinilor. Doamne, ocroteste pe parintii mei, pe fratii mei, pe surorile mele (se spun numele lor) si dezleaga blestemele viilor si mortilor cazute asupra noastra. Si lumineaza mintea si soarta copiilor nostri, da-le spor la invatatura si reusita in viata. Doamne, vegheaza si intareste tineretul si copiii celor de-un neam si o credinta cu noi. Doamne, ai grija de toti copiii si intelepteste si pe copiii mei. (Toate numele pentru care se roaga respectivul.) Doamne, da-ne painea cea de toate zilele si linistea ta cea sfanta! Doamne, sa se implineasca toate rugaciunile noastre! Doamne, ajuta-ne! Doamne, iarta-ne! Doamne, miluieste-ne! Doamne, fie-Ti mila de noi! Doamne al puterilor, fii cu noi! Amin!"

Cu sufletul in palma

Pentru ca este vorba despre o rugaciune de faima recenta, ale carei puteri spun oamenii ca sunt de-a dreptul miraculoase, am vrut sa aflam si parerea unui slujitor al lui Dumnezeu. M-am adresat parintelui Alexandru Stefan Savulescu de la Biserica "Maica Precista" din Ploiesti, un preot - dupa cum spun credinciosii - cu har si daruire spre cele sfinte. Iata raspunsul: "Am auzit ca exista aceasta rugaciune si ca circula prin Prahova, pe la noi. Nu stiu cate minuni savarseste ea, am aflat si eu de la credinciosi ca este citita de toti cei aflati in nevoie. Dar nici nu cred ca face rau sa te rogi astfel, sa vorbesti cu Dumnezeu si cu Maica Sa, sa iti deschizi inima si sa spui ce te apasa. Toate rugaciunile au fost create de cineva pentru folosul oamenilor. Asa si cu aceasta, a lumanarilor aprinse. Poate ca nu a aparut inca intr-o carte tiparita, dar este o rugaciune. Toate rugaciunile, spuse sau citite, sunt pana la urma facatoare de minuni, caci sfantul caruia i te adresezi te asculta. Daca ai ganduri bune si alese, nu se poate sa nu se indeplineasca. Cu sufletul urgisit pus in palma, cu credinta de mantuire in gand, oricine se roaga este primit in dreapta Tatalui Ceresc si ajutat. Nu exista oameni cu adevarat rai, cum nu exista nici dintre aceia in totalitate buni. Dar oricine se roaga este ascultat." Se spune ca puterile Rugaciunii Lumanarilor Aprinse sunt cu atat mai mari cu cat cel care detine rugaciunea o imparte cat mai multor oameni. Si, pe rand, suflete chinuite se linistesc, nenorociri sunt indepartate, boli incurabile isi gasesc leacul. Trebuie doar sa crezi in Rugaciunea Lumanarilor Aprinse. Sa-ti pui nadejdea ca ajunge la Dumnezeu si ca necazurile tale sunt ascultate, inainte de a fi prea tarziu. Sa-L simti pe Atotputernicul ca te-asculta atunci cand te rogi. Sa crezi in grabnicul Sau ajutor. Cei care au scapat de necazuri si greutati, multumita acestei rugaciuni, asa spun. Si in Prahova ei sunt destui. O daruim acum mai departe celor care cred, care spera, care o asteapta si au nevoie de ea.

Precizare: Cele 40 de lumanari se aleg si se ard intr-o noapte, inainte de miezul noptii, ca sa nu se treaca in ziua urmatoare. Se spune Tatal nostru, de 4 ori pentru fiecare lumanare arsa. La sfarsit, se spune rugaciunea lumanarilor o singura data. Apoi, dupa aceasta noapte se tine post si curatenie trupeasca sapte zile, aprinzandu-se in fiecare zi cate sase lumanari, care nu au legatura cu cele 40. Sunt inca 42 de lumanari, dar cele 40 au fost arse atunci, in prima noapte. Se spune si in aceste sapte zile Tatal Nostru si Rugaciunea Lumanarilor aprinse, dar cele 40, au ars deja. Acestea 42 nu au legatura cu cele 40. Dupa cele sapte zile, se mai aprinde timp de sase saptamani miercurea si vinerea cate o lumanare. La fel se spune Tatal nostru si Rugaciunea Lumanarilor aprinse. Lumanarile care se aprind miercurea si vinerea, ca si cele 42, nu fac parte dintre cele 40. Acelea se aprind o data toate. Asta inseamna ca e nevoie de mai multe lumanari, ca sa fie continuat ritualul aproape doua luni. Caci numai asa are efect.

Rugăciunea de grabnic ajutor a celor 33 de lumânări…

 

Fără îndoială că nu există persoană care să nu aibă nevoie de o minune în viața sa. Atunci când aveți impresia că nu mai aveți nici o speranță, citiți cu cea mai mare încredere rugăciunea celor 33 de lumânări.

Citiți această rugăciune în zilele de luni, miercuri și vineri de 33 de ori

Se aprind 33 de lumânări la icoana Mântuitorului, spuneți de 9 ori Tatăl Nostru, apoi se spune de 33 de ori:

„Tatăl nostru primește această rugăciune de la nevrednicul robul său şi în cinstea celor 33 de ani petrecuţi pe Pământ, aşa cum aceste 33 de lumânări luminează Chipul Tău, luminează şi soarta mea. Aşa cum ai schimbat o lume întreagă, fie-ţi milă şi de mine şi nu-ţi întoarce Faţa ta şi Duhul Tău de la mine.

Iar voi 318 sfinţi Părinţi şi cu Calinic 319, rupeţi zapisurile, sfărâmaţi lanţurile, dezlegaţi blestemele şi iertaţi păcatele mele şi ale părinţilor mei, că multe am mai păcătuit de la întoarcerea vieţii mele şi până acum Iar voi bunilor ce sunteţi, rupeţi zapisurile, sfărâmaţi lanţurile, dezlegaţi blestemele şi îndepărtaţi nenorocirea care s-a abătut asupra mea şi asupra soartei mele. Iartă Doamne Dumnezeule, binecuvântează pacea pe pământ şi dă iertare de păcate”.

În zilele în care citiți această rugăciune, țineți post și aveți grijă să nu vă certați cu nimeni.

Minunile nu vor întârzia să apară!

Citiți această rugăciune în zilele de luni, miercuri și vineri de 33 de ori Se aprind 33 de lumânări la icoana Mântuitorului, spuneți de 9 ori Tatăl Nostru, apoi se spune de 33 de ori: „Tatăl nostru primește această rugăciune de la nevrednicul robul său şi în cinstea celor 33 de ani petrecuţi pe Pământ, aşa cum aceste 33 de lumânări luminează Chipul Tău, luminează şi soarta mea. Aşa cum ai schimbat o lume întreagă, fie-ţi milă şi de mine şi nu-ţi întoarce Faţa ta şi Duhul Tău de la mine. Iar voi 318 sfinţi Părinţi şi cu Calinic 319, rupeţi zapisurile, sfărâmaţi lanţurile, dezlegaţi blestemele şi iertaţi păcatele mele şi ale părinţilor mei, că multe am mai păcătuit de la întoarcerea vieţii mele şi până acum Iar voi bunilor ce sunteţi, rupeţi zapisurile, sfărâmaţi lanţurile, dezlegaţi blestemele şi îndepărtaţi nenorocirea care s-a abătut asupra mea şi asupra soartei mele. Iartă Doamne Dumnezeule, binecuvântează pacea pe pământ şi dă iertare de păcate”. În zilele în care citiți această rugăciune, țineți post și aveți grijă să nu vă certați cu nimeni. Minunile nu vor întârzia să apară!

Trimite prietenilor pe retelele de socializare!

 

 

Sinaxar 28 Februarie

 

În această lună, ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vasile, cel ce a pătimit împreună cu sfântul Procopiu.

Acest cuvios a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, luptătorul împotriva sfintelor icoane. Lăsând el lumea şi cele din lume, s-a făcut monah. Şi a petrecut mai întâi în nevoinţă, iar mai târziu văzând în primejdie cinstirea sfintelor icoane, a stat cu hotărâre împotriva sfărâmătorilor de icoane. Pentru aceea a fost prins şi foarte chinuit, fiindcă nu s-a înduplecat cu firea, ci a propovăduit adevărul până la moarte, având ajutător şi pe dumnezeiescul Procopiu. Drept aceea a fost chinuit rău şi apoi băgat în temniţă. După moartea tiranului însă ieşit din temniţă şi iarăşi cu aceeaşi petrecere şi nevoinţă s-a ostenit îndemnând spre dreapta credinţă în multe vremi. Apoi bucurându-se şi mulţumind, se mută către Dumnezeu, pe Care din pruncie L-a dorit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Proteriu, arhiepiscopul Alexandriei.

Acest fericit a fost preot al Bisericii din Alexandria. Şi adunându-se cu alexandrinii ce veniseră în Constantinopol şi mult nevoindu-se împreună cu sfinţii părinţi împotriva eresurilor a fost pus de sobor episcop al Alexandriei. Partizanii lui Eutihie şi ai lui Nestorie, revoltându-se şi ameninţând că vor opri aducerea grâului la Alexandria, evlaviosul împărat Marcian, a poruncit să ducă grâul nu la Alexandria, ci la Pedusia, folosindu-se de plutirea pe Nil. Pentru aceasta alexandrinii pierind de foame, au pus mijlocitor către împăratul, pe arhiereu, la ale cărui mijlociri plecându-se împăratul, iarăşi a poruncit să se pogoare grâul la Alexandria. Iar după săvârşirea din viaţă a prea evlaviosului împărat Marcian, un oarecare Timotei, supranumit Eluros, pândind într-o noapte întunecoasă şi ducându-se la chiliile monahilor, pe la miezul nopţii, zicea despre sine că este înger, şi le poruncea să se depărteze de împărtăşirea cu Proteriu. Şi ei, ca nişte oameni simpli, lăsându-se înşelaţi, au ridicat tulburarea împotriva arhiereului, care, fugind, a văzut pe dumnezeiescul prooroc Isaia zicându-i: întoarce-te şi eu aştept ca să te primesc pe tine. Cu aceasta i s-a arătat silnica lui moarte. Căci întorcându-se şi intrând în dumnezeiasca colimvitră, acolo a fost spintecat de aceia cu trestii ascuţite. Apoi în locul lui Proteriu, a fost hirotonit Timotei, care îi înşelase şi pe care l-au suit în scaunul arhieresc. Iar Leon cel Mare, care a împărăţit după Marcian, fiind înştiinţat de aceasta, a poruncit ca Timotei să fie dat în stăpânirea episcopilor ca să-l judece canoniceşte. Şi aceia dezbrăcându-l de cinstea arhierească, l-au surghiunit la Gangra; iar pe mirenii ce fuseseră părtaşi la uciderea lui Proteriu, pedepsindu-i împăratul, cu bătăi şi cu închisori şi cu ciuntiri de mădulare, a poruncit să fie hirotonit episcop al Alexandriei un alt Timotei, dreptcredincios, supranumit Salofachiolul. Şi aşa a luat sfârşit cearta de acolo.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Nestor.

Acest mucenic a trăit pe vremea împăratului Deciu, şi a ighemonului Publiu, în Perga Pamfiliei. Pentru că cinstea pe Hristos, a fost prins de mai-marele Irinah, şi adus la ighemon, înaintea căruia mărturisind credinţa în Hristos, a fost răstignit, şi cu glasuri de mulţumire către Dumnezeu a strigat şi pe credincioşi întărindu-i şi-a dat duhul.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor femei: Chira şi Marana.

Patria acestora a fost Bereea cea dinspre Răsărit. Şi erau de neam ales şi strălucit, având şi creşterea potrivită cu neamul. Dar pe toate acestea defăimându-le au intrat într-o căsuţă mică, căreia i-au astupat uşa cu zid şi cu pietre, lăsând o ferestruică prin care primeau hrana cea de nevoie, şi vorbeau cu femeile cele ce mergeau către dânsele, înălţau doxologii lui Dumnezeu. Şi toată vremea cea de peste an o petreceau în tăcere; numai în vremea Cincizecimii vorbeau. Şi singură Marana vorbea cu cele ce veneau la ele; căci glasul Chirei nimeni niciodată nu l-a auzit. Şi purtau pe trupul lor lanţuri de fier prea grele, şi îmbrăcămintea le era foarte mare, încât le acoperea cu totul picioarele şi tot trupul. În asemenea chip vieţuind, au petrecut patruzeci şi doi de ani. Cu postirea şi cu înfrânarea răbdării atât s-au osebit, încât timp de trei ani întregi odată la patruzeci de zile gustau hrana, şi în ceilalţi trei, după trei săptămâni, întocmai ca proorocul Daniil. Şi la purtătorul de viaţă Mormânt al lui Hristos ducându-se nicidecum n-au gustat hrana până ce n-au făcut închinăciune. Şi iarăşi întorcându-se fără a mânca, au săvârşit călătoria lor. Iar lungimea drumului era de douăzeci de verste, precum am zice de douăzeci de zile. Şi ducându-se încă şi la biserica cea din Isauria, a bunei biruitoare muceniţe Tecla, asemenea au făcut: s-au dus şi s-au întors fără a mânca. Cu asemenea vieţuire împodobind neamul femeiesc, s-au mutat către Domnul, pe Care Îl doreau.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei şase din Egipt, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli: Nimfas şi Evvul, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Varsos, episcopul Damascului, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Avrichiu, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei noii muceniţe Chirana preaînţeleapta, din Tesalonic, care în chinuri s-a săvârşit, la anul 1751.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Casian Romanul şi Gherman.

Pentru vieţile acestora, a se vedea ziua de 29 februarie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Acatistul Sfântului Mare Mucenic Procopie

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condacul 1

Din cer, ca şi pe Pavel te-a vânat Hristos Domnul, Sfinte Mare Mucenice Procopie, arătându-ţi-se chipul Crucii strălucind în văzduh mai mult decât soarele, şi Însuşi Stăpânul tuturor cu tine a vorbit, cutremur pământului făcându-se şi strălucire de multe fulgere şi tunete înfricoşătoare; pentru aceasta acum noi toţi cu bucurie strigăm ţie: Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Icosul 1

Chemarea ta, alesule între mucenici, nicicum nu a fost de la oameni, ci din cer Mântuitorul Hristos, cu dumnezeiescul şi preadulcele Său glas, ţi-a mărturisit zicând: „Eu sunt Iisus Cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu!”; drept care auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, că în sfânta cetate a Ierusalimului în copilărie ai crescut;
Bucură-te, că cinstitul tău părinte, Hristofor, prin mucenicie la Domnul a trecut;
Bucură-te, că maicii tale, Teodosia, cu ascultare şi blândeţe te-ai supus;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale şi dânsa, mai târziu, la cer muceniceşte s-a dus;
Bucură-te, că oastea vremelnică, pentru cea a Împăratului ceresc, ai defăimat;
Bucură-te, că de Acela te-ai învrednicit a fi chemat ales şi binecuvântat;
Bucură-te, că de cuvintele nebunului tiran Diocleţian nu te-ai amăgit;
Bucură-te, că Adevărul Hristos ţi-a descoperit taina credinţei şi te-a primit;
Bucură-te, că bogăţia, cinstea şi slava pământească gunoaie le socoteai;
Bucură-te, că la frumuseţile raiului şi la cununa nestricăcioasă gândeai;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Voind Domnul Iisus ca pe cei păcătoşi din stăpânirea diavolului să-i izbăvească, pe cei pierduţi să-i caute şi pe cei morţi să-i învieze, Cruce luminoasă ţi-a arătat în văzduh şi dumnezeiescul glas a grăit către tine: „De n-aş fi fost Fiul lui Dumnezeu, apoi cum aş fi fost viu după moarte?”. După cuvântul acesta, Crucea s-a suit la cer, iar noi, luând minunile dumnezeieştii pronii celei de oameni iubitoare, cântăm din inimi recunoscătoare: Aliluia!

Icosul al 2-lea

O, Neanie, mare este chemarea ta, căci după aceasta iar s-a auzit glas din înălţimea cerului zicându-ţi: „Cu semnul acesta pe care l-ai văzut, vei birui pe vrăjmaşii tăi şi pacea Mea va fi cu tine!”. Astfel şi tu, precum Saul oarecând, prin arătarea Domnului în cale, din prigonitor vas ales te-ai făcut. Cum dar nu-ţi vom grăi aşa:
Bucură-te, că de nedreapta poruncă a pământescului împărat te-ai lepădat;
Bucură-te, că, luminându-te prin glas dumnezeiesc, la chemarea cerească ai alergat;
Bucură-te, că minunata vedenie te-a umplut de duhovnicească bucurie;
Bucură-te, doritorule de cerească slavă ce covârşeşte orice veselie;
Bucură-te, că argintarului din Schitopol cruce asemenea celei cereşti i-ai poruncit;
Bucură-te, că şi temerea aceluia de păgâneasca poruncă o ai risipit;
Bucură-te, că aurul tău n-ai cruţat pentru sfinţitul odor;
Bucură-te, că, văzându-l, te-ai bucurat plinind al tău dor;
Bucură-te, că, săvârşită fiind Crucea, pe ea s-au arătat trei feţe închipuite, cu evreieşti slove deasupra lor scrise;
Bucură-te, că numele cel mare – Emmanuil – deasupra, iar în părţi – Mihail şi Gavriil – erau puse;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 3-lea

Acestea văzându-le aurarul, se minuna şi nu pricepea cine le-a însemnat pe acelea, nimeni nefiind în casă fără numai el singur, şi luând o unealtă, voia să şteargă întipărirea aceea, dar nu putea, căci mâna i se făcuse nelucrătoare şi uscată. Iar noi, înţelegând preaslăvitele Sale lucrări mântuitoare, lăudăm pe Dumnezeu Cel în toate zilele cu noi, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Văzând tu Crucea, Sfinte Procopie, ai întrebat pe argintar: „Ale cui sunt feţele acestea şi pentru cine sunt închipuite?”, iar el cu jurământ ţi-a grăit: „Când am isprăvit lucrul, s-au arătat aceste feţe de la sine, singure închipuite, şi nu ştiu ale cui sunt; şi am voit să le şterg pe dânsele, dar nu am putut, că mâna mea amorţea”. Acestea auzind şi minunându-te, cu bună cinstire şi cu puterea Sfintei Cruci ai cunoscut:
Bucură-te, că închinându-te ei, lăudai pe Cel în care ai crezut;
Bucură-te, că învelind-o în mătase, Crucea mereu cu tine purtând-o o cinsteai;
Bucură-te, că de atunci pe creştini apărai şi pe păgâni supuneai;
Bucură-te, că înarmându-te cu nebiruita armă, ţinuturi barbare ai robit;
Bucură-te, că şi pe diavoli – nevăzuţii vrăjmaşi – prin puterea ei i-ai biruit;
Bucură-te, că darul Sfintei Cruci te-a împuternicit şi te-a luminat;
Bucură-te, că pe mulţi la credinţa în Hristos i-ai îndrumat;
Bucură-te, că pentru noi la Preasfânta Treime pururea în cer mijloceşti;
Bucură-te, că podoabă a Bisericii dreptslăvitoare şi îndulcire minţilor eşti;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Fiind tu în cetatea ta, Ierusalim, te-au rugat cetăţenii lui şi locuitorii din satele dimprejur să îi izbăveşti de răutatea barbarilor şi de strâmbătăţile ce li se făceau de ei prin năvăliri, prădăciuni şi răpiri. Iar tu, ca un viteaz, nădăjduind în puterea Sfintei Cruci, ieşind ostaşii tăi, i-ai biruit desăvârşit şi ai slobozit pe cei robiţi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

„Iisuse Dumnezeule, fii mie spre ajutor nădejdii mele!”, se ruga Sfântul Procopie cu inima îndurerată, şi i-a venit glas dintru înălţime zicându-i: „Nădăjduieşte, Neania, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt cu tine!”. Iar el, auzind glasul acela, de mare îndrăzneală umplându-se şi strălucită biruinţă dobândind, după cuviinţă îi aducem aceste laude:
Bucură-te, că pe barbari tu până în sfârşit i-ai biruit;
Bucură-te, că ai biruit desăvârşit pe vrăjmaşi prin credinţă tare;
Bucură-te, că nădejdea şi dragostea în inima ta s-au făcut izvoare;
Bucură-te, că maica ta cu bucurie te-a întâmpinat;
Bucură-te, că şi pe ea taina creştinătăţii o ai învăţat;
Bucură-te, că idolii de aur şi de argint din casa ei i-ai zdrobit;
Bucură-te, că pe aceia, făcuţi bucăţi, săracilor i-ai împărţit;
Bucură-te, nebiruitule de nici o oaste pământească;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de ceata cea cerească;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Zis-ai maicii tale ca singură să întrebe pe idoli cine ţi-a ajutat în luptă şi nu era glas, nici auzire; drept aceea tu, Fericite, ţinând Crucea în mână, te-ai umplut de dumnezeiască râvnă şi ai început a zdrobi neînsufleţiţii idoli, la pământ aruncându-i şi cu picioarele călcându-i, lui Dumnezeu Celui Atotputernic aducându-I cântarea îngerească: Aliluia!

Icosul al 5-lea

O, Mare Mucenice Procopie, în vremea ce tu ai dăruit aurul şi argintul din idolii sfărâmaţi de tine săracilor care s-au veselit, născătoarea ta, lepădând dragostea cea de fiu, degrabă a alergat la Antiohia jeluindu-se tiranului Diocleţian; iar acela o mângâia zicându-i că te va întoarce la zei cu îmbunări sau cu îngroziri. Dar noi te fericim aşa:
Bucură-te, de mari şi strălucite biruinţe purtătorule;
Bucură-te, al dreptei şi bunei credinţe nevoitorule;
Bucură-te, că s-a lămurit ca aurul în foc nădejdea ta cea tare;
Bucură-te, că în ispite grele te-ai arătat vrednic de a ta de sus chemare;
Bucură-te, că ighemonul Iust din poruncă împărătească te-a căutat;
Bucură-te, că tu înaintea lui cu tărie şi cu vitejie neclintită ai stat;
Bucură-te, că hulele tiranului asupra lui Hristos nu le-ai suferit;
Bucură-te, că ticăloasa lui scrisoare rupând-o ai nimicit;
Bucură-te, că doar lui Hristos şi Bisericii Lui ai voit să slujeşti;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Zicând ighemonului Iust: „Eu sunt creştin, iar tu fă ceea ce ţi s-a poruncit; pentru că eu singur mă aduc jertfă lui Hristos, Dumnezeul meu”, i-ai aruncat în faţă brâul dregătoriei tale, şi primind chinurile cele cumplite şi curgând sângele tău şiroaie, ziceai păgânilor celor de faţă ce lăcrimau pentru tinereţile tale: „Nu plângeţi pentru mine, ci pentru pierzania sufletelor voastre, acelea fiind vrednice de plâns, căci se vor munci în iad fără de sfârşit”, iar nu cei ce vor cânta în veci lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Cutremur mare se făcu la miezul nopţii în cetate, căci Domnul Iisus venind cu îngerii săi să cerceteze pe robul său cel credincios, lumină mare a strălucit în temniţă şi uşile deschizându-se, legăturile tuturor celor de acolo s-au dezlegat, şi doi îngeri s-au arătat cu asemănare de tineri preafrumoşi. De unele ca acestea uimindu-ne, primeşte de la noi acum:
Bucură-te, că, ridicându-ţi ochii spre cer, întărire de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că şi prin tine preasfântul Său nume în lume s-a proslăvit;
Bucură-te, că, în temniţă fiind aruncat, Terentie temnicerul, umilindu-se, te-a îngrijit;
Bucură-te, că, în cetate cutremur făcându-se, Domnul Hristos cu îngerii Săi a venit la tine;
Bucură-te, că îngerilor cu smerită înţelepciune tu le-ai grăit;
Bucură-te, că, arătându-ţi-Se în slavă nespusă, Mântuitorul te-a tămăduit;
Bucură-te, că botezându-te de El te-ai născut de sus pentru veacul ce va să fie;
Bucură-te, că ţi-a zis cu dumnezeiescul Său glas: „De acum nu te vei mai numi Neania, ci Procopie”;
Bucură-te, că Domnul apoi S-a urcat la cer, iar inima ţi s-a umplut de negrăită dulceaţă cerească;
Bucură-te, şi nu ne lăsa nici pe noi să ne abatem de la adevărata viaţă duhovnicească;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 7-lea

„Îmbărbătează-te şi te întăreşte, pentru că, împuternicindu-te, vei putea să aduci Tatălui Meu turma aleasă”, ai auzit de la Domnul Dumnezeul tău, şi bucurându-te şi înspăimântându-te, ai căzut la pământ şi te-ai închinat Lui, rugându-L să te întărească în pătimiri, ca să nu te temi de cumplitele chinuri. Iar Domnul ţi-a zis: „Nu te teme, că eu sunt cu tine!”; pentru care cu toată inima ta I-ai cântat: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Minunată arătare aducându-ţi aleasa, duhovniceasca urmă a rănirilor dinainte, căci ai nădăjduit spre Dânsul şi ţi-a ajutat şi ţi-a înflorit trupul tău. Pentru aceasta cu netăcute glasuri îţi cântăm:
Bucură-te, că temnicerul ighemonului dumnezeiască arătare i-a vestit;
Bucură-te, că acela ce te credea mort de mirare a amuţit;
Bucură-te, că, întrebat de ostaşi de eşti viu, dumnezeieştile minuni nu s-au ascuns;
Bucură-te, că: „Sunt viu şi sănătos, cu darul Dumnezeului meu”, ai răspuns;
Bucură-te, că ostaşul ighemonului toate acestea i-a spus;
Bucură-te, că acela la judecată de faţă iarăşi te-a adus;
Bucură-te, că privelişte îngerilor şi oamenilor te-ai făcut;
Bucură-te, că ai înviat prin har şi de sus te-ai născut;
Bucură-te, că ai înşelat pe vicleanul ighemon care socotea că zeii te-au vindecat;
Bucură-te, că mergând în capiştea idolească pe toţi idolii i-ai zdrobit şi i-ai sfărâmat;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 8-lea

„Dumnezeul creştinilor, ajută-ne nouă!”, a strigat cu spaimă poporul păgânesc văzând că, prin rugăciunea mucenicului, din porunca lui Dumnezeu, idolii cei sfărâmaţi s-au prefăcut în firea apei, făcându-se pârâu ce curgea din capişte pe uşi. Apoi nedumeritul ighemon porunci să te întindă iarăşi, unde venind la tine Nicostrat şi Antioh, tribunii a două cete de ostaşi, i-ai adăugat la oastea Împăratului ceresc prin botezarea lor de către Leontie episcopul, cu toţii împreună aducând lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 8-lea

A doua zi ighemonul venind la divan, ostaşii aceia stând înaintea lui cu mare glas preamăreau pe Hristos, mărturisindu-se creştini şi arătându-se gata spre chinuri şi moarte pentru El. Iar tiranul neputându-i îndupleca să se lepede de Domnul şi să se întoarcă iarăşi la zei, i-a osândit la tăierea de sabie înaintea ta, Mucenice, pentru care te lăudăm zicând:
Bucură-te, că prin rugăciunile şi sfaturile tale ostaşii au venit la credinţă;
Bucură-te, că prin Iubitorul de oameni Hristos a primit a lor frumoasă nevoinţă;
Bucură-te, că pentru Domnul Iisus ei şi-au pus sufletele lor;
Bucură-te, că s-au încununat prin primirea în mucenicescul sobor;
Bucură-te, că îmbunătăţitul Evlavie i-a îngropat cu aleasă cinstire;
Bucură-te, că douăsprezece femei de bun neam ţi s-au alăturat spre pătimire;
Bucură-te, că ele se rugau: „Primeşte-ne pe noi, Doamne, în cămara Ta cerească!”;
Bucură-te, că Teodosia, maica ta, pe Dumnezeu prin ele începu să-L cunoască;
Bucură-te, că Hristos le-a primit pe ele şi le-a încununat;
Bucură-te, că prin credinţă tare, pe satana l-au ruşinat;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 9-lea

„Domnul nostru, pe Care tu nu-L vezi, ca şi orbii care nu văd soarele, ne stă în faţă, aici, ajutându-ne!”, l-au mustrat pe înrăutăţitul ighemon sfintele femei fiind arse cu fier înroşit, iar Teodosia, maica sfântului, umplându-se de râvnă privind la pătimirea lor, a strigat cu glas mare: „Şi eu sunt roabă Celui răstignit – Hristos Dumnezeu”, voind să înveţe şi ea cântarea cerească: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Mare bucurie s-a făcut ţie, Sfinte Procopie, când ai văzut pe maica ta, împreună cu mărturisitoarele lui Hristos, în temniţă şi auzind de la dânsa că inima ei s-a zdrobit de umilinţă şi o rază a răsărit în mintea sa, cunoscând înşelăciunea deşerţilor zei şi crezând în Unul şi Adevăratul Dumnezeu, Cel mărturisit de tine şi de sfintele femei; pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, odrăslire aleasă din rădăcini binecuvântate;
Bucură-te, că pe mulţi ai povăţuit la adevăr şi dreptate;
Bucură-te, că ai lepădat idolatria păgânească cea pângărită;
Bucură-te, că ai venit la calea cea de Dumnezeu iubită;
Bucură-te, că ai înduioşat inimile cele împietrite;
Bucură-te, luminătorule al minţilor celor întunecate;
Bucură-te, că fericita Teodosia slujeşte în temniţă sfintelor femei;
Bucură-te, că de acolo ai pregătit, prin episcopul Leontie, şi botezul ei;
Bucură-te, că întunericul rătăcirii din multe suflete l-ai risipit;
Bucură-te, că acelea, prin tine, pe Iisus veşnicul Împărat L-au iubit;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 10-lea

Puse înainte la judecată de nedreptul ighemon, fericita Teodosia l-a mustrat pentru nebunia păgânătăţii lui şi, fiind dată la chinuri cumplite, sfintele femei se rugau la Dumnezeu s-o întărească, iar apoi auzind că toate au fost osândite la tăiere de sabie, s-au dus la moarte cu veselie şi cu bucurie, ca la un ospăţ de nuntă, într-o glăsuire cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Dumnezeiasca judecată îl ajunse pedepsindu-l pe ticălosul ighemon, care căzând în nişte friguri groaznice în aceeaşi noapte muri. Dar cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea, în toate zilele mulţi bărbaţi şi femei primind credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos prin învăţătura ta, Sfinte Procopie, şi prin minunile pe care le făceai tu; pentru aceasta veselindu-ne, îţi cântăm:
Bucură-te, că, biruit de sfintele femei, ighemonul pe tine rău s-a mâniat;
Bucură-te, că pentru încununarea lor pe cerescul Împărat L-ai lăudat;
Bucură-te, că tu atunci şi alte rele pătimiri ai primit;
Bucură-te, că şi în acelea ai rămas ca un stâlp neclintit;
Bucură-te, că şi de vrăjmaşul tău cel nevăzut Dumnezeu te-a scăpat;
Bucură-te, că pe mulţi din izvorul dreptei credinţe i-ai adăpat;
Bucură-te, că prin învăţătură şi minuni te-ai arătat adevărat lucrător;
Bucură-te, vindecătorule al bolnavilor, îndrăciţilor şi neputincioşilor;
Bucură-te, că necredincioşii prin tine vin la Dumnezeu;
Bucură-te, şi roagă-te să fim primiţi întru pocăinţă şi noi;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Alt ighemon, cu obiceiul mai cumplit decât cel dintâi, venind în Cezareea Palestinei şi aflând despre tine, Sfinte Procopie, te-a adus fără întârziere înaintea judecăţii sale, spre cercetare, în vreme ce inima ta cea neînfricată cânta neîncetat lui Dumnezeu, Celui în Treime închinat: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Hulele acelui rătăcit asupra lui Hristos Dumnezeu nesuferind, Preaînţelepte Mucenice, din cărţile elineşti multe învăţături şi pilde i-ai adus spre lămurirea dumnezeieştii iconomii şi pronii celei iubitoare de oameni; pentru care te binecuvântăm zicând:
Bucură-te, ritor al tainelor credinţei creştine preaales;
Bucură-te, că din dumnezeieştile Scripturi bogate roade ai cules;
Bucură-te, că şi din cărţi elineşti, ca albina înţeleaptă ai ştiut să aduni;
Bucură-te, biruitorule în cuget, grai şi faptă, vrednicule de cereşti cununi;
Bucură-te, că auzindu-te păgânii, cuvânt de răspuns nu au;
Bucură-te, că, după Iust, acum biruieşti şi pe Arhelau;
Bucură-te, că acela, voind să te ucidă, a pierit;
Bucură-te, că, Domnul binevoind, ai biruit;
Bucură-te, că iarăşi la temniţă şi la chinuri ai fost dat;
Bucură-te, viteaz nebiruit de diavol, frică şi păcat;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 12-lea

„Dreapta Domnului a făcut putere şi tot ea m-a înălţat”, grăia Mucenicul cu ochii trupeşti şi lăuntrici ridicaţi spre cer, având mâna întinsă pe cărbunii aprinşi, apoi spânzurat de mâini cu grele pietre legate de picioare, iar la sfârşit în cuptor aprins fiind aruncat, în mare uimire şi nedumerire se afla păgâneasca adunare, căci nu ştia puterea cântării celei sfinte: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Flacăra din cuptor ieşind şi arzând pe toţi păgânii ce erau împrejur, iar tu rămânând nevătămat, ighemonul a hotărât să ţi se taie capul cu sabia. Şi cerând timp de rugăciune, înălţându-ţi mâinile şi ochii spre cer, te-ai rugat pentru cetate, pentru popoare, pentru sărmani şi văduve, pentru biruinţa sfintei şi dreptei credinţe a Bisericii lui Hristos, să se înmulţească şi să strălucească până la sfârşitul veacului; pentru care cu dragoste cântăm:
Bucură-te, că ai fost bătut cu vine de bou şi împuns cu ţepuşe de fier înroşite;
Bucură-te, că se cutremură păgânii uimiţi de a ta putere şi virtute;
Bucură-te, că nu bagi în seamă mâna ce-ţi ardea pe jertfelnicul învăpăiat;
Bucură-te, că mintea-ţi tinzând spre Dumnezeu, intrarea cereştilor porţi ai aflat;
Bucură-te, că oasele-ţi întinse de greutatea pietrelor ieşeau din loc;
Bucură-te, că în cuptorul aprins nicicum nu te-ai vătămat de foc;
Bucură-te, că hotărârea de moarte prin sabie bucuros ai primit;
Bucură-te, că prin a ta viaţă şi moarte Dumnezeu a fost preaslăvit;
Bucură-te, rugător neîncetat pentru popoare, ortodoxie şi lume;
Bucură-te, că Dumnezeu a făcut pretutindeni slăvit al tău nume;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul al 13-lea

O, minunatule şi fericite Mucenice Procopie, primind nevrednica noastră laudă ca pe o gângurire pruncească, roagă pe Domnul slavei să ne întărească şi pe noi cu puterea Sa cea dintru înălţime, ca izbăvindu-se de cursele trupului, ale diavolului şi ale lumii, de chinurile cele fără de sfârşit să ne izbăvim, şi împreună cu tine să-I cântăm şi noi în Împărăţia Sa cea veşnică şi binecuvântată: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Chemarea ta, alesule între mucenici..., Condacul 1: Din cer, ca şi pe Pavel te-a vânat...,

Icosul 1

Chemarea ta, alesule între mucenici, nicicum nu a fost de la oameni, ci din cer Mântuitorul Hristos, cu dumnezeiescul şi preadulcele Său glas, ţi-a mărturisit zicând: „Eu sunt Iisus Cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu!”; drept care auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, că în sfânta cetate a Ierusalimului în copilărie ai crescut;
Bucură-te, că cinstitul tău părinte, Hristofor, prin mucenicie la Domnul a trecut;
Bucură-te, că maicii tale, Teodosia, cu ascultare şi blândeţe te-ai supus;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale şi dânsa, mai târziu, la cer muceniceşte s-a dus;
Bucură-te, că oastea vremelnică, pentru cea a Împăratului ceresc, ai defăimat;
Bucură-te, că de Acela te-ai învrednicit a fi chemat ales şi binecuvântat;
Bucură-te, că de cuvintele nebunului tiran Diocleţian nu te-ai amăgit;
Bucură-te, că Adevărul Hristos ţi-a descoperit taina credinţei şi te-a primit;
Bucură-te, că bogăţia, cinstea şi slava pământească gunoaie le socoteai;
Bucură-te, că la frumuseţile raiului şi la cununa nestricăcioasă gândeai;
Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

Condacul 1 

Din cer, ca şi pe Pavel te-a vânat Hristos Domnul, Sfinte Mare Mucenice Procopie, arătându-ţi-se chipul Crucii strălucind în văzduh mai mult decât soarele, şi Însuşi Stăpânul tuturor cu tine a vorbit, cutremur pământului făcându-se şi strălucire de multe fulgere şi tunete înfricoşătoare; pentru aceasta acum noi toţi cu bucurie strigăm ţie: Bucură-te, Procopie, slăvite şi mare mucenice al lui Hristos!

şi această

Rugăciune către Sfântul şi Marele Mucenic Procopie

O, fericite şi mult plăcutule al lui Dumnezeu, Sfinte Mare Mucenice Procopie! Ce graiuri vom îndrăzni noi, nevrednicii, a-ţi aduce ţie, câtă vreme nici una din lucrările slăbănogitei noastre vieţi duhovniceşti nu ne arată a fi următori ai adâncii tale smerenii, ai marii tale râvne, ai răbdării neclintite şi ai dragostei aprinse pentru Dumnezeu şi poporul Lui cel binecredincios, ce ai avut până în sfârşit? Tu, de Însuşi Mântuitorul Hristos, asemenea vasului alegerii, Pavel, şi marelui împărat Constantin, părintele creştinilor, la calea credinţei fiind chemat, suişuri în inima ta ai pus, dar peste dar şi foc peste foc ai câştigat, mereu sporindu-ţi faptele cele bune spre lauda preaslăvitului Său nume. Noi nepreţuitele daruri ce am primit prin Taina Sfântului Botez nicicum nu le-am păzit şi nici lepădarea de satana şi de toate lucrurile lui precum atunci ne-am făgăduit. Taina Sfintei Cruci descoperindu-ţi-se prin dumnezeiescul glas, tu din putere în putere ai mers ca un adevărat închinător şi cinstitor al ei, iar noi, nehotărându-ne la adevărata lepădare de sine, nu o putem lua pentru a ne face vrednici următori ai Stăpânului tuturor, ci până acum în nedumerire şi nelucrare petrecem. Cu adevărat, întru nimic nu am urmat noi, ticăloşii, uimitoarelor tale pătimiri pentru dragostea Mirelui ceresc, Celui ce cu iubire veşnică iubindu-ne până în sfârşit, pentru toţi şi pentru fiecare dintre noi pătimind, toată rânduiala părintească cu desăvârşire a plinit; ci cu reaua pătimire defăimând, iată, până acum, în patimi şi pofte dobitoceşti întreaga noastră viaţă ne-am cheltuit. Nu ne lăsa pe noi mai mult să ne afundăm, ci întinzându-ne mâna cea nebiruită a sfintelor şi pururea primitelor tale rugăciuni, ajută-ne pe noi să putem porni cu însufleţire nouă pe calea luptelor ce ne stau înainte pentru împlinirea dumnezeieştilor porunci, prin păzirea învăţăturilor mântuitoare ale Sfintei Biserici celei dreptslăvitoare.
Ajută-ne, Sfinte Procopie, căci suntem slabi şi ticăloşi, şi nu ne lăsa să fim biruiţi de noul păgânism şi de multele sale viclenii idolatre, căci şi noi făgăduim că de acum ne vom strădui mai mult să punem începutul cel bun, prin sfintele tale mijlociri, astfel ca în veacul cel viitor faţă către faţă să-ţi mulţumim şi împreună cu tine să cântăm Preasfintei şi Celei de o fiinţă şi nedespărţitei Treimi, în nesfârşiţii veci. Amin!

Şi se face otpustul.

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Procopie

Troparul Sfântului Mare Mucenic Procopie, glasul al 8-lea:

Nu de la oameni, ci de la Dumnezeu primind chemare, sfinte, ai lăsat credinţa părintească cea rea şi slujbele cele orânduite; şi râvnind după Hristos, ca un al doilea Pavel, ai suferit multe osteneli şi răni. Şi primind acum cununa cea făgăduită, Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii puterea lui Amalec, în pustie, a biruit.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce eşti luminat cu bogatele raze ale Duhului, mântuieşte de negura patimilor şi de primejdii pe cei ce cinstesc această sfântă şi purtătoare de lumină prăznuire a ta, Sfinte Mucenice Procopie.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Chemarea ta, Sfinte Procopie, nu a fost de la oameni, ci de la cer te-a vânat Hristos, precum odinioară pe Pavel, făcându-te cu adevărat mărturisitor al patimilor Lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În locul ostăşiei celei vremelnice ai luat în schimb ostăşia cea veşnică; şi în locul împăratului celui muritor, ai ales a sluji pe Cel Nemuritor, Care ţi-a dat Împărăţia cea nestricăcioasă, Preafericite Procopie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai pe Cel din fire Ziditor, Care cu adevărat ne-a îndumnezeit cu unirea Sa cea mai presus de minte, Născătoare de Dumnezeu, Prealăudată. Pe Acela roagă-L neîncetat să lumineze pe cei ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu în înţelepciune...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În mijlocul Crucii preaslăvit ţi S-a arătat ţie Hristos, învăţându-te de faţă pogorârea Sa cea către noi şi pe tine te-a chemat la pătimire.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Locaş şi stâlp ridicându-te pe tine dumnezeiescului Duh şi fiind plin de râvnă dumnezeiască, ai sfărâmat capiştile demonilor şi idolii cei fără de suflet, Sfinte Mucenice Procopie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiindu-ţi făcut trupul şuviţe, ai lepădat hainele cele de piele şi te-ai îmbrăcat cu podoaba nestricăciunii; şi aşa ai golit de putere pe vicleanul diavol, Mucenice Procopie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izbăveşte-mă de toată potrivnica năvălire a şarpelui, Maică Fecioară Curată şi luminează inima mea, care cu credinţă te măreşte pe tine, Ceea ce eşti fără de prihană.

Irmosul:

Nu în înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru Tine Înţelepciunea Tatălui Cea Ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine grăind: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin dumnezeieştile înălţări către Stăpânul, ai surpat pe tiranul cel trufaş, care se înălţa cu puterea necredinţei, grăind: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-ţi-S-a ţie Izbăvitorul, când erai închis în temniţă, Sfinte Procopie, umplându-te de îndrăznire, dându-ţi şi numire pe potriva dobândirii tale plină de daruri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce erau acoperiţi cu negura necredinţei, văzându-ţi chipul tău luminat cu Darul cel dumnezeiesc, au luat lumina credinţei prin insuflarea cea dumnezeiască.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu rugăciunea ta cea neadormită, pe mine cel îngreuiat de somnul lenevirii, deşteaptă-mă către zorile pocăinţei şi mă izbăveşte, Stăpână, Ceea ce Singură ai născut pe Mântuitorul.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Necredincioşii nu vor vedea slava Ta, Hristoase; dar noi pe Tine, Unul-Născut, strălucirea slavei dumnezeirii Tatălui, de noapte mânecând, Te lăudăm, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lumina cuvintelor tale, Sfinte Mucenice Procopie, prin sângele muceniciei au adus oaste plecată lui Hristos Dumnezeu; şi aceia au moştenit împărăţia cea nemişcată împreună cu tine.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Femeile cele din Singlit, lepădându-se de neam şi de cinstea cea cu mândrie şi alegând a muri pentru Tine, Cuvinte Nemuritorule, s-au arătat părtaşe Singlitului celui de sus.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Femeile cele mărite, care au dorit de împărăţia Ta, Mult Milostive, fiind aprinse la suflet cu focul cel dumnezeiesc, au defăimat trupul şi schingiuirea cea fără de milă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislind pe Emanuel, Dumnezeu cu trup L-ai născut, spre înnoirea oamenilor, Preasfântă fără de prihană. Pe Acela roagă-L pururea să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din limba ta cea curgătoare de miere, curgeau învăţături picurătoare de miere şi cu adevărat izbăveau de amărăciunea nedumnezeirii pe cei ce cu bună credinţă alergau către tine, Mucenice Procopie.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Câştigând tu, mucenice, drept maică dreapta credinţă, ai întors de la păgânătate pe cinstită maica ta cea după trup şi ai adus-o la Tatăl Cel Ceresc, prin chinuire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tiranul, zgâriindu-ţi faţa ta cu fierul, mucenice, n-a putut mişca tăria cugetului tău, căci era întărită cu dragostea Celui Ce a răbdat patimile cu trupul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfântă Fecioară, în chip de negrăit ai născut pe Sfântul sfinţilor, Care pururea sfinţeşte pe cei credincioşi şi cetele mucenicilor le împreunează cu îngerii.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

 

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Căutând cele de sus...

Cu râvnă dumnezeiască spre Hristos fiind aprins şi cu cinstita Cruce păzit, întărâtarea vrăjmaşilor şi îndrăznelile ai surpat, Sfinte Mucenice Procopie. Şi cinstita Biserică ai înălţat-o, întru credinţă sporind şi luminându-ne pe noi.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

În cuptorul persan tinerii lui Avraam, cu dorirea dreptei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au cântat: Binecuvântat eşti, în Biserica slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiindu-ţi zdruncinaţi, grumajii cu greutatea plumbului, mucenice, nu simţeai, căci ai dorit să porţi pe grumajii tăi jugul cel uşor al Celui Ce S-a împreunat cu noi, din milostivire.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind de sus darul tămăduirilor, goneşti bolile şi depărtezi de la oameni duhurile cele viclene, mucenice, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul meu şi Domnul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Primind bătăile cele ca nişte ploi ale vrăjmaşilor, fericite şi tare fiind ars cu focul, ai ars păgânătatea, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul meu şi Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din Doamnă Nestricată mai presus de fire Se naşte Cuvântul, Cel Ce toate le zideşte cu cuvântul, vrând să mântuiască din necuvântare pe cei ce preaslăvesc pogorârea Lui cea de bunăvoie.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind ars cumplit cu făclii şi împuns cu frigări şi la rănile cele vechi primind din nou zgârieturi şi tare durându-te mucenice, cântai: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dreapta ta, fericite, ai pălmuit întunecoşii obraji ai demonilor. Şi ai arătat judecătorului celui fără de lege ca să ardă aceasta în jeratic, stându-i împotrivă, mărite şi cântând: Toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Având temelie nesfărâmată pe Piatra Hristos, preafericite, te bucurai, Mărite Procopie, fiind împovărat cumplit cu pietre, care te uşurau pe tine către bucuria cea fără de greutate, cântând: Toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată, toate neamurile te fericesc pe tine, Fecioară, precum ai proorocit. Că ai născut pe Fericitul Dumnezeu, Care face fericiţi pe cei ce urmează poruncilor Lui cu credinţă şi cântă: Toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Irmosul:

Să lăudăm să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra cea Netăiată...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vitejeşte câştigând sfârşitul cel dorit de tine, ţi-ai plecat lui Dumnezeu grumajii; şi fiind lovit cu sabia, te-ai suit pe sângele tău ca pe o căruţă şi ai alergat în sus către Dânsul, Sfinte Mucenice Procopie.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dumnezeiasca putere cea Atotputernică a Duhului izvorăşti râuri de tămăduiri şi opreşti văpăile patimilor şi taberele cele demonice le îneci, vrednicule de minune.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe cei ce săvârşesc cu bucurie sfântă pomenirea ta, izbăveşte-i de toată îngrozirea, de toată boala, de toată primejdia, Sfinte Procopie, cu sfintele tale rugăciuni cele către Domnul şi Ziditorul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ziditorul soarelui şi al stelelor şi a toată zidirea lumină ne-a răsărit nouă, Fecioară, din pântecele tău cel purtător de Lumină. Pe Acela roagă-L neîncetat să lumineze pe cei ce te laudă pe tine.

Irmosul:

Hristos, Piatra cea Netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel Netăiat, Fecioară, s-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Precum mai înainte a chemat Hristos din cer pe Pavel, aşa te-a chemat şi pe tine către credinţă, Sfinte Procopie Înţelepte, ştiind mai dinainte frumuseţea cea dumnezeiască a inimii tale. Pentru aceea, vitejeşte te-ai nevoit, propovăduind patimile şi venirea lui Hristos către oameni, preafericite.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Nădejdea creştinilor, Preasfântă Fecioară, roagă-te neîncetat lui Dumnezeu, Celui pe Care L-ai născut mai presus de înţelegere şi de cuvânt, împreună cu Puterile cele de sus, ca să ne dea iertare de păcate şi îndreptare vieţii, nouă tuturor, celor ce cu credinţă şi cu dragoste te mărim pururea.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Mieluşeaua cea Neîntinată, văzându-şi Mielul şi Păstorul mort, Spânzurat pe Cruce, tânguindu-se, zicea, văitându-se ca o maică: Cum voi suferi smerenia Ta cea mai presus de cuvânt, Fiul meu şi patimile cele de bunăvoie, Preabunule Dumnezeu?

Sf. Antonie cel Mare: Învăţături despre viaţa morală a oamenilor

 

În articolul de faţă voi publica o culegere de citate din Filocalie, ale Sfîntului Antonie cel Mare (251-356), cu nădejdea că cititorul va găsi răspuns la unele din întrebări care-l frămîntă.

“Învăţături despre viaţa morală a oamenilor şi despre buna purtare” (în 170 de capete):
1. Oamenii se socotesc raţionali, însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia care au suflet raţional: pot să deosebească ce este binele şi ce este răul; se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului. Iar acestea le săvîrşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească oameni raţionali.

2. Omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor şi să-L placă. Şi numai la aceasta îşi deprinde sufletul său; cum să-I placă lui Dumnezeu, mulţumindu-I pentru aşa de mare purtare de grijă, şi pentru cîrmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viaţă. Pentru că e nepotrivit să mulţumim pentru sănătatea trupului doctorilor, care ne dau leacuri amare şi neplăcute, iar lui Dumnezeu să nu-I mulţumim pentru cele ce ni se par nouă grele, şi să nu cunoastem că toate se întîmplă cum trebuie, spre folosul nostru şi după purtarea Lui de grijă. Căci în cunoştinţa şi în credinţa cea către Dumnezeu stă mîntuirea şi desăvîrşirea sufletului.

3.  Am primit de la Dumnezeu puteri virtuoase şi foarte mari: înfrînarea, suferirea răului, neprihănirea, stăruinţa, răbdarea şi cele asemenea, care ne ajută să ne împotrivim şi să luptăm împotriva celor rele. Avînd la îndemînă puterile acestea şi punîndu-le la lucru, socotim că nimic nu ni se mai întîmplă neplăcut, dureros sau nesuferit. Credem atunci să toate-s omeneşti şi se biruiesc de virtuţile. Nu se gîndesc la aceasta însă, cei neînţelegători. De aceeea, ei nici nu pricep că toate se fac spre binele şi precum se cuvine, spre folosul nostru, ca să strălucească virtuţile noastre şi să ne încununăm de la Dumnezeu.

4. Cînd vei socoti cîştigarea banilor şi multul lor folos ca pe o amăgire vremelnică, vei cunoaste că petrecerea cea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu e altceva decît bogăţia. Gîndindu-te la aceasta cu încredinţare şi cu ţinere de minte, nu vei suspina, nu vei plînge, nu vei învinui pe nimeni şi pentru toate vei mulţumi lui Dumnezeu. Nu te vei clăti văzînd pe cei mai răi ca tine rezemîndu-se pe bani şi pe socoteli, căci foarte rea patimă a sufletului este pofta, părerea şi neştiinţa.

5. Omul cu judecată luînd aminte la sine, cumpăneşte cele ce i se cuvin şi-i sunt spre folos. Acela cugetă care lucruri sunt folositoare pentru firea sufletului său şi care nu. Aşa se fereşte el de cele nepotrivite, care i-ar vătăma sufletul şi l-ar despărţi de nemurire.

6. Cu cît cineva are viaţa mai măsurată cu atît e mai fericit. Căci nu se grijeşte de multe: de slujitori, de lucrători, de pămînturi şi de avuţia dobitoacelor. Căci ţintuindu-ne de acestea ne vom îneca în greutăţile legate de ele şi vom învinui pe Dumnezeu. Iată cum din pofta noastră cea de voie se adapă moartea şi cum rătăcim în întunericul unei vieţi cu păcate, necunoscîndu-ne pe noi înşine.

“7. Să nu zică cineva că este cu neputinţă omului să ajungă la viaţa cea virtuoasă, ci numai că aceasta nu este uşor, cu toate că nici cei ce au dobîndit-o nu sunt pe deplin lămuriţi asupra acestui lucru.  De viaţa virtuoasă se împărtăşesc toţi oamenii cuvioşi, precum şi cei cu minte iubitoare de Dumnezeu. Căci mintea cea de rînd este lumească şi schimbăcioasă, răsărind şi gînduri bune şi rele, ba şi firea şi-o schimbă aplecîndu-se spre cele trupeşti. Mintea cea iubitoare de Dumnezeu însă, pedepseşte păcatul care se naşte în oameni cu voia lor în urma trîndăviei.

8. Cei proşti şi neiscusiţi iau în rîs cuvintele şi nu vor să le asculte. Doar acestea mustră nepriceperea lor şi vor ca toţi să fie întru toate asemenea lor. La fel, şi cei desfrînaţi: se silesc să arate pe ceilalţi toţi mai răi decît dînşii, socotind să vîneze pe seama lor nevinovăţia, din pricina mulţimii relelor. Dacă într-un suflet slab se află păcatele acestea: desfrînarea, mîndria, lăcomia nesăturată, mînia, neastîmpărarea limbii, furia, uciderea, tînguirea, pizma, pofta, răpirea, durerea, minciuna, plăcerea, lenea, întristarea, frica, boala, ura, învinuirea, neputinţa, rătăcirea, neştiinţa, înşelarea şi uitarea de Dumnezeu, sufletul acela se întinează şi se pierde. Căci prin acestea şi prin cele asemenea acestora se osîndeşte sărmanul suflet care s-a despărţit pe sine de Dumnezeu.

9. Cei ce vor să se deprindă în viaţa cea virtuoasă, cuvioasă şi preamărită, nu trebuie judecaţi după obiceiurile sau după petrecerea cea mincinoasă de pînă acum, ci asemenea pictorilor şi sculptorilor îşi vor dovedi din faptele însăşi petrecerea cea aleasă şi plăcută lui Dumnezeu. Nu fug ei de toate plăcerile păcătoase ca de nişte curse.

10. Cel bogat şi de neam ales, dar fără îndrumarea duhovnicească şi fără curăţia vieţii, nefericit este în ochii care cugetă drept, precum fericit este săracul şi robul după soartă, dar împodobit cu învăţătură şi virtute. Căci după cum străinii rătăcesc drumurile aşa şi cei ce nu grijesc de viaţa cea virtuoasă, se rătăcesc şi se pierd, amăgindu-se de poftă.

11. Cel ce poate îmblînzi pe cei neînvăţaţi ca să iubească învăţătura şi îndreptarea, făcător de om trebuie să se numească. Asemenea şi aceia care îndreaptă pe cei desfrînaţi către petrecerea cea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu, ca unii ce schimbă alcătuirea oamenilor. Căci blîndeţea şi înfrînarea este fericire şi nădejde pură pentru sufletele oamenilor.

12. Se cuvine ca oamenii să se nevoiască să-şi îndrepte viaţa şi obiceiurile după Adevăr şi cuviinţă. Căci împlinind ei acest lucru, cunosc uşor cele dumnezeieşti. Cine cinsteşte pe Dumnezeu din toată inima şi credinţa pe acela şi Dumnezeu îl ajută ca să îşi stăpînească mînia şi pofta. Căci pricina tuturor relelor este pofta şi mînia.

Doamne, ajută-i să ajungă în rai pe toţi care mi-au călcat pragul şi m-au ajutat!

Cuviosul Părinte Proclu: „Măicuţa Domnului să vă ducă-n în Rai cu tot cu mine!”

Cuviosul Părinte Proclu – filă vie de Pateric. Cateva însemnări din sfaturile duhovnicești ale Părintelui Proclu.

De curând, din 27 ianuarie, am mai rămas orfani de încă un părinte duhovnicesc, rugător a toată lumea. La vârsta de 88 de ani, răpus de slăbiciunea trupului, Părintele Proclu Nicău, pustnicul din Munții Neamțului, s-a mutat la Părintele Luminilor, în împărăția cea cerească, după care a râvnit cu dor arzător până în ultima clipă a vieții sale. De sfaturile și mângâierea Părintelui vor duce mulți lipsă, din cei ce au avut binecuvântarea de a avea parte de sprijinul său duhovnicesc. Chiar dacă simplu și smerit, căutând toată viața să placă lui Dumnezeu, iar nu oamenilor, fugind de slava și zarva lumii, și zilnic smerindu-se și ponegrindu-se pe sine însuși, Părintele Proclu nu a încetat să fie căutat de mulțime de oameni, care simțeau legătura duhovnicească a harului ce sălășluia în acest smerit monah.

Afierosindu-se Domnului încă de la vârsta de 12 ani, Părintele Proclu intră în mănăstirea Sihăstria, unde îi va avea ca povățuitori duhovnicești pe Părinții Paisie și Cleopa, pe care adesea îi amintea în aproape toate sfaturile și pildele sale. Din anul 1949 face parte din vestita obște de la mănăstirea Slatina, renumită prin rânduiala și acrivia monahală, unde îl are drept prieten și sfătuitor de taină pe Părintele Arsenie Papacioc. Odată cu decretul din 1959 însă, când monahii sunt alungați din mănăstirile lor de către conducătorii atei, Părintele Proclu primește binecuvântare de la Părintele Cleopa pentru a se retrage în viața de sihăstrie, trăind în viață de asceză și nevoințe pustnicești. Aflând de darurile sale duhovnicești, cu care l-a răsplătit bunul Dumnezeu, mulți oameni au început să-i calce pragul smeritei sale chilii, simțind ajutor și răspuns în problemele lor sufletești și trupești.

În ultima parte a vieții sale, împovărat de crucea bolii, a petrecut împreună cu sora sa de trup, Maica Filofteea, care l-a îngrijit cu multă dragoste, chiar dacă nici pe dânsa nu o mai ajutau puterile trupești. Nici așa însă Părintele nu a închis ușa dragostei pentru pelerinii ce îl căutau neîncetat și s-a străduit, pe cât i-a fost în putință, până la cea din urmă suflare, să mângâie cu sfatul, să binecuvinteze cu rugăciunea, să potolească întristarea celor ce apelau la al său ajutor. Prin purtarea de grijă a unor ucenici fideli și prin bunăvoința maicii starețe de la mănăstirea Paltin Petru Vodă, Părintele, îngrijorat și de starea precară de sănătate a surorii sale, primește să fie ajutat și îngrijit de măicuțele de la mănăstirea Paltin. Una din maicile, care au avut bucuria să fie primită în ucenicia Părintelui Proclu, ne relatează cu multă sensibilitatea duhovnicească câteva momente patericale trăite alături de Părintele smerit și rugător de la poalele munților Neamț.

(Nota Redacției)    

Lângă Părintele Proclu

Anul trecut am avut bucuria de a primi de la maica stareță, binecuvântarea să am grijă de părintele Proclu și de sora lui, maica Filofteia. Primele cuvinte cu care părintele m-a întâmpinat când am ajuns acolo, au fost: „Măicuţa Domnului să te ducă în Rai cu tot cu mine. Este nevoie de rugăciune”. Văzând că sunt la început de drum în viața de mănăstire, părintele Proclu m-a încurajat foarte mult din prima zi, m-a sfătuit să-i văd pe toţi mai buni decât mine, să nu judec pe nimeni, să-mi fac cruce mereu şi să am puterea de a ierta, căci numai așa Hristos mă va bucura. Mereu îmi spunea să fiu voioasă, să nu mă arăt niciodată tristă faţă de aproapele ca să nu-l mâhnesc și să-mi fac ascultarea cu dragoste pentru că voi avea numai de câștigat.

Stând lângă părintele Proclu, am început să văd viața de mănăstire într-o lumină nouă, plină de nădejde, am prins mai mult curaj în luptele cu ispitele, am văzut și am auzit lucruri minunate care îmi sunt acum de un real folos duhovnicesc.

O dată l-am întrebat ce să fac atunci când se întâmplă să trec printr-o ispită sau o problemă care pare fără ieșire și părintele m-a sfătuit să nu dau vina pe nimeni și să spun: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”. Apoi mi-a explicat că fără paza gândurilor și îngrădirea minții cu rugăciunea, este cu neputință să biruiesc ispitele: „Să nu te descurajezi să lupți şi să spui Doamne Iisuse cât mai des, pentru că atunci când eşti în ispită vin multe gânduri şi te tulbură. Să nu stai de vorbă cu gândurile pentru că gândurile sunt draci. Şi atunci când crezi că au plecat, să nu stai fără rugăciune, să te rogi pentru că vin altele mai mari”.

Atunci când eram tulburată îmi spunea: „Să nu te tulburi pentru nimica toată! Ai ocazia să câștigi. Aceste ispite pe care le ai sunt nimica toată, sunt niște fleacuri, niște jucării. Nu le lua în seamă! Acum eşti în practică, trebuie să te smerești, trebuie să te lași călcată în picioare și să nu cârtești în ascultare. Cea mai mare nevoință în mănăstire este să răbdăm când ne năpăstuiește cineva”. „Chiar dacă nu vrei să te rogi, trebuie să încerci să-ţi dai toată silința, pentru că este nevoie de multă rugăciune. Să te rogi şi pentru neamul tău, pentru cei adormiți că Duhul Sfânt îi ajută. Să ai grijă cât trăiești să te rogi pentru ei. Să ai răbdare, să-ţi pui nădejdea în Dumnezeu, să te bucuri când ești ocărâtă. Eu am bucurii când sunt ocărât, când sunt defăimat de oameni. Mulți oameni vin pe aici şi unii spun lucruri chiar nepotrivite”.

Altădată l-am întrebat: „Părinte, cum să mă rog atunci când mă mâhnesc sau atunci când mă mânii?” și răspunsul a fost: „Să te rogi și să spui slavă lui Dumnezeu pentru toate, să spui Doamne Iisuse cât mai des şi să te rogi la Maica Domnului, să spui mereu: «Maica Domnului nu mă lăsa». Şi cât poți să te smerești”.

De la părintele Proclu am învățat cum să mă strecor printre ispite fără tulburare astfel încât să nu-l rănesc pe aproapele: „Să nu te contrazici cu nimeni, să nu ai nimic cu nimeni. Când ai ispite să rabzi, să spui: pentru păcatele mele și slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie! Tot timpul să te consideri mai mic decât ceilalți. Dacă privești de sus cazi în mândrie, să privești de jos faţă de aproapele. Să nu te consideri mai bună decât ceilalți că ai căzut, să te vezi cea mai păcătoasă, iar pe ceilalți să-i vezi mai buni. Dacă în mănăstire nu cârtești şi nu vorbești de rău scapi de tulburări. Şi cu cât te mărturisești la duhovnic, scapi de duhurile rele. În mănăstire trebuie să-ţi tai voia, să nu te contrazici cu nimeni şi să nu te superi. Duhul Sfânt se lasă simțit în inima omului în măsura în care te apropii de Dumnezeu şi faci voia Lui”.

Într-o zi am îndrăznit să-l întreb cum se simte în căsuța sărăcăcioasă în care stă și mi-a spus că aici se simte ca în mănăstire, că are multe bucurii şi că este foarte mulțumit.

Credincioșii veneau zilnic la părintele chiar şi în zilele în care ploua afară şi era vreme mohorâtă. Adeseori spunea: „Sunt dator să mă rog pentru toţi şi nu pot să fiu nepăsător. Eu sunt în urmă şi trebuie să mă fac mai prost decât sunt, şi aşa cum sunt, sunt dator să mă rog pentru toţi. Dacă nu mă plimb, mă plimbă alții”.

Am mai observat că părintele avea mare evlavie la Maica Domnului. Mai mereu spunea rugăciuni la Maica Domnului şi îi sfătuia pe oameni să ceară mijlocirile ei și să strige neîncetat: „Maica Domnului, nu ne lăsa! Maica Domnului, ajută-ne!”. Obișnuia ca fiecărui credincios să îi facă semnul Sfintei Cruci pe cap şi să îi spună: „Măicuţa Domnului să te ducă în Rai cu tot cu mine!”.

Cât am stat lângă Părintele am văzut că toţi cei care i-au călcat pragul, au plecat bucuroși şi mulțumiți. Au fost persoane care au venit de mai multe ori din toate colțurile țării. Avea o dragoste aparte pentru om. Le spunea rugăciuni credincioșilor după dorința fiecăruia și nu lăsa pe nimeni să plece nemângâiat. Le spunea: „Eu aşa mă rog pentru voi: «Doamne, ajută-i să ajungă în rai pe toţi care mi-au călcat pragul şi m-au ajutat»”. Părintele avea un chip curat, privirea senină şi ochii înlăcrimați în care puteai citi suferința pe care o avea pentru aproapele.

Altădată am adus vorba despre rugăciune și l-am rugat să mă învețe tainele rugăciunii inimii. Părintele mi-a atras atenția că pentru rugăciunea Doamne Iisuse trebuie multă smerenie și m-a îndemnat să o rostesc cât de des pot: „Când te rogi apar fel şi fel de probleme, vin persoane care te deranjează, care sunt trimise de vrăjmaș ca să te întrerupă, dar tu să nu te oprești şi să nu te tulburi. Să te rogi cu lacrimi la rugăciune! Să dormi şi să mănânci cu măsură! Dacă mănânci, dormi mult. Să te rogi la Dumnezeu tot timpul. Şi când te întorci pe partea cealaltă în timpul somnului, să spui Doamne Iisuse, să adormi din Doamne Iisuse şi să te trezești cu Doamne Iisuse. Pentru că dacă adormi aşa, aşa vine şi dorul de Dumnezeu”. Și pentru că părintele purta nestinsă în inima lui flacăra acestui dor de cer, îmi zicea mai tot timpul: „Să ai dorul de Dumnezeu. Călugărul este dator să aibă dorul de Dumnezeu. Eu când o să mor o să fiu călugăr”…

Despre dorul de Dumnezeu

„Pe măsură ce caută cineva să biruiască patimile trupești, Duhul Sfânt îi aprinde inima de dorul de Dumnezeu”.

„Să adormi plângând cu gândul la Dumnezeu și să te scoli plângând”.

Despre iertare și iubirea de aproapele

„Să ierți și să iubești pe toată lumea și să te rogi pentru toți!”.

„Dacă ai milă de aproapele şi Domnul te va milui”.

„În măsura în care iertăm aproapelui, în acea măsură ne iartă și Dumnezeu”.

„Să folosim mila pentru aproapele și asprimea pentru noi”.

„Ai grijă să nu ai nimic cu nimeni și roagă-te pentru toți”.

„Iertarea aproapelui pe care nu-l suporți aduce pace și bucurii duhovnicești”.

„Dacă eu vreau să mă nevoiesc și nu iert pe aproapele, nimic n-am făcut”.

„Dacă vrei să te răzbuni pe cineva, să te răzbuni cu lacrimi”.

„Nu te grăbi să judeci, nu purta grija altuia ce face, poartă de grija ta”.

„În viață, cea mai importantă clipă este clipa în care ai învățat să ierți”.

„Este mai mare dragostea decât rugăciunea. Dacă am dragoste, crește rugăciunea”.

(Material realizat în Revista Atitudini Nr. 48, http://www.atitudini.com/ )