Intr-o zi, m-am hotarat sa las agitatia orasului in urma si sa-mi amintesc cat de bine este sa strabati poteci, paduri, sa faci drumetii, alpinism, asa ca mi-am luat rucsacul in spate, gandurile intr-o rasuflare si mi-am spus: vreau sa cunosc, vreau sa vad, vreau sa simt muntele! Cred ca a fost dragoste la prima vedere, la prima atingere, pentru ca al muntelui am ramas, desi, uneori, mi se face dor si de o balaceala, in apa sarata a marii, de pescarusi si de sunetul valurilor. Pe cararile muntilor, oamenii se cunosc, parca, de o vesnicie. Este de ajuns sa zambesti si sa saluti, vorba curge, apoi, de la sine, focul se incinge repede, la fel si prieteniile. Muntele te ajuta sa fii liber si sa ai incredere in tine! Te ajuta sa inveti sa zambesti, sa uiti de griji, sa stii sa asculti, te urca, pana langa Dumnezeu, sa tragi o gura de aer curat si iti arata, jos, toate minunatiile!
Vara, ai padure verde, pasari, focuri de tabara, greieri, trasee, iar iarna ai zapada din belsug si poti sa incerci orice iti trece prin minte: schi, sanius, batai cu bulgari, ingerasi in zapada. Si, incepand cu aceasta dragoste, m-am hotarat sa o dau mai departe si altora, sa ii ajut sa gaseasca la munte locurile la care au visat, traseele pe care si le-ar fi dorit, pensiunile unde, seara, se sta la taifas, se face un gratar, stropit cu veselie, si se bea vin fiert, hotelurile, unde confortul inseamna mult mai mult decat o camera, o baie, un televizor, un pat si asternuturi, ca la mama acasa.
As putea sa vorbesc despre turism atat de mult, incat nu ar mai ramane nimic de spus, dar pentru acest lucru se gasesc destule site-uri. Am sa incerc sa vorbesc despre turism altfel. Am sa incerc sa descriu turismul ca pe o legatura intre ceva anume din noi si un anumit loc: o amintire si un foc de tabara, un zambet si o plimbare cu telecabina, rasaritul soarelui si schiatul pe o partie, cu zapada alba si proaspata, un zanganit de sabie si o batalie din trecut, un vis despre printi/printese si un castel rupt din basm.
Am sa incerc sa pictez Valea Prahovei in cuvinte - o adevarata provocare -, iar dumneavoastra va las la indemana imaginatia prin care sa dati viata tabloului! Despre Valea Prahovei s-a spus: Aici, se aseza Dumnezeu, pe un munte cu fruntea, intre palme, si tacu! Noaptea aceea se spune ca a fost cea mai lunga! A doua zi, in locul unde EL a sezut, a crescut o floare rara si s-au nascut minuni! Judetul Prahova este situat pe pantele sudice ale Carpatilor, nu departe de curbura, avand o suprafata de 4.694 kmp si peste 873.000 de locuitori (o densitate de 184,9 locuitori/kmp, fiind al doilea, dupa Bucuresti, din acest punct de vedere). Locuitorii judetului sunt grupati in 100 de localitati: 2 municipii, 12 orase si 86 de comune.
Resedinta administrativa a judetului este Ploiesti, cu aproximativ 300.000 de locuitori, situat la 60 km nord departare de Bucuresti si 40 km distanta de Aeroportul Otopeni. Prima mentiune documentara a localitatii dateaza din anul 1503; actul de nastere al orasului este considerat, insa, documentul emis de Mihai Viteazul in 1597, prin care Ploiestiul era declarat targ domnesc, devenind, totodata, un centru militar. Municipiul Ploiesti s-a dezvoltat datorita pozitiei sale geografice si, in special, datorita petrolului sau. Este vorba de unul dintre cele mai importante centre de extractie si tehnologie petrochimica din lume. Amanunte despre toate acestea se pot afla la Muzeul Petrolului. Muzeul Ceasurilor constituie, de asemenea, un punct de atractie pentru turisti.
Totusi, in judetul Prahova, cea mai importanta activitate desfasurata de-a lungul timpului a fost si a ramas turismul. El a fost botezat dupa raul Prahova, in al carui bazin superior si mijlociu se afla situat, ca si dupa frumoasa si faimoasa Vale a Prahovei, una dintre cele mai cautate destinatii turistice din Romania. Usor accesibila, atat cu trenul, cat si pe cale rutiera, la o distanta relativ mica de capitala tarii, aceasta este deosebit de frumoasa si dispune de numeroase amenajari turistice. Este compusa dintr-un sirag de localitati turistice: Sinaia, Busteni, Breaza, Campina, Comarnic, Azuga, apartinand de judetul Prahova, si Predeal, apartinand judetului Brasov. De asemenea, Valea Teleajenului si Valea Slanicului, cu statiunile lor renumite (Valenii de Munte, Cheia, Slanic) completeaza potentialul turistic al acestui judet. Fiecare statiune prezinta particularitatile sale si propriile facilitati de cazare si tratament.
Sinaia, Perla Carpatilor, este situata la 1000 m altitudine. Punctul principal de atractie al acesteia este Castelul Peles, construit la sfarsitul secolului al XIX-lea, in stil germanic; acesta are 160 de camere si valoroase colectii de arta, arme si mobilier. Manastirea Sinaia, construita intre 1695 si 1796, in stil brancovenesc, este un adevarat muzeu cu manuscrise si opere de arta valoroase. Statiunea Busteni este situata pe Valea Prahovei, la 135 km departare de Bucuresti, intre Varful Caraiman (2.284 m deasupra nivelului marii) si Varful Costila (2.489 m altitudine). Azuga, situata pe drumul national, la 15 km de Busteni, este cunoscuta, inca, din secolul al XIII-lea, ca loc de tratament datorita apelor sale minerale. Valenii de Munte este situat pe Valea Teleajenului si inconjurat de dealuri, acoperite cu paduri, cunoscut datorita Universitatii de vara Nicolae Iorga, care reuneste oameni de stiinta din Romania si de peste hotare. Slanic, situat pe Valea Slanicului, la 400 m deasupra nivelului marii, este renumit pentru terapia cu aerosoli si helioterapie in mina de sare, una dintre cele mai mari din Europa. Situata in partea superioara a judetului Prahova, Valea Prahovei este dominata de abruptul versantilor de est ai muntilor Bucegi, care iau forma unui amfiteatru, dispus in semicerc, si atingand 2.505 m, in varful Omu.
Tipul predominant de relief este cel litologic. Pe conglomerate si gresii, in urma oscilatiilor climaterice si a eroziunii eoliene s-au format: Babele, Ciupercile si Sfinxul. In privinta climei, aceasta zona se inscrie in conditiile generale ale climatului de munte, cu temperaturi medii anuale de 0-6°C, precipitatii abundente (1.000-1.200 mm/an) si vanturi puternice.
Ca si flora, din oricare punct al zonei Valea Prahovei ne putem da seama de insiruirea esentelor lemnoase care compun covorul vegetal al acestei zone. Iarna, mai bine ca oricand, se poate distinge padurea de foioase (fag, anin, carpen, alun) de padurea de conifere.
Sub stancile Sfanta Ana si sub stancile de la Poiana Stanii, se poate admira o specie rara de rasinoase: tisa (Taxus Baccata), avand lemnul trandafiriu, mirositor si tare si frunzele lungi, inguste, lucitoare si otravitoare. Acest arbust poate atinge, uneori, varsta de o mie de ani. Pe Cumpatul, pe Piscul Cainelui si in Valea lui Bogdan, se poate admira laricele sau zada, remarcabil prin frunzisul sau straveziu si gingas, de un verde fragil. Pana la altitudinea de 1.400 m, predomina fagul, urmeaza o zona de tranzitie de fag si brad, pana la altitudinea de aproximativ 1.600 m, de la care inaltime, in sus, predomina coniferele. De la 1.800 m, incep sa apara pasunile alpine, formate din plante ierboase (gentiene, garoafe) si plante lemnoase (rododendronul, afinul). De asemenea, la aceasta altitudine, se intalneste si renumita floare de colt, ocrotita de lege, ca monument al naturii.
In etajul alpin, inferior, sunt foarte raspandite tufisurile, care ocupa mari suprafete, fiind alcatuite din jneapan si anin de munte. Cel mai indraznet si magnific ramane, insa, relieful - pe cat de variat, pe atat de frumos. Nimic nu se compara cu un rasarit de soare, la munte, cu provocarea Bucegilor, cu sclipirea si scartaitul zapezii sub bocanc! Relieful carstic al muntilor Bucegi s-a dezvoltat pe seama calcarelor si apare sub forma de chei, pesteri, lapiezuri, hornuri, marmite etc., acest fapt constituind si cheia raspunsului la intrebarea: De ce este atat de dezvoltata turistic aceasta zona? Pentru ca, aici, turistul are cu ce sa se delecteze, are ce sa vada – atat in Valea Prahovei, cat si in imprejurimile sale. Nu se plictiseste, iar timpul nu pare sa doarma niciodata. Pe Valea Prahovei, principalele structuri de agrement sunt: partiile de schi, partiile pentru sanii si bob; mijloacele de transport pe cablu: telescaunul, teleschiul, telecabina, patinoarele artificial.
In situatia in care muntele va oboseste, vi se deschid o serie de alte variante, oferite de orasele si localitatile din imprejurimi: castele, manastiri, biblioteci, biserici, monumente, case memoriale, muzee: Monumentul Crucea Eroilor din Caraiman (Busteni), Manastirea Brebu (Brebu), Monumentul Ultima Grenada (Busteni), Palatul Culturii (Ploiesti) (Ploiesti), Casa Memoriala Cezar Petrescu (Busteni), Casa Domneasca Matei Basarab (Brebu), Colectia Etnografica (Posada), Muzeul Bogdan Petriceicu Hasdeu (Campina), Muzeul de Stiinte ale Naturii (Ploiesti), Muzeul Peles, Muzeul Ion Luca Caragiale (Prahova, Ploiesti), Muzeul Memorial Nichita Stanescu (Prahova, Ploiesti), Muzeul Memorial Nicolae Grigorescu (Campina), Muzeul Nicolae Iorga (Valenii de Munte), Manastirea Zamfira (Lipanesti), Schitul Lespezi cu Biserica Sf. Treime (Posada) (Comarnic), Biserica Sfintii Trei Ierarhi (Slanic Prahova), Biserica Sf. Imparati Constantin si Elena (Baicoi) etc.
Daca nici acestea nu va multumesc, va ramane sa va daruiti si altceva, sa va alintati, in cele cateva zile de relaxare petrecute aici cu saune, piscine acoperite, terenuri de fotbal, tenis, baschet; stadioane, cinematografe, sali de jocuri mecanice, bowling, popicarii; biliard, discoteci; restaurante, pub-uri, baruri de noapte. Sau, in ultima instanta, va mai raman de luat in calcul: Parcul National Bucegi, parc intrat in circuitul turistic national si international datorita dotarilor adecvate, Rezervatia Naturala Arinisul de la Sinaia; Rezervatia Naturala Muntele de Sare; Vf. Piatra Verde, la 4 km departare de oras si oferind turistului o minunata panorama.