,,Ce înseamnă să fii un «om frumos»?

,,Ce înseamnă să fii un «om frumos»?

Un om frumos a cunoscut
greutăţile,
suferinţa,
înfrângerea,
pierderea
şi a trecut prin aceste momente cu ochii în lacrimi
şi cu sufletul îndurerat,
însă a găsit în interiorul lui curajul
şi puterea să meargă mai departe.

Un om frumos a învăţat lecţiile pe care viaţa i le-a dat
şi nu a lăsat ca greutăţile să-i înnegrească mintea şi sufletul.

Trecerea prin toate momentele neprielnice l-au făcut
să aducă la lumină,
din interiorul lui,
cele mai minunate atribute umane:
sensibilitate,
blândeţe,
înţelegerea existenţei în toate formele ei
care-l face să privească viaţa cu compasiune
şi cu o preocupare plină de iubire.

Oamenii frumoşi nu apar pur şi simplu...
ei devin frumoşi pentru că permit vieţii să-i şlefuiască în diamante care reflectă Lumina."

Oameni cu suflet frumos!
Să fiți iubiți și fericiți...azi ,mâine...în fiecare zi!!!”

Vă doresc tuturor o nouă săptămâna fericită plină de frumos.
Bună dimineața 🌞☕🌼🌸💮🤗🥰💗

 

Dă crucea jos dacă nu o lași să-ți schimbe viața ! 😪

 

,,Văd cruci peste tot, cruci la gâtul dealărilor de droguri, cruci la gâtul proxeneților, cruci la gâtul mafioților, cruci la gâtul celor care nu au mai călcat la Biserică de ani de zile, cruci la gâtul celor care drăcuie, blesteamă și înjură folosind numele lui Hristos, cruci tatuate, cruci de aur, cruci de lemn, cruci de plastic, cruci de fier...

Dar, dragilor, crucea nu-i un simplu accesoriu cum nici credința nu e un hobby de duminică cum unii aleg între o slujbă și un pescuit. Crucea e puterea lui Hristos asupra tuturor păcatelor și neputințelor umane. De la minciună la homosexualitate, pedofilie și violență, de toate te poate scăpa.

Crucea lui Hristos ne rupe de blestemul păcatului, iar acesta nu mai are putere asupra noastră, crucea face lumea neatrăgătoare pentru noi, poftele ei devin dezgust.

Crucea lui Hristos ne eliberează de vicii și nu le aprobă, nu poți din respect pentru Hristos, să pui o cruce la gât atunci când viața ta Îl răstignește din nou. Când pui o cruce la gât, care înseamnă răstignirea păcatului deși tu-l faci cu bucurie și dezinvoltură, este o judecată pe care o aduci asupra ta.

Un rege a aflat că în orașul de scaun se afla un alcoolic care îi purta numele, acest alcoolic a fost chemat la palat într-o zi, iar regele i-a spus așa: “Ori îți schimbi viața ori îți schimbi numele!” La fel e și cu crucea purtată de un om care nu dorește curăția, ori își schimbă viața, ori dacă nu să-și dea crucile jos de pe el!

Dă-ți jos crucea de la gât dacă nu ai fost și tu răstignit față de lume și lumea față de tine!"

Uneori fricile ne împiedică să renunțăm la ceea ce ne face rău și, prin urmare, ne ia sănătatea și viața.

 Aveți două opțiuni...
1° Rămâi așa cum ești.
2° Înfruntă-ți temerile.

Eliberați-le și începeți un nou ciclu. (o viață nouă) care te va conduce la ceea ce știi că te va face fericit și îți va da pacea pe care ai pierdut-o cu mult timp în urmă.

 Recunoștința autentică este expresia primară a unui suflet în pace.

A spune "mulțumesc" nu este același lucru cu a simți "mulțumesc"...

Când simți recunoștință declanșezi o energie care depășește înțelegerea ta intelectuală, spunând constant mulțumesc nu înseamnă nimic în comparație cu simțirea emoției "recunoștință".

Acea emoție care te inundă atunci când învingi o boală sau când ai obținut în sfârșit ceea ce tânjeai, aceasta este recunoștința autentică.

Adevăratul creator de realități (un adevărat războinic), nu se așteaptă la niciun "motiv exterior" să simtă energia recunoștinței curgându-i prin vene.

Persoana cu adevărat recunoscătoare merge cu un zâmbet interior strălucind în interior, chiar dacă afară este întuneric, plouă și nu există o cale sigură în față.

Simțiți recunoștință autentică, acea energie care "detonează" este cea care deschide căi.
Înseamnă a crede, a vedea, nu a vedea, a crede.

OBOSEALĂ ȘI NOI FRECVENȚE.

 Oboseala fizică pe care marea majoritate dintre noi o simțim în ultima vreme se datorează noilor frecvențe electromagnetice inteligente care vin de la Soarele Central.

Ele se mișcă radical în structurile noastre fizice, emoționale și spirituale, ca și cum am fi un dispozitiv celular conectat la o baterie a unei nave uriașe.

Există multă energie care vine din lumea spirituală. Prin urmare, este nevoie de stabilizare.

Ce să faci?

MINTAL:
– Vibrează în rezonanță înaltă, de preferință în cea mai înaltă energie posibilă, energia recunoștinței, compasiunii, generozității, bunăvoinței și împărtășirii reciproce a ideilor.

– Evitați judecățile altora, pentru că nu știm cu adevărat prin ce a trecut fiecare în această viață.

– Ridicați gândirea către lucruri nobile în loc să continuați să împărtășiți știri. Fii diferit, găsește lucruri bune în oameni și situații, ele există, dar sunt uitate.

– Când apare un gând rău, înțelegeți-l și neutralizați-l imediat cu unul superior și pozitiv.

FIZIC:
– Faci exerciții calme și concentrate, emițând unde albastre în același timp cu ele, pentru toate locurile în care simți durere, disconfort sau oboseală musculară, transformând un simplu exercițiu de întindere și întărire într-un exercițiu vibrațional cuantic intensificat.

– Evitați alimentele industrializate cu condimente exagerate.

– Pune lucruri frumoase și sănătoase în corpul tău.

SPIRITUAL:
– Fii atent la intuiție, pentru că vine cu forță și este prima informație care vine din lumea spirituală care intră în mintea ta. Ascultă muzică bună, cea care îți ridică firele de păr de pe braț, pentru că este capabilă să producă rezonanță cu spiritul tău.

RELAȚII:
– Nu mai trebuie să strigi cu nimeni, inima ta nu mai suportă să țipe și să se certe, vrea doar armonie și înțelegere, timpul suferinței s-a încheiat, cine mai continuă în această idee va trece prin mari încercări. Dacă trebuie să luați o poziție, luați atitudine și faceți ceea ce trebuie făcut.

MUNCĂ:
– Spiritul tău nu mai vrea să facă ceea ce nu are sens și nu-și îndeplinește scopul vieții. El vă forțează să intrați cu toată forța în centrul vostru de sinergie, cel care se acordează la forțele care vin din Univers. Dacă nu îți schimbi sau nu îți îmbunătățești relația cu munca, viața ta va deveni din ce în ce mai goală, chiar dacă primești mulți bani prin ea, nimic din toate acestea nu va putea da un sens real existenței tale de acum înainte.

Nu vă faceți griji cu privire la găsirea noii lumi, nu este un loc, ci o frecvență, o stare vibrațională în care toată lumea poate fi dacă dorește acest lucru.

Aceasta este adevărata spiritualitate pe care mentorii o doresc de la noi, pentru că suntem întregi și conectați, suntem în deplină armonie cu universul.

În fiecare zi

 Se spune că dragostea adevărată nu țipă, nu cere, nu fuge. Ea șoptește, rămâne și îmbrățișează tăcerea. Așa era dragostea dintre El și Ea.

În fiecare dimineață, el o privea dormind cu ochii închiși și buzele roșii, ușor întredeschise, ca și cum ar visa încă la el. Îi atingea ușor obrazul, iar ea tresărea zâmbind, fără să deschidă ochii. Era ritualul lor. Nu aveau nevoie de cuvinte — mâinile lor vorbeau, iar sufletele se înțelegeau.

„Ca să iubești veșnic,” îi spunea el adesea, „trebuie să iubești în fiecare zi, chiar și atunci când doare. Mai ales atunci.”

Și au iubit. În tăcere, în certuri, în râsete și în lacrimi. Iubirea lor n-a fost perfectă, dar a fost adevărată. Pentru că în fiecare zi își aminteau că nu trebuie să aștepți o ocazie specială pentru a spune „te iubesc”. O făceau azi. Și mâine. Și în fiecare zi

Filocalia, volumul IX

 Sfântul Ioan clasifică treptele Scării astfel:

1. Retragerea - presupune ieşirea firii de sub stăpânirea materiei;

2. Neîmpătimirea - constă în golirea omului de tot ce este stricăcios;

3. Înstrăinarea - maică a despătimirii;

4. Ascultarea - fereastra prin care poţi vedea dincolo de sine;

5. Pocăinţa - o întoarcere a omului de la păcat la virtute, prin nevoinţă şi suferinţă;

6. Gândul la moarte - darul lui Dumnezeu prin care deschide sufletului orizontul veşniciei şi perspectiva infinităţii;

7. Fericita întristare - dorul intens după viaţa în Dumnezeu;

8. Mânia - tulburarea sufletului;

9. Ținerea de minte a răului - ce îngustează sufletul;

10. Clevetirea - care surpă iubirea;

11. Flecăreala - catedrala slavei deşarte;

12. Minciuna - fiica multei vorbiri;

13. Trândăvia - moartea tuturor virtuţilor;

14. Lăcomia - maica desfrânării;

15. Neprihănirea (castitatea) - începutul învierii celei de obşte şi al nestricăciunii celor stricăcioase;

16. Arghirofilia - închinarea la idoli;

17. Nesimţirea - breşa dintre trecut şi prezent;

18. Somnul - îngroşarea minţii;

19. Privegherea - subţierea spiritului;

20. Frica - nedesăvârşirea în iubire;

21. Slava deşartă - vânătoarea virtuţilor;

22. Mândria - închipuirea de sine;

23. Hula - gândurile vrăjmaşilor;

24. Blândeţea - contemplarea tainei lui Dumnezeu;

25. Smerenia - poarta Împărăţiei lui Dumnezeu;

26. Discernământul - curăţenia inimii;

27. Isihia - cale a rugăciunii neîntrerupte;

28. Rugăciunea - maica virtuţilor;

29. Nepătimirea - moartea întru înviere a sufletului;

30. Credinţa, nădejdea şi dragostea - amplitudinea cunoaşterii şi trăirii duhovniceşti.

Sfântul Ioan Scărarul, autorul cărții „Scara virtuților”, de la care își trage și numele. 

În paginile acesteia, viața duhovnicească este prezentată sub forma unei scări cu 30 de trepte care ne arată cum, prin dobândirea virtuților, putem urca până la întâlnirea cu Hristos Cel Răstignit și Înviat.

Pomenirea Sfântului Ioan Scărarul în cea de-a patra Duminică din El este pomenit în această zi ca fiind „scară” sau întărire a celor care înaintează duhovniceşte pe cărarea spre Înviere, urmând pilda vieții sale.

SFÂNTUL IOAN SCĂRARUL

SCARA RAIULUI (SCARA DUMNEZEIESCULUI URCUȘ) 

CELE 30 DE TREPTE ALE DESĂVÂRȘIRII

1. Despre lepădarea de viața deșartă
2. Despre despătimire
3. Despre înstrăinare
4. Despre fericita și pururea pomenită ascultare
5. Despre pocăința cea făcută cu grijă și deplin arătată, în care se vorbește despre viața sfinților osândiți și despre închisoare
6. Despre pomenirea morții
7. Despre plânsul de bucurie făcător
8. Despre nemâniere și blândețe
9. Despre ținerea de minte a răului
10. Despre clevetire
11. Despre multa vorbire și despre tăcere
12. Despre minciună
13. Despre lenea sufletească
14. Despre pântecele atotlăudat și tiran
15. Despre curăția și neprihănirea nestricăcioasă, agonisită de cei stricăcioși prin osteneli și sudori
16. Despre iubirea de arginți și despre neagonisire
17. Despre nesimțire, adică despre moartea sufletului înainte de moartea trupului
18. Despre somn și despre rugăciune și despre cântarea în obște
19. Despre privegherea trupească și cum trebuie făcută aceasta
20. Despre frica lașă sau nebărbătească
21. Despre slava deșartă cea cu multe chipuri
22. Despre mândria cea fără de minte
23. Despre gândurile negrăite ale hulei
24. Despre blândețea, simplitatea și nerăutatea agonisite prin sârguința înțeleaptă, și nu naturale și despre viclenie
25. Despre preaînalta smerită cugetare, pierzătoarea patimilor, ce se naște în simțirea nevăzută
26. Despre deosebirea gândurilor, patimilor și virtuților
27. Despre sfințita liniștire a trupului și a sufletului
28. Despre fericita rugăciune, sfințita maică a tuturor virtuților și despre înfățișarea văzută și gândită în vremea rugăciunii
29. Despre liberarea de patimi (apathia), despre desăvârșire și despre învierea sufletului
30. Despre legătura celor trei virtuți, adică credința, nădejdea și dragostea.

“O MAMĂ SPUNE: NU CRESC UN BĂIAT CARE SĂ RĂMÂNĂ LÂNGĂ MINE, CI UN BĂRBAT CARE SĂ FIE STÂLPUL FAMILIEI LUI.

 

“O MAMĂ SPUNE:

NU CRESC UN BĂIAT CARE SĂ RĂMÂNĂ LÂNGĂ MINE, CI UN BĂRBAT CARE SĂ FIE STÂLPUL FAMILIEI LUI.

Dacă, într-o zi, fiul meu va sta în fața soției lui, încurcat între ceea ce îmi datorează mie și ceea ce simte pentru ea, atunci am greșit undeva pe drum. Nu vreau un băiat care să-mi fie fidel cu prețul fericirii lui. Vreau un bărbat care să știe cui îi este dator cu adevărat: inimii lui. Familiei lui. Chemării lui de a iubi și a proteja.

Când l-am ținut pentru prima oară în brațe, nu l-am văzut doar ca pe copilul meu, ci ca pe viitorul sprijin al unei alte femei. O necunoscută, undeva în viitor, care își va pune viața în mâinile lui. Și eu, ca mamă, aleg să fiu prima care îl învață să nu dezamăgească.

Să nu iubească cu jumătăți de măsură.

Să nu se lase prins între loialități greșite.

Să nu se simtă vinovat pentru că trăiește viața lui.

Îl învăț să-mi spună „nu”, ca să poată spune „da” soției sale. Îl învăț să nu se simtă mic lângă mine, ca să fie mare lângă familia lui. Îl învăț că iubirea nu e o competiție între mine și ea, ci o punte între generații.

Nu am nevoie să-mi rămână copil. Am nevoie să devină bărbat.

Și da, îmi doresc să mă sune, să mă viziteze, să fiu parte din viața lui. Dar nu pentru că trebuie. Ci pentru că simte. Pentru că acolo unde e iubire sinceră, nu trebuie să ceri. Prezența vine firesc. Respectul e natural. Iubirea nu cere loc în plus – ea le unește pe toate.

Cea mai mare reușită a unei mame nu e că fiul rămâne legat de ea. Ci că devine liber, echilibrat și capabil să creeze o lume mai bună din casa lui. Iar când o altă femeie va zâmbi în brațele lui, în siguranță și iubire, voi ști că mi-am făcut datoria.

Am crescut un bărbat. Nu pentru mine. Ci pentru viață.”

Text: Răzvan Vasile