“O MAMĂ SPUNE: NU CRESC UN BĂIAT CARE SĂ RĂMÂNĂ LÂNGĂ MINE, CI UN BĂRBAT CARE SĂ FIE STÂLPUL FAMILIEI LUI.

 

“O MAMĂ SPUNE:

NU CRESC UN BĂIAT CARE SĂ RĂMÂNĂ LÂNGĂ MINE, CI UN BĂRBAT CARE SĂ FIE STÂLPUL FAMILIEI LUI.

Dacă, într-o zi, fiul meu va sta în fața soției lui, încurcat între ceea ce îmi datorează mie și ceea ce simte pentru ea, atunci am greșit undeva pe drum. Nu vreau un băiat care să-mi fie fidel cu prețul fericirii lui. Vreau un bărbat care să știe cui îi este dator cu adevărat: inimii lui. Familiei lui. Chemării lui de a iubi și a proteja.

Când l-am ținut pentru prima oară în brațe, nu l-am văzut doar ca pe copilul meu, ci ca pe viitorul sprijin al unei alte femei. O necunoscută, undeva în viitor, care își va pune viața în mâinile lui. Și eu, ca mamă, aleg să fiu prima care îl învață să nu dezamăgească.

Să nu iubească cu jumătăți de măsură.

Să nu se lase prins între loialități greșite.

Să nu se simtă vinovat pentru că trăiește viața lui.

Îl învăț să-mi spună „nu”, ca să poată spune „da” soției sale. Îl învăț să nu se simtă mic lângă mine, ca să fie mare lângă familia lui. Îl învăț că iubirea nu e o competiție între mine și ea, ci o punte între generații.

Nu am nevoie să-mi rămână copil. Am nevoie să devină bărbat.

Și da, îmi doresc să mă sune, să mă viziteze, să fiu parte din viața lui. Dar nu pentru că trebuie. Ci pentru că simte. Pentru că acolo unde e iubire sinceră, nu trebuie să ceri. Prezența vine firesc. Respectul e natural. Iubirea nu cere loc în plus – ea le unește pe toate.

Cea mai mare reușită a unei mame nu e că fiul rămâne legat de ea. Ci că devine liber, echilibrat și capabil să creeze o lume mai bună din casa lui. Iar când o altă femeie va zâmbi în brațele lui, în siguranță și iubire, voi ști că mi-am făcut datoria.

Am crescut un bărbat. Nu pentru mine. Ci pentru viață.”

Text: Răzvan Vasile