Se spune că dragostea adevărată nu țipă, nu cere, nu fuge. Ea șoptește, rămâne și îmbrățișează tăcerea. Așa era dragostea dintre El și Ea.
În fiecare dimineață, el o privea dormind cu ochii închiși și buzele roșii, ușor întredeschise, ca și cum ar visa încă la el. Îi atingea ușor obrazul, iar ea tresărea zâmbind, fără să deschidă ochii. Era ritualul lor. Nu aveau nevoie de cuvinte — mâinile lor vorbeau, iar sufletele se înțelegeau.
„Ca să iubești veșnic,” îi spunea el adesea, „trebuie să iubești în fiecare zi, chiar și atunci când doare. Mai ales atunci.”
Și au iubit. În tăcere, în certuri, în râsete și în lacrimi. Iubirea lor n-a fost perfectă, dar a fost adevărată. Pentru că în fiecare zi își aminteau că nu trebuie să aștepți o ocazie specială pentru a spune „te iubesc”. O făceau azi. Și mâine. Și în fiecare zi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.