SCARA RAIULUI ESTE ÎNLĂUNTRUL NOSTRU

 SCARA RAIULUI ESTE ÎNLĂUNTRUL NOSTRU

Orice virtute, orice faptă bună, este o treaptă pe scara Raiului. Când eşti pe o treaptă a scării, de fapt eşti pe toată scara. Când faci o faptă bună, eşti de fapt îndreptat spre toată fapta bună.

Toate virtuțile sunt unite între ele, aşa precum toate treptele unei scări sunt unite între ele. Dacă o faptă bună nu ai făcut atunci când s-a ivit ocazia, de fapt ai căzut de pe toată scara virtuților. De aceea trebuie mereu şi mereu să o iei de la capăt. Treapta cea mai de jos este Smerenia. Treapta cea mai de sus este Dragostea. Dar ele sunt egal unite între ele prin toate celelalte virtuți care le susțin.

Nu trebuie să-ți admiri proprii paşi pe această scară a Raiului, pentru că rişti să te poticneşti. Adică să nu te făleşti cu binele pe care îl faci, pentru că vei cădea sub treapta smereniei ... şi vei fi nevoit să o iei din nou de la început. Dar nu deznădăjdui vreodată.

Şi nici nu trebuie să priveşti cu ochi critic la căderile celorlalți de pe această scară a Raiului, ca să nu ajungi să osândeşti pe cineva şi să cazi cel mai de sus, să cazi din Dragostea dumnezeiască.

Nu văzând şi sancționând mereu căderile celorlalți, te vei îndrepta tu pe scara virtuților, ci ridicând şi luând în inimă pe cel împreună călător cu tine pe scara către Cer, te vei bucura de viața cea veşnică, oferită în Dar de Mântuitorul lumii.

Să fim însetați mereu de mântuirea celorlalți, că aşa ne vom mântui şi noi. Pentru că mântuirea nu e meritul nostru, ci Darul lui DUMNEZEU, ce ne aşteaptă mereu cu brațele deschise dincolo de scara Raiului, dincolo de meritele noastre, dincolo de orice faptă bună, pentru a ne transforma pe toți cu iubirea Lui în sfântă Asemănarea Lui pentru totdeauna, ca fii ai lui DUMNEZEU după har, ca fii după asemănarea Fiului Său după fire - IISUS HRISTOS - Mântuitorul lumii întregi.

( Protosinghelul Dimitrie Ivaşco de la Schitul Straja )

Scopul fiecărui om este de a crește, a se dezvolta și de a-și găsi împlinirea și bucuria de a trăi. Atunci când conștientizăm asta și trăim în acest fel suntem sănătoși fizic, psihic, emoțional și spiritual. Când alegem să trăim în compromis, suferința ne va însoți mereu. Iar când suferința este prezentă, sănătatea noastră precum și bucuria de a trăi sunt absente. Suferința, dată de compromisuri și renunțare la sine, nu este o virtute și nici nu duce la nimic bun. Când vom înțelege asta cu adevărat, vom ști cum să trăim și ce alegeri să facem.

SPUNE-MI CE TE DOARE ȘI ÎȚI VOI SPUNE CE SĂ IUBEȘTI (Cauzele blocajelor pe centri de forță)

TE DOARE GÂTUL…gâtul tău se închide de durerea și tristețea care ai acumulat-o și pe care nu ai exprimat-o.Ca să deblochezi învață să cânți cu bucurie, cântând note care îți vor face inima fericită și vor reda vitalitatea și energia de care ai nevoie. TE DOARE PIEPTUL.., pieptul te doare din dezamăgiri, și din neiubire așa că îmbrățișează-te mai tare și decide să te accepți și să te iubești din ce în ce mai mult amintindu-ți că ești cel mai important și că vei fi până în ultimul moment al acestei vieți, cu tine însuți. TE DOR URECHILE ..., urechile te dor, atunci când îți asculți propria voce care îți spune câte neputințe și insatisfacții ai,cât și critica celor din jurul tău. Învață să iți spui în fiecare zii cu voce tare cât de mult te iubești și apreciază-te pentru fiecare lucru mărunt pe care îl faci,ascultându-ți vocea sufletului și întorcându-te la esența ta. TE DOARE STOMACUL..., stomacul te doare când te hrănești cu preocupări și insatisfacții, în loc de pace și armonie. Învață să îți hrănești sufletul cu hrană spirituală și stomacul tău va începe să vibreze la artă și la vers. TE DOR MÂINILE..., mâinile te dor când cînd faci totul din obligație fără să pui pasiune, când munca e o rutină care nu-ți aduce satisfacții și o faci din obligatie. Decide să-ți ingrijești mai mult mâinile și fă ceva din pasiune: crosetează, pictează, scrie poezii, compune muzică sau pur și simplu pune pasiune când pregătești o prăjitură, si vei vedea cum totul se armonizează. TE DOR PICIOARELE..., picioarele dor atunci când îți este greu să avansezi în directia visurilor tale , când mergi pe pilot automat și ai uitat să te inrădăcinezi și să simți iarba și nisipul fin. Învață să dansezi în armonie cu o bucurie jovială care ți-o dictează inima , ține ritmul și vei vedea că dansul te va transforma. TE DOR GENUNCHII…,genunchii te dor, că ai uitat să te apleci cu smerenie în fața LUI DUMNEZEU. Ți-ai uitat credinta, recunoștința și speranța, și ai uitat să pui în mâinile lui sfinte toată durerea . Ridică-te și mulțumește-i pentru toate câte ai, fiindcă Lui nu-i place să te vadă trist ,prăbușit și neajutorat. Te-ai nascut ca Fiul al LUI iar toate darurile îți aparțin. TE DOARE SPATELE…, spatele te doare căci ai uitat de odihnă, ești stresat și nu te eliberezi de criticile celorlalți, iar toate grijile tale stau ca un sac cu multe kilograme pe umerii tăi. Învață să te eliberezi de povara grea scuturându-ți corpul prin mișcare sau dans energetic. TE DOR TĂLPILE…, tălpile te dor când ai uitat să te oprești în viață să te odihnești să-ți liniștești mintea și să-ți răcorești picioarele în ape liniștite .Învață să faci asta regulat în fiecare seară, să te relaxezi să te umpli de liniște iar picioarele tale își vor lua energia din ape și vei găsii raspunsurile pentru a-ți continua calea. Ascultați-vă corpul, iubiți-vă, respectați-vă ... Iubirea este cheia pentru tot și toate. 

„Vina” şi „dreptatea” părinţilor

 Am observat că unii duhovnici spun bărbaţilor care au probleme cu femeile lor: „Fă răbdare, căci aceasta este crucea ta. Ce să facem? Vei avea plată de la Dumnezeu”. Merg apoi femeile şi le spun şi lor: „Fă răbdare, ca să iei răsplată de la Dumnezeu”. Adică se poate să fie amândoi vinovaţi, dar la amândoi duhovnicul să le spună: „Fă răbdare!”. Şi atunci cel care este vinovat îşi odihneşte gândul crezând că îl suportă pe celălalt, în timp ce în fiecare zi îl face să-şi iasă din fire. Odată a venit la Colibă cineva care mi-a spus că are probleme cu femeia lui. Ajunsese la divorţ. Nu voiau să se vadă unul cu altul. Amândoi erau învăţători şi aveau doi copii. Nu mâncau niciodată acasă. După ce terminau serviciul unul mânca la un restaurant, celălalt la altul, apoi luau câteva sandwich-uri pentru copii. Iar sărmanii copii, atunci când se întorceau părinţii lor acasă, se duceau şi căutau prin buzunare şi prin genţi să vadă ce le-au adus să mănânce. Sufereau o mare dramă. Bărbatul ei era şi cântăreţ la o biserică. La o biserică mergea femeia lui, la alta cânta el. Până acolo ajunseseră. „Părinte, ce să fac? îmi spuse acela. Duc o cruce mare, foarte mare. În fiecare zi avem certuri în casă”. „Ai fost la duhovnic?” l-am întrebat. „Da, am fost şi mi-a spus să fac răbdare, căci duc o cruce grea”, îmi răspunse. „Ia să văd, cine duce o cruce mare, îi spun. Să luăm lucrurile de la început. Atunci când v-aţi căsătorit, vă certaţi ca şi acum?”. „Nu, îmi spune. Opt ani am avut multă dragoste între noi. O adoram pe femeia mea mai mult decât pe Dumnezeu. După o vreme însă, ea s-a schimbat. A devenit cârtitoare, capricioasă…”. Auzi! S-o adore mai mult decât pe Dumnezeu! „Ia vino-ncoace! Ai spus că o adorai pe femeia ta mai mult decât pe Dumnezeu. Dar oare cine este de vină că aţi ajuns în această situaţie, tu sau femeia ta? Tu, căci din pricina ta Dumnezeu şi-a retras harul Său de la femeia ta. Şi acum ce te gândeşti să faci?” îl întreb. „Cred că o să ne despărţim” îmi spune. „Nu cumva te-ai încurcat cu alta?”. „Da, mă gândesc la una”. „Măi omule, nu înţelegi că tu eşti vinovatul? Să ceri iertare de la Dumnezeu, deoarece ai adorat pe femeia ta mai mult decât pe El. Apoi să te duci să ceri iertare şi de la femeia ta şi să-i spui: «Iartă-mă, căci eu am fost pricina creării acestei situaţii în casă şi a chinuirii copiilor noştri!». După aceea să te duci să te spovedeşti şi să adori pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu, iar pe femeia ta s-o iubeşti ca pe femeia ta şi vei vedea că lucrurile vor merge bine”. L-am zguduit bine. A început să plângă. Apoi mi-a făgăduit că o să mă asculte. După puţină vreme a venit din nou la mine şi mi-a spus bucuros: „Îţi mulţumesc, Părinte! M-ai mântuit. Suntem foarte bine şi noi şi copiii noştri”. Vedeţi? Să fie el vinovatul şi să creadă că duce o cruce grea. Nici voi să nu îndreptăţiţi vreodată pe femeile care vin aici şi vi se plâng de bărbaţii lor. Eu nu îndreptăţesc nici pe bărbaţi, nici pe femei, ci numai îi fac să se pună pe gânduri. Să presupunem că femeia îmi spune: „Bărbatul meu bea, vine acasă noaptea târziu, înjură…”. „Ascultă, îi spun, atunci când se întoarce noaptea acasă beat, să te porţi cu el cu bunătate. Dacă începi să cârteşti, zicând: «De ce ai întârziat? Cum de vii la această oră? O să te mai schimbi vreodată? Uită-te în ce hal ai ajuns! Lucrul acesta nu se întâmplă de o zi sau două. Câtă răbdare să mai fac?» şi mai faci şi o mutră acră, atunci diavolul îi va spune: «Mă, de ce mai stai cu proasta asta? Du-te şi te distrează cu alta!». Se poate să ai dreptate, însă diavolul îl va încurca în altă parte dacă procedezi astfel. Dar dacă tu te porţi cu el cu bunătate şi faci puţină răbdare şi rugăciune, fără să te plângi de ceea ce face el, atunci va vedea puţină însorire, se va pune pe gânduri şi se va îndrepta”. După aceea vine bărbatul şi-mi spune: „Femeia mea cârteşte, strigă”.

 „Măi omule, îi spun atunci, copiii şi biata ta femeie te aşteaptă cu nerăbdare până la miezul nopţii, iar tu te întorci acasă beat şi începi să înjuri? Ruşine! Te-ai căsătorit să-ţi chinuieşti familia?”. Există cazuri în care se poate să aibă dreptate şi unul şi celălalt. Odată spuneam unui grup de creştini cât de curat a fost Makryanis[1]. Avea curăţie trupească şi sufletească. Atunci sare unul din grup şi spune: „Părinte, hai să nu-l scoatem acum şi pe Makryanis sfânt!”. „Şi de ce nu?” îl întreb. „Pentru că o bătea pe femeia lui”, îmi răspunde. „Stai să-ţi spun cum se petreceau lucrurile. Makryanis, atunci când se întâmpla să aibă vreun ban şi venea la el vreo văduvă care avea copii, i-l dădea. Însă femeia lui, sărmana, cârtea, spunându-i: «Dar şi tu ai copii, de ce ai dat banul?». Atunci acela îi dădea una şi-i spunea: «Tu îl ai pe bărbatul tău, care te va ajuta. Însă aceea, sărmana, nu are pe nimeni. Cine să poarte grijă de ea?». Adică amândoi aveau dreptate”. Apoi, dacă unul din soţi trăieşte duhovniceşte, şi are dreptate, totuşi nu trebuie să ceară dreptate, deoarece, ca un om duhovnicesc ce este, trebuie să înfrunte în chip duhovnicesc nedreptatea. Adică să le înfrunte pe toate potrivit dreptăţii dumnezeieşti, căutând să-l odihnească pe celălalt. Căci dacă un suflet este slab şi greşeşte, are oarecum circumstanţe atenuante. Însă celălalt, care este într-o stare duhovnicească mai bună, dar nu arată înţelegere, greşeşte mult mai mult. Dacă şi oamenii duhovniceşti înfruntă lucrurile lumeşti cu dreptatea lumească, ce se va întâmpla după aceea? Trebuie să meargă mereu la judecătoriile lumeşti. De aceea se chinuiesc oamenii. [1] Erou naţional al grecilor, luptător în Revoluţia de la 1821. Extras din Viața de familie – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.