Acolo unde este ură, să semăn iubire

Doamne, fă din mine unealta păcii Tale, 

Acolo unde este ură, să semăn iubire, 

Acolo unde este vătămare, să semăn iertare, 

Acolo unde este îndoială, să semăn credință, 

Acolo unde este deznădejde, să semăn speranță, 

Acolo unde este întuneric, să semăn lumina Ta, 

Acolo unde este tristețe, să semăn bucurie. 

O, Doamne, nu Te-am căutat atât 

Spre a fi consolat, cât pentru a consola, 

Spre a fi înțeles, cât pentru a înțelege, 

Spre a fi iubit, cât pentru a iubi. 

Căci dăruind, primești, 

Iertând, ești iertat, 

Murind, reînvii în viața eternă! 

Sf. Francisc din Assisi

Mulți oameni se grăbesc să-și spună părerea despre orice

 

Mulți oameni se grăbesc să-și spună părerea despre orice, se grăbesc să-i contrazică pe alții, se grăbesc să le dea replica altora, dar nu sunt dispuși să le permită altora să spună până la capăt ce au de spus. Suntem o lume în care toată lumea vorbește cu toată lumea și nimeni nu ascultă și tocmai de aceea nu ne înțelegem unii cu alții.

Se vede în lumea reală și se vede și în mediul online, pe rețelele de socializare: oamenii sunt tot mai intoleranți, nu acceptă ca alții să aibă o părere diferită de a lor, iar dacă ei exprimă o părere diferită de a altora, nu pot să facă asta fără să-i contrazică/ jignească/ atace pe ceilalți, nu pot să o facă la modul echilibrat, cu respect față de celălalt.

Oamenii nu mai sunt dispuși nici măcar să te asculte/ citească până la capăt, ca să înțeleagă ce spui, înainte de a te contrazice/ jigni/ ataca.

Atunci când cineva are altă părere decât mine, primul meu impuls este să tac și să îl ascult, să-l las să îmi explice de ce are acea părere, ca să înțeleg poziția sa. Eu am mereu astfel de discuții cu copiii mei, care acum sunt adulți și care au alte păreri decât mine în unele chestiuni ce țin de viața lor; când vorbim și ei au opinii diferite de ale mele, le expun părerea mea și apoi tac și ascult, le permit să-mi explice cum văd ei lucrurile, ca să înțeleg.

Dacă nu sunt dispus să îi ascult cu adevărat, nu mă pot conecta cu inima lor și nu putem avea o conexiune profundă unul cu celălalt. Și uneori, după ce îi ascult îmi dau seama că ei au dreptate, că eu greșeam, fiindcă opinia mea era bazată pe niște credințe depășite, pe niște lucruri care am fost învățat că sunt „adevărate”, dar care pentru copiii mei nu sunt „adevărate”. Uneori noi, părinții, facem niște lucruri pentru că am fost învățați de părinții noștri că „așa se face asta” și nu ne-am întrebat niciodată de ce se face așa, cine spune că trebuie să se facă așa; am făcut-o și gata.

Copiii noștri ne spun însă „Nu vreau să fac așa, eu vreau să fac altfel” și când îi asculți, îți dai seama: „Știi ceva, mi se pare că ceea ce spui are sens”. Și poate uneori o să le spui „Am înțeles ce mi-ai spus, îmi dau seama de ce vrei să faci așa. În opinia mea, nu e spre binele tău ce faci, dar îți respect dreptul de a-ți face propriile alegeri, așa că te susțin, indiferent ce decizi în chestiunea asta”. Așa creezi o atmosferă sănătoasă, în care copiii tăi știu că pot discuta cu tine orice, că ești întotdeauna dispus să îi asculți, că le vei spune sincer părerea ta, dar o vei face la modul echilibrat, cu iubire și le vei respecta dreptul de a-și face alegerile așa cum consideră ei de cuviință. (RC Blakes)

Somatizare. Ce este si ce ne spune despre noi

 

Somatizare este un fenomen ce poate aparea in viata fiecaruia dintre noi. Relatia dintre minte si corp este automata si involuntara. Toate emotiile pe care le simtim au si un corespondent fizic. Spre exemplu, dupa o zi obositoare psihic, pot sa apara durerea de spate, de cap sau starea de epuizare. Cand avem senzatii de anxietate, ca inaintea unei expuneri in fata unui public, putem simti greata sau ameteala. Atunci cand suntem suparati sau nervosi, poate sa apara tensiunea musculara. 

Somatizare: cum ne dam seama de ea?

Somatizarea poate fi un diagnostic in sine, dar cel mai frecvent este un simptom. Un pacient poate sa observe o serie de schimbari fiziologice, sa le considere semn de boala si sa consulte medicul. Somatizarea devine o problema clinica in momentul in care provoaca anxietate si este strans legata de ipohondrie. Medicii definesc ipohondria ca pe o stare de neliniste continua si preocupare obsesiva asupra propriei sanatati.

Sindromul tulburarilor somatice se concentreaza pe simptome fizice. Acestea pot fi durerea sau oboseala, care provoaca un stres emotional major. Simptomele care apar nu au nicio cauza medicala asociata si provoaca un comportament anxios legat de starea de sanatate. 

Somatizare: cauze si factori de risc

Somatizarea apare atunci cand pacientul simte durere inexplicabila, oboseala, dificultati de respiratie, palpitatii, tuse, ameteala, senzatie de lesin, voma, dureri de stomac sau diaree. Intr-un astfel de scenariu, pacientii incep sa se ingrijoreze. Incep sa creada ca pot avea o boala misterioasa si considera ca au simptome severe, tocmai pentru ca nu stiu sa le descifreze. 

Somatizarea se dezvolta, in cele mai multe dintre cazuri, inconstient, ca un mecanism de alerta, in incercarea pacientului de a se proteja si preveni afectiuni mai grave. Unele “dureri” psihologice sau emotionale sunt foarte greu de suportat la nivel constient, prin urmare se transforma in durere a trupului sau oboseala. 

Cum se instaleaza somatizarea?

Patofiziologia exacta pentru somatizare nu este pe deplin inteleasa, dar in literatura de specialitate sunt descrise 4 mecanisme ale somatizarii. Aceste mecanisme sunt folosite de medici pentru a intelege mai bine pacientii si pentru a-i directiona catre cel mai potrivit tratament.

1. Amplificarea senzatiilor fiziologice. Simptomele pacientului se accentueaza odata cu grija sa pentru boala pe care simte ca o are, si ajunge sa exacerbeze urmarile afectiunii. 
2. “Pacientul” familiei. De multe ori cand familiile trec printr-o perioada dificila, atentia se indreapta catre un membru al familiei care prezinta semne de slabiciune; familia isi gaseste unitatea in vindecarea membrului familiei. 
3. Nevoia de a fi bolnav. Pentru pacientii cu sindrom somatic, expresia fizica a simptomelor devine o modalitate de a se elibera de stresul problemelor zilnice; pacientul prefera sa se lamenteze despre starea de sanatate decat sa infrunte stresul emotional.
4. Disociere. Unii pacienti simt durere in lipsa unui stimul care sa le provoace acea durere – luam ca exemplu pacientii care inca simt furnicaturi in piciorul-fantoma dupa amputare; creierul transmite senzatia pe care pacientul ar simti-o. Aceasta disociere o regasim si in somatizare.

Ce facem cand somatizam? 

Simptomele somatizarii pot fi intense sau moderate, iar in unele cazuri se amelioreaza si dispar de la sine. In caz contrar, simptomele somatice pot fi asociate cu o sanatate precara, cu dificultati in relatii sau la locul de munca, sau pot scoate la iveala dereglari psihologice precum anxietate, depresie, tulburari obsesivo-compulsive sau tulburari de personalitate. 

Somatizarea reprezinta experienta simptomelor fiziologice in relatie cu stresul emotional. Acest fenomen des intalnit este frustrant pentru pacientii care vor investi mai mult decat este nevoie in investigatii medicale, fara ca medicii sa gaseasca un diagnostic concret. Mecanismele patofiziologice ale somatizarii pot simplifica relatia pacient – medic si ajuta in dezvoltarea unui tratament personalizat.