Fiecare își poartă crucea, dar nu toți ca bijuterie ostentativă.
Printre altele, „purtarea crucii” înseamnă răstignirea egoismului și orgoliului care ne desfigurează pe toți în grade diferite, crucificarea lăcomiei, a poftei de putere și adulație publică despre care mulți știm câte ceva, o poftei nesățioase de a fi primul, nedreptățindu-l impasibil pe celălalt.
„Cine va vrea să fie întâiul între voi, să fie tuturor slujitor”, ne spune Hristos, chiar Cel în numele Căruia (ne) purtăm cruciulița.
Abia aceasta este autentica întâietate la care putem aspira onest în calitate de creștini asumați, nu declarați, nu autopromovați.
E cel puțin jenant să sari peste rândul datoriilor neîmplinite, evitând atent „calea” slujirii binelui celorlalți și imaginându-ți că te poți instala direct în familiaritatea cu „adevărul” sau în relația optimă cu „viața”.
