ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
joi, 7 martie 2024
„Postul reprezintă întâi de toate o stare luminoasă a minţii şi a Bisericii, o stare de seninătate a sufletului şi a simţurilor copleşite de bunătate, de pace şi cumpătare.Starea aceasta de post, însă, se dobândeşte printr-o străduinţă, printr-o nevoinţă personală care presupune atât o angajare restrictivă în relaţia noastră cu lumea înconjurătoare (înfrânarea de la păcate), cât şi o angajare activă a noastră în ea în sensul spiritualizării şi înnobilării ei (săvârşirea de fapte bune). Postul ne dezvăluie cel mai clar valoarea noastră eternă ca persoană iubitoare şi responsabilitatea noastră în faţa lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, pentru semenii noştri şi pentru lumea pe care suntem chemaţi să o transfigurăm, să o prefacem într-o biserică...”
Doamne, Dumnezeul meu, nu stiu sa ma rog Tie, nu stiu sa cer ajutorul Tau, dar ma rog indura-Te de mine si vezi caderea mea.
Cantarea I
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Cred cuvantul Tau, Doamne, ca in cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de drepti, care n-au nevoie de pocainta. Invredniceste-ma, dar, si pe mine, sa ma pocaiesc cu adevarat.
Hristoase, Mantuitorul meu, departe de Tine mi-am petrecut viata mea, si multe pacate am savarsit. Dar negasindu-mi linistea si pricepand ca numai langa Tine pot afla odihna sufletului meu, la Tine alerg, Iubitorule de oameni.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Surd am fost fata de cuvintele Tale: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati. Pentru ca in loc sa vad caderea in care ma aflam, am ales sa ma vad mai bun decat cei care pacatuisera mai mult decat mine.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, ca nu treci cu vederea rugaciunile pacatosilor care te cheama in ajutor, ci le intinzi grabnic mana de ajutor.
Cantarea a III-a
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Voia lui Dumnezeu aceasta este, ca sa va feriti de desfranare, le-a spus crestinilor Marele Pavel, apostolul neamurilor. Dar eu, intinandu-mi haina botezului, m-am tavalit in noroiul pacatului, care mi-a robit inima.
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Nu pot, Doamne, sa ma ridic prin puterile mele, nu pot birui patimile care ma apasa si carora le-am dat putere sa ma stapaneasca.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Libertate am cautat, dar am gasit lanturile pacatului, si suspin acum dupa libertatea cea adevarata. Ajuta-ma, Doamne, Cel ce ai zdrobit incuietorile iadului si i-ai adus la lumina pe cei din intuneric.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Acum inteleg ca prin desfraul meu m-am lepadat de Hristos, Preacurata Fecioara, si greu imi este sa lepad jugul pacatului. Ajuta-ma tu, ocrotitoare a crestinilor, sa dobandesc izbavire din robia patimilor si a diavolului.
Cantarea a IV-a
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Mult a suferit Adam cand a fost alungat din rai pentru neascultarea sa. Iar eu, in loc sa merg spre Imparatia Cerurilor, m-am lasat pacalit de sarpele cel viclean.
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
"Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta", a strigat catre Tine David dupa ce a pacatuit cu femeia lui Urie. Si eu zic, impreuna cu el, "miluieste-ma".
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Precum a iesit Marele Avramie din chilie pentru a o ajuta pe nepoata sa Maria sa paraseasca locasul de desfranare in care isi traia zilele, si prin harul cel dumnezeiesc a intors-o la pocainta, tot asa ajutati-ma si pe mine, voi, sfintilor care mijlociti pentru ridicarea celor cazuti in desfranare.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Maica a milostivirii, cum ai intors-o in chip minunat pe Maria din Egipt, impiedicand-o sa intre in biserica inainte de a se lepada de desfranarea ei, tot asa intoarce-ma si pe mine la calea cea luminoasa a virtutilor.
Cantarea a V-a
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Pacatul mi-a molesit inima, si diavolul ii da tarcoale, ca sa ma departeze de Dumnezeu si sa ma arunce intre oamenii care Il batjocoresc pe El prin faptele si cuvintele lor.
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Plina e lumea de rautate si de necredinta, si nu vad cum as putea sa traiesc in mijlocul focului fara sa ma ard. Dar, stiind ca Tu l-ai tinut viu pe Daniil proorocul in groapa cu lei, ma rog Tie sa ma izbavesti de leii care se lupta cu mine ca sa ma arunce in imparatia mortii.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cum l-a biruit David pe Goliat, asa sa birui si eu ispitele care ma asupresc, Doamne, ma rog Tie. A Ta sa fie biruinta, Doamne, Cel ce din iubire ai primit a Te rastigni pentru mantuirea noastra.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Cine risipeste negura greselilor noastre? Tu, Fecioara, si pentru aceasta iti aduc lauda si multumire, vrand sa nu fiu parasit de tine asa cum eu L-am parasit pe Hristos.
Cantarea a VI-a
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Gura mea, mainile, picioarele si toate madularele mele sa fie spalate prin baia pocaintei. Si chiar de nu am indeajuns lacrimi care sa ma spele, sa imi fie mie baie scaldatoarea Sfintei Spovedanii.
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Nu te sfii sa marturisesti toate faradelegile tale, suflete al meu. Oare nu vrei sa primesti iertare de la Stapanul tuturor? Sau vei lasa rusinea sa iti patrunda in suflet, si vei pieri?
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Aud glasul Scripturii care zice: "Iata acum vreme potrivita, iata acum ziua mantuirii." Cu adevarat vreau sa fie acesta ceasul intoarcerii mele.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Multime nenumarata de pacatosi au fost indemnati de tine in chip nevazut sa isi marturiseasca pacatele, ceea ce esti nadejdea noastra, iar eu, luand aminte la pilda lor, cu hotarare si zdrobire de inima vreau sa fac si eu aceasta.
Cantarea a VII-a
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Nici un om nu poate da dezlegare de pacate prin puterile sale, dar eu am priceput ca preotii sunt lasati de Tine, Doamne, pentru aceasta.
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Greu este sa gasesti un doctor iscusit, dar si mai greu este sa gasesti un duhovnic care sa dea doctoria potrivita pentru bolile cele grele ale sufletului. Bolnav fiind sufletul meu, ma rog tie sa imi trimiti doctorul potrivit si doctoria cea tamaduitoare.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Venit-a fiul risipitor spre tatal sau, si acesta i-a iesit cu drag in intampinare. Asa sa ma intampine si pe mine parintele duhovnic, Mantuitorule, ca sa vad in sufletul sau icoana grijii Tale pentru noi.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Fecioara preacurata, mangaierea noastra, care stii folosul spovedaniei, acopera-i cu Sfantul Tau acoperamant pe toti duhovnicii, ca sa dea cuvant de folos cu putere multa, si pe crestini sa tina cele primite.
Cantarea a VIII-a
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Tu esti Calea, Adevarul si Viata, Doamne. In mainile Tale pun sufletul si trupul meu, mintea si inima mea. Primeste-le ca pe putinii bani ai vaduvei, Hristoase Dumnezeule, curatind aceasta mica jertfa a mea prin harul Duhului Tau cel sfant.
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Intelepteste-ma, Cuvantule al lui Dumnezeu, ca fara Tine sunt ca praful in fata vantului, si nu pot pricepe mestesugitele curse ale pierzatorului de suflete. Si daruieste-mi smerenie ca sa vad in tot binele meu lucrarea Ta.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Cred, Doamne, ajuta necredintei mele, strig catre Tine, avand nadejde ca ma vei ajuta si pe mine ca si pe tatal care s-a rugat Tie asa, iar copilul sau a fost izbavit de diavol. Ca sa aud si eu, precum oarecand cananeianca, preadulcile Tale cuvinte: "Fie tie dupa cum voiesti"
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
De multe ori am spus in inima mea ca voi pune inceput bun mantuirii, dar de fiecare data am fost ingenuncheat de patimile mele. Cazand acum inaintea ta, liman al celor deznadajduiti, te rog mijloceste pentru mine la Fiul tau, ca sa imi dea tarie sa ma ridic.
Cantarea a IX-a
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Hristos a Inviat! rasuna la praznuirea Sfintei Tale Invieri glasurile credinciosilor. Invredniceste-ma si pe mine sa ma bucur de Invierea Ta, Fiule al lui Dumnezeu, ridicandu-ma de la moarte la viata.
Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma.
Bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste. Oare voi fi si eu pricina de bucurie? Ca pricina de sminteala am fost destul pentru aproapele meu, si n-am aflat in mine nici un castig.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Voi, cetelor ingeresti, o, dumnezeiesti Stapanii, Heruvimi, Se¬ra¬fimi, Domnii, Ingeri, Scaune, toate Capeteniile, prea¬marite Puteri si Sfintilor Arhangheli, rugati-va pentru mine, pacatosul si desfranatul, ca sa dobandesc iertare de pacate si sa aflu mantuire in ceasul Judecatii.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sfanta a sfintilor, Nascatoare de Dumnezeu, roaga-te cu Sfantul Ioan Botezatorul, dascalul pocaintei si cu toti apostolii, cuviosii, mucenicii, ierarhii, dimpreuna cu ceata sfintelor femei, ca viata mea sa cunoasca binecuvantarea si nu blestemul, bucuria si nu intristarea, lumina si nu intunericul.
Rugaciunea celui cazut
Doamne, Dumnezeul meu, nu stiu sa ma rog Tie, nu stiu sa cer ajutorul Tau, dar ma rog indura-Te de mine si vezi caderea mea. Si precum parintii inteleg cererile pruncilor lor, chiar de acestia nu stiu sa le aseze in cuvinte, tot asa Te rog si pe Tine asculta nu cuvintele buzelor, ci pe ale inimii mele. Ridica-ma degraba, Dumnezeule, ca sa nu fiu inghitit de pacat. Ridica-ma degraba, Dumnezeule, Cel ce esti Izvorul a tot binele si a toata virtutea. Vino in intampinarea mea, Dumnezeule, precum tatal in intampinarea fiului risipitor. Eu sunt fiul cel risipitor, Doamne, si vreau sa pun inceput bun mantuirii. Ajuta-ma Tu, pentru rugaciunile Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale ingerului meu pazitor si ale tuturor sfintilor. Amin.
Cuvinte duhovniceşti
Sunt în iad din toate categoriile sociale și profesionale. Cei mai mulți sunt clerici. De ce?
Mirenii reușesc mai ușor să intre în Rai, mai ușor înaintează spre Rai deoarece nu se consideră pe sine superiori celorlalți. Clericul însă, din pricina familiarității lui cu taina preoției, uită să folosească preoția ca pe un burete, ca pe un ștergar pentru a șterge sudoarea, lacrimile, durerile, suspinele oamenilor, căci toți sunt astăzi obosiți și chinuiți și mâhniți și răniți și trădați, iar clericul folosește preoția ca pe o putere, o autoritate.
Astfel, oamenii ne respectă și ne cinstesc ca pe o autoritate, și a devenit greu să eviți, să ocolești situația aceasta. Iată cugetele de slavă deșartă. Și din moment ce ai asemenea cugete, harul Sfântului Duh nu se odihnește întru tine și ești în pericol de a nu te mântui. Pe de o parte se face lucrarea lui Dumnezeu pe pământ, iar tu ca preot nu te poți mântui. Să ajuți să se mântuiască atâția și atâția și tu să te condamni la iad! Iar Sf. Isaac Sirul spune de asemenea un lucru înfricoșător: „Poți mântui mii de suflete, iar tu să ajungi cu ușurință în iad.” Ca urmare, mântuirea noastră, a creștinilor – în general, a clericilor – în particular, nu depinde de câți am salvat, câți am îndrumat și câte cărți am scris și în câte limbi au fost traduse sau ce faimă are omul, și ce spun alții despre noi – de bine sau de rău.
Noi să vedem acum ce spune Hristos.
Ai auzit vocea Domnului înlăuntrul tău? Nu ai auzit încă? Auzi încă cele ale lumii. A, de aceea nu auzi vocea lui Dumnezeu, fiindcă urechile tale alte lucruri vor să audă. Deci clar că ceva nu merge bine în cazul acesta. Căci cu siguranță dacă auzi vocea Domnului, îți vei schimba felul în care gândești, precum și modul în care viețuiești. Efrem Ieromonahul, „Cuvinte simple din Sfântul Munte”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
-
Conacul boieresc cunoscut localnicilor sub numele de Stupina lui Christoph este situat la marginea Brasovului, intr-o zona linistita ...