Sfantului Mare Mucenic Pantelimon

 

Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai Bisericii lui Hristos. Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit "doctor fara de arginti", aratandu-se prin aceasta cum ca el n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru binefacerile facute. Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si crestin urmator lui Hristos.

Părintele Teofil Paraianu vorbind despre Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, spune: "E buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin cuvant, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin gand, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin laudele randuite de Biserica, e buna cinstirea pe care o aducem oricarui sfant sub indrumarea Bisericii noastre, dar, iubiti credinciosi, cea mai de capetenie cinstire pe care i-o putem aduce unui sfant, este sa ne asemanam cu el.

Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, cu dorinta de bine pentru cel care sufera, asta o putem face si noi; si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi, ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon."

Acatistul Schimbarii la Fata a Mantuitorului

 

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condacul 1

Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Faţă întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-au cutremurat şi toţi pământenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii, aducându-Ţi pentru Schimbarea Ta la Faţă închinare de mulţumire, împreună cu Petru din suflet Îţi cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Icosul 1

Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele şi razele Luminii Tale neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au înspăimântat, văzând norul strălucind luminos şi glasul Tatălui auzind, au înţeles taina Întrupării Tale şi au cântat aşa:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina Feţei Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Bun şi Puternic, trezeşte-ne pe noi, cei ce dormim în adâncul întunericului şi în somnul păcatului;
Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne şi pe noi din locul întunericului;
Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu slava Ta, sălăşluieşte-ne şi pe noi în lăcaşurile raiului;
Iisuse, Lumina lumii, slobozeşte-ne din mâna celui viclean pe noi, cei ce stăm în întuneric;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, îmbracă-ne în veşmântul adevărului şi al dreptăţii pe noi, cei ce dormim în umbra morţii;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 2-lea

Văzând, Iubitorule de oameni, Doamne, că ucenicii Tăi nu sunt încă luminaţi şi nu pricep că Tu trebuie să mergi la Ierusalim şi acolo să pătimeşti multe şi să fii omorât, ai început de atunci să le spui că toate acestea trebuie să le rabzi de bunăvoie pentru mântuirea noastră. Totuşi, ei neputând înţelege dacă sunt de la Dumnezeu sau de la om, după şase zile ai luat cu Tine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi i-ai dus pe muntele Taborului, ca să le arăţi, înainte de Cruce, slava Ta dumnezeiască, ca şi în timpul pătimirilor Tale să-Ţi cânte: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelesul cel greu de pătruns al pătimirii Tale celei de bunăvoie neputând să-l înţeleagă ucenicii Tăi, Doamne, mai înainte de crucea Ta, ai dus pe trei dintre ucenicii Tăi într-un munte înalt, ca să vadă minunea înfricoşatei Tale Schimbări la Faţă şi dumnezeiasca Ta slavă, cea pururea fiitoare, ca atunci când Te vor vedea răstignit să înţeleagă că pătimirea Ta este de bunăvoie şi să-Ţi cânte aşa:
Iisuse, Care de jos ai urcat pe un munte înalt, urcă-ne şi pe noi întru cele de sus, ca să căutăm desfătarea întru cele înalte;
Iisuse, Care ai îndepărtat pe Petru şi pe fiii lui Zevedeu de mulţimea grijilor lumeşti, îndepărtează şi mintea noastră de lucrurile pământeşti, ca să învăţăm a ne feri de patimile cele josnice;
Iisuse, Care cu multă trudă ai dus pe prietenii Tăi la o înălţime preafrumoasă, învaţă-ne şi pe noi ca prin sudoare şi multă trudă să ne nevoim în toate zilele;
Iisuse, Care ai arătat ucenicilor, în tăcerea rugăciunii, Schimbarea Ta la Faţă, învredniceşte-ne acum şi pe noi, credincioşii Tăi, să ne luminăm cu dulceaţa cuvintelor Tale;
Iisuse, Care ai arătat trei martori ai slavei Tale în liniştea Taborului, dă-ne şi nouă, celor tăcuţi şi goi, să cugetăm totdeauna la slava Ta;
Iisuse, Care pentru numele Tău s-a veselit Taborul şi Ermonul, dă-ne şi nouă, ca prin chemarea preadulcelui Tău nume, să săvârşim urcare la cele înalte;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 3-lea

Aleşii Tăi Apostoli, îmbrăcaţi fiind cu putere de sus, Doamne, i-ai urcat în Tabor, ca să înveţe a cânta cele înalte şi să cugete la cele cereşti, iar nu la cele pământeşti. Îmbracă-ne, dar, şi pe noi cei căzuţi întru cele de jos şi biruiţi totdeauna de neputinţele trupului, cu puterea şi slava Ta, ca puterea Ta să lucreze în neputinţele noastre, şi să-Ţi cântăm Ţie cu dragoste: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Vrând ca înainte de Cruce, de pătimirea cea de bunăvoie, să descoperi în parte slava dumnezeirii Tale, Hristoase, Mântuitorul nostru, ai ales numai trei dintre muritori care să fie martorii acestei slave: pe Petru, care Te-a iubit mai mult decât toţi şi Te-a mărturisit, primul dintre toţi, Fiu al lui Dumnezeu, pe Iacob, care, având nădejdea bunătăţilor viitoare, capul sub sabie şi-a plecat şi, astfel, a pus început mucenicilor Tăi, şi pe Ioan cel feciorelnic, care, mai mult decât toţi păstrând neprihănirea trupului şi a duhului, a primit har deosebit întru vederea unor negrăite descoperiri şi a slavei Tale dumnezeieşti. Împreună cu ei primeşte şi de la noi aceste cântări de laudă:
Iisuse, Cel ce de la Petru, mai înainte de Schimbarea la Faţă, ai primit mărturisirea, primeşte şi calda noastră mărturisire;
Iisuse, Cel ce aceluiaşi Petru, în Tabor, i-ai dat îndrăzneală să vorbească cu Tine, spune şi inimilor noastre celor paşnice şi bune;
Iisuse, Cel ce pe fiii lui Zevedeu, pentru iubirea lor înflăcărată, i-ai numit fiii Tunetului, nu ne birui cu tunetul mâniei Tale;
Iisuse, Cel ce aceloraşi ucenici nu le-ai îngăduit să coboare foc din cer asupra samaritenilor, stinge focul patimilor noastre lăuntrice;
Iisuse, ridică-ne împreună cu feciorelnicul Ioan în Taborul cel de sus, întru curăţia trupului şi a sufletului;
Iisuse, Cel ce ştiai că Iacob va bea întâiul Tău pahar, găteşte-ne şi nouă locuri în rai;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 4-lea

Furtună a fost arătarea dumnezeirii Tale în muntele Sinai, deoarece în tunete şi fulgere ai dat legea slugii Tale Moise; tot aşa şi în Horeb a fost duh de tărie ce despica munţii; vijelie şi foc când Ilie proorocul a vrut să Te vadă. Totuşi nu în vijelie, nici în cutremur şi nici în foc nu a fost Domnul, ci în glas de adiere de vânt Ţi-ai arătat Faţa şi slava dumnezeirii Tale, precum şi în muntele Taborului ai şezut în faţa lor şi cu bucurie Ţi-au cântat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind Moise şi Ilie în Tabor cuvintele Tale, că vei sfârşi la Ierusalim, s-au făcut martori la toată lumea, Doamne, că Tu eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, trimis de Tatăl spre mântuirea oamenilor, aşa cum a mărturisit şi glasul Său din cer. Căci Moise a fost chemat din morţi, ca să mărturisească celor ţinuţi în iad venirea Ta în lume. Ilie însă a fost chemat din rai, ca să spună lui Enoh despre slava Ta, văzută în Schimbarea Ta la Faţă. Iar noi, mirându-ne de taina arătării proorocilor Tăi în Tabor, cu umilinţă îţi cântăm:
Iisuse, Cel ce ai vrut ca văzătorul de Dumnezeu Moise să-Ţi privească Faţa Ta, arată-ne şi nouă, în veacul ce va să vie, dulceaţa cea dorită a Feţei Tale;
Iisuse, Cel ce de demult lui Moise i-ai arătat strălucirea slavei Tale, arată-ne şi nouă, întru Împărăţia Ta, Faţă către faţă, bunătatea cea nespusă a privirii Tale;
Iisuse, Cel ce în linişte şi în glas de adiere de vânt lin l-ai învăţat pe Ilie descoperirea Ta, învaţă-ne şi pe noi, în chip minunat şi în linişte, nepătimirea dumnezeiască;
Iisuse, Cel ce l-ai adus pe robul Tău Ilie în rai, în car de foc nearzător, ridică-ne şi pe noi, în chip minunat, la înălţimea desăvârşitei vieţuiri;
Iisuse, Cel ce de demult în multe chipuri ai grăit proorocilor, iar în Tabor le-ai vestit moartea Ta, hrăneşte cu cuvintele vieţii veşnice şi sufletele noastre cele flămânde;
Iisuse, Cel ce prin gura a doi martori ai descoperit ucenicilor taina Schimbării Tale la Faţă, aprinde şi credinţa noastră cea rece cu adierile cele negrăite ale Duhului Sfânt;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 5-lea

Stelei celei izvorâtoare din Dumnezeu Te-ai asemănat prin strălucirea negrăită a Preacuratului Tău Trup, Dătătorule de Lumină, Doamne, când, apropiindu-Te de ucenicii Tăi care dormeau, ai înălţat Tatălui Tău, pe înălţimea muntelui, rugăciunea Ta de împăcare. Atunci s-a luminat Faţa Ta ca soarele şi îmbrăcămintea s-a făcut mai albă decât zăpada. Apostolii, trezindu-se, au văzut slava Ta, a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr, şi stând cu frică Ţi-au cântat: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzându-Te Apostolii Tăi în Tabor, având chip de om şi Schimbându-Te la Faţă întru slava dumnezeiască şi vorbind cu Moise şi cu Ilie despre sfârşitul Tău, au înţeles puterea Ta cea pururea fiitoare şi dumnezeirea ascunsă sub acoperământul trupului, s-au înspăimântat auzind cele grăite şi s-au desfătat de vederea dumnezeieştii Tale slave. Dar numai atât au văzut cât a putut să încapă vederea ochilor trupeşti, iar noi împreună cu dânşii Îţi cântăm:
Iisuse, Cel ce ai strălucit ucenicilor Tăi dumnezeiasca şi nespusa Ta slavă, străluceşte în inimile noastre Lumina Ta cea pururea fiitoare;
Iisuse, Cel ce ai împărtăşit pe întâistătătorii Legii şi harului cu lumina Ta cea mai presus de lume, prin acea împărtăşire adună mintea noastră ce rătăceşte pururea;
Iisuse, Cel ce în Tabor ai dezgolit puţin fulgerul dumnezeirii Tale, ascuns în trup, dezvăluie căderile în păcat, ascunse în conştiinţa noastră cea ticăloasă;
Iisuse, Cel ce cu razele Luminii celei necreate ale Trupului Tău ai luminat muntele sfânt, luminează cu lumina poruncilor Tale şi sufletele noastre cele întunecate;
Iisuse, Cel ce prin Schimbarea la Faţă ai luminat marginile lumii, luminează-ne şi ne înfrumuseţează şi pe noi cei întunecaţi;
Iisuse, Cel ce prin strălucirea luminii Tale din Tabor ai curăţat precum zăpada pe ucenicii Tăi, curăţeşte-ne şi ne înnoieşte şi pe noi cei întunecaţi;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 6-lea

Văzând binecuvântata şi mântuitoarea Ta grăire, Hristoase, Dumnezeul nostru, împreună cu Moise şi cu Ilie pe muntele Taborului, ucenicii Tăi Petru, Iacob şi Ioan s-au bucurat foarte. Petru, având glasul plin de iubire dumnezeiască, a zis: „Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, vom face aici trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi lui Ilie una”. Noi însă, nevrednicii, nu cutezăm a Te întreba, ci cu smerenie Te rugăm pentru milă şi cu glas tremurând Îţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Nor luminos a strălucit în Tabor spre însemnare la toată lumea. Petru vorbea despre colibe, glasul Părintelui vestea descoperirea şi venirea Duhului Sfânt i-a umbrit pe Apostoli şi vârful muntelui l-a înconjurat. Aceştia şi mai mult s-au înfricoşat şi, intrând cu frică în nor, au simţit nepătrunsa Ta dumnezeire şi cu multă îndrăzneală Ţi-au cântat unele ca acestea:
Iisuse, Cel ce pe Israel de demult în pustie l-ai condus cu stâlpul de nor, Însuţi şi acum arată-ne calea în Împărăţia Ta;
Iisuse, Cel ce pe Apostolii Tăi, în Tabor, cu nor luminos i-ai învăluit, acoperă-ne şi pe noi cu roua Duhului Tău Cel Sfânt;
Iisuse, Cel ce locuieşti în ceruri, în Biserica nefăcută de mâini, arată-ne şi nouă biserica dătătoare de lumină şi umbra preacurată a dumnezeirii Tale;
Iisuse, Cel ce nu ai vrut pe pământ corturi făcute de mâini, zideşte-ne cortul cel lăuntric, cu bun chip, al Duhului Sfânt, cu care să mergem la ceruri;
Iisuse, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, îmbracă-ne şi pe noi cei dezbrăcaţi cu haina ţesăturii dumnezeieşti a neprihănirii şi curăţiei;
Iisuse, Cel ce ai întins cerul ca o piele, îmbracă-ne şi pe noi cei răniţi în haina luminoasă ca zăpada a cereştii Tale frumuseţi;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 7-lea

Vrând să descopere taina cea din veac ascunsă a dumnezeirii Tale, Hristoase, Părintele Tău Ceresc, acum, iarăşi, precum la Iordan, în timpul Botezului, a vestit că Tu eşti Fiul Lui, şi astfel, cu glas, din nor, a mărturisit zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, pe Acesta să-L ascultaţi”. Iar Apostolii, înfricoşându-se, au căzut cu faţa la pământ, cântându-Ţi: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Nouă şi preaslăvită descoperire s-a făcut în Tabor, Stăpâne Doamne, când Apostolii înşişi, văzători şi slugi, auzind glasul Părintelui şi tunet din nori, s-au înspăimântat şi o nouă revărsare de lumină deodată i-a luminat şi, privindu-se unul pe altul, s-au mirat şi, căzând cu faţa la pământ, Ţie, Stăpâne, închinându-se, Ţi-au adus aceste laude:
Iisuse, Cel ce eşti Chipul Prealuminat al Ipostasului Părintesc, schimbă viaţa noastră cea întunecată şi necurată;
Iisuse, Cel ce eşti strălucirea slavei Părinteşti, luminează sufletele noastre cele căzute şi afundate în întuneric;
Iisuse, Cel ce eşti minunat şi înfricoşător în slava dumnezeirii Tale, înnoieşte vederea noastră cea duhovnicească stricată prin păcat;
Iisuse, Prealine, Cel ce eşti plin de iubire, prin strălucirea cea nespusă a Trupului Tău, toată necurăţia sufletelor noastre fă-o mai albă decât zăpada;
Iisuse, Lumină fără început, în Lumina Ta din Tabor arată-ne şi nouă Lumina Tatălui;
Iisuse, Lumina cea neschimbată în lumina cea nevăzută a Împărăţiei Tale, arată-ne şi nouă lumina Duhului;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 8-lea

În chip minunat şi străin, Ţi s-au arătat Moise şi Ilie în Tabor, Stăpâne Doamne, văzând închipuirea Ipostasului dumnezeiesc şi vorbind despre pătimirea Ta cea de bunăvoie ce îţi stătea înainte. Acoperindu-i pe ei norul cel luminos şi încetând glasul din cer, slava Domnului s-a luat de la ucenicii Tăi, iar ei Ţi-au cântat: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul ai fost întru cele de sus, Cuvinte al lui Dumnezeu, când Te-ai Schimbat la Faţă în Tabor, dar nici de cele de jos nu Te-ai despărţit. Iar când proorocii au plecat şi vederea dumnezeiască s-a sfârşit, Tu Te-ai apropiat de ucenicii Tăi, ce căzuseră de spaimă la pământ şi, atingându-i cu mâna le-ai zis: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi”. Iar ucenicii, deschizând ochii şi nevăzând pe nimeni, afară de Tine, s-au bucurat foarte şi, mulţumind lui Dumnezeu, Ţi-au cântat aşa:
Iisuse, Cel ce ai cuvintele vieţii veşnice, fii totdeauna cu noi în călătoria pământească;
Iisuse, Cel ce ne-ai săturat pe noi cu privirea dumnezeirii Tale, nu ne lăsa pe noi singuri întru slujirea Ta;
Iisuse, Cel ce mai înainte de Cruce ne-ai lămurit taina pătimirilor Tale de voie, dă-ne nouă totdeauna să ne amintim de pătimirea Ta;
Iisuse, Cel ce ne-ai arătat, mai înainte de moarte, slava Ta, dă-ne nouă să înţelegem totdeauna îndumnezeirea Trupului Tău;
Iisuse, Chipul cel neschimbat al Celui ce Este, înnoieşte în sufletele noastre privirea Chipului şi asemănării Tale;
Iisuse, Cel ce eşti pecetea cea asemenea Tatălui, însemnează în trupurile noastre bunătatea cea nespusă a Chipului Tău;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 9-lea

Toată firea s-a înfricoşat, văzând preaslăvita Schimbare la Faţă în Tabor, Hristoase Mântuitorule: îngerii stând nevăzut cu frică şi cu cutremur Ţi-au slujit Ţie, cerurile s-au înspăimântat, pământul s-a cutremurat, văzând slava Domnului. Muntele Tabor, care până atunci era întunecat şi fumegând, s-a acoperit cu un nor luminos, pentru că pe el au stat Preacuratele Tale picioare. Iar ucenicii Tăi, Doamne, neputând suferi să vadă Faţa Ta, au căzut la pământ, acoperindu-şi feţele, până când, sfârşindu-se vedenia, Tu Însuţi i-ai ridicat şi ei Ţi-au cântat: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei deşerţi de înţelepciune, nefiind luminaţi de har, nu pot pricepe taina preaslăvitei Tale Schimbări la Faţă. Pentru aceasta, când ai coborât cu ucenicii din munte, ai poruncit prietenilor Tăi nimănui să nu spună din ceea ce au văzut, până când Fiul Omului nu Se va scula a treia zi din mormânt. Şi ei tăcând nu au spus nimănui nimic în acele zile, din cele ce au văzut şi au auzit, dar în inima lor Ţi-au cântat aşa:
Iisuse, Cel ce pe nor de foc ai fost purtat, izbăveşte-ne cu lumina Ta de toată întinăciunea sufletească;
Iisuse, Cel ce Te-ai îmbrăcat în întregul Adam, luminează firea noastră cea întunecată;
Iisuse, Cel ce ai desfătat pe ucenicii Tăi cu strălucirea dumnezeirii Tale, desfătează-ne şi pe noi totdeauna cu învăţăturile Tale;
Iisuse, Cel ce ai luminat pe ucenicii Tăi prin norul dătător de rouă, luminează-ne şi pe noi totdeauna cu razele preaslăvitei Tale Schimbări la Faţă;
Iisuse, Cel ce ai sfinţit Taborul cu Preacuratele Tale picioare, îndreptează picioarele noastre spre a sluji Ţie pururea;
Iisuse, Cel ce cu nevinovatele Tale mâini ai arătat ucenicilor să urce în muntele Tău, îndreptează şi mâinile noastre în lucrarea faptelor celor bune;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuieşti lumea, Te-ai Schimbat la Faţă în Tabor pentru noi, Doamne, ca să ne faci vrednici de slava Ta cerească şi să schimbi trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea slavei Tale la învierea cea de obşte şi în Împărăţia Ta cea veşnică, pe care ai gătit-o, de la facerea lumii, celor ce Te iubesc pe Tine, de care să ne învredniceşti şi pe noi, precum pe Moise şi pe Ilie i-ai învrednicit în Tabor să Te vadă Faţă către faţă şi să-Ţi cântăm cu toţi sfinţii cântarea veşnică: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Împărate Preaveşnic, toate le-ai făcut spre mântuirea noastră. Pentru noi ai primit Preacuratul trup din Preasfânta Fecioară Maria şi ai venit în lumea aceasta având chip de rob. Tot aşa Te-ai Schimbat la Faţă pe muntele cel sfânt, ca să luminezi întunericul dinlăuntrul nostru, al celor ce stăm în întunericul şi în umbra morţii şi să ne faci pe noi, din fii ai mâniei, fiii Tăi preaiubiţi. Pentru aceasta cu mulţumire Îţi cântăm:
Iisuse, pe Tabor chipul robului l-ai schimbat, ca pe noi să ne faci din robi ai păcatului fiii lui Dumnezeu;
Iisuse, chiar trupul Tău l-ai dat la moarte, ca firea noastră cea căzută să o prefaci prin Tine;
Iisuse, Cel ce în Tabor ai arătat frumuseţea cea negrăită a Împărăţiei Tale, întăreşte în noi pacea şi adevărul Duhului Sfânt;
Iisuse, Cel ce prin strălucirea dumnezeiască a Trupului Tău toată făptura ai îndumnezeit-o, înnoieşte-ne şi pe noi prin îndumnezeirea trupului la a doua Ta venire;
Iisuse, Cel ce în Tabor ai arătat focul dumnezeirii Tale, arde cu foc nematerialnic şi păcatele noastre;
Iisuse, Cel ce ai hrănit acolo cu preadulcele Tale cuvinte pe ucenicii Tăi, sfinţeşte şi sufletele noastre cele flămânde cu Sfintele Tale Taine;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 11-lea

Cântare de umilinţă aducem Ţie noi nevrednicii, pentru Schimbarea Ta la Faţă, şi strigăm: Dă-ne nouă, robilor Tăi, înălţimea vieţuirii cereşti şi strălucirea slavei dumnezeieşti celei pururi fiitoare, iar cu inimă curată învredniceşte-ne, în chip gândit, să ieşim la muntele Tău cel sfânt şi să vedem cu ochii minţii preaslăvita Schimbare la Faţă, ca să-Ţi cântăm în chip luminos: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Fiind Lumina Nepătrunsă şi Dătător de Lumină, Iisuse, Lumina cea pururea fiitoare şi fără de început, Lumina Ta ai adus-o în lume, pentru că ai urcat cu Preacuratul Tău Trup în muntele Taborului şi acolo ai arătat ucenicilor Tăi lumina cea necreată şi dumnezeiască şi chipul slavei Părinteşti. Acestei lumini, mai presus de fire, să ne faci şi pe noi părtaşi, ca să-Ţi cântăm din adâncul sufletului unele ca acestea:
Iisuse Hristoase, Lumina cea adevărată, întăreşte sufletele noastre, cu cugete bune, în toate zilele călătoriei noastre pământeşti;
Iisuse, Împărate, Lumina cea fără început, aprinde din nou făclia cea stinsă a sufletului până în ziua sfârşitului nostru;
Iisuse, Lumina Lină, Care dai viaţă, trimite sufletelor noastre lumină şi viaţă în ceasul cel înfricoşător al morţii noastre;
Iisuse, Lumina Sfântă, Care luminezi şi arzi, scoate-ne atunci din bezna întunericului;
Iisuse, Lumina Preadulce şi Preasfântă, însoţeşte-ne către lumina palatului Tău ceresc printre vămile amare ale văzduhului;
Iisuse, Lumina cea mai luminoasă decât orice soare, luminează-ne în strălucirea sfinţilor Tăi, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 12-lea

Dăruieşte-ne, Doamne Iisuse, harul Tău, pe care în Tabor l-ai dat aleşilor Tăi ucenici Petru, Iacob şi Ioan, şi ne primeşte pe noi ca şi pe aceia, ca îmbrăcaţi cu putere de sus şi luminaţi de Duhul Sfânt, având inima curată şi duhul înnoit, să urcăm în Taborul cel gândit, mergând din putere în putere, nevoindu-ne mai mult în post şi rugăciune şi petrecând întru neprihănire, să-Ţi cântăm cu vrednicie: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând Preacurata Schimbare la Faţă preaslăvim dumnezeiasca Ta slavă arătată în Tabor, ne închinăm dumnezeirii şi puterii Tale şi credem cu Petru că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi şi cântăm împreună cu Apostolii, din adâncul sufletului: bine este să fim noi aici împreună cu Tine. Pentru aceasta nu ne ruşina pe noi, cei neputincioşi şi învechiţi în trup, care credem întru Tine, ci ne acoperă cu lumina dumnezeieştii Tale străluciri pe cei ce cu dragoste Îţi cântăm:
Iisuse, Soarele cel neapus, Care ai răsărit în Tabor, luminează-ne cu dumnezeiasca Ta strălucire;
Iisuse, Lumina cea neajunsă, Care Te-ai arătat întru Schimbarea Ta la Faţă, încălzeşte-ne cu împărtăşirea harului Tău;
Iisuse, Biserica Veşnică a Ierusalimului Ceresc, sălăşluieşte-ne în cortul Tău dumnezeiesc;
Iisuse, Floarea cea binemirositoare a raiului, înmiresmează-ne şi pe noi cu aromatele sfinţeniei şi ale curăţiei;
Iisuse, Focul cel curăţitor, Care ai vrut să curăţeşti cerul şi pământul de orice întinăciune, curăţeşte-ne şi pe noi de toată întinăciunea trupului şi a duhului;
Iisuse, Piatra cea preţioasă, Care ai luminat Sionul cel de sus cu frumuseţe dumnezeiască, învredniceşte-ne şi pe noi să vedem această frumuseţe;
Iisuse, Dumnezeul Cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul al 13-lea

O, Preadulce şi Atotbunule Iisuse, Cel ce în Tabor ai strălucit cu slava dumnezeiască, primeşte acum această puţină rugăciune a noastră, precum ai primit în muntele cel sfânt închinarea ucenicilor Tăi, aşa şi pe noi învredniceşte-ne să ne închinăm preaslăvitei Tale Schimbări la Faţă, ca strălucind în lumina faptelor bune, să se lumineze prin Tine întunericul păcatului ce locuieşte în noi şi să ne arătăm vrednici moştenitori ai Împărăţiei Tale celei veşnice, unde cu toţi sfinţii să-Ţi cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost..., Condacul 1: Alesule Voievod şi Împărat al slavei...,

Icosul 1

Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele şi razele Luminii Tale neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au înspăimântat, văzând norul strălucind luminos şi glasul Tatălui auzind, au înţeles taina Întrupării Tale şi au cântat aşa:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina Feţei Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Bun şi Puternic, trezeşte-ne pe noi, cei ce dormim în adâncul întunericului şi în somnul păcatului;
Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne şi pe noi din locul întunericului;
Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu slava Ta, sălăşluieşte-ne şi pe noi în lăcaşurile raiului;
Iisuse, Lumina lumii, slobozeşte-ne din mâna celui viclean pe noi, cei ce stăm în întuneric;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, îmbracă-ne în veşmântul adevărului şi al dreptăţii pe noi, cei ce dormim în umbra morţii;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Condacul 1

Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Faţă întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-au cutremurat şi toţi pământenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii, aducându-Ţi pentru Schimbarea Ta la Faţă închinare de mulţumire, împreună cu Petru din suflet Îţi cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

şi această

Rugăciune

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care locuieşti întru Lumina cea nepătrunsă, şi eşti Strălucire Slavei Tatălui şi Chip al Ipostasului Său! La plinirea vremii ai venit, Tu, pentru mila cea nespusă faţă de neamul omenesc cel căzut, Te-ai micşorat, chip de rob luând, Te-ai smerit pe sine, ascultător fiind chiar până la moarte. Totuşi, înainte de Cruce şi de pătimirea cea de bunăvoie, în muntele Taborului, Te-ai Schimbat la Faţă, întru slava Ta dumnezeiască, înaintea sfinţilor Tăi ucenici şi Apostoli, ca atunci când Te vor vedea răstignit şi dat morţii să priceapă că pătimirea este de bunăvoie şi dumnezeiască. Învredniceşte-ne şi pe noi, pe toţi, să prăznuim Preacurata Schimbare la Faţă cu inimă curată şi cu minte neîntinată, să urcăm în muntele Tău cel sfânt, în sălaşul sfintei Slavei Tale, unde este glasul curat al celor ce prăznuiesc, glasul nespusei bucurii, ca acolo, împreună cu sfinţii, Faţă către faţă, să vedem slava Ta, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale şi să preaslăvim Preasfânt Numele Tău, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Canon de rugăciune la Praznicul Schimbării la Faţă a Domnului (1)

Troparul Schimbării la Faţă a Domnului, glasul al 7-lea:

Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi Slava Ta, pe cât li se putea. Strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Cetele israeliteneşti, cu picioare neudate trecând Marea Roşie şi în adâncul cel umed pe călăreţii vrăjmaşi voievozi văzându-i cufundaţi, cu bucurie au cântat: să cântăm Dumnezeului nostru că S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cuvintele vieţii grăind despre Dumnezeiasca Împărăţie Hristos către ucenici, a zis: pe Tatăl să cunoaşteţi în Mine, ca Unul Care Străluceşte cu Lumină Neapropiată, cu bucurie cântând: să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu puterea neamurilor vă veţi îmbrăca, prieteni ucenici şi minunaţi vă veţi face în bogăţia lor, că vă veţi umple de Slavă. Că Mă voi arăta, mai luminat decât soarele strălucind, întru bucurie cântând: să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Astăzi Hristos în Muntele Taborului, strălucind luminos cu Dumnezeiasca Rază, precum a făgăduit ucenicilor Şi-a golit chipul şi umplându-se ei de Rază Dumnezeiască, de lumină purtătoare, cu bucurie au grăit: să cântăm Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.

 

Cântarea a 3-a.

Irmosul:

Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere; pentru aceasta, s-a întărit în Domnul inima mea.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

În Adam, îmbrăcându-Te tot, Hristoase, firea cea înnegrită de demult, schimbând-o, ai luminat-o şi cu schimbarea Chipului Tău, dumnezeu ai făcut-o.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce a povăţuit pe Israel de demult în pustie, prin stâlp în chipul focului şi prin nor, astăzi în Muntele Taborului în chip de negrăit a strălucit Hristos în Lumină.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am slăvită rânduiala Ta, Hristoase Dumnezeule, că Te-ai născut din Fecioară ca să mântuieşti din rătăcire pe cei ce cântă Ţie: Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Legea însemnând cu scrisoare în Sinai, Hristoase Dumnezeule, în nor, în foc, în ceaţă şi în vifor Te-ai arătat purtat. Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Ca să adevereşti slăvită rânduiala Ta, Hristoase Dumnezeule, că Cel Ce eşti mai înainte de veci, Tu Acelaşi şi în nor suindu-Te, în Tabor în chip de negrăit ai strălucit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Împreună grăind au stat înaintea Ta, Stăpâne Hristoase, ca nişte slugi aceia şi către ei în pară de foc şi în nor şi în vânt subţire ai vorbit. Slavă puterii Tale, Doamne.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Vestit-a Slava Crucii Tale, venind în Tabor Moise, cel ce Te-a văzut pe Tine de demult în foc şi în rug şi Ilie, cel ce s-a înălţat în car de foc, Hristoase.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Cel Ce ai despărţit de lumină întunericul cel întâi izvodit, în lumină Te laudă pe Tine lucrurile ca pe Ziditorul, Hristoase, în lumina Ta, îndreptează căile noastre.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Înaintea Feţei Tale, munţii s-au plecat. Că şi lumina, strălucirea cea pe sus umblătoare, soarele a venit sub picioarele Tale, Hristoase, dacă bine ai voit a-Ţi schimba Chipul Cel omenesc.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Iată, Mântuitorul Hristos, au strigat Moise şi Ilie către ucenicii cei aleşi în Sfântul Munte al Taborului; pe Acesta L-am vestit de demult că este Dumnezeu.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Firea Cea Neschimbătoare a Dumnezeirii, Celei Ce se poartă întru Sine fără materie, S-a amestecat cu omenirea şi Lumina arătându-Şi Apostolilor, în chip de negrăit a strălucit.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pe tine Raza Cea pururea Fiitoare, dacă Te-au văzut strălucind în Slava Părintească ucenicii, Hristoase, au grăit către Tine: în Lumina Ta căile noastre le îndreptează.

 

Cântarea a 6-a.

Irmosul:

Când m-am necăjit, am strigat către Domnul şi m-a auzit Dumnezeul mântuirii mele.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Lumină mai luminoasă decât razele soarelui în Tabor strălucind Hristos, ne-a luminat pe noi.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Suindu-Te în Muntele Taborului Te-ai schimbat la Faţă, Hristoase şi toată înşelăciunea ai întunecat, lumină strălucind.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pe Tine Dumnezeu cunoscându-Te măriţii Apostoli în Tabor, Hristoase, minunându se şi-au plecat genunchii.

 

CONDAC, glasul al 7-lea:

În munte Te-ai schimbat la Faţă şi pe cât au putut ucenicii Tăi au văzut Slava Ta, Hristoase Dumnezeule, pentru ca, atunci când Te vor vedea Răstignit, să înţeleagă patima Ta cea de bunăvoie şi să propovăduiască lumii că Tu eşti cu adevărat Raza Tatălui.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Tinerii lui Avraam, oarecând în Babilon, văpaia cuptorului au călcat, cu laude cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Luminaţi fiind în Muntele Taborului cu Lumina Slavei Celei Neapropiate, Apostolii, Hristoase, au grăit: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

De suflarea Dumnezeiescului Glas, de norul cel răcoritor şi de Raza Ta, Hristoase, îndulcindu-se Apostolii, au cântat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Dacă Te-a văzut Petru pe Tine, Hristoase, în Lumină Neapropiată strălucind în Muntele Taborului, a grăit: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu Hristos, Începătorul vieţii fiind fiii lui Zevedei, când a arătat El Lumina Chipului Său, ei au cântat: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a.

Irmosul:

Tinerii în Babilon, cu dumnezeiască râvnă fiind aprinşi, îngrozirea tiranului şi a văpăii bărbăteşte au călcat-o şi în mijlocul focului fiind aruncaţi, rourându-se, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce toate le poartă cu bunăvoinţă, Hristos, cu preacuratele Sale picioare S-a suit în Muntele Taborului; acolo, mai mult decât raza soarelui strălucind cu faţa Sa, pe cei mai aleşi din Legea Veche şi din Legea Darului i-a arătat, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

În Slava Cea Neapropiată arătându-Se în chip de negrăit în Muntele Taborului Lumina Cea Necuprinsă şi Neapusă, Raza Tatălui a luminat făptura şi a îndumnezeit pe oamenii cei ce cântă: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cu sfinţită cuviinţă stând Moise şi Ilie în Muntele Taborului şi Chipul Dumnezeieştii Feţe luminat văzându-L, pe Hristos în Părinteasca Slavă strălucind, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Pentru Dumnezeiasca vedere cea din nor s-a preamărit oarecând faţa lui Moise; iar Hristos cu lumina şi cu Slava ca şi cu o haină Se îmbracă, că, Însuşi Făcătorul luminii fiind, luminează pe cei ce cântă: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Văzând ucenicii pe Hristos înconjurat de nor luminos în Tabor şi jos spre pământ privind, mintea luminându-şi, L-au lăudat pe El împreună cu Tatăl şi cu Duhul: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a.

Stih: Măreşte, sufletul meu, pe Domnul, Cel Ce S-a schimbat la Faţă în Muntele Taborului.

Irmosul:

Naşterea ta Nestricată s-a arătat, căci Dumnezeu din coapsele tale a ieşit şi S-a arătat Purtător de Trup pe pământ şi cu oamenii a vieţuit. Pentru aceasta, pe tine, de Dumnezeu Născătoare, toţi te mărim.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Spăimântaţi fiind de acea nouă vărsare de lumină, dar îndată luminându-se, ucenicii au privit unul către altul şi jos la pământ căzând, Ţie Stăpânului tuturor, s-au închinat.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Glas de Dumnezeu suflet din nor s-a auzit, întărind minunea. Că Tatăl luminilor a grăit către Apostoli: Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, pe Acesta să-L ascultaţi.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Lucruri noi şi preaslăvite văzând şi Glasul Părintesc auzind în Tabor slugile Cuvântului, închipuirea chipului celui dintâi, au grăit: Acesta este Mântuitorul nostru.

Stih: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie.

Cel Ce eşti Chipul Cel Neschimbat al Celui Ce este de-a pururi Neschimbat, Pecetea Cea Neschimbată, Fiule Cuvinte, Înţelepciune şi Braţule, Dreapta şi Puterea Celui Preaînalt, pe Tine Te lăudăm cu Tatăl şi cu Duhul.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

În Muntele Taborului Te-ai schimbat la Faţă, Dumnezeule, între înţelepţii Ilie şi Moise, împreună fiind de faţă şi ucenicii Tăi, Iacov şi Petru şi Ioan. Iar Petru acestea a zis Ţie: bine este să facem aici trei colibe: una lui Moise şi una lui Ilie şi una Ţie, Stăpânului Hristos. Cel Ce ai arătat atunci acelora lumina Ta, luminează şi sufletele noastre.

Părintele Paisie de la Sihla

 El a zis: "Eu sunt calea şi viata
Eu sunt păstorul cel bun
Eu sunt usa oilor
Eu sunt lumina lumii
Eu sunt pâinea cea din cer."

Aşadar: - strâmtă este calea care duce la viaţă,
- păstorul cel bun sufletul şi-l pune pentru oi;
- cel ce nu intră prin uşă este fur şi tâlhar;
- aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor;
- cel ce mănâncă Trupul meu are viaţă veşnică;
- să nu cauţi înapoi ca femeia lui Lot ;
- să nu sari peste gardul Sfinţilor Părinţi ;
- să fii ca o lumină, nu sub obroc, ci pe masă;
- să hrăneşti oile cu cuvântul lui Dumnezeu;
- să nu fii năimit, ci adevărat păstor;
- să ne pomeneşti la rugaciunile frăţiei tale.

Despre aproapele şi legătura cu el

Să-l socoteşti pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completezi cu dragostea ta. Fă aceasta şi te mântuieşti.

Să vă păziţi să nu auziţi, nici să vedeţi slăbiciunile altora, ci numai şi numai păcatele voastre...

Niciodată să nu scoţi la iveală vorbele auzite şi să nu faci răzbunare, că nu-i creştineşte. Ci să vezi şi să nu vezi; să auzi şi să nu auzi.

Multe să asculţi, dar puţine să vorbeşti.

Despre ascultare

Ascultarea este scară la cer.

Fă ascultare cât poţi!

Să faci ascultare cu dragoste, nu de silă, ci din milă.

Cu drag să faceţi ascultare, căci ascultarea silită nu este bine primită.

Să nu zici despre o ascultare că îţi este dată ca o pedeapsă sau ca o răzbunare.

Despre boală şi îngrijirea bolnavilor

Nu spune nimănui că eşti bolnav sau te doare ceva. Ci roagă-te în taină Domnului şi Măicuţei Domnului şi du-te şi fă ascultare unde eşti trimis, şi îndată te vindeci de boală.

Cea mai mare faptă bună este a îngriji de cei bolnavi!

Numai porunca ascultării de cel mai mare şi slujirea bolnavilor în vremea rugăciunii ne scuteşte de a merge la biserică. Dar şi atunci suntem datori să ne rugăm cu rugăciunea minţii.

Mare lucru este a ne alătura cu cel ce pătimeşte, să luăm parte la durerea lui.

Despre bucurie

Să ne bucurăm şi să muţumim bunului şi înduratului Dumnezeu pentru toate.

Despre conştiinţă

Conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu care îl păzeşte pe om. Când ea te mustră, înseamnă că Dumnezeu te ceartă şi trebuie să te bucuri că nu te lasă uitării.

Conştiinţa pomeneşte păcatele noastre şi, pomenindu-le, ne smereşte.

Roagă-te stăruitor cu post şi metanii, măcar trei zile, şi ascultă de glasul conştiinţei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este şi voia lui Dumnezeu.

Despre credinţă

Dacă am avea noi credinţă că Dumnezeu este permanent cu noi şi în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredinţaţi că suntem în braţele lui Dumnezeu precum copiii în braţele mamelor lor.

Cel mai greu păcat care stăpâneşte în lume astăzi este necredinţa în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că dacă omul nu crede şi nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ şi cade în prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos şi Maica Domnului.

Despre curăţie

Curăţeşte-ţi mintea şi inima de toată răutatea.

Despre dragoste

Dragostea este cununa tuturor faptelor bune.

Tot ce faceţi, faceţi cu dragoste, ca să aveţi plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune!

Ultima şi cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din morţi este dragostea creştină, adică să iubească fără deosebire pe toţi oamenii şi toată zidirea creată de Dumnezeu.

Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire.

Dragostea duhovnicească biruieşte durerea.

Fii cu dragote şi fă pace acum, când poţi, că tare este greu la urmă când te mustră conştiinţa şi când nu mai poţi face nimic! Că timpul trece şi nu-l mai găsim.

Râvniţi la faptele bune cele mai de preţ şi cele mai uşor de dobândit, precum dragostea, rugăciunea, mila şi smerenia.

Să primim toate cu dragoste şi cu bucurie: boală, ocară, ispite, ori de unde ar veni. Să nu învinuim pe nimeni, ci să ne învinuim numai pe noi.

Răcirea dragostei şi împuţinarea râvnei pentru cele sfinte, şi mai ales pentru biserică, este semnul pustiirii noastre.

Despre făptuire

La simţire duhovnicească ajunge numai cel ce face voia lui Dumnezeu.

Trebuie să ajungem de la gândirea de Dumnezeu la simţirea lui Dumnezeu. Una este vorba şi alta este fapta. Mai mult să faci cu fapta decât să vorbeşti cu cuvântul. Că lumea este plină de vorbe, dar sunt puţini aceia care pun poruncile lui Dumnezeu în practică.

Ia seama ce gândeşti, ia seama ce vorbeşti şi ia seama ce faci, că duşmanul nu doarme...

Orice faci, să vezi cu ce scop faci şi dacă este bun scopul. Iar dacă faci ceva pentru lauda lumii, nu are nici o valoare!

Să nu faci tot ce poţi, să nu crezi tot ce auzi şi să nu spui tot ce ştii!...

Oriunde vei fi, să ai grijă şi să-ţi împlineşti datoria. Să fiţi cuminţi măcar de azi înainte!

Despre frica de Dumnezeu

Să avem frica lui Dumnezeu şi să punem zilnic început bun!

Să cerem de la Hristos, prin rugăciune, frică de Dumnezeu şi cugetare la moarte. Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii, iar frica de moarte şi de judecată ne păzeşte de păcate şi ne îndeamnă la pocăinţă în această viaţă, căci dincolo nu este pocăinţă.

Din frica de Dumnezeu se nasc şi cresc în noi credinţa, nădejdea şi dragostea.

Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dânsul!

Despre iertare

Dacă nu cerem iertare şi nu iertăm, în zadar aşteptăm Paştele!

De v-a supărat cineva, să iertaţi. Iar de aţi supărat pe cineva, cereţi iertare.

Să ceri iertare de la care crezi că l-ai supărat şi să ierţi din inimă pe toţi, să nu ai vrăjmaş pe nimeni.

Dacă nu suntem în pace unul cu altul şi nu iertăm, nu-i primit nimic la Domnul.

Despre ispite şi încercări

Fără ispite şi necazuri, nu ne putem mântui.

Nu uita că Domnul, pe cine iubeşte, îl încearcă, ca mai mult să fie aproape de El.

Suntem datori să primim cu dragoste încercările şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate.

Ispitele ce vin, cu voia lui Dumnezeu vin, pentru încercare şi pentru a ne ţine pe calea smereniei. Numai să cunoaştem slăbiciunea noastră şi să cerem ajutor: "Doamne, nu ne lăsa în ispite!"...Că vin şi fără voia noastră, de la trup, de la lume şi de la diavol.

Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite şi tot felul de necazuri aici pe pământ. Că dacă trăim necăliţi prin ispite, nu putem să ne mântuim. Precum este focul pentru aur, aşa sunt ispitele vieţii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat.

Când vin ispitele şi te împresoară, fugi la rugăciune în biserică, fă un Paraclis la Maica Domnului, închină-te la sfânta cruce, citeşte o catismă sau două din Psaltire..., iar după ce trece ispita şi se face linişte în suflet, ieşi din nou la ascultare şi mulţumeşte lui Dumnezeu că te-a acoperit în vremea necazului.

Să nu uităm că fiecare loc are ispitele lui şi oriunde trebuie răbdare şi mulţumire.

Uneori mă întreb: oare suferinţa mea şi a fiecărui om nu este o arvună a vieţii veşnice? Că suferinţa ne smereşte şi ne învaţă a striga la ajutorul lui Dumnezeu.

Sunt încă la examenul încercării suferinţelor.

Despre Împărtăşanie

Să fim cu mare atenţie cui şi cum dăm Sfânta Împărtăşanie, că mare răspundere avem înaintea lui Dumnezeu. Nici prea rar, nici prea des. Să ţinem cont, pe cât se poate, de sfintele canoane şi de practica părinţilor iscusiţi de astăzi.

Celor ce sunt tulburaţi, certaţi cu cineva, descurajaţi, prea slabi, luptaţi de cugete trupeşti, care au judecăţi sau sunt blestemaţi de preoţi şi de părinţii lor sau cred în vrăjitorie, şi mai ales celor care au făcut avorturi şi pază, sau au îndemnat şi pe alţii la aceste grele păcate de moarte, să nu le dăm îndată Sfânta Împărtăşanie, că luăm foc şi noi cu ei. Ci să-i sfătuim să părăsească păcatele, să respecte canon vreme îndelungată, să postească, să facă milostenie, să facă metanii şi rugăciuni după putere, şi numai după un timp, când Duhul Sfânt îl va încredinţa pe duhovnic, acesta să le dea Sfintele şi Mântuitoarele Taine.

Nu deasa împărtăşanie ne duce la desăvârşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea păcatelor, rugăciunea din inimă. Râvna unora pentru deasa împărtăşanie este semnul slăbirii credinţei şi al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovniceşti. De două ori să te împărtăşeşti în post.

Despre încredere

Să nu ai încredere în oricine, că nu ştii cum scapi o vorbă, şi atunci ai de lucru.

Despre Judecata lui Dumnezeu

Dumnezeu nu ne va întreba la judecată căte materii am adunat, câte case am construit, câte vite avem...Ci ne va întreba câte suflete am adunat aici şi câţi s-au mântuit...Altfel, stăm degeaba aici dacă nu ne vedem de suflet!

Cea mai mare plată o au cei care ajută pe străini şi chiar pe vrăjmaşii lor. Vai, vai, vai! Ce înfricoşată va fi judecata lui Dumnezeu cea de pe urmă!

Despre mânăstire şi monahism

Mânăstirea este Ierusalim şi Sion duhovnicesc. Monahismul de astăzi este cu şcoală multă, dar cu practică puţină. În capul obştii trebuie oameni cu viaţă, nu cu şcoală.

Dacă stareţii şi duhovnicii vor fi ca făcliile în sfeşnic şi vor merge, ca păstorul cel bun, în fruntea turmei, atunci mănăstirile vor înflori văzând cu ochii, iar călugării vor lăuda pe Dumnezeu împreună cu îngerii, iar dacă nu, nicidecum.

Cel ce se gândeşte să intre în monahism, să se roage mult înainte de a se hotărî, să postească 40 de zile, să se mărturisească la duhovnicul său şi să ceară sfaturi de la cei mai iscusiţi duhovnici. După 40 de zile de rugaciune şi post, Dumnezeu îi va descoperi, prin conştiinţă şi duhovnic, pe ce cale să apuce.

Unii vin la mănăstire pentru că văd slujbe frumoase, sau la îndemnul unor rude, sau din sărăcie în familie, sau că sunt puţin bolnavi, sau că nu se înţeleg în casă, sau ca să se pocaiască de păcatele tinereţii, sau ca să ajungă preoţi, sau din alte pricini. Însă cel mai bine este când vine omul chemat de Dumnezeu prin glasul stăruitor al conştiinţei şi cu binecuvântarea duhovnicului său. Aceasta este cea mai frumoasă chemare de sus la viaţa îngerească.

Monahul este om de rugăciune neîncetată, om de pace cu toţi oamenii, cu Dumnezeu şi cu sine. Dacă are inima înfrântă şi smerită, dacă nu se teme de ceasul morţii şi este dezlipit de cele pământeşti, deja este ostaş deplin al lui Hristos.

Despre mărturisirea păcatelor

Prima treaptă de salvare a omului este spovedania cu căinţă.

Mărturisirea să fie mai deasă decât împărtăşania.

Cu mărturisirea sinceră şi deasă vei reuşi.

Să te mărturiseşti regulat, că dacă mături casa mai des, ţi-i drag să stai in ea. Dacă speli cămaşa, ţi-i drag s-o îmbraci. Căci dacă se face mult gunoi în casă, este mai greu de scos afară. Să te mărturiseşti mai des - dacă nu în fiecare săptămână, măcar în fiecare lună.

De câte ori cazi, scoală-te, mărturiseşte-ţi păcatele, căieşte-te, fă-ţi canonul, întreabă şi du-ţi crucea mai departe, cu ochii la Hristos, până ajungi sus, la Golgota. Noi cu faptele noastre nu putem spune că ne mântuim, fără mila lui Dumnezeu, fără duhovnic şi fără rugăciunile Bisericii. Dar să ne găsească ceasul morţii în luptă. Numai mila Bunului Dumnezeu şi a Maicii Domnului să ne ajute să ajungem şi noi la uşa raiului, şi acolo să strigăm tare: "Deschide-ne, Doamne, uşa milostivirii Tale!"

Să fiţi sinceri la spovedanie, să nu vă îndoiţi niciodată de duhovnic, căci nu el, ci Dumnezeu vorbeşte şi lucrează prin el.

Pentru a ne uşura de ispite este nevoie să ne mărturisim. Aceasta ne duce la smerenie.

Dacă te vei potrivi gândurilor şi nu le vei mărturisi, nu vei ajunge bine.

La supărări şi ispite ai nevoie să te mai descarci la duhovnic, dar numai şi numai de boala ta, de slăbiciunea ta să vorbeşti.

Neascultarea şi lenevirea la rugăciune, ca şi toate celelalte patimi, se vindecă prin mărturisire curată la duhovnic, prin canon şi prin săvârşirea faptelor bune în locul păcatelor care ne stăpânesc!

Să te mărturiseşti la un duhovnic care te ascultă şi te crede.

Urmează sfatul duhovnicului, că el hotărăşte!

Despre milostenie

Mare putere are milostenia!

Despre minciună

Minciuna este de trei feluri: stârnită, auzită şi bănuită.

Despre moarte şi gândul la moarte

Să nu uităm de moarte, că fără de veste vine. Toţi cei care au umblat după slavă omenească şi s-au amăgit de grijile acestei lumi, la sfârşit s-ai căit, dar poate prea târziu...

Prin aducerea aminte de ceasul morţii, scăpăm de părerea de sine şi de gândurile cele necurate. Să nu uităm ce am fost înainte de a fi, ce am fost după naştere, ce suntem astăzi şi ce vom fi mâine, şi să le atribuim pe toate lui Dumnezeu.

Aducerea aminte de moarte este de mare folos, că smereşte pe om şi ne dă râvnă pentru rugăciune şi, uneori, şi lacrimi.

Moartea le pune capăt la toate! Cum te gândeşti la moarte, le-ai terminat pe toate. De aceea, trebuie să ne pregătim totdeauna, să fim în pace totdeauna, să ne rugăm, să fim în aşteptare, că vine Domnul curând!...

Din temerea de moarte se nasc lacrimile şi căinţa pentru păcate.

Ce poţi face astăzi nu amâna pe mâine, că nu ştii dacă mai ajungi ziua de mâine.

Ia aminte ce faci, că ziua de mâine nu-i dată nimănui!

Să facem cu toţii fapte vrednice de rai şi să nu uităm de moarte niciodată!

Uneori, Dumnezeu pe cei tineri îi ridică din trup devreme, ca să nu greşească, iar pe unii din bătrâni îi îngăduie şi îi rabdă să trăiască mai mult, ca să se pocăiască. Tinereţea este ca o floare de primavară, iar bătrâneţea ca un soare la asfinţit, gata în tot ceasul de moarte.

În viaţa mea am văzut sfârşitul multor părinţi şi credincioşi, dar nu am văzut pe nimeni râzând în clipa morţii, că atunci e atunci!

Despre nevoinţă

De nevoinţa noastră de aici depinde dobândirea Ierusalimului ceresc.

Despre pacea duhovnicească

Caută-ţi pacea cu toată lumea şi nu pierde legătura cu Dumnezeu şi cu Măicuţa Lui.

Caută-ţi pacea şi fii în pace, că toate trec ca apa şi vin altele, că aşa e viaţa.

Ce nu face omul, să capete pacea sufletească!

Pe cât putem, să ne străduim să facem pace, că suntem fii ai lui Dumnezeu şi purtăm în noi pacea Duhului Sfânt.

Să te simţi totdeauna în braţele Maicii Domnului şi vei vedea ce mare pace vei avea. Noi suntem încă pe loc şi ne rugăm pentru pacea a toată lumea.

Lasă-te întotdeauna în voia lui Dumnezeu şi vei avea pace în suflet.

Când este cineva în pace, vorbeşte blând, înţelept şi liniştit, iar când nu are pace în suflet, este tulburat, cu chipul agitat şi vorbeşte fără cugetare şi cu păcat.

Atât călugării, cât şi mirenii, dacă au pace între ei, adică pacea inimii şi a conştiinţei, şi dacă au dragoste, se pot mântui...

Să te întorci acolo de unde ştii că ai pierdut pacea inimii!...

Să ne rugăm pentru pacea în ţară, pacea în casă şi în sufletele noastre.

Vă doresc toată pacea sufletească şi un colţişor de rai.

Despre păcate

Obişnuinţa păcatului formează a doua natură în om.

Să ne aducem aminte de păcatele noastre şi de ceasul judecăţii viitoare, şi în veac nu vom mai greşi.

Dacă vom pune înaintea noastră păcatele noastre, ceasul morţii şi ziua Judecăţii, încet-încet vom dobândi darul tăcerii şi al rugăciunii. Mare este darul tăcerii. Prin tăcere scăpăm de osândă, de clevetire şi de vorbă deşartă şi învăţăm a ne ruga.

Trebuie să avem pururea înaintea noastră păcatele noastre, ca să nu ne mustre conştiinţa, să dobândim lacrimi la rugăciune şi să nu mai greşim. Conştiinţa pomeneşte păcatele noastre şi, pomenindu-le, ne smereşte.

Tare mare durere aduce mustrarea conştiinţei.

Două sunte cele mai grele patimi care stăpânesc astăzi în rândul mirenilor: beţia şi desfrânarea.

După lepădarea de credinţă, cel mai mare păcat care se face în lume este uciderea de prunci. Aceste două păcate atrag grabnică mânie şi pedeapsă a lui Dumnezeu peste oameni.

De trei lucruri trebuie să se păzească mai mult călugărul: de beţie, de iubirea de argint şi de vorbirea cu femei.

Despre post

Nu te avânta la post mult, că trebuie să faci ascultare.

Despre pravilă

Dacă părăsim pravila Bisericii şi Dumnezeu ne părăseşte pe noi.

Despre preoţi şi duhovnici

Preoţii, aşa cum vorbesc, aşa trebuie să trăiască, că cea mai puternică predică este cea cu fapta, şi apoi cea cu cuvântul.

Duhovnicul trebuie să fie lumină pentru toţi, părinte pentru toţi, sfetnic bun şi povăţuitor iscusit de suflete. Să fie păstor adevărat, iar nu năimit, care slujeşte cele sfinte pentru bani şi câştig pământesc. El trebuie să fie ca o lumânare în sfeştnic, ca să lumineze tuturor, iar nu sub pat.

Duhovnicii să se facă ei pildă tuturor prin dragoste şi smerenie. Numai aşa se pot mântui şi ei, şi pe alţii.

Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluieraşul, iar nu cu băţul. Adică cu blândeţe, nu cu asprime. Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii preotului, nu numai cu predica de la amvon.

Dacă am fi făcut şi noi în viaţă măcar a zecea parte din cât am învăţat pe alţii, tot ne-ar mântui Dumnezeu!

Contează foarte mult viaţa, evlavia, înţelepciunea şi comportarea preotului în parohie, în mijlocul oamenilor. Aşadar, de viaţa preotului depinde, în bună parte mântuirea turmei.

"Peştele de la cap se strică!" - spun bătrânii. Cea mai mare vină o poartă păstorii de suflete. Dacă am fi noi mai buni, s-ar schimba şi creştinii.

Sectele se înmulţesc mai întâi din cauza preoţilor care nu au grijă pentru turma lui Hristos. Unde preoţii îşi fac datoria de păstori şi trăiesc precum învaţă pe oameni, acolo nu pătrund sectele. Mai mult decât cunoaşterea Sfintei Scripturi şi decât teologia şi predica, este viaţa preotului. Aceasta este şi trebuie să fie cea mai puternică predică a preotului de la ţară şi de la oraş.

Cel mai greu pentru preot este la Sfânta Liturghie şi la Spovedanie.

Ei, părinţilor, duhovnicia este tare grea, mai ales în zilele noastre! Păcate multe, credinţă puţină, rugăciune din fugă, vremuri de pe urmă...Numai mila lui Dumnezeu ne poate mântui!

Calităţile unui bun duhovnic sunt acestea: să fie mai întâi om de rugăciune, să iubească Biserica şi pe toţi oamenii, să fie smerit şi blând cu cei smeriţi care se căiesc de păcatele lor şi aspru cu cei leneşi, care nu merg la biserică şi nu părăsesc păcatele, să nu fie iubitor de bani şi de lucruri pământeşti, nici să fie iubitor de laude şi de cinste. Iar cununa tuturor - să fie gata, la nevoie, a-şi pune şi viaţa şi sufletul pentru Biserica lui Hristos şi pentru fiii săi sufleteşti.

Se cade povăţuitorului să fie bun, dar şi înfricoşător, ca cei ce fac bine să îndrăznească, iar cei ce greşesc să nu deznădăjduiască, nici să lenevească.

Este vreme pentru tot lucrul. Este vreme de smerenie şi vreme de stăpânire, vreme de mustrare şi vreme de cruţare, vreme de îndrăznire, vreme de bunătate şi vreme de asprire, adică pentru tot lucrul (se referă la duhovnici- n.r.).

Să cumpănim între asprime şi iertare, între scumpătate şi iconomie, iar unde nu ştim sau în cazuri mai grele să-i întrebăm pe duhovnicii iscusiţi şi mai ales pe ierarhii noştri.

Duhovnicului i se cade a lua hotărâre dreaptă, după pravilă.

Dacă cineva se abate de la datoria lui şi nu ascultă de sfaturile duhovnicului, el singur va răspunde în faţa lui Dumnezeu. Duhovnicul însă este dator să se roage lui Dumnezeu pentru întoarcerea lui şi să-l ierte.

Dacă am face noi tot ce-i învăţăm pe alţii, am fi sfinţi.

Pe cei care nu făgăduiesc că părăsesc păcatele, nu avem voie să-i dezlegăm până nu se căiesc de ele din inimă şi nu le părăsesc.

Să ne rugăm mult pentru cei ce se mărturisesc la noi şi au cazuri grele, şi Dumnezeu ne va încredinţa tainic ce canon să le dăm şi când să-i apropiem de cele sfinte.

Toţi preoţii, fie ei călugări, fie de mir, sunt datori să-şi aibă duhovnicii lor şi să se spovedească regulat, iar când este vorba de cazuri mai grele să se mărturisească numai la episcop.

Dacă omul pătimaş, deşi făgăduieşte, nu se poate lăsa de păcat, atunci duhovnicul, după mai multe încercări, să se roage pentru el şi să-l trimită la alt duhovnic mai iscusit.

Despre rai

Trece viaţa, vrei-nu-vrei, şi mâine-poimâine să ne întâlnim, cu toţii, colo sus în rai.

Şi după ce vom trece dincolo, n-o să ne uităm în urmă. Acolo e lumina lină, luna e întotdeauna plină. Soarele niciodată nu asfinţeşte, iar clima nu se răceşte. Păsările cântă frumos şi laudă pe Domnul Hristos. Îngerii neîncetat slavoslovesc, cântând slava Împăratului ceresc. Iar Maica Domnului stă de-a dreapta Fiului.

Despre răbdare

Nimic nu putem dobândi fără smerenie şi răbdare.

Până la rai ne trebuie răbdare, cât putem duce în spinare!

Să vă dea Domnul răbdare cu dragoste, că prin răbdare se câştigă raiul.

Dragul tatei, răbdare, răbdare, răbdare. Dar nu răbdare cu noduri, ci răbdare şi îndelungă răbdare cu dragoste.

Răbdarea este de două feluri: dobitocească şi cu dragoste. Adică răbdare firească şi răbdare duhovnicească.

Răbdare, răbdare, răbdare în boală, în orice necaz.

Răbdare în boală, răbdare în ocară, răbdare cu mulţumire, pentru scumpa mântuire.

Dumnezeu să-ţi dea sănătate şi răbdare cu bucurie în boală, căci pe cât trupul se topeşte, pe atât sufletul se împuterniceşte şi se curăţeşte de toate păcatele.

Să ne rugăm să ne dea Domnul răbdare, că "cel ce va răbda până la sfârşit, acela se mântui".

Deocamdată vă dorim răbdare şi bucurie, şi după aceea pace sufletească şi bucurie duhovnicească.

Despre relaţiile de familie

Părinţii vor da seama de sufletele copiilor lor, dacă nu le-au insuflat de mici credinţa şi frica de Dumnezeu.

O mamă credincioasă care are bărbat şi copii, oricât ar suferi de la soţul ei, trebuie să rabde pentru mila copiilor.

Soţia bărbatului desfrânat, care are copii, să rabde cu nădejdea întoarcerii soţului la pocăinţă şi să nu-l părăsească de mila copiilor. Iar dacă nu are copii, să-l părăsească un timp, până dă dovadă de pocăinţă, şi, dacă o cheamă, să se reîntoarcă în familie fără a-i mai aminti de păcatele făcute în trecut.

Femeia care este lăsată de bărbatul ei trebuie să facă tot ce este posibil să se împace cu el, şi amândoi să se ostenească pentru salvarea copiilor.

Femeia ucigaşă de copii şi plină de păcate să-şi plângă toată viaţa păcatele, cu post şi lacrimi, şi prin milostivire să îngrijească de copii orfani şi bolnavi, după sfatul duhovnicului ei.

Multe femei îşi pierd sufletul pentru desfrânare şi avort.

Femeia văduvă, dacă este tânără şi are copii, să trăiască în înfrânare un an-doi, iar dacă se poate înfrâna, cu darul lui Dumnezeu, să rămână văduvă pentru copii şi să se jertfească pentru viitorul şi creşterea lor. Dacă nu se mai poate înfrâna, să se căsătorească cu binecuvântarea preotului ei, dar nu pentru păcate, ci pentru a naşte copii şi pentru înfrânare.

După 40-50 de ani, femeile văduve nu trebuie să se recăsătorească, dacă iubesc pe Hristos şi doresc să-şi mântuiască sufletul.

Back to Top

Despre rugăciune

Teologia noastră este rugăciunea!

Orice creştin, fie călugăr, fie mirean, trebuie să aibă un program de rugăciune.

Rugaţi-vă cât mai mult lui Dumnezeu! Aceasta este toată speranţa mântuirii noastre. Că din rugăciune izvorăsc toate faptele bune.

Să fii cuminte şi să nu laşi rugăciunea.

Zi bogdaproste că Maica Domnului este cu noi şi nu lasă rugăciunea.

Să nu te temi niciodată, căci la cârma vieţii noastre este Bunul Dumnezeu, este Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu Măicuţa Domnului. El ne acoperă cu harul Duhului Sfânt. Numai să nu lăsăm sfânta rugăciune.

Când suntem la o răscruce în viaţă, să facem două lucrări: să ne rugăm şi să întrebăm.

Să ai pe mama la dreapta şi moartea la stânga. Mângâie-te cu ele. Când eşti fricos te mângâie mama, adică rugăciunea; iar când eşti prea voios, te mângâie moartea, adică lacrimile. Aşa, în toată vremea, aceste două surori îţi vor fi de mare folos. Spor în toate cele bune.

Primul folos al rugăciunii este pacea sufletului şi mulţumirea duhovnicească. Oriunde eşti - eşti liniştit; orice faci - eşti mulţumit, ştiind că toate sunt rânduite de la Domnul.

Acea rugăciune este mai de folos care izvorăşte lacrimi de umilinţă, care ne ajută să părăsim păcatele şi să creştem în dragoste, în smerenie şi în credinţă. Fiecare să se roage cu rugăciunea care-l ajută să sporească mai mult în fapte bune şi pocăinţă.

Rugăciunea cu simţire şi lacrimi ne uneşte cu Hristos, dulcele nostru Mântuitor.

Lacrimile la rugăciune, cugetul că eşti cel mai păcătos, o mare bucurie în inimă şi multă iubire şi milă faţă de toată zidirea sunt semnul sporirii duhovniceşti.

Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Psaltirea unită cu postul şi smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Că cine citeşte psalmi imită pe îngeri şi cântă împreună cu ei.

Râvna, rugăciunea şi smerenia ajută cel mai mult pe calea mântuirii.

Să unim rugăciunea citită cu cea cântată, adică rugăciunea din cărţi cu cea rostită în taina inimii, şi atunci vom spori şi vom dobândi multă bucurie şi pace în suflet.

Nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim! Căci trebuie să avem întotdeauna conştiinţa şi mintea curată; ca rugăciunea noastră să poată ajunge la cer!

Când ne rugăm, trebuie repetat mereu: "Iartă-mi mie, Doamne, cum iert şi eu".

Să ne rugăm lui Dumnezeu cu lacrimi şi să postim, că Dumnezeu are de unde da, dacă are cui da!

Totdeauna să fiţi cu gândul la biserică, că acum se cântă "Heruvicul", acum se cântă "Axionul"...

Să ne rugăm nu numai pentru bunii noştri fraţi şi prieteni care ne iubesc, ci şi pentru cei care nu ne iubesc, ca să dovedim că suntem fiii lui Dumnezeu după dar şi să vedem uşa raiului deschisă spre noi.

Să ne rugăm unii pentru alţii, ca Dumnezeu să ne învrednicească de mântuire şi să ne facă parte de un colţişor de rai...

Rugăciunea puţină, făcută mecanic, din silă sau de ochii altora, este bună, dar nu aduce mult folos, până se atinge Duhul lui Dumnezeu de inimile noastre.

Despre rugăciunea inimii

Rugăciunea inimii este treapta cea mai înaltă a rugăciunii.

Rugăciunea nu este teorie care se invaţă la şcoală. Rugăciunea inimii, adică cea făcută cu simţirea inimii, este o dăruire a Sfântului Duh, un dar de sus, pe care îl primesc numai cei vrednici de el.

Cui îl iubeşte pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată virtutea şi din toată inima sa i se dăruieşte darul rugăciunii inimii şi darul sfintelor lacrimi. Altfel, poţi recăpăta rugăciunea inimii din experienţă, după o lungă practică, dar se pierde uşor, căci inima nu arde de iubire pentru Hristos.

Despre smerenie

Mare este smerenia pentru călugări şi pentru creştini!

Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredinţează că suntem mai păcătoşi decât toţi oamenii şi nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne defăimăm pe noi înşine nu avem smerenie, ci atunci când altul ne ocărăşte şi ne defaimă, încă în public, iar noi răbdăm şi zicem: "Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască, pentru păcatele mele", aceasta este smerenia adevărată.

De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare şi smerenia, care spală păcatele şi biruiesc diavolul.

Despre voia lui Dumnezeu

Să te laşi în mâna Domnului, ca lutul în mâna olarului.

Să cerem ajutor de la Domnul şi să ne lăsăm în mâna Lui.

Dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, să fim siguri că nu ne va lăsa.

De vrei să asculţi şi să te foloseşti, taie-ţi voia şi lasă-te în voia lui Dumnezeu şi primeşte cuvintele şi dragostea noastră.

Când darul lui Dumnezeu se apropie de inima omului, atunci i se par uşoare; iar când se depărtează harul, atunci toate i se par grele.

Dumnezeu, pe cine iubeşte, îl ţine aproape de El, ca nu cumva libertatea să-i schimbe mintea şi înşelăciunea lumii să-i câştige sufletul.

†