Mânia

 

Mânia este o „boală de care firea noastră se scârbeşte tot atât de mult ca de lepra trupească”. „Nu este nici o deosebire între mânie şi nebunie”
(Sfântul Ioan Gură de Aur).

FORMELE MÂNIEI
Mânia porneşte din puterea irascibilă a sufletului şi priveşte toate formele de agresivitate ale omului, exteriorizate sau nu, îndreptate împotriva aproapelui.
a. Mânia lăuntrică – fierbere şi clocot al gândurilor, fără exteriorizare.
b. Mânia arătată în afară – se caracterizează adesea prin pierderea oricărui control, însoţită de violenţă.
c. Mânia de durată
- resentimentul şi ranchiuna – imposibilitate de a uita şi a ierta experienţe negative provocate voit sau nu de semeni.
- ostilitate, ură faţă de ceilalţi,
- batjocura, ironia,
- agresivitate.

[ Sfânta Scriptură vorbeşte despre mânia dumnezeiască care nu trebuie însă înţeleasă omeneşte ci ca o manifestare a dreptăţii lui Dumnezeu care se împleteşte cu iubirea în judecarea noastră şi ca o îngăduinţă acordată diavolului de a ne încerca.]

RĂDĂCINILE MÂNIEI
Dumnezeu a aşezat în om o putere a sufletului, mânia naturală, care aparţine părţii irascibile a sufletului, pentru a-l susţine în lupta cu păcatul şi în înaintarea spre Dumnezeu – este mânia împotriva păcatului din noi şi din ceilalţi, împotriva gândurilor pătimaşe şi iubitoare de plăceri, servind la alungarea acestora.
În omul pătimaş mânia naturală ca putere a sufletului este pervertită devenind mânie pătimaşă – se porneşte atunci când nu putem dobândi plăcerea adusă de patimi:
o când omul vede că nu poate ajunge la plăcerea râvnită,
o când se teme că va fi sau chiar este lipsit de plăcere,
o când iubirea trupească de sine (filavtia) este lovită de durere (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
Mânia devine o pornire împotriva semenului care a greşit ori se crede că ar fi greşit cu ceva.
Cauzele concrete de declanşare a mâniei sunt numeroase:
- iubirea bunurilor materiale şi a plăcerilor pe care le produc – lăcomia pântecelui, iubirea de arginţi,
- curvia,
- slava deşartă şi mândria.

MÂNIA CA BOALĂ A SUFLETULUI
Forma acută: „Împinsă de boldul mâniei inima se zbate, trupul tremură, limba se bâlbâie, obrajii se aprind, ochii scapără, omul devine de nerecunoscut chiar şi pentru cei care-l cunosc. Unul ca acesta vorbeşte fără să ştie ce spune. Cu ce se deosebeşte un astfel de om de un nebun? De aceea adeseori mânia porneşte pumnii spre lovituri cu o furie pe măsura nebuniei sale. Mintea nu mai este în stare să ţie frâiele căci a ajuns bătaia de joc a unei puteri străine şi dacă furia mişcă membrele trupului făcându-l să lovească, aceasta se întâmplă pentru că înlăuntrul lui turbarea a înrobit sufletul, lipsindu-l de fireasca lui putere de stăpânire” (Sfântul Grigorie cel Mare).

- Mânia este o beţie mai rea decât cea de vin
- Mâniosul este asemenea unui posedat (Sfântul Vasile cel Mare): acţionează condus de o forţă din afară, nu se mai poate controla, vede lucrurile deformat prin prisma patimii sale, raţiunea îi este cu totul supusă patimii, este agitat
- Mânia vatămă trupul si aduce boală, tulbură şi alungă pacea sufletului.
Mânia îl înstrăinează pe om de Dumnezeu, stinge blândeţea, răvăşeşte sufletul, e piedică în calea rugăciunii.

CONSECINŢE
Mânia este pentru suflet un adevărat venin prin care diavolul îl roade cu cruzime pe dinăuntru. Distruge virtuţile, mai ales dragostea, şi naşte o mulţime de păcate: tristeţea, akedia, mândria etc.

TERAPIA MÂNIEI
• Omorârea poftei trupeşti prin:
- milostenie,
- iubire,
- smerenie –să primeşti cu bucurie ocara şi dispreţul,
- pocăinţă şi străpungerea inimii,
- rugăciune.

• Străduinţa de a nu folosi mânia împotriva aproapelui
- „grija mereu trează” (Sfântul Ioan Casian):
- să înăbuşi pornirile spre iuţime,
- tăcerea,
- liniştirea gândurilor,
- paza gândurilor: înlătură mâna din adâncul sufletului
- împăcarea cu aproapele (Mt. 5, 23-25) – înlăturarea prilejului de mânie.
- dobândirea virtuţilor şi în special:
o blândeţea – nu este nepăsare şi moliciune ci „starea nemişcată a sufletului care rămâne acelaşi în necinstiri şi în laude”.
- se dobândeşte prin: rugăciune, iubire, post, răbdare, străpungerea inimii, plâns.
o răbdarea care vine din dragostea de Dumnezeu şi de aproapele.
o iubirea: „Ţi-a venit vreo ispită de la fratele şi supărarea te-a adus la ură? Nu te lăsa biruit de ură ci învinge ura cu dragostea. Şi vei învinge în chipul acesta: rugându-te pentru el cu adevărat lui Dumnezeu” - Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Pr. Florin Botezan