Pandemia de COVID-19 ne tine in izolare unii de altii de vreo trei luni. Mult sau greu, fiecare dintre noi a avut macar un gand de cartire in aceasta perioada, devenita o povara mondiala. Nedreptate, minciuna, constrangere, sufocare, frica, nesiguranta sunt doar cateva dintre sentimentele care ne-au incercat, in vreme ce asezati comod in fotolii am inrosit telecomenzile. Ne lamentam pe retele de socializare, ne batjocorim aratand cu degetul in stanga si in dreapta, raspandim vesti hilare amplificand si mai mult frica.
Atat de digitalizati si totusi atat de dezinformati si nesiguri. Vremurile ne vadesc atat de slabi, caci putin ne-a fost luat si am innebunit de-a dreptul. Putin ne-a fost zdruncinat confortul si ne-am cocosat sub poveri imaginare. Avem senzatia ca generatia noastra duce lupta cea mai grea, de neconceput si de neimaginat, pentru lumea noastra guvernata de fericire, libertate, confort, bunastare, placer. Ce-ar insemna astazi viata in lagarele mortii: Aiud, Pitesti, Gherla, Targu Ocna, Jilava etc? Cum ar primi lumea de azi condamnarea la inchisoare, la munca silnica si la moarte, pentru vini nascocite de un regim bolnav de putere si necredinta? Cum aratam noi pe langa martirii temnitelor comuniste, cei prigoniti pentru credinta, care au indurat anchete, batai, foamete, despartire de familii, de tot ce le-a fost drag si declarati dusmani ai poporului pentru culpe inventate?
Nu cu mult timp in urma, intelectuali, tineri studenti sau preoti, odata intrati in vizorul Securitatii, ajungeau mai devreme sau mai tarziu in lagarele mortii pentru reeducare. Unii au stat cativa ani, altii ceva mai mult, iar parte dintre ei nu au mai iesit niciodata vii, ajungand in gropile comune, putrezind in uitare, de cele mai multe ori, fara vina si totusi fara cartire. Mult, putin, nici nu mai conteaza. Tinereti furate, familii distruse, vieti curmate prea devreme, inimi amputate amintesc de o neagra perioada a istoriei noastre. Zeci de schingiuiti in zeghe, cu maini si picioare in lanturi, inchisi intre pereti mucegaiti, nemancati si insetati, totusi suflete libere in Hristos, indestulati de cuvantul divin, adapati din apa vie a credintei, cu buzele mustind a rugaciune si inimile agatate de Cer. Doar asa au putut indura nedreptatea si chinurile la care au fost supusi. Doar asa au putut rezista, primind pedeapsa ca binecuvantare si umilinta ca baie curatitoare.
Parintele Arsenie Papacioc - 14 ani, parintele Sofian Boghiu - 6 ani, parintele Daniil Sandu Tudor - 8 ani, Adrian Fageteanu - 12 ani si multi altii, ale caror nume vor ramane pe veci incrustate in ADN-ul neamului nostru, caci pentru neam s-au jerfit si pentru pastrarea credintei in care acesta s-a plamadit. Anii lor de temnita grea pentru noi cei de astazi, ca pilda de rabdare, ca intarire si asigurare ca doar marturisind ramanem vii. Gandul la jertfa lor ne poate ajuta azi sa ne vedem slabiciunile, sa ne intelegem fricile, sa ne intarim genunchii.
Anul acesta, cand se implinesc 30 de ani de la plecarea la Domnul a parintelui Benedict Ghius, intemnitat vreme de 6 ani, este inca un bun prilej sa ne reamintim macar putin despre sacrificiul unor oameni care au crezut in puterea neamului nostru de a nu ingenunchea in fata unor ideologii bolnave, potrivnice semenilor si lui Dumnezeu. Iata cateva date din smerita lui trecere prin lumea aceasta: S-a nascut la 21 octombrie 1904 la Domnesti, judetul Vrancea. Din tinerete L-a iubit pe Dumnezeu, urmand facultatile de teologie din Chisinau, Bucuresti, dar si Strasbourg, unde a obtinut titlul de doctor in teologie. Revenit in tara, este numit prefect de studii la Internatul Teologic din Cernauti.
In anul 1944, din cauza unor acuzatii potrivit carora ar fi sustinut Miscarea Legionara, pierde recunoasterea ca Episcop de Hotin, desi fusese ales prin vot. Ajuns in Bucuresti, se alatura grupului de sustinatori ai "Rugului Aprins", participand la intalnirile ce aveau loc la Manastirea Antim, alaturi de preotii Alexandru Teodorescu (Sandu Tudor) - Daniel si Sofian Boghiu, dar si de multi alti preoti si calugari care indemnau la credinta, rugaciune si fapte bune in folosul semenilor. Autoritatile suspenda in anul 1948 activitatea Asociatiei " Rugul Aprins", iar parintele Ghius este numit vicar patriarhal, pana in 1950, cand a plecat ca profesor la Seminarul Teologic de la Manastirea Neamt.
Dupa 5 ani a revenit in Bucuresti, unde, indemnat de Sandu Tudor, a reluat activitatile "Rugului Aprins". Indruma pe calea credintei un grup de tineri studenti, dornici sa deprinda invatatura de credinta ortodoxa si tainele rugaciunii. Intalnirile care aveau loc la Manastirea Plumbuita si in diverse locuinte sunt intrerupte in 1958, cand aproape toti membrii grupului au fost arestati. Au urmat anchete interminabile, in urma carora parintele Ghius a fost condamnat la 18 ani de munca silnica, pentru ca a facut educatie religioasa. Jilava, Aiud si lagarele din Delta au devenit casele parintelui pana in 1964, cand a fost eliberat in urma unui decret de gratiere. Mult timp dupa eliberare, a fost urmarit si indeaproape supravegheat. Nu s-a abatut de la drum, traind in continuare cu inima si mintea la cele sfinte. Retras la Manastirea Cernica, parintele a ars tacut, precum o lumanare, mistuindu-se pe verticala catre Hristos.
Arhimandritul Benedict Ghius a tinut in inima sa aprinsa mereu o candela pentru fiii neamului. Caderea regimului comunist trebuie sa-i fi redat un licar de speranta si poate cu impacarea ca noile generatii isi vor putea exprima liber credinta a plecat la Domnul la 12 iunie 1990. A fost inmormantat in cimitirul Manastirii Cernica. Se spune ca a trait simplu, modest si smerit. Cu toate acestea, parintele ramane mereu viu in constiinta neamului, pentru incercarea de a indruma tinerele generatii spre gasirea sensului divin si de a educa moral constiintele, pentru marturisirea sa din temnita si pentru discretia si demnitatea cu care a trait pana la sfarsitul vietii. Se cuvine asadar sa fim cu luare aminte la jertfa lor marturisitoare si sa discernem mai bine vremurile pe care le traim, deoarece cine nu a inteles trecutul nu poate intelege nici prezentul, dar mai cu seama nu intuieste nici ispitele viitorului. Sa invatam de la inaintasii nostri, sa nu lasam neascultat ecoul trecerii lor prin lume. (Bianca Sarbu, Foto: Ziarul Lumina)
Voi n-ati stat cu noi în cellule/Sa stiti ce e viata de bezne,/Sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,/Voi nu stiti ce-i omul cand prinde sa urle,/Inchis cu catuse la glezne.
Nu cu mult timp in urma, intelectuali, tineri studenti sau preoti, odata intrati in vizorul Securitatii, ajungeau mai devreme sau mai tarziu in lagarele mortii pentru reeducare. Unii au stat cativa ani, altii ceva mai mult, iar parte dintre ei nu au mai iesit niciodata vii, ajungand in gropile comune, putrezind in uitare, de cele mai multe ori, fara vina si totusi fara cartire. Mult, putin, nici nu mai conteaza. Tinereti furate, familii distruse, vieti curmate prea devreme, inimi amputate amintesc de o neagra perioada a istoriei noastre. Zeci de schingiuiti in zeghe, cu maini si picioare in lanturi, inchisi intre pereti mucegaiti, nemancati si insetati, totusi suflete libere in Hristos, indestulati de cuvantul divin, adapati din apa vie a credintei, cu buzele mustind a rugaciune si inimile agatate de Cer. Doar asa au putut indura nedreptatea si chinurile la care au fost supusi. Doar asa au putut rezista, primind pedeapsa ca binecuvantare si umilinta ca baie curatitoare.
Parintele Arsenie Papacioc - 14 ani, parintele Sofian Boghiu - 6 ani, parintele Daniil Sandu Tudor - 8 ani, Adrian Fageteanu - 12 ani si multi altii, ale caror nume vor ramane pe veci incrustate in ADN-ul neamului nostru, caci pentru neam s-au jerfit si pentru pastrarea credintei in care acesta s-a plamadit. Anii lor de temnita grea pentru noi cei de astazi, ca pilda de rabdare, ca intarire si asigurare ca doar marturisind ramanem vii. Gandul la jertfa lor ne poate ajuta azi sa ne vedem slabiciunile, sa ne intelegem fricile, sa ne intarim genunchii.
Anul acesta, cand se implinesc 30 de ani de la plecarea la Domnul a parintelui Benedict Ghius, intemnitat vreme de 6 ani, este inca un bun prilej sa ne reamintim macar putin despre sacrificiul unor oameni care au crezut in puterea neamului nostru de a nu ingenunchea in fata unor ideologii bolnave, potrivnice semenilor si lui Dumnezeu. Iata cateva date din smerita lui trecere prin lumea aceasta: S-a nascut la 21 octombrie 1904 la Domnesti, judetul Vrancea. Din tinerete L-a iubit pe Dumnezeu, urmand facultatile de teologie din Chisinau, Bucuresti, dar si Strasbourg, unde a obtinut titlul de doctor in teologie. Revenit in tara, este numit prefect de studii la Internatul Teologic din Cernauti.
In anul 1944, din cauza unor acuzatii potrivit carora ar fi sustinut Miscarea Legionara, pierde recunoasterea ca Episcop de Hotin, desi fusese ales prin vot. Ajuns in Bucuresti, se alatura grupului de sustinatori ai "Rugului Aprins", participand la intalnirile ce aveau loc la Manastirea Antim, alaturi de preotii Alexandru Teodorescu (Sandu Tudor) - Daniel si Sofian Boghiu, dar si de multi alti preoti si calugari care indemnau la credinta, rugaciune si fapte bune in folosul semenilor. Autoritatile suspenda in anul 1948 activitatea Asociatiei " Rugul Aprins", iar parintele Ghius este numit vicar patriarhal, pana in 1950, cand a plecat ca profesor la Seminarul Teologic de la Manastirea Neamt.
Dupa 5 ani a revenit in Bucuresti, unde, indemnat de Sandu Tudor, a reluat activitatile "Rugului Aprins". Indruma pe calea credintei un grup de tineri studenti, dornici sa deprinda invatatura de credinta ortodoxa si tainele rugaciunii. Intalnirile care aveau loc la Manastirea Plumbuita si in diverse locuinte sunt intrerupte in 1958, cand aproape toti membrii grupului au fost arestati. Au urmat anchete interminabile, in urma carora parintele Ghius a fost condamnat la 18 ani de munca silnica, pentru ca a facut educatie religioasa. Jilava, Aiud si lagarele din Delta au devenit casele parintelui pana in 1964, cand a fost eliberat in urma unui decret de gratiere. Mult timp dupa eliberare, a fost urmarit si indeaproape supravegheat. Nu s-a abatut de la drum, traind in continuare cu inima si mintea la cele sfinte. Retras la Manastirea Cernica, parintele a ars tacut, precum o lumanare, mistuindu-se pe verticala catre Hristos.
Arhimandritul Benedict Ghius a tinut in inima sa aprinsa mereu o candela pentru fiii neamului. Caderea regimului comunist trebuie sa-i fi redat un licar de speranta si poate cu impacarea ca noile generatii isi vor putea exprima liber credinta a plecat la Domnul la 12 iunie 1990. A fost inmormantat in cimitirul Manastirii Cernica. Se spune ca a trait simplu, modest si smerit. Cu toate acestea, parintele ramane mereu viu in constiinta neamului, pentru incercarea de a indruma tinerele generatii spre gasirea sensului divin si de a educa moral constiintele, pentru marturisirea sa din temnita si pentru discretia si demnitatea cu care a trait pana la sfarsitul vietii. Se cuvine asadar sa fim cu luare aminte la jertfa lor marturisitoare si sa discernem mai bine vremurile pe care le traim, deoarece cine nu a inteles trecutul nu poate intelege nici prezentul, dar mai cu seama nu intuieste nici ispitele viitorului. Sa invatam de la inaintasii nostri, sa nu lasam neascultat ecoul trecerii lor prin lume. (Bianca Sarbu, Foto: Ziarul Lumina)
Voi n-ati stat cu noi în cellule/Sa stiti ce e viata de bezne,/Sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,/Voi nu stiti ce-i omul cand prinde sa urle,/Inchis cu catuse la glezne.
