joi, 1 februarie 2024

METANIILE – de ce sunt de folos și cum se fac?

Să faceţi metaniile cu evlavie şi iubire, şi să nu le număraţi. Mai bine să faceţi zece şi bune, decât multe şi fără râvnă, fără cinstire şi dragoste dumnezeiască. Faceţi cât puteţi, pe măsura râvnei, dar nu false metanii şi false rugăciuni. Nu lucruri tipiconale pentru Dumnezeu. Dumnezeu cere ca tot ce se face pentru El să fie din tot sufletul şi din toată inima….
Metaniile sunt şi gimnastică. Şi – deşi nu trebuie deloc să ne gândim la asta – nu există o mai bună gimnastică pentru stomac, intestine, piept, inimă, coloana vertebrală. Este foarte folositoare, de ce să n-o facem? Când această asceză se face întru slava lui Dumnezeu, sufletul se umple de bucurie, se linişteşte. Aceasta este totul. Bineînţeles, se foloseşte apoi şi celălalt, adică trupul. Aţi înţeles? În suflet vine pace şi linişte, iar în trup buna funcţionare a tuturor sistemelor organismului nostru, precum cel circulator, cel digestiv, respirator, endocrin, care au legătură nemijlocită cu sufletul nostru.
Din Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  p. 284-28
1. Metaniile şi semnificaţia lor
Metania este o formă de jertfire trupească, fiind singurul mod de rugăciune care implică un efort fizic din partea credinciosului. Metania este în acelaşi timp un mod de înfrângere a comodităţii şi a lenei. După cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, nici o rugăciune nu este primită de Dumnezeu dacă nu este făcută cu osteneală. Metania simbolizează căderea lui Adam şi a neamului omenesc în robia păcatului şi căderea Domnului sub povara crucii, urmate de Învierea Mântuitorului şi izbăvirea noastră din păcat.
2. Felurile metaniilor şi despre cum se fac acestea
În tradiţia Bisericii avem două feluri de metanii: aşa‑numitele metanii mari şi metaniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni. Pentru o metanie mare credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi, ros­tind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie atingând cu ge­nunchii, palmele şi fruntea pământul. Apoi se ridică şi se însemnează din nou cu semnul Sfintei Cruci.
Pentru o metanie mică sau închinăciune, credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi, rostind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie, atingând cu mâna dreaptă pământul, fără a îndoi genunchii. Apoi, îndreptându-se, se însemnează iarăşi cu semnul Sfintei Cruci.
Când nu se fac metanii mari, ele se pot înlocui cu închinăciuni, câte 2 închinăciuni pentru o metanie mare sau 3 închinăciuni pentru o metanie mare, după
tradiţia adusă de ucenicii Stareţului Paisie Velicikovski. Sfinţii Părinţi ne învaţă că metaniile cele mai primite la Dumnezeu sunt cele făcute de creştini în casele lor în cursul privegherilor de noapte (după miezul nopţii). Sfântul Ioan Postitorul recomandă ca, după săvârşirea unui păcat mic, până la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 metanii mari.
3. Când nu se fac metanii
Metanii mici sau închinăciuni se pot face oricând, fără nici o restricţie. Metanii mari nu se fac: – după ce am primit Sfânta Împărtăşanie (în acea zi); – la sfârşitul săptămânii, de la rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne…“ de la vecernia de vineri şi până duminică la aceeaşi rugăciune de la vecernie, cu excepţia praznicelor închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi în Vinerea Mare la scoaterea Sfântului Epitaf; – în biserică, de la vecernia din Miercurea Mari din Săptămâna Patimilor, iar în particular (la chilie, acasă), de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălţare; – de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie);
4. Ce nu este permis când facem metanii
– nu se sărută pământul; – nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ; – metaniile mari nu se fac începând din poziţia îngenunchiat sau aplecat; – la metaniile mari nu se pun palmele una peste cealaltă şi fruntea peste ele; – întotdeauna se va atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă; – la închinăciuni atingerea pământului se face cu mâna deschisă normal; – metaniile, mai ales cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public; – metaniile nu se însoţesc de alte rugăciuni decât de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“; – metaniile nu se fac foarte repede (ca un exerciţiu fizic); – Sfântul Isaac Sirul recomandă ca metaniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.

Lumea Credintei, anul VI, nr. 8 (49) August 2008

Ce este o metanie?

Metaniile (sau mătăniile) sunt un şirag circular împletit din şnur în mai multe noduri, folosindu-se ca ajutor la rugăciune. Dacă vom cerceta cu luare-aminte un şirag de metanii simplu, mic, ne vom da seama că putem învăţa de la el multe lucruri. Traditional, se împleteşte din lână neagră. Lana, care a fost tunsă de la o oaie, ne aminteşte cã şi noi suntem oi cuvântătoare ale Bunului Păstor, Domnul nostru Iisus Hristos. Totodată, ne aminteşte şi de Mielul lui Dumnezeu, „Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).

Culoarea sa neagră – culoarea plângerii şi a måhnirii – ne aminteşte de cuvintele lui Hristos: „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia” (Matei 5:4). Crucea aflată de obicei la capătul şiragului de metanii vesteşte jertfa lui Hristos, precum şi biruinţa vieţii asupra morţii, a smereniei asupra måndriei, a jertfei de sine asupra egoismului, a luminii asupra intunericului.

Iată, potrivit unei străvechi predanii păstrate prin viu grai, cum s-a făcut întâia oară un şirag de metanii: un oarecare monah, care voia să socotească numărul rugăciunilor din pravila sa de zi cu zi, a hotărât să ţină socoteală făcând noduri pe o sfoară. Diavolul însă, zavistuind gândul cel vrednic de laudă al monahului, îi desfăcea nodurile de pe sfoară ca să-i zădărnicească lucrarea. Atunci. monahului i s-a arătat un înger, care l-a învăţat un nod anume, prin împletirea unui şir de nouă cruci.

Cum se fac metaniile

. Metaniile și semnificația lor

Metania este o formă de jertfire trupească, fiind singurul mod de rugăciune care implică un efort fizic din partea credinciosului. Metania este în același timp un mod de înfrângere a comodității și a lenei. După cum ne învață Sfinții Părinți, nici o rugăciune nu este primită de Dumnezeu dacă nu este făcută cu osteneală.

Metania simbolizează căderea lui Adam și a neamului omenesc în robia păcatului și căderea Domnului sub povara crucii, urmate de Învierea Mântuitorului și izbăvirea noastră din păcat.

2. Felurile metăniilor și despre cum se fac acestea

În tradiția Bisericii avem două feluri de metanii: așa numitele metanii mari și metaniile mici, care se mai numesc și închinăciuni.

Pentru o metanie mare credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci și, rostind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie atingând cu genunchii, palmele și fruntea pământul. Apoi se ridică și se însemnează din nou cu semnul Sfintei Cruci.

Pentru o metanie mică sau închinăciune, credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci și, rostind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie, atingând cu mâna dreaptă pământul, fără a îndoi genunchii. Apoi, îndreptându-se, se însemnează iarăși cu semnul Sfintei Cruci.

Când nu se fac metanii mari, ele se pot înlocui cu închinăciuni, câte 2 închinăciuni pentru o metanie mare sau 3 închinăciuni pentru o metanie mare, după tradiția adusă de ucenicii Starețului Paisie Velicikovski.

Sfinții Părinți ne învață că metaniile cele mai primite la Dumnezeu sunt cele făcute de creștini în casele lor în cursul privegherilor de noapte (după miezul nopții). Sfântul Ioan Postitorul recomandă ca, după săvârșirea unui păcat mic, până la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 metanii mari.

3. Când nu se fac metanii

Metanii mici sau închinăciuni se pot face oricând, fără nici o restricție.

Metanii mari nu se fac:

  • după ce am primit Sfânta Împărtășanie (în acea zi);
  • la sfârșitul săptămânii, de la rugăciunea „Învrednicește-ne, Doamne…“ de la vecernia de vineri și până duminică la aceeași rugăciune de la vecernie, cu excepția praznicelor închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paști, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) și în Vinerea Mare la scoaterea Sfântului Epitaf;
  • în biserică, de la vecernia din Miercurea Mari din Săptămâna Patimilor, iar în particular (la chilie, acasă), de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălțare;
  • de la Nașterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie);

4. Ce nu este permis când facem metanii

  • nu se sărută pământul;
  • nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ;
  • metaniile mari nu se fac începând din poziția îngenunchiat sau aplecat;
  • la metaniile mari nu se pun palmele una peste cealaltă și fruntea peste ele;
  • întotdeauna se va atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă;
  • la închinăciuni atingerea pământului se face cu mâna deschisă normal;
  • metaniile, mai ales cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public;
  • metaniile nu se însoțesc de alte rugăciuni decât de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul“;
  • metaniile nu se fac foarte repede (ca un exercițiu fizic);
    Sfântul Isaac Sirul recomandă ca metaniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.

Ieromonah Valentin MÂȚU,
starețul Mânăstirii Turnu, jud. Prahova

Colecția mea de rețete naturiste:

 1. Această rețetă o știu de la Părintele Gabriel Nicu.
200 g ceară de albine
150 g polen uscat
50 g propolis solid sau rășină de brad
1 lingură de ulei
Se pun toate ingredientele într-un borcan și se fierb la baie marină până se topesc toate. Se pune pe o folie cât e necesar, restul se păstrează în borcan. Se aplică așa călduț unde e nevoie, evitând articulațiile pe cât posibil. Se poate prepara o cantitate mai mare pentru probleme grave. Părintele Gabriel Nicu prepara acest plasture din 2 kg de ceară pentru a acoperi tot corpul în cazul unor probleme foarte  grave. Punea ulei de la Sf. Maslu.
Acest plasture se poate aplica de nouă ori, de seara până dimineața. După utilizare, se șterge și se retopește. Înainte de utilizare, se unge pielea cu o alifie de gălbenele. Dacă plasturele se prepară cu ulei de la Sfântul Maslu, atunci, la sfârșitul procedurilor, se arde. Concomitent, se iau calciu și minerale. Se pot face mici biluțe care se pot consuma cu atenție, deoarece atacă smaltul dinților. Din acest plasture, dacă nu e preparat cu ulei de la Sfântul Maslu, se pot face și supozitoare.

2. Ceai anticancerigen

Se amestecă 3 părți galbenele, o parte urzică, o parte coada-soricelului.
Se prepară într-un ibric trei căni de ceai pe zi, calculând 1-2 lingurițe la fiecare cană.
În cantitatea de ceai necesară pentru o zi se adaugă o jumătate de linguriță de rostopască.

# Câteva sfaturi pentru probleme gastrointestinale:

Se preferă alimentele bazice, nu cele acide.
Fructele și legumele nu se mănâncă în timpul mesei, ci între mese, deoarece fermentează în intestine.
Până la vindecare, beți suc de legume și fructe, deoarece pulpa acestora fermentează.
Includeți în alimentație alimente-medicament: in, busuioc, coriandru, suc de varza, turmeric, oregano, susan, semințe de dovleac Ca să fiți mai convinsă, citiți pe internet ce beneficii terapeutice au. Busuiocul încetinește fermentația, iar inul asigură o digestie ireproșabilă.
Pentru gastrită, e bine să luați câte o linguriță de griș nepreparat in fiecare dimineață. De ajutor pot fi și ceaiul gastric calmant și cicatrizant. În fiecare primăvară și toamnă, înghițiți o măslină cu sâmbure cu tot.#

3. Cataplasma cu argilă

Cataplasma cu argilă este bună atât pentru probleme cu oasele, cât și pentru detoxifiere in general. Se pune argilă într-o ceașcă și apoi se adaugă apă atât cât e necesară pentru a obține o pastă consistentă. Argila să nu intre în contact cu metale! Se pune pasta obținută pe o folie ( pungă de plastic desfăcută) și se aplică pe abdomen, pe spate etc. Se ține 3-4 ore, apoi se îndepărtează.

4. Unguent cu rostopască
50 g ulei de măsline
100 g ulei de cocos
15-20 g ceară de albine
80-100 g rostopască verde tocată mărunt.
Se pun toate ingredientele într-un vas emailat, la foc mic de și se amestecă încontinuu timp de 15 minute.
Se lasă amestecul de seara până dimineața în acel vas. Dimineața, se reîncălzește și se strecoară. Se păstrează la frigider. Se folosește în uz extern pentru probleme ale pielii. Se pot prepara supozitoare pentru hemoroizi foarte eficiente.

5. Cataplasmă cu hrean ras sau frunze de hrean
Frunzele de se bat bine și se stropesc cu biter suedez sau cu puțin spirt medicinal. Se pun pe o folie și se aplică. Accelerează circulația și grăbesc procesul de vindecare. Se pot combina cu alte frunze cu proprietăți vindecătoare.
6. Cataplasmă cu varză
7. Cataplasmă cu frunze de pătlagină. Există informații și pe internet despre aceste cataplasme.

8 Cataplasmă pentru sân (noduli mamari)
100 g pelin mărunțit
100 g ceară de albine rasă
Se pot pune părți egale,  dacă este nevoie de mai puțin. Se amestecă, se stropesc cu țuică și se pun în sutien, eventual peste o folie. Bucurii! Dizolvă nodulii mamari.

O veche rugăciune pentru împlinirea sufletească descoperită și îngrijită de Arhiepiscopul Ioan Șahovski

Rugăciune pentru împlinirea sufletească (o veche rugăciune descoperită și îngrijită de Arhiepiscopul Ioan Șahovski)

Doamne, Dumnezeul meu, învrednicește-mă să fiu unealta păcii Tale,

Pentru ca să aduc dragoste acolo unde este ură,

Pentru ca să iert acolo unde se face supărare,

Pentru ca să fac unire acolo unde se iscă ceartă,

Pentru ca să spun adevărul unde domnește înșelarea,

Pentru ca să înalț credința acolo unde apasă îndoiala,

Pentru ca să trezesc nădejdea întru cei munciți de deznădăjduire,

Pentru ca să aduc lumină întru întuneric,

Pentru ca să pricinuiesc bucurie acolo unde sălășluiește amărăciunea.

Doamne, Dumnezeul meu, învrednicește-mă nu să fiu mângâiat, ci să aduc mângâiere,

Nu să fiu înțeles, ci să-i înțeleg eu pe alții,

Nu să fiu iubit, ci să-i iubesc eu pe alții,

Căci cel care dă, acela primește,

Cel care se uită pe sine, acela se găsește,

Cel care iartă, acela va fi iertat,

Cel care moare, acela se trezește la viața veșnică. Amin.

Sfântul Trifon sau Trif Nebunul este sărbătorit pe 1 februarie

Sfântul Trifon sau Trif Nebunul este sărbătorit pe 1 februarie.
Este sfântul care apără viile și livezile de omizi, lăcuste, viermi și gândaci.
Pentru a proteja holdele de insecte, era sărbătorit prin diferite interdicții la muncă. Oamenii se duceau dimineața la biserică ca să ia aghiazmă făcută anume, cu care stropeau viile, livezile, grădinile.
Numele de Trif Nebunul, după istorisirile populare, i se trage din faptul că a speriat-o pe Maica Domnului atunci când aceasta se ducea la biserică după 40 de zile de la Nașterea lui Iisus Hristos.
Să fie un an agricol binecuvântat în gând, în proiect și în calendarul agricol, chemându-l pe Sfântul Trifon să Te roage, Doamne, că din munca țăranului să rodească rod bogat !
Să avem și prescură și pâinică în casa creștinului !
Binecuvintează, Doamne, agricultorii și dă-ne rugăciune pentru a continua și plugăria sufletului, precum cea a pământului de ziua Sfântului Trifon !
Amin !

Acatistul Sfântului Mucenic Trifon

Condacul 1

Pe tine, cel ce ai îndrăzneală către Domnul, mijlocitor și rugător pentru sufletele noastre te avem noi, smeriții. Iar acum, în ziua praznicului tău, rugămu-te, cere-ne nouă de la Dumnezeu iertare de păcate și izbăvire din primejdii, ca să cântăm ție: Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Icosul 1

Sfinte, slăvite, Mare Mucenice Trifon, cu închinare și neîndoită credință îndrăznim a cere și așteptăm mijlocirile tale către dumnezeiasca milostivire, ca să ne aflăm părtași bucuriei tale noi, cei ce pătimim în multe feluri de boli, de patimi, de nevoi și de războiri cumplite. Pe tot sufletul cel necăjit și întristat, pe cei ce păzesc întru cunoștință legea lui Hristos Dumnezeu și cred întru Dânsul, pe toți care se sârguiesc a se închina sfintelor tale moaște și îți împodobesc ție această cântare de laudă, de cerere și mărire ajută-i cu darul de care te-ai învrednicit de la Hristos, Mântuitorul și Dumnezeul nostru. Auzi-ne pe noi, care grăim către tine unele ca acestea:
Bucură-te, Trifoane, cel născut în țara Frigia, în satul Campsada;
Bucură-te, îngerească odihnire, încă din copilărie, a darului Sfintei Treimi;
Bucură-te, vas ales al Apei Vieții și al darului facerii de minuni;
Bucură-te, prin care numele lui Dumnezeu se preaslăvește în cer și pe pământ;
Bucură-te, izgonitor al demonului din fiica împăratului, Gordiana;
Bucură-te, arătător și altora al vrăjmașului prin postirea și rugăciunea ta cea către Dumnezeu;
Bucură-te, Trifoane, nume înfricoșător diavolilor;
Bucură-te, chip ce izvorăști în lume mirul preaslăvirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, minunată înmulțire a sfintei credințe în multe părți ale Frigiei;
Bucură-te, că ai fost prins pentru mărturisirea lui Iisus Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, dăruire de sine făcută jertfă de bunăvoie în mâinile păgânilor;
Bucură-te, neclintită stare la judecată înaintea ighemonului Acvilin;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 2-lea

Mucenice Trifon, de trei ori fericite, n-ai voit a te supune poruncii împăratului de a te închina zeilor. Ci mai vârtos L-ai mărturisit pe Iisus Hristos a fi Dumnezeu cu adevărat. Pentru aceasta vrednic ești a auzi de la noi cântarea acatistului, prin care te fericim și împreună cu tine cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Să nu se învrednicească nelegiuiții a ne supune sub picioarele lor, Sfinte Mucenice al lui Hristos, Trifoane, când se pornesc asupra noastră ca valurile mării ce vin cu repeziciune, ci să cadă ca spicele țarinii de la fața ta, iar noi să te binecuvântăm, strigând:
Bucură-te, neplecare către momelile cele amăgitoare;
Bucură-te, însetare după pătimirile pentru Iisus Hristos;
Bucură-te, vistierie nefurată a comorilor de mult preț ale dreptei credințe;
Bucură-te, dumnezeiască răbdare a chinurilor de la păgâni;
Bucură-te, vas ales al darului vorbirii frumoase, izvorât de la Dumnezeu;
Bucură-te, că ai zis ighemonului: „Nimeni, lepădându-se de Cerescul Împărat Iisus Hristos, nu va putea să moștenească viața veșnică”;
Bucură-te, că ai fost alergat prin gerul iernii cu picioarele desculțe;
Bucură-te, că stihuri din psalmii lui David cântai pe cale;
Bucură-te, că ziceai: „Pașii mei îndreptează-i, Doamne, după cuvântul Tău”;
Bucură-te, că piroane de fier ți s-au bătut în picioarele tale;
Bucură-te, primire cu mulțumire a bătăilor multe și dureroase;
Bucură-te, răbdare mai presus de fire în chinurile cele cumplite;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 3-lea

De înțelegerea dumnezeirii sufletul tău fiind luminat, ca un adevărat viteaz al Mântuitorului Hristos te-ai arătat; stând neclintit în dragostea Lui. Pentru aceasta noi cu smerenie venim către tine și cu îndoită umilință cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Plin fiind de darul lui Dumnezeu, Mucenice Trifon, care te lumina și te înțelepțea, prin fapte bune ca pe o scară ai mers din putere în putere, purtătorule de biruință al Cerescului Împărat Iisus; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, că ighemonul Acvilin s-a mirat de răspunsurile tale cele drepte;
Bucură-te, răbdare a bătăilor ce rușinezi pe demoni;
Bucură-te, stâlp neclintit de urgia tiranului;
Bucură-te, tărie nebiruită de chinurile și îngrozirile lui Acvilin, care te-a dat morții;
Bucură-te, că pentru credința în Dumnezeul nostru Iisus Hristos a ți se tăia capul a poruncit;
Bucură-te, rugăciune cu mulțumire către Dumnezeu înaintea trecerii tale;
Bucură-te, că prin rugăciunea ta oamenii din Campsada s-au izbăvit de foamete, de jivini și de insecte vătămătoare;
Bucură-te, că rugându-te, mai înainte de a ți se tăia capul, a luat Domnul sfântul tău suflet în mâinile Sale;
Bucură-te, că ai poruncit ca cinstitul și sfântul tău trup în Campsada să-l ducă;
Bucură-te, Trifoane, că din tinerețile tale lui Dumnezeu te-ai sfințit;
Bucură-te, dăruire lui Dumnezeu a multor oameni;
Bucură-te, tămăduire a nenumărate boli în noroade;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 4-lea

Nemairăbdând păgânii minunile tale cele sfinte, prin care se defăima idoleasca înșelăciune – căci propovăduiai lor credința lui Hristos și arătai lămurit că El este Dumnezeu Care face minunile, iar nu idolii –, te-au supus muncilor, pe care le-ai primit cu dragoste, cântând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Glas către tine înălțând, grăim: grăbește, Sfinte Mucenice Trifon, a ne apăra pe noi, că, după Mântuitorul și Preacurata lui Maică, la tine alergăm, ca să ne izbăvești din toate primejdiile și să te binecuvântăm, cântând:
Bucură-te, îndelungă răbdare în chinuri încununată de Preasfânta Treime;
Bucură-te, că Domnul Hristos împreună cu îngerii la cer te-a suit;
Bucură-te, că mucenicii ți-au ieșit înainte;
Bucură-te, cel întâmpinat cu cinste de cuvioși;
Bucură-te, de ierarhi cu plăcute cuvinte binecuvântat;
Bucură-te, că toți sfinții cântări de laudă și bucurie ți-au cântat;
Bucură-te, suflet sălășluit în împărăția cerurilor;
Bucură-te, împreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, veselire în lăcașurile lui Hristos împreună cu toți sfinții;
Bucură-te, împreună cu dânșii așezat la masa Cinei celei de Taină;
Bucură-te, chip preacinstit în ceata mucenicilor;
Bucură-te, de a cărui încununare toți sfinții saltă și se bucură cu duhul;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 5-lea

Hrană de mântuire trimite-ne nouă, Sfinte Trifon, de la Dumnezeu, ca să nu pierim de mulțimea împătimirilor; că păcătoși suntem, dar avându-te pe tine mijlocitor, nădejde de mântuire câștigăm, căci de la tine ne învățăm a cânta după cuviință: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Prealăudat s-a arătat numele tău, Trifoane, în toată țara Frigiei, pentru că prin rugăciunile tale către Dumnezeu ai adus la credința lui Hristos pe mulți dintre închinătorii la idoli și botezându-se ei în numele Preasfintei Treimi, au strigat într-un glas: „Mare este Dumnezeul creștinilor”! Pentru aceasta și noi, cei izbăviți prin tine din multe feluri de păcate și asupriri, îți cântăm:
Bucură-te, braț cu putere ce-i aduci la credința în Hristos pe împotrivitori;
Bucură-te, izbăvitorule al celor robiți;
Bucură-te, minunatule între sfinți, care ai făcut pe păgâni a se boteza;
Bucură-te, suflet viteaz, învrednicit a fi mucenic;
Bucură-te, câștigare a darului sfințeniei prin crucea marilor suferințe;
Bucură-te, îngrozire a slujitorilor la idoli;
Bucură-te, biruință asupra diavolilor cu puterea lui Hristos;
Bucură-te, nume înfricoșat în auzul lor;
Bucură-te, trandafir preaînmiresmat înflorit în grădinile raiului;
Bucură-te, că înșiși îngerii din ceruri te cunosc ca alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce stai acum înaintea Mântuitorului și te rogi pentru noi;
Bucură-te, cel ce vezi nevoile noastre și ne dai grabnic ajutor;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 6-lea

Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi, zice Sfântul Prooroc David; pentru aceasta smerindu-ne până la moarte, cădem către tine, Mare Mucenice Trifon, să te rogi lui Dumnezeu pentru noi păcătoșii; ca să ne liniștească durerile și să potolească pornirea urâtelor patimi, iar noi întru pacea inimii să cântăm: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Cumplit și fără cruțare bătând ostașii trupul tău, răbdătorule de chinuri al lui Hristos, pământul s-a înroșit de sângele tău; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, priveliște îngerilor și oamenilor;
Bucură-te, răbdare până la sfârșit întru dreapta credință a chinurilor de la păgâni;
Bucură-te, împlinirea datoriilor creștine;
Bucură-te, lauda Bisericii Răsăritului;
Bucură-te, bucuria neamului creștinesc;
Bucură-te, izgonirea și înspăimântarea demonilor;
Bucură-te, chip strălucind minunile puterii darului dumnezeiesc;
Bucură-te, al lui Hristos vrednic lăudător;
Bucură-te, întru bucuria Domnului tău;
Bucură-te, însetoșare de a-ți vărsa sângele pentru Dânsul;
Bucură-te, nume preacântat, izvorând mirul tămăduirilor;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 7-lea

Vrând nebunul tiran numaidecât să te piardă și văzând că muncile pentru tine sunt zadarnice, adeseori se gândea cum să te dea morții. Iar tu, sfinte, învăpăiat de dorință fiind a merge la Hristos, neîncetat cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Nouă și înfricoșată răbdare ai săvârșit, Sfinte, când ai fost chinuit de tirani, din porunca lui Acvilin, pentru că primind cu veselie piroanele bătute în picioarele tale, lovit cu cruzime și legat de cal, alergai spre Hristos; pentru aceasta nu contenim a te lăuda, cântând:
Bucură-te, Trifoane, mucenicie văzătoare a cununii gătite în cer;
Bucură-te, biruire a taberelor vrăjmașe cu puterea darului dumnezeiesc;
Bucură-te, suflet așezat în lăcașurile sfinților;
Bucură-te, trup cinstit jos, pe pământ, după ieșirea sufletului;
Bucură-te, creștet încununat de Însuși Domnul Iisus;
Bucură-te, minunată săvârșire a nevoinței mucenicești;
Bucură-te, chip proslăvit de la cele pământești la cele cerești;
Bucură-te, dimpreună cu mucenicii numărat;
Bucură-te, izvor de minuni nedeșertat pentru cei binecredincioși;
Bucură-te, demonilor rană de nevindecat;
Bucură-te, Trifoane, de Dumnezeu iubit și cinstit;
Bucură-te, mărturisitor neobosit;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 8-lea

Numele tău decât toate s-a făcut mai dorit, Trifoane, nouă, celor ce cu dragoste te cinstim, ne închinăm ție și sărutăm dumnezeieștile tale moaște, împreună cu tine cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Izbiți de valurile ispitelor ce vin asupra noastră, nu ne putem lupta și nici nu suntem vrednici de milostivire, pentru că pocăință nu avem din pricina păcatelor noastre. Pentru aceasta cădem înaintea ta, rugându-te să ne întărești în dragostea lui Dumnezeu, ca să scăpăm de cursele vrăjmașilor și să cântăm:
Bucură-te, chip vrednic de laudă și cinstire;
Bucură-te, că ne plecăm capul până la pământ înaintea cinstitelor tale moaște;
Bucură-te, milostivire ce împlinești cerințele noastre spre mântuire;
Bucură-te, mucenicule al lui Hristos, care asculți rugăciunile noastre;
Bucură-te, vrednicule de pururea pomenire;
Bucură-te, că, ieșind noi cu sfintele tale moaște prin grădină, ne aperi de grindină;
Bucură-te, că rugându-te preoții și sfințind apa, apoi stropind cu ea pomii și zarzavaturile, ne scapi de toate insectele vătămătoare;
Bucură-te, turn de tărie al Bisericii;
Bucură-te, rază de bucurie nouă, celor ce te avem nădejde nesurpată;
Bucură-te, făclie, care ne luminezi pe noi cu sfintele tale rugăciuni;
Bucură-te, chip îngeresc, care ne strălucești izbăvire în toate ispitele;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 9-lea

Patimile pe care dumnezeiește le-ai răbdat să ne fie nouă spre tămăduirea patimilor noastre, iar rănile trupului tău să ne fie acoperământ durerilor ce ne tulbură cugetul; dă-ne dar, sfinte, în încercări răbdare, ca să cântăm cu despietrite și împăcate inimi: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu sângele tău cel curs pentru dragostea lui Hristos, spală întinăciunea păcatelor noastre, preafericite Trifon, iar cu mulțimea minunilor schimbă cugetele fraților celor ce ne prigonesc, spre a se întoarce și a nu fi osândiți împreună cu vrăjmașul cel viclean; iar prin tine aflând liniștea lui Hristos, să-ți cântăm:
Bucură-te, rușinare a vrăjmașului cu toate cetele lui;
Bucură-te, zdrobire sub picioarele tale a oștilor întunericului;
Bucură-te, mângâiere a monahilor și privire nestrămutată strălucind din icoana iubirii;
Bucură-te, nume scris în cartea vieții, cântat și cinstit de creștini;
Bucură-te, floare frumoasă din părțile Frigiei;
Bucură-te, mărgăritar ales lucrat de mâna providenței;
Bucură-te, trandafir binemirositor între spinii idolești;
Bucură-te, chip preamărit de Cel pe care L-ai preaslăvit;
Bucură-te, jertfă vie în Hristos, făcută izvor de binecuvântare;
Bucură-te, strajă neadormită a Mănăstirii Frăsinei;
Bucură-te, călăuză osârdnică a celor ce merg pe calea Mântuitorului;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 10-lea

Învăpăiate sunt rugăciunile tale către Dumnezeu, Sfinte Mucenice Trifon, pentru că mijlocind iertarea și tămăduirea neputincioșilor, ne-ai scăpat din groapa osândei în care eram căzuți. Drept aceea, cunoscând noi, păcătoșii, facerile tale de bine, ne minunăm de darul ce se lucrează prin, tine, și cântăm: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ziditorului, iar nicidecum zidirii, te-ai arătat întru toate mărturisitor și al Lui biruitor mucenic, de aceea și tiranul te-a întrebat cine te întărește pe tine în munci. Dar tu, ca un viteaz al lui Hristos, i-ai răspuns: „Dumnezeul meu este în sufletul meu”. Pentru aceasta, cu bucurie îți cântăm:
Bucură-te, izbăvitorul tuturor celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, ridicare a celor căzuți în păcate grele;
Bucură-te, bunăvoire de a ne lăsa nouă părticele din cinstitul tău trup;
Bucură-te, primire de la Dumnezeu a cununii cerești;
Bucură-te, mână întinsă și cuget întăritor celor slabi;
Bucură-te, viață întru care Dumnezeu S-a preaslăvit;
Bucură-te, că numele Lui s-a preaînălțat în facerea minunilor tale;
Bucură-te, că pentru Dânsul ai pătimit, ca să biruiești împreună cu Dânsul;
Bucură-te, Mucenice, lumii preafolositor;
Bucură-te, răbdătorule de chinuri și de biruință purtător;
Bucură-te, al minunilor dumnezeiești izvorâtor;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 11-lea

Toată cântarea se biruiește întru tine, sfinte, căci cum vom aduce ție după cuviință cântări de psalmi, celui lăudat de cetele puterilor cerești. Ci numai spre mulțumită pentru tămăduiri ne îndestulăm, cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Sfeșnic cu totul luminos s-au arătat cinstitele tale moaște, Sfinte Mare Mucenice Trifon, puse în mijlocul Bisericii și strălucind tuturor celor ce cu credință se închină la ele; deci de un dar ca acesta nu ne lipsi, sfinte, milostivindu-te de noi, care cu dragoste îți cântăm:
Bucură-te, sfântă dorire după mântuirea tuturor;
Bucură-te, propovăduitorule al raiului celui frumos;
Bucură-te, tăiere cu cuțitul credinței a cuvintelor păgânești;
Bucură-te, sprijin mângâietor și cunună a sfaturilor duhovnicești;
Bucură-te, rușinarea necuviinței slujitorilor idolești;
Bucură-te, moștenitor al raiului, vrednicule de pomenire;
Bucură-te, câștigare a răsplătirii dragostei dumnezeiești;
Bucură-te, împărtășire și nouă, smeriților, din roada bunătăților tale;
Bucură-te, slăvite mucenice, cunoscut din faptele tale preaminunate;
Bucură-te, smerire și întoarcere a necredincioșilor la lumina lui Hristos;
Bucură-te, veselire a iubitorilor de Hristos;
Bucură-te, izgonire de la noi a vrăjmașului;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 12-lea

Har ai aflat înaintea lui Dumnezeu, Sfinte, har aflăm înaintea ta și noi, cei ce cu credință chemăm numele tău întru ajutor. Căci tu vindeci toată boala și patima din noi cu darul rânduit ție de la Dumnezeu, ca, izbăviți și îndreptați, să cântăm într-un glas: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cu cântări îți cinstim pomenirea ta, fericim chinurile și îndelungă răbdarea ta, mărim și lăudăm minunile tale, vitejia și bărbăția ta, iar la mijlocirile tale alergând, bine te cuvântăm ca pe un mare ajutător și păzitor al lumii. Pentru aceasta ne plecăm genunchii și cu mulțumitoare inimi îți cântăm:
Bucură-te, mielușel fără prihană, că rugându-te, ți-ai dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu;
Bucură-te, aur lămurit prin chinuri întru slava Sfintei Treimi;
Bucură-te, nuntaș al Mirelui Hristos, de Dânsul proslăvit în ceruri;
Bucură-te, privire a lumii prin icoana dragostei dumnezeiești;
Bucură-te, izvor al bucuriei Învierii, primind mulțumirile noastre;
Bucură-te, mir al milostivirii de sus, la ieșirea din Sfântul Altar cu sfintele tale moaște;
Bucură-te, izvor de tămăduiri revărsat peste închinarea inimii noastre;
Bucură-te, făcătorule de minuni cu puterea lui Hristos sălășluită în tine;
Bucură-te, îndreptător către Lumina lumii a mulțime de păgâni;
Bucură-te, chip încununat în ceruri cu diadema iubirii;
Bucură-te, vindecarea trupurilor noastre;
Bucură-te, rugă neadormită pentru mântuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul al 13-lea

O, prealăudate mucenice Trifon, ascultă smerita noastră rugăciune pe care ți-o aducem din toată inima și ne izbăvește din boli și din primejdii pe noi, cei ce cinstim pomenirea ta și mărturisim minunile săvârșite de tine cu Darul Sfântului Duh. Îndreptează pașii noștri spre lumina Învierii lui Hristos și ne poartă de grijă din înalt să nu ne aflăm copleșiți de valurile lumii, ci cu privirea ațintită spre Hristos, să ajungem la țărmul veșniciei și al iubirii descoperite a Sfintei Treimi, cântând din liturghisitoare inimi: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi iarăși se zice Icosul 1: Sfinte, slăvite, Mare Mucenice Trifon…, Condacul 1: Pe tine, cel ce ai îndrăzneală către Domnul…, și această

Icosul 1

Sfinte, slăvite, Mare Mucenice Trifon, cu închinare și neîndoită credință îndrăznim a cere și așteptăm mijlocirile tale către dumnezeiasca milostivire, ca să ne aflăm părtași bucuriei tale noi, cei ce pătimim în multe feluri de boli, de patimi, de nevoi și de războiri cumplite. Pe tot sufletul cel necăjit și întristat, pe cei ce păzesc întru cunoștință legea lui Hristos Dumnezeu și cred întru Dânsul, pe toți care se sârguiesc a se închina sfintelor tale moaște și îți împodobesc ție această cântare de laudă, de cerere și mărire ajută-i cu darul de care te-ai învrednicit de la Hristos, Mântuitorul și Dumnezeul nostru. Auzi-ne pe noi, care grăim către tine unele ca acestea:
Bucură-te, Trifoane, cel născut în țara Frigia, în satul Campsada;
Bucură-te, îngerească odihnire, încă din copilărie, a darului Sfintei Treimi;
Bucură-te, vas ales al Apei Vieții și al darului facerii de minuni;
Bucură-te, prin care numele lui Dumnezeu se preaslăvește în cer și pe pământ;
Bucură-te, izgonitor al demonului din fiica împăratului, Gordiana;
Bucură-te, arătător și altora al vrăjmașului prin postirea și rugăciunea ta cea către Dumnezeu;
Bucură-te, Trifoane, nume înfricoșător diavolilor;
Bucură-te, chip ce izvorăști în lume mirul preaslăvirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, minunată înmulțire a sfintei credințe în multe părți ale Frigiei;
Bucură-te, că ai fost prins pentru mărturisirea lui Iisus Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, dăruire de sine făcută jertfă de bunăvoie în mâinile păgânilor;
Bucură-te, neclintită stare la judecată înaintea ighemonului Acvilin;
Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Condacul 1

Pe tine, cel ce ai îndrăzneală către Domnul, mijlocitor și rugător pentru sufletele noastre te avem noi, smeriții. Iar acum, în ziua praznicului tău, rugămu-te, cere-ne nouă de la Dumnezeu iertare de păcate și izbăvire din primejdii, ca să cântăm ție: Bucură-te, Mare Mucenice Trifon!

Rugăciune către Sfântul Mucenic Trifon

O, întru tot lăudate, Sfinte Mucenice Trifon, primește de la noi aceste cântări pe care cu umilință le aducem înaintea ta și ne izbăvește din toate nevoile și scârbele, ca un bun și iubitor de oameni și neînfruntat ocrotitor al creștinilor. Căci deși suntem nevrednici a ne face părtași milostivirii tale, pentru păcatele noastre cele multe și grele, săvârșite în viața noastră și în tot ceasul, însă cunoscând marea bunătate pe care ai arătat-o asupra celor ce te cinstesc pe tine și se pocăiesc cu credință întru numele Domnului, năzuim cu lacrimi de umilință și preaplecată mărturisire a păcatelor la mijlocirile tale înaintea Sfintei Treimi. Fii dar nouă pururi rugător la Preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile și primejdiile, de cutremurul pământului și moarte năprasnică, pentru întărirea noastră în credința cea adevărată, apărându-ne de toate răutățile după făgăduința ta, căci toți te cinstim și prăznuim numele tău, acum și pururea și în veci. Amin.

Și se face otpustul.

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Trifon

Troparul Sfântului Mucenic Trifon, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Trifon, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 8-lea

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împărtăşindu-te din Desfătarea Cea cu adevărat Dumnezeiască, în ceruri, ca un luptător nebiruit, cu rugăciunile tale, miluieşte sufletul meu de tulburarea patimilor.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ascultând de cuvintele cele Dumnezeieşti, le-ai săvârşit pe dânsele în faptă, vrednicule de pomenire iubind sfinţenia şi îmbrăţişând curăţia.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fost-ai cu adevărat păstor, păstorind cu înţelepciune cugetul sufletului tău şi întorcând sufletele cele rătăcite, le-ai adus la Dumnezeu, preamărite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează-mă cu Lumina Cea Înţelegătoare, Fecioară cu totul fără de prihană, Ceea ce ai născut Strălucirea Slavei Celei pământeşti şi risipeşte-mi întunericul păcatului.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Luminarea celor dintru întuneric; şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbrăcat fiind cu Puterea Celui Preaînalt, preamărite mucenice al lui Hristos, ai nimicit puterea cea trufaşă.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbrăcat fiind în trup, ai stins trufia vrăjmaşului cea fără de trup şi ai propovăduit pe Dumnezeu Cuvântul Întrupat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Numai la arătarea ta fug duhurile cele viclene, alungate fiind de harul Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine avându-te Ajutătoare nu mă voi ruşina, Preacurată Maica lui Dumnezeu; Apărătoare a vieţii mele avându-te, mă voi mântui.

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Luminarea celor dintru întuneric; şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Cântarea a 4-a

Irmos:

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înspăimântat-ai cu statornicia răbdării tale, pe cei ce te priveau, fericite; că ai răbdat chinuri, ca şi cum ai fi pătimit în trup străin.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Când erai rănit cu durerile chinurilor, te desfătai, fericite; iar acum, mai curat te desfătezi, fiind plin de Slava Cea Veşnică.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Scrijelindu-ţi-se trupul cu vârfurile ghearelor celor de fier, îţi creştea puterea sufletului cu Dumnezeiescul har, minunate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toată nădejdea mea în tine o pun, Maică Fecioară; păzeşte sufletul meu, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Mântuitorul meu.

Cântarea a 5-a

Irmos:

Dis-de-dimineaţă strigăm Ţie, Doamne, izbăveşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine, pe altul nu ştim.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nălucirile înşelăciunii le-ai nimicit, purtătorule de biruinţă; că ai iubit a cinsti chipul lui Dumnezeu, Cel Adevărat.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruit-ai socotinţa cea fără de Dumnezeu a tiranului, preaînţelepte, întărindu-te cu credinţa în Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminat fiind cu Dumnezeiescul dar, cu osârdie ai suferit pentru Hristos, pătimitorule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislirea ta, Preacurată Fecioară, a fost Negrăită şi naşterea ta a rămas Nespusă, Preacurată, pururea Fecioară.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat: auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfele cele urâcioase şi miresmele arderilor de tot ale nebuniei idoleşti nimicindu-le, ai stropit cu sângele tău, Sfinte Mucenice Trifon, toate vlăstarele cele alese ale Bisericii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sângele cel închegat al mucenicilor miresmuieşte plăcut întocmai ca mirul; sângele luptătorilor izvoreşte tămăduiri, ţărâna trupului sfinţeşte sufletele celor ce-i cinstesc pe ei cu credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Sicriu Însufleţit ai primit pe Cuvântul Cel fără de început; ca un Locaş Sfinţit ai încăput pe Ziditorul, ca un Scaun în chip de foc porţi pe Stăpânul a toată făptura, Maică a lui Dumnezeu.

Irmosul:

Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat: auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Ca pe o pârgă a firii...

Cu întărirea Preasfintei Treimi ai stricat mulţimea idolilor, până la margini, vrednicule de pomenire, cinstit întru Hristos făcându-te; şi biruind pe tirani întru Dumnezeu Mântuitorul, ai primit cununa muceniciei tale şi darurile Dumnezeieştilor tămăduiri, ca un nebiruit.

Cântarea a 7-a

Irmos: Din ludeea venind tinerii...

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorule de cunună, dănţuieşti, veselindu-te împreună cu cetele mucenicilor; că biruind înşelăciunea cu cuvântul adevărului, bucurându-te, cânţi: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nevoitu-te-ai pe pământ, luptându-te cu nelegiuiţii care amarnic te sileau spre rătăcirea cea înşelătoare şi potrivnică lui Dumnezeu. Iar în ceruri te desfătezi, Sfinte Mucenice Trifon, purtând cunună şi împreună cu îngerii strigi: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stăpânul tuturor încununează pe mărturisitorul Patimilor Lui; şi îl aşează în Locaşurile cele Cereşti, pe dânsul, care striga şi zicea: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată, Ceea ce ai purtat Prunc Tânăr pe Dumnezeu Cel mai înainte de toţi vecii, Care S-a Întrupat din tine, nu înceta a te ruga să se mântuiască cei ce cântă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a

Irmos:

De şapte ori tiranul haldeilor nebuneşte a ars cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu. Şi văzându-i pe aceştia mântuiţi, de o Putere mai mare, Făcătorului şi Izbăvitorului a strigat: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Până la tăiere şi la ardere, până la vărsarea sângelui şi până la moarte, în chip desăvârşit te-ai luptat stând împotriva păcatului, mucenice a lui Hristos. Iar acum, dobândind viata cea ascunsă întru Hristos, strigi: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi-L pe Hristos întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Vădita-i nelegiuirea cea tiranică, preaînţeleptule şi ai stins cu sângele tău diavoleasca luptă împotriva lui Dumnezeu, vestind în chip vrednic şi curat un Dumnezeu în Treime, cinstindu-L şi strigând: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Urmând cuvintelor tale, te fericim Preacurată, Ceea ce eşti Fericită, care ai născut cu Trup pe Cel cu adevărat Fericit, pe Stăpânul Cel Ce locuieşte în Lumină Neapusă şi este Aducător şi Dătător de lumină. Pe care tinerii Îl binecuvintează, preoţii Îl laudă, popoarele Îl preaînalţă întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Pe tine, Maică a lui Dumnezeu şi Fecioară, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă, pe tine, Ceea ce ai născut mai presus de minte, prin cuvânt, pe Dumnezeu, cu adevărat, pe cea mai Înaltă decât Preacuratele Puteri, cu doxologii fără de încetare te mărim.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aşteptările mucenicilor sunt mai presus decât cele văzute, nădejdea lor se vede plină de sfârşit nemuritor, plină de veselie şi de bucurie şi de Lumină Nespusă. Pentru aceasta după vrednicie se fericesc.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o a doua lumină ai fost, apropiindu-te de Lumina Cea dintâi, înflăcărându-te şi luând chip din Raza Ei, Înţeleptule Trifon şi strălucind de sclipirile ce ţi s-au dat de la Dânsa. Pentru aceasta toţi te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătatu-te-ai neînspăimântat în lupte, purtătorule de biruinţă; arătatu-te-ai cu adevărat de un nume cu Dumnezeiasca şi Sfânta Desfătare; de Care acum îndestulându-te şi îndulcindu-te cu adevărat, cere pentru noi, cei ce te cinstim, mântuire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Omoară cugetul trupului meu, Născătoare de Dumnezeu; dă viată amorţirii sufletului cu lucrarea Vieţii Celei Adevărate, Care S-a născut din tine cu Trup, din nespusă milostivire şi dă izbăvire celor ce te laudă pe tine.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Prin durerile trupeşti ajungând, fericite, la Desfătarea cea fără de durere şi Dumnezeiască din Rai, ai primit după vrednicie, cununa nemuririi de la Dumnezeu. Pentru aceasta şi râuri de tămăduiri izvoreşti celor ce aleargă, cu dragoste, la acoperământul tău, mucenice.

Rugăciune către Sfântul Trifon

O, întrutotlăudate, Sfinte Mucenice Trifon, primeşte de la noi aceste cântări pe care cu umilinţă le aducem înaintea ta şi ne izbăveşte din toate nevoile şi scârbele ca un bun şi iubitor de oameni şi neînfruntat ocrotitor al creştinilor. Căci deşi suntem nevrednici a ne face părtaşi milostivirii tale, pentru păcatele noastre cele multe şi grele, săvârşite în viaţa noastră şi în tot ceasul, însă cunoscând marea bunătate pe care ai arătat-o asupra celor ce te cinstesc pe tine şi se pocăiesc cu credinţă întru numele Domnului, năzuim cu lacrimi de umilinţă şi preaplecată mărturisire a păcatelor la mijlocirile tale înaintea Sfintei Treimi. Fii dar nouă, pururi rugător la Preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile şi primejdiile, de cutremurul pământului şi moarte năpraznică, pentru întărirea noastră în credinţa cea adevărată, apărându-ne de toate răutăţile după făgăduinţa ta, căci toţi te cinstim şi prăznuim numele tău, acum şi pururea şi în veci. Amin.

Rugăciune către Sfântul Mucenic Trifon

O, Sfinte Mucenice Trifon, grabnic ajutătorule al tuturor celor ce la tine aleargă şi se roagă înaintea sfintei tale icoane, degrab ascultătorule şi mijlocitorule! Auzi-ne şi acum în tot ceasul rugăciunea noastră, a nevrednicilor robilor tăi, care cinstim sfântă pomenirea ta: că tu, bineplăcutule al lui Hristos, însuţi ai făgăduit mai înainte de ieşirea ta din viaţa aceasta stricăcioasă că te vei ruga Domnului pentru noi şi ai cerut de la Dânsul darul acesta: dacă cineva, în oricare nevoie şi întristare a sa, va prinde a chema sfânt numele tău, acela izbăvit va fi de toată năvălirea celui rău.

Şi precum oarecând pe fiica împăratului de la Roma, care de diavol se chinuia, o ai vindecat, asijderea şi pe noi păzeşte-ne de cursele lui cumplite în toate zilele vieţii noastre şi mai vârtos în ziua cea înfricoşată a suflării noastre celei de pe urmă mijloceste pentru noi, când întunecatele chipuri ale viclenilor diavoli ne vor împresura şi vor începe să ne înfricoşeze.

Fii nouă atunci ajutător şi grabnic izgonitor al viclenilor diavoli şi la Împărăţia Cerurilor călăuzitor, unde acum stai cu ceata sfinţilor înaintea Scaunului lui Dumnezeu; roagă pe Domnul să ne învrednicească şi pe noi a fi părtaşi ai veseliei şi bucuriei celei de-a pururea fiitoare, ca dimpreună cu tine să ne învrednicim a slăvi pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Mângâietorul, în veci. Amin.

Rugăciunea Sfântului Mucenic Trifon - rostită înaintea morţii, pentru noi

O, Doamne, Dumnezeule al dumnezeilor şi Împărate al împăraţilor, cel mai sfânt decât toţi sfinţii, mulţumescu-Ţi că m-ai învrednicit a-mi împlini fără şovăială ostenelile nevoinţei. Iar acum mă rog Ţie ca mâna nevăzutului diavol să nu se atingă de mine şi să mă tragă în adâncul pieirii, ci mai vârtos trimite-i pe sfinţii Tăi îngeri să mă călăuzească în sălaşul Tău preaminunat şi să mă facă moştenitor al Împărăţiei Tale celei preadorite.

Primeşte sufletul meu şi auzi rugăciunile tuturor celor ce Îţi vor aduce Ţie jertfe, întru pomenirea mea! Caută spre dânşii din locaşul Tău cel sfânt şi dăruieşte-le lor darurile Tale cele bogate şi nestricăcioase, că Tu esti Unul Bun şi Milostiv Dătător de bine în vecii vecilor. Amin!

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Trifon

Troparul Sfântului Mucenic Trifon, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Trifon, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Cântarea 1, glasul al 8-lea

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împărtăşindu-te din Desfătarea Cea cu adevărat Dumnezeiască, în ceruri, ca un luptător nebiruit, cu rugăciunile tale, miluieşte sufletul meu de tulburarea patimilor.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ascultând de cuvintele cele Dumnezeieşti, le-ai săvârşit pe dânsele în faptă, vrednicule de pomenire iubind sfinţenia şi îmbrăţişând curăţia.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fost-ai cu adevărat păstor, păstorind cu înţelepciune cugetul sufletului tău şi întorcând sufletele cele rătăcite, le-ai adus la Dumnezeu, preamărite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează-mă cu Lumina Cea Înţelegătoare, Fecioară cu totul fără de prihană, Ceea ce ai născut Strălucirea Slavei Celei pământeşti şi risipeşte-mi întunericul păcatului.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Luminarea celor dintru întuneric; şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbrăcat fiind cu Puterea Celui Preaînalt, preamărite mucenice al lui Hristos, ai nimicit puterea cea trufaşă.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbrăcat fiind în trup, ai stins trufia vrăjmaşului cea fără de trup şi ai propovăduit pe Dumnezeu Cuvântul Întrupat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Numai la arătarea ta fug duhurile cele viclene, alungate fiind de harul Sfântului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine avându-te Ajutătoare nu mă voi ruşina, Preacurată Maica lui Dumnezeu; Apărătoare a vieţii mele avându-te, mă voi mântui.

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Luminarea celor dintru întuneric; şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Cântarea a 4-a

Irmos:

Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înspăimântat-ai cu statornicia răbdării tale, pe cei ce te priveau, fericite; că ai răbdat chinuri, ca şi cum ai fi pătimit în trup străin.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Când erai rănit cu durerile chinurilor, te desfătai, fericite; iar acum, mai curat te desfătezi, fiind plin de Slava Cea Veşnică.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Scrijelindu-ţi-se trupul cu vârfurile ghearelor celor de fier, îţi creştea puterea sufletului cu Dumnezeiescul har, minunate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toată nădejdea mea în tine o pun, Maică Fecioară; păzeşte sufletul meu, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Mântuitorul meu.

Cântarea a 5-a

Irmos:

Dis-de-dimineaţă strigăm Ţie, Doamne, izbăveşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine, pe altul nu ştim.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nălucirile înşelăciunii le-ai nimicit, purtătorule de biruinţă; că ai iubit a cinsti chipul lui Dumnezeu, Cel Adevărat.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruit-ai socotinţa cea fără de Dumnezeu a tiranului, preaînţelepte, întărindu-te cu credinţa în Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminat fiind cu Dumnezeiescul dar, cu osârdie ai suferit pentru Hristos, pătimitorule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislirea ta, Preacurată Fecioară, a fost Negrăită şi naşterea ta a rămas Nespusă, Preacurată, pururea Fecioară.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat: auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfele cele urâcioase şi miresmele arderilor de tot ale nebuniei idoleşti nimicindu-le, ai stropit cu sângele tău, Sfinte Mucenice Trifon, toate vlăstarele cele alese ale Bisericii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sângele cel închegat al mucenicilor miresmuieşte plăcut întocmai ca mirul; sângele luptătorilor izvoreşte tămăduiri, ţărâna trupului sfinţeşte sufletele celor ce-i cinstesc pe ei cu credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Sicriu Însufleţit ai primit pe Cuvântul Cel fără de început; ca un Locaş Sfinţit ai încăput pe Ziditorul, ca un Scaun în chip de foc porţi pe Stăpânul a toată făptura, Maică a lui Dumnezeu.

Irmosul:

Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor, căci către Tine am strigat: auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Ca pe o pârgă a firii...

Cu întărirea Preasfintei Treimi ai stricat mulţimea idolilor, până la margini, vrednicule de pomenire, cinstit întru Hristos făcându-te; şi biruind pe tirani întru Dumnezeu Mântuitorul, ai primit cununa muceniciei tale şi darurile Dumnezeieştilor tămăduiri, ca un nebiruit.

Cântarea a 7-a

Irmos: Din ludeea venind tinerii...

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorule de cunună, dănţuieşti, veselindu-te împreună cu cetele mucenicilor; că biruind înşelăciunea cu cuvântul adevărului, bucurându-te, cânţi: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nevoitu-te-ai pe pământ, luptându-te cu nelegiuiţii care amarnic te sileau spre rătăcirea cea înşelătoare şi potrivnică lui Dumnezeu. Iar în ceruri te desfătezi, Sfinte Mucenice Trifon, purtând cunună şi împreună cu îngerii strigi: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Stăpânul tuturor încununează pe mărturisitorul Patimilor Lui; şi îl aşează în Locaşurile cele Cereşti, pe dânsul, care striga şi zicea: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată, Ceea ce ai purtat Prunc Tânăr pe Dumnezeu Cel mai înainte de toţi vecii, Care S-a Întrupat din tine, nu înceta a te ruga să se mântuiască cei ce cântă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a

Irmos:

De şapte ori tiranul haldeilor nebuneşte a ars cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu. Şi văzându-i pe aceştia mântuiţi, de o Putere mai mare, Făcătorului şi Izbăvitorului a strigat: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Până la tăiere şi la ardere, până la vărsarea sângelui şi până la moarte, în chip desăvârşit te-ai luptat stând împotriva păcatului, mucenice a lui Hristos. Iar acum, dobândind viata cea ascunsă întru Hristos, strigi: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi-L pe Hristos întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Vădita-i nelegiuirea cea tiranică, preaînţeleptule şi ai stins cu sângele tău diavoleasca luptă împotriva lui Dumnezeu, vestind în chip vrednic şi curat un Dumnezeu în Treime, cinstindu-L şi strigând: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Urmând cuvintelor tale, te fericim Preacurată, Ceea ce eşti Fericită, care ai născut cu Trup pe Cel cu adevărat Fericit, pe Stăpânul Cel Ce locuieşte în Lumină Neapusă şi este Aducător şi Dătător de lumină. Pe care tinerii Îl binecuvintează, preoţii Îl laudă, popoarele Îl preaînalţă întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori tiranul haldeilor nebuneşte a ars cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu. Şi văzându-i pe aceştia mântuiţi, de o Putere mai mare, Făcătorului şi Izbăvitorului a strigat: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a

Irmosul:

Pe tine, Maică a lui Dumnezeu şi Fecioară, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă, pe tine, Ceea ce ai născut mai presus de minte, prin cuvânt, pe Dumnezeu, cu adevărat, pe cea mai Înaltă decât Preacuratele Puteri, cu doxologii fără de încetare te mărim.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aşteptările mucenicilor sunt mai presus decât cele văzute, nădejdea lor se vede plină de sfârşit nemuritor, plină de veselie şi de bucurie şi de Lumină Nespusă. Pentru aceasta după vrednicie se fericesc.

Stih: Sfinte Mucenice Trifon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o a doua lumină ai fost, apropiindu-te de Lumina Cea dintâi, înflăcărându-te şi luând chip din Raza Ei, Înţeleptule Trifon şi strălucind de sclipirile ce ţi s-au dat de la Dânsa. Pentru aceasta toţi te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătatu-te-ai neînspăimântat în lupte, purtătorule de biruinţă; arătatu-te-ai cu adevărat de un nume cu Dumnezeiasca şi Sfânta Desfătare; de Care acum îndestulându-te şi îndulcindu-te cu adevărat, cere pentru noi, cei ce te cinstim, mântuire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Omoară cugetul trupului meu, Născătoare de Dumnezeu; dă viată amorţirii sufletului cu lucrarea Vieţii Celei Adevărate, Care S-a născut din tine cu Trup, din nespusă milostivire şi dă izbăvire celor ce te laudă pe tine.

Irmosul:

Pe tine, Maică a lui Dumnezeu şi Fecioară, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă, pe tine, Ceea ce ai născut mai presus de minte, prin cuvânt, pe Dumnezeu, cu adevărat, pe cea mai Înaltă decât Preacuratele Puteri, cu doxologii fără de încetare te mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Prin durerile trupeşti ajungând, fericite, la Desfătarea cea fără de durere şi Dumnezeiască din Rai, ai primit după vrednicie, cununa nemuririi de la Dumnezeu. Pentru aceasta şi râuri de tămăduiri izvoreşti celor ce aleargă, cu dragoste, la acoperământul tău, mucenice.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor