Cum se fac metaniile

 

. Metaniile și semnificația lor

Metania este o formă de jertfire trupească, fiind singurul mod de rugăciune care implică un efort fizic din partea credinciosului. Metania este în același timp un mod de înfrângere a comodității și a lenei. După cum ne învață Sfinții Părinți, nici o rugăciune nu este primită de Dumnezeu dacă nu este făcută cu osteneală.

Metania simbolizează căderea lui Adam și a neamului omenesc în robia păcatului și căderea Domnului sub povara crucii, urmate de Învierea Mântuitorului și izbăvirea noastră din păcat.

2. Felurile metăniilor și despre cum se fac acestea

În tradiția Bisericii avem două feluri de metanii: așa numitele metanii mari și metaniile mici, care se mai numesc și închinăciuni.

Pentru o metanie mare credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci și, rostind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie atingând cu genunchii, palmele și fruntea pământul. Apoi se ridică și se însemnează din nou cu semnul Sfintei Cruci.

Pentru o metanie mică sau închinăciune, credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci și, rostind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie, atingând cu mâna dreaptă pământul, fără a îndoi genunchii. Apoi, îndreptându-se, se însemnează iarăși cu semnul Sfintei Cruci.

Când nu se fac metanii mari, ele se pot înlocui cu închinăciuni, câte 2 închinăciuni pentru o metanie mare sau 3 închinăciuni pentru o metanie mare, după tradiția adusă de ucenicii Starețului Paisie Velicikovski.

Sfinții Părinți ne învață că metaniile cele mai primite la Dumnezeu sunt cele făcute de creștini în casele lor în cursul privegherilor de noapte (după miezul nopții). Sfântul Ioan Postitorul recomandă ca, după săvârșirea unui păcat mic, până la spovedanie, să ne autocanonisim cu 12 metanii mari.

3. Când nu se fac metanii

Metanii mici sau închinăciuni se pot face oricând, fără nici o restricție.

Metanii mari nu se fac:

• după ce am primit Sfânta Împărtășanie (în acea zi);
• la sfârșitul săptămânii, de la rugăciunea „Învrednicește-ne, Doamne…“ de la vecernia de vineri și până duminică la aceeași rugăciune de la vecernie, cu excepția praznicelor închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paști, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) și în Vinerea Mare la scoaterea Sfântului Epitaf;
• în biserică, de la vecernia din Miercurea Mari din Săptămâna Patimilor, iar în particular (la chilie, acasă), de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălțare;
• de la Nașterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie);

4. Ce nu este permis când facem metanii

• nu se sărută pământul;
• nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ;
• metaniile mari nu se fac începând din poziția îngenunchiat sau aplecat;
• la metaniile mari nu se pun palmele una peste cealaltă și fruntea peste ele;
• întotdeauna se va atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă;
• la închinăciuni atingerea pământului se face cu mâna deschisă normal;
• metaniile, mai ales cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public;
• metaniile nu se însoțesc de alte rugăciuni decât de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul“;
• metaniile nu se fac foarte repede (ca un exercițiu fizic);
  Sfântul Isaac Sirul recomandă ca metaniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.

Ieromonah Valentin MÂȚU,
starețul Mânăstirii Turnu, jud. Prahova