"Pentru Tine, Doamne, florile -nfloresc..."

 

,,DE LUAT AMINTE CINE ARE MINTE." (Arsenie Boca)

 

Un caz real care se intampla in multe biserici din ziua de astazi!

,,DE LUAT AMINTE CINE ARE MINTE." (Arsenie Boca)

"Intr-o biserica se intampla sa vina cu regularitate un batranel in haine ponosite. Lumea, evident, se imbraca frumos la biserica, isi lua - vorba ceea - hainele de duminica. Batranelului in schimb parea sa nu-i pese. Haina murdara, prafuita, pantaloni patati... Asa ca oamenii au inceput sa fie deranjati de treaba asta si i-au spus preotului. Preotul a promis sa se ocupe de problema. Asa ca l-a luat pe batranel deoparte si i-a zis:

"Tu stii cum ar trebui sa vina imbracati oamenii la noi la biserica?"

"Nu stiu parinte."

"Pai uite, deseara, cand iti faci rugaciunea, intreaba-l pe Dumnezeu cum ar trebui sa fie imbracati oamenii care intra in biserica asta"

"Bine parinte"

A doua zi, batranelul apare la biserica in aceleasi haine. Preotul il intreaba:

"L-ai intrebat pe Dumnezeu cum sa te imbraci?"

"L-am intrebat, parinte."

"Si ce-a zis Dumnezeu."

"A zis ca habar n-are. El n-a fost niciodata in biserica asta."

BINECUVÂNTARE

  🙏🏽 "Stinsu-s-au zilele mele, ca visul celui ce se deşteaptă. Pentru aceasta ca Iezechia lăcrimez pe patul meu, ca să mi se adauge ani de viaţă. Dar care Isaia va să stea pentru tine, suflete? Fără numai Dumnezeul tuturor."
   🙏🏽 Dumnezeu și Maica Domnului să te binecuvânteze în toată ziua de astăzi și în tot lucrul tău. Amin și Aliluia!
   🙏🏽 Har și pace sufletului tău, pentru care mă rog să ajungă în Rai, să stea în veșnicie cu Dumnezeu!
   🙏🏽 Drept grăiește Octavian Paler, când zice: "Nu mi-e frică de Dumnezeu, ci de absența lui Dumnezeu! Sunt incapabil să gândesc o lume în care El nu ar exista, fiindcă, atunci toate se vor prăbuși!"
   🙏🏽 Iisuse, Iisuse, iartă-mă, Iisuse!
   🙏🏽 Miluiește-mă, Maica Luminii!
        Amin și Aliluia!

Dincolo de crucea mortii,Trupul slavei si Invierii..

 

Înainte vreme... oamenii se iertau în tăcere, pur și simplu...

 Cel ce greșise intra pe ușă, iar cel ce avea de iertat îl punea la masă. Se vorbea despre vreme, despre ploaie și pâine… Și așa se înțelegea că tot ce era de iertat era iertat, și tot ce era de spus s-a spus în cele câteva cuvinte: “Dă, Doamne, să fie ploaie!”

Iertau toți: soțiile își iertau soții în tăcere. Așa, supărate, ele tot una făceau: mâncare, spălau, adormeau copiii, iar seara se așezau toți la o masă și rupeau din aceeași mămăligă toți. Mămăliga ceea era pâinea împăcării, căci ce folos să stai supărată?! Tot va trebui să dormi în același pat… Și paturile, în alte vremuri, erau înguste, nu se putea dormi decât unul lângă altul… Așa și iertau, în tăcere.

Erau desigur și bărbați care atunci când greșeau mult își cereau iertare în genunchi de la femeie, ca de la o icoană. Puțini erau aceia care făceau asta, pentru că puțini înțelegeau că, dacă soția va pleca, va cădea casa. Dar asta se făcea în ascuns și nimeni, niciodată, nu știa! Era o taină!

Vecinii se iertau și ei în tăcere. Tăceau mult supărați, nu-și vorbeau o vreme, și apoi, intrau în ogradă și cereau ceva: o sapă, o cană de făină, ceva… Celălalt îi dădea, desigur, și tăcea. Și așa se iertau. În tăcere.  
Pe vremuri, vecinii se ajutau unii pe alții și înțelegeau că toamna, la culesul viei, și primăvara, la prășit, nu era loc de sfadă.

Trebuia să fie gata împăcați! Toți iertau, dar nimeni nu-și cerea iertare! Decât duminica, înainte de Liturghie, așa, să nu zică că s-au dus supărați la biserică. Așa și se știa când intra vreo lele pe poartă și striga să fie iertată, că-i vremea de dus la biserică! Și, în loc de iertare, i se răspundea: "Da’ ce, de-amu te-ai pornit?"

Ăsta era semn că nu e nimic de iertat, de spus sau de adăugat. Era semn de pace între oameni…

Mie și acum îmi pare ciudat când oamenii își cer iertare. Ce, parcă poți șterge o durere, o trădare, o supărare cu două cuvinte?! Eu și acum tac sau răspund din inerție. Pentru mine iertarea nu se cere cu cuvinte, ci cu fapte…

Ai venit la om, ai intrat în viața lui, privindu-l ca pe Hristos la poarta Raiului și taci. Aștepți să te pună la masă și, dacă te-a poftit la masă, scoți o pâine… Pâinea Împăcării. Și el un pahar de vin. Și vorbiți despre vreme și că e bine că e pace. Iertarea este o mare tăcere.

Numai faptul că omul și-a călcat pe orgoliu și a intrat pe poarta vieții tale, înțelegând că nimicurile vieții azi sunt și mâine nu vor mai fi, trebuie să te îndemne pe tine, cel năpăstuit, să uiți de propriul orgoliu și să-l primești! Viața e scurtă, judecata lungă... "
 Mitropolitul Antonie de Suroj

Icoana Postul Sfant- care inseamnă Postul Mare

 

"Sfantul Post" este numele unei icoane in care sunt reprezentati cei mai de seama sfinti ai Bisericii Ortodoxe care s-au indeletnicit cu postul. Cand ucenicii Sai nu au putut scoate diavolul din copilul mut si lunatic, Mantuitorul a spus: "Acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post" (Marcu 9, 29). Astfel, alaturi de rugaciune, postul ramane cea mai puternica arma impotriva duhurilor necurate si a patimilor de orice fel.

De origine ruseasa, icoana zugravita de pictorul C.A.Suslov, in anul 1917, este pastrata in colectia de icoane a "Muzeului National de Istoria Religiei", din Sankt Petersburg, Rusia. Acest muzeu, infiintat initial ca parte integranta a Academiei de Stiinte Ruse, a fost deschis publicului in ziua de 15 noiembrie 1932. Colectiile muzeului insumeaza astazi un total de peste 250.000 de exponate. Printre obiectele religioase specifice Ortodoxiei se afla si unele icoane de o deosebita valoare compozitionala, artistica si istorica.

Sfantul Post, icoana unei virtuti

Postul reprezinta tema principala a icoanei omonime. Pictorul rus infatiseaza postul ca virtute, prin reprezentarea in icoana a tuturor marilor postitori din Biserica lui Hristos, incepand cu dreptii Vechiului Testament si continuad cu sfintii Noului Testament, toti grupati in jurul Maicii Domnului Oranta si a Pruncului Iisus.

Maica Domnului este infatisata in centrul icoanei, in partea superioara a acesteia, in postura de "Rugatoare". In iconografia ortodoxa, Maica Domnului apare infatisata uneori ca "Oranta", avand mainile intinse in rugaciune si ocrotire. Uneori, intr-un medalion asezat pe pieptul Fecioarei, apare infatisat pruncul Iisus Hristos.

Dupa cum citim in Sfanta Scriptura, inca dintru inceput Mantuitorul ne-a invatat postul, El insusi postind desavarsit vreme de "patruzeci de zile si patruzeci de nopti" (Matei 4, 2). La randul ei, potrivit traditiei crestine, mai inainte de a trece la cele vesnice, Fecioara Maria a petrecut si ea vreme indelungata in post si rugaciune.

De o parte si de alta a Maicii Domnului Oranta sunt zugraviti cei doi drepti ai Vechiului Testament care apar si in momentul Schimbarii la Fata a Domnului, anume Moise si Ilie. Astfel, Moise, ca cel ce a primit Legea, precum si Ilie, ca un reprezentant de seama al Profetilor, ni se fac pilda spre postire prin posturile lor aspre si indelungate.

Dupa iesirea din robia egipteana, cand s-a urcat pe Muntele Sinai, mai inainte de a primi Tablele Legii, dreptul Moise a petrecut vreme de patruzeci de zile in post si in rugaciune (Iesire 24, 18). La randul sau, Sfantul Ilie a postit si el vreme de patruzeci de zile (III Regi 19, 8). Moise si Ilie, chiar daca dobandisera deja mare indrazneala catre Dumnezeu, prin vietuirea lor inalta, nu au lasat deoparte postul, ci au continuat sa posteasca.

De o parte si de alta a celor doi mari drepti, tot in partea superioara a icoanei, sunt infatisati ceilalti drepti ai Vechiului Testament, precum si cei prin care s-au dat lumii profetiile mesianice privind intruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.

Pe centru, imediat sub Maica Domnului, este zugravit Sfantul Ioan Botezatorul, ca un inger in trup, purtand aripi. Despre el, Mantuitorul Iisus Hristos a spus: "Nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei unul mai mare decat Ioan Botezatorul" (Matei 11, 11; Luca 7, 28). Sfantul Ioan este unul dintre cei mai mari postitori ai Bisericii lui Hristos, dupa cum citim despre el: "Ioan era imbracat in haina de par de camila, avea cingatoare de piele imprejurul mijlocului si manca lacuste (plante amare) si miere salbatica" (Marcu 1, 6).

Putin mai jos, sunt zugravite trei scene reprezentative din Vechiul Testament, din toate cele trei putand fi inteleasa puterea postului: "Profetul Iona", "Cei Trei Tineri in Cuptorul din Babilon" si "Daniel in groapa cu lei".

Iona este zugravit in pantecele chitului, ca unul care a fost trimis in cetatea Ninive, spre a-i chema pe locuitorii ei la pocainta. "Si a patruns Iona in cetate, zicand: "Patruzeci de zile mai sunt, si Ninive va fi distrusa!" Atunci Ninivitenii au crezut in Dumnezeu, au tinut post si s-au îmbracat cu sac, de la cei mai mari si pana la cei mai mici" (Iona 3, 4-5). Vedem astfel cum ninivitenii au scapat de urgia lui Dumnezeu prin postire si pocainta.

Proorocul Daniel, impreuna cu cei trei prieteni ai sai, fiind dusi in Babilon, au biruit salbaticia fiarelor si flacarile cuptorului prin postire si prin rugaciune. Despre acesti trei postitori, in rugaciunea de binecuvantare a prinoaselor, preotul spune: "Doamne, Cel ce ai plinit toate cu cuvantul Tau si ai poruncit pamantului sa scoata multe feluri de roade, spre indulcirea si hrana noastra; Care pe cei trei tineri si pe Daniel care erau in Babilon, fiind hraniti cu seminte i-ai aratat mai frumosi decat pe cei ce erau hraniti cu multe desfatari..."

Mai jos, icoana ni-i pune inainte pe Cuviosii Ioachim si Ana, parintii Fecioarei Maria, care au dabandit prunca prin post si rugaciune, ca binecuvantare a lui Dumnezeu. Incepatori in ceata sfintilor sunt zugraviti Sfintii Apostoli, care au postit indelung dupa luarea de la ei a Mirelui (Luca 5, 35); in prim plan se evidentiaza Sfintii Ioan, Pavel si Petru. In mijlocul pustnicilor este zugravit un sfant stalpnic. In partea opusa se afla ceata sfintilor ierarhi, in primul rand fiind reprezentati Sfintii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Ioan Gura de Aur si Spiridon.

Mai jos, in ceata sfintilor cuviosi, pot fi observati Sfintii Dorotei, Pavel Tebeul, Antonie cel Mare si Ioan Scararul, acesta din urma zicand: "Postul este silirea firii, alungarea gandurilor rele, curatia rugaciunii, luminatorul sufletului, paza mintii, usa strapungerii inimii, suspinul smerit, incetarea multei vorbiri, inceputul linistirii, strajerul ascultarii, sanatatea trupului, pricinuitorul nepatimirii, iertarea pacatelor, usa si desfatarea raiului."

In partea opusa, in randul sfintilor cuviosi, printre care se afla Sfintii Efrem Sirul, Agaton si Sava cel Sfintit, se afla si mai multe sfinte cuvioase, precum Sfintele Maria Egipteanca, Pelaghia, Taisia si Eupraxia.

In partea superioara a icoanei, deasupra Maicii Domnului Oranta, sta scris: "Sfantul Post", in vreme ce in partea inferioara, la baza icoanei, cetele sfintilor stau de o parte si de alta, asteptand ca noi postitori sa intre in Imparatia lui Dumnezeu.

Postul, indeletnicire de capatai a sfintilor lui Dumnezeu

In predica de pe munte, cand Mantuitorul rezuma concentrat intreaga Sa invatatura despre Imparatia Cerurilor, postul cel bineplacut lui Dumnezeu ocupa un loc de seama, dupa cum citim: "Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie" (Matei 6, 16-18).

Inca din vechime insa postul a fost o realitate in viata iubitorilor de Dumnezeu, ca o manifestare a iubirii si a pocaintei autentice, dupa cum citim la sfintii prooroci: "Si acum, zice Domnul, intoarceti-va la Mine din toata inima voastra, cu postiri, cu plans si cu tanguire" (Ioil 2, 12).

Mai apoi, prin gura proorocului Isaia, insusi Dumnezeu defineste postul cel bineplacut Lui si roditor, zicand: "Nu stiti voi postul care Imi place? Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti şi sfaramati jugul lor. Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va rasari ca zorile si tamaduirea ta se va grabi" (Isaia 58, 6-8). Astfel, adevarata putere a postului se vede in tamaduirea ranilor noastre, trupesti si sufletesti.

Teodor Danalache

Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan despre Iisus...

 

Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan despre Iisus...

,,Pentru mine, Iisus este cel mai mare învățător al tuturor timpurilor. Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar dintre toate marile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pitagora etc.), Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţifică. Pentru că absolut toate cuvintele Lui sunt perfect superpozabile pe științele actuale. Știți ce aduce Iisus în plus față de Buddha? Nu numai Iubirea, ci si Iertarea. Este extraordinar! Ce înseamnă Iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie. Din punct de vedere ștințific, știți ce înseamnă Iertare? Înseamnă pur și simplu modificări la nivelul ADN-ului, adică al fundamentului nostru genetic. Înseamnă ștergerea programului patologic (modelul patologic de boală). Prin Iertare, la nivelul ADN-ului, modelul negativ este pur și simplu șters și se instalează în corp o bună chimie și un echilibru energetic. E fantastic, e pur și simplu ca resetarea unui computer. Asta nu se poate șterge decât prin Iertare.

Mai simplu spus... vrei să îți vindeci o boală gravă? Împacă-te cu toți cei care te urăsc! Este exact mesajul Mântuitorului dat celor care veneau și cereau vindecare. Iisus ar fi putut zice „eu te-am vindecat”, dar a ales să spună „credinţa ta te-a vindecat”. Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci şi puterea rugăciunii pe care o poţi face oriunde.

Iată, dupa 2000 de ani, explicat acest fantastic îndemn al lui Iisus, Iertarea prin genetică. Realizați că ceea ce spun eu este un adevăr, că Iisus este cel mai mare Învățător al tuturor timpurilor? Eu discut despre Iisus nu din punct de vedere teologic, pentru că nu este nici competența și nici datoria mea, eu discut despre Iisus din punct de vedere al omului de știință, de cunoaștere ștințifică. Faptul că astăzi putem explica toate cuvintele lui Iisus prin termenii științelor moderne, mie mi se pare extraordinar de important. Dupa 400 de ani de dispute între știință și religie, noua știință vine să confirme religia, existența Divinității...”

Sinaxar 24 Martie În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, Înainte-prăznuirea Buneivestiri a preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Artemon, episcopul Seleuciei din Pisida.

Cuviosul părintele nostru Artemon s-a născut şi a crescut în ţinutul Seleuciei şi anume în cetatea cu acelaşi nume. Când fericitul Pavel, apostolul, a ajuns în Seleucia, nu a mai fost cu putinţă ca lumina să mai rămână sub obroc, ci el a pus pe Artemon păstor şi învăţător al poporului. Acesta, povăţuind turma sa în chip frumos şi bineplăcut lui Dumnezeu, a ajuns pentru toţi cei ce se găseau în nevoi liman de izbăvire: purtător de grijă de văduve, de orfani şi de săraci şi doctor al sufletelor şi al trupurilor. În felul acesta bine petrecând şi-a săvârşit viaţa în adânci bătrâneţi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Artemon, preotul din Laodiceea.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zaharia, cel din Schetis (Schit), în Egipt, care în pace s-a săvârşit.

Apoftegme din Patericul egiptean: Pentru avva Zaharia

1. Zis-a avva Macarie către avva Zaharia: spune-mi, care este lucrul monahului? Zis-a lui: pe mine mă întrebi, părinte? Şi a zis avva Macarie: am vestire către tine, fiule Zaharie, căci este cel ce mă îndeamnă ca să te întreb. Zis-a lui Zaharia: precum eu socotesc, părinte, cel ce îşi face sila lui întru toate, acesta este monah.

2. A venit odată avva Moise să scoată apă şi a aflat pe avva Zaharia rugându-se lângă fântână, şi Duhul lui Dumnezeu şezând deasupra lui.

3. Zis-a oarecând avva Moise către fratele Zaharia: spune-mi, ce voi face? Şi auzind s-a aruncat pe sine jos la picioarele lui, zicând: tu mă întrebi, părinte? Zis-a lui bătrânul: cred mie, fiule Zaharie, că am văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste tine şi dintru aceasta sunt silit să te întreb. Atunci, luând Zaharia cuculiul din cap, l-a pus sub picioare şi călcându-l a zis: de nu se va zdrobi omul aşa, nu poate să fie monah.

4. Şezând odată avva Zaharia în Schetia, i-a venit lui vedenie şi sculându-se i-a vestit părintelui sau Carion, iar bătrânul, fiindcă era lucrator, nu era iscusit la acestea şi sculându-se l-a bătut zicând că de la draci este. Dar a rămas cu gândul la aceasta. Şi sculându-se, s-a dus către avva Pimen noaptea şi i-a vestit lui lucrul acesta şi cum se ard cele dinlăuntru ale lui şi văzând bătrânul că de la Dumnezeu este, i-a zis: mergi către cutare bătrân şi orice îţi va zice ţie, fă! Şi ducându-se către bătrânul, mai înainte de a întreba el ceva, apucând bătrânul, i-a spus lui toate şi cum că vedenia este de la Dumnezeu. Ci, mergi şi supune-te părintelui tău!

5. Zis-a avva Pimen, că a întrebat avva Moise pe avva Zaharia, când era aproape să moară, zicând: ce vezi? Şi i-a zis: nu este mai bine a tăcea, părinte? Şi i-a zis lui: sa, fiule; taci! Şi în ceasul morţii lui şezând avva Isidor, căutând la cer a zis: veseleşte-te, fiul meu Zaharia, că ţi s-au deschis ţie porţile împărăţiei cerurilor.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor opt mucenici din Cezareea Palestinei, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Martin Tebeul, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Partenie, patriarhul Constantinopolului, care a mărturisit la anul 1657 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 23 Martie În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului mucenic Nicon şi a celor o sută nouăzeci şi nouă (199) de ucenici ai săi.

 

Cuviosul părintele nostru Nicon a trăit pe vremea ighemonului Cvintilian şi se trăgea din ţinutul napolitanilor. Era frumos la înfăţişare, strălucitor la vedere şi aprig în războaie. Tatăl lui se închina la idoli, iar mama lui era creştină. Întâmplându-se un război mare şi având loc o luptă grozavă, fericitul Nicon aducându-şi aminte de îndemnurile mamei lui şi suspinând adânc a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi!" Apoi însemnându-se cu semnul cinstitei cruci s-a aruncat în vâltoarea luptei; iar după război s-a întors şi Nicon la casa lui. Şi încredinţând maicii lui cele ce avea în minte, a pornit cu corabia către părţile Constantinopolului.

Ajungând într-o insulă, care se numeşte Hios, s-a coborât din corabie şi s-a urcat pe unul din munţii de acolo. Şi rămânând pe munte timp de şapte zile, dedându-se la post, la privegheri şi la rugăciune, i s-a vestit de către un înger dumnezeiesc să coboare pe ţărmul mării, împreună cu toiagul pe care i-l încredinţase acela care i se arătase lui. Ajungând la ţărm şi găsind aici o corabie, s-a urcat în ea şi plutind timp de două zile a ajuns la muntele Ganos. Aici, coborând iarăşi din corabie, i-a ieşit înainte din întâmplare un episcop, îmbrăcat simplu, ca un monah, şi luându-l de mână, l-a dus în peştera în care locuia acela. După ce mai întâi l-a învăţat cele de cuviinţă, l-a botezat în numele Sfintei Treimi, împărtăşindu-l şi cu Sfintele Taine; iar după trei ani l-a hirotonit ca preot şi apoi ca episcop.

Luându-şi asupra lui purtarea de grijă asupra celor o sută nouăzeci de monahi care au venit la el, i-a luat mai târziu pe toţi şi a venit în Mitilene, iar de acolo a pornit cu ei spre Italia. Şi după ce a văzut pe mama lui şi murind, acesta a îngropat-o, s-a dus în Sicilia şi şi-a găsit loc de petrecere în muntele Tavromeniei, adăugându-se la numărul monahilor care erau împreună cu el, încă nouă. Ighemonul aflând ce se vorbea despre sfânt, a dat poruncă să fie aduşi îndată toţi înaintea lui. Apoi, supunându-i la chinuri, au fost întinşi la pământ şi înţepaţi cu suliţe în tot felul, după care li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar sfântul Nicon a fost întins pe cele patru mădulare, a fost ars cu făclii, i s-au legat greutăţi de picioare, a fost târât pe pământ şi împins în prăpastie, a fost lovit cu pietre, i s-a tăiat limba şi în cele din urmă i s-a tăiat şi lui capul cu sabia. În felul acesta s-a săvârşit pătimirea lui mucenicească.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou şi făcătorul de minuni din Diipiu.

Acesta, lăsându-şi femeia şi copiii şi rudele, a ales calea cea strâmtă şi cu nevoinţe, şi luând asupra-şi jugul cel uşor al Domnului, înconjura cetăţi şi sate şi mergea până departe în pustiu, fiind lipsit, necăjit şi cu totul amarat. Descoperindu-i-se lui de la Domnul sfârşitul, s-a dus la Constantinopol şi ajungând la sfânta biserică a sfântului Ioan cuvântătorul de Dumnezeu şi anume la locul numit Diipiu, după ce a rămas acolo timp de şapte zile, s-a odihnit întru Domnul. Când au venit de faţă cei ce urmau să-l îngroape şi au văzut lanţul cel greu cu care îi era înfăşurat tot trupul şi mulţimea de urme de lanţ ce se găseau în carnea lui, au strigat: Doamne miluieşte! Deci cunoscând cu toţii că a fost un om al lui Dumnezeu, l-au îngropat în tinda amintitei biserici, într-un mormânt de marmură ce i s-a făcut, de unde nu încetează a revărsa tot felul de minuni, celor ce se apropie de el cu credinţă. Iar unii dintre aceia care s-au bucurat de ajutorul primit din partea lui mai trăiesc încă şi acum, mărturisind tuturor facerile de bine pe care le-au dobândit de la el.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Luca, cel care a pătimit chinuri muceniceşti în Mitilene, la anul 1802 şi care prin spânzurătoare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Nicon din Lavra Peşterilor de la Kiev.

Sfântul Nicon din Peşterile Kievului a fost primul discipol şi împreunăpătimitor al Sf. Antonie (10 iulie), fondatorul Mănăstirii Peşterile Kievului, unde a fost preot. La mănăstire el a tuns mulţi monahi noi în călugărie, printre care a fost şi Sf. Teodosie al Peşterilor (3 mai şi 14 august).

Sf. Nicon şi-a atras asupra lui mânia marelui prinţ Izyaslav, când i-a tuns în călugărie pe favoriţii acestuia, pe sfinţii Varlaam (19 Noiembrie) şi Efraim (28 ianuarie) şi nu a fost de acord să-i forţeze pe aceştia să părăsească mănăstirea. Dar prinţesa l-a calmat pe Izyaslav şi în cele din urmă l-a lăsat pe sfântul Nicon în pace.

Când numărul fraţilor din mănăstire a crescut, Sf. Nicon s-a hotărât să se retragă în pustie şi să trăiască ca isihast. Astfel, s-a dus în peninsula Tmutarakan (pe malul de est al istmului Kerchensk) stabilindu-se într-un loc nepopulat. Curând oamenii au auzit de sfinţenia vieţii lui şi s-au adunat în jurul sfântului, dorind să-i urmeze exemplul. În acel loc s-a ridicat o mănăstire şi o biserică închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Când s-a întors la mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a intrat sub ascultarea Sf. Teodosie, ca fiu duhovnicesc. După cum mărturiseşte Sf. Nestor Cronicarul (27 octombrie), când Sf. Teodosie trebuia să lipsească de la mănăstire, acesta încredinţa toate problemele lăcaşului sfântului Nicon. Câteodată chiar îl ruga pe Sf. Nicon să-i îndrume pe fraţii monahi în locul său. Deseori, în timp ce Sf. Nicon lega cărţi, Teodosie obişnuia să stea lângă el şi să desfăşoare sfoara pentru legat.

Când Prinţul Svyatoslav l-a alungat pe fratele său Izyaslav din Kiev, Sf. Nicon s-a întors la mănăstirea căreia i-a dat viaţă. Atunci egumenul mănăstirii era Ştefan. Când Sf. Ştefan (27 aprilie) a părăsit mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a fost ales egumen. Acesta a lupta mult ca să înfrumuseţeze mănăstirea cu sfinte icoane şi cărţi duhovniceşti.

Sf. Nicon s-a săvârşit la o vârstă venerabilă (+ 1088) şi a fost înmormântat în Peşterile Sf. Antonie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sambata Sfantului Teodor sau a colivelorPrima sambata din Postul Sfintelor Pasti este cunoscuta sub denumirea de Sambata colivelor sau Sambata Sfantului Teodor Tiron. Cu aceasta zi incep pomenirile celor trecuti in lumea vesniciei. Aceste pomeniri se vor face in fiecare sambata din Postul Sfintelor Pasti, pana in sambata Floriilor.

Sambata Sfantului Teodor sau a colivelor

Praznicul Sfantului Mucenic Teodor Tiron este, dupa Karabinov, cea mai veche sarbatoare fixa deplasata in ciclul liturgic mobil. Marea popularitate a acestui sfant, al carui sanctuar din Euhaita atragea multimile, a facut ca pomenirea lui sa fie transferata in prima sambata a Postului Mare, dupa cum atesta Typikon-ul Marii Biserici.

Nu este insa vorba doar de un transfer al sarbatoririi praznuite de Triod. Caci, in timp ce Typikon-ul Marii Biserici nu indica decat sinaxa mucenicilor, Triodul comemoreaza in aceasta zi mai precis minunea colivelor, a carei naratiune e atribuita patriarhului Nectarie al Constantinopolului (sfarsitul secolului IV).

In timpul domniei tiranice a imparatului Iulian Apostatul, acesta a poruncit sa se stropeasca cu sangele animalelor sacrificate idolilor toate produsele vandute pe piata cetatii imperiale, pentru a intina astfel prima saptamana din Postul Mare al crestinilor. Dar mucenicul Teodor s-a aratat in vis arhiepiscopului de atunci, Eudoxie (360-369), descoperindu-i planul lui Iulian si sfatuindu-l sa fiarba graunte de grau (kolva) si sa le distribuie locuitorilor Constantinopolului pentru ca acestia sa nu mearga sa cumpere de la piata.

Fiind astfel izbaviti de intinaciunea idolatriei gratie acestui mucenic surpator al idolilor, arhiepiscopul a poruncit credinciosilor sa serbeze in fiecare an, la incheierea primei saptamani a Postului Mare, un praznic care sa comemoreze acest eveniment. Aceasta prima sambata e, asadar, ocazia unei duble bucurii: incheierea primei perioade a postului si praznuirea mucenicului.

"Sa ne odihnim in sambata de astazi, oamenilor, incetand ostenelile cele de ieri, pentru Cel ce a binecuvantat aceasta zi cu odihna si cu praznuirea cea de acum a mucenicului".

Praznicul mucenicului e dublu si el, pentru ca in el ne bucuram atat de minunea colivelor, cat si de nevointele mucenicesti ale Sfantului Teodor. De aceea, slujba zilei nu are "Aliluia" pentru adormiti, ca in celelalte sambete, ci "Dumnezeu este Domnul". Imnologia cuprinde piese rezervate laudei lui Teodor si altele inchinate minunii colivelor. Lectura sinaxarului care relateaza aceasta minune e completata de cea a panegiricului Sfantului Teodor atribuit Sfantului Grigorie al Nyssei.

Comemorarea mucenicului Teodor Tiron intr-o sambata in mod normal consacrata memoriei colective a sfintilor si a martirilor apare, asadar, drept o specificare a acesteia, inscriindu-se ca un fel de concluzie a seriei celor trei sambete festive: Sambata Mortilor, Sambata Ascetilor si Sambata lui Teodor.

Pe de alta parte, cu exceptia Sambetei Acatistului, celelalte sambete din Postul Mare nu vor cuprinde comemorari deosebite, sarbatoarea colivelor ingaduind astfel evidentierea caracterului privilegiat al primei saptamani. La incheierea acesteia din urma, adunarea mucenicilor reprezentata de Sfantul Teodor se asociaza, asadar, prin rugaciunile si exemplele ei eforturilor intreprinse de credinciosi, pentru a-i ajuta pe calea ce le ramane de parcurs in saptamanile urmatoare.

"Postul cel curat si fara prihana la noi acum ajungand, a adus cu sine savarsire de minuni mucenicesti. Caci prin post ne curatim de intinaciunile si de necuratiile cele sufletesti iar prin dovezi si lupte vitejesti asupra patimilor ne imbarbatam. Pentru aceasta si cu darul sfintei postiri luminandu-ne si cu minunile mucenicului Teodor intarindu-ne in credinta intru Hristos, cerem de la El sa dea mantuire sufletelor noastre".

Ca si in Sambata Mortilor, dupa Vecernie (si Liturghia Darurilor mai inainte sfintite) de vineri se trece la Panihide si la binecuvantarea colivelor, dar aici semnificatia e putin diferita. E vorba mai putin de supravietuirea vechilor ospete funerare ale primilor crestini, cat de un oficiu festiv comemorand minunea colivelor si biruinta impotriva planului perfid al Iui Iulian Apostatul, gratie interventiei miraculoase a mucenicului Teodor.

Aceasta diferenta apare si in structura Panihidei: aceasta nu mai cuprinde Psalmul 90 si "Aliluia" ca la Panihida adormitilor, ci Psalmul 142 si "Dumnezeu este Domnul" festiv, un canon al Sfantului Ioan Damaschinul la aceasta minune, binecuvantarea colivelor si apolisul Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite, la sfarsitul careia se reintra in procesiune in trapeza pentru prima masa oficiala a saptamanii.

Obiceiul lavrei Sfantului Sava cel Sfintit si al chinoviei Sfantului Eftimie era ca in cursul acestei mese sa se acorde o dispensa de vin si untdelemn intru cinstirea sfantului zilei, dar Typikon-ul tiparit precizeaza ca a fost desfiintat din pricina respectului datorat primei saptamani a Postului Mare.

Ieromonahul Makarios Simonopetritul
Triodul explicat : mistagogia timpului liturgic - Makarios Simonopetritul, Editura Deisis

CELE 7 TREPTE ALE POSTULUI:

 1. Carnivorii, care mănâncă carne întotdeauna. Aceştia sunt în treaptă cea mai de jos a postului, chiar dacă se înfrânează uneori de la mâncare. Ei nu pot spori niciodată în rugăciune.
2. Lacto-vegetarienii, care nu mănâncă niciodată carne, ci numai lapte, brânză, ouă şi tot felul de legume fierte. Aceştia sunt în treaptă a doua a postului, pe care o ţin de obicei călugării din mănăstirile cu viaţă de obşte şi foarte rar mirenii.
3. Vegetarienii, care mănâncă numai zarzavaturi şi legume fierte sau nefierte (crude). Rânduiala aceasta formează treapta a treia a postului şi o ţin călugării cei mai râvnitori din vieţile de obşte. De aici încolo încep treptele postului cele mai aspre, pe care păşesc, de obicei, călugării sihaştri şi pustnicii cei mai nevoitori.
4. Fructiferii, care mănâncă odată pe zi pâine şi fructe nefierte, fără a gusta vreodată altfel de hrană. Cine a ajuns la această treaptă a postului, acela poate stăpâni cu uşurinţă trupul şi gândurile şi poate spori repede pe calea rugăciunii.
5. Cerealierii formează treapta a cincea a postului. La această treaptă ajung călugării, mai ales cei din sihăstrii şi pustnicii, care mănâncă odată pe zi numai pâine neagră de cereale şi boabe muiate de grâu, porumb, mei, linte, bob, mazăre etc.
6. Hrană uscată este a şasea treaptă a postului călugăresc, la care ajung de obicei pustnicii cei mai râvnitori. Cei care petrec în această aspră nevoinţă mănâncă numai pesmeţi de pâine muiaţi în apă, cu sare sau puţin oţet, odată pe zi şi cu măsură. Aşa se nevoiau sihaştrii de pe valea Nilului.
7. Hrană sau mană dumnezeiască, este ultima şi cea mai înaltă treaptă a postului călugăresc, la care ajung foarte puţini dintre asceţi, după o îndelungată nevoinţă, întăriţi fiind de darul Sfântului Duh. Aceştia se îndestulează numai cu Prea Curatele Taine, adică cu Trupul şi Sângele lui Hristos, pe care le primesc o dată sau de două ori pe săptămână, fără a mai gusta ceva decât numai apă.
(Ieromonah Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, Editura Episcopia Romanului și Hușilor, vol. I, 1984, pp. 338-339)