Sinaxar 23 Martie În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului mucenic Nicon şi a celor o sută nouăzeci şi nouă (199) de ucenici ai săi.

 

Cuviosul părintele nostru Nicon a trăit pe vremea ighemonului Cvintilian şi se trăgea din ţinutul napolitanilor. Era frumos la înfăţişare, strălucitor la vedere şi aprig în războaie. Tatăl lui se închina la idoli, iar mama lui era creştină. Întâmplându-se un război mare şi având loc o luptă grozavă, fericitul Nicon aducându-şi aminte de îndemnurile mamei lui şi suspinând adânc a zis: "Doamne, Iisuse Hristoase, ajută-mi!" Apoi însemnându-se cu semnul cinstitei cruci s-a aruncat în vâltoarea luptei; iar după război s-a întors şi Nicon la casa lui. Şi încredinţând maicii lui cele ce avea în minte, a pornit cu corabia către părţile Constantinopolului.

Ajungând într-o insulă, care se numeşte Hios, s-a coborât din corabie şi s-a urcat pe unul din munţii de acolo. Şi rămânând pe munte timp de şapte zile, dedându-se la post, la privegheri şi la rugăciune, i s-a vestit de către un înger dumnezeiesc să coboare pe ţărmul mării, împreună cu toiagul pe care i-l încredinţase acela care i se arătase lui. Ajungând la ţărm şi găsind aici o corabie, s-a urcat în ea şi plutind timp de două zile a ajuns la muntele Ganos. Aici, coborând iarăşi din corabie, i-a ieşit înainte din întâmplare un episcop, îmbrăcat simplu, ca un monah, şi luându-l de mână, l-a dus în peştera în care locuia acela. După ce mai întâi l-a învăţat cele de cuviinţă, l-a botezat în numele Sfintei Treimi, împărtăşindu-l şi cu Sfintele Taine; iar după trei ani l-a hirotonit ca preot şi apoi ca episcop.

Luându-şi asupra lui purtarea de grijă asupra celor o sută nouăzeci de monahi care au venit la el, i-a luat mai târziu pe toţi şi a venit în Mitilene, iar de acolo a pornit cu ei spre Italia. Şi după ce a văzut pe mama lui şi murind, acesta a îngropat-o, s-a dus în Sicilia şi şi-a găsit loc de petrecere în muntele Tavromeniei, adăugându-se la numărul monahilor care erau împreună cu el, încă nouă. Ighemonul aflând ce se vorbea despre sfânt, a dat poruncă să fie aduşi îndată toţi înaintea lui. Apoi, supunându-i la chinuri, au fost întinşi la pământ şi înţepaţi cu suliţe în tot felul, după care li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar sfântul Nicon a fost întins pe cele patru mădulare, a fost ars cu făclii, i s-au legat greutăţi de picioare, a fost târât pe pământ şi împins în prăpastie, a fost lovit cu pietre, i s-a tăiat limba şi în cele din urmă i s-a tăiat şi lui capul cu sabia. În felul acesta s-a săvârşit pătimirea lui mucenicească.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou şi făcătorul de minuni din Diipiu.

Acesta, lăsându-şi femeia şi copiii şi rudele, a ales calea cea strâmtă şi cu nevoinţe, şi luând asupra-şi jugul cel uşor al Domnului, înconjura cetăţi şi sate şi mergea până departe în pustiu, fiind lipsit, necăjit şi cu totul amarat. Descoperindu-i-se lui de la Domnul sfârşitul, s-a dus la Constantinopol şi ajungând la sfânta biserică a sfântului Ioan cuvântătorul de Dumnezeu şi anume la locul numit Diipiu, după ce a rămas acolo timp de şapte zile, s-a odihnit întru Domnul. Când au venit de faţă cei ce urmau să-l îngroape şi au văzut lanţul cel greu cu care îi era înfăşurat tot trupul şi mulţimea de urme de lanţ ce se găseau în carnea lui, au strigat: Doamne miluieşte! Deci cunoscând cu toţii că a fost un om al lui Dumnezeu, l-au îngropat în tinda amintitei biserici, într-un mormânt de marmură ce i s-a făcut, de unde nu încetează a revărsa tot felul de minuni, celor ce se apropie de el cu credinţă. Iar unii dintre aceia care s-au bucurat de ajutorul primit din partea lui mai trăiesc încă şi acum, mărturisind tuturor facerile de bine pe care le-au dobândit de la el.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului cuvios mucenic Luca, cel care a pătimit chinuri muceniceşti în Mitilene, la anul 1802 şi care prin spânzurătoare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Nicon din Lavra Peşterilor de la Kiev.

Sfântul Nicon din Peşterile Kievului a fost primul discipol şi împreunăpătimitor al Sf. Antonie (10 iulie), fondatorul Mănăstirii Peşterile Kievului, unde a fost preot. La mănăstire el a tuns mulţi monahi noi în călugărie, printre care a fost şi Sf. Teodosie al Peşterilor (3 mai şi 14 august).

Sf. Nicon şi-a atras asupra lui mânia marelui prinţ Izyaslav, când i-a tuns în călugărie pe favoriţii acestuia, pe sfinţii Varlaam (19 Noiembrie) şi Efraim (28 ianuarie) şi nu a fost de acord să-i forţeze pe aceştia să părăsească mănăstirea. Dar prinţesa l-a calmat pe Izyaslav şi în cele din urmă l-a lăsat pe sfântul Nicon în pace.

Când numărul fraţilor din mănăstire a crescut, Sf. Nicon s-a hotărât să se retragă în pustie şi să trăiască ca isihast. Astfel, s-a dus în peninsula Tmutarakan (pe malul de est al istmului Kerchensk) stabilindu-se într-un loc nepopulat. Curând oamenii au auzit de sfinţenia vieţii lui şi s-au adunat în jurul sfântului, dorind să-i urmeze exemplul. În acel loc s-a ridicat o mănăstire şi o biserică închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Când s-a întors la mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a intrat sub ascultarea Sf. Teodosie, ca fiu duhovnicesc. După cum mărturiseşte Sf. Nestor Cronicarul (27 octombrie), când Sf. Teodosie trebuia să lipsească de la mănăstire, acesta încredinţa toate problemele lăcaşului sfântului Nicon. Câteodată chiar îl ruga pe Sf. Nicon să-i îndrume pe fraţii monahi în locul său. Deseori, în timp ce Sf. Nicon lega cărţi, Teodosie obişnuia să stea lângă el şi să desfăşoare sfoara pentru legat.

Când Prinţul Svyatoslav l-a alungat pe fratele său Izyaslav din Kiev, Sf. Nicon s-a întors la mănăstirea căreia i-a dat viaţă. Atunci egumenul mănăstirii era Ştefan. Când Sf. Ştefan (27 aprilie) a părăsit mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a fost ales egumen. Acesta a lupta mult ca să înfrumuseţeze mănăstirea cu sfinte icoane şi cărţi duhovniceşti.

Sf. Nicon s-a săvârşit la o vârstă venerabilă (+ 1088) şi a fost înmormântat în Peşterile Sf. Antonie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sambata Sfantului Teodor sau a colivelorPrima sambata din Postul Sfintelor Pasti este cunoscuta sub denumirea de Sambata colivelor sau Sambata Sfantului Teodor Tiron. Cu aceasta zi incep pomenirile celor trecuti in lumea vesniciei. Aceste pomeniri se vor face in fiecare sambata din Postul Sfintelor Pasti, pana in sambata Floriilor.

Sambata Sfantului Teodor sau a colivelor

Praznicul Sfantului Mucenic Teodor Tiron este, dupa Karabinov, cea mai veche sarbatoare fixa deplasata in ciclul liturgic mobil. Marea popularitate a acestui sfant, al carui sanctuar din Euhaita atragea multimile, a facut ca pomenirea lui sa fie transferata in prima sambata a Postului Mare, dupa cum atesta Typikon-ul Marii Biserici.

Nu este insa vorba doar de un transfer al sarbatoririi praznuite de Triod. Caci, in timp ce Typikon-ul Marii Biserici nu indica decat sinaxa mucenicilor, Triodul comemoreaza in aceasta zi mai precis minunea colivelor, a carei naratiune e atribuita patriarhului Nectarie al Constantinopolului (sfarsitul secolului IV).

In timpul domniei tiranice a imparatului Iulian Apostatul, acesta a poruncit sa se stropeasca cu sangele animalelor sacrificate idolilor toate produsele vandute pe piata cetatii imperiale, pentru a intina astfel prima saptamana din Postul Mare al crestinilor. Dar mucenicul Teodor s-a aratat in vis arhiepiscopului de atunci, Eudoxie (360-369), descoperindu-i planul lui Iulian si sfatuindu-l sa fiarba graunte de grau (kolva) si sa le distribuie locuitorilor Constantinopolului pentru ca acestia sa nu mearga sa cumpere de la piata.

Fiind astfel izbaviti de intinaciunea idolatriei gratie acestui mucenic surpator al idolilor, arhiepiscopul a poruncit credinciosilor sa serbeze in fiecare an, la incheierea primei saptamani a Postului Mare, un praznic care sa comemoreze acest eveniment. Aceasta prima sambata e, asadar, ocazia unei duble bucurii: incheierea primei perioade a postului si praznuirea mucenicului.

"Sa ne odihnim in sambata de astazi, oamenilor, incetand ostenelile cele de ieri, pentru Cel ce a binecuvantat aceasta zi cu odihna si cu praznuirea cea de acum a mucenicului".

Praznicul mucenicului e dublu si el, pentru ca in el ne bucuram atat de minunea colivelor, cat si de nevointele mucenicesti ale Sfantului Teodor. De aceea, slujba zilei nu are "Aliluia" pentru adormiti, ca in celelalte sambete, ci "Dumnezeu este Domnul". Imnologia cuprinde piese rezervate laudei lui Teodor si altele inchinate minunii colivelor. Lectura sinaxarului care relateaza aceasta minune e completata de cea a panegiricului Sfantului Teodor atribuit Sfantului Grigorie al Nyssei.

Comemorarea mucenicului Teodor Tiron intr-o sambata in mod normal consacrata memoriei colective a sfintilor si a martirilor apare, asadar, drept o specificare a acesteia, inscriindu-se ca un fel de concluzie a seriei celor trei sambete festive: Sambata Mortilor, Sambata Ascetilor si Sambata lui Teodor.

Pe de alta parte, cu exceptia Sambetei Acatistului, celelalte sambete din Postul Mare nu vor cuprinde comemorari deosebite, sarbatoarea colivelor ingaduind astfel evidentierea caracterului privilegiat al primei saptamani. La incheierea acesteia din urma, adunarea mucenicilor reprezentata de Sfantul Teodor se asociaza, asadar, prin rugaciunile si exemplele ei eforturilor intreprinse de credinciosi, pentru a-i ajuta pe calea ce le ramane de parcurs in saptamanile urmatoare.

"Postul cel curat si fara prihana la noi acum ajungand, a adus cu sine savarsire de minuni mucenicesti. Caci prin post ne curatim de intinaciunile si de necuratiile cele sufletesti iar prin dovezi si lupte vitejesti asupra patimilor ne imbarbatam. Pentru aceasta si cu darul sfintei postiri luminandu-ne si cu minunile mucenicului Teodor intarindu-ne in credinta intru Hristos, cerem de la El sa dea mantuire sufletelor noastre".

Ca si in Sambata Mortilor, dupa Vecernie (si Liturghia Darurilor mai inainte sfintite) de vineri se trece la Panihide si la binecuvantarea colivelor, dar aici semnificatia e putin diferita. E vorba mai putin de supravietuirea vechilor ospete funerare ale primilor crestini, cat de un oficiu festiv comemorand minunea colivelor si biruinta impotriva planului perfid al Iui Iulian Apostatul, gratie interventiei miraculoase a mucenicului Teodor.

Aceasta diferenta apare si in structura Panihidei: aceasta nu mai cuprinde Psalmul 90 si "Aliluia" ca la Panihida adormitilor, ci Psalmul 142 si "Dumnezeu este Domnul" festiv, un canon al Sfantului Ioan Damaschinul la aceasta minune, binecuvantarea colivelor si apolisul Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite, la sfarsitul careia se reintra in procesiune in trapeza pentru prima masa oficiala a saptamanii.

Obiceiul lavrei Sfantului Sava cel Sfintit si al chinoviei Sfantului Eftimie era ca in cursul acestei mese sa se acorde o dispensa de vin si untdelemn intru cinstirea sfantului zilei, dar Typikon-ul tiparit precizeaza ca a fost desfiintat din pricina respectului datorat primei saptamani a Postului Mare.

Ieromonahul Makarios Simonopetritul
Triodul explicat : mistagogia timpului liturgic - Makarios Simonopetritul, Editura Deisis