Dumnezeu cu traista-n băț!

 Maica Maria era trecută de optzeci de ani. În ciuda neputințelor fizice, mintea îi rămăsese lucidă și spiritul vioi. 
Într-o zi, cu puțin înainte de a muri, m-a chemat să-mi spună un păcat vechi, care-i apăsase sufletul din tinerețe.
Cu mulți ani în urmă, la o nedeie, avea musafiri numeroși, ca de obicei. Era familie înstărită, iar bărbatu-său avea funcții în comună, așa că nedeia la ei era prilej de mare chef. Maica Maria alerga în dreapta și în stânga, ca o adevărată Marta, ca să le împlinească pe toate, după cuviință.
Iată că, la un moment dat, cineva i-a bătut la poartă. Era un cerșetor. Un bătrân albit de vreme, slăbit și petecit, ostenit și flămânzit. I-a cerut Mariei ceva de mâncare. Copleșită de griji și alergătură, femeia l-a repezit și i-a închis poarta în nas. Omul a plecat legănându-se.
Trecuse mai bine de o jumătate de veac de atunci și imaginea rămăsese vie în mintea bătrânei. 
,,- Nu-i pot uita ochii, părinte! Mă urmăresc mereu! Cred că avea o mare suferință, că-i erau plini de lacrimi!”
Am încercat s-o liniștesc. Zadarnic.
,,- M-am interesat în zilele următoare la vecini, pe mahala, să văd dacă a intrat la cineva, dacă i-a dat cineva să mănânce. Nimeni nu-l văzuse, nimeni nu știa de el. Acela cu siguranță a fost Dumnezeu!”
M-am înfiorat. Imaginea era extraordinară:
              Dumnezeu cu traista-n băț,
              Rătăcind pe Malovăț
              Și cerșind din casă-n casă
              O fărâmă de pe masă!”
Numai în fața unei asemenea revelații poți înțelege proverbiala ospitalitate românească, spiritul de frățietate și într-ajutorare, mila față de cel în suferință și nevoi. În persoana semenului poate fi Însuși Dumnezeu, Care ne cere mână de ajutor. Numai un popor care s-a născut creștin, care de două mii de ani s-a înfruptat din învățătura creștină, poate gândi și simți astfel. În duminici și sărbători, prin Sfânta Evanghelie și sfintele predanii a auzit glasul Mântuitorului spunând: ,,Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, gol am fost și M-ați îmbrăcat, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine!”
Dacă acea femeie a păstrat în cugetul ei mai bine de cincizeci de ani imaginea unui cerșetor, care i-a bătut în poartă într-o zi, dacă faptul că, din motive de moment, i-a întors spatele acelui om, îl considera cel mai greu păcat al vieții ei și-l mărturisea cu limbă de moarte, nu-i totul pierdut. Puterea de regenerare a poporului nostru este imensă.
Ajută-l, Doamne!
(Dumnezeu cu traista-n băț, în vol. Al. Stănciulescu-Bârda, Istoria clipei, Bârda, Editura , Cuget Românesc”, 1999, pp. 213-215; în vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. I, 2004, pp. 81 – 82; în vol. Inima mamei, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2002, pp. 72-73; în vol. Rugăciuni și poezii pentru copii, editat de Episcopia Alexandriei și Teleormanului, f. a., pp.  189-190).

Povestea picaturii

 A fost odată ca niciodată un discipol care îl întrebă pe maestrul său: - Care este lucrul ce mă separă de adevăr ? Maestrul îi spuse: - Nu eşti singurul care este separat de adevăr, mai sunt şi alţii. Îţi voi spune douăsprezece povestioare care îţi vor părea simple. Trebuie să meditezi asupra acestora tot timpul şi chiar de ţi se va părea că le-ai înţeles, nu te opri din a medita asupra lor pâna ce aceste simple poveşti vor căpăta proporţii uriaşe şi până vor deveni din nou simple. Prima poveste: A fost odată ca niciodată o picătură într-un Ocean ce spunea că nu există Ocean. Tot astfel se întâmpla cu mulţi oameni. Trăiesc înlăuntrul lui Dumnezeu şi spun că nu există Dumnezeu. A doua poveste: "Vreau să fiu liberă" spuse picătura de apă din mijlocul Oceanului; şi oceanul în compasiunea sa a ridicat-o la suprafaţă. "Vreau să fiu liberă" spuse din nou picătura de apă şi soarele auzindu-i glasul o aşeză într-un nor. "Vreau să fiu liberă" spuse picătura încă o dată şi norul o eliberă, iar aceasta căzu din nou în Ocean. A treia poveste: O picătură intelectuală este o picătură intelectuală, dar nu mai aparţine Oceanului. A patra poveste: " Nici o picatura nu are nici o valoare" spuse picatura din mijlocul Oceanului. A cincea poveste: " Fără nici o îndoială, există un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importantă decât oceanul." spuse picătura din ocean. A sasea poveste: " Nu voi putea niciodata să ajung la Ocean" spuse picătura din Ocean. A saptea poveste: " Oh, ce-mi pasă mie de Ocean " spuse picătura din Ocean. A opta poveste: Era odată o picătură care-şi regreta soarta, la urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului şi nu ştia nimic despre Ocean. A noua poveste: O picătură din Ocean chema toate celelalte picături să i se alăture pentru a se răscula împotriva Oceanului. A zecea poveste: " Prin puterea cu care am fost investită" spuse picătura din Ocean, "prin puterea cu care am fost investită, de astăzi sunteţi excluse din Ocean." A unsprezecea poveste: " Tu te afli în mijlocul iubirii mele" îi spuse Oceanul picăturii de apă. Dar picătura nu auzi Oceanul pentru ca era plină de iubire pentru altă picătură. A doisprezecea poveste: " Dacă aş putea cuprinde" gândi o picătură " fiecare picătură cu dragostea mea atunci aş deveni Oceanul." Cum gândi aceasta, picătura începu să reverse dragostea sa asupra tuturor picăturilor, pe rând. Dar era o picătură care îi făcuse un mare rău şi deşi era capabilă de o mare iubire, picătura nu putu să o ierte. Şi pentru că nu putu să-şi reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu să devină Oceanul. Discipolul îl întreba pe maestrul său: - A existat vreodată o picătură care a devenit Oceanul ? Şi maestrul îi spuse ultima sa poveste: Era odată o picătură care căuta Pacea Oceanului, ce căuta Profunzimea Oceanului. Dorinţa îi era mare şi puterea de iertare îi era mare şi deodată Oceanul îi spuse: " Tu şi cu mine, noi suntem una." Şi Oceanul îşi deschise larg braţele şi îmbrăţişă picătura, şi tot ce aparţinea Oceanului deveni şi al picăturii. Ea se pătrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toată suprafaţa Oceanului şi prin profunzimea sa deveni salvarea lumii. " Află astfel, o ucenicule, că Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc şi că-i primeşte în mareţia sa pe cei ce o doresc cu adevărat." " Dar ce se va întâmpla dacă o astfel de picătură devine murdară?" întrebă discipolul. Maestrul râse din toata inima: "O picătură nu poate deveni atât de murdară încât oceanul să nu o poată curăţa."

Bunica mea a spus

 Bunica mea a spus: Nu lăsa tigăile să strălucească mai tare decât tine. Nu lua curățenia casei atât de în serios. Șterge praful atunci când e nevoie, dar fă-ți timp să pictezi o imagine sau să scrii o poezie, să faci o plimbare sau să vizitezi un prieten. Gătește ceea ce vrei, îngrijește-ți plantele. Fă-ți timp să bei o cafea, un ceai, înoată, mergi pe munte, fă mișcare. Poți să te joci cu un câine, să citești o carte și să-ți petreci timp valoros cu prietenii. Șterge praful dacă e nevoie, dar amintește-ți că viața are nevoie să fie trăită și afară. Știi că această zi nu se va mai intoarce vreodată. Șterge praful daca e nevoie, dar nu uita că îmbătrânești și multe lucruri pe care le poți face acum nu sunt de făcut atât de ușor la bătrânețe. Și când va veni vremea să pleci, cum vom pleca cu toții la un moment, vei deveni și tu praf... Și nimeni nu își va aminti câte facturi ai plătit, nici măcar de casa ta curată, dar își vor aminti prietenia ta, comportamentul tău și ceea ce i-ai învățat.

Când dormi....

 

Știai că atunci când dormi, inconstient îți așezi mâinile pe părțile corpului care necesită vindecare?

1. Deasupra capului tău: cauți o legătură spirituală mai mare.

2. La piept: ai sentimente pe care încă trebuie să le vindeci.

3. Pe stomac: furie, răutate, agresivitate etc

4. Între picioare: frică, sentimente de goliciune.

5. Sub perna ta: emoții ascunse, fără să arătăm ceea ce simțim cu adevărat sau adevăratele noastre intenții.

6. Îmbrățișări: lipsă de afecțiune sau sprijin din partea celor dragi.

7. umeri: burnout, lipsa de energie.

8. Mâinile între cap și pernă: există liniște în tine.

Dacă nu pui mâinile pe corp în timp ce dormi, înseamnă că ești bine și împăcat cu tine.