Dumnezeu cu traista-n băț!

 Maica Maria era trecută de optzeci de ani. În ciuda neputințelor fizice, mintea îi rămăsese lucidă și spiritul vioi. 
Într-o zi, cu puțin înainte de a muri, m-a chemat să-mi spună un păcat vechi, care-i apăsase sufletul din tinerețe.
Cu mulți ani în urmă, la o nedeie, avea musafiri numeroși, ca de obicei. Era familie înstărită, iar bărbatu-său avea funcții în comună, așa că nedeia la ei era prilej de mare chef. Maica Maria alerga în dreapta și în stânga, ca o adevărată Marta, ca să le împlinească pe toate, după cuviință.
Iată că, la un moment dat, cineva i-a bătut la poartă. Era un cerșetor. Un bătrân albit de vreme, slăbit și petecit, ostenit și flămânzit. I-a cerut Mariei ceva de mâncare. Copleșită de griji și alergătură, femeia l-a repezit și i-a închis poarta în nas. Omul a plecat legănându-se.
Trecuse mai bine de o jumătate de veac de atunci și imaginea rămăsese vie în mintea bătrânei. 
,,- Nu-i pot uita ochii, părinte! Mă urmăresc mereu! Cred că avea o mare suferință, că-i erau plini de lacrimi!”
Am încercat s-o liniștesc. Zadarnic.
,,- M-am interesat în zilele următoare la vecini, pe mahala, să văd dacă a intrat la cineva, dacă i-a dat cineva să mănânce. Nimeni nu-l văzuse, nimeni nu știa de el. Acela cu siguranță a fost Dumnezeu!”
M-am înfiorat. Imaginea era extraordinară:
              Dumnezeu cu traista-n băț,
              Rătăcind pe Malovăț
              Și cerșind din casă-n casă
              O fărâmă de pe masă!”
Numai în fața unei asemenea revelații poți înțelege proverbiala ospitalitate românească, spiritul de frățietate și într-ajutorare, mila față de cel în suferință și nevoi. În persoana semenului poate fi Însuși Dumnezeu, Care ne cere mână de ajutor. Numai un popor care s-a născut creștin, care de două mii de ani s-a înfruptat din învățătura creștină, poate gândi și simți astfel. În duminici și sărbători, prin Sfânta Evanghelie și sfintele predanii a auzit glasul Mântuitorului spunând: ,,Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, gol am fost și M-ați îmbrăcat, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine!”
Dacă acea femeie a păstrat în cugetul ei mai bine de cincizeci de ani imaginea unui cerșetor, care i-a bătut în poartă într-o zi, dacă faptul că, din motive de moment, i-a întors spatele acelui om, îl considera cel mai greu păcat al vieții ei și-l mărturisea cu limbă de moarte, nu-i totul pierdut. Puterea de regenerare a poporului nostru este imensă.
Ajută-l, Doamne!
(Dumnezeu cu traista-n băț, în vol. Al. Stănciulescu-Bârda, Istoria clipei, Bârda, Editura , Cuget Românesc”, 1999, pp. 213-215; în vol. Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. I, 2004, pp. 81 – 82; în vol. Inima mamei, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2002, pp. 72-73; în vol. Rugăciuni și poezii pentru copii, editat de Episcopia Alexandriei și Teleormanului, f. a., pp.  189-190).