Dacă vei fi întrebat..

 Un om, care urma să plece departe pentru câtăva vreme, îi porunci fiului său:
- Dacă cineva întreabă de mine, poți să-i spui că tatăl tău a trebuit să plece pentru puțin timp, spre a rezolva o chestiune neînsemnată. Nu uita legile ospeției, poftește-l pe om înăuntru și oferă-i o ceașcă de ceai.
Știindu-și fiul cam nătâng, de teamă că ar uita instrucțiunile date, tatăl le scrise pe un bilețel și i-l dădu acestuia, care îl vârî în mâneca robei.
Din când în când, după plecarea tatălui, fiul scotea biletul afară și-l recitea.
Trecură astfel trei zile, fără să vină cineva să întrebe de tatăl său. Crezând că n-o să le mai treacă nimeni pragul casei și că nu va mai avea nevoie de instrucțiuni, băiatul aruncă bilețelul în foc.
În cea de-a patra zi, pică totuși un musafir.
- Unde ți-e tatăl? întrebă musafirul.
Băiatul își vârî imediat mâna în mâneca robei și căută bilețelul. Scotoci ce scotoci, dar nu-l putu găsi. Atunci strigă, tulburat:
- Nu mai e!
Surprins, musafirul întrebă:
- Nu mai este? Vai, când s-a întâmplat?
- L-am ars aseară!

IERTAȚI...iertarea vindecă

 

"Înainte vreme... oamenii se iertau în tăcere, pur și simplu...

Cel ce greșise intra pe ușă, iar cel ce avea de iertat îl punea la masă. Se vorbea despre vreme, despre ploaie și pâine… Și așa se înțelegea că tot ce era de iertat era iertat, și tot ce era de spus s-a spus în cele câteva cuvinte: “Dă, Doamne, să fie ploaie!”

Iertau toți: soțiile își iertau soții în tăcere. Așa, supărate, ele tot una făceau: mâncare, spălau, adormeau copiii, iar seara se așezau toți la o masă și rupeau din aceeași mămăligă toți. Mămăliga ceea era pâine împăcării, căci ce folos să stai supărată?! Tot va trebui să dormi în același pat… Și paturile, în alte vremuri, erau înguste, nu se putea dormi decât unul lângă altul… Așa și iertau, în tăcere.

Erau desigur și bărbați care atunci când greșeau mult își cereau iertare în genunchi de la femeie, ca de la o icoană. Puțini erau aceia care făceau asta, pentru că puțini înțelegeau că, dacă soția va pleca, va cădea casa. Dar asta se făcea în ascuns și nimeni, niciodată, nu știa! Era o taină!

Vecinii se iertau și ei în tăcere. Tăceau mult supărați, nu-și vorbeau o vreme, și apoi, intrau în ogradă și cereau ceva: o sapă, o cană de făină, ceva… Celălalt îi dădea, desigur, și tăcea. Și așa se iertau. În tăcere.

Pe vremuri, vecinii se ajutau unii pe alții și înțelegeau că toamna, la culesul viei, și primăvara, la prășit, nu era loc de sfadă.

Trebuia să fie gata împăcați! Toți iertau, dar nimeni nu-și cerea iertare! Decât duminica, înainte de liturghie, așa, să nu zică că s-au dus supărați la biserică. Așa și se știa când intra vreo lele pe poartă și striga să fie iertată, că-i vremea de dus la biserică! Și, în loc de iertare, i se răspundea: “Da’ ce, de-amu te-ai pornit?”

Ăsta era semn că nu e nimic de iertat, de spus sau de adăugat. Era semn de pace între oameni…

Mie și acum îmi pare ciudat când oamenii își cer iertare. Ce, parcă poți șterge o durere, o trădare, o supărare cu două cuvinte?! Eu și acum tac sau răspund din inerție. Pentru mine iertarea nu se cere cu cuvinte, ci cu fapte…

Ai venit la om, ai intrat în viața lui, privindu-l ca pe Hristos la poarta Raiului și taci. Aștepți să te pună la masă și, dacă te-a poftit la masă, scoți o pâine… Pâinea Împăcării. Și el un pahar de vin. Și vorbiți despre vreme și că e bine că e pace. Iertarea este o mare tăcere.

Numai faptul că omul și-a călcat pe orgoliu și a intrat pe poarta vieții tale, înțelegând că nimicurile vieții azi sunt și mâine nu vor mai fi, trebuie să te îndemne pe tine, cel năpăstuit, să uiți de propriu orgoliu și să-l primești! Viața e scurtă, judecata lungă... “

Mitropolitul Antonie de Suroj

Ce este o rugăciune?

 

Rugăciunea nu este doar atunci când îngenunchem sau ne unim mâinile și ne concentrăm și așteptăm lucruri de la Dumnezeu.

A gândi pozitiv și a dori bine celorlalți este o rugăciune.

Când îmbrățișezi un prieten este o rugăciune. Când gătești ceva pentru a hrăni familia și prietenii, aceasta este o rugăciune.

Când le spunem celor dragi și vecinilor noștri „conduceți cu grijă” sau „ai grijă de tine”, aceasta este o rugăciune.

Când ajuți pe cineva care are nevoie, dându-ți timpul și energia, te rogi.

Când ierți pe cineva din inima ta, aceasta este rugăciunea.

Rugăciunea este o vibrație.

Un sentiment.

Un gand.

Rugăciunea este vocea iubirii, a prieteniei, a relațiilor autentice.

Rugăciunea este o expresie tacerii tale.

Continuă să te rogi mereu.

Cum să vă creaţi o vibraţie înaltă

 

Vibrând pe o energie negativă frecvent, veţi atrage energie negativă: circumstanţe nedorite, relaţii nefericite, pierderi, duşmănii, sănătate şubredă, etc.

Crescând energia pozitivă, energia negativă va dispărea, deoarece creşte nivelul vibraţiei personale.

TEHNICA

Aşezaţi-vă într-o poziţie confortabilă, în linişte, închideţi ochii. Inspiraţi profund de câteva ori pentru a elimina orice tensiune. Apoi repetaţi în şoaptă cuvântul „dragoste” pe fiecare expirare şi inspirare, permiţându-i iubirii să pătrundă în dvs. Simţiţi dragostea. Simţiţi cum deveniţi mai fericiţi şi vă umpleţi cu lumină cu fiecare respiraţie.

Dacă faceţi această tehnică zilnic, minim 5 minute, vă va ajuta să vă creşteţi vibraţia, veţi avea o stare de spirit pozitivă şi veţi începe să atrageţi bunăstarea, sănătatea şi abundenţă.

 „Facă-se voia Ta, Doamne!”.

 Doamne, Care ştii toate, ajută-ne ca rugăciunea pe care o facem înaintea Ta să se împlinească după voia Ta cea sfântă. Doamne, facă-se voia Ta în viaţa noastră.

 

Doamne! Dacă vrei, Tu poţi orice. Totuşi, facă-se voia Ta, nu voia mea

7 Plante care poartă numele Maicii Domnului

 

Plantele de leac ale Maicii Domnului

În acatiste şi rugăciuni, noi, creştinii, o numim pe Maica Domnului Floarea cea mai aleasă şi înmiresmată, cea care l-a născut şi l-a purtat în braţe pe Domnul nostru, Iisus Hristos.

Nu întâmplător, în 1999, când a fost în vizită în România, Papa Ioan Paul al doilea a spus despre ţara noastră că este Gradina Maicii Domnului. În tradiţia poporului nostru, dar şi în limbajul nostru popular, mai multe flori şi plante poartă numele Maicii Domnului, multe dintre ele având efecte tămăduitoare atât pentru bolile trupeşti, cât şi pentru cele sufleteşti.

Cea mai cunoscută plantă din această categoria este salvia, numită popular şi palma Maicii Domnului. Un vechi proverb roman, ajuns până la noi, spune “Cum să moară omul, dacă are salvie în grădină”, făcând referire la proprietăţile vindecătoare pentru multe boli şi afecţiuni.

Legenda spune că Maica Domnului cu micul Iisus în braţe a căutat adăpost la mai multe plante ca să scape de soldaţii lui Irod când aceştia o hărţuiau. Singura plantă care a primit-o, oferindu-i adăpost în acele grele momente, a fost salvia. La plecare, Maica Domnului a binecuvântat-o menind-o să aibă puteri vindecătoare:

“De azi înainte şi până în eternitate, tu vei fi floarea preferată a oamenilor. Îţi dau puterea să vindeci pe om de toate bolile şi să-l salvezi de la moarte aşa cum ai făcut tu pentru mine”.

Preparatele din salvie, pulberea, tinctura, oţetul, uleiul volatil, infuzia, vinul, au efecte antimicrobiene, antihipertensive şi antiinflamatoare, contribuind, în acelaşi timp, şi la scăderea nivelului de zahăr din sânge, calitate care o recomandă în terapia diabetului. Salvia ajută şi la curăţarea sângelui şi poate să prevină boala Alzheimer.

Ceaiul din salvie, câte două ceşti pe zi, este un foarte bun fortifiant. Se prepară dintr-o linguriţă de frunze la o ceaşcă de apă clocotită. Se lăsă câteva minute la infuzat, se strecoară, se îndulceşte cu miere de albine, de preferinţă polifloră, şi se bea cu înghiţituri mici şi rare, pe parcursul a 10-15 minute.

Ceea ce se ştie mai puţin despre salvie este că această plantă cu beneficii atât de numeroase este un ingredient des folosit în industria cosmetică datorită proprietăţilor sale în cicatrizarea rănilor care o recomandă tenurilor cu probleme. E bine de ştiut că tinctura de salvie stimulează creşterea părului şi-i întăreşte rădăcină.

Brâul Maicii Domnului, o altă plantă medicinală, creşte în grădină sub forma unor ghirlande de frunze ovale, de un verde deschis.

Dorul Maicii Precista creşte în sălbăticie, pe lângă lacuri. Este o plantă înaltă, cu formă de spic, de culoare verde închis şi frunze late şi ascuţite.

Inima Maicii Domnului şi Papucul Maicii Domnului sunt două flori de ghiveci, deosebit de frumoase, de care oamenii se bucură să le aibă în casă.

Florile de salcâm simbolizează lacrimile, dar şi puritatea Sfintei Maria, iar florile de portocal castitatea, puritatea şi generozitatea Maicii Domnului.

 

1 .Palma Maicii Domnului -Capriciul

Această plantă este cunoscută în popor ca „Salvia”, o plantă medicinală des folosită la ceaiuri şi în medicina naturistă. Conform legendelor, Maica Domnului, ținându-l pe Iisus în brațe, își căuta un adăpost ferit de soldații lui Irod, care o hărțuiau. Planta pe care a primit-o și care i-a oferit protecție a fost caprifoiul. Atunci când a plecat, Maica Domnului a binecuvântat-o cu proprietăți tămăduitoare.

2. Brâul Maicii Domnului

Plantă creşte în grădini şi parcuri, fiind recunoscută pentru culoarea verde deschis şi firma interesantă de ghirlandă, întocmai ca brâul pictat în Icoana „Brâul Maicii Domnului”. Frunzulițele au formă ovală și ascuţite, lucru care face planta și mai ușor de recunoscut. şi pot fi recunoscute dintr-o mie.

3. Părul Maicii Domnului

Mai este denumită şi „Adianthum Capillus Veneris” şi este o plantă sălbatică care creşte pe suprafeţe pietroase; are frunzuliţe de formă ovaidală, aşezate sub formă de ciorchini.

4. Papucul Maicii Domnului

Denumirea sa științifică este „Cypripedium Calcedus”, fiind o plantă de ghiveci, cu are frunze late şi ascuţite de culoare verde închis. Florile pot îmbrăca diferite nuanțe de alb, galben şi portocaliu. Este superbă!

5. Inima Maicii Domnului

Este numită şi „Dicentra Specabilis”, fiind tot o plantă de ghiveci. Florile sale se deschid în formă de inimă, de unde și denumirea sa. Exprimă dragostea Maicii Domnului pentru credincioşi şi rugile Sale din inimă pentru omenire.

6. Lacrima Maicii Domnului

Se mai numeşte şi „Hoya” sau „Floarea de ceară” și are un aspect unic și parfum îmbietor. Planta de culoare alb-rozalie elimină, la atingere, un lichid incolor, ca lacrima, parfumat și foarte bun la gust. De altfel, floarea de ceară este folosită cu precădere la confecționarea de metanii pentru călugări și creștini.

7. Dorul Maicii Domnului

Se mai numeşte şi „Asplenium Trichomanes” şi este o plantă sălbatică, înaltă, care seamănă cu un spic.

PSALMUL. 142 Al lui David.

 

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru credincioșia Ta, auzi-mă întru dreptatea Ta.

2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.

3. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri.

4. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu .

5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale am gândit .

6. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat.

7. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt .

8. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.

9. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne.

10. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.

11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu .

12. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău .