Sfârșit de august. S-a dus vara aceasta
ca o adiere de vânt și ne aflăm, iată, din nou la hotarul dintre
anotimpuri. Chiar dacă soarele încă pare să fie îngăduitor cu oamenii și
cu pământul întreg, frunzele ruginii și mirosul de fân ars țin să ne
asigure, totuși, că ne apropiem de răpciune – căci așa se numea luna
septembrie în satul românesc de odinioară, luna care deschide ușa
toamnei. Printre poveștile și amintirile de vară pe care le păstrăm cu
dor și grijă în tainica „ladă de zestre” a inimii, una e musai de
(re)amintit și de transmis celor mai tineri decât noi, spre a dăinui
pururea. O poveste de dragoste nu despre plăcerile lumii acesteia, ci
despre iubire, jertfă și mărturisire, o poveste despre doi Sfinți pe
care Biserica noastră îi cinstește an de an: Adrian și soția sa, Natalia, sărbătoriți în ziua de 26 august.
Peste 5,5 milioane de români își
aniversează onomastica de sărbătoarea Sfinților Mucenici Adrian și
Natalia, printre care se numără, cu siguranță, și mulți prietenii și
apropiații multora dintre noi. De aceea, am considerat că este potrivit
ca, în preajma acestei sărbători să aducem în atenția dumneavoastră […]
câteva considerații de ordin istoric și etimologic, legate de originea
și semnificația numelor Adrian și Natalia, alături de derivatele lor.
Cine au fost Sfinții Adrian și soția sa, Natalia?
Sfântul Mucenic Adrian şi soţia sa,
Natalia, au trăit în Nicomidia (Turcia zilelor noastre), în timpul
persecuțiilor care s-au petrecut împotriva creştinilor. Amândoi
proveneau din familii înstărite. Adrian, ocupând funcția de demnitar al
cetății, a luat parte într-o zi la o scenă care l-a marcat: 23 de
bărbați fuseseră arestaţi, bătuți și aspru torturați din ordinul
împăratului, din pricină că erau creștini. Întrebându-i dacă merită să
îndure doate durerile pentru propria lor încăpățânare, aceia i-au
răspuns: „Da! Ca să dobândim bunătăţile pregătite de Dumnezeu celor
ce pătimesc pentru El, pe care urechea nu poate să le audă, nici
cuvântul să le grăiască”. Răspunsul a fost atât de convingător,
încât văzând credința lor, Sfântul Adrian a cerut gărzilor să deschidă
ușa temniței și a intrat alături de ei. După cum ne spune Sinaxarul,
soția Sfântului, Natalia, a fost la început îngrijorată pentru hotărârea
suprinzătoare a soțului ei, însă mai apoi, împotriva logicii zilelor
noastre, l-a îndemnat să rabde suferințele care vor veni, pentru că doar
așa va primi cununa sfântă și luminată a muceniciei. Zilnic, Sfânta
Natalia mergea la închisoare și ştergea cu pânză curată rănile,
aducându-le, pe cât se putea, alinarea durerilor.
Zilele au trecut și, pentru că niciunul
n-a putut fi întors din drumul către Rai, în temniţa întunecată a fost
adusă o nicovală şi un ciocan de fier, cu care călăii au început să le
zdrobească fluierele picioarelor. Sfântului Adrian i-au tăiat și o mână,
pe care Sfânta Natalia a luat-o, în taină, ca amintire a curajului
iubitului ei soț. Trecând Mucenicii la cele veșnice, Sfânta Natalia a
fugit și ea de frica împăratului tocmai la Arghiropole, unde un om
credincios s-a învrednicit să aducă Moaștele celor 23 de Sfinți Mucenici
ca să le îngroape creștinește. Astfel, Sfânta Natalia și-a găsit din
nou odihna, lângă osemintele iubitului ei soț, îngenunchind şi
rugându-se ore și zile în șir. Nu după mult timp, Sfântul Mucenic Adrian
i s-a arătat în vis, spunându-i că Domnul Hristos o așteaptă sus, în
tinda Raiului. Sfânta Natalia a adormit astfel și nu s-a mai trezit
niciodată, dându-și sufletul în mâinile Domnului și odihnindu-se pentru
veșnicie întru Împărăția cea Cerească.
Care este etimologia și semnificația celor două nume?
Din punct de vedere etimologic, numele
de „Adrian” provine din latinescul „Hadrianus”, care este la origine un
cognomen, adică cel de-al treilea nume al unei persoane, care arăta
familia, potrivit vechiului drept roman. „Hadrianus” face referire,
așadar, la familia romană originară din zona Hadriei (în apropierea
Mării Adriatice), iar traducerea lui s-ar putea face prin expresiile
„cel ce vine dinspre mare” sau „cel care stă în apropierea Mării
Adriatice. De altfel, însuși numele mării provine din timpul Italiei
antice, de la numele localității Hadria, aflată în regiunea Veneției de
azi (provincia Rovigo).
Numele „Hadrianus” a pătruns, apoi, în
onomastica slavă creștină și, pe această filieră, a fost preluat de
greci sub forma „Adrianos”. De aici, termenul a intrat și în vechea
limbă românească, în secolul al XV-lea existând deja în Țara Românească
documente vechi care atestă forme precum „Andrian” sau „Andreian”,
rezultate prin contopirea cu un nume deja cunoscut în acea vreme –
Andrei.
De asemenea, și numele „Natalia” poartă o
semnificație interesantă. El provine tot din limba latină, de la verbul
„nascor, nasci, natus”, care înseamnă „a produce”, „a face”. La baza
termenului se află, de asemenea, cuvântul „natalis”, care în latină
înseamnă „zi de naștere”, utilizată în Roma Antică pentru a denumi
zilele de naștere ale personalitățior. De altfel, după apariția
creștinismnului, sintagma „Natali Domini” exprimă ziua Nașterii Domnului
sau Crăciunul, mărturie în acest sens fiind și urarea „buon Natale” din
limba italiană, care înseamnă „Crăciun fericit”. În documentele
românești, numele Natalia este atestat destul de târziu, în jurul anului
1680, fiind înscris sub forma „Nedelea” și intrat în uzul limbii pe
filieră slavonă.
Viața pe scurt - Sfinții Mucenici Adrian și Natalia (sinaxar)
Sfinții Mucenici Adrian și Natalia,
soț și soție (cunoscuți și ca Sfântul Mucenic Adrian și Sfânta Muceniță
Natalia), au trăit în Nicomidia (Turcia de astăzi), în vremea
împăratului Maximian Galeriu (293-311) . Adrian era păgân și pretor al
Nicomidiei, iar Sfânta Natalia era creștină. În timpul unei persecuții,
văzând curajul și blândețea a 23 de bărbați creștini, Adrian, un tânăr
de 28 de ani, a ales să devina creștin. Când împăratul a auzit cele
petrecute, l-a întrebat pe Sfântul Mucenic Adrian: "Ți-ai ieșit din
minți?". Pretorul Adrian i-a răspuns: "Nu, abia acum mi le-am aflat". A
fost aruncat în temniță împreună cu ceilalți bărbați creștini.
Nu trecuseră de-at treisprezece luni
de la căsătoria lor, când pe Sfântul Mucenic Adrian l-au torturat și
Sfânta Natalia a stat lângă el, întărindu-l în credință. Din nou
binecuvântata Sfânta Natalia l-a îmbărbătat și l-a mângâiat.
Îmbrățișându-l, ea îi spunea: "Fericit ești tu, stăpâne, că te-ai
învrednicit a fi în rândul sfinților mucenici! Fericit ești tu, lumina
ochilor mei, căci suferi pentru Cel ce a suferit pentru tine. Iată, de
acum vei vedea slava Lui și te vei face părtașul ei, căci cel ce este
părtaș suferințelor Lui va fi părtaș și al slavei Lui!" Pe când vorbeau,
Sfânta Natalia a înmuiat o pânză în sângele lui și și-a uns trupul cu
el.
Peste câteva zile, după ce iarăși
legase rănile mucenicilor, Sfânta Natalia ședea la picioarele Sfântului
Mucenic Adrian și zicea: "Te rog, stăpâne al meu, adu-ți aminte de
legătura nunții noastre, de șederea mea alături de tine în vremea
suferințelor și de dorința mea ca tu să dobândești cununile. Roagă pe
Domnul Hristos, Dumnezeul nostru, să mă ia împreună cu tine, astfel ca,
așa cum împreună am trăit în viața aceasta plină de păcate, tot așa să
trăim laolaltă nedespărțiți în viața cea fericită. Te rog, stăpâne al
meu, când vei sta înaintea Domnului Hristos, cere mai întâi îndurare
pentru mine; căci sunt încredințată că orice vei cere, Domnul îți va da
ție, căci rugăciunea ta este plăcută înaintea Lui, ca și stăruința ta.
Dar tu știi necredința acestor oameni și lipsirea de Dumnezeu a
împăratului și mă tem că mă vor sili să mă mărit cu altul, cu un om
necredincios și păgân. Atunci se va întina patul meu, și legătura
noastră se va rupe. Cu stăruință te rog, ocrotește-ți soția, așa cum
Apostolul ne-a învățat; dăruiește-mi, ca răsplată a curăției mele, să
mor împreună cu tine!"
Înainte de a fi odorat, temnicerii
i-au permis să meargă acasă și să-și ia rămas bun de la soție și
familie. Sfântul Mucenic Adrian, când a văzut ca Sfântul Mucenic Adrian
vine acasă, a încuiat ușă, și zicea: "Ce voi face eu, care m-am însoțit
cu un păgân? Nu m-am învrednicit de cinstea de a mă numi soția unui
Mucenic, ci, iată, sunt o femeie ticăloasă a unui bărbat lepădat de
Dumnezeu".