Sfântul Gheorghe Pelerinul – moșul desculț, făcător de minuni ✝) 17 August

 

În Secerar sau Gustar – cum i se mai zice din bătrâni lunii august –, pe 17, a fost rânduită ziua de prăznuire a primului sfânt, și deocamdată singurul din calendarul ortodox român, care poartă numele de „Pelerinul”. El, care a secerat roadele rugăciunii și ale nevoinței, și care a gustat, săturându-se și dăruind și celorlalți, din copleșitoarea iubire de Dumnezeu, devine prietenul și ocrotitorul tuturor celor care îi respectă testamentul simplu: să facă milostenie și să deschidă Psaltirea în fiecare zi, rugându-se Domnului în psalmi. Gheorghe din Șugag așa a făcut, încă de când era copil în casa părintească, iar Psaltirea l-a luminat și l-a călăuzit pe drumul spre Hristos și spre iubirea de oameni, ca acum să-l pomenim ca Sfântul Gheorghe Pelerinul.

Lumina e încă albăstruie, soarele a răsărit de puțină vreme, iar gerul – năprasnic. Din turnul lui Ștefan Vodă, un om coboară acoperit mai mult cu rugăciune, decât cu cojocul peticit tras pe spate. Zăpada îi scârțâie sub tălpile goale, aspre și crăpate adânc, cum e coaja nucului. Dacă se oprește mai mult într-un loc, stratul înghețat prinde-a se topi ușurel, ca la foc mic. Din cojocul descheiat la piept, de sub cămașa aspră de in se ițește crucea grea de lemn, atârnată de-o sforicică la gât. Barba încurcată și căruntă, scurtă, nu-i ajunge până la Psaltirea strânsă bine la inimă. În mâna dreaptă ține o cruce de lemn. De carte și de cruce nu se desparte niciodată, orice-ar fi! Din creștetul descoperit i se ridică fuior de abur, cum se ridică ceața alburie câteodată de pe Pietricica Neamțului.

Omul face o cruce și cu Doamne-ajută pornește pe strada mare, cântând pe de rost, tare și rar, psalmii lui David. Și cântă rugăciunea, și merge și merge, iar tălpile goale lasă adâncituri calde în zăpadă.

În calea lui, câinii asmuțiți de frig se liniștesc și prind a se gudura. Copiii care se-aleargă pe toate ulițele când îl văd se cumințesc, zici că din mâinile lui ar curge râuri de zaharicale. În curăția lor, pruncii simt blândețea și bunătatea omului, care i se citesc pe chip și în privirea senină.

Târgoveții guralivi, cum îl văd, cum aleargă să-i sărute Psaltirea și să-l roage de-un cuvânt bun, de-o binecuvântare. Nu există om în toată Piatra Neamțului să nu-l cunoască și să nu-l strige pe nume.

„Moș Gheorghe, mi-i bolnavă fată, roagă-te pentru ea!”

„Moș Gheorghe, intră și-n prăvălie la mine, că poate s-o milostivi Dumnezeu și mi-o merge bine, să am cu ce-mi crește copiii!”

„Moș Gheorghe, hai să-ți dau niște opinci și-o căciulă, că tare ți-o fi frig!”, îl roagă câte unii care încă nu s-au obișnuit cu nevoința lui și încă se lasă însuflețiți de o milă nepotrivită (Matei 16, 22), ca a ucenicului Petru care, din compătimire, voia să-L întoarcă pe Domnul de pe drumul crucii. „Lasă, drăguță, că picioarele mele sunt mai calde ca ale voastre!” – nu dă mai multe explicații. Dacă tălpile goale care se arată a fi mai puternice decât gheața și zăpada nu le arată nimic despre puterea lui Dumnezeu, ce ar putea el să le explice prin cuvinte? „Mulțumesc, drăguță, dar nu am nevoie de nimic. Dumnezeu să vă primească dragostea, dați la alții mai săraci!”

„Ține de-aici, Moș Gheorghe, câțiva gologani, să te rogi și pentru noi!” – dar Moș Gheorghe nu primește niciodată mai mult de un ban de la fiecare. Îi strânge în punga pe care o poartă cu el, iar în drumul lui trece pe la brutărie, de unde omul lui Dumnezeu cumpără un sac de pâine. Mare lucru, căci în târg mămăliga-i temelie, n-au oamenii cu ce plăti pâine în fiecare zi... Moș Gheorghe trimite pe cineva să lase sacul de pâine la turn, până s-o întoarce el, la asfințitul soarelui.

Omul lui Dumnezeu străbate de dimineață până seara tot orașul, cântând Psaltirea, bucuros de toți cei pe care-i întâlnește în cale. Întrerupe psalmii numai ca să vorbească despre Evanghelie, scurt și fără nici o fală, celor care-i cer cuvânt de învățătură.

Când Psaltirea e aproape gata de cântat, Moș Gheorghe face cale-ntoarsă către turnul clopotniță. Rostind ultimii psalmi, zărește ceata de săraci care-l așteaptă. S-au învățat să-l întâmpine la turn, seara, știind că îi omenește pe fiecare cu pâine și vorbă de folos. Câte-o văduvă sau câte-un orfan îi cere bani și se minunează că Moș Gheorghe bagă mâna în pungă și scoate exact cât are nevoie fiecare, fără să se uite sau să numere vreodată.  

După întâlnirea cu săracii și cerșetorii târgului, Moș Gheorghe „urca în turn singur, numai cu Psaltirea sub braţ. Acolo zăbovea în rugăciuni de taină până către seară. După asfinţitul soarelui, mânca legume fierte şi îndată se culca”, spune  Părintele Ioanichie Bălan, în Patericul românesc. Dar dacă era luni, miercuri sau vineri, Moș Gheorghe nu gusta nimic.

„La ora 11 noaptea, bătrânul cobora din turn, se închidea în biserică şi se ruga acolo singur, neştiut de nimeni, până dimineaţa.” Avea cheie de la părintele și în fiecare noapte priveghea în biserica Sfântului Ioan Domnesc. Pe lespezile reci de piatră făcea metanii, rostea rugăciuni, îi pomenea pe cei de la care primea milostenie, se ruga pentru toată lumea și pomenea simplu toți sfinții din calendar, pe rând: „Maica Domnului, miluiește-ne pe noi păcătoșii! Sfinte Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Sfinte Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!” și tot așa.

În zorii zilei, se-ntorcea în turn, se mai odihnea o oră-două, apoi pleca din nou la drum cu Psaltirea, „cartea de rugăciuni cea mai iubită în viaţa bătrânului Gheorghe Lazăr. O ştia pe de rost din tinereţea sa şi o rostea regulat în fiecare zi. Bătrânul rostea psalmii în ison, cu glas tare şi rar, zicând: 

«Acum să începem drăguţele de rugăciuni ale catismei întâi!»

După ce termina, adăuga: 

«Acum să începem drăguţele de rugăciuni ale catismei a doua!»

Aşa continua până ce termina Psaltirea. Apoi împărţea milostenie şi se urca din nou în turn”.

Așa desculț și fără acoperământ pe cap, chit că afară era crivăț sau „cuptor”, a propovăduit Moș Gheorghe Evanghelia zeci de ani. Blândețea vocii, înfățișarea neobișnuită, Psaltirea și crucea pe care le strângea la piept oriunde mergea, sfaturile duhovnicești scurte și smerite, binefacerile, prorociile și minunile pe care le făcea – toate îl făcuseră cunoscut nu doar în Piatra Neamț, ci în toată Moldova.

Cum a ajuns acest om să trăiască în felul acesta? De unde venea și de ce ducea viață de pustnic în mijlocul lumii?

După cele mai elementare criterii formale de încadrare religioasă, el a fost un simplu mirean. Gheorghe Lazăr s-a născut în anul 1846, în comuna Șugag, județul Alba. Mai avea doi frați, Andrei și Nicolae, iar mama și tatăl erau agricultori, îndeletnicindu-se mai ales cu creșterea vitelor.

Toți puteau să vadă în viața copilului Gheorghe smerenie, ascultare, dragoste de biserică și de Psaltire, simplitate și nevinovăție, faptul că „mânca puțin și atunci de post”, după cum relatează Arhimandritul Ioanichie Bălan, cel care a devenit și biograful viitorului sfânt.

În 1870, la 24 de ani, s-a căsătorit cu o tânără credincioasă, Pelaghia Todescu (o „muncitoare agricolă, română ortodoxă”, care a trăit până la 90 de ani). Dar n-au făcut nunta ca de obicei cu muzică, joc și veselie, ci o nuntă modestă, creștinească. Una dintre fiicele Sfântului Gheorghe, mătușa Marta, povestea un lucru minunat, auzit din gura mamei sale: „A doua zi după nuntă – spunea bătrâna – tata a dispărut din casă. Nu era nicăieri. Mama și rudele l-au căutat peste tot. Numai în grădină nu l-au căutat. Când s-au dus unii în fundul grădinii l-au găsit la rugăciune. Stătea nemișcat, în genunchi, cu fața și cu mâinile întinse către cer. Toți s-au uimit, nimeni nu îndrăznea să-l deranjeze. Iar el, când a observat că l-au văzut oamenii, și-a lăsat mâinile în jos și s-a dus în casă” (din biografia consemnată de Părintele Ioanichie Bălan).

Cu Pelaghia Todescu a avut cinci copii: doi băieți (Ioan și Vasile, care a murit de mic) și trei fete (Maria, Ana și Marta). Dornic de cât mai multă liniște, tânărul Gheorghe și-a făcut casa la 4 km distanță de sat, spre munte, unde își avea și pășunea. „În casa sa se citea în fiecare zi Psaltirea” (Dumitru Stăniloae). Noaptea se retrăgea la marginea pădurii, făcea sute de metanii, stătea la rugăciune cu mâinile sus multă vreme, apoi citea la Psaltire, dădea din câte avea milostenie și postea permanent.

Gheorghe din Șugag devine pelerinul lui Hristos

Părintele Dumitru Stăniloae scrie: „După paisprezece ani de viață familială, în 1883-1884 [Moș Gheorghe] a luat hotărârea de a merge la Ierusalim cu mai mulți țărani din satul său. A primit consimțământul nevestei lui, care a rămas singură cu cei patru copii. A luat cu el Evanghelia și Psaltirea. Rugăciunea neîntreruptă a lui Iisus se afla în inima sa. A mers pe jos până la Constanța, de unde a luat vaporul; dormea două ore pe noapte și se ruga neîncetat. La Ierusalim a rămas patru zile, mergând în fiecare zi de câte trei ori la Sfântul Mormânt pentru a participa la Sfânta Liturghie și la alte slujbe. Apoi a vizitat alte locuri sfinte din Palestina și a trăit câtva timp în mănăstiri în post și rugăciune neîncetată. Un mare pustnic i-a spus că nu trebuia să se facă călugăr, ci să meargă, postind și rugându-se, prin lume pentru a redeștepta credința; înainte de aceasta, pentru a se pregăti, trebuia să petreacă patruzeci de zile în deșert într-o asceză totală”.

Despre această întâmplare care îi schimbă viața relatează Părintele Ioanichie Bălan: [a mers să ia] „binecuvântarea unui pustnic sfânt de la Peștera Sfântului Xenofont. Acesta i-a spus: «Să știi, frate, că tu nu ești chemat să fii călugăr, dar vei duce o nevoință mai înaltă decât a unui călugăr. Că vei trăi mergând din loc în loc în rugăciune, post și multă lipsă. Dar de vei avea neîncetat mintea la Dumnezeu, darul Lui va fi permanent cu tine și vei birui toate ispitele vrăjmașului. Avere să nu-ți aduni, pe călugări și pe preoți să-i cinstești, pe mireni să-i sfătuiești, pe săraci cât poți să-i ajuți, în biserici ziua și noaptea să te rogi, și așa te vei mântui.

― Dar cum voi împlini toate acestea, că sunt slab și neputincios? [a întrebat pelerinul Gheorghe]

― Du-te la pustie, unde nu este față de om, și postește 40 de zile. Iar pentru slăbiciunea firii, să iei puțină apă și pâine. Însă să fii cu luare aminte că multe ispite și năluciri vei pătimi. De vei sfârși aceste zile cu bine, vei primi mare dar de la Dumnezeu și vei birui toate cursele vicleanului diavol […].

Bunul nevoitor […] a postit patruzeci de zile rugându-se neîncetat și întărindu-se din când în când cu puțină hrană […]. Uneori îl speria vrăjmașul cu năluciri de fiare și șerpi veninoși, alteori îl chinuia cu foamea, cu setea, cu arșița și mai ales cu țânțarii […]. El însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, de toate s-a izbăvit”.

Împlinindu-se cele 40 de zile de post și rugăciune în pustia Iordanului, pelerinul Gheorghe s-a dus iarăşi la sihastrul din pustie. Părintele Ioanichie continuă: „Iar pustnicul, sărutându-l, i-a zis: 

– Frate Gheorghe, pentru că ai biruit pe vrăjmaşul şi nu te-ai lăsat înşelat de cursele lui, iată, ţi-a dat Dumnezeu darul rugăciunii celei curate şi putere duhovnicească în nevoinţa ta. Că toată viaţa vei umbla desculţ şi fără acoperământ pe capul tău, dar nici frigul, nici căldura, nici boala nu te vor vătăma. 

Apoi bătrânul, făcând metanie dascălului său, s-a întors la Ierusalim, s-a închinat la Mormântul Domnului, a primit Preacuratele Taine şi a plecat spre Muntele Athos. Aici a zăbovit încă un an şi jumătate, închinându-se pe la toate sfintele lăcaşuri şi cercetând pe cuvioşii călugări din mănăstiri şi peşteri. Apoi, luând de la toţi binecuvântare, s-a întors iarăşi în sânul familiei.”

În Șugag, Gheorghe n-a mai zăbovit prea mult după aceea. Punând ordine în treburile familiei și primind din nou învoirea și binecuvântarea soției sale, Gheorghe a pornit la drum, urmându-și dorul de Dumnezeu. A traversat astfel Transilvania, oprindu-se în sate și pe la mănăstiri, asigurându-se că este primit să privegheze noaptea în bisericile locului. Atunci când acest lucru nu era posibil, se ruga în mijlocul naturii, dar nu renunța niciodată la rugăciunea de noapte. „Mergea totdeauna recitând psalmi. Umbla fără grabă și fără să se lase tulburat de nimic. Sub cămașa de țăran se vedea o cruce mare și grea de lemn. Avea în inima sa o bucurie permanentă și o mare iubire pentru Hristos. Nu simțea nici căldura, nici frigul, nici foamea. Toată viața a purtat același veșmânt de piele, spălat din când în când. Nu vorbea niciodată decât despre lucruri privitoare la Dumnezeu și la mântuire. Se ruga de la douăzeci la douăzeci și două de ore pe zi. Toată țara îl cunoștea”, scrie Părintele Dumitru Stăniloae.

Asceza lui nu era una seacă și tipiconală, ci era motivată de dragostea lui față de Dumnezeu. „Sufletul lui era rănit de dragostea lui Hristos”, „Inima lui era rănită de dragostea lui Hristos” (Arhimandrit Ioanichie Bălan).

Pelerinul Gheorghe se adresa oamenilor cu apelativul „drăguță”: „Ei, drăguță, eu am să mor când s-or tulbura popoarele”, „Lasă, drăguță, picioarele mele sunt mai calde ca ale voastre”, „Rămâneți, drăguță, cu Dumnezeu și cu Maica Domnului”, „Drăguță, să nu te gândești decât la iad și la moarte. Că dacă te gândești la iad nu ajungi în iad”, „Drăguță, lasă să termin predica!”, „Drăguță, nu poți avea pace până nu-ți împlinești făgăduința!”, „Frate Ioane, drăguță, acolo te mântuiești unde sunt mai multe ispite”, „Hai, drăguță, hai la mănăstire!”.

A atras numeroși ucenici care, impresionați de ceea ce transmitea omul acesta încărcat de harul dumnezeiesc, i-au cerut sfătuire duhovnicească și au deprins de la el rugăciunea neîncetată a lui Hristos și dragostea de Psaltire. Dintre aceștia, mulți au intrat în monahism, „biruiți” de viața copleșitoare a pelerinului desculț, păstrând cu Sfântul Gheorghe o legătură duhovnicească vrednică de Pateric.

Așa a ajuns Moș Gheorghe în Moldova, unde a luat la rând mănăstirile, zăbovind pe la fiecare. Neamț, Văratec, Sihăstria și toate celelalte – oriunde ajungea, era primit cu căldură de monahii locului, care simțeau că este cu adevărat omul lui Dumnezeu. Cu smerenie, lua sfat de la călugări, iar călugării cereau sfat de la el, dorind să-i imite viața îmbunătățită.

Monahia Ana Nicău de la Mănăstirea Văratec a preluat de la monahiile mai în vârstă anumite tradiții despre minunatul Pelerin. Ea ne-a spus: „Moșul Gheorghe venea pe la Mănăstirea Văratec unde petrecea câte două săptămâni. Undeva în afara mănăstirii avea o colibă unde se retrăgea noaptea. Ajuna până când, rupt de foame, seara, cerea de la câte o maică ceva de mâncare. Maicile îl miluiau ca pe un om al lui Dumnezeu, dar evlavia lor era una îndurerată văzând cum din picioarele lui goale și crăpate cădeau picături de sânge”.

„Toți simțeau că Sfântul Duh era cu el”

„Aproape de Mănăstirea Sihăstria […], bătrânul Gheorghe și-a săpat o groapă în care se ascundea în momentul rugăciunii, ca să nu vadă decât cerul. Când se întorcea în mănăstire îi spunea plin de mulțumire lui Ioanichie: «Astăzi am fost în cer»” (Părintele Dumitru Stăniloae)

Printre ucenicii cei mai cunoscuți ai Sfântului Gheorghe Pelerinul se numără părinții Ioanichie Moroi și Damaschin Trofin, Mina Prodan și frații Chiril și Atanasie Păvălucă. Părinții Ioanichie Bălan și Ilie Cleopa aveau mare evlavie la „Moș Gheorghe”, pe care mulți îl denumeau deja „sfânt”. „Acesta era Moșul Gheorghe Lazăr care mânca o dată pe zi la apusul soarelui, iar în Postul Mare, săptămâna întâi și săptămâna de la Florii până la Paști nu gusta nimic, numai citea Psaltirea” (Ne vorbește Părintele Cleopa).

A ajuns și în Piatra Neamț, unde a și rămas. „Din 1895 i s-a dat o chilie în turnul clopotniță din Piatra Neamț din Moldova. În fiecare noapte se ruga timp îndelungat în biserică. Ziua străbătea în stare de rugăciune străzile orașului. Mulți credincioși, printre care și copii, îl urmau, sărutându-i Psaltirea, atingându-i  veșmântul de piele. Toți simțeau că Sfântul Duh era cu el […] În rugăciunile sale, el îi pomenea pe toți cei care îi făcuseră vreun dar pentru ajutorarea săracilor. Petrecea un anume timp primind pe câte unul din cei care doreau să-i ceară sfatul. Oamenii simțeau o putere dumnezeiască ieșind din prezența lui pașnică, senină, bună. Avea o transparență duhovnicească. Adesea vizita mănăstirile din Moldova. Mulți au devenit ucenicii săi în Moldova, luând calea sa, umblând cu picioarele goale, capul descoperit cu rugăciunea lui Iisus neîntreruptă în inimă”, adaugă Părintele Stăniloae.

Unui jurnalist contemporan cu el i se imprimă în conștiința sa, încă din copilărie, chipul minunatului Bătrân „desculț și veșnic descoperit”, iar la maturitate își reîmprospătează în memorie această imagine și o lasă ca moștenire posterității printr-un articol de jurnal. Iată și cuvintele lui: „În copilăria mea l-am văzut pe Moș Gheorghe de câteva ori. În piață desculț și vecinic descoperit – părul îi fu prăjit de soare ca spicele de grâu dinspre sfârșitul lui Iulie – îmbrăcat cu ițari și cojocel, vara și iarna era în aceeași ținută” De la un alt jurnalist înțelegem că cei care l-au cunoscut au fost atât de marcați de chipul său, încât au vorbit și generației următoare despre cel „desculț și cu capul gol”. Acesta nu l-a cunoscut direct pe „Moșul” Gheorghe, ci a aflat despre el de la „prietenii” săi:  „Prietenii noștri – spune jurnalistul Gheorghe Vereanul – au cunoscut […], pe Moș Gheorghe […], desculț  și cu capul gol (s.n.), vara și iarna” (A.L. Zissu și Eugen Relgis, pentru ziarul „Telegraful” în care apar descrise aspecte din viața ascetului misionar Gheorghe Lazăr).

Omul care n-avea mâini de luat, ci doar de dat

Trăia în deplină sărăcie (avea doar hainele de pe el, Psaltirea, Evanghelia și o cruce de lemn) și a cultivat virtutea milosteniei, cuvintele Psaltirii fiindu-i dascăl credincios în această privință: „Fericit cel care caută la sărac și la sărman, în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul” (Psalm 40, 1).

Arhimandritul Mina Prodan, un ucenic al milostivului Gheorghe Lazăr, amintește și el despre dărnicia lui, dar vorbește totodată și despre milostenia pe care o făcea prin rugăciunile sale, prin mângâierea și prin povățuirea sa. El povestește cum „[…] stăteau săracii la chilia sa pe două rânduri, cum alergau oamenii nevoiași ca să-i ceară ajutor și cum le scotea la fiecare din traistă atât cât cerea. Apoi venea rândul celor împresurați de ispite și alte necazuri, care alergau la bătrânul de peste tot ca la un mare sfetnic. El stătea de vorbă cu fiecare separat, îl sfătuia, îl mângâia, îl îmbărbăta și se ruga noaptea pentru cererea lui”. Dăruia tuturor cele de care aveau nevoie, inclusiv lucruri concrete. Așa a cumpărat, de pildă, o sobă de teracotă pentru monahii de la schitul Peștera Ialomicioarei, care țineau slujbele în biserica înghețată.

 „Cât despre felul în care se ruga, ce cuvinte de taină rostea, sau ce simțea în inima lui în timpul rugăciunii, nimeni din oameni nu poate ști decât bunul Dumnezeu. Nici el nu a spus despre aceasta cuiva, dar înțelegem puterea rugăciunii lui din ispitele pe care le-a răbdat” (Părintele Ioanichie Bălan)

Minuni și semne

Ca drept dovadă a sfințeniei, Dumnezeu a lucrat prin alesul Său multe binefaceri și minuni, încă din timpul vieții lui.

Imediat după postul de 40 de zile din pustia Iordanului, bunul nevoitor s-a retras la Ierusalim, unde s-a închinat la Mormântul Domnului. Cum a intrat în biserică să aprindă lumânarea la Sfântul Mormânt, ca o dovadă că rugăciunile și postul lui au fost bineplăcute lui Dumnezeu, lumânarea din mâna ascetului Gheorghe s-a aprins singură.  Așadar, pe lângă mărturia din partea pustnicului de la Iordan, a primit și mărturia din partea lui Dumnezeu prin care viitorul sfânt a dobândit încredințarea neclintită că se află pe drumul către Dumnezeu. De aici înainte, nici iscodirile derutante ale oamenilor, nici nălucirile și șoaptele insidioase ale demonilor nu-l vor mai putea întoarce din cale.

Despre puterea lui de a săvârși vindecări, Părintele Cleopa ne vorbește la modul general, astfel: „Moșul Gheorghe avea darul de a face minuni, se vindecau oamenii. Pe urmă, pentru că a aflat de viața lui atât de înaltă, un boier din Piatra Neamț […] i-a dat Moșului Gheorghe vreo două-trei camere mari, unde să vină bolnavii […] Și când ajungea acolo […] le zicea: «Drăguță, întâi să primiți un dar». Și le dădea câte o pâine. Și el stătea în genunchi și citea Psaltirea. Și zicea: «Voi numai ascultați, că sunteți bolnavi, nu puteți face nimic». Și se ruga până către ziuă, el nu dormea toată noaptea, punea mâna pe capul lor și se făceau sănătoși”. Părintele Dumitru Stăniloae, vorbind despre „harismaticul” Gheorghe Lazăr și cei asemenea lui, spune că această categorie de oameni aleși „[…] practică o slujire de iubire față de toți oamenii […] și adesea primesc darul vindecării”.

Dar cea mai popularizată minune a sa este oprirea trenului în gara Pașcani, pe care o redă Părintele Ioanichie Bălan: „Moșul Gheorghe, voind să meargă cu trenul spre Roman, s-a urcat fără bilet în vagon căci nu avea bani. Conductorul de bilete, care din întâmplare nu-l cunoștea, i-a zis: 

– Moșule, dacă n-ai bilet, la prima stație te dai jos din tren!

Bătrânul rostea în taină Psaltirea. Iar oamenii din tren îl rugau pe conductor să-l lase că este un om cu viață sfântă. Însă la prima stație acela l-a coborât din tren, iar bătrânul a plecat pe calea ferată zicând:

– Drăguță, rămâneți cu Dumnezeu și cu Maica Domnului!

Însă, când să pornească trenul, trenul nu mai pornea deloc. Nici o defecțiune. Au schimbat locomotiva; au schimbat conductorul. Nimic. Toți erau uimiți și alarmați. Iar unul din funcționarii gării a zis:

– Ați dat jos din vagon pe Moșul Gheorghe? De aceea nu poate pleca trenul. Acela este un om sfânt. Duceți-vă și-l chemați înapoi.  

Au alergat îndată după el, l-au adus, l-au urcat în vagon și imediat a pornit trenul din gară”.

Observăm că oamenii evlavioși au pus această minune în legătură cu sfințenia omului lui Dumnezeu, iar el nu și-a făcut din aceasta un prilej de faimă, ci îndată, adresându-se oamenilor uimiți, le-a îndreptat privirea spre a slăvi puterea lui Dumnezeu, rostind înaintea lor un scurt cuvânt de învățătură așa cum am văzut într-un alt capitol.

Altădată, niște evrei au fost convertiți la creștinism și au primit botezul în urma unei minuni făcute de el. Părintele Ilie Cleopa consemnează această minune: „O evreică tânără nu putea să nască, era prima dată, când trebuia să nască primul copil, și era gata să moară. Au venit o mulțime de doctori, că zicea că nu mai poate, moare. Au venit evreii la Moșul Gheorghe (în timp ce acesta era la iarmarocul din Târgu Neamț și rostea oamenilor predică, n.n.): 

– Moș Gheorghe, noi suntem evrei.

– Dar, drăguță, ce ai?

– Moare fata noastră. Hai la noi că gata, doctorul a spus că nu mai are ce-i face, moare fata noastră.

– Drăguță, lasă să termin predica!

– Moș Gheorghe, vino acum, chiar acum că moare!

– Nu moare până nu vin eu.

Și au stat până a terminat predica, apoi s-a luat un cârd de evrei după el. Zice:

– Dar vă botezați?

– Toți ne botezăm dacă trăiește fata, că numai pe aceea o avem. Boierul era bogat, om voinic. Când au ajuns acolo, un cârd de evrei pe lângă ea, ea era mai moartă [...]. Dar Moșul Gheorghe când a deschis ușa a strigat:

– Hai, deschide-te cu Dumnezeu și cu Maica Domnului! Tot atunci a și născut. A venit și i-a făcut cruce pe cap și a spus:

– Să fie al lui Hristos! Și s-a făcut sănătoasă și s-a botezat și ea și copilul, și i-a pus numele Gheorghe, după Moșul Gheorghe. S-au botezat atunci 5-6 familii de evrei în Târgu Neamț”. 

Darul profeției, ținut sub mare smerenie

Este cunoscut faptul că mulți dintre cei care au bineplăcut lui Dumnezeu printr-o viață trăită în sfințenie au avut darul înainte-vederii și al profeției. Există mărturii în acest sens și despre Sfântul Gheorghe Pelerinul, relatate tot de Părintele Ioanichie Bălan.

Evdochia Ștefan își aduce aminte de cele auzite de la tatăl său: „În anul 1914, tata măcina la moară și a venit Moșul Gheorghe și a intrat la el și a început a-i zice că va începe război, dar să nu se teamă că se va întoarce sănătos de pe front, însă fratele lui nu se va întoarce întreg. Și într-adevăr așa a fost, că tata s-a întors sănătos, iar fratele lui a venit fără o mână din război”.

A doua profeție împlinită este mărturisită de Maica Zenovia Iacov de la Mănăstirea Văratec. Ea amintește totodată și de un miraculos și neuitat dar pe care l-a primit de la Dumnezeu prin mijlocirea harismaticului om. Redăm chiar cuvintele ei: „M-am născut într-o familie numeroasă, eram săraci, purtam opinci vechi, rămase de la frații mei mari; mă plângeam tot timpul că-mi este frig la picioare. Când am împlinit șase ani, am mers cu bunica la Mănăstirea Văratec și am văzut un moș care umbla desculț prin zăpadă. Bunica mi-a zis: -

– Uite-l pe Moș Gheorghe Lazăr!

Eu am alergat la dânsul și l-am întrebat:

–Matale nu ți-e frig?

– Nu! A răspuns moșul. Uite, poți să pui mâna pe picioarele mele. Am pus mâna pe picioarele lui și am văzut că erau calde. Din clipa aceea nu mi-a mai fost niciodată frig la picioare.

După câțiva ani l-am întâlnit din nou pe Moșul Gheorghe Lazăr și l-am întrebat ce să fac pentru că părinții mei vreau să mă căsătorească, iar eu doream să vin la mănăstire. El mi-a răspuns: 

– Vei mai rătăci câțiva ani în lumea cea deșartă, dar vei sfârși în mănăstire. Eu am ascultat de părinți, m-am căsătorit, iar după câțiva ani soțul meu s-a mutat la cele veșnice, așa că după câțiva ani am venit la Mănăstirea Văratec și așa s-a împlinit cuvântul Moșului Gheorghe Lazăr”. 

O altă profeție a lui s-a împlinit odată cu evenimentele petrecute la Mănăstirea Sihăstria către sfârșitul vieții starețului Ioanichie Moroi. În ziua de 30 mai 1941, mănăstirea a ars în întregime și din cauza lipsei chiliilor, o bună parte din părinți și frați au fost risipiți pe la alte mănăstiri și schituri, spre îndurerarea păstorului care privea neputincios la cele petrecute. După aceste întâmplări nefericite a venit alta la fel de grea: Părintele Ioanichie a fost bătut și jefuit de tâlhari, întâmplare după care și-a pierdut lumina ochiului drept. Atunci și-a adus aminte de cuvintele mult pomenitului Moș Gheorghe, care prin anii 1910-1915 venea pe la Sihăstria și dădea multe sfaturi părinților și fraților. Odată a profețit Părintelui Ioanichie despre aceste multe și grele ispite. „Și acum, când vedea atâtea încercări singur se mângâia zicând: «Bietul Moș Gheorghe, de câți ani nu mi-a prevăzut el aceste ispite!».”

Blândul Gheorghe Lazăr și-a cunoscut dinainte și momentul trecerii la Domnul. „Adesea îl întrebau călugării apropiați și ucenicii:

– Când ai să mori, Moș Gheorghe?

– Ei, drăguță, eu am să mor când s-or tulbura popoarele [...] și la moartea mea va fi sărbătoare și vor trage clopotele din țară (s.n.).

Era în 1916, la Adormirea Maicii Domnului, când România a intrat în război. Atunci când clopotarul Bisericii Sfântul Ioan din Piatra Neamț se urca grăbit să tragă clopotele din turn pentru mobilizare generală, l-a găsit pe pururea pomenitul Moș Gheorghe Lazăr adormit în Domnul sus în chilia sa.”

„O mulțime imensă a participat la înmormântarea sa. Toți simțeau că au pierdut un mare sfânt” (Părintele Dumitru Stăniloae)

La înmormântarea lui s-au adunat peste cincizeci de preoți, ierarhi, stareți, pustnici, călugări, maici și zeci de mii de credincioși. Toți vedeau în el un sfânt al neamului. Pe față avea același zâmbet duhovnicesc ca în toată viața. Fiecare căuta să ia o ultimă binecuvântare de la cel adormit în Domnul, cerându-i rugăciune de mijlocire către Dumnezeu. A fost îngropat în cimitirul orașului Piatra Neamț cu același cojoc rupt, desculț, fără acoperământ pe cap, cu toiagul pribegiei sale pus alături în sicriu. Era ziua de 18 august 1916.

Osemintele sale au fost dezgropate în vara anului 1934 de Protosinghelul Damaschin Trofin, ucenicul său. Acesta a vrut să ducă la Mănăstirea Râșca – unde era și stareț – rămășițele pământești ale neuitatului său dascăl. Pentru aceasta a venit cu căruța în Piatra Neamț și, punând cinstitele sale moaște într-un sicriaș, a pornit cu ele la drum. Prin lucrarea lui Dumnezeu, căruța cu osemintele nu a ajuns la Mănăstirea Râșca, ci la Mănăstirea Văratec: caii s-au oprit singuri, apoi au luat-o la galop spre Văratec. Osemintele au fost puse în gropnița (osuarul) mănăstirii, unde se află și astăzi și unde mulți închinători vin să ia binecuvântarea sfântului.

Evlavia oamenilor la Sfântul Gheorghe Pelerinul

Părintele Dumitru Stăniloae arată că oamenii care l-au cunoscut îl cinsteau ca pe un sfânt: „«Moșul Gheorghe» a fost cunoscut și cinstit ca sfânt nu numai în România, ci și la Athos. Și astăzi încă poporul îl consideră ca pe un sfânt al veacului nostru”. 

Iar Părintele Ioanichie Bălan, încă de la începutul cărții în care scrie viața omului lui Dumnezeu, spune despre evlavia poporului față de el: „Moșul Gheorghe este considerat de popor ca un adevărat sfânt. Prin viața lui a răscolit inimile multora. Biserica noastră l-ar putea canoniza în orice moment și l-ar putea trece în rândul sfinților naționali”.

Cei mai mulți au exprimat dimensiunea umană a vieții sale și l-au numit îndeobște „Moșul” Gheorghe Lazăr. Dar alți contemporani și posteritatea, deși nu au evitat apelativul „Moșul”, i-au spus și „nebun pentru Hristos” sau „sihastru” (deși a trăit în mjlocul mulțimilor), iar alții l-au numit „ascet” și „călugăr” (deși nu s-a călugărit niciodată).

Anul acesta, în martie, a avut loc și canonizarea sa – Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinților pe cel care toată viața a fugit de orice prilej de mândrie, urmându-L doar pe Hristos. Însă de ani și ani de zile creștinii care ajung la Mănăstirea Văratec se închină cu evlavie la moaștele sfântului, iar maicile din obștea mănăstirii au început de multă vreme să primească mărturii verbale sau scrisori despre binefacerile și minunile pe care Sfântul Gheorghe Pelerinul le dăruiește, prin harul Domnului, celor care-i cer ajutorul. În osuarul unde s-au păstrat moaștele până acum, când au fost mutate în paraclis, era cald și-n timpul geroaselor ierni nemțene – deși nu a existat niciodată o sursă de căldură pusă de mâna omului – și toți cei care coborau scările în osuar simțeau de la intrare un miros puternic și liniștitor de mir.

Sfântul Gheorghe Pelerinul – primul sfânt român din sinaxar care a primit această titulatură la canonizare – este ocrotitorul tuturor celor care-i cer ajutorul. Nu doar al pelerinilor, nu doar al nevoiașilor, nu doar al mirenilor, nu doar al monahilor, nu doar al bolnavilor, nici doar al românilor, ci al tuturor celor care-L caută pe Hristos și care fac din viața lor un drum continuu către Împărăția lui Dumnezeu. Și nu uitați, testamentul sfântului e simplu de împlinit și tare de folos: iubirea de Dumnezeu și de oameni, milostenie și rugăciune. Deschideți în fiecare zi Psaltirea și rugați-vă în psalmi atât cât puteți, ca să vă aflați printre moștenitorii marii bogății de har a Sfântului Gheorghe Pelerinul – slujitorul și prietenul lui Dumnezeu.

Acatistul Sfântului Gheorghe Pelerinul

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Veniți, toți credincioșii, să lăudăm pe Sfântul Gheorghe Pelerinul care, prin viața lui minunată, a veselit pe îngeri și a chemat pe oameni la duhovnicească viețuire; că acesta, sporind cu râvnă fierbinte darul de a-L căuta și mărturisi pe Dumnezeu, în călătorii, în biserici și în sfinte nevoințe, s-a făcut izvor de bucurie și mijlocitor pentru cei ce cântă: Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

Icosul 1

Încă din tinerețe, Sfinte Gheorghe, ai fost pătruns la inimă de chemarea Mântuitorului, pe Care L-ai urmat în toată viața ta; astfel, desculț, cu capul descoperit și, purtând pe mâini Evanghelia iubirii, te-ai făcut priveliște îngerilor și oamenilor și ai ajuns biruitor în Canaanul ceresc, unde te rogi pentru cei ce-ți cântă:
Bucură-te, tinerețe curată și lui Dumnezeu închinată;
Bucură-te, vârf al evlaviei, de care s-a minunat familia ta binecuvântată;
Bucură-te, pelerin pe urmele Mântuitorului în Țara Sfântă;
Bucură-te, rugător cu duh smerit și cu inimă înfrântă;
Bucură-te, cel ce ai trăit toată viața desculț și cu capul descoperit;
Bucură-te, cel ce ai purtat Evanghelia printre oameni necontenit;
Bucură-te, nevoitor care ai viețuit în cetate ca în pustie;
Bucură-te, sărac de bună voie, care săracilor le aduci veselie;
Bucură-te, iubitor al Psaltirii, pe care ai învățat-o pe de rost;
Bucură-te, trăitor în rugăciune, priveghere și post;
Bucură-te, cel ce ți-ai cunoscut ceasul sfârșitului, cu ochi prorocești;
Bucură-te, adeverirea și lauda preoției obștești;
Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

Condacul 2

Deși te-ai însoțit prin Taina nunții și ai fost binecuvântat de Dumnezeu cu patru copii, nu ai uitat că datoriile față de familie nu trebuie să veștejească râvna față de poruncile Domnului. De aceea, mergând cu ardoare la biserică, împărțind milostenie și rugându-te neîncetat, ai învățat și pe fiii tăi să cânte Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul 2

Împlinindu-ți datoriile de tată și soț, ai viețuit duhovnicește, în rugăciuni și în post, de aceea, ai auzit în inima ta chemarea Sfântului Duh către o viață mai înaltă, iar, la vremea potrivită, te-ai făcut pribeag și pelerin, pentru care auzi de la noi:
Bucură-te, cel ce din zorii vieți ai ales partea cea bună;
Bucură-te, tinerețe în care s-a aprins dorul mântuirii;
Bucură-te, fiu al înțelepciunii, căutător al împărăției cerurilor;
Bucură-te, privire curată, care rușinează pofta ochilor;
Bucură-te, tată credincios, care ai arătat fiilor tăi calea mântuirii;
Bucură-te, cel prin care fiica ta a primit darul rugăciunii;
Bucură-te, gând sihastru, care ai depărtat toată necuviința;
Bucură-te, cuget smerit, care ai biruit trufia vieții;
Bucure-te, cel în care Duhul Sfânt a mărturisit taina înfierii;
Bucură-te, negustor care ai dat pe cele trecătoare pentru cele veșnice;
Bucură-te, cel ce mustri pe cei înăbușiți de cele vremelnice;
Bucură-te, cel bogat întru cele duhovnicești;
Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

Condacul 3

Când a sosit vremea cu bun prilej, Sfinte Gheorghe, ai călătorit la Ierusalim, unde, după ce te-ai închinat la Locurile Sfinte, ai postit 40 de zile, iar un pustnic ți-a prorocit că vei împlini o înaltă și anevoioasă slujire, prin care vei aprinde evlavia în inimile cele reci; și, întorcându-te în patria ta, cei ce vedeau faptele tale se minunau și cântau lui Hristos: Aliluia!

Icosul 3

Cine va putea spune ispitele pe care le-ai biruit în timpul postului din pustia Iordanului? Că, în vremea rugăciunii, diavolul te tulbura uneori cu ispita slavei deșarte, alteori îți arunca încălțămintea și căciula, dar l-ai învins, făgăduind lui Dumnezeu că toată viața vei merge desculț și cu capul descoperit, pentru care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, cel ce ai fost covârșit de fericire când ai ajuns la Locurile Sfinte;
Bucură-te, cel răpit de sfințenia slujbelor și de bucurie;
Bucură-te, următor al lui Hristos, prin postul de 40 de zile;
Bucură-te, bun luptător, care ai învins cursele celor întunecați;
Bucură-te, cel ce nu te-ai înfricoșat de diavolul prefăcut în plugar;
Bucură-te, cel ce l-ai alungat pe cel ce te ispitea cu mândria;
Bucură-te, smerită cugetare, care ai disprețuit viclenia lui ascunsă;
Bucură-te, cel prin care nălucirea a pierit ca fumul;
Bucură-te, că în biserica Învierii lumânarea din mână singură ți s-a aprins;
Bucură-te, cel ce ai umblat toată viața desculț și cu capul descoperit;
Bucură-te, cel ce ai fost încununat cu neveștejita cunună în cer;
Bucură-te, pasăre care ai zburat cu dor spre Țara făgăduinței;
Bucură-te, Sfinte Gheorghe, pelerin fericit al lui Hristos!

Condacul 4

Mișcat de dragostea arzătoare pentru Iisus, ai trăit pentru o vreme printre credincioșii ardeleni, cu care ai călătorit de mai multe ori la Locurile Sfinte. Apoi, auzind de numeroasele mănăstiri din Moldova, te-ai adăpostit în turnul lui Ștefan Vodă, din Piatra Neamț, de unde, ca un cerb însetat, alergând la izvoarele harului, îți potoleai dorul inimii și cântai: Aliluia!

Icosul 4

Ai mers ani îndelungați pe străzile orașului Piatra Neamț, desculț și cu capul descoperit, purtând în mâini o mică Evanghelie și toiagul pribegiei, iar pe buze șoaptele rugăciunii neîncetate, și așa te-ai făcut, Sfinte Gheorghe, propovăduitor al Crucii, martor neînvins al învățăturilor sfinte și mijlocitor pentru cei ce-ți cântă:
Bucură-te, Golgotă vie, care ai purtat Cartea sfântă printre oameni;
Bucură-te, cel ce nu te-ai rușinat de Evanghelia Fiului lui Dumnezeu;
Bucură-te, scrisoare scrisă de Duhul Sfânt, pe care cei mândri nu o pot înțelege;
Bucură-te, tăcere vie, care vădești deșertăciunea cuvintelor celor fărădelege;
Bucură-te, vestire smerită, însuflețită de putere cerească;
Bucură-te, cel ce ai biruit pe nevăzuții vrăjmași prin smerenie;
Bucură-te, pelerin înstrăinat de orice grijă trecătoare;
Bucură-te, cel ce nu vorbeai decât despre viața duhovnicească;
Bucură-te, rugător în biserica Sfântul Ioan - Domnesc în timp de noapte;
Bucură-te, nevoitor înțelept, doritor de nepătimire;
Bucură-te, viață dusă după poruncile Evangheliei;
Bucură-te, cel ce ai făcut rob trupul și împărat sufletul;
Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

Condacul 5

Iubind frumusețea casei Domnului, fericite, noaptea te retrăgeai în biserica satului în care ajungeai. Acolo, înălțai rugăciuni și făceai nenumărate metanii, iar vicleanul vrăjmaș, văzând râvna cu care chemai numele lui Hristos, o dată, a vrut să te tulbure cu necurata lui arătare, dar, arzându-l cu puterea Crucii, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Rugăciunea ți s-a făcut viață și suflare, Sfinte, că vorbeai cu Dumnezeu în toată vremea și în tot locul, iar călăuză în această lucrare duhovnicească ți-a fost Psaltirea Prorocului David, pe care ai iubit-o din tinerețe și ai învățat-o pe de rost, încât o rosteai în fiecare zi cu trezvia minții și simțirea inimii, pentru care auzi de la noi:
Bucură-te, icoană a Ortodoxiei vii;
Bucură-te, cel ce împodobești Biserica lui Hristos;
Bucură-te, făclie tăinuită între zidurile sfintelor lăcașuri;
Bucură-te, îndurerat mijlocitor pentru orice făptură aflată în suferință;
Bucură-te, cel ce, cu multă osteneală săvârșeai pravilă pustnicească;
Bucură-te, cel ce ai învățat pe de rost Psaltirea lui David;
Bucură-te, cel ce o rosteai în fiecare zi, mergând pe străzile orașului;
Bucură-te, înțelept cugetător la Legea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel căruia lumea întreagă ți s-a făcut biserică;
Bucură-te, cel ce ai deprins rugăciunea în duh și în adevăr;
Bucură-te, rugător plin de dumnezeiescul har;
Bucură-te, cel ce te-ai îmbogățit prin aflarea Mărgăritarului neprețuit;
Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

Condacul 6

Te-ai umplut de mila Mângâietorului, fericite; de aceea, ai dat pâine celor flămânzi, ai îmbărbătat pe cei slabi la suflet, călăuzindu-i pe calea credinței, și ai cerut de la Domnul, prin îndelungate rugăciuni, vindecare pentru cei bolnavi, iar cei miluiți de tine, cântau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Mulți dintre cei ce au văzut viețuirea ta în timp de iarnă, își aminteau cum, intrând în brutărie, milostive, îți topeai gheața lipită de picioare. Apoi, cumpărând câte un sac cu pâine, îl împărțeai săracilor care te așteptau ca pe un bun părinte și, aducându-ți  mulțumire, ziceau:
Bucură-te, punte întinsă peste amărăciunile vieții;
Bucură-te, liman de mângâiere pentru cei neajutorați;
Bucură-te, cel ce, prin rugăciune, vindeci pe cei bolnavi;
Bucură-te, mângâietor al celor apăsați de poveri și de întristare;
Bucură-te, cel care împarți pâine flămânzilor;
Bucură-te, om sărac care împarți milostenie săracilor;
Bucură-te, laudă a celor umiliți și cu inima zdrobită;
Bucură-te, cel ce mustri pe cei pururea nemulțumiți;
Bucură-te, călător pe calea cea strâmtă a nevoinței;
Bucură-te, cel ce îmbărbătezi pe cei strâmtorați;
Bucură-te, cel ce împărțeai milostenia primită, cu cei nevoiași;
Bucură-te, creștin milostiv și pururea bucuros;
Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

Condacul 7

Mântuitorul lumii, urcând drumul Crucii, a spus celor ce-L urmau pe cale: „Nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi”. Tot așa și tu, Sfinte Gheorghe, celor care voiau să-ți cumpere opinci, văzându-te desculț prin zăpadă, le răspundeai: „Nu mă plângeți pe mine, că picioarele mele sunt mai calde ca ale voastre!”. Iar cei care auzeau cuvintele tale, se minunau, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Limbile de foc ale Cincizecimii, coborând din cer, au însuflețit nenumărate mulțimi de oameni pentru dragostea lui Dumnezeu. O flacără de foc s-a coborât și peste tine, Sfinte Gheorghe, încât, făcându-se inima ta izvor de neîncetată rugăciune și vatră a focului iubirii dumnezeiești, ai alergat în urma lui Hristos pe calea cea strâmtă. Pentru aceasta, roagă-te ca să se aprindă și în noi râvna mântuirii, ca astfel să te lăudăm, zicând:
Bucură-te, nume înveșnicit prin chemarea numelui lui Iisus;
Bucură-te, cel ce te-ai îndeletnicit cu lucrarea minții;
Bucură-te, altar în care a intrat marele Arhiereu spre slujire;
Bucură-te, că harul îți încălzea picioarele și capul descoperit;
Bucură-te, făclie aprinsă de focul ceresc;
Bucură-te, mărturisitor plin de puterea Duhului Sfânt;
Bucură-te, vatră în care arde focul cel necreat;
Bucură-te, inimă curată, în care Mângâietorul a scris legea iubirii;
Bucură-te, alergător încununat pentru nevoința duhovnicească;
Bucură-te, cel ce nu te-ai oprit înainte de a intra prin porțile Împărăției de sus;
Bucură-te, cel mărturisit ca sfânt, încă din vremea vieții tale;
Bucură-te, cel ce ai fost numit mare pustnic și mare apostol;
Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

Condacul 8

Vedem, Mântuitorule, că fericirea pe care ai făgăduit-o celor săraci cu duhul, strălucește pe chipul alesului Tău Gheorghe Pelerinul, de aceea lăudăm pe cerescul Părinte, Care a binevoit să ascundă acest dar de cei trufași și să-l dăruiască, prin Duhul Sfânt, celor smeriți, iar noi lăudăm pe Preasfânta Treime, Cea de o ființă și nedespărțită, cântând: Aliluia!

Icosul 8

Bucuria pe care a făgăduit-o Hristos celor ce-I urmează, Sfinte Gheorghe, a învins toate întristările din viața ta, și te-ai ridicat mai presus de tulburările lumii, pentru că pacea lui Dumnezeu era cu tine. Drept aceea, înălțându-te în muntele cel luminos al smereniei, cei ce îți vedeau fața învăluită de lumina celor fericiți, se minunau și ziceau:
Bucură-te, curăție care înflorești fericirea în lume;
Bucură-te, cel ce înalți imnul păcii în mijlocul furtunii;
Bucură-te, glas al Raiului auzit în valea plângerii;
Bucură-te, psaltire cu zece strune, de Hristos cântătoare;
Bucură-te, harpă dulce glăsuitoare la adierile Duhului Sfânt;
Bucură-te, inimă iubitoare care cuprinzi în rugăciune lumea toată;
Bucură-te, conștiință curată, care gustă din veșnica sărbătoare;
Bucură-te, viață de osteneli, închinată lui Dumnezeu cu bucurie;
Bucură-te, cel ce ai adeverit slava învierii prin răstignirea patimilor;
Bucură-te, sihastru care ai adus mireasma pustiei în cetate;
Bucură-te, cel în care Împărăția lui Dumnezeu s-a arătat;
Bucură-te, făclie a virtuților pusă în sfeșnic spre folosul multora;
Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

Condacul 9

Prin ostenelile și smerenia ta, Sfinte Gheorghe, ai primit de la Duhul Sfânt darul facerii de minuni, în care s-a adeverit sfințenia vieții tale, iar cei strâmtorați, izbăviți fiind, aflau credința cea mântuitoare și lăudau pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul 9

În vremea când îi învățai pe negustorii din Târgu Neamț calea mântuirii, a venit la tine o familie de evrei a căror fiică era pe moarte, pentru că nu putea să nască, iar tu, bunule, te-ai dus la casa lor și, însemnând cu semnul Crucii pe cea chinuită, îndată ea a născut, iar ei, văzând această minune, au primit botezul, grăind ție:
Bucură-te, mijlocitor către Dumnezeu al celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, cel ce, prin fapte minunate, ne arăți calea mântuirii;
Bucură-te, cel ce aduci mângâiere prin semnul Crucii;
Bucură-te, cel ce prin minuni ți-ai adeverit vrednicia vieții;
Bucură-te, cel ce L-ai mărturisit pe Hristos cu faptele;
Bucură-te, cel ce L-ai propovăduit pe El și prin cuvinte;
Bucură-te, cuvântare smerită, pecetluită de harul minunii;
Bucură-te, cel ce ai arătat lumii puterea credinței creștine;
Bucură-te, mărturisire pecetluită de Duhul Sfânt;
Bucură-te, aluat sfânt, care dospești frământătura lumii;
Bucură-te, lauda și bucuria poporului noului Legământ;
Bucură-te, propovăduitor al Evangheliei în chip apostolic;
Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

Condacul 10

În viața ta, Sfinte Gheorghe, s-au unit cele potrivnice: ai ales pribegia și singurătatea, dar te vedem înconjurat de dragostea credincioșilor; te-ai purtat aspru cu trupul tău, dar erai covârșit de bucurie; ai disprețuit lauda și slava, dar Dumnezeu te-a slăvit cu darul facerii de minuni. Iar noi, încredințându-ne de acestea, cântăm Celui atotputernic: Aliluia!

Icosul 10

De Dumnezeu ai fost slăvit atunci când, nefiind primit în tren, nu te-ai întristat, însă, trenul nu a mai pornit, până când nu te-au readus cu evlavie la locul tău de pelerin. Pentru această preaslăvită minune, se cuvine a te lăuda așa:
Bucură-te, om al Raiului, care covârșești legile firii;
Bucură-te, pelerin slăvit, căruia îi slujesc stihiile;
Bucură-te, cel ce, prin Hristos, ești mai presus de cele materiale;
Bucură-te, cel ce nu te-ai împotrivit când ai fost înjosit;
Bucură-te, cel ce erai cunoscut călătorilor ca om evlavios;
Bucură-te, că aceștia au spus că trenul nu va porni fără tine;
Bucură-te, că, după ce ai revenit, acesta a pornit de îndată;
Bucură-te, că toți, văzând minunea, L-au slăvit pe Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce ți-ai întărit propovăduirea cu semne minunate;
Bucură-te, om smerit, care nu ai primit gânduri de slavă deșartă;
Bucură-te, cel în care Domnul Își împlinește făgăduințele;
Bucură-te, ocrotitor al pelerinilor și al călătorilor credincioși;
Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

Condacul 11

Bunule nevoitor, amăgirea vieții, înșelarea demonilor, duhul lumii și toate nălucirile născute din păcat, le-ai biruit prin rugăciune, luare-aminte și post. De aceea, te-a arătat Hristos ca pe un apostol ales, care ai uimit chiar și pe cei de alte credințe, iar noi, văzând lucrarea Duhului Sfânt în viața ta, cântăm: Aliluia!

Icosul 11

Când Fiul lui Dumnezeu a descoperit oamenilor Evanghelia păcii, mulțimi nenumărate de păcătoși, albindu-și hainele prin pocăință, s-au arătat flori ale Raiului în țarina lumii. Floare aleasă și bine înmiresmată te vedem și pe tine, Sfinte Gheorghe, pentru care grăim ție acestea:
Bucură-te, mlădiță crescută din Vița-Hristos;
Bucură-te, aducător de rod bogat duhovnicesc;
Bucură-te, cel ce ai avut ca ucenici stareți, duhovnici și monahi;
Bucură-te, povățuitor nemaiîntâlnit, care pe mulți ai bucurat;
Bucură-te, cel de a cărui viață și evreii s-au minunat;
Bucură-te, că unul dintre ei revelație te-a numit;
Bucură-te, om duhovnicesc, trăitor în privegheri și post;
Bucură-te, cel arătat de Dumnezeu ca făcător de minuni;
Bucură-te, cel ce ai urmat-o pe Maica Luminii;
Bucură-te, crin care nu ți-ai pierdut frumusețea între spini;
Bucură-te, mireasmă care veselești pe locuitorii cerești;
Bucură-te, cel ce viețuiești acum în grădinile Raiului;
Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

Condacul 12

Ca un ostaș viteaz, lupta cea bună ai luptat, ca un străjer treaz ai biruit noaptea acestei vieți, ca o fecioară înțeleaptă ți-ai umplut candela cu untdelemnul iubirii, iar când dorul inimii tale s-a împlinit, sufletul tău cuvios s-a înălțat la cer, unde ai primit cununa neveștejită a slavei din mâna lui Hristos, Căruia cânți: Aliluia!

Icosul 12

Când te întrebau ucenicii despre sfârșitul vieții tale, tu le spuneai: „Eu am să mor când s-or tulbura popoarele și la moartea mea va fi sărbătoare și vor trage clopotele în țară”. Astfel, viața ta pământească s-a sfârșit la preaslăvitul praznic al Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, când sunetul clopotelor aducea și vestea Războiului de reîntregire. Deci, aducându-ne aminte de prorocia ta, îți cântăm:
Bucură-te, cel ce ți-ai cunoscut înainte ceasul sfârșitului;
Bucură-te, pelerin râvnitor, care ai ajuns la Cel dorit;
Bucură-te, cel ce ai fost petrecut la mormânt de mulțimi nenumărate;
Bucură-te, cel ce ai fost binecuvântat cu mulți ucenici;
Bucură-te, călător nejefuit de tâlharii cei din văzduh;
Bucură-te, înălțime la care privim cu evlavie;
Bucură-te, cel înmormântat la Curtea domnească a lui Ștefan Vodă;
Bucură-te, cel ce și la mormânt ai săvârșit minuni;
Bucură-te, că, dorind ucenicii să-ți ducă moaștele la Râșca, nu te-ai învoit;
Bucură-te, că înspre Mănăstirea Văratec au pornit căruța și caii;
Bucură-te, cel slăvit de toți pentru acest semn neobișnuit!
Bucură-te, cel de o râvnă cu Sfântul Iosif de la Văratec!
Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

Condacul 13

O, alesule al lui Hristos, care bine ai săvârșit călătoria vieții, Sfinte Gheorghe, roagă-L pe milostivul Dumnezeu pentru noi, care suntem în pustiul lumii, să ne izbăvim de negura întristării ce vine din păcat și să dobândim lumina bucuriei, care vine din virtuți, ca mântuindu-ne din amăgirea vieții, să cântăm împreună cu tine Preasfintei Treimi: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Încă din tinerețe, Sfinte Gheorghe, ai fost pătruns la inimă de chemarea Mântuitorului, pe Care L-ai urmat în toată viața ta; astfel, desculț, cu capul descoperit și, purtând pe mâini Evanghelia iubirii, te-ai făcut priveliște îngerilor și oamenilor și ai ajuns biruitor în Canaanul ceresc, unde te rogi pentru cei ce-ți cântă:
Bucură-te, tinerețe curată și lui Dumnezeu închinată;
Bucură-te, vârf al evlaviei, de care s-a minunat familia ta binecuvântată;
Bucură-te, pelerin pe urmele Mântuitorului în Țara Sfântă;
Bucură-te, rugător cu duh smerit și cu inimă înfrântă;
Bucură-te, cel ce ai trăit toată viața desculț și cu capul descoperit;
Bucură-te, cel ce ai purtat Evanghelia printre oameni necontenit;
Bucură-te, nevoitor care ai viețuit în cetate ca în pustie;
Bucură-te, sărac de bună voie, care săracilor le aduci veselie;
Bucură-te, iubitor al Psaltirii, pe care ai învățat-o pe de rost;
Bucură-te, trăitor în rugăciune, priveghere și post;
Bucură-te, cel ce ți-ai cunoscut ceasul sfârșitului, cu ochi prorocești;
Bucură-te, adeverirea și lauda preoției obștești;
Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

Condacul 1

Veniți, toți credincioșii, să lăudăm pe Sfântul Gheorghe Pelerinul care, prin viața lui minunată, a veselit pe îngeri și a chemat pe oameni la duhovnicească viețuire; că acesta, sporind cu râvnă fierbinte darul de a-L căuta și mărturisi pe Dumnezeu, în călătorii, în biserici și în sfinte nevoințe, s-a făcut izvor de bucurie și mijlocitor pentru cei ce cântă: Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!

Rugăciune

Sfinte și dreptcredinciosule plăcut al lui Dumnezeu, Gheorghe Pelerinul, văzând noi că ziua vieții este pe sfârșite și se lasă umbrele nopții, prietenii cei de aproape se îndepărtează de noi, tinerețea și sănătatea în fiecare zi se veștejesc, gândurile cele mari se risipesc ca o nălucă, iar Judecătorul este la uși, fiind cuprinși de întunericul deznădăjduirii, năzuim către solirile tale! Sfinte Gheorghe, roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască mărturisirea tâlharului, pocăința vameșului și lacrimile femeii păcătoase! Oprește, prin rugăciunile tale râurile patimilor, usucă noianul păcatelor și povățuiește-ne la limanul voii lui Dumnezeu. Risipește ispitele care vin de la trup, de la diavoli și de la lume, care ne tulbură cu poftele cele necuviincioase, că tu ai primit de la Dumnezeu darul de a fi ascultat. O, Sfinte Gheorghe, umple inimile noastre de bucurie și mulțumire pentru darurile primite de la Dumnezeu, luminează-ne întunericul vieții, ca privind la viețuirea ta cea minunată, să nu mai fim nerecunoscători, ci mulțumindu-ne cu pâinea și cu acoperământul nostru, să ne mântuim prin mijlocirea ta, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, acum și pururea și în vecii vecilor.

Strana: Amin. Apoi se cântă Condacul 1, în timpul căruia preotul cădeşte. După citirea Acatistului, rostim rugăciunea: Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Dacă este preot, acesta rosteşte ectenia întreită, după care face otpustul obişnuit. În lipsa preotului, după rugăciunea către Maica Domnului, zicem: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Canonul Sfântului Gheorghe Pelerinul

Cântarea 1

Glasul al 5-lea

Irmos: Calul şi călăreţul în Marea Roşie i-a scufundat Hristos, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, şi pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Voind să-ți aducem, fericite Gheorghe, laudă cuvenită la sfântă pomenirea ta, de sus luminează-ne cu slăvitele raze ale mijlocirilor tale, bunule.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Înțelegând, fericite, că abur este viața aceasta, ce puțin se arată, apoi se duce repede, precum zice Apostolul, ai alergat spre viața veșnică, înțelepte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pribegit-ai în cojoc, desculț și cu capul descoperit, minunate Gheorghe, urmând astfel Celui ce în trup S-a arătat, neavând unde să-Și plece capul, precum zice Scriptura.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Scară dumnezeiască te arată Scripturile, Preacurată Fecioară, că ai născut pe Cel ce a suit, în trupul Său, sus de-a dreapta Tatălui, firea noastră, a muritorilor.

Catavasiile Adormirii Maicii Domnului.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Cela ce ai întemeiat pământul întru început, și cerurile cu cuvântul le-ai întărit, bine ești cuvântat în veci, Doamne Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

De dorul dumnezeisc întreg cuprinzându-te, cele trecătoare degrab le-ai lăsat și spre Dumnezeu, singurul Care rămâne, te-ai nevoit,  întărindu-ți  mintea pe piatra credinței, slăvite.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Adâncului nepătruns al voilor Domnului te-ai încredințat și, sălășluindu-Se Hristos în inima ta, lărgimea și adâncimea, înălțimea, și lungimea nespusă a lucrării duhovnicești ai cunoscut împreună cu toți Sfinții.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Casei lui Dumnezeu te-ai arătat părtaș, Sfinte, că, lăsându-ți casa și rudele, te-ai făcut străin și călător, având, fericite, cuvintele Psaltirii drept scut și armă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Adâncul de necuprins al tainei celei din veci, celei săvârșite în tine preaslăvit, l-au cântat, fiind luminați de Duhul Sfânt, Prorocii în umbra Legii, înainte arătându-te, Maică, Născătoare de Dumnezeu.

 

Sedealna

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Nici arșița, nici gerul, nici jăratecul, nici gheața, nicidecum n-au vătămat ale tale picioare desculțe pentru dragostea Domnului și întraripate de Duhul Sfânt spre vestirea Evangheliei Împărăției, purtătorule de har.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin., 

A Praznicului

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Cinstită mutarea ta, Preasfântă, făcând-o prăznuire, pe tine te lăudăm cu bună credință. Născătoare de Dumnezeu prealăudată să nu treci, dar, cu vederea pe cei ce cu dragoste te laudă pe tine.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Smerenia Ta cea dumnezeiască pe Cruce, mai înainte văzând-o Avacum, spăimântându-se, a grăit: Tu ai tăiat tăria celor puternici, Bunule, unindu-Te cu cei din iad, ca un Atotputernic.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Nu te-a amăgit, Părinte, brazda închipuită de cel viclean, ci de plugul Crucii ținându-te, dintr-a inimii brazdă tot ghimpele mândriei l-ai smuls.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Uscat-ai, cu postul, râurile păcatului din omul cel din afară, iar pe cel dinlăuntru, slăvite, cu Duhul Sfânt l-ai cuprins, înnoindu-l.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Păzind întru toate nunta cinstită, precum îndeamnă Apostolul Pavel, spre mântuire ai făcut-o, și cu cei chemați la nunta cerească ai intrat, fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Bogat fiind în milă și în îndurări, Cel Preaînalt S-a pogorât și, întrupându-Se din tine, Născătoare de Dumnezeu, ne-a mântuit cu puterea Sa.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Cela ce Te îmbraci cu lumina ca  şi cu o haină, la Tine mânec şi Ţie strig : Luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un milostiv.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Stea a dumnezeieștii Lumini te-ai arătat cu fapta și cuvântul, Sfinte, tuturor trimițând cu dragoste raza Evangheliei.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Limba ta rostind curat cuvântul lui Hristos-Cuvântul, cu râvnă a purtat dreptatea Lui în toată vremea, ca un pom al vieții veșnice, Părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Trâmbiță a dumnezeiescului Duh ai fost în lume, slăvite Gheorghe, trâmbițând vestirile cele de bucurie și sfinte ale harului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Iarna sufletească și viforul patimilor alungă-le grabnic din suflet, Maică, prin slăvitele raze ale mijlocirii tale la Fiul și Dumnezeu tău.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea patimilor cea sălbăticită de viforul cel stricător de suflet, linişteşte-o, Stăpâne Hristoase şi din stricăciune mă scoate, ca un Milostiv.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Viclenia celui rău biruind-o cu arma Crucii, ai rămas neatins de cursele aceluia în viața ta, fericite.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Iona vestind pedeapsă în Ninive, toți s-au pocăit, iar tu, iertarea în Hristos vestind, ne-ai întărit în nădejdea mântuirii, Sfinte.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Descălțându-ți picioarele în pustie, te-ai încălțat cu propovăduirea Evangheliei, Împărăția păcii binevestindu-o.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tatălui și Fiului și Duhului Sfânt slujind în lume, lăcaș al Sfintei Treimi te-ai arătat și, în ceruri, fericite Gheorghe, astăzi cânți întru cei de sus.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Nu uita pe robii tăi, Născătoare a Celui milostiv, ci de la El pururea mijlocește ca să ne ierte toate păcatele.

 

Condacul

Glasul al 8-lea

Podobie: Apărătoare Doamnă...

Toată viața cu credință lui Hristos urmând, ai lăsat toate pentru numele cel sfânt al Lui și în lume L-ai vestit, Sfinte Gheorghe, nici încălțăminte purtând, nici două haine având, și nici capul, fericite, acoperindu-ți; pentru aceasta, strigăm: Bucură-te, vas al alegerii!

 

Icosul

Hrănindu-te neîncetat din grădina dumnezeieștilor cuvinte și cu rostirea numelui Domnului pururea îndulcindu-te, ai aflat bucuria tainică a Raiului; și întru smerenie pururea stăruind, te-ai umplut de har, Părinte Gheorghe; că lucrător preaînțelept al cuvintelor vieții te-ai arătat și vestitor al lor, prin faptă și prin cuvânt propovăduind măririle lui Dumnezeu. Pentru aceasta astăzi, Hristos slăvindu-te în ceata prietenilor Săi, slăvești cu negrăite laude pe Dumnezeu în ceruri, și mijlocești la El cu îndrăznire pentru cei ce îți strigă: Bucură-te, vas al alegerii!

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti culmea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Din pruncie te-ai făcut următor Domnului, fericite, cu toată osârdia lăudându-L și binecuvântându-L pe Hristos întru toți vecii.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Lăudăm viața ta îngerească și slăvim pe Cel ce te-a întărit cu harul Său, Părinte,  binecuvântându-L întru toți vecii pe Domnul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Uscăciunea patimii alungând-o cu răcoarea harului, fericite, cânți cântarea celor trei tineri: Pe Domnul lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ispitire lumească neștiind, Stăpâna mea, din tine ai țesut trup curat Ziditorului Hristos, pe Care toată făptura Îl binecuvintează.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Ţie, Făcătorului a toate, în cuptor, tinerii cântare a toată lumea împreună cântau: toate lucrurile, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Izvoarele harului umplându-ți inima, fericite, ai strigat cu tinerii din cuptorul Babilonului: Toată suflarea să laude pe Domnul și să-L preaînalțe pe El întru toți vecii.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Luând putere de la Duhul Sfânt, înțelepte Gheorghe, cu graiul și faptele strigai pururea: Toată suflarea să laude pe Domnul și să-L preaînalțe pe El întru toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Omul cel ceresc și pământescul înger, sălașul virtuților, făclia harului, vasul alegerii, Gheorghe cel minunat, cheamă credincioșii la ospățul cel de taină.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

O, minune nouă a nașterii celei mai presus de gând, Maică Preacurată! Cum ești fecioară și naști, cum și după naștere, ca și mai înainte de naștere ramâi?

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Isaie, dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut fiu pe Emmanuel, pe Dumnezeu şi Omul. Răsăritul este numele Lui, pe Care mărindu-L, pe Fecioara o fericim.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Roada ostenelilor dobândind astăzi de la Hristos, de ea te îndulcești pururea în cer împreună cu cetele Sfinților; îndulcește, dar, cu ea, slăvite Gheorghe, și pe cei ce săvârșesc cu dragoste preacinstită pomenirea ta.

Stih: Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Gheorghe fericite, următorule al lui Pavel, numărându-te astăzi în ceata ucenicilor lui Hristos, în chip slăvit, împodobești cerul Bisericii, ca un soare strălucind.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Săvârșind cu râvnă și cu dragoste cinstită pomenirea ta, Sfinte Gheorghe, arată-te ajutor nouă, celor ce-ți aducem cântări de laudă, și mijlocește pentru noi milă și iertare de păcate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Născătoarea Celui bun, cu îndrăznirea ta către Domnul, înduplecă-L să ne ierte păcatele prin care L-am mâniat, că tuturor celor păcătoși ești caldă scăpare la Fiul și Dumnezeul tău.

 

Luminânda

Glasul al 2-lea

Podobie: Femei auziți...

De harul cel dumnezeiesc cu totul aprinzându-te, făclie însuflețită te-ai arătat, Sfinte Gheorghe, lumina Evangheliei în lume strălucind, credința întărind și alungând întristarea din suflete și inimi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Praznicului

Glasul al 3-lea

Apostoli, de la margini adunându-vă aici, în satul Ghetsimani, îngropați trupul meu, iar Tu, Fiule și Dumnezeul meu, primește duhul meu.