Legende despre vâsc, planta magică a nopții dintre ani.

 

În mitologiile europene, vâscul are un loc cu totul aparte. Este o plantă încărcată de magie, simbol al curățeniei spirituale, al libertății și armoniei. Semn de bun augur al dragostei, apărător și protector al casei și al familiei, vâscul, căruia i se mai spune și „creanga de aur”, este recunoscut acum drept simbol al sărbătorilor de iarnă, relatează Agerpres.

Vâscul era considerat o plantă sacră atât de norvegieni și de druizii celți, cât și de indienii nord-americani. Atârnat deasupra ușii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare și fericire.

Vâscul își menține prospețimea verde și în timpul iernii, rezistând la ger și întuneric.

Vechii germani credeau că această plantă provine direct din cer.

Potrivit unei tradiții mult răspândite (în special în țările anglo-saxone), cei care se sărută de Crăciun sub o ramură de vâsc vor avea bucurie și fericire.

Celții au fost cei care au inițiat un adevărat cult al acestei plante pe care o considerau de esență divină. În viziunea lor, cel mai prețios vâsc era cel crescut pe stejar — îl numeau „lacrima stejarului” și însoțeau culegerea unui astfel de vâsc de ceremonii fastuoase.

Druizii, preoții celți înveșmântați în alb, tăiau vâscul numai cu o seceră de aur, și-l înveleau apoi cu grijă într-o mantie albă. Cu acel prilej se adunau ofrande și se jertfeau doi tauri albi, înălțându-se rugi către zeii atotputernici, pentru a fi îndepărtate duhurile rele, potrivit volumului „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997.

Saturnaliile (din latina Saturnalius) a fost o sărbătoare populară la romani care avea loc în fiecare an, în cinstea zeului Saturn, după terminarea lucrărilor agricole.

Saturnalia este o sărbătoare în cinstea zeului Saturn

Festivitățile de Anul Nou au originea în Babilon, apoi se transmit în Grecia antică și în cele din urmă la Roma. Romanii au numit-o Saturnalia - în cinstea lui Saturn.

Prima zi de Saturnalii la Roma începea pe 17 decembrie și continua până pe 23 decembrie.

Iulius Cezar, dictator pe viață al Romei păgâne, a fost cel care a instituit Festivalul de Anul Nou pe 1 ianuarie. În 46 î.e.n. Cezar a adoptat calendarul iulian. El a investit ziua de 1 ianuarie cu toate obiceiurile romane de Saturnalii.

O altă legendă spune că Balder, fiul zeiței norvegiene Frigga, ar fi fost ucis de o săgeată din vâsc. Lacrimile albe ale zeiței l-au readus la viață, iar ea a binecuvântat planta.

În alte legende medievale se spune că vâscul era atât de mult venerat, încât dacă doi dușmani se întâlneau din întâmplare sub un pom în care era vâsc, ei încetau imediat dușmănia și se împăcau spre cinstirea vâscului, a cărui putere magică o recunoșteau astfel.

În ajunul Crăciunului, oamenii își împodobesc casele cu vâsc ca simbol al bucuriei și pentru pacea sufletească.

Sărutul sub vâsc este asociat pentru prima oară cu festivitățile organizate de greci cu ocazia Saturnaliilor, iar, mai târziu, cu tradițiile primitive legate de căsătorie. Acest obicei își avea originile în mai multe credințe. Una dintre acestea era aceea că vâscul era un leac pentru fertilitate. De Crăciun, fiecare fată care stătea sub coronița de vâsc nu putea refuza sărutul. Acesta putea însemna iubire, prietenie sau noroc. Dacă fata rămânea nesărutată, avea ghinion în dragoste în anul următor și nu se căsătorea.

Obiceiul mai spunea că de fiecare dată când un bărbat săruta o fată, trebuia să rupă și una dintre bobițele albe ale vâscului. După ce toate bobițele au fost rupte, nimeni nu se mai săruta sub coronița de vâsc.

Chiar dacă semnificația strămoșilor a fost uitată, obiceiul sărutului sub vâsc este păstrat în multe țări. Dacă un cuplu îndrăgostit se săruta sub vâsc înseamnă că vor avea o relație lungă și fericită. În România, Franța, Germania, Italia acest obicei se practică în ziua de Anul Nou.

Sărbătorilor de Iarnă și al Anului Nou

• Share:
• 
  
• 
  

În folclorul european, Vâscul reprezită un simbol încărcat de magie, semn de bun augur al dragostei, al vieții, fertilității, dar și afrodiziac. Atârnat deasupra uşii, se spune că vâscul aduce noroc în casă, bunăstare şi fericire. Celţii au fost cei care au iniţiat un adevărat cult al acestei plante, pe care o considerau divină. În viziunea lor, cel mai preţios vâsc era cel crescut pe stejar, numit „Lacrima Stejarului” şi însoţeau culegerea unui astfel de vâsc de ceremonii fastuoase.

Sărutul sub crenguța de Vâsc

Vâscul este asociat cu Sărbătorile de Iarnă și cu tradiționalul sărut pe care îl primesc cei prinși sub crenguța sa. Potrivit celei mai populare tradiţii, cei care se sărută  sub o ramură de vâsc vor avea bucurie şi fericire.

Sărutul sub vâsc a fost asociat, pentru prima dată, cu festivităţile organizate de greci, iar mai târziu cu tradiţiile legate de căsătorie. Obiceiul spune că de fiecare dată când un băiat săruta o fată, trebuia să rupă şi una dintre bobiţele albe ale vâscului. Obiceiul sărutului sub vâsc este păstrat în multe ţări. Dacă un cuplu îndrăgostit se sărută sub vâsc, înseamnă că vor avea o relaţie lungă şi fericită. În Franţa, acest obicei se practică în ziua de Anul Nou.

Simbol sacru al fertilității și al vindecării

Vâscul a fost mai întâi un simbol păgân. Druizii îl vedeau ca pe un simbol sacru, al fertilității, ce avea atât puteri magice, cât și proprietati de vindecare. Planta era atât de sacră pentru druizi, încât dacă doi dușmani de întâlneau din greșeală sub un copac, în care creștea vâsc, își lăsau armele, se salutau și faceau un pact de pace până a doua zi. Când găseau vâsc crescând într-un stejar, druizii îl tăiau cu un cuțit de aur, având grijă ca planta să nu atingă pământul, pentru a nu-și pierde proprietățile sacre.

Ritualul tăierii Vâscului

Mai târziu, ritualul tăierii vâscului a simbolizat detronarea regelui de către succesorul său. Vâscul se aduna atât la solstițiul de vară, cât și la cel de iarnă. În Evul Mediu, ramurile de vâsc se atârnau de tavan, pentru a apăra casa și proprietarii săi de spiritele rele. În Europa, ele se așezau la intrarile în casă și în grajduri, pentru a ține la distanță vrăjitoarele.

De asemenea, se credea că vâscul poate să stingă focul, idee născută din credința străveche, conform căreia planta era adusă de fulgere pe ramurile copacilor. În unele zone din Anglia, fermierii dădeau o tufă de vâsc primei vaci care năștea de Anul Nou. Se credea că acest obicei aduce noroc și prosperitate întregii cirezi. În unele zone din Anglia, vascul trebuia să fie ars după 12 zile, dacă niciunul din cuplurile care s-au sărutat sub el nu se căsătoresc.

Lacrimile Zeiței Frigga

Vikingii credeau că vâscul are puterea de a învia morții. Ei credeau ca Balder, fiul Zeiței Frigga, a fost omorat de Zeul Răului, Loki, cu o săgeată din vâsc otravită. Frigga l-a plâns atât de mult pe fiul ei, încât lacrimile sale au transformat fructele roșii ale vâscului în bobițe albe, iar Balder a înviat.

Vâscul a devenit, astfel, simbolul iubirii și al păcii. Pornind de la credința celtică în puterea vâscului, romanii obișnuiau să se sărute sub vâsc pentru a pecetlui o logodnă. Obiceiul era foarte important, ca un legământ ce nu poate fi rupt niciodată.

 

Vascul, simbol al pacii si bucuriei

Potrivit traditiei, vascul (Viscum album) aduce noroc si trebuie pus de Craciun si de Anul Nou la intrarea in casa. Folosirea lui dateaza dinainte de Crestinism, cand celtii il foloseau pentru a-si decora casele, celebrand venirea iernii.

Druizii credeau ca vascul care crestea in stejari este cea mai sacra planta si ca ii proteja de rau. Credinta lor era insa confirmata de realitate, deoarece vascul, pe langa functia decorativa, are intrebuintari in medicina naturista, transmite Agerpres.

Misterul reproducerii naturale a vascului i-a facut pe oameni sa asocieze planta cu ritualuri de fertilitate. In perioada medievala, femeile care doreau sa aiba copii isi legau vasc la mijloc sau la incheieturile mainilor.

In Scandinavia, traditia spunea ca daca dusmanii se intalnesc pe campul de batalie sub vasc, sa isi lase armele deoparte si sa nu se mai lupte in ziua aceea.

In Franta, vascul este cunoscut si sub numele de Iarba Crucii, pentru ca se considera ca din vasc era facuta crucea pe care a fost rastignit Iisus.