Cu ocazia marelui praznic al Nașterii Domnului să-L rugăm pe Dumnezeu să facă din casa noastră peșteră, iar din sufletul nostru iesle în care să se nască Pruncul Sfânt, care cu harul Preasfântului Duh să aducă bucurie și pace în casele noastre.

 Nașterea Domnului e despre Fecioara Maria, Iosif și Pruncul Iisus, nu despre crăciunițe dezbrăcate, Coca Cola sau turtă dulce. Evenimentul care împarte timpul istoric în două mari epoci — înainte și după Hristos — cuprinde miracolul din Betleem, îngerii, păstorii sau magii din Persia, nu și promoții la vodka Finlandia, reni ori zăpezile din Laponia.

E important să rezistăm desacralizării tainelor sfinte și să recitim în familie textele sacre ale creștinismului: Biblia, înainte de toate.

E timpul să revenim la esențial, dragi prieteni. Putem ignora nostalgia pentru comunism, dar ne lipsim și de consumismul exacerbat. Nici Moș Gerilă, nici renii zburători.

Taina Crăciunului trebuie căutată în altă parte. E darul lui Dumnezeu pentru oameni. În ieslea Pruncului Iisus vedem iubirea Creatorului pentru creatură.

Întruparea Fiului e începutul unui Nou Legământ și intriga unei noi povești de iubire. Dragostea e mereu asimetrică, dar aspiră la reciprocitate.

Nașterea Domnului, Nașterea lui Iisus sau denumită pe scurt Nașterea se referă la descrierea nașterii lui Iisus Hristos, așa cum apare în Evanghelia după Luca și cea după Matei și uneori la descrierea din unele texte apocrife.

Evanghelia canonică a lui Luca cât și cea a lui Matei descriu pe Iisus ca fiind născut în Betleem, Iudeea din mamă fecioară. În relatarea din Evanghelia după Luca, Iosif și Maria călătoresc de la Nazaret la Betleem pentru recensământ, iar Iisus este născut acolo și pus într-o iesle.^[1] Îngeri apar și declară că Iisus este un salvator al întregii omeniri și păstorii vin ca să-l adore. În relatarea lui Matei, magii urmează o stea până la Betleem pentru a aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor. Regele Irod ordonă masacrul tuturor băieților din Betleem care au mai puțin de doi ani, dar familia lui Iisus fuge în Egipt, iar mai târziu se restabilește în Nazaret.

Crăciunul este sărbătoarea creștină a nașterii lui Isus, celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an.

Unele culte cum ar fi cele neoprotestante, nu sărbătoresc Nașterea Domnului sau Crăciunul susținând că nu există nici o dovadă biblică că Iisus s-ar fi născut pe această dată și că, din contra, există dovezi care arată că Iisus nu s-a născut pe această dată.

Nașterea Domnului, icoană din patrimoniul muzeului grăniceresc năsăudean

Semnificație

În teologia creștină Nașterea lui Iisus se referă la Întruparea lui Isus ca al doilea Adam^[2] ca împlinire a voinței divine a lui Dumnezeu, dezlegarea daunelor cauzate de căderea primului om, Adam. Reprezentarea artistică a Nașterii Domnului (en) a fost un subiect major pentru artiștii creștini din secolul al IV-lea. Începând cu secolul al XIII-lea, Scena Nașterii a subliniat umilința lui Iisus și a promovat o imagine diferită de simbolistica timpurie ca "Domnul și Stăpân", afectând abordările de bază ale evanghelizării pastorale creștine.^[3][4][5]

Data nașterii

Iată ce se spune într-o enciclopedie: „Motivul pentru care sărbătoarea Crăciunului se ține la 25 decembrie este destul de obscur, dar în general se crede că această zi a fost aleasă ca să coincidă cu sărbătorile păgâne care se țineau în preajma solstițiului de iarnă, când zilele încep să crească, pentru a se celebra "renașterea soarelui". Saturnaliile romane (o sărbătoare dedicată lui Saturn, zeul agriculturii, și forței reînnoite a soarelui) se țineau tot în acea perioadă și se consideră că unele obiceiuri de Crăciun își au rădăcinile în această sărbătoare păgână antică“. — The Encyclopedia Americana (1977), vol. VI, p. 666.

O altă lucrare declară: „Data nașterii lui Cristos nu se cunoaște. Evangheliile nu indică nici ziua, nici luna acesteia. Potrivit ipotezei lui H. Usener, care este acceptată în prezent de cei mai mulți erudiți, data nașterii lui Cristos a fost fixată la solstițiul de iarnă (25 decembrie în calendarul iulian, 6 ianuarie în cel egiptean), pentru că în această zi, în care soarele își începe drumul înapoi spre cerul nordic, închinătorii păgâni ai lui Mithra celebrau dies natalis Solis Invicti (ziua nașterii soarelui invincibil). La 25 decembrie 274, Aurelian a proclamat zeul-soare drept principalul zeu protector al imperiului și i-a dedicat un templu în Campus Martius. Crăciunul a luat ființă într-un timp când cultul soarelui era deosebit de înfloritor la Roma“. — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. III, p. 656.

Cercetători moderni, cum ar fi E. P. Sanders, Geza Vermes și Marcus Borg consideră narațiunile privind nașterea lui Isus ca fiind non-istorice, argumentând că există contradicții între ele.^[6][7][8] Pe de altă parte, cercetătorul biblic Mark D. Roberts încearcă să găsească o relatare armonizată a nașterii lui Iisus, susținând că orice contradicție poate fi reconciliată.^[9] Mulți cercetători biblici consideră discuția privind istoricitatea ca fiind secundară, având în vedere că evangheliile au fost scrise în primul rând ca documente teologice și nu ca relatări istorice.^{[10][11][12][13]}

Relatările din cele două evanghelii din Noul Testament nu menționează o dată sau un an al nașterii lui Isus, iar Karl Rahner afirmă că, în general, evangheliile nu oferă suficiente detalii asupra datelor spre satisfacția cerințelor istoricilor moderni.^[14] Cei mai mulți cercetători moderni nu văd poveștile nașterii din Luca și Matei drept fapte istorice reale,^[15][16] iar, din acest motiv, nu le consideră drept o metodă de încredere pentru a determina data nașterii lui Isus.^[17] Karl Rahner afirmă că autorii evangheliilor s-au concentrat în general pe elemente teologice mai degrabă decât pe cronologii istorice.^[18]

Nu s-a născut iarna

Turmele de oi. Păstorii trăiau sub cerul liber și . . . făceau noaptea de strajă lângă turmele lor (Luca 2:8). O carte remarcă faptul că oile stăteau sub cerul liber începând cu săptămâna dinaintea Paștelui [sfârșitul lunii martie] până la jumătatea lunii noiembrie. Apoi adaugă: Iarna [oile] stăteau în staule, iar acest amănunt este suficient pentru a înțelege că data la care se ține de obicei Crăciunul, într-o lună de iarnă, este puțin probabil să fie corectă, deoarece Evanghelia spune că păstorii se aflau pe câmp (Daily Life in the Time of Jesus).

† Nașterea Domnului Iisus Hristos - Crăciunul
(25 decembrie)Nașterea Domnului Iisus Hristos (Crăciunul) este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, care marchează de peste 2.000 de ani nașterea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria și este serbată în lumea întreagă. Sărbătoarea anuală a Nașterii cu trup a Domnului Iisus Hristos este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieții Mântuitorului, fiind serbată în calendarul ortodox în data de 25 decembrie.

Pe scurt despre Nașterea Domnului Iisus Hristos - Crăciunul

Nașterea Domnului Iisus Hristos în Sfânta Scriptură

Nașterea Domnului Iisus Hristos este prezentată în Evanghelia de la Luca, în capitolul II, versetele de la 1 la 20 și respectiv în Evanghelia de la Matei, capitolul II, versetele 1-12.

În pofida micilor diferențe, care întăresc veridicitatea celor relatate de cei doi, amândoi Evangheliștii afirmă faptul că Hristos S-a născut în Betleem și a crescut în Nazaret.

Buna Vestire a Nașterii Domnului

Nașterea Mântuitorului a avut loc la nouă luni după Întruparea Sa de la Duhul Sfânt, la Buna-Vestire, când Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria: "Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!". Și, primind ea graiul îngeresc și zicând: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!", îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece.

Nașterea Domnului Iisus Hristos

Nașterea Domnului Iisus Hristos s-a petrecut pe vremea regelui Irod cel Mare, care domnea peste Galileea (Nazaretul) și Iudeea (unde era Betleemul). Imperiul Roman era condus de Octavian Augustus, care a dat dispoziție să se organizeze un recensământ în întreg imperiul. Drept urmare, fiecare cetățean trebuia să meargă în cetatea lui de origine pentru a se declara. Acest recensământ s-a făcut în vederea stabilirii unei baze de impozitare a întregii populații.

Potrivit Sfintei Scripturi și Sfintei Tradiții, Sfânta Fecioară Maria, mergând cu Sfântul și Dreptul Iosif, care era descendent din casa și neamul regelui David, de la Nazaret la Betleem, spre a se înscrie la recensământ.

Și, de vreme ce Fecioara urma să nască, neaflând loc de găzduire din pricina mulțimii oamenilor, a intrat într-o peșteră săracă, ce era și loc de adăpostire turmelor, și acolo L-a născut fără stricăciune și fără durere pe Domnul nostru Iisus Hristos, L-a înfășat ca pe un Prunc și L-a pus în ieslea dobitoacelor pe El, Ziditorul tuturor, Cel ce a venit să ne mântuiască pe toți de patimile cele dobitocești.

Acolo, la marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Nașterea Mântuitorului lumii. Despre acești magi, Scriptura și Tradiția ne spun că se afla, pe vremea lui Moise, în pământul perșilor, un vrăjitor numit Valaam, care a prezis multe și a spus și acestea: "O stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel și va lovi pe căpeteniile Moabului și pe toți fiii lui Set îi va zdrobi" (Numerii 24, 17).

Cei trei Magi vin să se închine Domnului Iisus Hristos

Profeția aceasta a fost lăsată moștenire celorlalți prezicători, iar ei au făcut-o cunoscută și înțelepților și împăraților din Răsărit. Și așa a ajuns prezicerea și la acești trei magi care se uitau pe cer să vadă o astfel de stea. Ei, ca oameni învățați și astronomi, când au văzut pe cer că o stea nu merge precum celelalte stele, de la răsărit la apus, ci de la miazăzi la miazănoapte, au cunoscut că această stea arată nașterea unui mare împărat.

Și au mers după stea până la Ierusalim și au întrebat: "Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut? Că am văzut la răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui". Și, auzind, împăratul Irod s-a tulburat și, chemând în ascuns pe magi, le-a spus: "Duceți-vă și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc; dacă Îl veți găsi, vestiți-mă, ca să mă duc și eu să mă închin Lui" (Matei 2, 1-3, 7-8).

Nașterea Domnului Iisus Hristos - Crăciunul 25 decembrie - Cei trei maigi de la răsărit

Dar Irod spunea aceasta ca să afle unde este Pruncul și să-L omoare. Și au plecat magii de la Irod, iar steaua minunată pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor și a coborât și a stat deasupra locului unde era Pruncul. Și, intrând, au găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat și i-au adus daruri: aur, smirnă și tămâie. La porunca îngerului, nu s-au mai dus la Irod, ci s-au întors în țara lor pe altă cale.

Omorârea Pruncilor de către Irod

Irod, văzând că magii nu l-au ascultat, s-a mâniat foarte tare și a trimis oștile lui ca să omoare pe copiii din Betleem de la doi ani în jos.

Fuga în Egipt

Pentru aceasta a fost trimis înger de la Dumnezeu și a spus lui Iosif: "Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Lui și fugi în Egipt (…), fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L ucidă". Și Iosif a făcut așa. A luat pe Pruncul Iisus și pe Maica Domnului și s-au dus în Egipt (Matei 2, 13-14).

Și așa, în tirania lui, Irod, vrând să-L găsească și să-L omoare pe Pruncul Iisus, s-a făcut ucigașul a paisprezece mii de prunci nevinovați, pe care Biserica îi pomenește ca pe cei dintâi mucenici, pe 29 decembrie.

Reîntoarcerea Domnului Iisus Hristos

Pruncul Iisus însă a fost păzit în Egipt până la moartea lui Irod, apoi, prin îndemn de la înger, Iosif s-a întors în pământul lui Israel, dar a mers să locuiască în Nazaret. Acestui Prunc venit spre mântuirea noastră, lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, să ne închinăm și noi și să-I aducem ca dar viața noastră trăită după sfintele Lui porunci.

Surse: Creștin Ortodox, Basilica.

Semnificația elementelor principale ale Nașterii Domnului Iisus Hristos - Elemente Iconografice

BETLEEM - locul Nașterii Domnului Iisus Hristos

Betleemul, situat în Palestina, este un oraș vestit din provincia Iudeea, aflat la o distanță de aproximativ 7 km de Ierusalim spre Hebron, la 750 m altitudine deasupra nivelului mării. Acolo s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul și Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri.

Betleemul, numit în vechime și Efrata, se mai chema și cetatea lui David, căci într-însa s-a născut și a fost uns ca împărat marele strămoș după trup al Mântuitorului. Dar s-a mai numit și "Casa Pâinii", de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-și turmele de oi în acele locuri, mai înainte a văzut și a prorocit că acolo avea să Se pogoare și să Se nască Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer, Domnul nostru Iisus Hristos.

Locul Nasterii Domnului

De ce S-a născut Mântuitorul în Betleem?

Exista o prorocie că Betleemul va fi locul de naștere al Mântuitorului Iisus Hristos! Prorocul Miheia a spus, cu 4–500 de ani mai înainte de venirea lui Hristos în lume: "Și tu, Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei" (Miheia, 5, 1; Matei 2, 6).

Într-adevăr, în Noul Testament Betleemul este celebrat ca loc al nașterii Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 2; Luca 2). Peștera care, după tradiție, este locul unde a venit pe lume Iisus Hristos se află pe o colină din partea de est a orașului.

Biserica Nasterii Domnului - Betleem

În orașul natal al regelui David s-a săvârșit marea taină a dreptei credințe: "Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă" (I Tim. III, 16).

Peștera

Evangheliștii menționează doar faptul că Fecioara Maria L-a născut pe Hristos într-o "iesle". Nu se afirmă clar dacă locul acesteia era într-o "peșteră" sau într-un "staul". Însă, la mai puțin de un secol distanță (anul 160), Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, cât și Protoevanghelia lui Iacov menționează cuvântul "peșteră". Aceasta nu este nici o contrazicere, căci, după cum era obiceiul în acea vreme, casele sa ridicau în fața peșterilor care se găseau în zonă, astfel încât peștera să poată fi folosită drept staul pentru animale.

Sfântul Iustin Martirul și Filosoful a identificat întâia oara grota ce se afla sub biserica drept peștera sfântă, locul Nașterii lui Hristos. Spre întărirea acestuia vine și tradiția, cu menționările găsite în scrierile lui Origen și ale lui Eusebiu, acestea datând din secolul al III-lea.

De ce S-a născut Hristos într-o peșteră?

Peștera este simbolul întunericului. Hristos a venit să aducă lumină și în temnița iadului dar și în lumea care era în noapte, că zice marele Apostol Pavel: Întunericul veacului acestuia. Veacul de acum și mai ales cel de până la venirea lui Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, stând în întunericul slujirii la idoli și al păcatului.

Hristos S-a născut noaptea și în peșteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină, să risipească întunericul. Unde? În peșterile despre care a spus Isaia, căci zice: peșterile lor – vorbește de peșterile iadului – în veci cu întuneric sunt făcute. Și a venit să risipească întunericul din peșterile iadului și întunericul păcatului de pe fața pământului.

S-a născut în miezul nopții, ca să lumineze peșterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că Hristos era lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul care va să vină în lume. El de la început era lumina lumii și a venit să lumineze și să strălucească în toate părțile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Sfinții împărați Constantin și mama sa Elena au înălțat pe locul peșterii în care S-a zămislit Mesia, în anul 330 o biserică, care ulterior a fost restaurată de împăratul Iustinian (527-565). Este cea mai veche biserică din Țara Sfântă. Sub altarul acestui așezământ se află peștera nașterii Domnului.

Steaua călăuzitoare

Steaua de la Răsărit este fără nici un dubiu un element-cheie al compoziției iconografice, căci cu ajutorul ei a fost identificată cea mai veche reprezentare picturală a Nașterii Domnului care se păstrează: fresca din catacombele Priscilei (secolul al II-lea).

Steaua întruchipează lumina despre care vorbește profetul Isaia (60, 1-3), amintind și de cuvintele lui Valaam ("O stea răsare din Iacob…"; Numeri 24, 17). Dacă uneori ea apare însoțită de Lună, precizând astfel faptul că minunea a avut loc în timpul nopții (Luca 2, 8), în reprezentările Nașterii în care este inclusă și închinarea magilor ea devine călăuzitoarea acestora din urmă.

Steaua reprezentată în icoană

Începând cu secolul al VI-lea, când formulările Sinoadelor Ecumenice au început să fie exprimate și în icoane, forma schematică a stelei întâlnită în reprezentările paleocreștine a început să câștige în importanță. Mai întâi este legată de Prunc printr-o rază, apoi crește în mărime, devenind uneori chiar similară unui soare, amintind astfel de Hristos "Soarele dreptății", pentru ca să ajungă, în secolele X-XI, la maturizarea deplină a reprezentării sale: un arc de cerc, simbolizând cerurile, de unde coboară pe o rază steaua, din care pleacă trei raze către Pruncul aflat în iesle. Lumina care coboară din cer prin stea către ieslea Pruncului sugerează o participare a Tatălui și Duhului Sfânt la Întruparea Cuvântului.Vorbind despre înfățișarea și natura ei, Sfântul Vasile cel Mare și Origen cred că era o cometă, Sfântul Ioan Gură de Aur o consideră "o forță nevăzută care a luat înfățișare de stea", Fericitul Augustin este înclinat să vadă în ea manifestarea puterilor cerești, care apar sub forma astrelor, iar Sfântul Teodor Studitul vorbește despre un înger care le-a arătat magilor calea. Această identitate între înger și stea nu a fost însă implementată în iconografia ortodoxă, imaginea îngerului purtând steaua și călăuzindu-i pe Magi apărând doar în Occident, începând cu secolul al XII-lea, un exemplu în acest sens putând fi observat chiar în interiorul Catedralei Notre-Dame din Paris.

Ființele necuvântătoare din preajma Pruncului

Un alt detaliu care ne permite să identificăm imediat compoziția iconografică a Nașterii Domnului este prezența boului și a asinului în proximitatea ieslei. Deși unii consideră că acest detaliu are legătură cu descrierile din textul unei apocrife (Evanghelia lui Pseudo-Matei, cap. XIV), închinarea animalelor în fața Pruncului dumnezeiesc se fondează însă pe cuvintele Scripturilor canonice ("Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu Mă pricepe"; Isaia 1, 3).

Dacă prima reprezentare a Nașterii Domnului în care apar boul și asinul datează din jurul anului 325, aceste animale vor fi pictate în icoanele de origine palestiniană începând abia cu secolul al VI-lea.

ât privește simbolistica din jurul acestor animale, literatura creștină ne-a păstrat câteva comentarii. Se știe că în Antichitate asinul era simbolul răului și al luxului, iar boul era simbolul cultului lui Mithra sau al lui Apis din mitologia egipteană. În reprezentarea creștină însă, ambele animale simbolizează cultele păgâne care au fost biruite prin venirea pe pământ a adevăratului Dumnezeu.

Începând cu secolul al IV-lea, mari teologi precum Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ambrozie, Episcopul Mediolanului, au dat o explicație alegorică acestor animale, boul simbolizând poporul iudeu, iar asinul pe păgâni. Această alegorie este împărtășită și de Sfântul Leon cel Mare, care, vorbind despre cei care se închină Pruncului dumnezeiesc din iesle, îi clasează în două categorii: bou (iudei) - asin (păgâni), păstori (iudei) - magi (păgâni). Cât despre diversitatea reprezentării lor, părintele Drobot menționează faptul că asinul, necunoscut în părțile nordice, va suferi o metamorfoză interesantă în icoanele rusești de secol XV, transformându-se în cal.

Darurile Magilor

La marginea câmpului, în noaptea sfântă, îngerul a vestit păstorilor Nașterea Mântuitorului lumii. Tot atunci, în pragul colibei în care se afla pruncul sfânt, s-au oprit magii din lunga lor călătorie, spre a lăsa, lângă copilul sărac, daruri împărătești: aur, smirnă și tămâie.

Aurul se oferă regilor, împăraților în semn de prețuire și de respect față de demnitatea înaltă. Tămâia este adusă ca unui mare preot, ca unui mare arhiereu. Iisus Hristos Domnul întrunește și demnitatea de arhiereu. Tămâia, se știe din vechime, era folosită la servicii religioase. Se folosea la templul din Ierusalim, se folosea la sinagogi. Arată că Domnul Iisus a venit în lume să slujească și nu să i se slujească. Smirna era folosită în ritualurile de înmormântare. Cu smirnă și alte mirodenii erau îmbălsămați morții înainte de a fi puși în mormânt. Smirna adusă de magi simbolizează moartea și jertfa Domnului Iisus pentru întreaga omenire.

Aceste daruri ale Magilor sunt doar niște simboluri ale darurilor pe care le-a făcut Dumnezeu prin trimiterea Fiului Său în lume.

Darurile aduse omenirii prin nașterea lui Hristos

"Așa de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a trimis pe Fiul Său în lume", iar continuarea textului Evangheliei ne liniștește sufletele cu nădejdea mântuirii: "că orice crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică."

Bucuria Crăciunului are în primul rând un sens soteriologic, pentru că vine în lume Mântuitorul lumii, care va scăpa omenirea de păcat. În al doilea rând, bucuria este trăită de Crăciun ca o manifestare a dragostei între oameni după modelul dat nouă de Dumnezeu, iar această dragoste se exprimă mai ales prin gestul de a face daruri celor dragi. Fiecare om joacă rolul de Moș Crăciun și este dator să joace acest rol deoarece făcând aceasta imită pe Dumnezeu Tatăl, Care a făcut primul și cel mai mare Dar omenirii: Pruncul Mântuitor.

Astfel, Hristos devine darul veșnic făcut nouă de Dumnezeu, iar acest dar vine în lume aducând multe alte daruri: iertarea păcatelor, biruirea morții, vindecarea bolnavilor, învierea morților și nenumărate alte binefaceri despre care ne vorbesc sfinții Evangheliști. De aceea, cu ocazia Crăciunului, înainte de a aștepta daruri, ar trebui ca noi să fim primii care dăruim. Darul, ca manifestare a dragostei frățești face ca starea noastră de bucurie să nu rămână doar pentru sine, ci să se răspândească și la ceilalți.

Bucuria Crăciunului se simte cel mai bine în cadrul Sfintei Liturghii, pentru că Liturghia este slujba la care îngerii slujesc în chip nevăzut cu preoții jertfa cea fără de sânge, iar ei au fost cei care au răspândit în lume bucuria nașterii cântând primul colind "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire" și au anunțat bucuria nașterii Domnului păstorilor din jurul Betleemului: "Iată vă binevestesc vouă bucurie mare că vi s-a născut Mântuitor, care este Hristos Domnul." Deci, participarea la Liturghia din ziua praznicului înseamnă împărtășirea aceleiași bucurii pe care îngerii au avut-o la Nașterea Pruncului Sfânt.

Cu ocazia marelui praznic al Nașterii Domnului să-L rugăm pe Dumnezeu să facă din casa noastră peșteră, iar din sufletul nostru iesle în care să se nască Pruncul Sfânt, care cu harul Preasfântului Duh să aducă bucurie și pace în casele noastre.