Sinaxar 7 Martie
În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea sfinţilor mucenici, care au fost episcopi în Cherson: Efrem, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Elpidie, Capiton şi Eterie.
În anul al şaisprezecelea al împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi la diferite neamuri, ca să propovăduiască cuvântul Domnului. Astfel au fost trimişi de el şi aceşti părinţi purtători de Dumnezeu în ţinutul taurosciţilor: Efrem în Sciţia, iar Vasilevs în Cherson. Vasilevs ajungând în acea cetate şi propovăduind îndreptarea vieţii şi schimbarea credinţei păgâneşti, a fost socotit de cei care locuiau acolo ca vestitor al unui nou fel de vieţuire şi ca un stricător al obiceiurilor părinteşti şi al credinţei. Pentru aceasta l-au bătut şi l-au alungat din cetate. Iar el a venit într-o peşteră care se numea Partenon, bucurându-se pe de o parte şi simţind plăcere că a fost necinstit pentru Hristos, iar pe de altă parte necăjindu-se, amărându-se şi tulburându-se din pricina învârtoşării şi rătăcirii acelora.
În starea aceasta găsindu-se şi rugându-se pentru dânşii, a fost chemat iarăşi la ei. Căci murind copilul conducătorului lor, care era cel mai de seamă om din cetatea aceea, părinţii şi rudele înmormântând trupul cel neînsufleţit şi mai rămânând câtva vreme la mormânt, au văzut pe copil ca într-un vis stând înaintea lor şi zicându-le: dacă vreţi să vin din nou la viaţă, chemaţi pe străinul acela pe care l-aţi necinstit şi crezând în învăţătura lui, înduplecaţi-l să se roage pentru mine. Aceştia făcând acest lucru şi copilul, prin rugăciunile sfântului şi cu vărsare de apă sfinţită, în chipul Botezului, întorcându-se din nou la viaţă, părinţii lui, împreună cu toate rudele şi cunoscuţii au primit credinţa în Hristos şi au primit toţi taina Botezului. Însă cei ce rămăseseră în necredinţă, aţâţaţi de iudei, la mânie, au târât pe sfânt pe drumuri şi multă vreme fiind târât şi-a dat duhul lui Dumnezeu.
Iar fericitul Efrem, propovăduind pe Hristos în locul în care fusese trimis, a fost prins de către închinătorii idolilor, i s-a tăiat capul.
După săvârşirea din viaţă a sfântului Vasilevs, au venit la Cherson, iarăşi, Evghenie, Agatodor şi Elpidie, care fuseseră trimişi deopotrivă de episcopul Ierusalimului ca propovăduitori ai neamurilor, ca să le vestească mântuirea. Dar cei ce trăiau întru necredinţă, ridicându-se asupra lor şi legându-i laolaltă fără de milă şi bătându-i cât se poate de crud, i-au omorât la un an de la săvârşirea din viaţă a fericiţilor Efrem şi Vasilevs, adică tot în ziua a şaptea a lunii martie.
La mulţi ani de la aceasta, iarăşi a fost trimis aici de la Ierusalim ca episcop, Eterie. Acesta văzând sălbăticia şi răutatea poporului din Cherson, a plecat la Bizanţ, ca să arate împăratului situaţia de acolo. Frânele împărăţiei romanilor le ţinea pe atunci marele Constantin. Şi găsind la acest împărat înţelegerea cuvenită, şi păgânii fiind alungaţi din cetate cu puterea împăratului, alţi locuitori, bărbaţi binecredincioşi au venit acolo. Când fericitul Eterie, vrând să se întoarcă la Bizanţ ca să mulţumească împăratului pentru cele ce se făcuse, pe drum a fost aruncat de păgâni în Dunãre şi acolo şi-a găsit sfârşit vieţii, ca un mucenic, în ziua a şaptea a lunii martie. După aceasta cei din cetatea Chersonului au trimis solie către marele Constantin şi au primit de la el ca episcop pe Capiton. Când a venit acesta, dreptcredincioşii din Cherson s-au bucurat, dar păgânii îi erau potrivnici. Aceştia, cerându-i semn, i-au cerut să intre într-unul din cuptoarele aprinse care se găseau la ei şi apoi să iasă nevătămat şi neaprins. Episcopul, îmbrăcându-se cu sfintele veşminte şi punându-şi omoforul, a făcut semnul crucii şi a intrat în cuptor, unde rămânând timp îndelungat, a ieşit nears, având felonul plin de cărbuni de foc. Şi toţi aproape îngrozindu-se de minunea aceasta după ce au primit credinţa în Hristos au fost botezaţi.
Sfântul s-a mutat fericit din viaţă în ziua a douăzeci şi doua a lunii decembrie.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Nestor şi Arcadie, episcopii Trimitundei, care cu pace s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Pavel cel simplu, ucenicul sfântului Antonie cel Mare.
Cel între sfinţi părintele nostru Pavel, supranumit cel simplu, era plugar, un om cu totul de rând, dar lipsit de răutate şi de prefăcătorie, ca nimeni altul. Avea însă o soţie înrăutăţită şi desfrânată, fără ca el să ştie lucrul acesta multă vreme. Într-una din zile, venind el de la ţarină pe neaşteptate, în afară de vremea obişnuită, aşa cum se întâmplă câteodată, a găsit pe soţia lui necinstindu-i casa cu un bărbat străin. Atunci zâmbind plin de blândeţe le-a zis: Bine, bine, nu-mi pasă de ce faceţi, martor iau pe Iisus Hristos; de acum înainte nu vreau să o mai văd înaintea ochilor; a ta să fie şi ea şi copiii ei, iar eu mă voi duce şi mă voi face monah.
Şi îndată lăsând toate şi bine rânduindu-le, a plecat la fericitul Antonie şi bătând la uşa acestuia, fericitul Antonie a ieşit şi i-a zis: Cine eşti, frate, şi ce cauţi aici? Iar el i-a răspuns: Sunt un străin şi am venit la tine să mă fac monah. Iar sfântul i-a zis: Bătrân fiind de şaizeci de ani, nu poţi să te faci monah şi nici să înduri necazurile şi strâmtorarea pustiului. Mai degrabă du-te la chinovie; acolo ai să găseşti din belşug cele necesare trupului şi vei putea să petreci fără prea multă oboseală cu cei de acolo. Căci fraţii vor ajuta neputinţa ta, fiindcă eu stau singur şi mănânc doar la cinci zile o dată şi atunci chiar rămânând mai mult flămând. Dar Pavel nu suferea să audă acestea de la bătrân, ci se sârguia să rămână împreună cu el. Şi sfântul neputând să-l alunge, închizând uşa colibei, l-a lăsat afară timp de trei zile, neieşind ca să-l vadă. Iar Pavel a rămas flămând şi nu s-a depărtat. În ziua a patra însă sfântul având trebuinţă neapărată să iasă afară, deschizând uşa şi găsindu-l pe Pavel lângă uşa colibei, i-a zis: Du-te, bătrâne, de aici, nu mă sili, căci nu poţi să rămâi împreună cu mine. Dar Pavel i-a răspuns: Îmi este cu neputinţă să mă duc într-altă parte. Atunci sfântul văzându-l că nu are nici traistă, nici pâine, nici apă, nici vreun lucru oarecare, i-a zis: Dacă vei da dovadă de ascultare şi vei împlini fără lenevire şi fără murmur cele ce vei auzi de la mine, vei putea şi aici să te mântuieşti; dar dacă nu vei face acestea, pentru ce atunci te mai oboseşti şi nu te întorci acolo de unde ai venit? Iar Pavel răspunzând a zis: Toate câte îmi vei spune, cu râvnă le voi face. Şi sfântul i-a zis: ridică-te deci şi roagă-te, până mă voi duce înăuntru, ca să-ţi aduc de lucru. Fericitul Antonie intrând în peşteră, îl supraveghea printr-o mică ferestruică; şi Pavel a stat nemişcat la rugăciune o săptămână întreagă, fiind ars de arşiţa soarelui. După aceasta, sfântul Antonie ieşind afară şi luând ramuri de finic, i-a zis: ia şi împleteşte din ramurile acestea, aşa cum mă vezi că împletesc eu. Şi bătrânul a împletit până la al nouălea ceas un şirag de cincisprezece stânjeni, cu multă osteneală. Dar sfântul i-a zis: rău ai împletit! Desfă ce-ai împletit şi împleteşte din nou. Şi Pavel a stat nemâncat timp de şapte zile. Sfântul Antonie făcea acestea pentru ca Pavel să se nemulţumească şi să, plece de acolo. Dar, Pavel, despletind şiragul cu îndelungă-răbdare şi cu osârdie şi împletindu-l din nou cu multă luare aminte, fără să cârtească şi fără să se tulbure, a uimit pe sfânt. Pentru aceasta, către apusul soarelui, atins adânc fiind de purtarea lui Pavel, i-a zis: Bătrânelule, vrei să mâncăm o bucată de pâine? Iar Pavel a răspuns: cum crezi, părinte! Şi lucrul acesta l-a înmuiat iarăşi pe sfântul; şi punând masa, a aşezat pe ea patru bucăţi de pâine, de câte şase uncii fiecare (aproape 200 grame) şi a înmuiat pentru dânsul una, iar pentru bătrân trei. Şi sfântul Antonie începând un psalm, ca şi întru acesta să-l încerce pe Pavel, l-a cântat, repetându-l de două ori. Iar Pavel cu mai multă osârdie se ruga împreună cu sfântul. Apoi, sfântul i-a zis lui Pavel: stai la masă şi ia aminte să nu te atingi de cele puse înainte. Şi îndeplinind şi această poruncă, sfântul i-a zis: acum ridică-te, fă-ţi rugăciunea şi culcă-te. Iar acela neatingându-se câtuşi de puţin de hrană, a făcut ceea ce i s-a poruncit. Către miezul nopţii, sfântul Antonie ridicându-se pentru rugăciune, a sculat şi pe Pavel şi a prelungit rugăciunea până la ceasul al nouălea din zi. Când s-a făcut seară, sfântul Antonie luându-şi înainte o bucată de pâine, de alta nu s-a mai atins. Iar Pavel, mâncând încet mai avea încă din pâinea din care mânca. După ce a mâncat toată bucata de pâine, Antonie i-a zis: Bătrânule, mai mănâncă şi altă bucată de pâine. Dar Pavel i-a răspuns: dacă vei mânca şi tu, atunci şi eu voi mânca. Sfântul Antonie a zis: mie îmi este de ajuns pentru că sunt monah. Dar Pavel a zis: pentru că şi eu vreau să ajung monah, îmi este de ajuns şi mie. Iar după ce au adormit puţin, sculându-se au început din nou să cânte. Când s-a făcut ziuă, l-a trimis să umble în pustiu şi să se întoarcă abia după trei zile. După ce a făcut şi aceasta, venind nişte fraţi la sfântul Pavel căuta să vadă ce trebuie să facă. Şi sfântul i-a zis: slujeşte pe fraţi în tăcere şi să nu guşti nimic, până ce vor pleca. Şi au trecut zile fără ca Pavel să guste ceva. Iar fraţii îl întrebau: pentru ce nu vorbeşti? Şi, pentru că el nu răspundea, sfântul i-a zis: vorbeşte fraţilor; şi a început să vorbească.
Într-una din zile aducând cineva sfântului un urcior cu miere, sfântul Antonie a vărsat mierea pe pământ. După ce a făcut aceasta, sfântul a zis lui Pavel: adună mierea strop cu strop şi vezi ca nu cumva ceva din ea să rămână fără să poată fi folosită. Şi făcând aceasta nu s-a tulburat şi nu s-a schimbat câtuşi de puţin. O altă dată i-a poruncit sã scoată apă şi toată ziua să o verse fără de folos.
Şi altădată, iarăşi, desfăcându-i îmbrăcămintea, i-a poruncit să şi-o coasă cu îngrijire la loc. Când sfântul l-a văzut că săvârşeşte fără şovăială, fără murmur şi fără să fie împiedicat de ceva tot ceea ce-i porunceşte, i-a zis: Uite, frate, dacă poţi să faci în fiecare zi aşa, atunci să rămâi cu mine; iar dacă nu, du-te de unde ai venit! Şi Pavel a zis lui: dacă mai ai şi altele să-mi arăţi, nu ştiu dacă le voi putea face, dar toate cele pe care le-am văzut până acum, pe toate cu uşurinţă le fac.
O astfel şi atât de mare ascultare şi umilinţă a dobândit fericitul Pavel, încât a primit har împotriva demonilor ca să-i alunge pe dânşii. Iar marele Antonie, încredinţându-se despre el, l-a ţinut cu sine o vreme oarecare. Apoi, făcându-i o chilie l-a aşezat în ea, ca să cunoască toate vicleşugurile demonilor şi să se lupte acolo cu ei. Deci, petrecând un an întreg în singurătatea lui şi dovedindu-se a fi făcător de minuni şi slujind cu vrednicie lui Dumnezeu, s-a mutat după aceea către cereştile locaşuri.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Efrem, patriarhul Antiohiei, care în pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfinții Sfinţiţi Mucenici Episcopi din Cherson: Vasilevs, Evghenie, Capiton, Agatodor, Elpidie și Eterie
După multă rugăciune, diaconul a strigat cu mare glas: „Să luăm aminte!”. Atunci arhiereul a intrat în cuptor și a stat în văpaia aceea un ceas, rugându-se cu mâinile întinse spre cer, dar n-a primit nicio vătămare din acea văpaie mare de foc.
Canon de rugăciune către Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Efrem Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Capiton, Elpidie şi Eterie şi către cei împreună cu dânşii, Episcopii din Cherson
Troparul Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici Efrem Episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Capiton, Elpidie şi Eterie şi al celor împreună cu dânşii, Episcopii din Cherson, glasul al 4-lea
Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.
Cântarea 1
Glasul al 4-lea
Irmosul
Adâncul Mării Roşii, cu picioare neudate l-a trecut pedestru Israel cel de demult; cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu Dumnezeieşti revărsări de lumină fiind îmbrăcaţi, mucenicilor, izbăviţi din negura patimilor pe cei ce cu dreaptă credinţă cinstesc pururea praznicul vostru cel purtător de lumină şi preastrălucit.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cuvântul lui Dumnezeu Întrupându-Se, păstori preastrăluciţi v-a arătat pe voi, cuvioşilor, ca să vestiţi Dumnezeirea Lui celor rătăciţi şi primejduiţi de necunoştinţă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
De apele cele făcătoare de viaţă ale Duhului umplându-vă, pe cei topiţi de arsura închinării la idoli i-aţi adăpat, măriţilor şi către Apa mântuirii i-aţi îndrumat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dezlegatu-s-a blestemul strămoşilor prin naşterea ta cea mai presus de minte, Preacurată Fecioară şi s-au bucurat de intrarea cea dintâi a Raiului, lăudându-se cu glas mare.
Cântarea a 3-a
Irmos: Se veseleşte de Tine...
Stih: Sfinte Părinte Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Aprinzându-ţi mintea de Focul Cel Dumnezeiesc, Praînţelepte Vasilevs, ca un păstor preabun, ai ars materia necredinţei în Dumnezeu.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu Lumina Duhului, măriţilor, aţi atras la lumina Preasfântului Botez pe cei ce se găseau în întunericul celor cumplite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cărările tale îndreptându-se către Dumnezeu, Sfinte Vasilevs, cu harul ai întors pe toţi din calea rătăcirii către cunoştinţa de Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Domnul, Cel Ce smulge pe oameni de sub stăpânirea vrăjmaşului, fără întinăciune L-ai născut, Preacurată Fecioară.
Irmosul
Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea şi Scăparea şi Întărirea mea, Doamne.
Cântarea a 4-a
Irmosul
Văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele dreptăţii, ridicat pe Cruce, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Să fie lăudată preasfinţita ceată a mucenicilor, cea împodobită cu harul preoţiei şi al muceniciei, care cântă veselindu-se: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ocârmuitori purtători de Dumnezeu ai Bisericii s-au arătat de Duhul Cel Sfânt Sfinţii Efrem şi Agatodor, Vasilevs, Capiton, Evghenie, Elpidie şi Dumnezeiescul Eterie.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Către cele Dumnezeieşti fiind povăţuiţi în Taină, Dumnezeieştilor părinţi, cu adevărat aţi păstorit popoare, întru cuvioşie şi dreptate şi aţi primit sfârşit fericit prin mucenicie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cei omorâţi de necredinţă, prin ridicarea Celui omorât au dobândit viaţă veşnică, crezând prin tine în Hristos, Dumnezeul nostru, Sfinte Mucenice Vasilevs, Preasfinţite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe oamenii cei omorâţi i-ai înviat, Fecioară, născând Viaţa Cea Ipostatică, mai presus de minte, pe Hristos Dumnezeul nostru, Care S-a făcut Om din milostivire.
Cântarea a 5-a
Irmosul
Tu, Doamne, Lumina mea, în lume ai venit Lumina Cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Paharul cinstitei mucenicii l-aţi băut, purtătorilor de Dumnezeu părinţi, chemând cu credinţă numele Domnului.
Stih: Sfinte Părinte Vasilevs, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel Ce Singur dă morţilor înviere, la rugăciunea ta, Sfinte Vasilevs, a înviat pe cel mort, făcând să strălucească propovăduirea ta.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Vestind că Fiul este întocmai la cinste cu Tatăl, aţi micşorat tirania credinţei în idoli, părinţilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fericit este poporul care te cunoaşte pe tine, Preacurată, Maică a Stăpânului tuturor şi cu dragoste te fericeşte pe tine.
Cântarea a 6-a
Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas...
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu laude să încununăm pe Sfinţii Agatodor şi pe Evghenie, pe Marele Vasilevs şi pe Înţeleptul Elpidie, cei ce au fost ierarhi şi viteji mucenici.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Întru cele legiuite ale Duhului fiind crescuţi, preaînţelepţilor, înaintea celor fărădelege aţi pus Legile cele mântuitoare şi i-aţi atras la lumina dreptei credinţe.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătatu-v-aţi oi de prin diferite cetăţi, dar păstori ai unui singur popor şi moştenitori ai cetăţii celei Dumnezeieşti întru care locuiesc mucenicii cei bineplăcuţi lui Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Umbrele Legii şi pildele Profeţilor te-au închipuit de mai înainte pe tine, Fecioară, Ceea ce ai avut Naştere de negrăit prin cuvânt, Care mântuieşte lumea, Preacurată.
Irmosul
Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, strigă către Tine Biserica, de sângele demonilor curăţindu-se cu Sângele Cel curs prin milostivire din coasta Ta.
CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus căutând...
Astăzi este ziua cea purtătoare de lumină a păstorilor care în chip luminat au slujit lui Dumnezeu în Cherson. Şi lăudând prăznuirea voastră ca a unora ce aţi pătimit pentru Hristos, sfinţiţilor mucenici, rugaţi pe Hristos, Păstorul Cel Mare, ca să ne numere şi pe noi printre oile ce stau de-a dreapta şi să cântăm vouă: bucura-ţi-vă, sfinţiţi părinţi, cei ce v-aţi vărsat sângele vostru pentru Hristos.
Cântarea a 7-a
Irmosul
În cuptorul din Babilon, tinerii lui Avraam, fiind aprinşi de dorul dreptei credinţe, mai mult decât de văpaia focului, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.
Stih: Sfinte Părinte Capiton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Bucurându-te, ai intrat în cuptor, Sfinte Părinte Capiton; dar ai rămas nears, ca şi cei trei tineri şi ai scos din focul cel ce va să fie pe cei necredincioşi, care s-au încredinţat de Dumnezeieştile tale minuni.
Stih: Sfinte Părinte Capiton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fără să şovăi şi fără să te înspăimânţi de poruncă, Sfinte Părinte Capiton, te-ai îmbrăcat cu sfinţitul veşmânt, purtând pe el cărbunii Focului, fericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Oprit-ai năvala necunoştinţei de Dumnezeu, cu Dumnezeieştile tale cuvinte, punând cunoştinţa dreptei credinţe întru toţi cei alunecaţi în adâncul deşertăciunii, lucrătorule de cele Dumnezeieşti Sfinte Capiton, insuflate de Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Ce a zidit pe Eva cu mâna, Fecioară, vrând să zidească din nou pe toţi, din pântecele tău se Întrupează, primind început, Cel de un scaun cu Tatăl şi cu Duhul.
Cântarea a 8-a
Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel...
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Prin durerile trupului fiind omorâţi, cuvioşilor părinţi, viaţă fără de moarte aţi pricinuit tuturor celor ce se închinau idolilor celor morţi; şi cei ce s-au mântuit pururea strigă împreună cu voi: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Într-un glas să lăudăm, credincioşilor, pe Sfinţii Evghenie şi pe Agatodor, pe Efrem şi pe Elpidie, împreună cu Eterie, pe Vasilevs şi Capiton, ca pe nişte surpători ai vrăjmaşului şi ierarhi ai lui Hristos, Căruia să strigăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Veselit-ai popoare, Părinte Înţelepte Efrem, cu învăţăturile tale şi acum te-ai mutat către Strălucirea Cea Neînserată, către Veselia Cea Veşnică, primind răsplătirile oboselilor tale şi strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Struguri ai Viţei de viaţă purtătoare fiind acum, preafericiţilor, izvorâţi vinul tămăduirilor tuturor şi veseliţi inimile tuturor celor ce vă laudă cu credinţă şi strigă: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dintru tine S-a arătat ca Om, Întrupându-Se, Cel mai presus de fire, Preacurată şi în două firi, cu două lucrări şi cu două voinţe S-a înfăţişat, celor cu care a voit a se arăta asemenea. Căruia strigăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Irmosul
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă, le-a închis; şi puterea focului au stins-o, cu fapta cea bună încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.
Cântarea a 9-a
Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată...
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Pomenirea sfinţilor sfinţiţilor mucenici săvârşind, veniţi toţi cu cântări sfinţite să-i cinstim cu mare glas, ca pe cei ce se roagă pentru noi Preaînduratului Dumnezeului nostru.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Târâţi fiind pe pământ de către cei fărădelege, Dumnezeieştilor Mucenici, v-aţi arătat ca nişte pietre preţioase şi aţi surpat cu Puterea lui Dumnezeu zidurile înşelăciunii; pentru aceasta, după vrednicie, vă fericim.
Stih: Sfinţilor Părinţi, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Astăzi cetatea Chersonului prăznuieşte pomenirea voastră, căci v-aţi arătat turnuri de apărare ale ei, stâlpi Dumnezeieşti şi întăriri, păstori şi învăţători şi rugători, de Dumnezeu fericiţilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Iată acum, cu Ceata îngerilor s-a numărat ceata părinţilor: Evghenie, Efrem şi Capiton, Elpidie, Eterie şi Vasilevs cel Strălucit şi Cugetătorul de Dumnezeu Agatodor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fecioara cea de Dumnezeu Dăruită, purtând în braţe pe Cel Ce poartă toate în palmă, înspăimântându-se, striga, zicând: cum să Te cunosc pe Tine şi Fiu şi Făcător al meu, Cel Ce eşti de Necuprins cu mintea?
Irmosul
Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, Fecioară, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...
Cu mirul ungerii slujind lui Dumnezeu, v-aţi arătat păstori ai poporului celui credincios şi ca nişte mieluşei curaţi junghiindu-vă, v-aţi adus Cuvântului, Păstorului Celui mai Mare, Celui Ce S-a jertfit ca un Miel, mucenicilor prealăudaţi şi luminătorilor a toată lumea. Pentru aceasta, prăznuim cu dragoste Dumnezeiasca voastră pomenire.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...
Ca o Viţă Nelucrată, Fecioară, ai odrăslit Strugurele Cel Preafrumos, Cel Ce ne izvorăşte nouă vinul mântuirii, Care veseleşte sufletele şi trupurile tuturor. Pentru aceasta, pe tine, ca pe o Pricinuitoare a bunătăţilor, fericindu-te, totdeauna cu îngerul strigăm ţie: Bucură-te, cea Plină de dar!
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei tale...
Moarte de ocară ai răbdat de bunăvoie, prin Răstignire, Îndurate. Şi văzându-Te Ceea ce Te-a născut, Hristoase, cu amar s-a rănit Cu ale cărei rugăciuni, pentru milostivirea milei Tale, Unule Preabunule şi Iubitorule de oameni Doamne, milostiveşte-Te şi mântuieşte lumea, Cel Ce ai ridicat păcatul lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.