Legenda Craciunitei sau Floarea Craciunului
Legatura dintre Poinsettia si Craciun vine, evident, de la faptul ca este singura planta care trece prin aceasta transformare, chiar in perioada Craciunului.
In credinta populara se spune ca atunci cand Dumnezeu a creat natura pe pamant a cerut plantelor sa faca flori minunate
pentru a le incredinta lumii iar fiecare dintre plante sa isi aleaga un
anotimp pentru inflorire. A mai cerut florilor sa daruiasca mereu celor
din jur frumusete, dragoste, liniste si intelepciune. Intr-o zi
Dumnezeu a vazut intre toate plantele, una care de la nasterea sa daruia
tot ceea ce era mai pretios pentru ea, doar ca sa fie aleasa de catre
oameni. Oricat se chinuia aceasta floare, nimeni nu se oprea in fata ei
pentru a o admira. Nimeni nu o aprecia pentru ca avea floarea foarte micuta iar frunzele foarte mari.
Aceasta floare incerca din rasputeri sa fie fericita in ciuda faptului
ca nimeni nu o dorea. Dumnezeu, vazand toate acestea i-a spus acesteia:
“Vad ca esti o planta foarte frumoasa si ca iti faci datoria cu multa
daruire chiar daca frumusetea ta nu e apreciata si asta te intristeaza.
Lupta pentru a fi fericita oferind dragostea ta neconditionata oamenilor
deoarece stii bine ca au nevoie de ea. Pentru aceasta iti daruiesc
sangele meu, frunzele tale transformandu-se in rosu iar pentru dragostea
si intelepciunea ta vei deveni cea mai frumoasa floare in perioada cea
mai importanta a anului. Tu vei fi reprezentanta dragostei si esenta
divina a universului”. Acesta a fost momentul in care planta cu o floare
mica si frunze mari s-a transformat intr-o minunata Stea de Craciun,
simbolul iubirii si a sperantei. In fiecare an, in preajma Craciunului
aceasta floare reuseste sa isi faca datoria de a aduce frumusete,
dragoste, intelepciune si armonie in vietile noastre, indeplinind
misiunea data de Dumnezeu.
Indiferent daca o primim sau o facem cadou, indiferent daca mai credem sau nu in povesti, Craciunita
ar trebui sa existe in casa fiecaruia dintre noi. Poinsettia aduce
aminte despre dragoste, ca despre cel mai pretios si mai important dar.

Si un mic secret, se spune ca aduce noroc celor care o daruiesc.
https://www.instagram.com/p/CXh7IRXlol4/?utm_source=ig_web_copy_link
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.