Sinaxar 21 Martie

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iacob, episcopul şi mărturisitorul.

Acest sfânt părinte, petrecând viaţa sihăstrească din fragedă tinereţe, s-a făcut cu totul curat prin post şi prin toate celelalte pătimiri. Pentru viaţa lui virtuoasă a fost făcut episcop şi a suferit multe prigoane din pricină că se opunea luptătorilor împotriva sfintelor icoane. În timpul acestor prigoane pătimind cu răbdare şi luptându-se cu foamea şi cu setea, şi-a dat în cele din urmă duhul său.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Toma, patriarhul Constantinopolului.

Cel între sfinţi părintele nostru Toma, din pricina vieţii lui nespus de virtuoase şi a înţelepciunii şi evlaviei lui, a fost hirotonit mai întâi diacon al Bisericii celei Mari şi a fost făcut sachelar, de către preacuviosul şi preamarele întru minuni părintele nostru Ioan Postitorul, în timpul împărăţiei de-a pururi pomenitului şi fericitului împărat Mauriciu. După moartea sfântului Ioan Postitorul şi al lui Chiriac, urmaşul său, pe scaunul arhieresc a fost ridicat la treapta de patriarh al Constantinopolului cuviosul părintele nostru Toma, care a rămas pe scaunul patriarhal timp de trei ani şi nouă luni. Luptând mult împotriva eresurilor şi întărind dogmele cele ortodoxe împotriva acestora, a păstorit bine şi plăcut lui Dumnezeu turma sa şi apoi a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filimon şi Domnin.

Aceşti sfinţi erau de fel din marea cetate a Romei. În vremea prigoanei, ducându-se în Italia şi acolo propovăduind cuvântul lui Dumnezeu şi aducând pe mulţi la credinţa lui Hristos, îi botezau. Pentru aceasta ei au fost prinşi de către închinătorii la idoli şi au fost aduşi înaintea mai-marelui ţinutului. Dar pentru că nu se plecau nici la cuvintele linguşitoare care li se grăiau şi nici atunci când li s-au făgăduit tot felul de daruri, ci chemau în toată clipa pe Hristos şi-L propovăduiau tuturor Dumnezeu adevărat, au fost dezbrăcaţi şi trântiţi la pământ, fiind bătuţi cumplit de patru ori şi apoi aruncaţi în închisoare. După ce au fost ţinuţi în închisoare câtva vreme, au fost scoşi şi li s-au tăiat capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Viril, episcopul Cataniei.

Sfântul Viril a fost ucenic al sfântului apostol Pavel. Şi păstorind, ca episcop al Cataniei, bine şi plăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi lucrând tot felul de minuni, a adus pe mulţi la credinţa în Hristos. Dintre toate acestea trebuie amintită negreşit una. Astfel, în locul acela se afla un izvor care avea o apă foarte amară şi a cărui amărăciune, sfântul, rugându-se lui Dumnezeu, a schimbat-o în dulceaţă. Lucrul acesta văzându-l un elin oarecare, care era foarte aprins închinător la idoli, a crezut în Hristos şi o dată cu el au mai crezut şi mulţi alţii. După o viaţă împodobită cu astfel de fapte, ajungând la adânci bătrâneţi şi adormind somnul cuvenit sfinţilor, a fost îngropat într-aceeaşi insulă cu cinste, dând până astăzi tot felul de vindecări celor ce cu credinţă se apropie de mormântul lui.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion Sidonitul, care în pace s-a săvârşit.

Cuviosul parintele nostru Serapion, zis "sidonitul" (pentru ca purta ca haina doar un "sidon", o pânza simpla, cu care se acoperea), ducea viata ascetica în Egipt, în secolul al IV-lea. Desi era un om învatat si care stia Scxripturile pe de rost, asceza lui era aceea ca traia ca unul care nu a avut deloc acoperis, ci calatorea si cu viata lui îi aducea pe altii la Hristos. A trecut cu pace la Domnul la Roma, catre vârsta de 70 de ani. Despre el povesteste pe larg Paladie în Istoria lausiaca (Lavsaicon).

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serafim de la Vyritsa (Rusia).

Basil Muraviev (cel ce avea să devină Sf. Serafim) s-a născut în 1865 în orăşelul Cheremovsky, provincia Yaroslavl, din părinţi ţărani, Nicholas şi Chione. Când Basil a împlinit zece ani, tatăl său a murit lăsându-le pe sora Olga şi pe mama bolnăvicioasă în grija băiatului.

Un vecin bun l-a luat într-o zi cu el la St. Petersburg, găsindu-i lui Basil o slujbă de vânzător. Băiatul avea gânduri de călugărie pe care nu le-a dezvăluit nimănui şi la un moment dat s-a hotărât să plece la Lavra Sf. Alexandru Nevsky să stea de vorbă cu părinţii de-acolo. Unul din fraţi I-a sfătuit să rămână în lume şi să crească prunci şi după ce aceştia vor fi crescut, el şi soţia sa vor putea petrece în curăţie la mănăstire, slujind lui Dumnezeu.

Basil a înţeles că aceea era voia Domnului şi a urmat întocmai sfatul bătrânului părinte. Întors la slujba lui de la magazin, a continuat să muncească şi să strângă bani pe care îi trimitea familiei. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu o fată pe nume Olga.

Basil şi-a încropit propria lui afacere ca blănar şi a devenit foarte înstărit. A avut un fiu, Nicholas şi o fiică, Olga. Dar fata lor murind înainte de vreme, cei doi soţi au făcut legământ să trăiască împreună din acel moment doar ca frate şi soră.

În jurul vârstei de 30 de ani, Basil şi-a împărţit aproape toată averea, făcând multe donaţii diferitelor mănăstiri. Când Nicholas s-a făcut mare, Basil şi Olga s-au retras la mănăstire să-I slujească lui Dumnezeu. Olga a fost tunsă în 1919 cu numele Christina, locuind în Mănăstirea Învierii-New Divyevo din St. Petersburg. Mai târziu a primit schima şi numele de Serafima. A murit în 1945.

Nu avem cunoştinţă de mănăstirea în care a fost tuns Basil şi nici de numele pe care l-a primit. Unii spun că ar fi fost tuns călugăr în Athos. În 1927 a sosit la Lavra Sf. Alexandru Nevsky, unde a devenit preot duhovnic al călugărilor. Acolo a fost tuns în schimă cu numele de Serafim. Curând s-a descoperit tuturor darurile de vindecare şi înainte vedere cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe Sf. Serafim, mulţi oameni căutându-l pentru ajutor şi un cuvânt de folos.

Episcopul Alexei (Shimansky) al Novgorodului a venit la părinte în 1927 să-l întrebe dacă era potrivit pentru el să părăsească Rusia din cauza persecuţiilor comuniste. Înainte ca episcopul să-şi spună păsul, Sf. Serafim i-a dat răspunsul următor: "Mulţi vor să plece acum din Rusia. Dar să nu ne temem. Este nevoie de sfinţia ta aici. Vei deveni patriarh şi vei conduce biserica 25 de ani."

Însă pentru lavră au venit vremuri de grea încercare. Călugării erau arestaţi, exilaţi sau duşi în lagăre de muncă. Mulţi erau executaţi. Începând cu 1929, părintele Serafim a fost arestat de 14 ori. El şi-a continuat misiunea preoţească în lagăre şi închisori, încurajând prizonierii.

În 1933, părintele a fost eliberat din lagăr şi s-a stabilit la Vyritsa, un loc minunat cu păduri, un pârâu şi aer foarte sănătos, un loc potrivit pentru Sf. Serafim care avea sănătatea şubredă la acea vreme de la regimul şi bătăile suferite în lagăr.

În 1913 s-a construit la Vyritsa o biserică din lemn închinată Icoanei Maicii Domnului din Kazan pentru comemorarea a 300 de ani de dinastie Romanov. Biserica principală are două altare: unul închinat icoanei Kazan, iar celălalt Sfântului Nicolae. Biserica de jos era închinată Sf. Serafim al Sarovului. După ce şi-a mai recăpătat puterile, părintele Serafim a început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor. Mulţi grav bolnavi se vindecau cu rugăciunile sfântului. Autorităţile au observat în scurt timp afluxul de oameni de la chilia sfântului şi au început să-l cerceteze, venind în percheziţie la chilia sa în special noaptea. Odată poliţia a venit să-l aresteze pe părinte dar Dumnezeu a avut grijă de slujitorul său şi l-a scăpat din mâna duşmanilor prin doctorul care le-a atras atenţia că părintele era bolnav şi n-ar fi suportat călătoria. Aceştia l-au lăsat în pace pe bătrânul părinte.

În septembrie 1941 nemţii intraseră în Vyritsa dar nu au rănit pe nimeni şi nu au prădat nimic. În timpul războiului Sf. Serafim a slăbit tot mai mult, slujind mai rar în biserica Sf. Serafim, iar din 1945, părintele Alexei Kibardin a început să slujească în biserica Kazan.

În primăvara lui 1949, Sf. Serafim a fost ţintuit la pat dar tot primea oamenii la el pentru ajutor ca mai înainte.

Cu puţin înainte de adormirea sa, Preasfânta Fecioară i-a apărut Sfântului Serafim sfătuindu-l să se împărtăşească în fiecare zi. Părintele Alexei Kibardin îi aducea Sfânta Împărtăşanie la ora 2 dimineaţa dar într-o noapte a adormit şi nu a ajuns decât la 4 dimineaţa. Şi-a cerut iertare de la părintele pentru că a întârziat şi a observat o strălucire nepământeană pe chipul acestuia. Sfântul i-a răspuns: "Nu-ţi face griji, frate, că îngerii mi-au adus deja Sfânta Împărtăşanie". Văzând cum îi iradiază faţa, părintele Alexei a crezut că cele ce i-a spus erau adevărate.

Sf. Serafim l-a rugat pe părintele Alexei să meargă la Moscova să-l anunţe pe Patriarhul Alexei că el se va duce la Domnul în două săptămâni. Când părintele Alexei a transmis mesajul patriarhului, acesta s-a întors către sfintele icoane făcându-şi cruce iar când a revenit cu faţa la părintele, pe obraji îi curgeau lacrimi, spunând: "Au trecut patru ani de când sunt patriarh. Mi-au mai rămas douăzeci şi unu. Aşa mi-a spus sfântul părinte". Patriarhul Alexei a murit în 1970, aşa cum a prevăzut Sf. Serafim.

Sf. Serafim a plecat la Domnul în 21 martie 1949 (sau 3 aprilie N.S.). În orele de dinaintea morţii sfântul a cerut să se citească acatistele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, al Sf. Serafim de Sarov şi al Sf. Nicolae. Timp de o săptămână de la moartea sa, oraşul Vyritsa s-a scăldat într-o mireasmă divină.

Sf. Serafim a fost îngropat în cimitirul de lângă biserica Icoanei Kazan din Vyritsa la înmormântare venind puhoi de oameni. Vyritsa a devenit astfel loc de pelerinaj. Sf. Serafim Schimonahul a fost canonizat de Biserica Rusă în august 2000.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna martie in 21 zile: pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Iacob, episcopul, Marturisitorul (sec. VIII)

    Acest marturisitor Iacob, iubind viata cea pustniceasca, s-a facut monah din tinerete, infranandu-se pe sine cu postiri, cu privegheri, si alte aspre nevointe si a trait in zilele imparatiei lui Copronim (741-775). Si se indeletnicea cu scrierea dumnezeiestilor carti, curatandu-si mintea mai intai cu rugaciunea cea din inima curata. Iar, invrednicindu-se si de treapta episcopiei, mult a suferit pe vremea prigonirii lui Copronim, silit fiind sa lepede inchinaciunea cinstitelor icoane. Deci, neprimind el a marturisi ca sfintele icoane sunt idoli, a fost osandit sa indure multe chinuri, izgoniri, inchisori, foame si sete si multe stramtori, dar nimic nu a slabit taria dreptei lui credinte. Si asa, intru acele chinuri, si-a dat fericitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu, pe Care, pana la moarte L-a marturisit si de la Dansul a luat Imparatia Cerurilor, in veci bucurandu-se.

 

Intru aceasta zi, cuvant de folos al presbiterului Cosma.

    Multi ies din lumea aceasta si intra in manastire; insa, neputand sa rabde oboselile si ostenelile de acolo, fug si se intorc, in viata lumeasca, iar altii, in deznadajduire cazand, mai rau decat inainte gresesc, unii prin cetati petrecand, fara de minte, se tulbura, in zadar mancand paine straina, nefolositi fiind de amandoua ostenelile, traindu-si rau zilele lor si, pandind unde se fac ospete, robi se fac pantecelui, iar nu lui Dumnezeu. Si le sunt lor cele de pe urma, mai rele decat cele dintai. Drept aceea, fratilor, daca suntem in lume si intru bogatie traitori, ascultati ce zice fericitul Pavel Apostolul, catre Timotei: "Celor bogati in veacul cel de acum porunceste-le sa nu se semeteasca, nici sa-si puna nadejdea in bogatia cea nestatornica ci, in Dumnezeul cel viu, Care ne da din belsug toate, spre indulcirea noastra, sa faca ce e bine, sa inavuteasca in fapte bune, sa fie darnici, sa fie cu inima larga, agonisindu-si lor buna temelie in veacul viitor". (I Tim. 6,17-18).

    Vazut-ati, oare, ca nu este rea bogatia, daca o randuim pe ea bine ? Dar daca cineva, fugind de saracie, neputand sa se ingrijeasca de femeie si de copii, se duce la manastire, apoi, acela nu dragostea lui Dumnezeu o cauta, nici pentru a se osteni iese din lume, ci pofteste a se odihni si pantecului a sluji. Cela ce face asa se leapada de-a pururea de credinta. Unul ca acesta este mai rau decat bogatul, precum a zis Apostolul. Inca se face si pricina de mult blestem. Caci, "copiii saracului, de foame pierind si de frig chinuindu-se, apoi, intru multa plangere" il blesteama pe el, zicand: "De ce ne-au mai nascut tata si maica noastra, ca ne-au parasit pe not intru atata ticalosie si in toata nenorocirea". Caci, daca pe cei straini si saraci, ni s-a poruncit noua a-i hrani, apoi, cu cat mai mult sa nu-i lasam sa piara, pe ai nostri.

    Dar, in orice stare am fi, ne primeste pe noi Domnul, de vom vietui drept, dupa Legea Lui. Ca nu ne mantuiesc pe noi hainele cele negre, nici nu ne pierd cele albe, daca facem lucruri placute lui Dumnezeu. Drept aceea, de esti bogat, atunci cu milostenia si cu rugaciunea, sa te mantuiesti si sa citesti, adeseori, sfintele carti, ca sa faci cele poruncite de ele. Iar de esti sarac, apoi, cu mainile tale sa-ti castigi painea, pe care o mananci si pe ai tai sa-i hranesti. Fereste-te de furtisag si de tot raul. Inca, sa lauzi pe Dumnezeu si de aceasta, ca, adica, in saracie, si nu intru bogatie, te ostenesti lui Dumnezeu, in viata ta, intru curatie si intru celelalte faceri de bine, ca mai multa plata sa iei, precum a zis Domnul: "Caruia i s-a dat mult, mult se va cere de la dansul". Drept aceea, faramitura ta data saracului intrece cu multe darurile cele mari, care se dau de cei bogati. Ca s-a zis: "Gol am fost si nu M-ati imbracat; strain am fost si nu M-ati adus in casele voastre; bolnav si in temnita si nu M-ati cercetat". Si iarasi a zis: "De postesti, unge-ti capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci numai lui Dumnezeu". Drept aceea si noi fratilor, sa ungem capul sufletelui, cu untdelemnul iubirii de saraci, spalandu-ne fata noastra cu lacrimi in taina. Pentru ca vedem pe unii sarguindu-se cu cresterea parului si cu neingrijirea trupului, care se aseamana cu cei fatarnici, care, dupa cuvantul Domnului, isi pierd plata lor. Ci, inca, sunt si graitori impotriva, neascultand pe cei care ii invata pe dansii. Si, asemanmdu-se pe ei cu luminatorii cei mari, zic: "Cum a facut Antonie, cum Sava si alti Parinti, de au scapat de desertaciunile lumii ?" insa, de voiesti sa incepi lucrul cel bun, sa socotesti, daca, incepand, putea-vei sa suferi si chinurile acelora ? Pentru ca aceia nu au avut un ceas de odihna si multe patimiri au luat de la dracii cei vicleni. Apoi, inca, infranarile lor cele pustnicesti au fost mari, si setea de apa si foame si alte patimiri ale lor cine le va spune ? Insa, de vreme ce tu asa te bizuiesti ca vei patimi, ispiteste-te, frate, mai intai, in casa ta sezand, macar trei ani, invatandu-ti sufletul a rabda patimile, pe care Domnul Iisus Hristos, pentru noi, le-a suferit. Iar, de te graieste cineva de rau, sa nu lasi sa iasa din gura ta cuvinte de manie. Sau, de-ti face tie cineva vreun rau, sa nu cartesti asupra lui, nici sa fii impotriva lui. Ci, sa te rogi lui Dumnezeu pentru dansul, ca sa-l impace cu tine. Insa, sa postesti cu postul cel duhovnicesc, mai mult decat trupesc. Sa nu te bucuri cand patimeste vrajmasul tau, nici sa te mahnesti vazand ca se imbogateste fratele tau. In tot ceasul Numele Domnului sa izbucneasca din inima ta; fie mancand, fie band, ori altceva, facand, sa zici: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma !" Si, acestea toate, in taina, sa se faca. .

    Si, daca te vei vedea pe tine intru toate desavarsit, pazeste-te bine de vicleanul drac al mandriei, sa nu-ti semene tie in inima pierzarea: ca, adica, sa ti se para ca esti om mare, ori iti va zice tie gandul ca esti placut lui Dumnezeu. Atunci sa gandesti la pacatele tale, cele dintai, si sa zici: "Macar ca m-a iertat pe mine de pacate milostivul Dumnezeu, pentru Imparalia Lui cea fara de sfarsit, dar, inca, tot mi se cade mie a fi osandit". Iar, de-ti pui tie, in minte, multimea pacatelor, ce s-au facut de tine in tinerete, zicand intru tine: "Mult am gresit si nu voi fi iertat" sa nu asculti de acel gand, nici sa nu deznadajduiesti, ci sa zici: "Domnul meu Iisus Hristos pe cei pacatosi a venit sa-i mantuiasca".

    Deci, daca te va vedea pe tine ca poti suferi toate patimile, atunci, sa te duci la manastire si sa te supui egumenului, ca lui Dumnezeu, pentru Hristos, lepadandu-ti toata voia ta, iar voia lui sa o pazesti, pana la moartea ta. Sa cinstesti pe egumen, ca pe Dumnezeu, iar pe frati, ca pe ingeri. Si sa nu dai voie inimii tale sa caute Roma si Ierusalimul. Ci, rugaciunile tale, cele date tie de egumen, sa le faci, petrecand in chilia ta. Si, acolo fiind tu, insusi Domnul Iisus Hristos, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, va veni, aducand cu sine pe Petru si pe Pavel si pe alti Sfinti, pe care voiesti a-i cauta; si, nu numai in chilia ta ii vei afla pe ei, ci, inca, si in inima ta vei vedea ce sunt, de vreme ce insusi Domnul a fagaduit ca, impreuna cu Tatal Sau, va veni intre unii ca acestia si lacas intru dansii Isi va face.

    Iar, de ti s-ar intampla tie stramutare din loc, din pricina napadirii vrajmasilor, sau din oarecare alta pricina, apoi, in orice parte te va scoate Domnul si unde Insusi iti va arata tie loc, acolo sa petreci, de cea dintai lucrare tinandu-te. Ca nu va omori Domnul, cu foamea, sufletele dreptilor. Antonie cel Mare a zis: Precum pestele, afara din apa, asa si calugarul, despartindu-se de manastire, piere. Si precum gaina, sculandu-se, adeseori, de pe cuibul sau, face ouale sterpe, asa si calugarul, iesind din manastire, adeseori si de a sa voie, isi uita slujba cea data lui.

    Iar acestea toate le-au scris Sfintii Parinti, spre mantuirea celor ce le asculta.
 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric.

    De vom voi sa graim si sa aratam toate despre acest mare staret (Antonie) intru multime multa se vor intinde cele scrise, pentru ca multe altele si infricosatoare povestiri sunt despre darurile si feluritele lui nevointe, dintre care spunem si pe aceasta: "Mergand eu, candva, pe cale, era impreuna cu mine, un calugar. Si, mergand noi mai inauntru, la un loc foarte ascuns, in muntele cel mai des, am aflat un locas zidit si inauntru calugari. Deci, dupa ce am intrat am gasit acolo calugari cu desavarsire tacuti. Si nici mie, ca unui strain, nu mi-au grait vreun cuvant. Inca, era si un izvor in mijiocul locasului. Si am vazut pe unul dintr-insii, aratand cu mana sa si zicandu-mi: "Acestia sunt robii lui Dumnezeu". Iar altceva, mai mult, nici un cuvant, nici mic, nici mare, n-am auzit acolo.

    Deci, am iesit si m-am tulburat. Si, ducandu-ma de la locul acela, la o oarecare departare, am aflat niste pastori, pascand oile si graiam eu cu dansii, ocarand pe calugarii aceia. Iar acei pastori mi-au zis mie: "De multi ani suntem nascuti si crescuti si traim in locul acesta, insa n-am vazut aici manastire, nici calugari, precum graiesti tu".

    Acestea auzindu-le, marele staret, a cunoscut ca locul "acela era ascuns si Dumnezeu, cu judecatile care le stie, l-a aratat pe el numitului staret. Asemenea, cu aceasta se arata, si in patericul monembasilor, despre aceeasi manastire ascunsa, unde, dupa porunca lui Dumnezeu, pasarile aduceau poame, la fiecare vreme a lor, spre hrana calugarilor de acolo. Deci, si din aceasta, cunoastem ca sunt daruri, ce se dau, si acum si pana la sfarsit, la cei ce se nevoiesc si doresc, precum si mai sus am zis. Asa, intre tainuiti si ascunsi, se afla, adica, si cete de mai multi vietuitori impreuna, si, cui voieste Dumnezeu, pe acestia, si acum, ii arata.

    A intrebat ava Pamvo pe ava Antonie: "Ce voi face ?" Zis-a lui staretul: "Sa nu deznadajduiesti, pentru dreptatea ta, nici sa te mahnesti, pentru lucrul cel trecator: si sa-ti infranezi limba si pantecele". Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.