Sinaxar 20 Martie

 

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea sfinţilor cuvioşilor părinţi, ucişi de arabi în Mănăstirea sfântului Sava cel sfinţit.

În sec. al VIII-lea saracinii invadau frecvent regiunile înconjurătoare ale Ierusalimului. Mănăstirea Sf. Hariton a fost astfel devastată şi transformată în ruine. Saracinii încercaseră de două ori să distrugă Lavra Sf. Sava cel Sfinţit dar pronia divină a apărat locaşul sfânt. Fraţii, care s-ar fi putut salva din calea barbarilor dacă ar fi fugit în Ierusalim, n-au făcut-o, din dorinţa de a nu părăsi locul unde şi-au aflat mântuirea atâţia ani.

În ziua de 13 martie saracinii au intrat în mănăstire cerând lucrurile de valoare. Când călugării le-au spus că nu vor găsi nimic valoros în mănăstire în afară de provizii de hrană şi nişte haine vechi, saracinii au început să tragă în ei cu arcul. Treisprezece oameni au fost ucişi şi mulţi au fost răniţi, iar chiliile arse. Saracinii vroiau să dea foc şi bisericii dar văzând în depărtare un grup mare de oameni au crezut că este armata trimisă din Ierusalim şi au fugit luând cu ei puţinul pe care l-au găsit în sfântul locaş.

După fuga duşmanilor, părintele Toma, un doctor cu experienţă, i-a ajutat pe cei rămaşi în viaţă.

În joia mare, 20 martie, saracinii s-au întors în număr mult mai mare şi i-au bătut pe călugări. Supravieţuitorii au fost băgaţi în biserică unde au fost torturaţi ca să spună unde au ascuns odoarele bisericii. Mănăstirea era înconjurată de cotropitori şi nimeni nu putea să scape. Saracinii l-au prins pe tânărul călugăr Ioan, care îngrijea oamenii fără adăpost şi l-au bătut rău după care i-au tăiat tendoanele de la mâini şi picioare şi l-au târât de picioare pe pietre, sfâşiindu-i mucenicului pielea spatelui.

Paznicul odoarelor bisericii, Sf. Serghie, a încercat să fugă după ce a ascuns sfintele obiecte, dar a fost prins şi decapitat. Cu toate acestea mulţi călugări au reuşit să se ascundă într-o peşteră din afara mănăstirii dar au fost zăriţi de o santinelă de pe deal şi somaţi să iasă toţi şi să se predea. Sf. Patriciu, le-a şoptit fraţilor cu care era în peşteră să nu se teamă că el va ieşi singur şi îşi va înfrunta moartea iar ei să se roage pentru el. Ieşind, saracinii l-au întrebat dacă era singur iar Sf. Patriciu le-a răspuns că nu mai era nimeni cu dânsul. Aceştia l-au dus la lavră unde ceilalţi prizonieri îşi aşteptau soarta. Saracinii au cerut răscumpărare pentru eliberarea călugărilor 4000 de monede de aur şi odoarele sfinte, bani pe care fraţii nu aveau de unde să îi scoată. Saracinii i-au dus pe toţi în peştera Sf. Sava din interiorul mănăstirii, au aprins focul pe un morman de bălegar la intrarea în peşteră sperând să-i sufoce cu fumul otrăvitor. Optsprezece oameni au pierit în peşteră, printre care şi sfinţii Ioan şi Patriciu. Saracinii au continuat să-i tortureze pe cei rămaşi în viaţă dar nu au obţinut nimic de la ei. În cele din urmă au părăsit mănăstirea.

Mai târziu, în seara de vinerea mare, călugării ascunşi în munţi s-au întors la mănăstire, au luat trupurile fraţilor ucişi şi le-au îngropat în biserică.

Barbarii care au prădat mănăstirea nu au scăpat de mânia lui Dumnezeu. Aceştia au fost loviţi de o molimă şi au pierit toţi mâncaţi de fiarele sălbatice.

Mucenicii Lavrei Sf. Sava prăznuiţi în 16 mai au suferit în sec. al VII-lea în timpul domniei lui Heraclius (610-641).

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Nichita Mărturisitorul, episcopul Apoloniadei.

Acest preacuvios părinte al nostru şi mărturisitor, pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane era episcop al Apoloniadei şi era nu numai credincios şi evlavios şi cu totul drept în credinţa lui, ci şi milostiv şi plin de dragoste faţă de oameni, vestit în cunoştinţe şi în cuvânt. Fiind silit să se lepede de închinarea la sfintele icoane ale Domnului nostru Iisus Hristos şi ale preacuratei Sale Maici, ale sfinţilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor şi neplecându-se, a fost condamnat la surghiun şi supus la chinuri de neîndurat. Din pricina acestora îmbolnăvindu-se cumplit, şi-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor şapte femei, celor din Aminsos: Alexandra, Claudia, Rufrasia, Matrona, Iuliana, Eufimia şi Teodosia.

Aceste şapte sfinte femei au trăit pe vremea împăratului nelegiuit Maximian. Acesta pornind o prigoană mare împotriva creştinilor, în cetatea Aminsos, au fost aduse în faţa mai-marelui cetăţii aceste şapte femei pline de curaj. Şi mărturisind că sunt creştine şi spunând mai-marelui cetăţii că este un om crud, lipsit de omenie şi vrăjmaş, mai întâi au fost lovite cu toiege, după ce au fost dezbrăcate; apoi li s-au tăiat sânii cu sabia. După aceasta au fost spânzurate şi li s-au sfâşiat trupurile cu gheare de fier, până când li s-au văzut cele dinăuntru şi în cele din urmă au fost aruncate într-un cuptor cu foc, dându-şi astfel sufletele lor Domnului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Mucenic Rodian, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Achile eparhul, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Lolion, care cu pumnii fiind lovit, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Emanoil, care prin sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Miron Criteanul, care a mărturisit în Creta, la anul 1793 şi care prin sugrumare s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna martie in 20 zile: pomenirea Sfintilor, Cuviosilor Parinti: Ioan, Serghie, Patrichie si cei dimpreuna cu dansii, ucisi de arabi, in manastirea Sfantului Sava Sfintitul

    Acesti parinti au trait pe la anul 800, pe cand la Constantinopol imparateau Constantin si maica sa Irina (790-802), pe vremea cand Sfanta cetate a Ierusalimului era sub stapanirea arabilor si in zilele preafericitului Ilie, patriarhul Ierusalimului. Adunati din mai multe locuri, parintii, astazi pomeniti, vietuiau in vestita manastire a Sfantului Sava, pe cand staretea minunatul egumen Vasile, slujind cu totii lui Dumnezeu, ziua si noaptea, dupa randuiala monahiceasca, cu multa nevointa si imbunatatita petrecere. Pacea lor era, insa, adeseori, tulburata de navala paganilor arabi, care, gandind ca vor gasi averi, jefuiau sfintele locasuri de toate odoarele lor.

    Asa s-a intamplat si in anul pe care-l pomenim astazi; ca, la vremea Postului mare, in saptamana dinaintea Stalparilor, cand monahii se aflau la rugaciune, fara veste, a navalit peste ei o ceata de saizeci de jefuitori, inarmati cu sulite, arcuri si sabii si au facut cumplit macel in manastire. Au dat foc chiliilor, pradand saracaciosul avut al smeritilor calugari. Dar, cand a fost sa dea foc si manastirii, li s-a parut ca vine o oaste in ajutor si au fugit.

    In Joia cea mare, din saptamana Patimilor Domnului, facand razboi arabii intre ei, in Palestina, jefuitorii au navalit din nou in sfanta manastire si au ucis pe cei ce mai ramasesera in viata, semanand urgie in urma lor. Ca, daca au mers si n-au gasit nimic, i-au omorat, unora taindu-le capetele, pe altii facandu-i bucati, pe altii junghiindu-i si varsandu-le sangele, iar, pe altii, in tot felul de grozavii, chinuindu-i. O seama de parinti s-au ascuns intr-o pestera din munte, cu odoarele manastirii si, nevoind sa le dea, paganii au pus foc la gura pesterii si au pierit toti cei dinauntru, inabusiti de fum.

    Si asa au primit cununa muceniciei parintii Ioan, Serghie si Patrichie si toti care se aflau atunci, impreuna cu ei in manastirea Sfantului Sava, ostasi ai Domnului Hristos, care nu aveau arme si zale, ci numai arme dohovnicesti: platosa nadejdii, pavaza credintei si coiful mantuirii. Iar Sfintii, multimind, si-au dat sufletul in mana lui Dumnezeu, dobandind fericita si vesnica viata si Imparatia Cerurilor. Ca, pentru Hristos, truda pustniciei purtand, de la Hristos au luat si cununa credintei. Dumnezeului nostru, slava !
 

 

Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Anastasie, egumenul din Sinai, pentru a nu osandi.

    Sa nu osanditi, zice Domnul, ca sa nu fiti osanditi. Iata ca, pe multi am auzit, zicand: Amarnic mie, cum pot sa ma mantuiesc ? A posti nu pot, chiar daca nu dorm, nu sunt treaz cu mintea, a-mi pazi curatia nu pot, a ma desparti de lume nu rabd, milostenie nu am; deci, nu stiu cum ma voi mantui". Insa eu iti spun tie: "Lasa, si ti se va lasa tie. Iarta, si iertat vei fi. Nu osandi, ca sa nu fii osandit, si, cu acestea, te vei putea mantui. Daca avere aici nu ai, nici trupul nu voiesti sa-ti ostenesti, nu osandi, dar, macar si, cu ochii tai, de vei vedea pe cineva gresind. Singur Judecator este Dumnezeu, Care va rasplati fiecaruia, dupa faptele lui. Pentru ca cela ce judeca pacate straine, potrivnic lui Hristos este si antihrist se numeste, pentru ca rapeste judecata lui Hristos. Sa nu judecam, fratilor, pe nici unul care greseste, ca sa luam de la Dumnezeu iertare de pacatele noastre. Macar de ai si vedea pe cineva gresind, sa nu osandesti, pentru ca nu stii cum trece viata aceasta. Talharul acela, care a fost rastignit impreuna cu Hristos, ucigas de oameni era, iar Iuda era Apostol al lui Hristos. Insa talharul a intrat in Imparatie, iar ucenicul in gheena.

    Macar de ai si vedea pe cineva gresind, sa nu osandesti, ca tu nu stii si fapta lui cea buna. Ca multi au gresit la aratare, iar in taina s-au pocait. Iar noi pacatele lor le-am vazut, dar pocainta lor nu o stim. Drept aceea, fratilor, pe nimeni sa nu osandim, ca sa nu fim osanditi. Dar, mai ales, pe preot sa nu-l osandim, macar de l-ai si vedea pe el gresind ceva; sa nu-i zici lui ca pacatos esti si cu nevrednicie slujesti. Ci, sa te apropii de curata incredere si sa te impartasesti din dumnezeiestile Taine, ca sa dobandesti sfintenia. Pentru ca macar si inger de ar fi acela ce ar aduce Jertfa cea fara de sange, daca te-ai apropia tu cu nevrednicie, chiar ingerul nu te va curati nicidecum pe tine de pacate. Ca, iata, cu adevarat se marturiseste despre Iuda, ca din insesi preacuratele maini ale Stapanului Hristos a primit Painea cea preasfanta, dar, pentru nevrednicia lui, indata, a intrat intr-insul satana. Aceasta spre dovada, sa va fie voua ca, de nu va osandi cineva, neosandit va fi. Si pentru aceasta multi marturisesc. Inca si un barbat oarecare, in randuiala monahiceasca fiind, isi cheltuia zilele sale intru toata nepurtarea de grija. Si, intru lenevire, viata petrecandu-si, de sfarsit s-a apropiat. Si, dupa ce s-a imbolnavit, cu durere de moarte a ajuns la cea de pe urma rasuflare, nicidecum nu se temea de moartea sa ci de trup, se despartea cu toata multumirea, vesel si zambind. Iar fratii si parintii ce sedeau langa el, impreuna cu egumenul, i-au zis lui: "Noi te-am vazut pe tine frate, ca intru nebagare de seama ti-ai petrecut viata ta, de unde iti este tie in ceasul acesta infricosator o astfel de nemahnire si dulce zambire ? Nu stim ! Insa, cu puterea lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, intarindu-te, scoala-te de ne spune noua, ca toti sa stim sa proslavim maririle lui Dumnezeu". Iar fratele, ridicandu-se putin de pe pat, a zis catre dansii: "Cu adevarat, cinstiti parinti, intru toata nebagarea de seama mi-am petrecut viata mea si acum s-au adus inaintea mea, scrise, toate lucrurile mele cele rele si s-au citit. Si mi-au zis mie ingerii lui Dumnezeu: Le sti acestea ? Iar eu am raspuns catre dansii: Adevarat, cu incredintare, le stiu, insa, de cand m-am lepadat de lume si m-am calugarit, n-am osandit om, nici rautate asupra cuiva n-am tinut si ma rog ca sa se implineasca cu mine, cuvantul lui Hristos: nu osanditi, ca sa nu fiti osanditi, iertati si vi se va ierta voua. Pe acestea, daca le-ar fi grait, indata, sfintii ingeri au rupt zapisul pacatelor mele, si pentru aceasta, cu bucurie si fara mahnire ma duc catre Dumnezeu". Aceasta zicand, fratele acela si-a dat cu pace sufletul sau Domnului, mult folos facand la toti.

    Deci, aceasta auzind-o, fratilor sa ne sarguim a nu osandi, nici a avea pomenire de rau, ca Domnul Dumnezeu sa nu ne osandeasca pe noi, nici sa pomeneasca pacatele noastre.
 

 

Intru aceasta zi, cuvant din Pateric, despre doi frati ce erau in vrajba

    In vremile prigoanelor, cand erau chinuiti si ucisi crestinii, pentru credinta intru Hristos, au fost prinsi, atunci, si doi frati calugari si au fost aruncati in temnita urmand ca, a doua zi, sa-i scoata, sa-i chinuie si sa-i omoare. Si acesti doi frati aveau vrajba si pizma unul cu altul. Deci, fiind ei in temnita, unul din ei, umilindu-se in inima sa, a zis celuilalt: "Frate, iata, mainile ne vor scoate pe noi la judecata lor si ne vor chinui si ne vor omora si vom merge catre Domnul. Pentru aceea, de vrajba si pizma ce a fost intre noi, si acum mai este, se cade sa o lasam si sa i impacam si sa ne iertam unul pe altul, acum, mai inainte de moartea noastra, ca sa luam curati fiind, chinurile si moartea pentru credinta si dragostea lui Hristos si, asa, ne vom invrednici sa luam cununile mucenicesti, din mainile lui Hristos, si vom fi primiti in ceata mucenicilor". Si acestea zicand, i-a facut lui metanie, dupa obiceiul calugaresc, zicand: "Iarta-ma, frate, si sa fii si tu iertat de mine si de Dumnezeu". Iar acela, fiind biruit de vrajmaseasca pizma, n-a vrut nicidecum sa-l ierte.

    Iar a doua zi, daca s-a facut ziua, i-au scos pe ei din temnita la judecata. Deci, acela care n-a vrut nicidecum sa se impace si sa ierte pe fratele lui, vazand ca vor sa-l taie, inspaimantandu-se, s-a lepadat de Hristos. Iar pe fratele sau, care credea in numele Domnului, l-au taiat. Iar pe cel ce s-a lepadat de Hristos, l-a intrebat dregatorul, zicand: "Pentru ce ieri nu te-ai lepadat de Hristos, ca sa nu te fi chinuit ?" Raspuns-a lui acela: "Cand am lasat eu pe Dumnezeui meu si nu m-am impacat cu fratele meu, atunci si ajutorul Lui m-a lasat si m-a parasit pe mine si, ramanand gol de dansul, m-am lepadat de Hristos".

    Deci, aceasta stiind-o fratilor, impacati-va si intru dragoste sa petreceti, ca aici cu placere dumnezeiasca vietuind, vesnicelor bunatati partasi sa ne facem. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.