Canoanele Bisericii impotriva avortului

 
Canoanele - sau epitimiile - sunt hotãrâte, luate de-a lungul istoriei Bisericii, de obicei în sinoade ale episcopilor Bisericii sau de unii Sfinti Pãrinti cu mare autoritate, ale cãror învãtãturi si rânduieli au fost acceptate de Bisericã ulterior. Canoanele nu sunt pedepse aplicate celor care au fãcut un lucru rãu - cum adeseori se întelege -, ci au un rol terapeutic, ele având drept scop vindecarea sufletului omenesc afectat de pãcate. Pentru a iesi dintr-o stare sufleteascã negativã, rea, omul trebuie sã urmeze o anumitã cale, care presupune de cele mai multe ori oprirea de la Sfânta Împãrtãsanie însotitã de efectuarea unor gesturi care sã concretizeze starea de pãrere de rãu pentru pãcatele sãvârsite.

Sfânta Împãrtãsanie este actul comuniunii depline, al întâlnirii cu Dumnezeu. Or, nu putem sã mergem la întâlnire cu Dumnezeu într-o stare în care L-am supãrat foarte rãu, sãvârsind fapte neplãcute Acestuia. Trebuie mai întâi sã ne împãcãm cu El, cerându-I iertare si arãtându-I prin gesturi concrete cã ne pare rãu pentru ceea ce am fãcut. Pentru aceasta, avem nevoie de o anumitã stare sufleteascã, la care ajungem si prin împlinirea canoanelor pe care ni le dau duhovnicii.

Canoanele sunt ca medicamentele. Ele nu se dau tuturor bolnavilor la fel, ci sunt prescrise de duhovnici fiecãrui credincios, în functie de multi factori, avându-se în vedere sãnãtatea lui sufleteascã.

***
Canonul 91: (Avortul are canonul uciderii)

Pe cele care dau doctorii lepãdãtoare de fãt (provocatoare de avort) si pe cele care primesc otrãvuri pierzãtoare (omorâtoare) de prunci le supunem pedepsei ucigasului.

Canonul 21: (Avortul - lepãdarea de prunci)

Pe femeile care sunt desfrânate si-si omoarã fãtul si se îndeletnicesc cu pregãtirea mijloacelor de avort hotãrârea de mai înainte le-a oprit pânã la iesirea din viatã, si aceastã hotãrâre se tine îndeobste. Dar, gãsind ceva spre a le trata mai blând, am hotãrât ca vreme de zece ani sã împlineascã în penitentã, potrivit treptelor hotãrâte.

Canonul 2: (Uciderea mestesugitã a fãtului - avortul)

Cea care omoarã fãtul prin mestesugire se supune pedepsei uciderii, si la noi nu este dupã subtilitatea expresiunii de fãt format sau neformat; cãci aici se osândeste nu numai pentru cel ce se va naste, ci pentru cã si pe sine s-a primejduit; cãci mai de multe ori mor femeile în acest fel de încercãri. Dar, pe lângã aceasta se mai adaugã si omorârea fãtului, altã ucidere dupã intentia celor ce îndrãznesc aceasta. Dar nu trebuie sã se întindã pocãinta lor pânã la moarte, ci sã se primeascã dupã un termen de zece ani, dar vindecarea sã se hotãrascã nu dupã timp ci dupã chipul pocãintei.

Canonul 33: (Osânda celor ce pricinuiesc pierderea mestesugitã a fãtului)

Vasile cel Mare, în canonul al doilea si al optulea, spune cã femeile care stricã cu mestesugiri pe feti în pântece, precum si cele ce dau si iau doctorii pentru ca sã-i piardã si ca fetii înainte de vreme sã cadã afarã, sã se primeascã dupã un termen de zece ani. Noi însã hotãrâm ca acestora sã li se dea cel mult pânã la cinci ani, sau si trei ani.

Canonul 34: (Pocãinta pentru pierderea fãrã de voie a fãtului)

Iar femeia care fãrã de voie a pierdut fãtul primeste epitimie de un an.

Canonul 35: (Osândã pentru înãbusirea cu voie sau fãrã de voie a pruncului)

Femeia care adoarme asupra pruncului si-l îneacã, dupã trei ani se învredniceste de împãrtãsanie, îndepãrtându-se în zilele rânduite de cãrnuri si de brânzã si celelalte sãvârsindu-le cu ostenealã. Iar dacã din lenevire si din neînfrânarea nãscãtorilor s-a întâmplat aceasta, se aseamãnã cu uciderea intentionatã. Dacã însã din viclenia vrãjmasului, atunci fapta este vrednicã de iertare. Totusi, si aceasta are nevoie de epitimii potrivite; cãci din cauza altor greseli s-a întâmplat aceastã pãrãsire.

Canonul 36: (Osânda pentru pierderea cu voie a fãtului)

Femeii care nu se îngrijeste de fãtul sãu, ci din cauza neglijentei dânsei avorteazã, i se dã pedeapsã pentru ucidere premeditatã.

De stiut:

Femeia care a lepãdat pruncul cu voie trebuie sã meargã neîntârziat la duhovnic si sã-si mãrturiseascã pãcatul. Femeia care leapãdã fãrã de voie pruncul sã meargã de asemenea la preot fãrã întârziere, pentru a i se citi rugãciunea de dezlegare.

Extras din cartea "CANON DE POCAINTA CATRE
DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS PENTRU PRUNCII AVORTATI", Ed. Bizantina