Oamenii sunt icoane ale lui Dumnezeu, dar icoane căzute și schimbătoare. Ne pot răni și dezamăgi nu doar prin slăbiciunea lor, ci și prin excesul nostru de deschidere și sinceritate, când ne dăm inima creaturii în locul Creatorului.
Sfinții Părinți ne învață să fim blânzi și iubitori cu toți, dar să păzim adâncul sufletului neatins, rezervat numai lui Dumnezeu. Să nu ne atașăm cu patimă de nimeni, ci să iubim în Hristos, cu dragoste curată și liberă.
Căci numai El este neschimbător și vrednic de toată inima noastră:
„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta.” (Marcu 12:30)
Părinții pustiei spuneau: „Dacă omul nu va zice în inima sa: «Numai eu și Dumnezeu suntem în lume», nu va afla odihnă.” (Avva Alonie)
Așa că, atunci când ne simțim trădați sau răniți, să ne cercetăm: oare nu cumva am risipit iubirea cea sfântă către cei trecători, uitând de Cel Veșnic?
Păzește-ți inima, frate, și vei afla pacea cea neclintită în Hristos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.