marți, 21 martie 2023

Doamne, o să am prea mult de lucru; poate o să Te uit, dar Tu nu mă uita

 Sfântul Cuvios Sofronie Saharov de la Essex Viaţa în lume se întemeiază pe forţă, pe silnicie. Ţelul creştinului este dimpotrivă. Silnicia nu ţine de viaţa vecinică. Nici un act impus prin forţă nu ne poate mântui.
În viaţa de obşte ascultarea ne face a înţelege puţin câte puţin psihologia altora. Învăţând a vieţui cu cineva, înveţi a vieţui cu milioane de alţi oameni asemănători lui. Astfel, treptat, intri într-o adâncă suferinţă pentru întreaga omenire. Trebuie ca duhul nostru să se dezvolte în toate dimensiunile fiinţei omeneşti, şi nu numai la nivelul treburilor şi greutăţilor zilnice. Aceste treburi mărunte şi frecuşurile ce le însoţesc sunt, desigur, de neocolit, dar ele nu sunt finalitatea vieţii noastre. Ţelul nostru este a ajunge după chipul lui Hristos. Dacă, în calitate de «eu», nu pot purta o mică obşte, cum voi putea purta, precum Hristos, întreaga omenire în timp şi în spaţiu?Viaţa creştină este a ajunge asemenea lui Hristos, a avea aceleaşi mişcări ale inimii, aceleaşi gânduri ca Fiul Tatălui, ne spune Sfântul Pavel. Dacă rămânem statornici cu cugetul la acest ţel, dacă din toată fiinţa noastră suntem în această mişcare lăuntrică, mintea nu ni se va pierde în lucruri mărunte. Pizmuirile, zavistiile, frecuşurile şi măruntele probleme ale vieţii zilnice vor trece neluate în seamă.
Slujim liturghia împreună. Dar plătim şi preţul: fiecare dintre noi trebuie să se grijească de mântuirea tuturor. Viaţa noastră este o nesfârşită mucenicie.Nu este altă cale decât rugăciunea neîntreruptă în vremea lucrului. Preschimbaţi în rugăciune tot ceea ce aveţi de făcut. Deschideţi o uşă – cereţi Domnului să vă deschidă uşa pocăinţei. Puneţi cărămizi – spuneţi-vă că în deşert lucraţi şi că nimic nu poate ţine, de nu va împreună-lucra Dumnezeu la zidire. Nu am obiceiul să cer sfat duhovnicesc de la conducători de stat şi generali, însă cazul lui Cromwell este interesant. Pregătindu-se pentru o bătălie, zicea: «


Doamne, o să am prea mult de lucru; poate o să Te uit, dar Tu nu mă uita».
“Din viaţă şi din Duh”, Arhimandrit Sofronie Saharov, traducere din limba franceză de Ierom. Rafail (Noica), – Ed. a 2-a, rev. -Alba Iulia: Reîntregirea, 2014, p.50

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor