Pentru că pacea interioară valorează mai mult decât orice legătură toxică deghizată în afecțiune.

 Am închis raporturile cu cei care

nu pot privi în interiorul lor... Nu mai vreau să am de-a face cu cei care nu se pot pune în pielea altora. Cu cei care ascultă doar pentru a răspunde, niciodată pentru a înțelege. Cu cei care, puși în fața propriilor responsabilități, se întorc și consideră că este mai convenabil să dea vina pe persoana din fața lor, ca și cum un gest laș ar fi suficient pentru a-și curăța conștiința. Mi-am pierdut răbdarea cu cei care încheie o discuție nu pentru că le lipsesc cuvintele, ci pentru că le lipsește curajul și onestitatea. Cu cei care se refugiază în tăcere sau evadează, dar mai întâi au timp să-și arunce vina care aplanează asupra lor, ca și cum ar fi bolovani de cărat. Nu mai sunt dispusă să mă încarc cu poveri care nu sunt ale mele. Merităm relații în care ne asumăm responsabilitatea pentru propriile greșeli, în care avem curajul să ne privim în ochi și să spunem: „Am greșit”. Oameni care cunosc valoarea empatiei, care nu se tem de confruntare, care nu folosesc durerea celorlalți ca pe un scut sau o armă. Am învățat că maturitatea nu este o chestiune de vârstă, ci de alegeri. Și aleg claritatea, consecvența, respectul reciproc. Aleg să mă distanțez de cei care nu știu să iubească responsabil, de cei care confundă mândria cu puterea și manipularea cu dialogul. Nu mă interesează să am dreptate. Mă interesează să am oameni reali alături. Și dacă asta înseamnă să fac curățenie, atunci așa să fie. Pentru că pacea interioară valorează mai mult decât orice legătură toxică deghizată în afecțiune.