De ce trebuie să primim necazurile?

Ce este întunecimea gândului?

Sfântul Avva Antonie, şezând odată în pustie, a venit în lenevie şi în multă întunecare de gânduri şi zicea către Dumnezeu: „Doamne, voi să mă mântuiesc şi nu mă lasă gândurile. Ce voi face în scârba mea? Cum mă voi mântui”? Şi, sculându-se puţin, a ieşit afară şi a văzut odată pe cineva ca pe sine şezând şi împletind o funie, apoi sculându-se de la lucru şi rugându-se şi iarăşi şezând şi împletind funia; apoi iarăşi sculându-se la rugăciune. Acesta era îngerul Domnului, trimis spre îndreptarea şi întărirea lui Antonie. Şi a auzit pe înger zicând: „Aşa fă şi te mântuieşte”. Iar el, auzind aceasta, a luat multă bucurie şi îndrăzneală şi, făcând aşa, se mântuia.

Întunecarea de gânduri este atunci când ţi se întunecă ţinta la care vrei să ajungi, obiectivul, rostul sau semnul, cum spune Sfântul Apostol Pavel, pe care vrei să-l urmăreşti şi simţi că nu-l mai ai pentru că vine altceva şi-ţi ocupă mintea. Orice gând în legătură cu lucrul, chiar gospodărie, contabilitate, gând de deşteptăciune; orice gând care priveşte materialismul, te abate de la Dumnezeu, de la Doamne Iisuse, adică îţi întrerupe legătura cu Dumnezeu, îţi taie firul dinspre Dumnezeu, îţi fărâmiţează ţinta.

Deci toate acestea se numesc întunecare de gânduri, îţi întunecă rostul, semnul la care vrei să ajungi şi pentru care trăim de când ne-am deschis ochii şi după ce îi închidem. Orice lucru care-l faci, să-l faci cu Doamne Iisuse, fie la gospodărie, fie la plivit sau la contabilitate şi chiar la încărcat de gunoi, iar toate aceste lucruri, faţă de ţinta pe care vrem să o ajungem, să le socotim gunoaie.

Deci întunecarea de gânduri nu este numai când se îmbulzesc în minte alte lucruri, adică când eşti năucit de cap, ci, orice gând care-ţi ocupă mintea, îţi acoperă lumina, ţinta şi simţi că a dispărut ceva din tine; nu mai simţi firul, legătura neîntreruptă cu Dumnezeu.

De acest fel de întunecare de gânduri era cuprins Avva Antonie şi a început să strige la Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a arătat lui că rugăciunea trebuie făcută cu lucrul mâinilor. Sfântul Apostol Pavel zice: „Siliţi-vă să aveţi în voi simţirea care a avut-o Iisus”.

De ce trebuie să primim necazurile?

Când îţi încredinţezi sufletul tău din convingere lui Dumnezeu, are grijă să te prelucreze prin necazuri, ca să-ţi realizezi hotărârea pe care ai luat-o tu cândva cu sinceritate. Dacă trăieşti şi adânceşti această hotărâre, te întâlneşti cu Dumnezeu prin necazuri, prin tânguirea şi strigătul tău, ca în psalmul „Doamne, strigat-am…”.

Necazurile ustură, calcă mândria, iubirea de sine, dar să ai atâta minte să nu te împotriveşti lor. Să ai puterea să te pogori la nivelul conştiinţei şi să găseşti răspunsuri de la Dumnezeu, prin conştiinţă, pentru necazurile care ţi-au venit şi aşa te mântuieşti. Aceasta este realizarea hotărârii tale sincere de cândva.

(Fragment din Revista Atitudini Nr. 5)