Stingerea neamului poate fi de mai multe feluri. Precum într-un pom care aduce roadă, fructul este un capăt de ciclu de viață, care se termină în acel pom cu rodul și sămânța sa, la fel și în neam se poate încheia un ciclu, o viță, un nume, o seminție, printr-o persoană care aduce rod de binecuvântare și sămânța o duce în pământul celor vii. Aceste persoane sunt de obicei călugării și cei care au o viață aleasă.
La fel precum un pom se poate usca în orice timp al viețuirii sale, sau poate fi ars, fulgerat, rupt, tăiat, mâncat de boli, de paraziți, de ger, de ariditate, de putrezire sau de alte grele încercări și necazuri, așa și viața noastră, în orice timp al ei poate fi atinsă de încercări ce nu le putem trece fără ca ele să stingă tot ceea ce suntem și tot ceea ce lăsăm după noi. Ele pot seca izvorul vieții în noi și pot stinge totul în urma noastră. Doar Dumnezeu poate opri, dezlega și spulbera aceste nevăzute puteri.
Iar dacă vezi că ți se stinge neamul,
atunci începe un drum de rugăciune de 7 săptămâni, începi în ziua din săptămână din care ești născut, ții post lunea, miercurea și vinerea, și în fiecare zi rostești rugăciunea Tatăl nostru de 40 de ori astfel: în prima zi toate în gând, în ziua a doua în șoaptă, în ziua a treia cu voce lină, și iar la fel.
Tatăl nostru, … vezi la pagina 184,
cu această invocare:
Iartă-mă, Doamne, și nu mă părăsi, fii cu mine și mă ajută să fac voia Ta. Nu mă lăsa să mă sting ca ramura cea uscată fără de rod, ci ajută-mă să fiu viu/e, aici pe acest pământ și în tărâmul celor vii. Îți mulțumesc, Doamne, Amin.
Că a Ta este împărăţia …,
Apoi zici o dată pe zi această rugăciune astfel:
Rugăciune când vezi că ți se stinge neamul
Apleacă-Te spre mine, Doamne. Ia aminte la glasul rugăciunii mele. Te rog apleacă-Te cu dragostea inimii Tale spre tot ceea ce Tu ai făurit în mine. Apleacă-Te acum spre glasul rugăciunii mele, că tot ce Tu mi-ai dat se risipește și neamul meu se stinge fără urmă și nu văd unde să mă duc spre a cere ajutor. Apleacă-Te cu îngăduință înspre al meu suflet tulburat și ascultă-mi invocarea mea. Apleacă-Te cu a Ta înțelepciune și dă-mi lumină și discernământ și nu lăsa să se cufunde în nepricepere ființa și inima mea. Apleacă-Te cu mâna Ta cea Tare spre a mea cădere și mă ridică și mă învie, că totul pare a se risipi și fără urmă pare a se stinge seminția mea aici pe acest pământ, ajută-mă și pune al meu nume și al meu neam în Cartea și în tărâmul celor vii.
Oprește umbra grea a pustiiri. Ajută-mă și nu mă părăsi chiar dacă am greșit eu, sau cei din care m-am născut sau cei pe care eu i-am moștenit în orice chip. Poate am ascuns și am nedreptățit, poate a venit o grea urgie spre casa sufletului meu și eu am fost departe și străin de Tine.
Apleacă-Te spre mine, Doamne, apleacă-Te cu a Ta iubire, apleacă-Te și mă ridică și scoate-mă din al meu chin. Să nu fiu, Doamne, precum Anania și Safira, care au vândut pământul lor și au dosit din preţ spre a lor pieire. Știind el şi femeia lui, au pus a lor osândă la picioarele apostolilor. Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhul Sfânt şi să doseşti din preţul pământului tău? Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută nu era oare în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta minciună, osândă și pieire? Nu ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu.
Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut şi a murit. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi care au auzit. Şi sculându-se cei mai tineri, l-au înfăşurat şi scoţându-l afară, l-au îngropat. Și, a intrat femeia lui, neştiind ce se întâmplase. Iar Petru a zis către ea: Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu atât? Iar ea a zis: Da, cu atât. Iar Petru a zis către ea: De ce v-aţi învoit voi să ispitiţi Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine. Şi ea a căzut îndată la picioarele lui Petru şi a murit. Şi tinerii, au găsit-o moartă şi, scoţând-o afară, au îngropat-o lângă bărbatul ei. Şi frică mare a cuprins toată Biserica şi pe toţi care au auzit acestea. Iartă-mă, și nu mă părăsi în îngustimea minții mele sau în vreun gând de osândire.
Apleacă-Te, Doamne, spre mine, apleacă-Te spre Tot ce Ți-am greșit, eu sau cei pe care eu acum îi moștenesc în orice chip. Apleacă-Te cu îngăduință și nu lăsa greșeala mea sau greșeala lor să îmi risipească viața pe care Tu, Doamne, ai sădit-o în mine și în neamul meu. Iartă-mi greșeala și păcatul meu, iartă-mi cele ascunse, și cele atinse de minciuna cea ucigătoare. Iartă-ne cele rău gândite, grăite, dorite sau săvârșite de noi în orice chip. Fă, Doamne, să se risipească din acest ceas și din această clipă tot răul și necazul din viața și din calea mea. Fă, Doamne acum să se destrame cu totul din această clipă toată puterea pustiirii și tot necazul rânduielii sale oricare ar fi și oricum ar fi venit spre mine și spre neamul meu.
Că poate am greșit eu sau cei din neamul meu și nu am dobândit iertare. Sau dacă a căzut asupra mea și asupra neamului meu blestem greu de risipire și de stingere a neamului, a numelui, a seminției și a viței mele, Te rog, Doamne, ajută-mă și nu mă părăsi în puterea urgiei celei risipitoare. Arată-mi calea cea bună și de izbăvire și mă ajută să mă îndrept și să pășesc cu încredere pe ea.
Iar dacă datorii de neiertat stau peste mine și peste soarta mea, peste neamul meu și peste tot ceea ce sunt și peste tot ceea ce am, Te rog, iartă-mă, și mă ajută, că numai Tu poți ierta și numai Tu poți șterge cu adevărat toate cele văzute și nevăzute care mă apasă și care vor să îmi stingă viața mea. Sau dacă legături ascunse vor să îmi stingă acum neamul, legături moștenite sau aruncate în orice chip asupra mea, chiar dacă ar fi puse de mine, de mama mea, sau de cei pe care eu îi moștenesc, Te rog, Doamne, dezleagă-le și le risipește cu puterea Ta. Vindecă în mine și în neamul meu, vindecă toată strângerea, sugrumarea, împiedicarea și toată lucrarea lor.
Iar dacă semenii mei au chemat și au urat stingerea neamului meu și chemarea lor s-a unit cu păcatele și cu greșelile noastre și s-a suit până la ceruri și aici pe acest pământ se stinge acum și se risipește tot ceea ce este în urma mea, Te rog, ajută-mă și nu mă părăsi, iartă-mă și mă izbăvește cu puterea Ta și du-mi Tu numele și neamul meu în locul și în lumea celor vii. Iar dacă mi-au urat și mi-au dorit pieirea seminției și a numelui meu, pieirea înainte de vreme a celui zămislit din mine, pierderea a ceea ce am mai drag și mai scump pe acest pământ, stingerea luminii ochilor mei, stingerea auzului, pieirea puterii, stingerea sănătății, pieirea iosagului, uscarea holdelor, pustiirea casei și a locului viețuirii mele, moartea celor dragi și ștergerea numelor noastre din Cartea vieții, neliniștea și neodihna pe acest pământ și în mormânt, sau orice altă rea urare aducătoare de moarte și de pustiire, știută sau neștiută, numită sau nenumită de mine, Te rog, Te chem și Te invoc: Fă, Doamne, Tu, Părinte, Dumnezeul vieții și al binecuvântării mele, să se risipească din acest ceas și să se destrame cu totul în această clipă să nu fie ascultate sau împlinite aceste rele grăiri și urări, chiar dacă faptele mele sau faptele celor din care m-am născut sau faptele celor pe care i-am moștenit în orice chip, le-ar îndreptăți și le-ar da putere în viața mea sau a neamului meu.
Tu, Doamne, șterg-le și le risipește iar pe mine și pe toți cei atinși de aceste grele poveri, ne ridică și ne eliberează, dacă mai este cale de pământească izbăvire. Iar dacă totul e pecetluit acum și aici pe acest pământ spre stingere în urma mea, ajută-mă să nu mă pierd în pustiul singurătății și în abisurile durerii și ale neîmpăcării. Fii cu mine și îmi trimite înger bun, blând, ajutător și păzitor, cu el să îmi petrec bine, în sănătate și în putere tot restul zilelor pe care le mai am aici în această lume trecătoare.
Ajută-mă să mă pot purta pe picioarele mele până la ultima mea răsuflare. Păzește-mă de labirintul cel amar al singurătății și al bătrâneților în neputințe. Îngeri păzitori și semeni binecuvântați și apropiați fă, Doamne, să fie mereu cu mine, să mă ajute și să mă întărească în tot ceasul viețuirii mele. Binecuvintează-mă cu gând bun și mă înțelepțește să pot lăsa moștenire bună în urma mea celor binecuvântați ai Tăi. Că nu este întru moarte cel ce Te cinstește pe Tine Dumnezeule, ci în tărâmul celor vii este lauda și mărirea numelui Tău.
Acolo ajută-mă să ajung și să fiu și eu. Că Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu, pe care îl cinstesc și eu și îl preamăresc și îl chem întru ajutorul meu acum și pururea și în vecii vecilor. Îți mulțumesc, Doamne!
Amin. Amin. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.