Acestea toate, cap - coadă, țin numai și numai de tine, de alegerea ta!!
Iar,
că așa te-ai obișnuit și e foarte greu să schimbi, asta e o nebunie!
Păi, normal că te-ai obișnuit, că așa ai trăit. Normal că, cu cât ai
îndelungat în rău, vindecarea se face cu mai multă durere.
Dar tu ce vrei? Nu se înțelege!
Vrei să rămâi cum ești și să te Mântuiești?? Sau vrei să te schimbi, să te vindeci, fără durere?? Ce vrei?
Trebuie durere multă! Mult mai multă decât îți închipui acum!
Nu
vrei durere pentru Mântuire? Atunci pătimește în durere pentru nebunie.
Golește-te de orice chip. Pătimește în boală, în stres, în chin, în
moartea sufletului. Tu alegi, pentru ce ai luptă și durere. Pentru
Mântuire sau pentru nebunie.
Dacă ai avea cancer, câte ai schimba,
câte ai lăsa, cât chin și câtă durere ai fi dispus să primești, doar
pentru câțiva ani de viață..
Dar, pentru veșnicie, pentru HRISTOS, nu poți!
E foarte greu, nu vrei să schimbi nimic, nu vrei lași nimic, nu vrei să primești nimic din cele grele și dureroase.
Dar pentru lume, nu doar primești cele grele și chinuitoare, ci chiar le alegi.
Mai pot face ceva cuvintele? Nu cred..
Astăzi, teoria ascultării, nejudecării și smereniei este literă de lege.
Se pompează pe aceste repere la maxim. Au ajuns aceste repere, pur și
simplu să circumscrie viața creștinească. Pe baza lor, a luat naștere o
altă Evanghelie. Această Evanghelie propovăduiește: poți să iubești
lumea și lucrurile lumii, poți să iubești confortul, poți să iubești
surplusul și abundența, poți să te înrobești oricum sistemului, poți să
te lupți pentru viitorul material, poți să petreci și să te distrezi,
poți să nu mai ții cont de canoanele Bisericii, poți și să nu te
Împărtășești, doar în posturi; dar, dacă mergi, ca la teatru, la
biserică, dacă asculți de preoți și de ierarhi, dacă nu judeci tu una și
alta (că sunt preoții și ierarhii care judecă), și dacă te smerești să
nu te crezi tu deștept, să nu te bagi în care nu sunt treaba ta, să nu
îți dai tu părerea și nici să ai părere, să stai la locul tău, te
mântuiești!
Asta convine f f mult! Este cel mai confortabil!
Pentru cler și ierarhie, că poporul ascultă de ei și nu este primejdie să fie judecați ca neclerici, ca oameni care slujesc lumii, trupului și intereselor.
Pentru creștini, că nu se mai cere nici o luptă, nici o lucrare, nici o răstignire, nici măcar o alegere între HRISTOS și lume.
Dar, să vedem.
Despre ce ascultare e vorba în adevăr? Despre ascultarea de Bătrân? Despre ascultarea de Starețul Ucenic și următor al lui HRISTOS? Despre ascultarea de Părintele duhovnicesc, iarăși, obligatoriu, Ucenic și următor al lui HRISTOS? Despre ascultarea față de Evanghelia lui HRISTOS? Despre ascultarea față de propovăduirea Sfinților? Este vreuna dintre acestea? Nuu! Nu, de o mie de ori! Este vorba, în scurt, de ascultarea față de draci, față de apostazie, față de cădere, față de antihriști, față de lume, față de trup, față de omul idol, față de valorile și modelele lumii, față de amăgire, față de înșelare! Aceasta se caută, aceasta se cere, aceasta se iubește!
Monahul îți dă în cap cu ascultarea.. Dar, ce ascultare face el, în veacul nostru? Ascultarea gospodărească. Asta e ascultarea?? Dar ce ascultare ar putea să facă, și față de cine? Mai este Bătrânul să-i cerceteze gândurile? Mai este Starețul să-și pună sufletul său pentru tine? Mai este duhovnicul sfânt să te cerceteze în fiecare zi și să aibă el lucrare mai întâi, și să fie el părtaș cu DUHUL SFÂNT, și să nu ieși din cuvântul lui? Nu mai sunt acestea!
Dar cuvântul "ascultare" este frumos. Este și ușor de vehiculat. Nu cere efort..
De atâta "ascultare" a ajuns creștinul dar și monahul, să nu mai aibă propriul cuget, propria înțelegere. Și nici să nu mai știe ce sunt acestea.
Creștinul nu mai gândește. Gândește pentru el zisul duhovnic. Ori că gândește pentru lume, ori că gândește pentru trup, ori că gândește pentru iad, dacă spune cuvinte mari și frumoase, e tot ce trebuie. Căci creștinul, de-atâta "ascultare", nu mai are nici cuget, nici înțelegere, nici minte în HRISTOS.
Astăzi, teoria ascultării, nejudecării și smereniei este literă de lege. Se pompează pe aceste repere la maxim. Au ajuns aceste repere, pur și simplu să circumscrie viața creștinească. Pe baza lor, a luat naștere o altă Evanghelie. Această Evanghelie propovăduiește: poți să iubești lumea și lucrurile lumii, poți să iubești confortul, poți să iubești surplusul și abundența, poți să te înrobești oricum sistemului, poți să te lupți pentru viitorul material, poți să petreci și să te distrezi, poți să nu mai ții cont de canoanele Bisericii, poți și să nu te Împărtășești, doar în posturi; dar, dacă mergi, ca la teatru, la biserică, dacă asculți de preoți și de ierarhi, dacă nu judeci tu una și alta (că sunt preoții și ierarhii care judecă), și dacă te smerești să nu te crezi tu deștept, să nu te bagi în care nu sunt treaba ta, să nu îți dai tu părerea și nici să ai părere, să stai la locul tău, te mântuiești!Asta convine f f mult! Este cel mai confortabil!
Pentru cler și ierarhie, că poporul ascultă de ei și nu este primejdie să fie judecați ca neclerici, ca oameni care slujesc lumii, trupului și intereselor.
Pentru creștini, că nu se mai cere nici o luptă, nici o lucrare, nici o răstignire, nici măcar o alegere între HRISTOS și lume.
Dar, să vedem.
Despre ce ascultare e vorba în adevăr? Despre ascultarea de Bătrân? Despre ascultarea de Starețul Ucenic și următor al lui HRISTOS? Despre ascultarea de Părintele duhovnicesc, iarăși, obligatoriu, Ucenic și următor al lui HRISTOS? Despre ascultarea față de Evanghelia lui HRISTOS? Despre ascultarea față de propovăduirea Sfinților? Este vreuna dintre acestea? Nuu! Nu, de o mie de ori! Este vorba, în scurt, de ascultarea față de draci, față de apostazie, față de cădere, față de antihriști, față de lume, față de trup, față de omul idol, față de valorile și modelele lumii, față de amăgire, față de înșelare! Aceasta se caută, aceasta se cere, aceasta se iubește!
Monahul îți dă în cap cu ascultarea.. Dar, ce ascultare face el, în veacul nostru? Ascultarea gospodărească. Asta e ascultarea?? Dar ce ascultare ar putea să facă, și față de cine? Mai este Bătrânul să-i cerceteze gândurile? Mai este Starețul să-și pună sufletul său pentru tine? Mai este duhovnicul sfânt să te cerceteze în fiecare zi și să aibă el lucrare mai întâi, și să fie el părtaș cu DUHUL SFÂNT, și să nu ieși din cuvântul lui? Nu mai sunt acestea!
Dar cuvântul "ascultare" este frumos. Este și ușor de vehiculat. Nu cere efort..
De atâta "ascultare" a ajuns creștinul dar și monahul, să nu mai aibă propriul cuget, propria înțelegere. Și nici să nu mai știe ce sunt acestea.
Creștinul nu mai gândește. Gândește pentru el zisul duhovnic. Ori că gândește pentru lume, ori că gândește pentru trup, ori că gândește pentru iad, dacă spune cuvinte mari și frumoase, e tot ce trebuie. Căci creștinul, de-atâta "ascultare", nu mai are nici cuget, nici înțelegere, nici minte în HRISTOS.
Asta convine f f mult! Este cel mai confortabil!
Pentru cler și ierarhie, că poporul ascultă de ei și nu este primejdie să fie judecați ca neclerici, ca oameni care slujesc lumii, trupului și intereselor.
Pentru creștini, că nu se mai cere nici o luptă, nici o lucrare, nici o răstignire, nici măcar o alegere între HRISTOS și lume.
Dar, să vedem.
Despre ce ascultare e vorba în adevăr? Despre ascultarea de Bătrân? Despre ascultarea de Starețul Ucenic și următor al lui HRISTOS? Despre ascultarea de Părintele duhovnicesc, iarăși, obligatoriu, Ucenic și următor al lui HRISTOS? Despre ascultarea față de Evanghelia lui HRISTOS? Despre ascultarea față de propovăduirea Sfinților? Este vreuna dintre acestea? Nuu! Nu, de o mie de ori! Este vorba, în scurt, de ascultarea față de draci, față de apostazie, față de cădere, față de antihriști, față de lume, față de trup, față de omul idol, față de valorile și modelele lumii, față de amăgire, față de înșelare! Aceasta se caută, aceasta se cere, aceasta se iubește!
Monahul îți dă în cap cu ascultarea.. Dar, ce ascultare face el, în veacul nostru? Ascultarea gospodărească. Asta e ascultarea?? Dar ce ascultare ar putea să facă, și față de cine? Mai este Bătrânul să-i cerceteze gândurile? Mai este Starețul să-și pună sufletul său pentru tine? Mai este duhovnicul sfânt să te cerceteze în fiecare zi și să aibă el lucrare mai întâi, și să fie el părtaș cu DUHUL SFÂNT, și să nu ieși din cuvântul lui? Nu mai sunt acestea!
Dar cuvântul "ascultare" este frumos. Este și ușor de vehiculat. Nu cere efort..
De atâta "ascultare" a ajuns creștinul dar și monahul, să nu mai aibă propriul cuget, propria înțelegere. Și nici să nu mai știe ce sunt acestea.
Creștinul nu mai gândește. Gândește pentru el zisul duhovnic. Ori că gândește pentru lume, ori că gândește pentru trup, ori că gândește pentru iad, dacă spune cuvinte mari și frumoase, e tot ce trebuie. Căci creștinul, de-atâta "ascultare", nu mai are nici cuget, nici înțelegere, nici minte în HRISTOS.
Dar, nejudecarea?
Nejudecarea față de ce?
Păi tot față de preoți, față de ierarhi.
Ei pot să facă orice. Pot să zică orice. Noi nu judecăm!
Mergem cu ei în adâncul groaznic al iadului. Noi nu judecăm!
Ei batjocoresc, strâmbă, schimonosesc și chiar desființează Credința. Noi nu judecăm!
Suntem în contradicție cu toți Sfinții Bisericii, cu Ioan Hrisostom, cu Teodor Studitul, cu Maxim Mărturisitorul, cu Nicodim Aghioritul, cu Paisie Velicikovski, etc, etc, etc. Noi nu judecăm!
În fapt, ni se cere să fim proști, moluște, legume. Să fim turmă proastă, nu turmă bună. Asta se caută.
Și, pe despărțirea oamenilor de DUMNEZEU, și, pe iubirea oamenilor pentru trup și pentru lume, a prins f f bine..
Dar, smerenia? Smerenia este pururea actuală!
Dar smerenia din propovăduirea laxă de astăzi, nu este nici pe departe smerenie. Se propovăduiește în fapt o smerenie falsă!
Cum ar putea oare, creștinul care n-are durerea zilei, creștinul în abundență materială, creștinul care n-are nici o răstignire, creștinul care s-a despărțit radical de Evanghelia lui HRISTOS, să aibă smerenie? E o nebunie!Cum ar putea monahul cu traiul bun, cu căldurică, cu confort, cu hăinuțele curate, îngrijite, dichisite, să se smerească?
Dar, mai mult decât toate, cum ar putea un creștin, și cu atât mai mult un monah, cu internet și smartphone, să se smerească? În vecii vecilor nu se poate așa ceva! Să fie bun, nevoitor, poate chiar lucrător, da. Dar smerenie, în veci nu se poate! De ce? Pentru că smerenia este adâncul predării omului în mâinile lui DUMNEZEU!
Deci, ce se caută, ce se propovăduiește? Falsa smerenie! Să te porți smerit, să stai la locul tău, să nu deranjezi, să nu tulburi apele, sau, mai bine zis, băltoaca..
