Un
om obișnuit viețuia alături de alți oameni care purtau în spatele lor o
cruce. Acesta însuși își purta crucea care îi fusese rânduită de
Dumnezeu. La un moment dat, omul, obosit de atâta drum și cu greutatea
mare a crucii pe umerii lui, se roagă Domnului spunând:
-
"Doamne, Te rog, scurtează-mi crucea; simt că nu mai pot! Ar fi mult mai
bine pentru mine". Și, simțind că poate, începe a tăia din crucea ce-o
purta…"Doamne, Îți mulțumesc atât de mult!", gândea omul nostru.
Își continuă bucuros drumul anevoios gândind: "Dacă acum mi-ai
îngădui să mai tai puțin din ea, ar fi și mai bine…". Și o mai scurtează
puțin. Și mai bucuros înaintează pe drumul vietii. Uitându-se în jurul
lui, observă că ceilalți sunt din ce în ce mai obosiți și necăjiți. După
ceva vreme, întâlnește în drum o prăpastie mare, peste care trebuia să
treacă. Ceilalți se folosesc de propria cruce pentru a trece; crucea
fiecăruia era suficientă ca înălțime, ca, atunci când o culcau, să
unească cu ea cele două maluri. Transformând crucea în punte, cei de
lângă el au reușit să treacă peste prăpastie. Numai el a rămas
neputincios în fața prăpastiei, dându-și seama că nu tot ce Îi cere lui
Dumnezeu îi este de folos...
Indiferent de suferință,
trebuie să purtăm crucea cu credință. Știe Domnul că numai purtarea ei
cu credință ne aduce izbăvire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.