Da dragostea pe care o ai de dat

Atata timp cat se emit judecati, va fi rusine in lume. Rusinea este convingerea ca ceea ce este fals este adevarat. Este perceptia rasturnata asupra lumii. Rusinea spune “sunt rau”. Acest lucru nu este adevarat si nu poate fi niciodata adevarat. Dar voi il credeti si proiectati aceasta credinta asupra surorilor si fratilor vostri.

De fiecare data cand emiteti o judecata asupra unei alte persoane, va reintariti propria voastra rusine.

Pacea nu va veni in lume, pana cand ea nu vine in inima voastra. Si nu poate veni in inima voastra, atata timp cat vedeti dusmani sau oameni “rai” in jurul vostru.

Fiecare rau pe care il percepeti in lume, indica un loc in inima voastra in care nu exista iertare si care cere sa fie vindecat. Incetati de a-i mai judeca pe altii. Incetati jocul blamarii.

Vedeti fiecare judecata exact ca ceea ce este ea: un atac impotriva voastra insiva, un atac impotriva fiului lui Dumnezeu, o adancire a propriei voastre rusini.

Tu, prieten al meu, esti unicul fiu al lui Dumnezeu, exact asa cum sunt si eu. Lumea exista doar in cadrul credintelor si experientelor tale.

Iadul exista doar in cadrul judecatilor tale.

Raiul exista doar in cadrul dragostei tale.

Dar tu pretinzi ca esti o victima a acestei lumi. Tu pretinzi ca exista un “diavol” in afara credintelor tale, sau un “rau” care nu are legatura cu judecatile tale. Acest lucru nu este adevarat. Fiecare rau provine din judecatile tale si fiecare diavol provine din proiectia rusinii tale.

Nu incerca sa vezi ca drama se intampla in afara ta, pentru ca astfel vei pierde cheia imparatiei.

Cei care se vad pe ei insisi ca pe niste victime, isi vor pierde din putere. Cei care se vad slabi, nu vor depasi obstacolele din viata lor.

Drama rusinii si blamarii se intampla numai in mintea ta si acolo trebuie ea mutata.

Pentru o clipa, hotaraste-te sa crezi: “Merit a fi iubit, a fi acceptat, merit”. Si starea ta de victima ia sfarsit.

Hotaraste-te sa crezi: “Sunt capabil de a-l iubi pe fratele meu, indiferent de modul in care el se comporta cu mine” – si legaturile invizibile ale proiectiei se vor desface.

Da dragostea pe care o ai de dat – si dragostea dupa care tanjesti se va intoarce la tine, probabil atunci cand te astepti mai putin.

„Dacă cineva îi cere lui Dumnezeu curaj sau putere, Dumnezeu nu-i dă curaj sau putere, ci oportunităţi în care să descopere că are curaj, că are putere!”

A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea însă de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să vină în ajutorul prinţesei bolnave. Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de nuiele cu capac, şi-i spuse:

– Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca…

Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capacul, dar ceea ce văzu o umplu de uimire şi de tristeţe. În coşuleţ era un copil, doborât de boală, şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie, chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală.

La aproape şapte ani după acestea… se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze râzând şi cântând, uşoară şi nespus de frumoasă cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seamă se vindecase şi ea…

„Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană;

când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă;

când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încălzit;

când sufăr, trimite-mi pe cineva pe care să mângâi;

când crucea mea începe să fie prea grea, dă-mi crucea altuia s-o împart cu el;

când sunt sărac, adu-mi pe cineva care este în nevoie;

când nu am timp, dă-mi pe cineva pe care să-l ajut o clipă;

când mă simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care să-l încurajez;

când simt nevoia de a fi înţeles, dă-mi pe cineva care să aibă nevoie de înţelegerea mea;

când aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care să am grijă;

când mă gândesc la mine, îndreaptă-mi gândurile către alţii…”

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa

diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet

si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva

si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta,

si asa, omul incepe sa invete…

ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni,

si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus

si cu ochii larg deschisi,

si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in “astazi” si “acum”,

pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri …

si viitorul are mai mereu o multime de variante

care se opresc, insa, la jumatate drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca, daca e prea multa,

pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui arde si calcineaza.

Astfel incat incepe sa-si planteze propria gradina

si-si impodobeste propriul suflet,

in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori.

Si invata ca, intr-adevar, poate suporta. Ca intr-adevar are forta.

Ca intr-adevar este valoros,

si omul invata si invata … si cu fiecare zi, invata.

Cu timpul, inveti ca a sta alaturi de cineva

pentru ca iti ofera un viitor bun,

inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul, intelegi ca

doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale,

fara a pretinde sa te schimbe,

iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.

Cu timpul, iti dai seama ca, daca esti alaturi de aceasta persoana

doar pentru a-ti intovarasi singuratatea,

in mod inexorabil, vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Cu timpul, ajungi sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati,

si ca cel care nu lupta pentru ei,

mai devreme sau mai tarziu,

se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul, inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie,

pot continua tot restul vietii sa-i faca rau celui ranit.

Cu timpul, inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,

dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul, intelegi ca daca ai ranit grav un prieten,

e foarte probabil ca niciodata

prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul, iti dai seama ca, desi poti fi fericit cu prietenii tai,

intr-o buna zi, vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul, iti dai seama ca

fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta,

nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul, iti dai seama ca

cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana,

mai devreme sau mai tarziu,

va suferi aceleasi umilinte si dispret,

dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul, inveti ca, grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca,

asta va determina ca, in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul, iti dai seama ca, in realitate, cel mai bine nu era “viitorul”,

ci momentul pe care-l traiai exact atunci.

Cu timpul, vei vedea ca, desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,

iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine

si acum s-au dus si nu mai sunt…

Cu timpul, vei invata ca, incercand sa ierti sau sa ceri iertare,

sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie,

sa spui ca vrei sa fii prieten,

dinaintea unui mormant,

nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, se invata doar cu timpul…”