Sfaturi practice în biserică: De ce trebuie să oferim tămâia doar la Sfântul Altar

În cadrul cultului religios, tămâierea, ca forma cea mai expresivă de simbolizare a rugăciunii şi a sacrificiului liturgic, însoţeşte toate actele liturgice. Despre utilizarea tămâii în cadrul cultului găsim numeroase exemple. Sfânta Scriptură aminteşte despre tămâiere atât în Vechiul Testament, când se aducea ca prinos de jertfă la "Sfânta Sfintelor", dar şi în Noul Testament când este amintită tămâierea făcută de Zaharia la Templu. Însuşi Mântuitorul Hristos S-a jertfit "spre miros de bună mireasmă" (II Cor. 2, 15).

 

Tămâia este utilizată atât la Sfintele Taine cât şi la toate Ierurgiile. Justin Martirul şi Filosoful (sec. al II-lea) aminteşte că sacrificiul euharistic era însoţit de tămâiere. Liturghiile Sfinţilor Iacov, Vasile şi Ioan Gură de Aur amintesc despre tămâierea din momentul jertfei euharistice, despre orânduirea şi rugăciunea tămâierii. Canonul III Apostolic spune: "Să nu fie îngăduit a se aduce altceva la Altar decât untdelemn pentru candelă şi tămâie...". Rezultă, deci, că tămâia este unul dintre darurile pe care creştinii le pot aduce ca jertfă doar la Sfântul Altar, şi nu altfel.

 

 

Există însă un obicei care este practicat de unii creştini ce nu cunosc rânduiala tămâierii sfântului lăcaş. În momentul când preotul tămâiază cu cădelniţa în timpul slujbei, unii credincioşi insistă şi-l opresc pe preot din rânduiala tămâierii ca să pună tămâia adusă de ei; absolut greşit!

 

 

După cum am văzut, darul adus de creştini se oferă doar la Sfântul Altar. Tot în Altar se pune tămâia în cădelniţă de către preot şi începe tămâierea sfântului lăcaş.

 

 

Pentru sfintele slujbe se foloseşte tămâie naturală, curată, de calitate, produsă în atelierele bisericeşti şi mănăstireşti. Dacă credincioşii doresc să pună ei înşişi tămâie în cădelniţă, atunci cum poate şti preotul dacă tămâia respectivă este bisericească, şi nu comercială?

 

 

Un alt lucru esenţial este cel de binecuvântare a tămâii pe care preotul o face cu semnul sfintei cruci rostind o rugăciune specială în momentul când pune tămâia în cădelniţă în Sfântul Altar. Deci tămâia trebuie întâi binecuvântată şi apoi folosită.

 

 

În timpul tămâierii, preotul rosteşte în taină diferite rugăciuni. Dacă îl oprim pentru

 

 

a pune tămâia, îi distragem atenţia de la rugăciune, îl întrerupem.

 

 

Oprirea preotului din rânduiala tămâierii constituie un gest jenant pentru că se intervine şi se opreşte practic săvârşirea tămâierii. Există o rânduială specificată de tipicul şi practica bisericească cu privire la modul de desfăşurare a tămâierii şi trebuie respectată atât de preot, cât şi de credincioşi.

Scopul tămâierii

Un alt verset revelator este acela întâlnit în Psaltire: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta” (Ps. 140, 2). Semnificația este însuși scopul pentru care folosim tămâia. Fumul degajat reprezintă partea văzută a rugăciunii înălțate către Dumnezeu.

Ca simbol al rugăciunii și al slavei lui Dumnezeu, Tămâia apare și ca prilej de implorare Sfântului Duh: „Tămâie Îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh“, aceste cuvinte fiind rostite ca rugăciune a sfinţirii tămâiei, cuprinsă în Liturghier).

Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer ca semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere.

În Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul avem imaginea unei Liturghii cereşti în care tămâia se menţionează ca un element esenţial ce însoţeşte rugăciunile sfinţilor către Dumnezeu: „Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor“ (Apocalipsa 8, 3-4).

Tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezență se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie.

Tămâia alungă răul

Mirosul și fumul de tămâie reprezintă, cum spuneam și mai sus, semnul prezenței Sfântului Duh dar și mărturisirea, printr-o proiectare concretă, material, a credinței noastre în Dumnezeu. Ei bine, prin aceste semnificații, tămâia are proprietare cathartică. De purificare și curățare a spațiului tămâiat. Altfel spus, de alungare a forțelor răului.

Cum aprindem tămâia

Pentru aprinderea tămâiei alegem un cărbune special, prezentat sub forma unor pastile rotunde în general, care se aprinde ușor și tine mult. Îl cumpărăm de la pangarul oricărei biserici sau mânăstiri sau din magazinele cu obiecte bisericești. Acum, în Grecia, există rafturi special la supermarket cu tămâie și cărbune. Deasupra lui punem bucățile sau pastilele de tămâie, procurate de asemenea din pangar. După ce arde întâi cărbunele, va arde mocnit și încet și tămâia, împrăștiind toată acea mireasmă binecuvântată.