Te rog, Fecioară, risipește-mi tulburarea sufletului și viforul scârbelor mele, că tu, mireasă dumnezeiască, pe Hristos începătorul liniștii ai născut, ceea ce ești de Dumnezeu fericită.
Preasfîntă Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu, izgoneşte de la mine, păcătosul şi nevrednicul robul Tău, lenevirea, uitarea, neştiinţa, nepurtarea de grijă şi toate cugetările viclene şi necurate de la ticăloasa mea inimă şi de la întinatul meu suflet şi de la întunecata mea minte; şi stinge văpaia patimilor mele şi miluieşte-mă şi ajută-mi, pentru că sînt neputincios cu sufletul şi cu trupul. Izbăveşte-mă de dorinţele cele viclene, care vin asupra mea, şi de aducerile-aminte din zi şi din noapte şi izbăveşte-mă de toate faptele mele cele rele. Că tu eşti prea binecuvîntată mai mult decît toate neamurile şi prea cinstitul tău nume se slăveşte în vecii vecilor. Amin
Nu îţi îngădui să te grăbeşti la rostirea rugăciunilor, ci du-le până la sfârşit cu răbdare şi cu evlavie, ca pe o lucrare sfântă. Dacă în timpul rostirii rugăciunilor într-o astfel de dispoziţie şi rânduială, vreun subiect al rugăciunii îţi mişcă inima în mod deosebit şi îţi captivează atenţia, fiind asemenea împrejurărilor în care te afli, dacă trezeşte în tine propriile tale cuvinte de rugăciune, nu lăsa acest prilej să treacă pe lângă tine, ci opreşte-te asupra lui şi roagă-te cu cuvintele tale, până când simţământul şi nevoia de rugăciune sunt împlinite.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2013, p. 195)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.